vas cubic din lut (poem andante)

nelocul, starea ce-am atins cu mâinile
cu tălpile, cu încordarea
amestec metafizic, materialist şi metarealist
din el
cub
unde coruri liniare, nori metalici şi unghii
multe unghii
atâtul este aici

a învins cine
ultima licitaţie unde făceam piesă
vas din lut
vas adult pus încă nu ştiu de cine la vânzare

n-am spus nimic, am nori în gură
şi unghii
vocile se aud din buricele degetelor
starea aceasta mă şlefuieşte, nu ştie
din lut chiar şi cubic nu ies decât
pulberi
a învins cine

voiam, când ştiam să vreau
doar
iubire, de aproape, verosimilă
necântată
nepoezită
pură
închisă în vasul cubic, să o revărs în aer
n-am spus nimic… cioburi din voci
din nori, din unghii

nu ştiu ce şi unde se află cine
când şi mai ales capătul
nelocului

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocile păsărilor din Hiroshima

- "Unde, unde-s?"
- "Cine?"
- "Unde, unde-s?"
- "Cine, cine?"
- "Unde-s?"
- "Cine, cine?"
- "Oamenii..."
- "Nu ştiu. Uite fulgi de cenuşă...
Au burat toţi..."
- "Unde, unde?"
- "Nu ştiu. Să ne facem cuibul."
- "Unde,
unde,
unde,
unde,
unde?..."

poezie celebră de Eugen Jebeleanu din volumul Surâsul Hiroshimei; 1958
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unghii de anotimp

Nu am să spun de ce...

pâlcuri de copaci se-nşiruie privirii
printre ei alunecă rânduri, rânduri
lumina strânsă-n raze
şi-atunci ridurile trunchiurilor spun
povestea trecerii. Mirosul lemnului,
tânguitul crengilor şi-adorm până
la capătul din pământ al întrebării.
Din scorburi lipseşte aerul, rădăcini
cresc şi degete în loc de raze.
Unghii dor şi cu atâta dor de-mbrăţişare
mă ştiu doar vremurile anotimpurilor
unul după altul şi din calendar se duc
frunză după frunză, primăvară după toamnă
atât de verde e doar privirea ta
şi-n semnul de-ntrebare. Mai creşte azi
un prunc din pomul răsădit departe
din vântul purtător de idealuri.

şi n-am să spun de ce...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu erau semne

Mergând, am aflat
Unde mă duc.

Urând intens, cum să iubesc.
Iubind, ce şi pe cine să iubesc.

Întristându-mă, cum să râd din toată inima.

Din slăbiciuni, cum să capăt putere.
Din neadevăr, adevărul.

Din ipocrizie, am aflat ce este sinceritatea.

Acum aproape că ştiu cine sunt.
Aproape am curajul să fiu acel om.

Încă un pas
Şi voi fi în locul de unde am plecat.

poezie de Irving Layton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leah: Cred că cel mai bine ar fi să le spunem.
Juno MacGuff: Sunt însărcinată!
Bren: O, Dumnezeule!
Juno MacGuff: Dar o să îl dau spre adopţie şi am găsit deja cuplul perfect, ei vor plăti pentru spitalizare şi tot. Şi peste treizeci de saptămâni neobişnuite ne putem preface că nimic din toate astea nu s-au întâmplat.
Mac MacGuff: Eşti însărcinată?
Juno MacGuff: Îmi pare rău. Îmi pare rău... Şi dacă vă consolează cu ceva, am arsuri la stomac pe care le resimt în genunchi şi nu am mai fost la toaletă de miercuri... dimineaţă.
Bren: Nici măcar nu ştiam că ţi-ai început viaţa sexuală.
Juno MacGuff: Eu, aaa...
Mac MacGuff: Cine e puştiul?
Juno MacGuff: Copilul? Nu ştiu aşa de multe despre el, cu excepţia faptului că are unghii, se pare.
Bren: Unghii, chiar aşa?
Juno MacGuff: Da!
Mac MacGuff: Nu, adică cine este tatăl, Juno?
Juno MacGuff: Aaaaa... Este Paulie Bleeker.
Mac MacGuff: Paulie Bleeker?
Juno MacGuff: Ce s-a întâmplat? Nu îl credeam în stare.
Leah: Nu-i aşa?

replici din filmul artistic Juno
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricum, cineva din grupul cel flecar,
Un vas bătrân şi-nalt, un sfeşnicar:
"Destul, cu Vas şi Lut, cu-Olar – vă rog,
Cine-i Oală şi cine e Olar?"

rubaiat de Omar Khayyam, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu

Eu nu ştiu cum să mă numesc,
Nici nu ştiu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viaţa ce o trăiesc.

