Undeva, departe, departe, unde numai cu închipuirea se poate ajunge, pe o pajişte mereu verde, şerpuită de un râu cu ape line şi limpezi ca roua, se înălţa odată un orăşel. Avea casele îmbrăcate-n iederă, cu perdeluţe înflorate la ferestre şi acoperişurile din ţigle, colorate ca nişte covoare cu ţesătură măiastră. Turlele se avântau spre cer, atât cât să nu-i cuprindă ameţeala pe copiii care se urcau în vârful lor.

Virgil Chiriac în Căluţul de lemn
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se ajunge atât de departe

Când se ajunge atât de departe în absurd, cum am ajuns eu
fiecare cuvânt va fi din nou interesant:
Descoperiri în azvârliturile
răsucite cu sape arheologice:
neînsemnatul cuvânt Tu
poate o mărgea de sticlă
care atârna odată la un gât
însemnatul cuvât Eu
poate un ciob de cremene
cu care un ştirb şi-a răzuit
carnea tare.

poezie clasică de Gunnar Ekelof, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce mă tem

.. de tăcerea ta
de strigătul unui apus
buimac
numai atât cât
undeva
nu prea departe
o furtună pe cer senin
mă va lua
spre capătul ei

poezie de Eli Gîlcescu (1 octombrie 2021)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un împărat care avea două fete. Dar pe cât de frumoasă, frumoasă fără de asemănare era una dintre ele, Cătălina, pe atât de puţin dăruită era cealaltă, Lăcrămioara.

Virgil Chiriac în Lacrimile Lăcrămioarei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un cocoşel de tinichea. Îl tăiase un meşter dintr-o cutie vevhe de tablă, în care înainte ţinuse bomboane. Avea penajul auriu, picioarele şi pintenii galbeni, creasta roşie, iar în coadă îi luceau pene felurit colorate. Două mărgele de sticlă verde ca smaraldul îi ţineau loc de ochi. Arăta tare chipeş şi cine nu ştia, nici n-ar fi bănuit că altădată nu fusese altceva decât o biată cutie veche.

Virgil Chiriac în Cocoşelul fără inimă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii sunt ca arcul - copiii ca săgeata. Arcaşul vede ţinta pe drumul veşniciei şi, cu puterea Sa, întinde arcul, săgeţile să le trimită-n zbor, s-ajungă iute şi departe. Când săgeata este legată cu sfoară de arc, ea nu va zbura niciodată atât de departe pe cât ar putea ajunge dacă zborul i-ar fi liber.

Colin Turner în Născut pentru succes
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii

Oare fluturii vor ajunge la inima mea
Sau au îngheţat pe undeva pe drum?
Sunt singură şi în viaţa mea se simte un veşnic gol.
Poate ar trebui să văd cerul de argint, să-mi ascult inima,
Mă vizualizez la început de drum,
Sunt iubită de copiii mei dragi,
Fiul meu care nu ezită să-mi arate
În fiecare zi cât de mult mă iubeşte
Atât de cald îmi şopteşte la ureche cuvinte dulci,
Atât de suav îmi zâmbesc amândoi,
Încât mă pot topi de dragul lor, eu, înger de foc.
Atât de dragi sunt că viaţa aceasta este prea scurtă
Pentru a mă bucura de îngerii mei.
Vulcan de cuvinte mă poartă spre portalul spre rai.

poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea de decizie

Am scris pe pereţii unei camere obscure cuvinte frumoase
Deodată a devenit atât de luminoasă că nu mai puteam privi
Era efectul cuvântului invocat, poate erau albăstrelele
Sau poate erau acele stele ce se abătuseră din drumul lor
Din lunga lor călătorie, unde cerul plângea din dragoste
Cât de departe e adierea lunii?
Cât de departe sunt limbile timpului!
Plec căci a venit timpul.
Plec că merită să cred în idealurile mele.
Merit mai mult. Merit totul.
Liniştea mea valorează mult mai mult,
Ea valorează cât libertatea mea de decizie.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste înainte de culcare

Luna pluteşte pe râu
ca un strop de ulei.
Copiii vin la mal pentru a fi vindecaţi
de răni şi de vânătăi.
Taţii, care le-au provocat rănile şi vânătăile,
vin, de asemenea la râu, pentru a fi vindecaţi de furie.
Mamele devin drăguţe; feţele li se îmblânzesc,
păsărelele din gâtul lor se trezesc.
Ei, toţi, stau mână-n mână;
copacii din jur,
mereu mai aproape de ei,
oprindu-se din freamăt rostesc primul lor cuvânt;

iar acesta nu este începutul.
Este sfârşitul poveştii,
dar înainte de a ajunge la final,
mamele şi taţii şi copiii
trebuie să-şi afle drumul spre râu,
fiecare singur, fără nicio călăuză.
Asta e partea cea mai lungă, cea mai lipsită de milă,
partea care sperie.

poezie de Lisel Mueller,laureată a premiului Pulitzer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste înainte de culcare

