Cică, atunci când o fi fost, se afla undeva, pe un tărâm îndepărtat, o cetate. Era o aşezare de meşteşugari vrednici, despre a căror iscusinţă se dusese vestea peste mări şi ţări. De cum se iveau zorile şi până la apusul soarelui, cei din partea locului se îndemnau voioşi la lucru, îndeletnicindu-se fiecare cu meşteşugul deprins din bătrâni.

Virgil Chiriac în Papucarul vrăjitor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată, de mult, de mult, pe vremea când lupii păşteau iarbă verde laolaltă cu mioarele, pe când iepurii se potcoveau cu potcoave de argint şi măgăruşii ciripeau ca privighetorile, a fost atunci o împărăţie mare. Spun cei care şi-au istorisit basmul unul altuia, de s-a păstrat până în zilele noastre, că trăia în acea vreme, undeva la ţărmul mării, un pescar bătrân şi sărac, sărac lipit pământului. Tot avutul lui erau luntrea, uneltele de pescuit şi o colibă din trestie pe care şi-o înălţase, anevoie, cu puţinele-i puteri, aproape de marginea mării.

începutul de la Cătălin cu pletele de aur de Virgil Chiriac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe un tărâm îndepărtat

Aş vrea să fie-adevărt,
Că, după ce nu voi mai fi,
Pe un tărâm îndepărtat,
Părinţii îmi voi întâlni,

A mamei mână s-o sărut,
Pe tata să-l îmbrăţişez,
Să fie noul început,
În preajma lor să mă aşez,

Ei, doi bătrâni striviţi de ani,
Din lume duşi cu bun temei,
Eu, bir plătind la veterani,
Mai gârbovit chiar decât ei,

Ne-am despărţit pe când eram,
Ei, la al vieţii trist sfârşit,
Iar eu, ca fructul de pe ram,
De miezul vârstei pârguit,

Azi eu sunt mai bătrân ca ei,
Şi m-or privi nedumeriţi,
Neştiutori, de au temei,
Să fie trişti sau fericiţi...

Dar, cum o fi, cum nu o fi,
Aş vrea să fie-adevărat,
Părinţi că se-ntâlnesc cu fii,
Pe un tărâm îndepărtat...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vremuri îndepărtate, de la care ne-a rămas numai amintirea acestei întâmplări, cică trăiau un moş şi o babă. Şi era moneagul un om liniştit, aşezat şi la locul lui, să-i tot stai în preajmă. Mult i-ar fi fost tihnit traiul dacă n-ar fi avut alături, tovarăşă de viaţă, o babă amarnică şi cicălitoare cum nici nu se pomenise o alta.

Virgil Chiriac în Alunul fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veni şi noaptea şi oraşul îşi aprinse ochii ferestrelor. Cocoşelul veghe până târziu, când se stinse şi cea din urmă luminiţă. O linişte deplină stăpânea văzduhul. Simţi cum somnul îi mângâie pleoapele. Era vremea să se culce şi dânsul. Nicicând nu fusese mai fericit. Cuibărită sub aripa lui călduroasă, rândunica asculta cu drag cum îi bate inima...

Virgil Chiriac în Cocoşelul fără inimă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată ce-au fost; a fost un om şi-o femeie, bărbat şi muiere, oameni de treabă, el bun şi ea cuminte, încât li se dusese vestea că trăiesc bine şi toţi se bucurau când treceau pe la casa lor. Niciodată el nu zicea ba când ea zicea da, dar nici ea nu ieşea din voile lui, şi de aceea era linişte la casa lor şi toate le ieşeau bine şi cu spor.