Eu nu ştiu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreţine.

Eu nu ştiu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu ştiu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniştea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu ştiu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a ştiut.

Eu nu ştiu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârşit.
Nu ştiu unde am greşit, dacă am greşit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu ştiu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine?!

Cine despre sine toate ştie,
Când îi pare viaţa-i veşnicie?!
Cine după insomnii stridente,
Gustă-n tihnă clipele prezente?!
Cine-adună roua din câmpie,
Fără sub tălpi goale spini să fie?!
Cine-n zile-ploi, sau nopţi cu lună,
Din nori negri raze nu adună?!
Cine sufletul la trup de-mparte,
Poate scrie-n tihnă a lui carte?!
Cine-i gata pregătit de moarte,
Când să mori înseamnă-a fi departe?!

Cine copleşit de nostalgie,
N-ar mai vrea o zi tânăr să fie?!
Cine-n ceasul din amurgul vieţii,
N-ar râvni sărutul dimineţii?!

poezie de Mihaela Banu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

cub

aripi de carton colorat auriu
burta lipită de peretele dinspre mâine
pieptul tras pe roată – inelul lui Saturn…
un ochi spre înăuntru, celălalt spre afară – albi…!
şuviţe subţiri, violet, se preling din ochiul gurii pătrate
de la zâmbet cubic, zahăr cubic, expiraţie cubică…
picioarele răsucite cu tălpile înfipte la centură
precum două pistoale
fruntea semănând tot mai mult cu un pod – în juru-i
ceţuri şoptind
o aripă mişcată de vânt aici
o alta acolo – zbor prelins
pe zid în lungul lui, pe muchie…
dâră aurie: pătrăţele, cuburi mărunte crescând
pulsând

din cub mă voi preface iar în sferă
oare?!…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune, Doamne

Dacă bătrânii vor muri cu toţi curând,
De unde altul aş putea să-mi cumpăr?
Că Doamne, pâmântul, nu, nu ştiu lucrând
Şi în mormânt nu vor avea astâmpăr.

Nu voi şti ziua semănatului de grâu
Că nu ştiu să citesc noaptea în stele,
Mă pierd, alerg prin vise şi din frâu
Mă smulg, rebel îmi sunt inimii mele.

Rămâne Doamne pânza neţesută
Pentru prosoapele din brazi la nuntă,
Cămaşa mirelui din ce va fi cusută,
Şi pâinea mesei, cine o frământă?

Dar cine ne mai binecuvântează,
Mâinile cui Doamne le mai sărutăm
Şi cine ciorapi ne mai tricotează,
Cine doinele ne-nvaţă să cântăm?

Şi cine pe prispa de lut la ţară
Sau pe băncuţa veche-n faţa porţii,
Aşteaptă fii dragi pe drum s-apară
De mână cu nepoţii, strănepoţii...

Spune-mi Doamne! Tu ştii totul pe pământ,
Atotputernic-Tată, bunul meu stăpân:
De vor pleca spre cer, sau alt aşezămant
Doresc să ştiu, de unde-mi cumpăr un bătrân?

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

din cioburi

Nu am fost născut Om, eram o mirare
de cristal, fără umbre… doar sunet înalt

Nu ştiu, ah, dacă aş şti
cine, cum şi de ce a spart oul mirării şi iată-mă
plângând
pe dinăuntru adun apusa splendoare
din cioburi
ce trup aproximativ am strâns până azi
şi de câte ori am luat-o de la capăt, voi nu credeţi!

Nimeni nu-mi dădu vreun încotro măcar
unde să-mi lipesc o latură, unde cealaltă, cealaltă
şi tot aşa…
nu voi reuşi niciodată, mi se preling printre degete
cioburi din întâiul mine, ah, de l-aş prinde
pe acela care a înfăşurat în suspin cheia-măsură
şi a dat cu ea de pământ
o a doua oară!
… o a doua oară?… Nu, era ecoul sau
ce a mai rămas din sunetul acela înalt.

