Viaţă

O coajă de pâine şi-un scurt surâs – cât ţine-o clipă,
Un culcuş pentru somn şi-o oră-atinşi de-a plânsului aripă,
O bucurie trecătoare după atâtea belele
Şi chiote de râs niciodată – numai suspin şi jele;
Şi asta se numeşte viaţă!

O coajă şi un culcuş – şi dragostea se-înalţă spre sublim,
Surâsul ne ţine de cald, cu lacrimi ne răcorim;
Bucuria-i mai dulce când urmează unui necaz
Iar suspinul, după prea mult râs, e-aproape-o formă de extaz;
Şi asta se numeşte viaţă!

poezie de Paul Laurence Dunbar, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râsul ca o enigmă

E o enigmă
cum mă inundă râsul,
de atâţia ani am râs
şi câte fântâni
de lacrimi am strâns,
am râs pe-ntuneric
spre disperarea cuvintelor
ce inundă arterele,
am râs pe lumină
de singurătate,
de prostia umană,
am râs că nu avem
o lege a râsului,
că nu suntem penali
când râdem de parlamentari,
am râs de somnambulii
oraşului modern,
de stele căzătoare,
am râs de moarte,
a dracului râde şi ea...
până şi îngerii
râd în eternitate,
au lacrimi de râs...

poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine ajută un hoţ la săvârşirea faptei se numeşte complice, dar cine-l ajută după ce a săvârşit-o se numeşte avocat şi e plătit pentru asta.

Szucs J. Attila (28 noiembrie 2010)
Adăugat de Szucs J. Attila
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gaura

ţi-a crescut o gaură-n inimă au zis mai întâi doctoranzii pe la vârsta copilăriei
şi eu am râs fericit că voi avea unde să mă joc cu nisip

mai târziu prin adolescenţă au decis
că am o inimă într-o gaură şi am râs
aveam de acum un fel black hole a mea
unde putea încăpea chiar o bucată de univers

teoretic nu prea exişti au concluzionat specialiştii pe când credeam că am devenit bărbat
şi iar am râs pentru că atunci am înţeles că dacă eu sunt o iluzie totul e o iluzie

gaura ta e atipică ţine loc de cord
chiar de materie cenuşie ţine loc
şuşoteau cardiologii psihologii psihiatrii
speriaţi de neînţelegerea lor

a crescut atât de mult încât te-a dat afară din tine şi te-ai pierdut
eu iarăşi am râs bucuros fiindcă oricum
nu mă găsisem vreodată

apoi tot ce era acolo ca o enigmă nepământeană s-a îndrăgostit de tine
de tot ceea ce eşti sau nu
şi nu am mai râs niciodată
pentru că de atunci totul în mine s-a umplut
cu viaţă

iar să râzi de iubire e un sacrilegiu universal
pedepsit cu uitarea...

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gioconda fără sur râs

numai în ziua aceea cu pânze de nori
numai spre orele prânzului
u n e o r i
numai în secunda lipită ca un
plasture de călcâi în jurul gurii de căpătâi (?!)
gioconda nu
a surâs şi a câştigat spectatorii în carne
şi oase n-a surâs deseori
nu s-a râs
în spatele ei sur-prinzător de bărbat o
primat între doamne misterioase

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când corpul acţionează spontan, asta se numeşte instinct. Când sufletul acţionează spontan, asta se numeşte intuiţie. Ele seamănă şi totuşi sunt departe una de cealaltă. Instinctul e al corpului - grosierul; iar intuiţia e a sufletului - subtilul. Iar intre cele două se află mintea, expertul, care nu funcţionează niciodată spontan. Mintea înseamnă cunoaştere. Cunoaşterea nu poate fi niciodată spontană. Instinctul este mai jos decât intelectul, intuiţia este superioară imtelectului. Amândouă sunt dincolo de intelect, şi amândouă sunt bune.

