Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Ca să poți să dăruiești ceva, e nevoie să posezi ceva. Fie că sunt lucruri materiale dar mai ales emoționale, psihologice sau spirituale, nu putem dărui decât din ce avem și mai mult aș spune eu, este firesc să dăruim din surplusul nostru. În avion, prima oară îmi pun masca de oxigen mie și apoi copiilor pentru că dacă eu îmi pierd cunoștința și copiii sunt prea mici să poată face această operațiune singuri, murim toți. Cu alte cuvinte, ca să pot ajuta pe cei neajutorați, prima oară trebuie să mă pot ajuta pe mine. Astfel, avem un aparent paradox. Dacă sunt egoist, mă izolez și devin nefericit și pierd sensul vieții. În același timp sensul vieții este dăruirea (vocația) dar nu pot să dau fără ca eu să am. Așadar, la început e nevoie să îmi asum o anumită doză de egoism ca să pot deveni cu adevărat altruist.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Unul din marile adevăruri psihologice și spirituale este că prima oară e important devii și de abia apoi vei putea să și ai. Fără a deveni un om mai antrenat, nu poți obține performanța. Fără a deveni un om mai iubitor, nu vei putea simți iubirea. Fără a deveni un om mai răbdător, nu vei putea avea lucrurile ce necesită timp și perseverență. Orice îți dorești ai, întreabă-te: Ce dezvolt în mine astfel încât a avea ce îmi doresc fie natural și firesc? Ce fel de om fiu și ce calități are acel om care are ce eu îmi doresc? Devino, și vei avea.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Logica spune că un om este puternic atunci când face ceva ce alții nu pot să facă. Dacă un om poate ridice 200 de kilograme și mulți nu pot, acel om este mai puternic decât ceilalți care nu pot. Dacă un om poate alerge 100 de kilometrii și ceilalți nu pot, este mai puternic. Dacă un om poate îndure frig sau căldură mai mult ca alții, este mai puternic. Atunci în iubire cum măsurăm puterea ca să ne dăm seama ce este ea de fapt? Cine în iubire face ce nu pot alții facă, acela este un om puternic. Și ce fac majoritatea? Se îndrăgostesc. Sunt atrași de o altă persoană și poate chiar o iubesc cu acea iubire adevărată. Cealaltă persoană nu le răspunde conform așteptărilor. Cealaltă persoană înșeală și acordă iubire altor persoane. Majoritatea oamenilor în această situație se închid în ei și spun "nu am să mai iubesc!". Oamenii sunt răi. "Dacă nu primesc prima oară, nu mai dau." Aceștia sunt oamenii slabi, pentru că sunt majoritatea. Mă uit în jur și văd oamenii sunt răniți, spun cuvinte precum "nu voi mai iubi niciodată". Așadar, iubirea și capacitatea de a iubi sunt caracteristici ale oamenilor puternici. Există și o altă categorie de oameni care după ce au fost loviți în miezul sufletului lor, iubesc mai tare, mai mult. Să iubești continuu și mai mult este putere, pentru că puțini pot să o facă.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cineva a zis, de exemplu, ar vrea îi ajute pe ceilalți. Pentru a fi capabil -i ajuți pe alții, trebuie mai întâi înveți te ajuți pe tine însuți. Un mare număr de persoane, cu scopul de a-i ajuta pe alții, se lasă luate de tot felul de gânduri și de sentimente, pur și simplu din lene. Ei sunt prea leneși ca să lucreze asupra lor înșiși, dar le este foarte ușor creadă ca îi pot ajuta pe ceilalți. Aceasta înseamnă a fi fals și ipocrit față de tine însuți. Când un om se vede într-adevăr așa cum este, nu îi vine în minte îi ajute pa alții - i-ar fi rușine se gândească la asta. Dragostea pentru umanitate, altruismul, sunt cuvinte foarte frumoase, dar nu au sens decât atunci când un om este capabil, urmându-și propria alegere și propria decizie, iubească sau să nu iubească, fie altruist sau egoist. Atunci alegerea sa are o valoare. Dar dacă nu are nici o posibilitate de alegere, dacă nu poate face altfel, dacă este doar ceea ce întâmplarea l-a făcut sau este pe cale -l facă, un altruist astăzi, un egoist mâine, și din nou un altruist poimâine, ce valoare mai poate avea acest lucru? Pentru a ajuta pe ceilalți, un om trebuie să învețe mai întâi fie atent cu el însuși. Doar un astfel de om îi poate ajuta pe alții. Așa cum suntem noi, nu putem face nimic.