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu că sunt lut

Ştiu că sunt lut, dar nu ştiu cine
mi-a pus în piept albine stranii,
să-mi scoată mir din mărăcine,
din bălării, împărtăşanii.

Minunea mea se-ntâmpla vie
din mofturi mici şi biete fleacuri...
Un colţ de-al meu e-o-mpărăţie,
o zi de-a mea răsfrânge veacuri.

De nu strâng mările în braţe,
prin câte-o baltă tot deretic
şi gheara mea tot stă să-nhaţe
din orice taină câte-un petic.

Şi dacă-ncălecat pe-o rază
ea nu mă urcă-n cer, încalte
de-o şchioapă-n aer tot cutează
peste coteţe să mă salte.

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânătoarea nunţii

Plec.
Singură, în spate cu doi plopi şi trei urzici contrafăcute-n lut,
la capătul tuturor speranţelor pe un câmp orb iubit de baltă şi pădure,
să construiesc acolo cu două mâini de om
romanticul în cărămidă...

Pe marginea şanţului de pământ unde cântă dimineaţa lăutarii primăverii şi copiii salcâmului...
Mă agăţ aici de iarbă şi de pustiul beat al zilelor ce urmează,
într-o casă moartă de chirpici înconjurată de plumb şi timpuri trecătoare,
unde dansează uzi brazii în potecă
şi cântă singurătatea cu lacrimi de crocodil...

Am să mănânc doar pâine de făină cu zahăr şi câţiva crapi aduşi de apă.
Aşa vreau să trăiesc,
lângă o cişmea sarcastică din piatră care-mi alină dorul de vorbă când ies la pescuit şi n-am cu cine să mai râd.

Aici, unde mă mut cu sentimente şi gânduri imposibile,
am să-nfloresc un măr în prispă ce răsare din nimic,
să-mi cadă-n inimă merele lui albe...

Am să te uit odată cu vânătoarea nunţii ce mă trimite fără amintiri la capăt de lume muritoare, eu fiind nemuritoare
Şi-mi voi petrece fără tine imposibil, nemurirea în noroi, sub un pod sărăcăcios într-o casă bătrânească...

poezie de Tiana Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

aceste versuri alunecă printre buzele infantei
suntem nişte poeme umblătoare cu unghii
roase până la os
dar cine se mai uită la mâinile mele (?)

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet gol

Nu stiu cum s-a intamplat
Timpul de ne-a furat
Tot ce aveam, nici macar n-a intrebat
Caci atunci cand m-atingi
Parca nu esti aici
Si mi-e greu
Prea usor te-ai schimbat
Poate te-am sufocat
Poate n-am spus ce voiai sa auzi
Dar nu pot sa-nteleg
Acum chiar nu mai stiu cine esti.

Chiar nu vezi ca eu sufar din nou
Doar sa adorm langa sufletul tau
Caci eu mor zi de zi cand nu esti
Nici nu-ti pasa daca ma mai gasesti.

Totul e gol, cand nu esti
Iar eu ma sting stiind ca nu ma iubesti
Eu am gresit cu noi doi
Si lacrimi nu te mai aduc inapoi,
Iar viata mea, a ajuns
Doar un loc unde vise-am ascuns.

Nu vreau sa-ti mai explic
Nu vreau sa-mi spui nimic
N-am sa mai plang,
E deja mult prea mult
Visele am sa-mi strang
Si am sa mi le-arunc
Printre nori.

Chiar nu vezi ca eu sufar din nou
Doar sa adorm langa sufletul tau
Caci eu mor zi de zi cand nu esti
Nici nu-ti pasa daca ma mai gasesti.

Totul e gol, cand nu esti
Iar eu ma sting stiind ca nu ma iubesti
Eu am gresit cu noi doi
Si lacrimi nu te mai aduc inapoi,
Iar viata mea, a ajuns
Doar un loc unde vise-am ascuns.

