Vitrega simţi, însă, ce e şi cum. Îşi puse de gând ca, cu orice preţ, să stârpească paltinii. Era greu, dar minţile muiereşti storc din piatră zăr. Vicleşugul muierilor dezbracă voinicii: ce puterea nu poate, poate dulceaţa vorbelor, şi ce nici asta nu poate, pot lacrimile mincinoase. Într-o dimineaţă împărăteasa se puse pe de marginea patului soţului ei şi începu să-l ademenească cu dezmierdări şi vorbe de dragoste. Mult a ţinut până la ruptul firului, dar în sfârşit... şi împăraţii sunt tot oameni.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărăteasa se mulţumi cu atâta. Paltinii fură tăiaţi, şi nici nu se înnoptă bine până ce paturile erau făcute şi puse în casa împăratului. Când feciorul de împărat se culcă în patul nou, îi părea că se simte de o sută de ori mai greu decât până acuma şi totuşi află odihnă cum n-a mai aflat; iară împărăteasa i se părea că zace culcată pe spini şi mărăcini, încât toată noaptea nu putu dormi. După ce împăratul adormi, paturile începură să scârţâie. Şi de aceste scârţâituri împărăteasa scotea un înţeles cunoscut; i se părea că aude vorbe pe care nimeni nu le pricepea decât numai dânsa.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se făcu ziuă, împărăteasa îşi puse de gând să prăpădească paturile. Porunci dar să facă alte două paturi tocmai ca şi acelea şi, când împăratul merse la vânat, le puse pe aceste pe neştiute în casă, iară paturile de paltini le aruncă în foc până la cea mai mică scândură. Focul ardea, iară în pocniturile focului împărăteasa părea că aude tot acele vorbe de înţeles nepriceput. După ce paturile arseră, încât nu rămase nici măcar o bucăţică de cărbune, împărăteasa adună cenuşa şi o aruncă în vânt, pentru ca să fie dusă peste nouă ţări şi peste nouă mări, ca parte cu parte în veci să nu se mai afle. Ea n-a văzut însă că tocmai atunci când focul ardea mai frumos se ridicaseră în sus două scântei şi, ieşind la lumină, căzură tocmai unde au fost crescuţi cei doi paltini, iară căzute aici, cele două scântei se prefăcură în doi mieluşei gemeni, din care unul era tocmai atât de frumos ca şi cellalt, tocmai atât de blând, cu lâna tocmai atât de strălucită. Doi miei, fiecare preţ de-o împărăţie!

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu una, cu două, feciorul de împărat nu se urnea însă din loc. Vorbele zburară în vânt şi iscusinţele rămaseră lucru fără treabă. Vremea trecea, ziua se apropia, era mâine-poimâne, şi feciorul de împărat nu se depărta de lângă soţia sa. Când vitrega văzu că acuma nu e încotro, îşi puse piatră pe inimă şi trimise carte, ştire şi veste la frate-său, a cărui împărăţie era vecină, spuse cum şi ce, şi grăi două-trei vorbe, ca să vină cu oaste şi voinici şi să cheme pe feciorul de împărat la război. Asta era una, bună şi cea din urmă. Nici nu rămase în zadar. Feciorul de împărat sări cuc de mânie când îi veni vestea că acum nu e bine, că iaca cum şi ce, şi cum că oştile vrăjmaşilor sunt pe cale să vină, să intre şi să fie precum de mult n-a mai fost... Bătaie adică, bătaie grozavă, bătaie între doi împăraţi! Văzu şi el că acuma nu e încotro, că n-are decât să facă ce e de făcut. Aşa sunt feciorii de împărat! Oricât de în drag şi-ar păzi nevestele şi oricât de-a dor ar aştepta să-şi vadă feţii, când aud de bătaie, li se zvârcoleşte inima în trup, li se frământă creierii în cap, li se împăienjenesc ochii... lasă nevastă şi feţi în grija Domnului şi pornesc ca vântul la război.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om îşi are sufletul lui, pe care nu poate să-l amestece cu altul. Doi oameni se pot îndrepta unul către celălalt, pot vorbi unul cu altul şi pot fi foarte apropiaţi. Dar sufletele lor sunt ca nişte flori, fiecare a prins rădăcini în locul lui şi nici unul nu poate veni la celălalt, altminteri ar trebui să-şi părăsească rădăcina şi asta nu poate s-o facă. Florile îşi împrăştie mireasma şi sămânţa pentru că doresc foarte mult să fie împreună; dar floarea nu poate face nimic pentru ca sămânţa să ajungă la locul potrivit, acest lucru îl face vântul, iar acesta vine şi pleacă mereu cum şi când îi e voia.

