Încropescu

Trage Încropescu poarta
Mai să-i rupă o ţâţână;
Poarta cam face pe moarta...
- Încuiată să rămână!

Sau nu crede că se poate
Sprinten peste ea să sar.
Blestemata se socoate
Că-mi va fi acum hotar.

Hotărât de-a-ncălecatul,
Şuierând vreo trei "zicale",
Sigur că nu-l vede satul,
Porţii îi dădea târcoale.

- Aburca-m-aş eu pe tine
Tropotindu-te-n picioare...
De nădragi-mi cad în vine
O să pic mai la strâmtoare!

Hotărât, intră de-a dreptul
În ograda lui cea mare,
Că, aşa ca înţeleptul
Avea gardul... trecătoare.

Asudat până sub piele,
Cu năduful strâns grămadă,
Rogojina de nuiele
Iute o lungi să şadă.

- Gata-i, măi femeie, ciorba
Şi vreo două-trei plăcinte?
strigă irosindu-şi vorba...
Aş propti ceva pe-un dinte!

De femeie-i plină casa
Şi în pod şi-n bătătură
Şi cu zor i-aşterne masa -
Ba nu e, că-i băutură!

Adormi într-o clipită
Rătăcindu-se-n visare:
Cina îi era servită,
Vinul ochi sta în ulcioare...

Bâzâie ţânţarii-ntruna
Zdruncinându-i tihna nopţii ;
Se holbează din cer luna
Cum stă vinu-n calea sorţii...

Strâmtorat de frig şi rouă,
Încropescu se ridică:
- M-am mutat în casă nouă,
Aşa carevasăzică...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (26 august 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însurătoare

Aşa carevasăzică...
Să o pun de-nsurătoare -
Vreo babă mai... tinerică
Ori vreo tinerea... mai mare!

Stau în dubii. De ce oare?
Ori e mamă ori fiică,
E tot plină de ardoare
Când se face lampa mică!

Apoi... trece vremea! Cică...
Ce se naşte mai şi moare.
Cine-ţi dă, la o adică,
De te duci, o sărutare?

Mă îmbrac a sărbătoare
Cu colţuni şi cu opincă
Şi cât e ziua de mare,
Cercetând mamă, fiică,
Tot găsesc, eu fac prinsoare!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daisy

Sunt pentru a nu ştiu a câta oară Dumnezeu
Căci iar m-am hotărât s-adopt un căţeluş;
De fapt o căţeluşă mică şi firavă, derbedeu,
Un rebut printre vreo cinci născuţi pe-un derdeluş.

Sunt toţi acasă acum la adăpost de frig
Cu mama, o căţea atât de slabă, mică
Şi cresc pe zi ce trece, vin fără să-i strig...
Doar cea mai mică, Daisy o protejez cu frică.

E veşnic dominată la mâncare, ades muşcată,
Picioruşele-i sunt roşii, tot o carne-n rană
De gerul ce nu stă, de fulgi... şi-i alb bălţată.
Aşa c-am luat-o-n casă să-i dau cald şi hrană.

Este cât palma, adoarme des, mai plânge,
Se mişc-aşa nesigur, cade, se ridică iară
Şi-i cercetaşă sigur... inima mi-o frânge;
Bot umezit ridică, mă priveşte-n ochi, umil să pară.

Şi-acum o văd pe picioruşe mici păşind firav
Cu fundu-i rotund şi mişcând din codiţă
Şi scoate-un sunet ascuţit crezând că-i grav
S-ar zice un lătrat... Îmi spune că-i un slujitor, fetiţă.

Aşa-m păstrat pe lume ce lui Dumnezeu i-a fost o schiţă!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-aleargă... nu se lasă

Cum nu? O iubesc pe Ana,
Este însăşi viaţa mea;
Fermecat sunt şi de Leana,
Mai frumoasă nu-i ca ea.

Merg cu Ana în livadă
S-o alint sub măr umbros;
Fructul ce-a-ndrăznit să cadă
Îl duc Lenei că-i zemos

Şi-o să-l împărţim în şură
Când vom sta din drăgălit.
Ochii Anei, ca de mură
Iar în minte mi-au venit

Şi alerg într-o suflare
Cu iubire să-i sărut...
Leana ce mai face, oare?
Dorul ei mă lasă mut.

Şade Ana cu Costică
Tot sub mărul ionatan.
Aşa carevasăzică!
O iubeam ca un plăvan.

Este şi cu Leana bine,
Mă ridică-n absolut,
Dar... la ea Gheorghiţă vine,
Cum se pupă am văzut.

