Simplu...

Nu încerc nimic din ce nu-mi stă în fire,
Nu încerc deloc să nu am remuşcare,
Dar încerca-voi totul doar pentru iubire,
Cu riscul de-a avea a morţii sărutare!...

Poate-mi vor spune unii că prea le înfloresc,
Nici cotul nu mă doare că-n versuri e admis,
Contează că am gândul la ceea ce iubesc
Şi ştiu eu diferenţa dintre real şi vis...

Să zicem că un lucru noi l-am clarificat
Şi nu mă-ntreabă nimeni ce, cum şi cât ador,
La sentimentul ăsta ce l-am zeificat
Eu am să-l ţin în viaţă şi după ce-am să mor!...

Din toată modestia, iubire, tu-mi oferi
O altă primăvară din multe primăveri!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (12 martie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să plec?!

Mă doare tristeţea, mă doare IUBIREA,
Frământ o-ntrebare:" Mi-am sfârşit menirea?!"
În suflet e ceaţă şi nu ştiu ce simt,
Mă plimb într-un gol... nu mai ştiu să alint.

Să fi obosit de IUBIRE prea multă?!
Privesc trist la ea, dar ea nu m-ascultă...
Mă-ntreabă de ce am adus-o pe lume?!
De ce-am învăţat-o numai lucruri bune?!

Îmi spune c-o doare cumplit roata lumii
Şi pierde, că-şi bagă "în cârd" cu nebunii!
Cuvintele tac şi inima-i surdă
Şi răii se-adună la colţuri, să râdă.

Mă-ntreb ce e bine: să rămân sau să plec?!
E bine să plec când toţi anii îmi trec!
Rămân în Credinţă, că e cel mai bine
Şi îi cer Răbdării să se-ntoarcă la mine!

Nu ştiu ce să fac, nu ştiu ce s-aleg!
Încerc s-o ascult, încerc s-o-nţeleg!...
Am să-l rog pe EL s-aibă grijă de ea!
Ajută-mă, Doamne, că-i "LECŢIA" grea!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exemple...

Când se strâng atâţia ani
Petrecuţi cu paşi umani,
Întrebări mă-ncremenesc,
Ce-am avut şi ce iubesc?...

Dintre multe uşi cu chei
Ce-am intrat ca un holtei,
Mi-am ales una de crez
Şi-am rămas un amorez...

Văd o lacrimp pe cer,
Nu mă doare, dar mă zbier,
Poate-mi curg mai multe Christ?!
Poate sunt cu mult mai trist?!...

Am îmbrţişat cu foc
Prima dragoste că-i joc,
Dar ce-mi pasă, nu-s tabu,
N-am să spun iubirii nu...

Număr lunile de chin
Printre sticlele cu vin,
Printre cercuri de tutun,
Ce folos, nimic nu spun...

Exist în aşteptare
Şi nu în dezolare,
Oricum, cu toată stima
Amoru-mi va fi... crima!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (9 iunie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe

Iubire, vlagă, încântare
Şi viaţă, tot s-a irosit;
Şi chiar mândria-mi, pentru care
Drept geniu-am fost pecetluit.

Când Adevărul l-am găsit,
Credeam că-i un prieten mare;
Dar după ce l-am cântărit,
Simţii o scârbă-ngrozitoare.

Şi totuşi, vai, nimic nu ştie
Cel ce să-l afle întârzie;
Căci pururi el va lumina!

De sus, Cel Sfânt răspuns îmi cere:
"Tot ce mai am ca mângâiere
E lacrima ce-am plâns cândva!"

poezie celebră de Alfred de Musset (1840)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie de toamnă

Când nu pot să te am în gând
Mi-e viaţa un neant purtat de vânt
Îmi pare totul o povară
Cum este vremea de afară

Trăiesc de multe ori cu o senzaţie
Se vrea a fi o revelaţie
Te văd de parca-i fi aproape
Dar ce păcat, tu eşti departe

Mă-ntind pe frunzele din pom
Cu tine-n gând încerc s-adorm
Mai vreau să-ţi spun a nu ştiu câta oară
Eu sunt arcuşul, tu a mea vioară

Şi totul pare o obsesie
Încerc să ies dintr-o depresie
Mă afund pe un drum fără exit
La gândul că m-ai părăsit

Cu ce-am greşit când te-am iubit se ştie
Am mai trăit aceeaşi vreme de melancolie
Eu sufletul ţi l-am încredinţat doar ţie
Nu te acuz, dar cred c-aşa a fost să fie

Să nu mă uiţi te rog aş vrea
Să mă păstrezi în mintea ta
Să-mi scrii când simţi pe o hârtie
Ceva din viaţă de melancolie

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comori

Doi ani, am risipit, zi după zi,
IUBIRE-n viaţă, vis şi poezii,
şi m-am plimbat, în zorile albastre,
cu gândurile întâmplării noastre.

Prin amintirile demult uitate,
am colindat plângând, pe înserate,
sorbind un ceai călduţ, de portocale,
cu muza dragă, ce-mi ieşise-n în cale.

Din goana lumii vrând să dezertez,
am aşternut în versuri al meu crez,
dar sufletu-mi şoptea, cam prea târziu,
c-a obosit, că este încă viu.

Prea credincios, păstrase bucuria
ce îmi fusese toată bogăţia,
iar visele-i stăteau cuminţi, la pândă,
să îmi hrănească inima flămândă
de mângâiere şi Lumină Lină,
după o viaţă cruntă şi haină.

L-am ascultat şi rău deloc nu-mi pare!
Îl odihnesc... şi-acum nu îl mai doare
nimic din ceea ce nu înţeleg.
Şi nu mai vreau vreodată să aleg
Tristeţea, ce ne-mpinge către Moarte,
făcându-i Întunericului parte.

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Diana, exagerezi! Nu urmăresc nimic: Nici să-l îndepărtez de tine, nici răzbunare, nici altceva de genul acesta! Nu sunt răzbunător din fire, chiar dacă tu consideri că aş avea motive. Să vedem: Aş avea?!
Diana: Probabil destule, dar greşeşti procedând astfel!
Traian: De ajuns cu acuzaţiile la adresa mea! De ce nu vrei să pricepi că nu sunt responsabil de numirea fiului tău ca membru al acestui echipaj? Nu eu am decis ca el să participe la această misiune! De altfel, dacă ar fi dorit, ar fi putut refuza; a avut această posibilitate, nu l-a obligat nimeni să accepte oferta.
Diana: Cine ştie cu ce vorbe iscusite l-ai vrăjit?
Traian: Aşa crezi? Că l-am vrăjit?! Ştii, culmea ironiei, aş fi putut încerca, dar n-am procedat astfel; n-ar fi fost corect. Recunosc însă că, fiind desemnat de către Comisia pentru Zboruri Spaţiale a Institutului să le aduc celor trei tineri la cunoştinţă decizia luată în urma a multe şi lungi dezbateri legate de această misiune, am încercat să fiu cât mai convingător posibil, să-i determin să accepte, să le insuflu încredere în propriile lor puteri, să le trezesc interesul pentru o asemenea aventură. Crezi că am greşit procedând astfel? Tot ce se poate, scumpă Diana!
Diana: Nu doar cred, ci chiar sunt sigură! Şi ştiu de ce ai procedat aşa: Doar ca să te răzbuni pentru ceea ce ţi-am făcut în trecut... N-ai uitat...
Traian: Să uit?! Cum crezi că aş putea uita?! Mă gândesc zi de zi la tot ce s-a petrecut şi încerc să mă amăgesc că n-ar fi totul pierdut, deşi ştiu sigur că nu mai e posibil să recuperez ceva, că e prea târziu pentru a salva ceva, dar ţi-am spus că nu sunt deloc răzbunător, chiar dacă-ţi vine greu să-mi dai crezare.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închisoarea sufletului

În adâncuri hibernale
Şade sufletu-mi legat
Să nu-mi iasă pe afară
Şi să zboare în neant.

L-am legat în primăvară,
Când iubeam o domnişoară,
Şi de-atunci am jurat
Să rămână-n veci legat.

Cu cătuşe de argint
Şi zăbrele făurite
Din iubirile trecute,
Aşa, Doamne, l-am legat.

L-am legat de frica morţii
Ce-mi jurase să-mi aducă,
Când văzuse că-n iubire
E doar suferinţă pură.

I-am promis de atâtea ori,
Că în răsărit de zori,
Eu şi inima-mi nătângă
Vom sădi în lume flori.

Să le iubim doar pe ele,
Să nu mai iubim muiere,
Să ne ridicăm un zid
În grădina de argint.

Unde vom sădi lalele
Şi zambile, viorele,
Iar aproape de fântână
Vom planta un nuc, să-mi ţie.

Umbră-n anii bătrâneţii,
Când vor vizita nepoţii,
Să le povestesc de lume
Şi de sufletul din mine.

poezie de Şerban Vasile din Drumul spre cer, Volumul 2 (2023)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-a atins... M-a atins o iubire teribilă, puternică, atât de puternică încât târăşte totul după ea, totul: şi răul şi binele. M-a atins! Şi eu sunt atât de slabă! Nu îl iubesc pentru a-l avea lângă mine, pentru a fi fericită, pentru a mă face mai frumoasă, pentru a mă simţi minunat. Îl iubesc pentru că nu ştiu cum ar fi să nu-l iubesc. Îl iubesc pentru că altfel ar trebui să-l urăsc, sau, şi mai rău, să-l uit. Şi eu nu îmi pot permite asta!

citat din Susanna Casciani
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinci anotimpuri

Uneori sunt ca toamna.
Aştept să-mi cadă frunzele
Şi să uit tot ce-am pierdut,
Să uit şi toate luptele,
Să uit tot ce-am făcut.
Şi aştept să-mi iau zborul,
Să zbor în altă ţară
Până când m-apucă dorul
De-o viaţă-aşa amară.

Alteori sunt ca iarna.
Încetez să mai iubesc
Şi-ncep să văd în ceaţă,
Şi fac tot ce nu-mi doresc
Cu-o inimă de gheaţă.
Iar când regret şi mă opresc,
C-am făcut tot ce mă doare,
Acopăr tot ca să-ncălzesc
Cu-o pătură albă, mare.

Câteodată sunt ca primăvara.
Ascult cântecul unei păsări
Şi încerc să îi şoptesc
Să anunţe lumea-ntreagă
Că încep să înfloresc.
Şi încerc să dovedesc
Că am inima-n culori,
Mereu bună şi deschisă
Ca un câmp, plin de flori.

Apoi sunt ca vara.
Stau, mă uit şi mă-ntristez,
Şi-mi tot spun că îmi va trece,
Apoi mă-ntreb, oare visez?
Dacă-i cald de ce mi-e rece?
Şi stau singur într-un loc,
Având în suflet numai patimi,
N-având vise, chiar deloc,
Plângând mereu, dar fără lacrimi.

Acum sunt ca mine.
Visez, ascult, sunt iubitor,
Răspund mereu la ajutor,
Nu mai plâng, mereu zambesc,
Căci am tot ce îmi doresc.
Având în suflet doar iubire
De cum am fost, e-o deosebire.
Asta-i viaţa ce-o trăiesc,
Asta-i viaţa ce-o iubesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Ah, cred că nu te-am înţeles niciodată; nici acum nu reuşesc să te înţeleg... De ce n-ai încercat să-ţi refaci viaţa?
Traian: Ce-ar mai fi fost de refăcut, după ce mi-ai distrus-o tu?!
Diana: Încă ţi-o poţi reface şi acum, doar n-ai nimic de pierdut, nu e deloc târziu; eşti tânăr... N-ai decât 39 de ani, eşti director, chipeş, înstărit... Ce aştepţi?
Traian: Chiar n-ai înţeles nimic! Niciodată... Cum crezi că aş putea manifesta interes pentru vreo altă femeie? N-ai priceput că tu ai fost totul pentru mine?
Diana: Traian, eram nişte copii pe atunci; mult prea tineri pentru a înţelege unele lucruri. Îţi puteai însă întemeia o familie, mai târziu...
Traian: Fără tine? Crezi că ar fi fost posibil?
Diana: Da; de ce nu? Meriţi să fii fericit.
Traian: Dar n-aş putea, pricepe odată!
Diana: Nu, nu pricep; ce te reţine?
Traian: Tu... Mă doare amintirea ta, răul pe care mi l-ai făcut... Cum crezi că aş mai putea avea vreodată încredere oarbă într-o altă fiinţă gingaşă, cu chip înşelător?! Ai ucis în mine totul! L-ai preferat pe blondul acela, cu care încă eşti şi acum...
Diana: Da, l-am preferat, pentru că-l iubeam şi încă îl iubesc. Eu eram prea mică, iar el... Era pentru mine omul ideal, mai mare, cu o situaţie stabilă; îmi putea oferi siguranţa materială şi liniştea unui cămin. Avea un serviciu bun, stabil...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Păi, da, după cum tocmai ţi-am spus, dacă nu observam că era îndrăgostit lulea de tine, încă de atunci, n-aş fi renunţat aşa de uşor la el, sub nici o formă, pentru că şi eu eram îndrăgostită de el, îmi plăcea la nebunie... De ce te uiţi aşa la mine? Ai amuţit? Nu spui nimic?! Ţi se pare curios faptul că-mi plăcea de el, că eram îndrăgostită de el? De ce crezi că i l-am dat pe Rikky?! Era papagalul meu favorit; nu m-aş fi despărţit pentru nimic în lume de Rikky, dar pentru Luci... N-ai priceput niciodată nimic?! Vai, Lia... Nici acum nu-ţi dai seama că Luci e un tip deosebit, care atrage imediat atenţia asupra lui, trezeşte oricui interesul? Aşa s-a întâmplat şi-n cazul meu, de prima oară, de cum l-am văzut, când domnul profesor Manea ne-a condus la bordul navei, să ne cunoaştem colegii; nu-l întâlnisem până atunci, deşi auzisem vorbindu-se mult despre el... E de-a dreptul minunat; nu doar că e incredibil de frumos, atrăgător şi inteligent, dar are multe alte calităţi, este tot ceea ce oricine şi-ar dori. Dar el, norocoaso, te-a ales pe tine, din mulţimea de admiratoare care-l înconjurau... Şi nici după atâţia ani n-a renunţat la încercarea de a-ţi câştiga încrederea şi prietenia, iar tu cum îl tratezi?! Ţi se pare corect ceea ce faci?! Mie, nu prea... Nu mă privi aşa şi nu-ţi fie teamă pentru Nick, fratele tău. După cum vezi, nu e deloc surprins de ceea ce aude acum, pentru că ştie totul; i-am spus deja, nu i-am ascuns nimic, iar el m-a înţeles. Vezi bine, nu este gelos, de altfel, nici n-ar avea motive, pentru că eu am renunţat de mult la Luci, încă de atunci, de pe Terra, în favoarea ta, deşi nu mi-aş fi dorit acest lucru. Am observat însă că el n-avea ochi decât pentru tine; era înnebunit după tine, încă de atunci, de aceea am renunţat, deşi aş fi putut foarte bine să nu fi procedat astfel şi poate aş fi avut şanse să-l câştig pe parcurs, să-l determin să te uite, să te lase în urmă, să te scoată din viaţa lui, din mintea lui... Însă n-am procedat astfel şi nu regret deloc, mai ales acum, când mi-am găsit fericirea, alături de fratele tău, pe care-l iubesc sincer, fără prefăcătorie; mi s-a oferit o a doua şansă şi n-am dat cu piciorul... Cât despre Luci, îl consider un foarte bun prieten, de fapt, chiar îmi este un bun prieten, întotdeauna mi-a fost şi cred că nu merită să sufere atât de mult din cauza ta, iar tu la fel, din cauza lui, pentru că ştiu, îmi dau seama că şi tu îl iubeşti pe el, chiar dacă nu vrei să recunoşti asta. Nu încerca să mă contrazici, pentru că n-ai să poţi! N-oi fi eu psihiatru sau psiholog, ca tine, dar ştiu sigur că nu mă înşel! Aşa că mai bine nu spune nimic în acest sens... Cel mai bun lucru pe care l-ai putea face, ar fi să mergi în navă, să vorbeşti cu el; atât aşteaptă de la tine, mi-a spus destul de clar, deşi nu în mod direct... Nu-i deloc supărat pe tine, nici n-ar putea fi, deci nu-i nevoie să-ţi ceri iertare de la el, pentru că n-ai avea de ce. Ar vrea doar ca măcar de data asta, tu să fii cea care să reia legătura, nu tot el; el a cedat destul în faţa ta, de prea multe ori, ba chiar de fiecare dată. Măcar acum cedează tu. Te rog, Lia, gândeşte-te bine.

