Un sat de poveste

Se-nmoaie îngheţul şi iarna se duce
Iar viaţa palpită din nou,
Un vânt dezmorţit a pornit în uluce
Să fluiere ritm de tangou.

Se-agită în stoluri şi ciorile hâde,
Pădurea le cheamă la ea
Şi soarele palid le vede şi râde
Cât stinge o ultimă stea.

Prin frunzele moarte ce-ngraşă ţărâna
Răsar tremurând ghiocei,
Se urcă greoaie, pe munte, bătrâna
De iarnă-n cojoacele ei.

Din streşini mai curge în chipuri de ploaie
Un rest de omăt plictisit
În nucul cel falnic, vreo trei ghionoaie
Bat toaca a slujbă de schit.

Pe drum, o trăsură-agitând zurgălâii
În ritmul de cai în galop
Adună prin garduri de uliţi dulăii
Şi babe cu ochiul miop.

Departe, în zare, salută cocorii
Tărâmul iubirii de-un an,
Aripile lor se-mpreună cu norii,
Se-aude cum rage-un plăvan.

Se-ncumetă iarna să urce spre creste
De munte cu vârful la cer;
Frumoasă e viaţa-ntr-un sat de poveste
Şi-i plină şi azi de mister!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (15 februarie 2016)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreme de colindă

În hlamida ei regească,
Iarna cea dumnezeiască,
Umblă ca o principesă
Cu troienile în lesă

Şi se vântură prin lume
Negăsind vreun loc anume,
Unde Anul - împărat,
Vreo trei luni să-i stea bărbat.

Întâlnind Toamna bogată
Începu o sfântă ceartă ;
Şi-aruncau omăt şi ploaie
Făcând mare hărmălaie.

Toamna nu se lasă dusă,
Iarna vrea întâia pusă...
Anul cum să le împace
Când i-s amândouă drage?

Pregătiţi de Sărbătoare,
Stăm cu toţi-n aşteptare
Şi cântăm cu foc în tindă,
Că e vremea de colindă.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (11 decembrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă de aramă

E toamna-mbrăcară-n aramă,
Copacii au freza vâlvoi
În vântul suflând melodramă,
Asudă pământul de ploi.

E toamna mereu mai bătrână
Din munte coboară stihii
Iar norii cu straie de lână
Au tâmple deja argintii.

Nici soarele galben-lămâie
Nu pare a fi prea voios,
Dă iarna prin cer cu tămâie
Să fie omătul pufos.

În sobe începe să joace
Prin lemne un foc jucăuş,
Ne trecem uşor în cojoace
Cum poartă de-o viaţă Lăbuş.

Se face o noapte senină,
Sclipeşte a brumă pe jos,
Să vină o vară-lumină
Că frigu-i atât de tăios!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşite din pământ

Şi iarna asta curge prin râuri strălucind
Iar razele din soare sorb viaţa aburind...
Că primăvara orbeşte-n frig şi vânt
Cu ghiocei, cu suflet ieşite din pământ...

Trăim de ieri şi până mâine seară,
Urlăm la luna plină, minunaţi de umbre
Ne vom spăla în mare mai la vară
Şi vom uita de clipele destul de sumbre...

Nu scapă nici un om plin de rutină,
Nici umbrele nu-s colorate în lumină...
Trec zilele de ieri şi până mâine
Azi de-aş trăi, să muşc din pâine!

Prin apa bălţilor mă oglindesc cu talpa
Iar în noroi îmi las amprentele-mpietrite!
Voi servi în pofta prezentului supa
De mii de anotimpuri vii, nedefinite...

Şi iarna asta curge prin râuri strălucind
Iar razele din soare sorb viaţa aburind...
Că primăvara orbeşte-n frig şi vânt
Cu ghiocei, cu suflet ieşite din pământ...

poezie de Mihai-Paul Tinca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-aştept

Azi nu mai cat prin amintiri
Când străluceşte luna ;
Prin păr, nu eşti să îmi răsfiri
Cu dor ca-ntotdeauna.

Nu mă aşez la privegheat
Cum soarele răsare -
Cu bună pace şed în pat,
În piept nu mă mai doare.

Nu-mi mai trec nopţi neasfinţit
Când liniştea se lasă,
Mi-e focu-n vine domolit
Şi gânduri nu m-apasă.

Nu lăcrimez neînţeles,
Nu mai doinesc pe cale,
Nici ciocârlia de prin şes
Nu mai tânguie-a jale.