Doamne, câtă nedreptate,
Dup-atâta alergat
Şi iubire peste poate
Doar mai... meditez în pat.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (3 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măi Ioane...

De ce râzi aşa, Ioane?
Lumea-i de necazuri plină!
Dacă vrei, o mai alină
Că-i cuprinsă de frisoane!

Dac-ai vrea să dai iubire
De un leu la fiecare,
Tot ar fi un lucru mare
Şi pricină de cinstire.

Tu îmbeţi de voie bună
Un dor ce te-a prins în valuri;
Înăcrit în idealuri
Noaptea te zgâieşti la lună

În perplexa ta visare.
Vorbă bună n-o să-ţi spună,
Nici nu-ţi va pune cunună
Că doreşti ce soarta n-are!

Nu mai râde-aşa, Ioane,
Că te-i încreţi pe faţă
Ca un stârv de cotoroanţă!
Zi mai bine-"Ajută, Doamne!",

Vezi de lume şi-o alină
Şi dă vers de împăcare,
Dulce pentru fiecare,
Că de-amar e tare plină!

Măi Ioane, măi Ioane,
Oful tău a prins rugină,
Mult aşa n-o să te ţină!
Ce? Acum ai tu frisoane?!

Măi Ioane, măi Ioane...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (1 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi, Doamne!

Vezi că sărăcia, Doamne,
A ajuns împărăteasă!
Cine poate s-o condamne
Că intră-n fiece casă?

Stă la masa ta cu ceapă
Şi cu boţ de mămăligă ;
Tu - truditul de la sapă,
Ea - pe buze să se lingă...

Nici sătulă nu se scoală -
Burta-i grea, la o adică ;
De-i pui tot ce ai, în poală,
Mulţumită, se ridică

Şi-apoi intră la vecinul
Şi la toţi, la fiecare
Să-şi continue festinul
Strângând tot ce omul are.

Lumea-i tare încurcată
Şi întreabă prin cetate
Când a fost de fapt votată
C-au ales pentru dreptate.

Toate-s vechi şi nouă toate,
Pe brânci viaţa biata trece...
Ia gândeşte şi socoate
Doamne, cum o faci să plece?

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (23 august 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Empatie stradală

Într-o zi, de dimineaţă, pe la nouă fără zece,
L-auzeam, şoptind, săracul: "Nu mai trece, nu mai trece!"

-Of, ce-nseamnă o durere! Dar ce-o fi, ce-l doare, oare?
Stă pe scaun, poa' să aibă vreo durere de picioare,

Sau – mai ştii? – la cap, se-ntâmplă, uneori, dureri, migrenă...
Când am eu, atunci mă scoate toată ziua de pe "scenă".

Dar îmi trece, pe când omul se tot vaită, nu scapă,
Şi l-o ţine cea durere până l-or băga în groapă.

Dar, de mă gândesc mai bine, nu-i aşa bătrân, rezistă,
Chiar de stă în plină stradă şi durerea lui persistă.

Poate este vreo femeie care n-o mai vrea să treacă
Pe la el, pe-aici, pe stradă, căci, de-l vede, i se-apleacă.

O fi altceva: stomacul, cu vreun ulcer, duodenul,
Nu mai pot, întreb şi gata: "Cine nu mai trece?" "Trenul".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O furnică

O furnică lucrătoare
Cât mai duce în spinare!
Când o vezi cât e de mică,
Pe spinare te furnică.

Fă, de vrei, o încercare,
Că, doar eşti atât de mare
Şi de-n spate nu te strică,
Tot de-atâtea ori ridică!

Mai călca-vei sub picioare
Vreo furnică, orişicare?
Hai, încearcă, fără frică!
N-o respecţi, ia şi ridică!

poezie pentru copii de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pomană

DE POMANĂ
versuri Ioan Moroşanu

Mai păstrez vreo trei regrete
Şi-un gând bun (de pus în cui),
Viaţa-mi umblă în şosete
Prin ograda nimănui.

Ceasul se rostogoleşte
Din amiaz' până-n amiaz',
Dar nu că "Doamne fereşte!",
Să mai stea, n-are răgaz...

Bat cu palma peste frunte
Peste-acelaşi vechi cucui
Că i-s visele stătute,
Nu mai pot să facă pui.

Leg opinca de izmene
Patru noduri, încruciş,
Să nu mă blesteme-o lene
Când văd şansa... pe furiş.

Vine viaţa de pomană
Şi am vrut s-o fac de-un leu,
Dar mi-a prins răbdarea rană
Şi a sângerat mereu.