începutul de la Spaima zmeilor de Ioan Slavici
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vestea bună vs vestea rea

Din bătrâni se povesteşte,
Vestea bună greu soseşte,
Fi'ndcă e cam lenevioară;
Vestea proastă, însă, zboară.

poezie de George Budoi din Cugetări versificate (30 iunie 2014)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

La curtea acelui împărat se afla pe atunci un vânător vestit; şi, până să vie filosofii cei vestiţi, împăratul dete pe fiu-său acestui vânător ca să-l înveţe meşteşugul său. După ce veniră filosofii, învăţă şi de la dânşii câte în lună şi în soare. Bucuria tatălui său era aşa de mare unde vedea că fiu-său are să fie procopsit ca nici unul din fiii de împăraţi, încât se uita la dânsul ca la soare.

Petre Ispirescu în Zâna munţilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua zi el află că Busuioc se dusese la vânătoare şi nu se mai întoarse. Încălecă deci şi el pe un cal, luă ogari şi plecă după frate-său, în partea locului pe unde se dusese acesta. Merse ce merse şi ajunse în pădure; acolo se întâlni cu Muma-pădurii. Cum o văzu, se luă după dânsa, şi dă-i goană. Ea fugea, el după dânsa, până ce Muma-pădurii văzând că n-are încotro, se sui într-un copaci înalt şi acolo scăpă. Siminoc descălecă şi el, priponi calul, făcu focul, scoase merindele şi începu să mănânce lângă foc, aruncând şi ogarilor câte ceva.

Petre Ispirescu în Luceafărul de ziuă şi luceafărul de noapte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Anul Nou...

Deprins de-un timp cu meşteşugul,
Pornesc de sărbători cu plugul.
Iar când colind - de Anul Nou,
Mai dau cu biciu-n câte-un bou!

epigramă de Virgil Petcu
Adăugat de Virgil Petcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Iuli, de ce te porţi aşa cu Luci? De ce-i provoci suferinţă?
Iulian: Suferinţă?! Lui?! El suferă?! Şi eu cum crezi că m-am simţit, când, din cauza lui, am fost luat la întrebări de către cei din Comisie? Sau acum, când am văzut prin ziare scris despre el, sau am auzit vorbindu-se la ştiri, ca despre un element rău?!
Diana: Ah, acum nu-ţi convine, imediat îl consideri vinovat...
Iulian: Păi, că doar n-oi fi eu vinovat.
Diana: Dar până acum era bine, te simţeai mândru când se vorbea despre "domnul comandant".
Iulian: Bineînţeles că eram mândru de performanţa lui, dar acum cu ce mă pot mândri? Cu un act de indisciplină?!
Diana: Te-ai gândit măcar o clipă că totuşi ar putea fi nevinovat? Nu... Tu te-ai grăbit să-l acuzi, să-l judeci, te-ai grăbit să crezi că ar putea fi rău. N-ai vrut să fii de partea lui.
Iulian: Să fiu de partea lui?! Cum să fiu de partea lui, când are probleme de acest gen, cu disciplina...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea lor

Există dincolo de orice vizor,
O lume frumoasă, doar a lor
Unde se poate dormi în zbor,
O lume a păsărilor.

E dat de îngeri darul lor,
Un dar ce-l au până când mor
Mereu cu gândul printre nori,
Cântându-i soarelui în zori.

Si vine câte-un anotimp,
Uneori, mult prea din timp
De le alungă-n alte ţări,
Peste oceane, peste mări.

Îşi lasă-n urmă munca lor,
Luând cu ele lumea lor
Şi pleacă, cu gândul la noi,
Plângând uitându-se înapoi.

Se duc cu soarele de vară,
În alt tărâm, cu primăvară
Păstrând cu ele amintiri,
Inegalabile trăiri.

Vom fi şi noi în gândul lor,
Rămaşi ascunşi, în lumea lor
Purtaţi prin crânguri neştiute,
În sufletele lor mărunte.

Şi vor veni din nou la noi,
Să-şi vadă al lor tăcut zăvoi
În stol neîncetat zburând,
Murind pe drum, cu noi in gând.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un împărat care avea două fete. Dar pe cât de frumoasă, frumoasă fără de asemănare era una dintre ele, Cătălina, pe atât de puţin dăruită era cealaltă, Lăcrămioara.