Hermann Hesse în Knulp
Adăugat de 107
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul de împărat a pornit ca primejdia, s-a dus ca pedeapsa lui Dumnezeu, s-a bătut cum se bate, cum numai el se bate şi, când în a treia zi au crăpat zorile, iarăşi a fost la curtea împărătească, sosind cu inima stâmpărată prin luptă şi cu ea plină de dor neastâmpărat să ştie ce şi cum, de când s-a dus! Hei! dar ce-auzi? ce văzu? îmi vine nici să nu mai povestesc când văd atâta răutate, atâta suflet fără milă, şi urâtă, şi supărăcioasă, şi grozavă treabă, încât nici nu se poate spune fără ca să răsufli o dată cu greu! Adică a fost aşa: în clipita când stelele se strâng pe cer, când feciorul de împărat era numai trei paşi de la poarta curţii, s-a întâmplat întocmai precum a fost zis Lăptiţa: doi feţi-frumoşi, feciori de împărat, unul ca altul, cu păr de aur şi cu luceferi în frunte. Dar era ca lumea să nu-i vadă. Vitrega, rea precum era în gândul ei, în pripă puse doi căţei în locul copiilor, feţi-frumoşi, iar pe copiii cu părul de aur şi cu steaua în frunte îi îngropă în colţul casei, tocmai la fereastra împăratului. Când feciorul de împărat intră în casă şi cercă s-audă şi să vadă, n-auzi nimic, ci văzu numai pe cei doi căţeluşi, pe care vitrega i-a fost pus în patul Lăptiţei.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armura

În sfârşit pot vărsa lacrimile
Pe care le-am ţinut atâta timp
În sfârşit pot să dau totul afară,
Tot ce am ţinut atât de mult.

Mulţi mi-au spus că sunt puternică,
Mulţi mi-au spus să rămân aşa,
Dar ce nu pot ei vedea
E faptul că eu demult nu am mai putut rezista.

Însă nimeni nu ştie asta,
Nimeni nu vede ce se ascunde în ochii mei,
Pentru că mi-am construit armura
Prin care să nu treacă nimeni.

Dar când seara vine,
Atunci dau totul afară
Tot ce s-a acumulat de atâta vreme,
Toată suferinţa din această inimă.

poezie de Diana Şerban
Adăugat de Diana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul biruinţei

Pietre
ploaie
vânt
furtună

gând zvârlit
până în marginea căutării în piatră

ninge
cu ochi
plouă
cu vorbe
până în marginea căutării în piatră

clipe zdrenţuite
paşi sfârtecaţi
din piatră
picuri
picuri
pe piatră

dar
alături
o floare
floare de nufăr
cuvinte
prinse în rouă
în rouă

zbor şi
stea
surprinsă în zbor peste ape pe muchii de raze

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecu timpul, dar nu prea multişor, şi împărăteasa născu o fetiţă albă ca zăpada, cu gura roşie ca sângele şi cu păr negru ca abanosul. Şi-i dădură numele de Albă-ca-Zăpada... După ce o aduse însă pe lume, împărăteasa muri. Cum trecu anul, împăratul îşi luă altă soţie. Femeia asta era cadră de frumoasă, dar nespus de trufaşă şi mândră şi n-ar fi îngăduit nici în ruptul capului s-o întreacă alta în frumuseţe. Avea o oglindă fermecată şi ori de câte ori se privea într-însa nu uita s-o întrebe...

Fraţii Grimm în Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Superman

Poate n-alerg ca glonţul de tare
Poate nu-mi trag puterea din soare
Poate n-am forţă ca trenu-n mişcare
Când sunt lovit, poate că mă doare.
Poate nu pot să urc pe-o clădire
Poate c-aş vrea să dorm în neştire
Însă când tu ai nevoie de mine
Alerg ca săgeata ca să-ţi fie bine.
Cu tine-aş sta noaptea, cerul să-l privesc
De toată tristeţea să te izbăvesc
Şi grijile tale să le-ndur cu tine
Şi toată tristeţea să o iau cu mine.
Nu sunt deştept, nici nu sunt faimos
Dar când îţi văd zâmbetul frumos
E ca şi cum marea-aş admira
Şi Superman rămâne-n urma mea.

poezie de Ben Estrada, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multă vorbă nu se mai făcu. Feciorul de împărat văzu cu ochii, şi asta era destul. Lăptiţa nu şi-a ţinut vorba, şi acuma nu rămase decât să-şi ajungă pedeapsa. Feciorul de împărat n-avu încotro, îşi călcă pe inimă şi porunci să o îngroape în pământ până la sânişori, rămânând aşa în ochii lumii, pentru ca să se ştie ce e aceea când cineva cutează să înşele pe un fecior de împărat. Într-altă zi, apoi, se făcu pe gândul vitregei. Feciorul de împărat se cunună a doua oară şi iarăşi răsunară veseliile de nuntă trei zile şi trei nopţi. Hei! dar nu e darul lui Dumnezeu pe faptă nedreaptă! Cei doi feţi-frumoşi nu aflau odihnă în pământ. În locul în care erau îngropaţi crescură doi paltini frumoşi. Când vitrega îi văzu crescând, porunci ca să-i stârpească din rădăcină.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi, împărăteasa se apucă să măture prin casă, dar pe când mătura, îi sări un bob de piper în poală; ea luă bobul şi-l puse pe sobă, dar el sări şi de acolo iar în poala împărătesei. Văzând că nu poate scăpa de dânsul, îl înghiţi; şi aşa rămase grea şi născu un copil cu părul de aur.