Mai păstrez vreo trei regrete,
În chimir am un pitac
Şi-am să-l dau vreunei fete
Ce mi-a da răbdării leac.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu din Ioan Moroşanu - Arc peste timp
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă ereziei de-a iubi

Pentru tine măi femeie
bat din nou Calea Lactee

Zi şi noapte ce să fac
iar îmi pun pielea de drac

Şi aşa din colţ în colţ
dau cu steaua mea de bolţi

Sar scânteile din tine
numai dacă ţipi că-i bine

Când o fac pe-a răsculatul
şi ridic în slăvi tot satul

Alelei mândruţa mea
te împing din stea în stea

Te ridic cu buzduganul
unde n-a zburat zăganul

Şi sar fulgi şi sar scântei
dacă-n braţe iar mă iei

Arde pielea mea de drac
doamnă fără niciun leac

Colind cerul zău de-a latul
cât zburăm din nou cu patul

Să colind doamnă pe lung
carul mare nu-l ajung

Şi mai am totuşi un pic
ca să trec de carul mic

Să ajung şi eu în fine
doamnă dincolo de mine

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (12 iunie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

După un chef

După-un chef de-o noapte plină,
Vin acasă-n zori de zi.
Soarele pe cer s-alină,
Din prag, soaţa îmi zâmbi.
Cum în casă am intrat
Ea în braţe m-a luat.
Nu-mi aşază de mâncare,
Nu-mi dă patul de culcare,
Franş, îmi zice, vrea să facă,
Să mă vândă ca pe vacă!
Ea de mână mă luă
Şi la târg se-avântă.
Bucuroasă c-a ajuns
La geambaş iute s-a dus.
Discutase, nu prea mult.
Cred c-a obţinut ce a vrut.
Iar geambaşu-n gura mare
Strigă fără încetare:
- Hai la bărbat de vânzare!
Lăudând cu vorbe mari,
Mai ceva ca pe măgari.
Ascultându-l eu aşa,
Mai că-mi vine a striga:
"E minciună tot ce spune,
Vrea s-adune multă lume!"
Deodată-n jur se adună
Lume multă, lume bună.
Doamne care mai de care
Vrea să dea un preţ mai mare.
Veni una cât un cal,
Ea credea că sunt măgar.
Mă privi, se socoti,
Cu geambaşu-un pic vorbi.
El răspunse bucuros:
- E-un bărbat încă frumos.
Şi e bun cum altul nu-i!
Dar ce pot eu să vă spui!?
Şi-n Bucureşti de-ai căuta
Nu găseşti aşa ceva.
Ea, analizând în grabă,
Auzii cum ea -l întreabă:
- Dar la pat, îi bun, îi bun?
El răspunse:
- Îi bun, îi bun!
Cum se culcă, doarme tun!
- De băut, se-mbată des?
- O... e lucru de-nţeles.
Orice bărbat, se ştie,
Trece pe la prăvălie.
Când primeşte el salarul,
E prieten cu paharul.
Bea o sută, poate două,
Cu prietenii, vreo nouă.
Dar când a ajuns acasă,
Restu-l pune tot pe masă.
Niciun ban el nu-şi opreşte,
Că doar dă, Doamne fereşte,
El familia-şi iubeşte.
Ce-nţelese doamna oare
De dă preţul aşa de mare!?
Geambaşul bucuros
Spre soţie s-a întors.
Întrebă de preţu-i place
Târgu' ea îl poate face.
Soaţa stă şi se gândi
Şi pieziş mă şi privi.
Eu cu ochii în pământ.
Strigă ea:
- Încă nu-l vând!
De ştiam că-i aşa bun,
Nu băteam atâta drum!

Dragi confraţi,
Tot ce faceţi gândiţi bine,
Ca să nu păţiţi ca mine!
Nu se ştie soaţa ta
Ce geambaş o mai avea.
Şi-o să te trezeşti deodată:
Eşti vândut ca pe o vacă.

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei,Dorohoi, 2017 (2017)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă cu minuni

Mergi acum, în umbra serii
În odaie să te-nchini
Şi îţi dăruie visării
Ochii de lumină plini!

În visare ţi s-arate
Calea dreptă de urmat ;
Este sfetnic bun o noapte
Când adormi îngândurat.

Le dezleagă şi sloboade
Amintirile cu noi
Căci tristeţea-n carne roade,
Ne sfârşeşte pe-amândoi.

Eu voi sta la sfat cu luna
Şi cu stelele, la geam,
Cum am stat întotdeauna
Când nu te înţelegeam.

