Despre noi

Scânteia iubirii din ochi ţi s-a stins,
Acum eşti o simplă femeie
Cu lacrima ştearsă şi sufletul nins,
Pierdută în Calea Lactee.

Tristeţea răsună-n timpane de sfinţi
Ce sorb din lumina divină,
Iar eu ţi-s complice şi plângem cuminţi
Un dor ce-a murit fără vină.

În preajmă nimic nu mai este ca ieri,
Nimic nu mai are culoare,
Nu-mi dai mângâiere, alinturi nu-mi ceri,
Nici gânduri nu stau în picioare.

N-ai zice că viaţa-i zidită în noi,
Nici moartea nu vine pe cale ;
Tu pari o nălucă, iar eu un strigoi
Ce poartă cămaşă de zale.

Doar timpul nu iartă, luându-şi tribut
De clipe ce ard inumane,
Eşti suflet ce zace în trup de-mprumut
Ce-mi presură sare pe rane.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (16 octombrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste fără răspuns

Fiinţă blândă, şi-atât de frumoasă,
Ce suflete noi naşte pe pământ,
Fără de Ea, nu vreau nici pat, nici masă,
Căci viaţa-i chin, iar doru-i vânt.
Cu vorba Ei ce-a dulce ca un soare,
Ea inima-mi încălzeşte-n piept.
De-i tristă, totul crunt mă doare,
Iar sufletul îmi e deşert.

În viaţă îmi eşti o alinare,
Un dor, o muză, un respect.
Cu Tine-aş vrea să zbor spre soare,
Să cânt, să plâng şi-apoi să plec.
Căci nu-mi răspunzi la sentimente,
Iar dragostea mea, e doar un vis.
Nu-mi fă nicicând, o, dragă, complimente,
Că nu mă vreai, de mult ai zis.

poezie de Petru Plătică
Adăugat de Petru Plătică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

Ce linişte am, fără tine!
Tăcerea din jur mă apasă.
Iar inima zice: nu-mi pasă.
Şi totuşi.... ceva nu e bine.

Mă simt ca bolnavă. Şi tristă,
Lipseşte dorinta de-a face.
Un trup fără vlagă, ce zace.
Dar nu vreau să ştiu iar de tine.

Secat-a izvorul din mine, cu dor.
Ai fost, nu mai eşti. Doar trecut.
Frumos am crezut că va fi. A durut.
De-acum nu-mi mai pasă, eu zbor

Spre zări mai senine, cu dragoste lină,
Cu cald şi cu pace în suflet şi-n gând.
Va fi ca şi cum n-am ştiut de tine nicicând
Rămâi sănătos. O stea, tu, vei fi, în lumină.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă aştept şi nu e drept

La umbra unei clipe reci,
Tu nu mai vii, nici nu mai pleci,
Nu mai îmi eşti, nu îţi mai sunt,
Am devenit un amănunt.

Văd urme ce-au rămas din noi,
Le şterg cu lacrimă de ploi,
Nici amintiri nu-mi mai doresc,
Sunt mult prea vii şi mă rănesc.

Tresar la orice zgomot mic,
Dar nu eşti tu... nu e nimic,
Ci doar închipuiri târzii,
Că suntem iar, c-ai să revii.

În ceaţa timpului trecut,
S-a prăbuşit tot ce-am avut,
Degeaba stau şi te aştept,
Nu te întorci... şi nu e drept.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început de lume

Lumea-ntreagă goală ar fi
Goală de noi doi.
Dacă nu ne-am mai iubi noi
Ar fi numai ploi.

Aripi frânte de iubire
Nu s-ar înălţa,
Pasările fără Cer
Nicicând n-ar mai zbura,
N-ar mai zbura.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

Îmi acoperi sufletul
Când îi este frig
Tu-mi săruţi şi lacrimile
Atunci când eu plâng.

Îmi hrăneşti cu gura ta
Lungile tăceri
Şi-mi vindeci cu inima ta
Multele dureri.
Eşti ca un înger.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

cântec interpretat de Simona Florescu şi Ion Dichiseanu, muzica de Victor Solomon, versuri de Adrian Artene (2019)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-aştept

Azi nu mai cat prin amintiri
Când străluceşte luna ;
Prin păr, nu eşti să îmi răsfiri
Cu dor ca-ntotdeauna.

Nu mă aşez la privegheat
Cum soarele răsare -
Cu bună pace şed în pat,
În piept nu mă mai doare.

Nu-mi mai trec nopţi neasfinţit
Când liniştea se lasă,
Mi-e focu-n vine domolit
Şi gânduri nu m-apasă.

Nu lăcrimez neînţeles,
Nu mai doinesc pe cale,
Nici ciocârlia de prin şes
Nu mai tânguie-a jale.

Eu nu te mai aştept să-mi vii
În susur de izvoare...
Răsar pe cer steluţe mii
Ce n-au să mă-nfioare.

Din toate, azi a mai picat
Din deznădejde una
Şi nu mă mustră vreun păcat,
Nu mă blestemă luna

Căci te-am iubit mai înadins
Cu fiece clipită
Ce nu m-a vrut în paradis
De dragoste-mplinită.

De voi sui din nou pe cer
Cu vise călătoare,
Iubirii stelelor ce pier
Nu-i voi mai da crezare.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult întuneric

Ce mult întuneric învăluie-n lume,
De el mă învălui şi eu,
E răul în clocot şi clocotu-n spume,
Iar moartea se plimbă-n cupeu.

Atâtea dihănii fac legi inumane
Ce-aruncă sărmanii în hău
Şi râuri de lacrimi se varsă-n oceane,
În rând n-ai mai sta la călău.

Fac lupii dreptate şi mieii aclamă
Căci frica în lână le-a stat,
Proţapul e sigla ce-i pusă în ramă,
Iar rama-i la capăt de pat.

Ce plânsete-s, Doamne, în sala de naşteri
Căci cheful de viaţă e flasc,
Pe cale te-aşteaptă uşi grele de maşteri
Să intri pe viaţă la teasc.

E vuiet în ceruri de-atâta obadă
Şi cazne în jugul cel greu,
Răbdarea şi piepţii încep să se roadă,
O ştie în cer Dumnezeu.

Rugaţi-vă-n taină arhangheli să vină
Şi cete de îngeri-lumini
Să vină în lume dreptatea divină,
N-aştepte mai multe pricini!

Un steag al iubirii la cer să se-nalţe
Pe-o culme-a speranţelor vii
Şi versul şi cântul pe veci fie gloanţe
Şi zâmbete dulci de copii!

Ce mult întuneric ne-nvăluie, Doamne
Şi încă eşti bun să ne ţii,
Şi-i lipsă belşugul din rodnice toamne
Ce noi le postim în chilii...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (18 ianuarie 2016)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu

Eşti prezent mereu: în minţi, în suflete, în noi.
Nu eşti nici bun, nici rău. Ne ajuţi dacă vrem binele
Dar dacă facem răul îţi îndrepţi mâna înspăimântătoare către noi...
Şi ne dai răul înapoi. Şi iar ne ierţi, şi ne aştepţi să fim mai iubitori.
Ne ierţi, dacă greşim, şi vrei să ne ridici din nou.
Fără să ştim.
Nu uiţi nimic neiertător şi uiţi greşeala când vezi credinţă într-un om.
Eşti peste tot: tu vii dacă te chem. Dar nu îmi zici nimic.
Şi nu te arăţi pentru că nu sunt pregătit.

Oamenii cred că tu stai undeva în ceruri, dar tu eşti zilnic printre noi
Eşti înger bun, dar înspăimântător... Ne vrei perfecţi, lucizi
Tu dai viaţă, tu ucizi
Dacă suntem buni ne dai de toate
Dacă suntem răi ne dai durere, boală şi chiar moarte.
Îţi place să te joci, te înduioşezi dacă iubim.
Eşti lângă noi, când plângem.
Eşti femeie sau copil?
Tu ştii planul bun: ne treci prin rău să fim mai buni,
Tu eşti nemuritor, şi vrem şi noi să fim, căci pentru tine
Moartea nu-i nimic, pe noi ne sperie... un pic.

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tu! Ce curgi acum prin mine,
În loc de timp, în loc de sânge!
Tu! Eşti clipa-ncremenită,
În tot, în suflet, în inima rănită!

Tu! Mi-eşti viaţă, chiar neviaţă,
Moarte dincolo de moarte!
Tu! Eşti visul ce întoarce clipe,
Clipe peste clipe doar cu tine!

Tu! M-alungi din tine, mă renegi,
Din viaţa asta fără Noi, fără de legi!
Tu! Fără să ştii tot mă mai chemi,
Când toate zilele se pierd în lacrimi!

Tu! În liniştea ce-i doar amăgitoare,
Eşti torentul ce zguduie chiar cerul!
Tu! Naşti curcubeul doar dintr-o culoare,
Punte între Noi şi iubirea ce nu moare!

Tu! Eşti răsăritul şi-asfinţitul,
Unde noaptea-i neagră fără vise!
Tu! Împleteşti cunune din tăceri,
Din tot ce-a fost demult, de ieri!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolii

Te-am aşteptat... Te-aştept şi-acum să vii
Din "lumea" ta cea singularizată
Cu zid înalt şi fără nici o poartă
Şi cu ghivece-adânci cu păpădii.

Mi-e inima profund ultragiată
De-acest prinos de clipe sângerii
Ce-au desfăcut un suflet în fâşii
Din carnea mea ce stă neînviată.

Te mai zăresc hipnotic sigilată
De-acele nefireşti anomalii
Ce te sugrumă-ncet, fără să ştii
Şi nici pe mine-n fine nu mă iartă.

Te-aştept şi-acum la fel ca-ntâia dată
Cu dorul cast prin frunze ruginii
Să-mpărtăşim, duios, melancolii
Şi să îmi mângâi tâmpla grizonată.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (8 noiembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

tu îmi dai iubirea
ţie îţi datorez cunoaşterea
pentru tine vânez stele
şi culeg floril în răsărit
sorb în tăcere roua ochilor tăi
lacrimă ce înalţă zidirea
între cer şi pământ
tu eşti durerea ce-mi aduce fericirea
frumuseţea încântarea dăruirea
locuinţa inimii mele e în sufletul tău

femeie
doar tu eşti calea
pe care ne vine iertarea
pântecul tău naşte infinitul
tu eşti biserica omului
tu eşti înălţarea lui
fără tine nici Isus nu se năştea
pentru tine femeie
El a înviat

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi eşti...

Îmi eşti... suflet- dor - durere - trup
Şi frumuseţea- ntregului pământ,
Din tine, floarea pasiunii, rup
Şi-n căuşul palmei, iubire frământ!

Îmi eşti... hrana depărtării mute
Din roua dimineţii, îmi dai să beau,
Prin clipe de anotimpuri- punte,
Iubire - dor - dorinţa, cu inima le vreau!

Îmi eşti... ploaie- vânt- furtună- nori
Din adâncul mării de valuri cutremurat
Şi lacrima arzând a ochilor lumină
Pe altarul iubirii m-am consternat!

Îmi eşti... iubire- soare dintre munţi,
Balsam pe suflet - mângâiere
Şi depărtarea Lirei pe care-mi cânţi,
Mă rog să nu sune, doar amăgire!

poezie de Ileana Puşcaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ma...

Mi-e dor de degete-ţi prin păr
Tentaculându-mi amintiri...
Revăd căldura-ţi din priviri
Resimt sărut pe-obraz... Mă dor.

Nu mai am aura de pui
Şi nici nu mai am cui mă plânge
Micime, răutăţi, nu-mi frânge;
Stau aninat, uitat, de-un cui.

N-aud iubirea-ţi în cuvinte,
N-am sfat de suflet, sunt pierdut...
Mi-e rău să spun că te-am avut,
Urăsc doar să-mi aduc aminte...

Sunt jumătate tu, îs "ea"
Noroc că te-aparţin, eşti parte
Ce nici vecia nu desparte
Ce sunt, eşti eu, a mea ma... ma

Visez cu ochi deschişi şi plâng
C-am rămas singur, n-am cui spune
De-al meu necaz, n-ascultă lume
Că n-am nici bucurii să strâng!

Dar să n-ai frică, n-ai pierit,
Căci timpul vrea să mai exişti
Eşti încă trupu-mi, mai persişti
În sânge-n gând, cât n-am murit...

Că n-am ştiut să te păstrez
Adorm sleit de remuşcare...
Uitasem: naşterea se moare!
Mă ierţi ma... ma, eternul crez...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din turistul care-am fost

Ieri cutreieram pământul
în patru punte cardinale.
Mă-întreceam în zbor cu vântul
până departe în zare.
Astăzi nu mai sunt în stare
nici măcar un pas să fac.
Speranţa în mine moare,
viaţa nu-mi mai e pe plac.
Rău mă dor picioarele.
Nici pe-afară nu mai ies.
Foarte rar văd soarele.
Gânduri multe, nu mai ţes.
Din turistul care-am fost,
azi n-a mai rămas nimic.
În lume nu mai am rost,
din pat nu mă mai ridic.
Singura mea bucurie
e că... picioarele mă ajută,
în lunga călătorie
către lumea neştiută.
Acolo nimic nu doare.
Nici inimă, nici picioare,
Nimic nu te împiedică.
Viaţa este veşnică.

poezie de Dumitru Delcă (10 octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi amintesc nimic

Ne risipim iubirea-n refrenele tăcerii,
Se tânguie frunzişul în zbateri de-asfinţit,
Te-nchid fără regrete în templele uitării,
Cântăm azi partitura durutului sfârşit.

Purtăm în suflet arii din lacrimile verii,
Sub pleoape, stropi de rouă, se uscă liniştit,
Azi te privesc cu ochii prin ceaţa depărtării,
Îmi eşti străin, o umbră, de vise pervertit.

Ce vrajă ne-ar aduce din nou ca altădată
Când fluturi fără vină s-au stins înfrânţi de ploi?
În suflet rest de vară, o boală mai ciudată,
Cu amintiri confuze şi toamne între noi.

Îmi trec aşa-ntr-o doară clipite dintr-un ieri,
Prezenţe îngropate, fantasme de nisip,
Un zâmbet nevăzut, nedescifrate seri,
De noi şi-a ta iubire, nu-mi amintesc nimic!

poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai plecat

Nu pot să cred... chiar ai plecat
Pe drumul de odinioară
Unde - şi-i oare un păcat? -
Ne sărutam în seri de vară?!

Cum pasul nu ţi s-a lipit
De amintirile brodate
De noi, pe dorul aţipit,
Cu vise alergând departe?

Parcă mai eşti şi încă-mi spui
Că-mi dai iubirea ta deplină...
Cerul e trist şi lună nu-i,
Iar eu iubesc doar o străină.

Ce greu mă rabd, aşa stingher,
Plângând a rugă,-n galaxie...
Sunt al iubirii grănicer,
Mai aşteptând - încă - solie.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai plecat

Nu pot să cred... chiar ai plecat
Pe drumul de odinioară
Unde - şi-i oare un păcat? -
Ne sărutam în seri de vară?!

Cum pasul nu ţi s-a lipit
De amintirile brodate
De noi, pe dorul aţipit,
Cu vise alergând departe?

Parcă mai eşti şi încă-mi spui
Că-mi dai iubirea ta deplină...
Cerul e trist şi lună nu-i,
Iar eu iubesc doar o străină.

Ce greu mă rabd, aşa stingher,
Plângând a rugă,- n galaxie...
Sunt al iubirii grănicer,
Mai aşteptând - încă - solie.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (21 decembrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

Eşti răsăritul meu de soare
Ce-mi încălzeşte sufletul.
Cea mai strălucitoare stea
Ce îmi aduce cerul mai aproape.
Doream să te cunosc, când încă te visam
Acum însă, nici nu mai ştiu ce eşti...
Eşti timpul... eşti gândul meu matur...
Sau eşti dorinţa copilului din mine!
Ştiu cine eşti!
Eşti calea ce-o urmez orbeşte
Eşti fiinţa de care am nevoie.
Când mi-am jurat ca nu mai vreau iubire
Tu mi-ai zâmbit şi ai ştiut ca să mă schimbi
Ai depăşit chiar orice bariere.
M-ai cucerit cu vorbe dulci ca mierea,
Nu cu amarul frunzei de pelin!
Mi-aprinzi gândirea şi focul dragostei
Se aprinde în al meu suflet
Când mă gândesc la tine.
Eşti viaţa însăţi...
Dar ce spun... eşti nemurirea!
Tu eşti icoana sfântă
Ce-mi luminează noaptea
Şi ziua îmi încântă gândul şi privirea.
Eşti mai presus de toate
Eşti dor, eşti bucurie, destin şi nemurire
Un înger ce până ieri,
Îl întâlneam decât în rugăciuni
Şi totul e real, nu este vis
Eu lângă tine, mă simt în paradis.
De asta te iubesc,
Femeie cu suflet tandru,
Înger cu suflet blând
Eşti tot ce mi-am dorit.
Doar tu ai dat aripi speranţei
Şi şansă unei vieţi... în doi!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea deşertăciunii

Sunt rob resemnat al iubirii de jar
Ce-şi 'moaie tăciunele-n mare,
Dungii roşii pe apă crestez în zadar
Căci negru e totul în zare...

Nici vâsla nu poate salvare să-mi dea -
Un val a furat-o măiastru,
Iubirea-ţi cea crudă mă cheamă la ea,
Dar tu eşti fugită pe-un astru.

Nicicum nu te-ndupleci în cale-mi s-apari,
Înot aş dansa pân' la tine,
Striveşte-ţi uitarea sub talpă şi sari
În valuri de negre coline.

Te caut prin lacrimi uscate de dor,
Iar sarea lor stă să mă-nece,
Acum eşti lumină pe-o stea dup-un nor,
Ce-mi picură raza ei rece...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (3 mai 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Tu de unde vii? Hai spune!
Din ce univers? Ce lume?
Prea eşti altfel... diferit,
Prea iubeşti şi eşti iubit

Sau te pomeneşti, că oare,
Ce-i uman nu te mai doare?
Şi cum faci? Care-i secretul?
Poezia? Menuetul?

Îmi furi teama, îmi dai vise,
Îmi scrii poezii nescrise,
Îmi zâmbeşti, ce zâmbet ai!
Şi nu-mi ceri nimic... doar dai

Nu ştiu cum... de ce exişti
Printre cei ce sunt prea trişti?
Poate eşti o amăgire,
Doar o stare, o trăire

Tu eşti... oare? Eşti real?
Am uitat tot ce-i banal...
Simt un freamăt, existenţă,
Poate vis... dar ce prezenţă!

Eşti doar sufletul oftând,
Mă alini, te port în gând,
Eram ieri fără un mâine...
Mulţumesc, mă simt mai bine!

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânătorul de năluci

Din lacrimă eu m-am născut
Într-o tăcere surdă;
Iubirea îmi e cântec mut,
Ce-mi ţine geana udă.

Sunt limpede ca un cristal
Din care curge viaţa;
Al sentimentelor vasal,
Eu rabd mereu distanţa.

Sunt vânătorul de năluci
Ziua-n amiaza mare;
Caut iubire-n cuib de cuci...
De unde alinare?!?

Pe drumul povârnit mereu
Mi-a stat fără-ncetare
Alături doar sufletul meu,
Dar nu i-am dat o floare.

I-am spus uşor poveşti de dor,
Hrănindu-l cu... răbdare
Şi alergat cu-atàta zor,
Se uscă pe picioare.

Din lacrimă eu sunt zidit
Şi m-am prelins pe cale,
Iar de oftat am ostenit...
M-aştern pe lutul moale.

Câte-o nălucă alergând,
În vise-mi mai apare;
N-o mai vânez, nu mai am când -
Să-mi daţi, vă rog, iertare!!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (3 martie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!