Ursul, nemaizicând nici o vorbă, aleargă-n fuga mare la băltoaga din marginea pădurei şi-şi vâră-n apă toată coada!... În acea noapte începuse a bate un vânt răce, de îngheţa limba-n gură şi chiar cenuşa de sub foc. Îngheaţă zdravăn şi apa din băltoagă, şi prinde coada ursului ca într-un cleşte. De la o vreme, ursul, nemaiputând de durerea cozei şi de frig, smunceşte o dată din toată puterea. Şi, sărmanul urs, în loc să scoată peşte, rămâne făr' de coadă! Începe el acum a mornăi cumplit ş-a sări în sus de durere; şi-nciudat pe vulpe că l-a amăgit, se duce s-o ucidă în bătaie. Dar şireata vulpe ştie cum să se ferească de mânia ursului. Ea ieşise din vizuină şi se vârâse în scorbura unui copac din apropiere.

Ion Creangă în Ursul păcălit de vulpe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursul, auzind că încă-l mai ia şi în râs, se înciudează şi mai tare şi se răpede iute spre copac; dar gura scorburei fiind strâmtă, ursul nu putea să încapă înlăuntru. Atunci el caută o creangă cu cârlig şi începe a cotrobăi prin scorbură, ca să scoată vulpea afară, şi să-i deie de cheltuială... Dar când apuca ursul de piciorul vulpei, ea striga: "Trage, nătărăule! mie nu-mi pasă, că tragi de copac..." Iar când anina cârligul de copac, ea striga: "Văleu, cumătre! nu trage, că-mi rupi piciorul!" În zadar s-a năcăjit ursul, de-i curgeau sudorile, că tot n-a putut scoate vulpea din scorbura copacului. Şi iaca aşa a rămas ursul pâcâlit de vulpe!

Ion Creangă în Ursul păcălit de vulpe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos: Nu vrei să-ţi aduc eu salată din Grădina Ursului?
Ileana: Nu, mulţumesc! Mai bine iau de la aprozar. De ce să furi salată din grădina altuia? Fie şi a ursului. Ursul a pus-o, ursul s-o mănânce!

replici din piesa de teatru Pacea cu zmeii, scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranul mergea pe lângă boi şi-i tot îndemna să meargă mai iute, ca s-ajungă degrabă acasă şi să ieie pelea vulpii. Însă, cum au pornit boii, vulpea a şi început cu picioarele a împinge peştele din car jos. Ţăranul mâna, carul scârţâia, şi peştele din car cădea. După ce hoaţa de vulpe a aruncat o mulţime de peşte pe drum, bine... şor! sare şi ea din car şi, cu mare grabă, începe a strânge peştele de pe drum. După ce l-a strâns grămadă, îl ia, îl duce la bizunia sa şi începe a mânca, că ta... re-i mai era foame! Tocmai când începuse a mânca, iaca vine la dânsa ursul.

Ion Creangă în Ursul păcălit de vulpe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căută ursul citurelele, le legă de picioarele vulturului şi acesta zbură ca vântul înspre apa Iordanului şi se întoarse ca gândul. Ursul nu se mişcă de la capul lui Ţugulea. Cum veni vulturul, turnă ursul apă moartă peste toate ranele şi se închegă carnea, turnă apoi de două, trei ori, apă vie şi se vindecă Ţugulea de toate metehnele, rămâind cum l-a făcut mă-sa, sănătos şi întreg. Văzându-se Ţugulea voinic ca şi mai-nainte, mulţumi vulturului şi ursului.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţugulea scăpase cu o scânteie de viaţă, căci fraţii nu-l omorâse de tot. Când a fost dat ei cu sabia, le-a tremurat mâna de frică şi nu i-a retezat capul. El, viindu-şi niţel în simţiri, şi neputându-se scula, a început a geme de durere şi urgie, mai cu seamă când văzu că nu era lângă dânsul nici fata, nici calul. Şi gândindu-se la triştea lui şi la biata fată pentru care nu ştia ce o să paţă şi ea din mâna fraţilor lui, îşi aduse aminte de vultur şi de urs. Nu trecu mult şi se pomeni cu vulturul la capul lui. Şi pe când îi spunea ce păţi, odată se auzi prin pădure glasul ursului: mor! mor! mor! Venea, nene, ursul, de duduia pădurea, trosnea uscăturile pe unde călca şi răpăia ramurile pe unde trecea. Vulturul cât p-aci era s-o ia la sănătoasa, dară dacă văzu că şi ursul vine în ajutorul lui Ţugulea, se lăsă din zbor iarăşi lângă dânsul. Abia mai putu Ţugulea să spună şi ursului ce păţi. Apoi cu grai stins ceru niţică apă. Vulturul se repezi la fântână şi-i aduse apă în guşă. Până atunci zise ursului să-i pipăie ranele, fiindcă el nu e cârnic, şi să-i aşeze toate oscioarele la locul lor, de vor fi zdrobite. Cum îi aduse apă, Ţugulea bău.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursul Veta