Ca-ntr-o doară să-i spun lunii
Strecurată printre pruni,
Cu cât foc iubesc nebunii
Şi cum speră în minuni.

Când se înfiripă zorii
Alungând un somn curat,
Tu să laşi în noapte norii
C-un sărut nevinovat!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (8 august 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mă ridică

Plecarea ta desigur că mă doare,
Fiorul ei mă arde zi de zi
Dar poartă şi puteri vindecătoare
Şi-acel curaj nebun, orice ar fi.

Răbdarea-i o povară inumană
Dar cum ar curge viaţa fără ea?
E plasture la inimă pe rană,
Acolo stă înfipt un colţ de stea.

Iubirea mă ridică sau coboară,
E poarta larg deschisă către rai,
Dar când ea a purtat aripi de ceară,
În iad m-a aruncat un chip bălai.

Ar fi în viaţă tot după dreptate,
Pe cer doar nori din puf de păpădii,
Străjeri nu mi-aş mai pune la cetate,
În inimă mi-ar sta doar bucurii.

Mă clatin ameţit de indignare
Când tot ce am clădit s-a ruinat -
Azi ştiu că ai iubit o oarecare,
Şi ştiu că nu era ce-am meritat!

Plecată eşti. Să fii cât mai departe,
În mine e ceva ce a murit!
Un drum ce ne-a unit, azi ne desparte,
Dar paşii mei îi poartă liniştit.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără ea

Nici un cer deasupra lunii,
După nori nici un izvor;
Strig în liniştea furtunii
Al meu dor apăsător.

Poarta lumii - ferecată,
Bat în ea cu un topor;
Să învârt pământul roată,
Poate intru mai uşor!

Noaptea mi-e întunecată -
Mă culege un fior ;
Nici un licăr nu se-arată,
De iubire în decor!

Nu mai ştiu cum rabdă unii
Odihnind într-un picior
Făr' a-şi întreba străbunii
Ce rost au în viaţa lor...

Inima mi-e căţărată
Pe genunchii lui Amor,
Dar pe umeri cum să poată
Fără EA să o ador?

Poarta lumii - ferecată,
EA stă blândă-ntr-un pridvor.
Vină vremea mea, odată
Să iubesc pân-o să mor!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (4 septembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce şi amar

Atât îmi e de dulce şi amar...!
Încerc acum să pot cumva a spune:
Din unii se revars-atâta har!
Din alţii izvorăşte... spurcăciune

E, poate-o nebunie si-bemol
Ce pare numai mie să îmi fie;
În baia sufletească de nămol
La ce ar folosi vreo alifie?

De ce nu mai pricepeţi că murim
Cu tot cu răutăţi sau bunăstare?
E soare peste tot şi-n ţintirim
Şi-n inimi e atâta de răcoare!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşteaptă-te... române

Azi ceasul a bătut a "dulce Românie"
Cu gust de mititei, costiţă şi piftie,
Cu vinul rubiniu şi berea cea de casă
Care - sărbătoresc - pe creier se apasă.

Ce nobil sentiment, ce sfântă înălţare
Să fii un patriot cu burta cât mai mare!
Strămoşii odihnesc ţărâna în morminte
Pe care noi horim patriotism fierbinte.

În spirit românesc, te culcă până mâine
Când poţi şi tu să fii "Deşteaptă-te române"!
Tradiţia ne e mai pe la toţi în casă
Şi nu schimbăm nimic. Aşa!... Că nu ne pasă!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare

Luai nevastă fată mare
Când era vinul, mai pe toamnă.
Şi devenită-n grabă doamnă,
Fu marea mea... cheltuitoare.

epigramă de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărin Motanul

Era de râs prin sat, la Gura Văii
Iar noaptea nu prea mai putea să doarmă;
Era bătrân pe lângă toţi flăcăii
Ce se-adunau să bea (făceau şi larmă).

Era de-un leat cu ei doar... pe la minte
Şi, cot la cot sau bere după bere,
Turnau întruna bancuri, iar Axinte,
Patronul cârciumii, striga: "Muiere,

Mai vino cu un rând, că plânge masa!"
... Şi se distrau în noapţile de vară.
Doar că era Nebuna, Ofticoasa,
Pe care-o deranjau şi zi, şi seară,

Că nu putea dormi de gălăgie;
Zicea că nu putea ieşi la budă
De frica lor, că s-ar putea să fie
Ori violată, ori văzută nudă,

Căci vara, în canicula cea mare,
Ea nu suportă peste ea vreo treanţă,
Că-i cam voinică şi transpiră tare,
Iar la căldură n-are toleranţă.

