De paști...
culegeam frunze de nuc pe care
bunica le punea la fiert și vopsea
o grămadă mare de ouă
din când în când
își ștergea cu mâneca
lacrimile și ofta...
viața m-a îndepărtat de sat
doar scrânciobul
de sub craca nucului putrezit
mai zgâlțâie liniștea
pe prispa veche un păianjen
urcă pe tristeți
prin crăpătura casei se vede cerul și
Dumnezeu cum se plimbă tăcut
Doamne, cât a mai iubit lumea
și nouă sufletul!
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre suflet
- poezii despre sat
- poezii despre religie
- poezii despre păianjeni
- poezii despre plimbare
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Ca între Tată și Fiu
astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între Tată și Fiu
nu o să întreb nimic
despre cei care se vând pentru
câțiva bănuți și
nici despre lucrurile care nu există
dacă ți-aș cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aș întreba de ce
nu-i înveți să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viața
și că
viața trebuie să-i învețe
când și cum...
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineață devreme
să stea de vorbă cu tine și
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
își punea șorțul
și-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcați
din când în când își ștergea fruntea
brăzdată de griji și lăcrima
prin colțul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiți
" vine tata, s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo",
apoi își cufunda capul în pumni și lăcrima
ai mai îmbătrânit și tu și tata
ați spart cerul și prin crăpătura aceea
ne priveați chiorâș până în ziua aceea
în care mama a adormit pe prispa de pe care
își împreuna mâinile și te ruga să ai grijă de noi
cu siguranță sufletul e în mâinile tale
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu am alți părinți și nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit și eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
știu că
tata și cu mama au trecut pe aici
e târziu
ține-mă pe genunchi în seara asta
și lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau
nu trebuie să mă înveți să mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche față de tine
lasă gestul meu să acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!
poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre învățătură, poezii despre tată, poezii despre moarte, poezii despre timp, poezii despre somn, poezii despre siguranță sau poezii despre seară
Ca între Tată și Fiu
Astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între tată și fiu
nu o să întreb nimic despre cei
care se vând pentru câțiva bănuți și
nici despre lucrurile care nu există
dacă ți-aș cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aș întreba de ce
nu-i înveți să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viața
și că
viața trebuie să-i învețe
când și cum...
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineață devreme
să stea de vorbă cu tine și
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
își punea șorțul
și-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcați
din când în când își ștergea fruntea
brăzdată de griji și lăcrima
prin colțul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiți
" vine tata... s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo",
apoi își cufunda capul în pumni și suspina
ai mai îmbătrânit și tu și tata
ați spart cerul și prin crăpătura aceea
ne priveați chiorâș până în ziua
în care mama a adormit pe prispa de pe care
își împreuna mâinile și te ruga să ai grijă de noi
cu siguranță mama e acolo și mă privește de sus
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu mai am pe nimeni și nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit și eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
știu că
tata și cu mama au fost cândva pe-aici
e târziu, Doamne!
ține-mă pe genunchi în seara asta
și lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau
nu trebuie să mă înveți să mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche față de tine
lasă gestul meu să acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!
poezie de Teodor Dume din Volumul: Temnița de sub rană
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre prietenie
Teo, băiatul lui tata
Patru aprilie e ziua în care mama
m-a făcut pe un pat de flori
o zi
de miercuri
luminată de cireșii ce plesneau de culoare
tata era dus la cârciuma din sat
să-și mai înece amarul în vodca de 33 de grade
primită pe datorie până la salar
din când în când scăpa printre dinți
ultima înjurătura învățată de la bunicul
dus și el cu o zi înainte de paști
"futu-i amarul măsi de viață" și
după câteva înghițituri
de vodcă cu mâinile așezate peste piept
își aștepta moartea de parcă
serviciul de urgență ar lucra numai pentru el
tata era un om bun
milostiv și cumsecade
după ce golea jumătate din sticla cu vodcă
se ridica pe vârful picioarelor și
"o lua din loc" pe lângă gardul de scândură al vecinului
clătinându-se precum
o barcă pe valuri aflată în derivă
și să nu-l simtă mama se văicărea
că-l doare un picior
dar în ziua aceea de miercuri
patru aprilie
îmi spunea moașa
după ce am mai crescut
că tata
avea sentimentul că l-a întâlnit pe Dumnezeu
și că au stat la "una mică" la bufetul din sat
ca doi tovarăși de drum
cu degetele aspre și noduroase
și-a pipăit obrazul lipit de burta mamei
și cum parcă ar fi la celălalt capăt al lumii
a strigat "E băiat..."