Nicolae Filimon în Omul-de-flori-cu-barba-de-mătase sau povestea lui Făt-Frumos
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegere, Ai?! Da, chiar aşa, şi ce anume e alegerea decât situaţia în care gândul din stânga numit "eu" îl alege pe dracu de gând din dreapta. numit "viaţa". Ce parodie e asta, pe cine încercăm să prostim? Noi credem că alegem viaţa şi de fapt tot ceea ce poate alege gândul sunt alte gânduri care ca orişice gând doar apare în viaţă, nu are nici o tangenţă cu viaţa. Nu ai observat asta? Mintea a scris mii de cărţi şi a făcut mii de filme despre puterea "alegerii", dar viaţa chiar acelor oameni care vorbesc sau scriu despre asta continuă să fie de rahat. Pentru că ei sunt naivi şi dau crezare nenorocitului de gând în loc să fie viaţa. E tipul acela, Dale Caragiale care a scris şi a ţinut mii de seminarii despre cum să îţi faci prieteni, era unul din cei mai amabili oamenii din SUA dar a murit singur. Pe cine dracu încearcă să prostească gândul? Că viaţa nu se lasă chiar deloc prostită de ea.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de sfârşit

Poate greşesc: dar steaua tot roşie-a rămas.
Poate greşesc: dar fluviul e-acelaşi ca-nainte.
Poate greşesc: dar munţii îşi au şi ei un glas.
Poate greşesc: dar câmpul şi el are cuvinte.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate

Poate-n drumul tău te gândeşti la mine,
Poate simţi şi tu dor ascuns în tine,
Poate vezi cu ochii în singurătate
Razele din mine cum îţi sunt surate.

Poate gându-ţi tainic fuge şi mă caută
Din viaţa trăită într-o altă dramă,
Poate clipa asta te înfrângi pe tine,
Poate-ţi spune Domnul puţin despre mine.

Poate îţi apare dintr-un colţ de umbră
Chipul meu ce fuge de o noapte sumbră,
Poate vezi o rază din mine plecând,
Căutătoare undă, foşnitorul gând.

Poate cu răbdare te agăţi de ea,
Poate nu-i dai drumul spre o altă stea,
Poate te încingi cu ea peste trup
Să îi simţi căldura... atunci când erup.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când împărăteasa văzu mieluşeii păscând pe sub ferestrele împăratului, sări plină de bucurie la dânşii, îi luă în braţe pe amândoi şi-i duse la soţul său. Din clipita asta, feciorul de împărat zi şi noapte nu se gândea decât la mieluşei: îi părea că în fiecare mişcare a mieluşeilor, în fiecare zbieret ieşit din gura lor, în fiecare privire află ceva, care îi cădea greu şi totuşi îi ustura inima. Văzând că soţul său a îndrăgit mieluşeii, împărăteasa iarăşi prinse gând rău şi nu se împăcă până ce, când cu bine, când cu rău, când cu vorbe dulci şi când cu plâns, nu făcu pe feciorul de împărat ca să se învoiască cu pierzarea mieluşeilor. Mieluşeii fură tăiaţi. Ce nu se putu mânca, împărăteasa puse să se arunce în foc... în foc şi piele, şi lână, şi oase, şi tot ce a mai fost. Nu mai rămase nimic. Nimeni n-a băgat de seamă că tocmai pe fundul vasului în care s-a spălat carnea, între crăpătura doagelor, au rămas două bucăţele din creierii mieluşeilor. Când apoi slujnica împăratului s-a dus la vale după apă, bucăţelele de creieri s-au spălat şi au mers cu pârâul până în apa cea mare, care curgea prin mijlocul împărăţiei. Aici din cele două bucăţele s-au făcut doi peştişori cu solzii de aur, unul tocmai ca şi cellalt, deopotrivă, ca să se ştie că sunt fraţi gemeni.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciuna în toate împrejurările îl umileşte pe om şi se poate scuza, dar nu se poate ierta, căci nu se poate şti unde are să ajungă cel ce începe cu ea.