în Fragmente dintr-o învățătură necunoscută
Adăugat de Adriana PleșcaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Altruismul poate fi blestemul cel mai mare care se abate asupra ta. Altruismul nu este niciodată începutul în relațiile interumane, cu atât mai mult în iubire. În iubire, dai din ce ai sau din ce ești, ca să îl parafrazăm pe Arsenie Boca. Dar ce ai sau ce ești vine din ceea ce îți acorzi tu ție. Mai simplu, prima oară acumulează tu ca să poți să dai ceva. Adică fii egoist la început ca să îți permiți luxul mai târziu de a fi altruist. Fă-ți lista cu ce vrei tu pentru tine. Și pune-o în frunte ca toți cei care te văd zilnic știe clar care îți sunt prioritățile. Pișă-te pe nevoile altora până când ale tale nu sunt satisfăcute pentru că altfel o să te duci în mormânt tu și îi tragi și pe ceilalți după tine într-un vârtej de reproșuri, răzbunări și resentimente pentru că ți-ai cheltuit viața încercând îi faci pe alții fericiți doar ca să constați ai încercat hrănești un sac fără fund. Prima oară, fiecare e responsabil de nevoile lui. Fă orice e posibil ca să fii fericit. Apoi, poate vei avea șansa să și dai din ceea ce ai. Din iubirea ta, din timpul tău, din abundența ta materială sau spirituală. Prima oara ești tu. Cine spune altceva vrea obțină ceva de la tine și nu știe cum decât încercând te facă te simți vinovat invocând altruismul. Adică fii tu altruist, egoistul din mine vrea ce ai tu.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Paulo Coelho

Voi privi totul și pe toți ca și cum ar fi pentru prima oar㠖 mai cu seamă lucrurile mici, cu care m-am obișnuit, uitând de vraja care le înconjoară. Vreau privesc pentru prima oară soarele, dacă mâine va fi cer senin. Vreau urmăresc încotro se îndreaptă norii, dacă cerul va fi acoperit. Întotdeauna mi se pare că nu am timp de așa ceva sau nu îi dau importanță. Ei bine, mâine voi uita la drumul norilor sau la razele soarelui și la și la umbrele cărora le dau naștere acestea. Pentru prima oară voi zâmbi fără vină, fiindcă bucuria nu este păcat. Pentru prima oară mă voi feri de tot ce mă face să sufăr, pentru că suferința nu este o virtute. Nu voi plânge de viață, spunând: totul e la fel, nu pot să fac nimic pentru o schimbare. Fiindcă trăiesc ziua asta ca și cum ar fi prima și voi descoperi de-a lungul ei lucruri despre care nu am știut niciodată se aflau acolo. Chiar dacă am trecut prin aceleași locuri de nenumărate ori și am spus "Bună ziua" acelorași oameni, astăzi acest "Bună ziua" al meu va fi altfel. Nu vor fi cuvinte de om învățat, ci un fel de a-i binecuvânta pe ceilalți, dorindu-mi ca toți să înțeleagă însemnătatea faptului că sunt în viaț㠖 chiar și atunci când nenorocirea ne dă târcoale.

în Manuscrisul găsit la Accra, "Ziua de mâine"
Adăugat de Avramescu Norvegia ElenaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba portugheză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Pt.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Alchemist Hardcover" de Paulo Coelho este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -120.99- 76.57 lei.