și de atunci am rămas "băiatul lui tata"
din când în când pipăi ultimul lucru
rămas de la el
scrânciobul mucegăit de sub nuc
și nu știu de ce
când mă apropii simt
că cineva se plimbă prin mine
tăcut
în răcoarea de sub cer Dumnezeu
an de an binecuvântează o zi
patru aprilie
poezie de Teodor Dume din carte, atlantida din suflet
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre picioare, poezii despre mamă, poezii despre vecini sau poezii despre serviciu
Jumătatea de cer
luasem cu mine creioanele de colorat
și ultimul zâmbet al mamei
apoi am intrat
ca un pictor
în copilărie vrând
să o desenez pe bunica
cum se înalță pe vârful degetelor
de la picioare să
prindă în căușul palmei
cel mai frumos măr
din livada din spatele casei
cândva ascunsesem acolo
jocurile copilăriei
pentru atunci
când
mă voi înălța pe vârful degetelor
pentru a prinde în căușul palmei
cel mai frumos măr
pe care
să-l dăruiesc nepotului meu
privirea îmi era înnodată de negura vremii
livada din spatele casei
dispăruse odată cu bunica
doar un păianjen rămas acolo
de când lumea
țesea cu migală pe urma bunicii
mi-am scos din desagă
creionul albastru și
am desenat jumătate de cer
de undeva
de pe marginea cealaltă
mă privea Dumnezeu
știu că și înlăuntrul meu
am lăsat ceva neterminat
mă voi întoarce la anul când
vara va fi pe sfârșite și
voi desena jumătatea de cer rămasă
pentru atunci când mă voi
întâlni cu Dumnezeu și
o să-l întreb
în care parte de cer
o găsesc pe bunica
până atunci o să desenez o punte
între cer și pământ
un fel de trecătoare pe care
o să-mi exersez plecarea
mama
a plecat și ea
să o caute pe bunica
și nu s-a mai întors
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre desen, poezii despre copilărie, poezii despre zâmbet, poezii despre superlative sau poezii despre sfârșit
Jumătatea de cer
luasem cu mine creioanele de colorat
și ultimul zâmbet al mamei
apoi am intrat
ca un pictor
în copilărie vrând
să o desenez pe bunica
cum se înalță pe vârful degetelor
de la picioare să
prindă în căușul palmei
cel mai frumos măr
din livada din spatele casei
cândva ascunsesem acolo
jocurile copilăriei
pentru atunci
când
mă voi înălța pe vârful degetelor
pentru a prinde în căușul palmei
cel mai frumos măr
pe care
să-l dăruiesc nepotului meu
privirea îmi era înnodată de negura vremii
livada din spatele casei
dispăruse odată cu bunica
doar un păianjen rămas acolo
de când lumea
țesea cu migală pe urma bunicii
mi-am scos din desagă
creionul albastru și
am desenat jumătate de cer
de undeva
de pe marginea cealaltă
mă privea Dumnezeu
știu că și înlăuntrul meu
am lăsat ceva neterminat
mă voi întoarce la anul când
vara va fi pe sfârșite și
voi desena jumătatea de cer rămasă
pentru atunci când mă voi
întâlni cu Dumnezeu și
o să-l întreb
în care parte de cer
o găsesc pe bunica
până atunci o să desenez o punte
între cer și pământ
un fel de trecătoare pe care
o să-mi exersez plecarea
mama
a plecat și ea
să o caute pe bunica
și nu s-a mai întors
poezie de Teodor Dume din Ferestre spre marginea lumii (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jumătatea de cer
JUMĂTATEA DE CER
luasem cu mine creioanele de colorat
și ultimul zâmbet al mamei
apoi am intrat
ca un pictor
în copilărie vrând
să o desenez pe bunica
cum se înalță pe vârful degetelor
de la picioare să
prindă în căușul palmei
cel mai frumos măr
din livada din spatele casei
cândva ascunsesem acolo
jocurile copilăriei
pentru atunci
când
mă voi înălța pe vârful degetelor
pentru a prinde în căușul palmei
cel mai frumos măr
pe care
să-l dăruiesc nepotului meu
privirea îmi era înnodată de negura vremii
livada din spatele casei
dispăruse odată cu bunica
doar un păianjen rămas acolo
de când lumea
țesea cu migală pe urma bunicii
mi-am scos din desagă
creionul albastru și
am desenat jumătate de cer
de undeva
de pe marginea cealaltă
mă privea Dumnezeu
știu că și înlăuntrul meu
am lăsat ceva neterminat
mă voi întoarce la anul când
vara va fi pe sfârșite și
voi desena jumătatea de cer rămasă
pentru atunci când mă voi
întâlni cu Dumnezeu și
o să-l întreb
în care parte de cer
o găsesc pe bunica
până atunci o să desenez o punte
între cer și pământ
un fel de trecătoare pe care
o să-mi exersez plecarea
mama
a plecat și ea
să o caute pe bunica
și nu s-a mai întors.
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ușor și fără urmă voi pleca și eu
Viața nu e un accesoriu de schimb, nici lumea nu mai e ceea ce a fost și eu voi fi tot mai singur, doar Mama, Dumnezeu și Copilăria mi-au mai rămas, mărturie a tot ceea ce am fost
Doamne, cum să uit lacrimile mamei care dilatau noaptea înțepenită pe umerii ei ca o durere!
Doamne, cum să-mi uit copilăria prin care alergam desculț de la un capăt la altul și soarele umbla pe vârfuri, ca pe propria-i rană, să nu-mi trezească amiaza!
Cât despre tine, Doamne, nu prea-mi aduc aminte, mama te purta în gând ca pe tata plecat într-o zi să stea de vorbă cu tine și de atunci focul din sobă s-a stins...
Ziua aceea o țin în loc de inimă și aștept
Oare, îl voi întâlni pe tata?
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare, poezii despre noapte, poezii despre miezul zilei, poezii despre inimă sau poezii despre gânduri
Ușor și fără urmă voi pleca și eu
Viața nu e un accesoriu de schimb, nici lumea nu mai e ceea ce a fost și eu voi fi tot mai singur, doar Mama, Dumnezeu și Copilăria mi-au m-ai rămas, mărturie a tot ceea ce am fost
Doamne, cum să uit lacrimile mamei care dilatau noaptea înțepenită pe umerii ei ca o durere!
Doamne, cum să-mi uit copilăria prin care alergam desculț de la un capăt la altul și soarele umbla pe vârfuri, ca pe propria-i rană, să nu-mi trezească amiaza!
Cât despre tine, Doamne, nu prea-mi aduc aminte, mama te purta în gând ca pe tata plecat într-o zi să stea de vorbă cu tine și de atunci focul din sobă s-a stins...
Ziua aceea o țin în loc de inimă și aștept
Oare, îl voi întâlni pe tata?
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe ulița din sat doar moartea se mai plimbă
Pe ulița din sat,
Doar moartea se mai plimbă,
Căci junii au plecat,
Să-nvețe-o altă limbă.
Odăile-s pustii,
Rar vezi un moș, o babă,
Printre perdele gri,
La Domnul cum se roagă.
Pâlpâie-o lumânare,
Pe-al geamului pervaz,
Doar rugăciuni amare,
Și lacrimi pe obraz...
Prispa se înconvoaie...
Nu mai vezi niciun pled.
Nepoții cu mamaie,
Pe trepte nu mai șed.
Acum au telefoane,
Ce sunt alea... povești?
Cresc apăsând butoane,
Iar ea? Așteptând vești.
Jelind, clopotul bate,
Răsună-n tot cătunul,
Rămașii își dau coate,
Zicând: "S-a mai dus unul."
Se umple cimitirul,
Fără garoafe - cruci,
De-a lung, de-a lat e pirul,
Părinți uitați de prunci.
Un scârțâit de poartă,
Se-aude când și când,
E vântu' - adus de soartă,
Nu-s copiii... Nici gând!
Pe ulița din sat,
Doar moartea se mai plimbă,
Căci junii au plecat,
Să-nvețe-o altă limbă...
poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viață"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre telefon sau poezii despre lumânări
În voia mea
Dumnezeu mă privea pe ascuns
când lama cuțitului atingea gândurile
până acolo doare plecarea
și parcă o văd cum își face de lucru prin curte
că așa sunt unele suflete
rămân priponite de rodul pământului
parcă o văd cum întinde vorbele dulci
pe sârma de rufe
și cum își șterge mâinile
pe șorțul înflorat
ce să-i faci
zic
e mama
Doamne
țărâna ei are gustul nașterii imprimat
las-o
las-o să mai trudească
purtându-mi de grijă
cum a făcut de la primul meu țipăt
când lumina mi-a atins pielea
Dumnezeu mă privea pe ascuns
când lacrimile îmi brăzdau obrazul
și mă tot ștergeam
când cu mâneca stângă
când cu mâneca dreaptă
până am reușit să-mi arcuiesc visele
să astup rănile cu vreascuri
și să dau foc
nemilosului destin
las-o să mai trudească
atât îl rugam pe Dumnezeu
iar el
frământând alte trupuri
a făgăduit că nu-mi tulbură apele
și mă lasă în voia mea
până mă obișnuiesc cu plecarea ta
mamă
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre visare, poezii despre trup și suflet, poezii despre promisiuni, poezii despre naștere sau poezii despre mâini
Liniște de iarnă
liniștea pășește prin ninsoare
cuvintele se sparg se risipesc
fragilă e imaginea care se înfiripă
pornește din aburii ceaiului tomnatec
spre merele de argint atârnând din crengile
lui Dumnezeu
e totuși iarnă vântul își lasă suspinele
la geamuri bătând luminos
inimi în trupul nopții
liniștea... acea liniște locuită de oameni care nu mai sunt
de flori care au trecut în pas nepăsător
pe cărările pământului brun
de mirosul ceaiului din seara aceasta
Doamne, și e atâta ninsoare!
cât poate sufletul meu
să ceară în șoaptă
să nu tulbure liniștea înmiresmată
care urcă prin zăpadă
din pământ
poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre vânt, poezii despre ninsoare sau poezii despre mere
Doamne, de ce nu mai am timp...
Doamne, de ce nu mai am timp...
acolo unde am vrut să ajung
și nu am ajuns
cineva cotrobăie
sub albastrul decupat
se vede Dumnezeu aplecat peste o carte
zadarnic mă prăbușesc pe genunchi
și-l rog
să-mi spună
de ce nu mai am timp
dâra de nisip din trupul meu
atinge pământul
nu-i bai
printre măruntaiele lui
cerul deschide o rugă
pentru ziua
în care
centrul universului
va trece prin mine
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate de Teodor Dume despre timp
- citate de Teodor Dume despre religie
- poezii despre nisip
- poezii despre cărți
- poezii despre albastru
- poezii despre Pământ
- poezii despre Dumnezeu
- citate de Teodor Dume despre Dumnezeu
Ion, inscripția de pe mormântul lui tata
în dimineața aceea când ceața împânzise
bătăile clopotului uitat netras
de multă vreme
și-a legat
sufletul cu nojițe apoi
s-a dus în lumea în care
tăcerea înnobilează sămânța
urma numelui său dăltuit pe flacăra
lumânării încă nestinsă
îmi apropie privirea
orbecăi prin hățișuri și lacrimi
pașii nu mă duc niciunde
respir greu din ce în ce mai greu
la capăt de lumânare doar o liniște
s-a mutat într-o durere și
croșetează cu fir de păianjen
îmi trag sufletul și-mi promit
că o să mă-ntâlnesc cu moartea
care i-a furat viața
în anotimpul de deasupra luminii
dar dacă moartea
nu are aceeași grupă de sânge cu mine
o să trăiesc cu iluzia unei posibile întâlniri
și-n fiecare duminică o să descifrez
urmele celui care a fost...
de fapt e cea mai veche amintire pe care
o mai am de la tata
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge sau poezii despre posibilitate
Ferestre spre marginea lumii
Fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul și din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo
în fiecare dimineață
scormonesc prin memorie
am senzația că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuținat trupul
și de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
și-mi zgâlțâie privirea
sunt înghesuit într-un colț
de întuneric și lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea își leagănă tăcută umbra
și din când în când
îmi ciugulește din suflet
trupul mi- a devenit un loc
de perelinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalță ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese
la singura poartă din zid
mi s-a așezat umbra și cerșește
puțină libertate
doar atâta cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu
poezie de Teodor Dume din Ferestre spre capătul lumii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre zbor sau poezii despre singurătate
Ferestre spre marginea lumii
fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul și din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo
în fiecare dimineață
scormonesc prin memorie
am senzația că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuținat trupul
și de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
și-mi zgâlțâie privirea
sunt înghesuit într-un colț
de întuneric și lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea își leagănă tăcută umbra
și din când în când
îmi ciugulește din suflet
trupul mi-a devenit un loc
de perelinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalță ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese
la singura poartă din zid
mi s-a așezat umbra și cerșește
puțină libertate
doar atâta cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ferestre spre marginea lumii
Fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul și din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo
în fiecare dimineață
scormonesc prin memorie
am senzația că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuținat trupul
și de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
și-mi zgâlțâie privirea
sunt înghesuit într-un colț
de întuneric și lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea își leagănă tăcută umbra
și din când în când
îmi ciugulește din suflet
trupul mi-a devenit un loc
de pelerinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalță ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese
la singura poartă din zid
mi s-a așezat umbra și cerșește
puțină libertate
doar atât cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu
poezie de Teodor Dume din Volum: Ferestre spre marginea lumii. Editura: Pim/Iași, (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pelerinaj
Cuptorul părăsit
Aseară am visat
Că eram micuță
Și-alergam prin sat
Pe cărări desculță.
Mă duceam în grabă
La bunica mea.
Că mereu în poartă,
Scumpa, m-aștepta.
-Vai, cât de voioasă
Am văzut-o în vis.
Atât de drăgăstoasă
Dânsa m-a cuprins.
M-a luat de mânuță,
M-a dus în ogradă.
Ca, pe nepoțică
Bunicul să o vadă.
Amândoi bătrâni.
Doi bunici blajini.
Sub un nuc, pe-o laiță
Scot bunuri din traistă.
Povestea cu,, Capra''
Bunicuțul îmi spune.
Bunica, cu lopata,
Scoate din cuptor pâine.
Hulubi și plăcinte,
Multe bunătăți.
Că acuș o să vină
Nepoțeii toți!
Și o să stăm la masa
Din ograda lor...
-De a bunicii casă,
Doamne, mult mi-e dor!
Din vis mă trezesc
Și mă grăbesc la ei...
Dar nu-i mai găsesc
Pe bunicii mei!
De ce nu-mi răspund?
Doar uite, am venit!
Dar, plângând, cuprind
Cuptorul părăsit.
poezie de Natalia Mazilu Miron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre pâine, poezii despre porumbei, poezii despre dor sau poezii despre bătrânețe
Undeva între mine și tristețea lucrurilor există un suflet
De la o vreme mă privesc
ca pe un lucru uitat în podul casei
(nici nu știam că există
și că-l moștenesc de la tata)
țin ochii larg deschiși cât să
încapă Dumnezeu
disecreția
sentimentele și iubirea
a tot ce nu am cunoscut îndeajuns
astă-seară am impresia
că cineva se uită la mine
ca la icoana agățată pe întunericul
de sub grinda unde bunica
își ascundea tristețile
implorându-l pe Dumnezeu să o ierte
de tot ce a făcut și nu a făcut
miroase a busuioc uscat
e multă liniște în oftatul nopții
căldura îmi despică amintirile
una câte una
mă privesc apoi
cobor într-un timp fără atingeri
și îmi place să cred că Dumnezeu
îmi îngăduie lucrul acesta
pentru ca și mâine să-mi pot aminti
de cei plecați...
știu că mă vor întreba de ce
nu o fac mai des
cel puțin la capătul săptămânii când
clopotele crapă liniștea din sat
ba o să mă certe și mama pentru că
uneori uit să-mi iau micul dejun
parcă o aud cum respiră...
privesc în jos și nu spun nimic
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor sau poezii despre săptămâni
Azi moartea e o poartă închisă
nu se mai moare ca-n alte dăți când
pleoapa însângerată până la lacrimi
acoperea ultima tăcere și
tristețile fără capăt
vibrau lăuntric
iar lumea
desena cu ceară un Dumnezeu
nu, nu se mai moare ca-n alte dăți
și nici durerea nu se mai plimbă
din om în om
căutând o nișă
criza ne-a afectat și sentimentul
azi moartea e o poartă închisă
coridorul acela alb e-n renovare și
nimeni nu ne mai promite când și cum...
de aceea dați-mi voie să mă mut
în fiecare din voi
să mă rog să înjur și
din când în când să iubesc
uite, cât de greu e să mori!
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent
Dragostea e doar un gest prin care trece liniștea înspre libertatea de a iubi și a fi iubit.
Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre iubire sau citate despre libertate