Eu nu te mai aştept să-mi vii
În susur de izvoare...
Răsar pe cer steluţe mii
Ce n-au să mă-nfioare.

Din toate, azi a mai picat
Din deznădejde una
Şi nu mă mustră vreun păcat,
Nu mă blestemă luna

Căci te-am iubit mai înadins
Cu fiece clipită
Ce nu m-a vrut în paradis
De dragoste-mplinită.

De voi sui din nou pe cer
Cu vise călătoare,
Iubirii stelelor ce pier
Nu-i voi mai da crezare.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baba iarna intră-n sat...

Alergând, ca de năpastă,
Au venit buluc pe coastă
Doi băieţi
Mai isteţi,
Să dea veste
La neveste
C-au văzut în deal la stână,
Coborând din vârf de munte,
Peste ape fără punte,
Iarna sură şi bătrână...

Mai târziu, mai pe-nserat,
A intrat şi baba-n sat:
Uite-o-n capul podului,
În văzul norodului,
Pe-un butuc de lemn uscat,
Cu cojoc de căpătat,
Cu năframa de furat,
Cu catrinţa de aba
Vântul să-l strecori prin ea!
Şi cum suflă-n pumnii reci,
Scoate pâcla pe poteci,
Iar pe fund de văi destramă
Neguri vinete, de scamă...

Şi-au ieşit băieţii mici,
Mici şi mulţi
Şi desculţi,
Şi câţiva mai măricei
Cu biciuşti şi cu nuiele
Şi cu prăştii subţirele,
Să alunge de pe-aici
Iarna cea cu gânduri rele...
Doamna-gerului, bătrâna,
S-a sculat de la pământ.
Şi-nălţând spre cer o mână,
Ca o cumpănă uscată
De fântână.

A pornit în jos pe vânt,
Încruntată,
Blestemând,
Şi-a lăsat în urma ei
Promoroacă şi polei;
Pe ogoare,
Corbi şi cioare
Prin păduri,
Lupii suri,
Şi de-a lungul drumului
Numai scama fumului...

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E timpul iernii să revină...

e timpul iernii să revină
dintr-un concediu prelungit,
lăsându-şi albul şi-a lui vină,
să se aşeze pe trecut

să se aşeze peste dealuri
şi peste câmpuri, peste munţi,
să se amestece cu valuri,
fulgii să zboare unduiţi

se-aude iarna cum revine
cu scârţâit de ger pătruns,
cu nopţile cu lună plină,
cu-al ei pustiu ce a ajuns

e timpul ei sortit de sensuri,
de rătăciri duse de vânt,
e timpul urmelor de versuri,
lângă un foc călduţ şi blând

e iarna albă înnoptată,
e iarna albă peste zori,
pe cer sunt stelele de gheaţă,
ciulinii înfloresc fulgite flori

pădurea iarăşi se îmbracă
cu haina albului de nea,
norii din cer încet revarsă,
prea albii pufi de catifea

e timpul iernii să revină
şi toamna tremura de frig,
sub streşini păsări se adună,
pe jos e alb ca ţipirig

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna...

Soarele şi-ascute dinţii, sub tălpi scârţâie zăpada,
Gerul iernii flori pictează şi împodobeşte geamuri,
Cu steluţe de cleştar se inundă iar livada,
Pomii-n somn îşi ţes inele tremurând uşor din ramuri...

Ţurţurii par gene lungi care-atârnă pe la streşini,
Franjuri de cristal din care iarna plânge când e soare,
Candelabre transparente ca esenţa de răşini
Sau cercei modelul punk la urechi de domnişoare...

Fumul pe acoperişuri se învăluie, se zbate,
Semn că viaţa dăinuieşte şi în case arde focul
Iar prin curte, zgribulite, câteva înaripate
Boabele de prin zăpadă le tot caută cu ciocul...

S-a pornit viscol din nou, pe la dosuri cresc troiene,
Cerul pare acoperit cu o pânză întunecată
Şi din nourii de plumb iarna cu zăpadă cerne,
Iar prin infinitul alb vântul colţii şi-i arată!...

Satul se cufundă-n noapte şi se sting lumini la geamuri
Iar pe uliţă nici urmă, nici copii cu sănii nu-s,
Vântul şuieră năprasnic şi cu biciul dă în ramuri,
Nimeni nu îl mai aude. Satul doarme,... doarme dus!...

poezie de Ioana Gărgălie din Eu sunt copacul vieţii mele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleacă iarna...