Așa cum probabil știi, convingerile sunt puncte de vedere pe care le avem asupra lumii, însă ele nu sunt realități. Sunt doar punctul nostru de vedere. Convingerile se schimbă. La început pot să am convingerea odată ce îmi găsesc jumătatea, rămân cu ea pentru întreaga viață. Apoi, după divorț, am convingerea iubirea adevărată nu există. Apoi, pot să îmi schimb convingerea înțelegând iubirea este și a fost tot timpul în mine. Adevărul meu interior se schimbă, la fel și convingerile, pe măsură ce trec prin viață și dobândesc experiență. De aceea, e foarte important fiu atent la ce îmi spun. Ceea ce cred cu tărie, apare în viața mea cel mai des. Dacă am un copil și întru în mall, văd cel mai mult magazine specifice pentru copii: scutece, jucării, materiale educative. Creierul meu este făcut vadă ceea ce este important și prioritar pentru el. De aceea, dacă țin în brațe o convingere de-a mea limitativă, creierul meu va ajuta să văd doar confirmări ale acestei convingeri. Dacă cred că toți bogații fură, când voi vedea la televizor un corupt, voi spune "AHA, știam eu că am dreptate și cunosc adevărul". Iar asta te oprește vezi ceilalți 100 de oameni de afaceri de la care îți cumperi pâinea, chiloții și gresia care sunt perfect cinstiți.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vocația este chemarea pe care o are un om pentru o meserie, cauză sau misiune. Este lucrul pentru care ești potrivit. Și cu toții, fără excepție, avem una. Căutarea vocației este analiza lumii interioare și apoi înțelegerea pornirilor noastre: Ce vreau? Ce îmi place fac? Ce îmi aduce satisfacție? Cum îmi pierd timpul? Ce aș face dacă aș avea brusc sume uriașe de bani?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă ar fi spun care este cel mai bun lucru pe care l-am făcut pentru mine în această viață aș spune că nu mi-am coborât niciodată standardele. Asta a însemnat mai multă frustrare și suferință la început, respingere și sentiment al lipsei de valoare personală. La sfârșit însă, roadele au fost neprețuite. Ceea ce ești este mai important decât ceea ce ai. Ai grijă în ce investești. Am fost întrebat cum am ieșit din starea de blocaj mental când eram copleșit de probleme și nu vedeam ieșirea. Am ieșit din blocaj când durerea vieții pe care o trăiam a fost atât de mare încât am fost dispus să pierd tot ce aveam (sau în mod iluzoriu credeam că îmi aparține) pentru a îmbrățișa libertatea vieții trăită doar după regulile mele, indiferent de consecințe. Este o senzație pe care merită să o trăiești în orice etapă a vieții. Este momentul în care te trezești cu adevărat pentru prima oară.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Realitatea este relativă (poem postmodernist)

Văd cum pașii mei de zăpadă dispar în
zăpadă. Frigul îi înghite. Umezeala tresare
pe nea, mai umedă decât orice tresărire.

Sunt cu mult mai mult implicată într-o întindere
ascuțită dată de absența zăpezii decât am fost
vreodată. Am uitat exist. Încerc -mi amintesc.

Un nor își clatină albul a ploaie. Nimic nu plouă
exteriorul, universul, sensul ploii este întotdeauna
spre interior. Trebuie se claine mai întâi,

ca să devină ploaie. Copacii simt, cu exactitate,
acest lucru, pentru că ei, cu siguranță, sunt existenți.
Mai mult decât atât, copacii înțeleg de ce sunt existenți.

Ei așteaptă ploaia, chiar dacă grindina le poate rupe
crengile. Când îi bate frigul după ploaie, ramurile lor
lucioase îngheață. Vreau pașii mei înapoi, așa precum

vreau aud, din nou, cântecul care se cânta odinioară
în aceeași cafenea, chiar dacă mai am și acum o pată
de cafea pe pantof. Iau acel taxi, care nu mă poate duce

niciunde, dar șoferul știe conducă în prima ploaie,
care cade peste stratul de zăpadă. De fapt, această
zăpadă este existentă, până când este dizolvată de

ploaie. Eu pot fi existentă atâta timp cât nu mi-e frig
și această ploaie nu este nicidecum una tropicală,
iar eu n-am fost niciodată mai indiferentă ca acum.

Cineva sau ceva merge nestingherit drept înainte.
E corpul meu. E ceva, care nu are nici început și nici
sfârșit. Este mișcarea, care pierde caracteristica timpului.

Ploaia și zăpada au nevoie de timp pentru a dovedi
au personalitați similare și aparențe diferite. Timpul este
existent. Eu nu pot fi existentă într-un timp diferit. Eu nu pot
deveni existentă a doua oară.

poezie de din Antologie de poezii
Adăugat de Marieta MăglașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Valoarea supremă este ajutorarea noastră și a celor din jur. Banii sunt doar una din multele forme secundare prin care valoarea se manifestă, ca o consecință și dacă ratăm esența misiunii și ne focusăm prima oară pe bani sau orice altceva, ratăm înțelegerea legilor fundamentale ale vieții. Demonstrația: ce înseamnă banii fără oamenii din jur? Dacă ești singur pe insulă, ce rol au banii? Ce sens are orice, fără oamenii din jur? Cum ne mai putem descoperi pe noi fără cei din jur ca oglinzi și parteneri? Ce suntem noi când nu avem cui să dăruim?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poți avea încredere în sine prea multă? Nu. Pentru încrederea în sine înseamnă te cunoști în mod realist pe tine la adevărata ta valoare și capacitate. Aroganța este exact opusul. Să nu te cunoști pe tine deloc și să te supraevaluezi pentru ca apoi să fii adus la realitate de diverse lovituri pe care viața sau oamenii din jur ți le dau, așa cum și Icar a nesocotit sfatul tatălui de a nu se apropia prea mult de soare. Oamenii cu multă încredere în sine se concentrează pe fericirea lor prima oară știind doar atunci când suntem noi fericiți și avem tot ce ne trebuie putem să oferim și celor din jur ajutor. De exemplu, când nu aveam bani și mă luptam fiu eu un om împlinit și fericit, nu puteam să îmi tratez părinții cu iubire și înțelegere pentru că aveam prea multe frustrări și îi consideram vinovați pentru anumite lucruri din viața mea. Când mi-am dobândit independența pe toate planurile și am devenit un om împlinit sufletește, am ajuns să îmi iubesc părinții mai mult ca pe oricine, îi respect, să îmi fac timp pentru ei și să îmi doresc îi ajut cât de mult pot. O schimbare de 180 de grade! Tu cât ești de împlinit în acest moment? Cât ești de dispus oferi celorlalți din preaplinul tău?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubești și totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi așa de ușor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ținut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu știu. Nu știu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu știi? Cum poți spune așa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depășit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi fie așa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viață mi se întâmplă așa ceva, dar culmea, într-adevăr nu știu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deși nu asta mi- dori. Din cauza asta trebuie să mă mai gândesc, să devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândește-te, poate ceea ce ți-am spus îți va fi de folos într-un fel; cel puțin eu așa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îți sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoștința ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Perfecțiune?