Luna pluteşte pe râu
ca un strop de ulei.
Copiii vin la mal pentru a fi vindecaţi
de răni şi de vânătăi.
Taţii, care le-au provocat rănile şi vânătăile,
vin, de asemenea la râu, pentru a fi vindecaţi de furie.
Mamele devin drăguţe; feţele li se îmblânzesc,
păsărelele din gâtul lor se trezesc.
Ei, toţi, stau mână-n mână;
copacii din jur,
mereu mai aproape de ei,
oprindu-se din freamăt rostesc primul lor cuvânt;

iar acesta nu este începutul.
Este sfârşitul poveştii,
dar înainte de a ajunge la final,
mamele şi taţii şi copiii
trebuie să-şi afle drumul spre râu,
fiecare singur, fără nicio călăuză.
Asta e partea cea mai lungă, cea mai lipsită de milă,
partea care sperie.

poezie de Lisel Mueller,1924 -,laureată a premiului Pulitzer
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne pleacă copiii

Ne pleacă copiii departe în lume
Ne pleacă copiii să câştige o pâine
Ne pleacă copiii departe, departe
Ne pleacă copiii uneori către moarte

Ne pleacă copiii departe in lume
Ne pleacă copiii sperand ca‐i mai bine
Să aibă ce pune pe masă la prunci
Dar suferind mult de dorul de‐aici

Rămân măicuţele plângand la poartă
Rugându‐se Domnului să le dea o soartă
Prin care să le fie bine în lume
Dar să se întoarcă în anul ce vine

Ne pleacă şi mamele pruncilor mici
Răman întristaţi doar cu ai lor bunici
Sau cu vreo mătuşa bătrână, bolnavă
Se roagă poporul strigând Domnului "Slavă "

Se roagă măicuţele la Dumnezeu
Şi Măicuţei Sale pentru traiul cel greu
Ele nu cer mai mult decat sănatate
Pentru cei de aici şi cei de departe

Ajută‐i, o, Doamne, sa fie‐ împreună
Să‐şi ţină măicuţele pruncii de mână
Să‐şi câştige pâinea aici în ţara lor
Să nu‐i mai chinuie sentimentul de dor

O, Doamne, Doamne Sfinte, dă‐ne pace în lume
Şi locuri de muncă... noi nu putem spune
Nimanui decat Tie, O, Bun Dumnezeu
Cât de greu ne este şi‐i plângem mereu

O, Doamne Iisuse, pe Cruce Răstignit
La mine la uşă atât ai bătut!
Eu n‐am ştiut Doamne ce mult mă iubeai
Şi doar o bineţe, atât aşteptai

Am multe păcate dar trăiesc în lume
N‐am unde mă plânge, doar numai la tine
Că nimeni nu m‐ajută şi‐mi‐e tot mai greu
Nu ştie ce‐i cu mine, nici fratele meu

Unii au de toate şi‐s date de Tine
Ei cred că‐împaraţesc vesnic o lume
N‐au milă de mine sau de pruncul flămând
Dar goi pleacă, Doamne, când intră‐n mormânt

Iţi cer acum iertare, Doamne, ştii bine,
Pentru copii mei, părinţi, pentru lume
Să avem mulţumire şi‐un mic ajutor
Cerem doar mântuire, pentru‐ntregul popor

O, roagă‐te Măicuţă, Bunului Dumnezeu
Să ne dea minte bună prin Duhul Sfânt al Său
Să ne întoarcem ochii mai mult la credinţă
Să trăim în iubire, nu în suferinţă

poezie de Ligya Diaconescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sexul e partea din tine care te poate ţine prizonier în închipuirea altuia atât timp cât nu-i facilitezi atingerea.

aforism de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patul de iederă

Când pleci, priveşte doar înainte
asemeni păsării în zbor.
În urma ta, patul
ia forma mormântului
de iederă.

Suflete arse la margini de tăcere
mă-mbie departe,
tot mai departe.

Te-adună frumuseţe,
la ceas înalt
într-o nerostită chemare...

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă te cunosc de undeva

Te privesc dintr-o fotografie
cum risipeşti azur prin toamna mea,
cu ochii strâlucind de poezie,
şi parcă te cunosc de undeva!

Erai odată templu pân* la cer,
pe coloane pure de vise ivorii,
şi despletită de ruguri şi zăpezi,
păşeai desculţă pe raze aurii.

Erai aşa frumoasă la balul primăverii,
atât de înger dalb înmugurit,
când aripi îţi creşteau pe locul
în care -o simpă frunză te-a rănit.

Erai un cântec toată, abia la început,
pe o eşarfă verde, verde de speranţă,
la gâtul de topaz al unui anotimp
ce nu avea apus ci numai dimineaţă.

Şi totuşi, ai trecut spre vestul de eter,
căci tinereţea nu ţi-a fost eternă,
îţi ud fotografia cu timpul efemer
şi te privesc cum te destrami în beznă...

poezie de Adriana Dandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă privesc de sus copacii

Mă privesc de sus copacii, aş putea
Să fug, să mă pierd, să m-ascund, să mă...
Las uitată...
Înăuntru, departe, lipită de mine undeva demult.

Sălbatici rămânem, sălbatici ne creştem şi niciodată
Un copac nu va fi iederă.
Suflă şi ninge şi arde şi plouă şi frânge, nu plânge.

Mă privesc de sus copacii, mă oglindesc în ochii lor.
În ochii lor, adânc, acolo, sus, aproape.

Ne naştem, cunoaştem, ne doare,
Fugim, ne pierdem, ne-ascundem, ne...
lăsăm uitaţi...
Înăuntru, departe, acolo sus înrădăcinaţi
Adânc în ochii orbi ai copacilor
Se oglindeşte pădurea, cineva
O priveşte de sus, dinăuntru, departe.

poezie de Mihaela Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe de-aici, acolo unde se duc rândunelele când la noi e iarnă, era odată un crai care avea unsprezece băieţi şi o fată pe care o chema Eliza. Cei unsprezece fraţi erau prinţi, aveau câte o decoraţie la piept şi sabie la şold şi aşa se duceau la şcoală; scriau cu creioane de diamant pe tăbliţe de aur şi învăţau pe de rost tot atât de bine pe cât citeau. Când îi auzeai, ştiai numaidecât că sunt prinţi. Eliza, sora lor, şedea pe un scăunel de sticlă şi avea o carte cu poze care costase o mulţime de parale.

începutul de la Lebedele de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinătate

Găseam iubitei mele nume
În multe limbi de pe pământ,
Dar nicăieri în astă lume
Nu-i grai, ca graiul meu de sfânt.

Mi-e dor de codrii, de câmpii,
De ape limpezi, de izvoare,
De cântec scump, de ciocârlii,
De glia noastră roditoare.

Ori unde te-ai afla, nu-i bine
Nimic nu e, ca-n a ta ţară,
Mănânci cu noduri şi o pâine
Simţindu-te ca,, cel de-afară''.

De ce la mine-n ţară nu se vrea
Şi trebuie mereu să plec departe?
De ce aici e viaţa foarte grea
Un drum de fericire ne desparte?

poezie de Ion Drăgoianu
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ani de practică şi sute de oameni cu care am interacţionat, atât în psihoterapie cât şi în life-coaching şi training, am aflat care sunt cele mai frecvente dificultăţi cu care se confruntă oamenii în vieţile lor. Astfel am observat că în marea lor majoritate, oamenii au o mentalitate care nu-i ajută să depăşească problemele cu care se confruntă, că se lasă prea mult influenţaţi de cei din jurul lor, că încă sunt tributari unei mentalităţi învechite care îi împiedică să-şi cunoască şi să-şi atingă propriul lor potenţial. Atitudinea pe care o avem în faţa vieţii este cea care determină cât de departe şi cât de sus putem ajunge, astfel că eu consider că este imperios necesar ca fiecare dintre noi să se descopere pe sine şi să dobândească o atitudine şi o mentalitate de învingător.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraş cu străzile înguste

Oraş cu străzile înguste
Şi ţigănci cu înflorate fuste
Cu birturi unde dorm lângă pahar
Hoţi de găini şi hoţi de buzunar

Cu bunici care se ţin de şale
Şi cu perdele vechi pe la ferestre
Cu fetele bătrâne, fără zestre
Citind anunţuri matrimoniale

Primarul ce mai dă câte-o amendă
Pentru câinii vagabonzi
Ultimii din pudibonzi
Îşi fac din aură legendă

Orăşel cu străzile înguste
Plin de molii şi lăcuste
Cu birturi unde dorm lână pahar
Cerşetori şi ultimul ţepar

poezie de Ion Untaru din Liziera de salcâmi (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva

Undeva e un banchet de bucurii
Undeva tăcerea e un zgomot adormit
Undeva fructe exotice distilează în alambicul visului
Undeva culori fragile lunecă printre roci fierbinţi
Undeva cântecul alungă spinii cotidieni
Undeva zace pergamentul care a înfruntat Timpul
Undeva (departe) e copilăria poetului secerată iremediabil
(dar nu abil)
Undeva fiecare pas e un semn al mirării
Undeva neliniştea e ca marea neobosită
Undeva aşteaptă un buchet de bucurii
Undeva...
Dar unde?

poezie clasică de Saşa Pană din Culoarea timpului (1977)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să înveţi să iei din aripile păsărilor zborul şi liniştea unui înalt

[să înveţi să respiri din nou]

într-un loc în care iţi spui închide şi aşteaptă
poate că de pe gleznă va ţâşni în sus acea teamă ubicuă de început de lume
acea teamă ce spulberă pe loc toate casele, toate lanurile în care s-au dizolvat macii
şi poţi să o iei pe mai departe ştiind că ai primit darul iertării
spui fiecărei ape cum se înoată până la mal
dai fiecărui sunet tot ce aduce pescarul
întorci cu ochii spre soare albastrul dilatat de rezonanţe
ca o umbrelă
ca o iertare
ce vine din amurg
şi dacă ai ştii că limpezimea se naşte odată cu tine,
odată cu celulele,
într-un loc în care fasonezi rădăcinile înveţi să respiri

cât pe ce să nu mai prinzi decât tăcerea în goana acea organică a unui răsărit de lume

poezie de Afrodita Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!