Virgil Chiriac în Lacrimile Lăcrămioarei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

O, inima! Mărturisiri afunde ard in ea.
Uimit eu mintea mi-o ascut
şi-n înţelesuri mari,
zvâcnirea i-o destram.

O, inima:
nebună, când se zbate-n joc sălbatic,
atunci,
atunci îmi spune că din lutul ei
a fost făcut pe vremuri vasul
în care Prometeu a coborât din cer
aprinsul jar ce l-a furat din vatra zeilor,
în timp ce zorile se ridicau peste Olimp
şi-şi ascundeau în poală stelele
ca un zgârcit comoara sa de aur.

O, inima: când para ea şi-o năbuşeşte
c-un giulgiu de linişte,
atunci îmi cântă
că lutul ei a fost odată un potir de lotus,
în care a căzut o lacrimă curată ca lumina
din ochii celui dintâi sfânt şi mare visător
care-a simţit îmbrătişarea veşniciei
şi straniul fior
al înţelesului ce stăpâneşte deopotrivă
apusul, răsăritul, cerul, marea.

O, inima: amurguri când se lasă grele peste ea
aud cum tainic îmi şopteşete
că ea e lutu-n care-odinioară pe Golgota
s-a scurs şiroaie sângele din trupul lui Isus,
când ghimpii îl muşcau cu nişte ochi de farisei.

O, inima: când pieptul ea mi-l sparge cu
bătăi de plumb,
atunci îmi strigă îndrăzneaţă
că peste veacuri lungi şi goale şi pustii,
când Dumnezeu se va-ndemna
să fac-o altă lume
şi-o omenire
din neamuri mari de zei,
Stăpânul bun va plămădi atunci din lutul ei
Pe noul Adam.

poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că am deprins pasiunea de a scrie de la bunica mea din partea mamei, care, deşi era analfabetă, avea un har şi un talent de a povesti cu atâta pasiune şi nostalgie despre tot ce văzuse şi petrecuse la viaţa ei.

citat celebru din Fănuş Neagu (1997)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare din cauza familiei lui se comporta ea astfel?! Chiar în acea dimineaţă, Nis îl întrebase dacă nu i se părea că ar fi cam ciudată?! Nici Lucian nu prea ştia ce să mai creadă despre Lia. Era ba aprigă, înverşunată, pornită împotriva lui, ba timidă, ruşinoasă, ba temătoare... Adică, foarte schimbătoare; amabilă, chiar ea spusese că n-ar fi! Un singur lucru îi era foarte clar în privinţa ei: Anume că era foarte, foarte frumoasă şi că el era îndrăgostit lulea de ea. Dar culmea! Îi promisese că se va ţine departe de ea în tot cursul misiunii; nu doar ei, ci şi tatălui ei... Dacă ar fi fost vorba doar despre ea, ar fi mers; poate şi-ar fi încălcat deja acea promisiune absurdă până în acel moment. Dar de ce oare îi spusese acelaşi lucru şi domnului Virgil Stancu, tatăl ei?!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slugă la dârloagă

S-a tot dus băiatul drag
Peste mări şi peste ţări,
Mi-a lăsat tristeţe-n prag,
Bătrâneţea la-ncercări.

Du-te vântule, departe!
Puiului să-i fii amic, aA
Du-i din partea mea o carte
Parafată c-un pupic.

Bun tălmaci ştiam că eşti
Limbilor în dezlegare,
Vântule cu bune veşti
Te aştept din larga zare.

Veştile de vor fi rele,
Nu veni ca un bezmetic,
Fi-vor lacrimile grele
Maicii fiului venetic.

S-a tot dus băiatul mic
Peste mări în lumea largă
Unde orice venetic...
Este slugă la dârloagă!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea înfruntare

Pe-un tărâm neştiut, se afla o comoară,
Pe-o comoară, se afla o Fată-Fecioară
Singura Fată-Fecioară.