Vreau fiu perfect în toate,
Dar apoi stau și gândesc,
Oare îmi voi da dreptate
Dacă, poate, mai greșesc?

Este ea, perfecțiunea,
Chiar ceva ce îmi doresc?
Îmi șoptește rațiunea
mai stau să mă gândesc.

Ar fi bine bun la toate?
Mă ajută cu ceva?
O ascult, îi dau dreptate,
M-am pierdut pe undeva...

Pot fi geniu, pot fi suflet,
Sau iubire... sau nimic,
Pot fi versuri, pot fi cântec,
Pot fi tot... sau doar un pic.

Pot fiu perfect în toate?
Poate nu, poate da,
Conștiința va răzbate,
Voi trăi și voi vedea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Simbolurile pot fi lucruri grozave. Ei inspiră și conduc oamenii mai departe. Dar la sfârșitul zilei, acestea sunt doar simboluri. Oamenii din spatele lor sunt cei care le aduc cu adevărat sensul vieții. Cu oamenii, simbolurile pot mișca lumea.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O carte mi-a spus că am valoare ca și ființă umană atunci când niciun om nu a știut, putut sau vrut să îmi spună asta. O altă carte mi-a spus că dacă am atitudinea corectă pot înfrunta orice îmi aruncă viața în cale fără să mă tem. Tot o carte mi-a șoptit că nu e nevoie să țin capul plecat și că de murit se moare cu sabia în mână. Că natura umană este previzibilă și pot să folosesc legile naturii și ale universului pentru a mă face pe mine și pe cei din jur fericiți, tot o carte mi-a spus. Că există iubire și că o pot trăi și eu, știu dintr-o carte și doar cărțile mi-au păstrat vie speranța într-o zi voi putea fiu și eu fericit. Scriind o carte am câștigat pentru prima oară în viață bani munciți de mine făcând ce îmi place. Printr-o carte mi-am cunoscut soția și cărțile sunt promisiunea unei vieți extraordinare pentru întreaga omenire. Cărțile nu ne judecă, nu ne fac reproșuri și ne acceptă de fiecare dată exact așa cum suntem, răbdătoare, ne facem timp și să le atingem, le deschidem și să lăsăm cuvintele așternute în ele ne pătrundă în suflet, prin minte. Între un om și o carte există o iubire cu adevărat necondiționată și asta e alt lucru pe care îl putem învăța de la cărți. Atunci când au pictat imagini cu raiul, au uitat pună în el bibliotecile.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Astăzi singura certitudine este că totul se mișcă. Când știința și rațiunea nu ne pot ajuta, un singur lucru ne poate salva: conștiința noastră. De aceea avem nevoie de o Ecologie a Sufletului!..
Cine crede în minuni, ridice mâna!!! Apoi ridică din nou cine a înțeles ce înseamnă ai credință.
Și apoi din nou cei care spun că nu cred în Dumnezeu, dar înțeleg "cine" ESTE EL!!! Da, pentru că dacă spui crezi sau nu în ceva sau în cineva, trebuie mai întâi ai o idee clară despre asta și măcar știi exact despre cine sau despre ce vorbești..!