în Intuiţia - cunoaşterea de dincolo de logică
Adăugat de Gabi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ezitare

De-ar fi să fac de mine haz,
La câte rele-n viaţa-mi îs,
Şi cât necaz după necaz,
Pesemne c-aş muri de râs!

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"ţi-a crescut o gaură-n inimă"

au zis doctoranzii pe la vârsta copilăriei
şi eu am râs
fericit că voi avea
unde să mă joc cu nisip...
mai târziu
prin adolescenţă au decis
că am "o inimă într-o gaură"
şi am râs
aveam de acum
un fel de "black hole" a mea
unde putea încăpea
chiar o bucată de univers...
"teoretic nu prea exişti"
mi-au spus pe când
am devenit soldat
şi iar am râs
pentru că atunci am înţeles
că dacă eu sunt o iluzie
şi ei sunt o iluzie...
"gaura ta e atipică -ţine loc de cord
chiar de materie cenuşie ţine loc"
şuşoteau cardiologii
psihologii
psihiatrii
speriaţi de neînţelegerea lor
"a crescut atât de mult încât te-a dat afară din tine şi te-ai pierdut"
eu iarăşi am râs
bucuros fiindcă oricum
nu mă găsisem vreodată...
apoi tot ce era acolo
ca o enigmă nepământeană
s-a îndrăgostit de tine
de tot ceea ce eşti sau nu...
şi nu am mai râs niciodată
fiindcă atunci totul în mine
s-a umplut cu viaţă...
iar să râzi de iubire e un sacrilegiu
pedepsit cu uitarea...

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El avea un vis

Avea un vis şi întreaga lui viaţă, fidel,
A luptat şi-a trudit pentru el.
Plutind întotdeauna-naintea ochilor lui,
Acesta-i împurpura toate şesurile cerului:

Furtuni – nori se prăvăleau de-a valma sau cu rândul
Deasupra-i lătrându-l,
Pentru ca, apoi, calmă şi distantă, bolta să-şi îndepărteze norii
Colorându-le speranţelor bujorii.

Sclipire a luminii din paradis –
El avea un vis.
Trudea din greu, dar velele, subţirele
Erau prea fragile pentru vremuri rele,

Iar vijeliile i-au smuls bricul albit de neaua sării
Şi l-au împins undeva departe,-n imensitatea mării.
Dar lui nu-i păsa de catargul frânt
Şi nici de mare sau de vânt!

Cânta, "Furtuna va obosi; a făcut prea mult efort,
Iar bricul meu va ajunge-ntr-o bună zi în port."
După fiecare nor vedea stelele luminii din paradis –
El avea un vis.

poezie de Paul Laurence Dunbar, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Eu m-am născut într-un mormânt despre care
cei din jur mi-au spus că se numeşte viaţă.
Pe marginea vieţii mele stau nişte fiinţe numite
părinţi, rude, iubiţi, copii, străini.
Fiecare are în mâini câte o lopată, cu nume şi mărime
şi culoare diferite.
De câte ori îmi pun capacul sau podul sau placa,
se face întuneric. Asta se numeşte noapte.
Când le ridică, e dimineaţă. Eu trebuie să spun
bună dimineaţa, la revedere, te iubesc, adio etc.
Şi asta e tot
Ba, cică ar mai fi şi-un Dumnezeu, pe care trebuie
să-l chemi cu D mare, un diavol, cu d mic,
alte câteva nimicuri şi Tu. Pe tine te-am inventat
pentru a da un sens acestei ceremonii absurde, iubirea mea.

poezie de Marius Robu din Degeaba (9 decembrie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferinţa mea

Subiectul care îl gândesc, se numeşte suferinţă
Un subiect ce nu-l doresc, în propia-mi fiinţă.
Felul nostru de-a gândi, este foarte diferit
Este-acum de a iubi, şi a fi iubit.

Reuşita noastră-n viaţă, este în comunitate
Iubind pe soţul sau soaţă, care din păcate:
Nu te-ajută la durere, şi te părăseşte
Totul îi pân' la avere, şi-n rest, nu mai este.

A mea suferinţă vine, când sunt părăsit
Mă despart acum de tine: cititor iubit;
Este însă trecătoare, mai scriu poezie:
Am gândirea visătoare, după cum, se ştie.

poezie de Paul Preda Păvălache (20 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sperietoarea

I-am spus odată unei sperietori, "Cred c-ai obosit
să tot stai singură pe câmpul ăsta pustiu." Şi ea mi-a răspuns,
"Bucuria de-a-i speria pe alţii este intensă şi durabilă,
de aceea nu obosesc niciodată."

După un minut de gândire, am spus, "E adevărat, ai dreptate;
am cunoscut şi eu o asemenea bucurie."
Iar ea, "Numai cei umpluţi cu paie ştiu asta."

Apoi am părăsit-o.
Nu mi-am da seama dacă m-a complimentat sau m-a luat în râs,
dar după un an sperietoarea devenise filozof.

Două ciori îşi făcuseră cuib sub pălăria ei.

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Primăvara...!
Un... anotimp...
Un început de cald,
După mult frig!

O sărbătoare pentru Noi,
Pentru fiinţe, pentru viaţă,
Şi pentru toţi copacii goi,
Pentru cei vii, pentru copii!

O Stea, Noi îl numim un Soare,
Ne învârtim în jurul Lui,
Ne dăruie tot ce are,
Iubire într-un colţ de galaxie!

Pământul...
Lumină şi-ntuneric,
Frig, căldură, apă!
Viaţă peste viaţă!

Alţi sori, alte stele,
Alte vieţi în univers,
Tot se nasc şi tot se trec,
Într-un foc făr' de-nţeles!

Un joc de soartă,
O spiră, toată o spirală,
Un vârtej spre infinit,
Început şi... sfârşit!

Un înţeles de neînţeles,
Un început de neştiut,
Un sfârşit în fiecare clipă,
Un zbor suntem, o aripă!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa pare când una, când alta, când binefacere trupească, când boală, când greutate, când bucurie, iar întreaga viaţă este numai "înviere", adică sporirea iubirii, înălţarea iubirii din mormântul trupului. Iar asta e o bucurie neîncetată. Şi apoi treptat te identifici tot mai mult cu ceea ce iubeşti şi iubeşti totul, iar astfel devii Dumnezeu cu adevărat.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul VIII

Trăiesc, mă sting; ard toată şi mă-nec.
Îndur îngheţ, când flăcări mă frământă
Mi-e şi prea dulce viaţa şi prea cruntă;
Prin bucurie, chinuri se petrec.

Deodată râs şi lacrimă încerc,
Şi desfătarea mari dureri împlântă;
Ce am se pierde şi-n vecie cântă;
Deodată mă usuc şi-n floare trec.

Astfel mă mână Amor necurmat;
Şi-atunci când cred că sufăr cel mai tare,
Pe negândite totu-i alinat.

Apoi când bucuria-i mai adâncă
Şi mi-o închipui fără de-ncetare,
În suferinţa cea dintâi m-aruncă.

sonet de Louise Labe (1556), traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reîncarnarea

Mă-ntrebai între două vise de-amor
Cum vom fi la re-ncarnarea noastră?
Eu voi fi doar ciobul de urcior
Iar tu desenul lui, o floare-albastră!

Te-ai minunat, ai râs, ai lăcrimat
Şi asta doar pentru o clipă,
Frumos, duios ne-am încurcat
Zborul nocturn cu o aripă.