citat celebru din Ioan Slavici
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul rămăsese în stuful de flori. Dumnezeu, purtându-i de grije, nu lăsa nimic rău să se apropie de dânsul, care putea să-l vatăme. Prin preajma locului aceluia trăia un pustnic într-o văgăună de munte. Acel pustnic avea o capră şi el, după sufletul lui. Ea venea totdeauna, spre a se adăpa, la apele cele limpezi ale fântânei. Într-una din zile, păscând pe ici pe colea, se apropie de stuful cu flori. Cum dete de copil, se puse lângă dânsul, începu să-l lingă şi să-şi apropie ugerul de guriţa copilaşului. Acesta, cum simţi, începu să sugă şi supse până ce se sătură bine, şi aşa dor prinse capra de copil, încât o lună de zile nu se depărtă de lângă dânsul. Călugărul, văzând că nu-i mai vine capra, începu s-o caute, şi caut-o în sus, caut-o în jos, capra nicăiri. Îşi luase nădejdea de la dânsa, când într-o zi se pomeneşte cu ea. Pustnicul o văzu şi începu s-o mângâie...

Petre Ispirescu în George cel viteaz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hei! dar multe se petrec în lume, şi dintre multe, multe bune şi rele multe! S-a întâmplat adică, ca feciorul de împărat să aibă şi o mamă vitregă, iară asta, o fată mare în păr, pe care a fost adus-o cu sine, având-o de la cel dintâi bărbat. Şi apoi, vai şi amar de acela ce cade în asemenea cuscrii! După gândul vitregei era să fie ca fiica sa s-ajungă soţie de împărat şi stăpână peste împărăţie, iară nu Lăptiţa, fata cea de păcurar. Şi acuma sărmana Lăptiţa avea să sufere pentru că n-a fost pe gândul vitrigei, ci după voinţa lui Dumnezeu. Vezi! aşa e lumea: chiar şi acolo e rea unde o poartă gândul cel bun. Era acuma în gândul vitrigei ca întâmplându-se după cum a fost zis Lăptiţa, să facă pe lume să creadă şi să creadă feciorul de împărat că nu e precum este şi precum s-a zis. Nu putea însă face nimic, fiindcă feciorul de împărat stătea de-a pururea, zi şi noapte, lângă soţia lui. Îşi puse dar de gând ca, cu una, cu două, cu vorbe şi iscusinţe, să-l urnească pe acesta, iară după aceea, rămânând Lăptiţa în grija ei, a ei să fie grija. Ştia că nu-i va fi greu să afle cale şi chip.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E greu, e foarte greu când ai voi să-i grăieşti cuiva o vorbă, care-ţi vine din fundul inimii şi nu poţi; e însă mai greu când simţi că numai această vorbă poate să alunge gândul rău pe care şi-l face despre tine un om la care ţii.

Ioan Slavici în Moara cu noroc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen: Vai, doamnă, dar nu-i puteţi impune punctul dumneavoastră de vedere; băiatul e destul de mare pentru a lua singur decizii în ceea ce-l priveşte. În plus, trăim într-o ţară liberă, iar el, ca orice alt cetăţean al acestei ţări, are dreptul să...
Diana: Vă rog, domnule profesor! Nu trebuie să-mi amintiţi dumneavoastră care sunt drepturile omului; le cunosc şi eu destul de bine! De asemenea, ştiu şi ce prevede Constituţia acestei ţări libere în care trăim acum, dar nu-i vorba despre legi aici; poate mai mult despre sentimente, iar în privinţa asta, nici mie nu-mi poate impune nimeni nimic; nici chiar legislaţia ţării, pentru că nu încalc nici o lege împotrivindu-mă. Aş încălca însă legea firii dacă aş fi de acord.
Eugen: Aveţi dreptate, dar nu în totalitate. Ştiţi ce vă sugerez eu? Tot ce vă pot spune e să vorbiţi cu Luci şi să vă înţelegeţi cu el, să lămuriţi problema împreună.
Diana: Tocmai asta e; eu aş vrea să vorbesc cu el, dar el mă evită intenţionat. Se ascunde... Nu pot să dau de el; nu vrea să mă asculte...
Eugen: Poate ar trebui să-l ascultaţi şi dumneavoastră pe el, să auziţi ce are de spus...
Diana: Sunt dispusă să-l ascult; să vină acasă, să-mi explice... Vă rog să-i transmiteţi acest lucru din partea mea.
Eugen: Cu siguranţă, am să-i transmit. Sper însă să vă daţi seama că nu-l pot obliga să procedeze astfel, împotriva dorinţei lui. Ca profesor, nu mă pot amesteca în viaţa lui particulară; n-am nici o autoritate asupra lui în acest sens. Deci, nu vă pot ajuta mai mult de atât.
Diana: Desigur, vă înţeleg, domnule profesor.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!