Pleacă iarna zdrenţuită, se pierde în vârf de deal,
Din frunzişul toamnei triste răsar veseli ghiocei,
Primăvara lin coboară în ţinutul meu natal
Dând semnalul deşteptării în alai de clopoţei.

Curg zăpezile topite clipocind în dulce val,
Colţi firavi de iarbă verde dau culoare pajiştei,
Pleacă iarna zdrenţuită, se pierde în vârf de deal,
Din frunzişul toamnei triste răsar veseli ghiocei.

Râul dezmorţit se mişcă mângâind rănile-n mal,
Pe-o colină-nmiresmată bănuţi roşii, gălbenei,
Linişte aduc privirii ţesută-n covor floral,
Soarele cu raza-i blândă încălzeşte anii mei,
Pleacă iarna zdrenţuită, se pierde în vârf de deal.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pomană

DE POMANĂ
versuri Ioan Moroşanu

Mai păstrez vreo trei regrete
Şi-un gând bun (de pus în cui),
Viaţa-mi umblă în şosete
Prin ograda nimănui.

Ceasul se rostogoleşte
Din amiaz' până-n amiaz',
Dar nu că "Doamne fereşte!",
Să mai stea, n-are răgaz...

Bat cu palma peste frunte
Peste-acelaşi vechi cucui
Că i-s visele stătute,
Nu mai pot să facă pui.

Leg opinca de izmene
Patru noduri, încruciş,
Să nu mă blesteme-o lene
Când văd şansa... pe furiş.

Vine viaţa de pomană
Şi am vrut s-o fac de-un leu,
Dar mi-a prins răbdarea rană
Şi a sângerat mereu.

Mai păstrez vreo trei regrete,
În chimir am un pitac
Şi-am să-l dau vreunei fete
Ce mi-a da răbdării leac.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu din Ioan Moroşanu - Arc peste timp
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine iarna

Şezu toamna costelivă
Şi pe câmpuri şi prin sat;
Acum s-a cam despuiat
De veşminte ca o divă.

Nepişcată de pudoare,
Cu un rânjet ruginiu,
Cască ochii a pustiu
Sus la cerul fără soare

Ce a început a cerne
Cu fulgi mari, cărare albă
Babei iarna, mică, slabă,
Care-ameninţ-a troiene.

Gâfâind suflarea-i rece,
Îngheţată la picioare,
Umblă-ncet pe ulicioare
Tuşind de să se înece.

A intrat prin curţi, străină...
Bătând, surdă, pe la geamuri,
Se-aşeză uşor pe ramuri
Să-şi aştearnă a hodină.

Şi-a lungit plapumă groasă
Înşirând întreaga noapte;
Dimineaţa, pe la şapte,
De prin fiecare casă

Chiuind a bucurie,
Mogâldeţele, grămadă,
Dau năvală ca să vadă
Iarna tăvălită-n glie.

Ce albeaţă, ce grandoare...
Norii mult au să mai cearnă
Vremea moşilor din iarnă
Ce îndeamn-a sărbătoare.

O să vină Nicolae,
Apoi... nici nu o mai spun,
Poate că şi Moş Crăciun
Pe sub bradul din odaie.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (3 decembrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La paşti

Prin pomi e ciripit şi cânt,
Văzduhu-i plin de-un roşu soare,
Şi salciile-n albă floare
E pace-n cer şi pe pământ.
Răsuflul cald al primăverii
Adus-a zilele-nvierii.

Şi cât e de frumos în sat!
Creştinii vin tăcuţi din vale
Şi doi de se-ntâlnesc în cale
Îşi zic: Hristos a înviat!
Şi râde-atâta sărbătoare
Din chipul lor cel ars de soare.

Şi-un vânt de-abia clătinitor
Şopteşte din văzduh cuvinte:
E glasul celor din morminte,
E zgomotul zburării lor!
Şi pomii frunţile-şi scoboară
Că Duhul Sfânt prin aer zboară.

E linişte. Şi din altar
Cântarea-n stihuri repetate
Departe până-n văi străbate
Şi clopotele cântă rar:
Ah, Doamne! Să le-auzi din vale
Cum râd a drag şi plâng a jale!

Biserica, pe deal mai sus,
E plină astăzi de lumină,
Că-ntreaga lume este plină
De-acelaşi gând, din cer adus:
În fapta noastră ni e soartea
Şi viaţa este tot, nu moartea.