Ţi-am pus pe buze dulce sărutat:
De vom muri la noapte, reîncarnarea
Va fi un trup, doi pumni de lut zvântat
În care va rodi în amintire, floarea!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea cea fierbinte, de la-nceput, nu ţine cât lumea. Important e cu ce rămâi când s-a mai stins văpaia. Dragostea e ca o stare excepţională. Iar stările excepţionale nu pot ţine. Evoluţia dragostei e comparabilă cu evoluţia unei boli. Şi într-o boală, criza nu poate ţine o viaţă. Viaţa poate ţine de-o criză, dar criza nu ţine de-o viaţă.

Ileana Vulpescu în Arta conversaţiei
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fluture

Un fluture aş vrea să fiu,
Să zbor, să mă înalţ,
Chiar dincolo de vise,
În emisferele necunoscute
Să-ngenunchez doar în faţa iubirii tale,
Să simt cum infloreşte dragostea.
Cu inima-n timpane, eu plutesc
Spre curcubeul ce miroase a flori de lotus
De dragoste mi-e dor ca de lumina verii
Cu flori pe câmp şi păsări cântătoare,
Dorinţa parfumată, de iubire!
Iar tu, aş vrea să fii o floare
Ce tânjeşte după sărutul meu firav, de fluture, ce-n zor concav,
Te-a sărutat.
Azi cu un fâlfâitde aripă aş vrea să te ating
Tu colorându-mă cu-al tău polen,
Să -ţi răcoreşti staminele îngălbenite,
Hrănindu-mă cu-a ta dulceaţă şi beţie de culori.
Pe o saltea de flori vreau să mă odihnesc.
Doar din petale să îmi fac culcuş
Şi să visez, gândindu-mă la nemurire...
Clipă să-ţi fiu, zâmbet pe faţă,
Să te mângâi şi să te fac să râzi,
Să alergăm prin univers desculţi,
Să ne-nfrăţim cu fiecare rază.
Tu, minunată floare, cobori din pliul ăstui soare,
Bucură-mi scurta viaţă trecătoare!
Nu lăsa întunericul să mă-nconjoare!

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă trecătoare

Azi te-aş plăti, viaţă trecătoare,
Dar nu mai am nici bani în buzunare,
Înşelătoare eşti, precum o apă,
M-ai dus să îţi slujesc la sat, la sapă.
Şi plini de suferinţe, de boli neasemuite,
Smeriţi, ne-ntoarcem faţa, în lacrimi, la morminte.
Din lumea asta nu vom lua nimic.
Moartea ne este doar un simplu click.
Cum am venit, tot astfel vom pleca...
Cu Dumnezeu, când ne vom împăca?!
E viaţa noastră plină de-ncercări,
De boli şi de dureri şi de orori,
De ură şi de cruntă suferinţă.
Dar nu ne-ntoarcem fruntea spre credinţă.
Pe Dumnezeu nu-l vom plăti-n averi.
Oh, ne-au trecut pe rând atâtea seri!
Domnul e răbdător şi ne aşteaptă,
Să ne rugăm, El vine şi ne iartă,
Dar după fapte şi răsplata vine...
Deci roagă-te, fii bun şi blând, creştine!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haz de necaz

De s-ar vinde-n târg necazul
La un preţ, plus TVA,
Primii, ăi de freacă prazul
N-ar da, chioară, o para,

Alţii, de se fac la stat
C-ar munci, minţiţi cu bani,
Nu ar da, fi'nd motivat,
Pe necaz doi gologani,

Iar care-s milionari,
Cât de tari ar fi în drug,
Poate-ar scoate ei biştari
La mirosul de belciug,

Că... săracu' de necaz
Gratis ce mai e în sat (!)
De-a ajuns, şi facem haz,
Singurul neimpozat,

Dar şi când li s-or scula
Guvernanţilor, că-s hoţi,
Pe necaz taxe să ia,
Vom muri... de râs cu toţi!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

O formă bine organizată de infractori se numeşte mafie, iar cea mai organizată mafie se numeşte stat.

aforism de Andrzej Majewski din Aforisme, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!