Ursul Veta a fost un urs ciudat
cu nume de femeie şi trupul de bărbat.
Poet fiind, se smulse din fiare şi din funii
şi din belciug – şi-şi puse în nas belciugul lunii.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noroc chior

Vulpoiul s-a cuplat cu o ursoaică şi-o vizita acas' necontenit,
Căci ursul, cu o coadă foarte scurtă şi nopţile mergea la pescuit.
Se petreceau orgii fără de seamăn, beţii, manele, dansuri din buric,
Vecinii şuşoteau pe-ascuns la colţuri, dar culmea, ursul n-a aflat nimic.
Idila lor dura de multă vreme şi ei erau destul de relaxaţi,
Iar ursul n-a băgat deloc în seamă că unii ursuleţi erau roşcaţi.
Vreo doi aveau chiar şi o coadă lungă, ce o purtau cu şarm şi sex-appeal,
Dar soaţa îi spunea la urs că-i numai, fiindcă e fantastic de viril.
În prag de seară se porni o ploaie, cu fulgere ce coborau din nor,
Ursoaica-n vizuină, cu vulpoiul, îşi consumau partida de amor,
Când bietul urs, murat până la piele, se-ntoarse la bârlog inopinat
Şi auzind cum geme-a sa nevastă, intră-năuntru foarte speriat.
Dar mare-i fu surpriza şi mirarea când a văzut vulpoiu-aproape nud
Şi grabnic puse mâna pe o puşcă, deşi era îngrozitor de ud.
A tras un foc în curtezanul care, făcând din pat o săritură scurtă,
S-a-mpiedicat flagrant chiar în desuuri, aterizând chiar lângă urs, pe burtă,
Iar glonţul ce-a pornit cu zgomot mare, ca fulgerul din gura de la flintă,
Se-nfipse în peretele din spate şi nu a nimerit direct în ţintă!

Morala

Când mergi prea des acasă la vecine
Şi soţul are puşcă-n panoplie,
Mai bine prins, cu budigăi pe vine,
Decât să iei un glonţ în scăfârlie!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amu, într-una din zile, flăcăul se scoală de noapte, face mămăligă îmbrânzită şi ce-a mai dat Dumnezeu, pune mâncarea în traistă, înjugă boii la car, zice Doamne-ajută şi se duce la pădure, să-şi aducă un car de lemne. Şi ajungând el în pădure pe când se mijea de ziuă, a tăiat lemne, a încărcat carul zdravăn şi l-a cetluit bine, şi pân-or mai mânca boii, s-a pus să mănânce şi el ceva. Şi după ce a mâncat cât a trebuit, i-a mai rămas o bucăţică de mămăligă îmbrânzită şi, făcând-o boţ, a zis: "Ce s-o mai duc acasă? ia s-o pun ici pe teşitura asta, că poate-a găsi-o vreo lighioaie ceva, a mânca-o şi ea ş-a zice-o bodaproste". Şi punând mămăliga pe teşitură, înjugă boii, zice iar un Doamne-ajută şi, pe la prânzişor, porneşte spre casă. Şi cum a pornit el din pădure, pe loc s-a şi stârnit un vifor cumplit, cu lapoviţă în două, de nu vedeai nici înainte, nici înapoi. Mânia lui Dumnezeu ce era afară! să nu scoţi câine din casă, dar încă om! Însă dracul nu caută mai bine; la aşa vreme te face să pierzi răbdarea şi, fără să vrei, te vâră în păcat.

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mergând el tot înainte, peste câtva timp ajunse într-un sat şi, din întâmplare, se opri la casa unui om. Omul de gazdă, fiind rotar, îşi lucrase un car şi-l înjghebase, în casă, în toată întregimea lui; ş-acum, voind să-l scoată afară, trăgea de proţap cu toată puterea, dar carul nu ieşea. Ştiţi pentru ce? Aşa: uşile era mai strâmte decât carul. Rotarul voia acum să taie uşorii, spre a scoate carul. Noroc însă că drumeţul l-a învăţat să-l desfacă în toate părţile lui, să le scoată pe rând afară ş-apoi iarăşi să-l înjghebe la loc.

Ion Creangă în Prostia omenească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am îndrăznit multă vreme să spun nimănui nimic nici despre epoca de întuneric, nici despre cheia de aur pe care o găsisem într-o zi cu soare. Cum am ajuns acasă, m-am gheboşat asupra cărţuliei mele ş-am izbutit să scot din ceaţă Ursul păcălit de vulpe şi Acul şi barosul, povestirile pentru copii ale lui Creangă, de la sfârşitul vechiului şi uitatului său abecedar.

Mihail Sadoveanu în Cheia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursul îndrăgostit de vulpe

Mergând ursul prin pădure
A văzut vulpea şireată,
Ce vroia peşte să fure
Prefăcându-se că-i beată.

- Coană vulpe, ce-ai băut
Că te clatini pe picioare?
Să furi peşte te-am văzut...
Poţi răspunde, oare?

- Ursule, mă mai gândesc
Glasu-mi este tremurat,
Şi nu pot să îţi vorbesc
Despre peşte şi furat.

- Atunci, eşti vulpe "cinstită"
Poate că mi s-a părut...
Ai băut, eşti ameţită
Şi eu hoaţă te-am făcut?

- Sunt cinstită, să mor eu...
N-am furat mai niciodată,
Şi mă jur pe dumnezeu
Că sunt o vulpe curată.

- Cumătră, te văd murdară
Pe unde te-ai tăvălit?
Urşii toţi, mie, să-mi moară
Dacă tu, nu m-ai minţit...?

- Ursule, m-am îmbătat
Am băut multă răchie,
Şi-ntr-o groapă m-am culcat
Alceva, vulpea, nu ştie!

- Ho, ho, ho, ce proasă-mi eşti
Vino aproape de lac,
Oglindind, să te priveşti:
Eşti murdară, ca un drac!

- Ursule, am ameţeală
Poate cad şi mă înnec,
Alcooolul, este-o boală
Şi mai bine, plec!

- Nu pleca, mai stai puţin
Stai cu mine să cinăm,
Desfac, o sticlă cu vin
Toată noaptea - ne distrăm!

- Ursule, mă cam grăbesc
Am mâncare, băutură,
Dacă vrei, îţi dăruiesc:
O frăguţă, gură...?

- Cumătră, te mai aştept
Sunt îndrăgostit de tine,
Sunt un urs, cinstit şi drept
Şi minciuna ta, nu ţine!

- Ursule, îţi spun cinstit
Mă grăbesc tare de tot,
Am deja al meu iubit
Şi mai mult, nu-ţi pot!

- Atunci, fie, du-te fată
Căci Doamne fereşte,
Când te-o vede soţul, beată
Nu te mai iubeşte!

- Mă iubeşte, am un leac
Că-i place de mine,
Plăcerea îi fac
Şi-n braţe mă ţine!

Of, şi eu în braţe te-aş strânge
Dar, o las să plece,
Inima, că mi se frânge
Şi greu îmi va trece.

Şi-uite-aşa, vulpe-a scăpat
Ursul a rămas,
Amăgit, şi supărat
Şi fără de glas.

Acum, fuge, prin pădure
Şi se face nevăzut,
Va mânca, probabil, mure:
Şi dragostea, i-a trecut?...

fabulă de Paul Preda Păvălache (12 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulpea şi alte dobitoace (Fabula înscăunării)

O vulpe şuie, tinerică,
Ce nu ştia deloc de frică,
S-a hotărât, de dimineaţă,
Că-i musai de-a ieşi în faţă.
Gătită foc, nevoie mare,
Îşi puse coada pe spinare
Şi-n mersu-i sprinten juna vulpe
Îşi etalează-a sale pulpe.
Se-nvârte printre dobitoace,
Campanie de zor îşi face,
Se dă pe lângă-un lup burtos,
Ce e la pungă foarte gros
Ş-are un jilţ în Parlament,
Că vulpea noastră, evident,
Ţinteşte să ajungă sus,
De-aceea şi la bou s-a dus
S-o sprijine în adunare,
Pentr-un fotoliu cât mai mare.
Trecu şi pe la un măgar,
Că vocea lui, se ştie clar,
Când rage pe la adunare
Câştigă orice confruntare
Şi toate cele dobitoace,
Cum zice el – aşa se face.
Propuse, deci, pe juna vulpe,
Ce-l ameţea cu-a sale pulpe -
Ministru chiar atunci, pe loc
Şi iată, niciun dobitoc
Nu s-a împotrivit deloc.