Pe deal se suie-ncetişor
Neveste tinere şi fete,
Bătrâni cu iarna vieţii-n plete;
Şi-ncet, în urma tuturor,
Vezi şovăind câte-o bătrână
Cu micul ei nepot de mână.

Ah, iar în minte mi-ai venit
Tu, mama micilor copile!
Eu ştiu că şi-n aceste zile
Tu plângi pe-al tău copil dorit!
La zâmbet cerul azi ne cheamă
Sunt Paştile! Nu plânge, mamă!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presimtamantul

Va veni iarna,miroase a fulg,-
Taranii pun lemne-n soproane,
Si sfintii din mistice taine se smulg
Si incaruntesc in icoane.

Va veni iarna, la munte fac foc
Muntenii uitati de guverne,
Ei care nu au nici salarii, nici loc,
Ci doar existente eterne.

Va veni iarna si apele curg
Tragand dupa sine obarsii
Si-n scurtele zile cu vanat amurg
La geamuri de case bat ursii.

Va veni iarna curat si rapid,
Un rug pe sub brume se stinge
Si gura spre cer daca vreau s-o deschid
As spune, dar gura mea ninge.

Va veni iarna, iubito, e frig,
Un frig ce spre cerga nu mana,
Atata mai pot sa te rog si sa strig,
Da-mi aspra manusa de lana.

Va veni iarna, ba nu, a venit,
Caldura eu n-o voi gasi-o,
Ci trist am sa plec, garbovit, ostenit,
Prin muntii ce canta : Adio !

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora trei

(In memoriam - Ana Podaru)

E ora trei ce te-a chemat,
în rochie de mireasă te-a-îmbrăcat,
sufletul ostenit ţi-a primenit,
te-a scos din drum întroienit.
Acuma zbori prin galaxii
şi ţeşi marame de lumină,
de sus priveşti copii şi flori
îmbraci pământul în iubire.
Aleargă cai nepotcoviţi
cu coame-n vânt, de dor nebun,
te caută, nechează-n drum
şi lasă-n urma lor doar scrum.
Bat clopote a jale mare,
în plină toamnă răsar macii pe cărare.
Pământu-i înecat de lacrimi
copacii-îmbătrâniţi te cheamă
dar tu continui al tău drum
spre Cerul tău iubit şi bun
dar ne laşi nouă ce ai scris antum.
Aici menirea-i împlinit-o,
te du în pace printre stele,
te-om plânge azi, te-om plânge mâine
căci ai plecat dar eşti cu noi,
Pământ şi Cer i-ai împărţit la doi.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seceta

N-a mai plouat de-o vreme, e secetă în sat
Şi ierburile pe dealuri sunt arse de pârjol,
Pârâul nu mai curge, fântânile-au secat
Şi ciutura se-afundă, se-afundă în nămol

Se răsuceşte frunza pe vrejul de porumb
Şi fructele zbârcite cad singure din ram,
Ni-s vitele flămânde şi pasul le e strâmb,
Iar soarele loveşte cu suliţe în geam

E linişte pe uliţi şi parcă e pustiu,
Pământul e fierbinte sub talpă şi-a crăpat,
Iar holda cere ploaie cât încă nu-i târziu,
N-adie nicio undă, doar clopotele bat....

Se-nalţă rugăciune cu ochii către Cer
Să se adune norii, demult n-a mai plouat,
( Dar oare ne aude?... E taină! E mister!)
Şi dă-ne, Doamne, ploaie... pământul e-nsetat!

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crochiuri de iarnă

plânge iarba sub zăpada avidă
plânge pădurea tremurând în ger
sloiuri atârnă de natura lividă
nu ne mai zâmbeşte soarele pe cer.

iarna s-a înfăţişat cu tolba plină
de ninsori de viscole de îngheţuri
dar printre nori răzbate o lumină lină
este steaua care poate să-nfrunte ceţuri.

n-am ce să fac iarna îşi intră în drepturi
aduce şi magia sărbătorilor cu ea
se bucură copii reverberează-n piepturi
colindele prin care vorbeşte dragostea.

învăţ să suport iarna ca pe-o necesitate
bacterii şi viruşi vor pieri din cetate.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să simţi

Să simţi, iubito-n piept cum îmi tresare
Iubirea cea ajunsă mastodont...
De-ar bate-n ea ghiulele ca pe front
Nu m-aş cutremura atât de tare.

Nu vreau să înţelegi cumva că poate
Vreo stâncă se prăvale rostogol
În ritm de agonie si bemol
De crezi că-i ora fixă pentru moarte.