Totul e gol, cand nu esti
Iar eu ma sting stiind ca nu ma iubesti
Eu am gresit cu noi doi
Si lacrimi nu te mai aduc inapoi,
Iar viata mea, a ajuns
Doar un loc unde vise-am ascuns.

cântec, versuri de Natalia Barbu (2009)
Adăugat de Margineanu Victoria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când recunoaştem în noi starea de martor şi o transcendem, noi vedem că suntem eterni nenăscuţi şi atunci, cui îi e frică, cine moare? Aşa cum în coşmarul din noaptea trecută nu te-ai îndoit deloc că ai murit şi totuşi tu te-ai trezit Tot în patul tău, ca în fiecare dimineaţă, exact la fel, când credem că am "murit" în veghe, noi ne trezim ca Dumnezeu cel viu, care este Viaţa din tot şi din toate. TU nu te naşti şi nu mori, DOAR VISEZI ASTA. ŞI ATUNCI, CINE EXPERIMENTEAZĂ FRICA, CINE SE NAŞTE, CINE MOARE?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pneumonie

am pneumonie,
asistenta mi-a spus că n-am,
dar s-a uitat la mine şi nu ştia daca să merg sau nu la un spital.
"sunt cazuri mult mai grave, respiră adânc!" mi-a spus
fără să ştie dacă am sau nu
pneumonie.

am vorbit cu-n medic despre problema mea
mi-a zis că aude o turbulenţă mică
din plămânul stâng sau drept
sau poate de la inimă.

la chioşcul de ziare din capătul aleii,
de unde se vând ţigări la bucată,
am alergat ca un copil
fără să-mi dau seama
că obosesc din cale-afară

am stat puţin, m-am uitat în jurul meu şi i-am spus vânzătoarei:
"o ţigară, vă rog, să fie cea mai aromată!"
căci cine ştie, poate n-am să mai fumez vreodată,
răpus de pneumonie.

un tânăr cardiac, cum sunt şi eu de-a dreptul,
mi-a spus că trebuie să ne îngrijim pe noi,
să observăm ce trebuie în oameni,
în stele,
şi în flori,

ce au sau nu

pneumonie.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum

iubirea
în plinul vântuirii peste oameni, îi consumă, îi ucide
pacea nu creşte aici, cine o află vieţuind?
Să urci mai sus de trup, dar cum
fără iubire?
Suferinţa-i din naşterea noastră
în fiecare secundă –
dureri de facere n-au cum să aibă vreodată cadranele…
senzaţia de bine
este în recunoştinţa pe care ne-o poartă ţărâna
ştiindu-ne, avându-ne
astfel la ce ne temem, de unde izvorăşte trufia?
…câtă lumină află reflexie din bietul tău eu!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine ne-a zămislit

Nu ştiu cine am fost
Nici cine voi ajunge?!
Ştiu, doar, că vreau să fiu eu
Stăpânul meu, fără a mă minte!

Nu înţeleg, de ce cineva a glumit
Şi gluma lui prins-a rădăcină:
Că dinozaurii ne-au plodit!
Probabil pe el, dar nu şi pe mine!

Maimuţele toate supărate-s cumplit,
Priviţi-le văzul pe faţă:
Cum de nimeni nu a priceput,
Că ele sunt de o altă rasă?!

Dar lebedele? Lebedele albe în zbor
Unite fiind pentru vecie,
Semeţ li e zborul în dragostea lor,
Venit-au din neam de la cine?!

Vezi, vântul rău bate în nori
Cu ape spre munţi în menire!
Lor cine le-a dat acest dor,
Tot nişte monştri, ca mine?!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine a vrut să fie aşa...

cine a vrut să fie aşa,
eu sigur asta nu am vrut
doar soarta nemiloasă, rea,
m-a aruncat ca un strănut,

m-a aruncat într-o vâltoare
din care singur cumpănind
încerc să ies din valul mare
în care simt că mă afund

cine a vrut să se întâmple,
cine a vrut, cine-a dorit,
să fiu cu mâinile pe tâmple,
să mă gândesc, unde-am greşit

unde-am greşit îmi este întrebarea,
o întrebare peste chin,
o întrebare peste trecătoarea
ce vreau s-o trec peste destin

unde-am greşit, cine îmi spune,
nu poate nimeni vreun răspuns,
doar eu cunosc şi ştiu mai bine
un adevăr ce nu-i pătruns

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cine ştie unde

Erai sau nu trifoi cu patru foi
găsit într-o livadă părăsită,
erai sau nu încântătoarea roză
de nimenea culeasă, de nimeni veştejită,
păzită de-o armată de ghimpi bine-narmaţi,
erai sau nu complicea iluştrilor bărbaţi
care veneau călare pe-o termită
de cine ştie unde,
din frunze sau din lemne,
doar să te vadă şi să-ţi facă semne.

poezie clasică de Virgil Teodorescu din Cât vezi cu ochii (1983)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!