Morala:
Dobitoace mari, vulpiţe
Tupeiste şi pipiţe,
Fiare ale codrului -
În fruntea norodului.

fabulă de Mariana Dobrin din Ţara lui Papură-Vodă (18 iunie 2010)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când doi se ceartă...

Ursul, se lupta cu lupul pentru tronul din pădure,
Să ajungă la putere şi bugetul să îl fure,
Moţiuni, trădări infame şi limbajul suburban
Erau arme folosite să se-ajungă la ciolan.
Moş Martin, în bătălie cu o haită de lupi tineri,
A pierdut săracul coada, asta într-o zi de vineri
Şi-a trecut în opoziţie, hăituit şi de străini,
De-a ajuns doar să înjure şi să mânce rădăcini.
Lupii asmuţiţi din umbră, dar făţiş, de un lupan,
Ce ştia de fapt tot natul că era un dog german,
Mazilit-au fără milă urşii de la stat, apoi
Şi-au plasat pe loc confraţii cu salarii-n euroi.
Au ajuns şi câini pe funcţii după un cumplit răzbel,
Că urcat-a la Finanţe un căţel micuţ şi chel,
Ce era făţiş, pe-o labă, chiar cu dogul amintit,
Ajungând chiar şef de haită, mazilind un travestit
Cântăreţ de operetă, cu un glas dumnezeiesc,
Ce era o corcitură de dulău ardelenesc.
Amândoi au prins ciolanul cam golaş şi descărnat
Şi au tras de el cu forţă, fiecare separat,
Până când de-atâta luptă şi cumplită tevatură,
Au scăpat, de oboseală, osul mult râvnit din gură.
Ursul ce trecea pe-acolo mormăind încet şi rar,
L-a-nhăţat cu lăcomie mulţumind frumos de dar,
Însă pacifist din fire n-a uzat de termeni duri,
Ci a spus, când o să moară, le va da firimituri.

Morala 1
În politica înaltă se modifică discursul:
Când căţeii-n van se ceartă, va lua ciolanul ursul!

Morala 2
Dacă îţi lipseşte coada nu-i un mare handicap,
Mult mai grav, e la putere, să ajungi şi să n-ai cap!

Morala 3
Un ciolan cu carne grasă lasă gust plăcut în gură,
De îl dregi cu o palinkă şi un gulaş- garnitură!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulp' de ursu' păcălită (poezie pentru copii)

Dragi copii, de grădiniţă
Astăzi, nu mai am peniţă
Nu mai am nici pic cerneală
Am luat un patru la şcoală
Am rămas tot... corijent
Sigur, sunt şi repetent
Cred că... am îmbătrânit
Şi la minte m-am scrântit!

Când eram la grădiniţă:
Nu aveam deloc peniţă!
Nu aveam, nici pic cerneală,
Nu-mi ardea, deloc, de şcoală,
Eram, tare neatent,
Grupa mică... repetent!
De atunci, eu, m-am scrântit:
Moş bătrân - îmbătrânit!

Şcoala, este serioasă,
Şcoala, este şi frumoasă:
Dacă nu ai grădiniţă,
Dacă nu ai nici peniţă,
Dacă ai băut cerneala:
Ai ratat, acum, şi şcoala
Poţi să fi cât de atent
Tot rămâi... şi repetent.

Cum mai scriu eu măi copii...
Cum mai scriu eu poezii?
Mă gândeam, să vă mai scriu...
O poveste, nici nu ştiu:
Cu răţuşca mea urâtă,
Cu pisica, aia... mută:
O poveste, ca să fie
Şi s-aducă veselie.

Dar acum sunt supărat:
Sunt răţoiul fermecat,
Am cu mine un căţel:
Grohăie, ca un purcel;
Am cu mine o pisică
Chiţăie, şi este mică;
Am cu mine, un cocoş:
Măcăne, de zici... că-i moş!

Vai de mine, ce mă fac!?
Ce poveşti mai scot din sac:
Sacu-mi este găurit!
Chiţăilă, a pierit!
Fug, iute, după... căţel:
Grohăie ca un purcel;
Vai de mine, sunt un moş:
L-am pierdut, şi pe... "cocoş".

Na, copii, acum, ce fac?...
Mă duc!... pe la peşte-n lac:
Bag, în ap'a-mea... codiţă,
Îmi ascut şi o... peniţă,
Stau acolo, până-mi vine...
Pân' mă-nţeap'... un mărăcine
Şi când trag coada afară?!...
Aduc, peştele, la şcoală!

Dragii mei, şi scumpi copii
O poveste auzii:
Peştişorul fermecat,
Peştişorul supărat...
Cam aşa, am auzit
Pe la voi când am venit:
Iar acum, chiar mă gândesc
Să mă duc să pescuiesc:

Coadă am! Îi prind un ac:
Stau pe lac şi fac... "mac-mac"
Peştii, când vor auzi
La mine, că vor veni:
Se vor agăţa de ac
Ridic, coada... "maca-mac"
Şi întreb: "Măi, care-mi eşti
Peştişorul, din poveşti?"

Vai de mine, dacă-l prind:
În tigaie, mi-l întind!
Un cuţit, mare, mi-ascut
Şi de-oi fi... un peşte mut:
Îl fac eu să îmi vorbească!
Şi-n ulei!... să se prăjească:
Şi să fie... aurit!
Că de nu, a şi murit!

... Aoleu! Dar ce mă fac:
Dacă, îmi pică din sac?
Sacul meu e găurit,
Poveştile-mi au pierit,
Am în faţă o pădure...
Mă duc, ursul pe la mure:
Şi văd, eu, ce va mai fi
Şi pe cin', voi, întâlni!

Uite vulpea!... din poveste:
Strânge pentru iarnă peşte...
Poate-i vulp', ăl, păcălit
Şi de foame îi lihnit:
Ursul, dacă-l va vedea
Iute, se va speria:
Şi să vezi, ce-mi pescuiesc
Peştişorul, ce-mi doresc...

Văleu! Vulpu' a fugit!
Peştele mi l-a pitit:
La cărat pe tot în gură,
La pitit în scobitură,
Ce mă fac! Şi ce mă fac
Mi-au furat peştii din lac:
Peştişoru-mi fermecat
Poate mi l-a şi... mâncat?!

... Ia staţi măi copii aşa:
Parcă... ştiu şi eu ceva,
Nu prea ştiu eu să citesc
Dar puţin... îmi amintesc:
Urs, pe vulp', a păcălit;
Vulp', parcă... a-nebunit;
O Scufiţă, pe la mure...
Bunicuţă... prin pădure,

Vai de mine, ce rău este
Să nu ştii nicio poveste:
Carte, dacă învăţam
O poveste, tot ştiam!
Aşa, stau şi mă gândesc:
Nu ştiu ce să păcălesc,
Aş mânca şi eu un peşte:
Dar nu ştiu: cum se prăjeşte!

Acum, sunt şi obosit;
Prin pădure, rătăcit;
Nu am peşte, nu am casă;
Nu am peştele, pe masă;
Şi chiar... dacă, l-aş avea
Pisica, mi l-ar mânca:
Pisica, e vulpe hoaţă
Şi peştele, mi-l înhaţă!

Mai bine, dorm în pădure:
Mănânc fragi, şi mănânc mure,
Şi la iarnă, hibernez:
Pe la şcoală mă visez...
Învăţ, şi eu, o poveste,
La vară voi prinde peşte,
Şi de-oi fi, să mai trăiesc:
Vin eu şi vă povestesc!

Pân'atunci, copii, mai este:
Coada, poate îmi mai creşte,
Dacă am coadă stufoasă
Am şi peştele pe masă:
Să mănânce şi pisica,
Să mănânce şi bunica,
Lupu, raţa, cine-o fi
Şi cine va mai veni.

Acum, eu, vă părăsesc
Înapoi la voi privesc:
Voi sunteţi copii cu carte
Mergeţi iute mai departe
Eu sunt moş, rămân în urmă
Părăsesc, a voastră "turmă",
Şi poate, că într-o zi...
Noi, ne vom... mai, întâlni!

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (26 august 2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şade pielea ursului în târg şi ursul în pădure.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parada cozilor

Leul, trecând mai ieri pe stradă,
Jivinele-i făceau din coadă,
Doar vulpea i-a stricat parada
... Că îi scurtase ursul coada.

epigramă de Vasile Toma din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin şi apă

Tata Noe avea fermă de struţi şi de alte păsări, în stil mare,
El mânca oul cu polonicul dintr-o cupă cât o căldare;
Supa lui era Supă de Elefant, iar la cină peştele, un caşalot,
Dar oricum toate erau mici comparate cu coteţele din arca lui, socot;
Noe mai mereu spunea nevestei când se aşezau la masă,
"Câtă vreme nu intră-n vin, unde se duce apa chiar nu-mi pasă."
S-au rupt zăgazurile slavei şi apele au năvălit, căzând cum cade un perete,
Iar stelele de pe cer au dispărut ca bulele de aer din chiuvete,
Oceanele s-au umflat până în gâtul iadului, să-l astâmpere de sete.
Iar Noe, privind în sus: " Se pare că iarăşi plouă zdravăn, pe-îndelete,
Varful Matterhon o fi acum pe fundul mării, o biată creastă joasă;
Mie, cât timp nu intră-n vin, unde se duce apa chiar nu-mi pasă."
Dar tata Noe a păcătuit, ca şi noi, de altfel; a umblat pilit pe drum
Până când, drept pedeapsă, a început o secetă cumplită – cum, necum,
Nu se găsea strop de vin prin crâşme ori biserici, nici măcar de-împărtăşit,
Pentru ca Blestemul Apelor a secat toată seva fructului oprit:
Se afla apă numai pe altarul Celui Prea Înalt şi pe-a Episcopului masă,
Dar mie, câtă vreme nu intră-n vin, unde se duce apa chiar nu-mi pasă.

poezie celebră de G.K. Chesterton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulpea şi Ursul

Într-o toamnă-aşa târzie
Un noiembrie să fie
Au decis animalele
Să-şi aleagă regele.

Animale s-au bătut
Să se-aleagă cu-un ţinut.
Însă în lupta finală,
Să rămână un stăpân
Au rămas, vreau să vă spun,
Vulpea şi cu ursul brun.

Mai demult, bunica vulpii
Se aflase-n fruntea turmii,
Dar muncind puţin şi rar,
A lăsat un gust amar.

Bunicuţa a-nvăţat-o
Pe vulpiţa urecheată
Nişte şiretlicuri fine
Pe ursul brun să-l domine.

Ursul brun le-a explicat
Animalelor din sat:
Dacă-o vreţi pe nepoţica,
Vă conduce iar bunica.

Speriaţi de-această veste
Că bunica din poveste
S-ar întoarce să le facă
Viaţa-mară încă-o dată,
Animalele au spus
Regele să fie urs.

fabulă de Marius Cătălin Nistor (16 noiembrie 2014)
Adăugat de Marius Cătălin Nistor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezeteul se dă iarăşi jos din capră, prinde cucoşul şi-l azvârle în fântână! Cucoşul, văzând această mare primejdie, ce să facă? Începe-a înghiţi la apă; şi-nghite, şi-nghite, până ce-nghite toată apa din fântână. Apoi zboară de-acolo afară şi iarăşi se ia în urma trăsurei, zicând: "Cucurigu! boieri mari... Daţi punguţa cu doi bani!"

Ion Creangă în Punguţa cu doi bani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă, boierul zice unei babe de la bucătărie să ia cucoşul, să-l azvârle într-un cuptor plin cu jăratic şi să pună o lespede la gura cuptorului. Baba, cânoasă la inimă, de cuvânt; face cum i-a zis stăpânu-său. Cucoşul, cum vede şi astă mare nedreptate, începe a vărsa la apă; şi toarnă el toată apa cea din fântână pe jaratic, până ce stinge focul de tot, şi se răcoreşte cuptoriul; ba încă face ş-o apăraie prin casă, de s-au îndrăcit de ciudă hârca de la bucătărie. Apoi dă o bleandă lespezei de la gura cuptiorului, iesă teafăr şi de-acolo, fuga la fereastra boierului şi începe a trânti cu ciocul în geamuri şi a zice: "Cucurigu! boieri mari... Daţi punguţa cu doi bani!"

Ion Creangă în Punguţa cu doi bani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!