E dorul, e iubirea ce mă are
Când tu nu-ţi mai faci vreme să mă iei,
Să fiu iar veşnic unicei femei
Ce mi-e aşezământ de sărutare.

Iubita mea, mai las-ai tăi părinţi
Să-şi depene-amintiri de-un veac şi-o lună
Şi lor le-ai fi şi mie zână bună
Şi-atâta de senin un cer de sfinţi!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori

Ploaia din nou (caldă sau bună?) şterge amintirile toate.
Ploaie dezvelită sub stele fără cuvinte,
Dorul mi-l poartă către apele mute
Şi pentru glasul firav al iubirii
Cântecele urcă din nou, doborând iarna.
Peste golul rotit spre soarele palid
Mai cad picături pline cu sevă
Ca şi cum nu le-ar mai primi niciodată.
Ridic braţele cunună spre cerul umezit de lacrimi...
Aştept ca foşnetul vântului să surpe
Durerea plesnită de anotimpul trecut.
Mă aşez cu faţa către soare,
Deschid pleoapele şi-l privesc:
E sufletul tău legănat de arcuirea timpului,
Sufletul tău deşirat în vânt,
Ca-ntr-o mie de glasuri, chemarea,
Purtând-o către zori.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă timpul

Nu-ţi mai ţine geana udă,
Chipul nu ţi-l întrista!
Dorul e o poamă crudă ;
Pe ram să o laşi să stea!

Îţi e gura străjuită
De-un oftat necruţător ;
Dă-i, te rog, un zâmbet mită
Chiar de te-a rănit Amor!

Prinşi în cuta de pe frunte
Câţiva nori pitesc o stea,
Iar tu vrei să urci un munte
De iubire pân' la ea.

Mâinile-ţi frământă-ntruna
Neastâmpărul din gând,
Eşti mai mândră decât luna
Care trece luminând.

Lasă timpul să alunge
Tremurul din glasul tău,
Că iubirea te ajunge
Când vrea bunul Dumnezeu!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu din Daţi totul iubirii
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de anemic

În cupa verde-a văii,
Noaptea se topeşte rece şi degrabă,
O boare răcoroasă, dar prea slabă,
M-a trezit prin uşa deschisă a odăii
Lumina limpezită-a zorilor

A început să piuie sfios şi cristalin în luncă.
E timpul minunat de muncă.
Cu toate că şoseaua doarme încă
Sub plapoma greoaie de praf neînceput,
Pe sub stâncă
Au şi pornit spre munte potecile înguste.
Se-ntinde-n mine proaspătă viaţa
Mi-s gândurile sprintene.
Ca mersul de lăcuste,
Şi sângele înviorat mi-aleargă-n vine

Cum şerpuie, prin ierburile mărunte,
Apa de şuvoi.
Soarele se urcă poate dincolo de munte.
Nevasta cu carne voinică
Îmi întinde cana de lut cu lapte
Şi braţul gol şi plin.
Fii binecuvântată, noapte.

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă

E toamnă şi s-a scuturat de verde-ntreaga fire ;
E toamnă, dar eu n-am uitat să-ţi prind în păr iubire!
Câte-un frison de vânt năuc m-ar alunga în casă,
Iar eu m-aş duce - nu-i aşa? - când tu-mi zâmbeşti frumoasă.

E toamnă-n curte şi pe drum, s-a ramolit pământul;
Eu, lângă focul tău şi-acum sunt la fel ca granitul
Că-mi dai dulceaţă de mă pierd în lumea de păcate,
Dar te iubesc şi te demierd că ştiu că sunt iertate.

E toamnă plină în hambar, pe câmpuri brazde late,
Tu goală-mi şezi în braţe iar şi am deja de toate
Şi gust şi gust câte puţin... Dar ce gustări divine!
Când merg în treabă-mi tot suspin că-s iar flămând de tine.

E toamnă-n streşini şi uluci cu nori de plumb în zare,
Săruturile tale-s dulci şi tot senin îmi pare
Şi te ador la fel şi azi ca-n tinereţea noastră,
Cu drag şi-acum în braţe-mi cazi şi-i soare în fereastră.

E toamna gârbovă-n ciulini şi-n bruma ce se lasă,
În ochi îţi ard mereu lumini, iubirea e crăiasă
Şi ne avem şi anotimp ne este ea - iubirea,
Doi zei, în fuga din Olimp, furau nemărginirea...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (23 august 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!