Sătui de ea, s-au hotărât flăcăii
Să-i joace-o festă, dar aşa - completă,
Să fie un exemplu-n Gura Văii:
S-o fotografieze pe babetă.

S-au înarmat cu camere şi bliţuri
Şi s-au ascuns prin pomi şi-n nişte şanţuri;
Erau toţi veseli, după multe spriţuri,
În noapte, ca fantome fără lanţuri.

Iar sarcina cea grea: s-o scoată-afară
În toată goliciunea, fără teamă,
I-au dat-o lui Mărin c-aşa votară,
Şi doar el ştie să se bage-n seamă.

A început Mărin cu miorlăitul,
De-ai fi jurat că-i datamai motanul
Avea volum, ştia afurisitul
Cum face un mârtan ce-şi ceartă clanul.

Nu au trecut nici două-trei minute
De când băieţii aşteptau s-apară,
Că se-auziră ţipete acute
Şi, în papuci doar, a ieşit afară.

Aşa-ceva, veţi crede că-i poveste
Cu bliţuri, râset, urlete sau şoapte,
Dar baba, pân' să prindă ei de veste,
Trimise-o oală-n capul lor. De noapte.

Ei s-au ales cu câte o amendă,
Dar pozele au circulat tot anul,
Povestea s-a tot spus, e-acum legendă
C-un mare personaj: Mărin Motanul.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai iubito-n Carul Mare

Seară; Luna e mireasă;
Voal de raze până jos
La pământul prea vârtos
De cât seceta-l apasă.

Mire - un Luceafăr blând,
Ruşinat de-atâtea stele
Care-l sorb din ochi şi ele
Şi-l sărută rând pe rând.

Trec, purtaţi în Carul Mare
Ca un zeu şi ca o zee,
Traversând Calea Lactee...
Lipsă e doar mândrul Soare

Cel însingurat din fire -
Calda vară l-a vrăjit
Să rămână ne-nsoţit -
Nu avu de nuntă ştire.

Şed lungit în iarba-naltă
Tot privind la ceruri, sus
Cu nesomnul pe ochi pus...
Ce orăcăit pe baltă!

Un plop ca un măturoi
Strânge-un cuc de brăcinare ;
Strigă cucul ajutoare -
Îi răspunde un cioroi

Zdruncinat din picoteală.
Mi-e de gânduri capul darnic ;
Ce-aş cârpi un somn amarnic!
N-am decât de dor urzeală.

Greieri cântă-n mandoline,
Alungând tristeţea mea ;
Cântă şi o cucuvea -
Pe o casă în ruine.

Dormi iubito, milă n-ai
Că-mi ţii toată noaptea trează -
Treaz şi-n noapte şi-n amiază,
Căci nu vrei să mi te dai.

Stelele s-au risipit,
Nunta-n cer deja se-nmoaie ;
Îmi mut cuibul în odaie...
Noi când punem de nuntit?

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (15 august 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmplarea

Furios nevoie mare,
Se gândeşte la-ntâmplare
Şi nu poate să-nţeleagă
Cum, nevasta lui cea dragă
Poate să i-o facă-aşa
Lui, de parcă n-ar avea
Intuiţia la ea.

Cu trei zile-n urmă-a spus
- Iar el nu i s-a opus –
Că mătuşa ei bătrână
E bolnavă. "Să rămână
În tot weekendul cu ea
Dacă-i liberă şi vrea
Cât de cât a o-ajuta".

Şi-a plecat! Iar el, "cuminte",
Doar din câteva cuvinte
S-a-nţeles, a rezervat
Şi la mare a plecat
Iute cu amanta. Da,
S-o-ngrijească – de! – că ea
N-are pe altcineva.

Toate bune... până-n seară
Când – ah! – inima să-i sară
Când, pe-o uşă din hotel
Au intrat şi Ea, şi El,
Ea – nevasta lui, vezi bine!
El – vecinul. Ah, Mărine,
Tare-mi pare rău de tine!

Na! – că are-o grijă nouă:
Lasă că v-arăt eu vouă!
Cum adică, eu, minţit?
Chiar credeai că m-ai prostit?
Cum să-mi spui aşa ceva
Când mai simplu îţi era:
"Dragă, plec la mama, pa!"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casă de piatră

Când fericit s-a însurat,
Toţi îi spuneau "casă de piatră";
După divorţ s-a şi mutat
Că piatra era... expirată.

epigramă de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!