în Ochii pământului sunt în ochii cerului (noiembrie 2011)
Adăugat de Jimmy Somerville - Citatepedia.RoSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Milionarii nu mai au nevoie neapărat de mine. Nici cei fericiți și nici cei care au dobândit succesul și sunt perfect mulțumiți de viața lor. Misiunea mea e să lucrez cu cei cărora le e greu. Asta înseamnă nici mie nu o să îmi fie ușor. Dar decisiv a fost gândul și sentimentul poate, prin munca mea, oamenii vor simți aceeași revelație pe care am simțit-o și eu. Acel sentiment extraordinar deja ai și ești totul, doar va fi nevoie de ceva timp ca să începi să și materializezi în lumea fizică comoara ce deja se află în tine. Acesta este cadoul pe care dacă îl pot da oamenilor, vreau fac asta cât trăiesc. Să știi deja totul e în tine, că nu e nevoie să te stresezi și grăbești. Lasă tot trecutul în urmă. Definește visurile, obiectivele și dorințele. Stabilește de asemenea clar ce anume nu mai vrei trăiești, ce vrei să nu se mai regăsească niciodată în viața ta. Și apoi începe muncești. Imaginează-ți în această viață poți avea totul. Și nu la sfârșitul vieții ci în 5-10 ani de acum. Orice vârstă ai, sigur mai trăiești 10-20-30-40 de ani. Merită investești 5 ani ca tot restul vieții să fie dincolo de tot ce îți poți imagina? Să îți dezvolți personalitatea, fii, te simți și să ai totul? E asta o miză pentru care merită riști totul?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vocația ta este ascunsă în spatele celei mai mari frustrări ale tale. Secretul este să rezolvi frustrarea pentru tine și se va naște ceva extraordinar din asta. În primul rând, tu vei deveni o persoană extraordinară pentru că ai rezolvat cea mai mare problemă a vieții tale. Apoi, se va naște în mod natural în tine dorința de a-i ajuta pe alții depășească problema pe care și tu ai avut-o. Nu vei mai putea rămâne impasibil și apatic niciodată atunci când vei vedea un alt om suferind ceea ce ai suferit și tu pentru că îți va reaminti de suferința ta. Unul din motivele pentru care oamenii nu își descoperă vocația și se pierd pe drum e că uită. Uită al dracului de repede suferințele cele mai profunde și vor le uite, le îngroape, le amorțească, neștiind tocmai în suferințe este ascunsă comoara. Călătoria eroului ne spune că la sfârșitul drumului eroul se întoarce și oferă din darul dobândit și celorlalți. Cuvântul pasiune ne spune că pasiunea este suferință cu sens, adică exact frustrarea ta cea mai mare căreia îi găsești sensul. Cu alte cuvinte, îmbrățișează domeniul care îți provoacă cea mai mare suferință și caută toate sensurile posibile. Când vei răspunde la întrebarea "pentru ce anume sunt dispus îndur orice suferință", îți vei descoperi vocația.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nimeni nu are puterea de a schimba pe altcineva. Cât de multă lume intră în relații în ideea "nu îmi plac câteva lucruri la partener, dar le schimb eu pe parcurs", doar ca să se trezească apoi că, de fapt, acele lucruri se amplifică pe măsură ce relația se desfășoară. Știi de ce? Pentru acele lucruri care nu îți plac la celălalt, îi aparțin și fac parte din "a fi el însuși". Poți îl obligi o vreme, și partenerul, din "iubire", va renunța la sine însuși o vreme. Dar va avea resentimente și te va pedepsi și se va răzbuna prin comportamentele care știe că nu îți plac, pentru că nu îl accepți așa cum e. Pe de altă parte, când celălalt se schimbă așa ușor la cererea ta, înseamnă că nu e o persoană foarte puternică, cu coloană vertebrală și personalitate, nu? Și cine poate fi atras irezistibil de un om slab? Cei din jur pot fi schimbați cum vrei tu, cu o condiție. SĂ TE SCHIMBI TU PRIMA OARĂ. Când cerem ceva de la un partener, înseamnă că e ceva ce nu ne oferim noi singuri și cerem de la altul. Până la urmă, în viață, fiecare este responsabil pentru propria sa fericire, pentru rezultatele sale și pentru calitatea vieții și a relațiilor, a iubirii pe care o simte și o primește sau o oferă.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

îmi pot imagina

viața este o închisoare imensă, fără șanse de evadare
și singura cale este moartea
fără regrete

dacă ai aflat deja ce inseamnă dragostea
poți avea o undă de regret
dar dragostea înseamnă mult mai mult

sunt oameni care strâng diverse lucruri materiale fără importanță
spre deosebire de ei, mie îmi place las semne
ale trecerii. semne care se șterg greu

dincolo de viața asta consumată fără rost
au rămas o mulțime de cărți și cuvinte abandonate
dar cel mai mult îmi place cred în urma pașilor mei prin amintirile altora

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook