Un tărâm fără ruine e un tărâm fără memorii – iar un tărâm fără memorii e un tărâm fără istorie.

citat din Abram Joseph Ryan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru minte este "tărâmul acela este un tărâm fără căi", iar pentru inimă este "tărâmul Acesta e un tărâm veşnic fără căi". De ce?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În locul în care dispare "tu" şi "eu" "apare" Dumnezeu. Tărâmul Acela este un tărâm fără căi, fără timp, distanţă, cunoaştere. Fără atribute şi totuşi una cu tine şi veşnic aici!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este cel mai nefericit călător: din Ţara Plângerii este obligat să plece pe un tărâm necunocut, fără provizii, fără bunuri şi fără însoţitori.

citat din Elena Stan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără justiţie niciun tărâm nu poate prospera.

citat celebru din Pitagora
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tristă lumea fără voi...

E tristă lumea fără voi,
Fără un zâmbet sau un vers,
Unde-aţi plecat străini, şuvoi,
Prin ce tărâm de Univers?

Pe coarda timpului pierdut
Zburaţi spre cerul înstelat
Şi ce-aţi avut de străbătut,
Rămas în urmă, izolat.

Ne este dor de tot ce-a fost,
Cenaclul l-aţi mutat în nori
Iar noi ne zbatem fără rost
Pe un Pământ plin de ninsori.

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teatrul nu este un tărâm al realităţii, ci o lume de carton, clădiri de pânză, şi cer de hârtie. Dar este un tărâm al adevărului. Iată inimi umane în culise, inimi umane în sală, inimi umane pe scenă.

aforism de Camelia Opriţa din Ecce homo (2017)
Adăugat de Paolo Dora Proietti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec anii mei...

Trec anii mei ca păsări călătoare
spre un tărâm de vis nedesluşit
lăsând în urmă clipa care moare
pe-o margine de dor fără sfârşit.
Şi-atâtea vechi speranţe, revenite,
se-adună-n poarta visului ratat
cu tolbele-ncărcate de ispite
într-un trecut cu nume de păcat.

Nu am crezut că timpul le adună
să le aştearnă-n cuget mai târziu,
din poarta neuitării să îmi spună
că m-ai iubit prea mult, fără să ştiu.
Voiam să fie simplă aventură
pe-o margine de timp fără hotar,
iar noi doar visători care îşi jură
credinţă falsă pe un vechi altar.

Privirea ta, rămasă peste vreme
pe umbra unui gând întârziat,
revine din trecut să mă recheme
pe-acel tărâm cu urme de păcat.
S-ajung acolo? - falsă frenezie,
în pragul neuitărilor ce mor...!
Îţi voi păstra doar amintirea vie
în insomnii cernute peste dor!...

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe un tărâm îndepărtat

Aş vrea să fie-adevărt,
Că, după ce nu voi mai fi,
Pe un tărâm îndepărtat,
Părinţii îmi voi întâlni,

A mamei mână s-o sărut,
Pe tata să-l îmbrăţişez,
Să fie noul început,
În preajma lor să mă aşez,

Ei, doi bătrâni striviţi de ani,
Din lume duşi cu bun temei,
Eu, bir plătind la veterani,
Mai gârbovit chiar decât ei,

Ne-am despărţit pe când eram,
Ei, la al vieţii trist sfârşit,
Iar eu, ca fructul de pe ram,
De miezul vârstei pârguit,

Azi eu sunt mai bătrân ca ei,
Şi m-or privi nedumeriţi,
Neştiutori, de au temei,
Să fie trişti sau fericiţi...

Dar, cum o fi, cum nu o fi,
Aş vrea să fie-adevărat,
Părinţi că se-ntâlnesc cu fii,
Pe un tărâm îndepărtat...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

LA TRECEREA CEA MARE SPRE ACEL TĂRÂM NECUNOSCUT
La trecerea cea mare spre acel tărâm necunoscut,
Credinţa în a sufletului nemurire-ţi este scut
Şi laşi în urma ta agoniseala ce ţi-a prisosit,
Sperând că-n lumea pământeană vei fi iarăşi renăscut.

rubaiat de Ioan Friciu (2021)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura i-a creat pe oameni să-şi dorească totul şi să nu poată realiza totul. Aşa s-a născut teatrul.
Teatrul nu este un tărâm al realităţii, ci o lume de carton, clădiri de pânză, şi cer de hârtie. Dar este un tărâm al adevărului; Iată inimi umane în culise, inimi umane în sală, inimi umane pe scenă.

Camelia Opriţa în Ecce homo (2017)
Adăugat de Paolo Dora Proietti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transcrieri

Capul lui Thomas Morus rostogolindu-se,
roata fără oprire a adevărului
pe dunga de jertfă
a cuvintelor.

*

Tărâm asediat de singurătatea fumului,
reculegerea vântului, urmele subţiri
ale păsărilor -
amintirea scrierii cuneiforme.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceară

Crâmpeie de idei neterminate,
Şi-un zbor de păsări albe şi un vis
Şi cântecul sunat pe jumătate
Despre-un tărâm ce încă nu-i descris.

Iar liniştea, în cadenţare fină,
S-a mlădiat smerită peste burg
Şi te topeşti şi curgi fără pricină,
Felină ceară, dragoste-n amurg.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie

Tremură aceeaşi apă şi frunză
la bătăile aceluiaşi ceas.
În ce tărâm şi-n ce somn te-ai oprit?
Cerească subt ce iarb-ai rămas?

Se revarsă în mine drumurile
toate pe cari ai umblat.
Oglinda-ţi mai păstrează chipul
şi după ce-ai plecat.

Fără gând, fără-ndemn, fără glas,
cu mâneca şterg ochiuri ude.
Un vecin prin zidul meu aude
răbdarea neagră a aceluiaşi pas.

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umblăm pe câmp fără popas

Umblăm pe câmp fără popas
sub zodii prin târziul ceas.
Hotare, veac, tărâm s-au şters.
Mai suntem noi şi-un univers.

Pierdem în noapte, rând pe rând,
tot ce sub noi era pământ.
Şi mergem iar în gând, la pas.
Un cer deasupra ne-a rămas.

Vreo stea când cade din ţării,
fără să vrei, spre ea te ţii
şi poala-ţi potriveşti, s-o prinzi.
Lucirea numai i-o cuprinzi.

Şi cumpănim ce e, ce-a fost.
Noroc înalt, pornit cu rost,
ne-ntâmpină de sus prin vânt,
să nu ne-ajungă-n văi nicicând.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără

Fără Dumnezeu şi soare nu ai exista.

Fără apă nu ai exista.

Fără păduri nu ai exista.

Fără albine nu ai exista.

Fără hrană nu ai exista.

Fără animale nu ai exista.

Fără flori nu ai exista.

Fără culori nu ai exista.

Fără muzică nu ai exista.

Fără sunet nu ai exista.

Fără lumină nu ai exista.

Fără propriul corp nu ai exista.

Fără spiritualitate nu ai exista.

Fără forme de relief nu ai exista.

Fără plâns şi râs nu ai exista.

Fără natură nu ai exista.

Fără sentiment nu ai exista.

Fără foc nu ai exista.

Fără aer nu ai exista.

Fără univers nu ai exista.

Fără armonie nu ai exista.

Fără întelepciune nu ai exista.

Fără simţuri nu ai exista.

Fără smerenie nu ai exista.

Fără geometrie nu ai exista.

Fără suflet nu ai exista.

Fără pământ nu ai exista.

Fără gând nu ai exista.

Fără iarbă nu ai exista.

poezie de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Fără...
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tărâmul Acesta este un tărâm fără gânduri, fără cuvinte şi deci implicit; FĂRĂ CĂI. Orice cale e doar o capcană care te trimite de aici un pic mai încolo, la Sfântul Aşteaptă al minţii şi devenirea lui înlănţuitoare. A crede că mai ai nevoie de ceva, pentru a fi Sinele e cerşetorie, nu evoluţie. Tu poţi fi doar Sinele, doar Sinele e real, mintea şi toate creaţiile ei, inclusiv persoana DE ZI, care crezi că o eşti, sunt ireale. Atâta timp cât cauţi sau urmezi o cale, cauţi devenirea şi nu Sinele.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tărâm blestemat

A fost odată un tărâm de poveste aparte
Cu zâne frumoase, ce viaţa ţi-o răpeau
Cu pajişti întinse, cu flori zăcând ca moarte,
Iar tinere copile, venind le culegeau.

În caleşti din plumb, trase de umbre ciudate
Intrau împăraţii, în castele de cenuşă
Dragoni aduceau provizii de departe
Iar demonii stateau, pândind de după uşă.

Poporul tot muncea, prin lanuri ca de zgură
Bătrânii culegeau, poveşti de prin ţinuturi
Iar marii învăţaţi, prea slobozi la gură
Dispăreau deodată, în vechile sepulturi.

Natura mohorâtă, mereu îndoliată,
Păstrează în ea, severele blesteme
Doar luna mai zâmbeşte şi ea speriată,
De voci ce tot şoptesc:
-Hai vino, nu te teme.

Iar corbii dau ocoluri, tot caută cadavre
Prin munţii de cenuşă, prin arsele ruine,
În turnuri gardieni, tot stau la palavre
În loc să anunţe, potopul care vine.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

William Shakespeare: Povestea mea începe pe mare... o călătorie periculoasă spre un tărâm necunoscut... un naufragiu... apele sălbatice vuiesc... măreţul vas este făcut bucăţi şi toate sufletele neajutorate din el se îneacă... toţi caută să salveze o singură persoană... o doamnă... al cărui suflet este mai puternic decât oceanul... şi spiritul ei este mai puternic decât îmbrăţişarea mării... pentru ea, apa nu reprezintă sfârşitul, ci începutul unei noi vieţi pe un tărâm necunoscut. Va fi o poveste frumoasă... căci ea va fi eroina mea pentru totdeauna. Iar numele ei va fi Viola.

replică din filmul artistic Shakespeare îndrăgostit
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din alt tărâm

Podiş de salbe albe, în ochii-mi însetati,
Aşterni pe- a mea vreme, în fiecare seară...
Din alt tărâm, păşeşti aievea şi suavă,
În pasiunea nemuririi rămânem ancoraţi.

Turbat şi lacom îmi e instinctul,
De ardoare, de frumos şi de amor...
În curcubeu-ţi de fiori mi se topeşte dorul,
Scurs în al tau sânge, albastru, tămăduitor.

Farmecul tău mă scufundă în păcat,
Intim, al meu amar, în dulcele-ţi dezmierd,
Ma simt golit de arme, şi trupu-mi răspicat,
În infernul tău, o vesnicie-aş vrea sa ard!

poezie de Radu Naie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tărâm de vânturi măturat

O, ştiu că ne-am iubit cu-nverşunare,
fără s-avem vreo teamă că ar fi păcat!
A fost un zbor de păsări călătoare
spre un tărâm străin, de vânturi măturat.
O noapte cât un veac de nebunie,
aşa a fost atunci, să ne iubim din plin,
nici nu ştiam că totul va să fie
doar vraja oazelor, umplute cu venin.

Un scurt popas, o clipă trecătoare,
în haosul uitării, care ne-a furat,
eu vraci de dulci speranţe-nşelătoare,
tu muză ludică a marelui păcat.
Şi ce-a rămas apoi în urma noastră? –
doar lungile regrete dintr-un jurământ,
pe malul râului cu apă-albastră,
unde credeam că le-am găsit mormânt.

Au dispărut de-acolo într-o seară,
pândind-ne acum din umbre de trădări,
când oazele turbează-n plină vară
şi-n visul meu târziu te-aduce uneori.

poezie de Corneliu Neagu (18 noiembrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!