Nu cunoscuse privirile acelor ce-o vor,
Nici atunci când lunecase în visele lor,
Singura Fată-Fecioară.

Trăia în Palat de sticlă rotundă,
Unde nici dor n-a putut să pătrundă,
Singura Fată-Fecioară.

Nici ierburi, nici gâze rodind din păcat
Nu putură
Sămânţa iubirii s-o lase-n Palat,
Să turbure liniştea pură
A singurei Fete-Fecioară.

Pe-un tărâm neştiut, se afla o comoară,
Pe-o comoară, se afla o Fată-Fecioară,
Singura Fată-Fecioară.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karl s-a uitat la Crăiasă; era foarte frumoasă, o faţă mai cuminte şi mai drăgălaşă nici nu se putea închipui. Acuma nu i se mai părea de zăpadă, ca atunci când o văzuse la fereastră şi ea îi făcuse semn. Nu-i era frică de dânsa. A început să-i spuie că el ştie să facă socoteli în gând, chiar cu fracţii, că ştie ce întindere şi câţi locuitori are ţara şi ea zâmbea şi nu zicea nimic. Şi deodată băiatului i s-a părut că ce ştie el nu-i destul şi s-a uitat în văzduhul larg şi înalt şi atunci ea a zburat cu el sus de tot până în norii cei vineţii, şi vijelia vuia şi şuiera, şi în vuietul ei parcă se auzeau cântece străvechi. Şi au trecut în zbor peste păduri şi peste ape, peste mări şi peste ţări; dedesubtul lor vâjâia crivăţul, urlau lupii, sclipea zăpada; deasupra lor zburau ciori negre care croncăneau prelung şi sus de tot era luna mare şi luminoasă, şi o noapte întreagă Karl s-a uitat la lună şi în zorii zilei a adormit la picioarele Crăiesei Zăpezii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se făcu ziuă, împărăteasa îşi puse de gând să prăpădească paturile. Porunci dar să facă alte două paturi tocmai ca şi acelea şi, când împăratul merse la vânat, le puse pe aceste pe neştiute în casă, iară paturile de paltini le aruncă în foc până la cea mai mică scândură. Focul ardea, iară în pocniturile focului împărăteasa părea că aude tot acele vorbe de înţeles nepriceput. După ce paturile arseră, încât nu rămase nici măcar o bucăţică de cărbune, împărăteasa adună cenuşa şi o aruncă în vânt, pentru ca să fie dusă peste nouă ţări şi peste nouă mări, ca parte cu parte în veci să nu se mai afle. Ea n-a văzut însă că tocmai atunci când focul ardea mai frumos se ridicaseră în sus două scântei şi, ieşind la lumină, căzură tocmai unde au fost crescuţi cei doi paltini, iară căzute aici, cele două scântei se prefăcură în doi mieluşei gemeni, din care unul era tocmai atât de frumos ca şi cellalt, tocmai atât de blând, cu lâna tocmai atât de strălucită. Doi miei, fiecare preţ de-o împărăţie!

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre Eminescu

Despre Eminescu vine vorbă de departe
Cum că n-a trecut hotarul de la Cernăuţi spre moarte
Despre Eminescu cel din lume tras pe roată
Mai găsiţi bucăţi şi astăzi prin ţărâna îngheţată

Despre ce-ar fi vrut acestei vremi să-i fie
Că trecându-vă printr-însa poate-un strop de bucurie
I-aţi aduce dinspre caii ce gonesc intrând în soare
Să-ncercaţi ca Eminescu să vă treceţi fiecare

Despre Eminescu din adâncă simplitate
Nu-i mai căutaţi cusururi e iubire peste toate
Două ţări şi două umbre într-un gest rănit de toamnă
Peste El şi peste Ceilalţi roi de flori să se aştearnă

poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!