replică din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi eşti... eşti fragă...

nu spune nimic dragă, n-a fost să fie,
nu spune nimic, n-a fost iubire,
a fost din noi melancolie,
a fost un ceas, de rătăcire

nu spune nimic dragă, mi-ai fost dragă
şi-acum îmi eşti iubirea toată,
nu spune nimic, e marţea neagră,
te simt doar eu, tu, niciodată

nu spune nimic, dragă, îţi ştiu privirea
când cheamă sub gene toată sclipirea,
nu spune nimic, lasă tăcerea
cu liniştea ei să stingă fierea

nu spune nimic, dragă, te rog, nu spune
şi-aşa sunt ars de multe glume,
nu spune nimic, mai bine pune
paharul cu vin, dulce s-adune

nu spune nimic, draga mea dragă,
nu vreau să ştie lumea întreagă,
nu spune nimic, iubire dragă,
dragă mi-ai fost, îmi eşti... eşti fragă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lon: După cum văd eu lucrurile, am trei opţiuni. Prima, să-l împuşc. A doua, pot să-l bat măr. Sau a treia... să te părăsesc. Ei bine, niciuna nu-mi convine. Vezi tu, niciuna din opţiunile astea nu e bună, pentru că niciuna nu mi te aduce pe tine. Şi în ciuda a tot ceea ce s-a întâmplat, te iubesc.
Allie: Şi eu te iubesc. Numai că atunci când sunt cu Noah sunt cu totul altă persoană şi când sunt cu tine simt că sunt total diferită.
Lon: E normal să nu-ţi uiţi prima iubire. Te iubesc Allie, dar te vreau doar pentru mine. Nu vreau să fiu nevoit să-mi conving logodnica că trebuie să fie cu mine.
Allie: Nu e nevoie. Ştiu deja că trebuie să fiu cu tine.

replici din filmul artistic Jurnalul
Adăugat de Raluca Buhar
Comentează! | Votează! | Copiază!

În căutarea timpului pierdut

atâta timp cât nimeni nu ne povesteşte
eu cred că moartea e un fel de-a spune te iubesc
şi înainte de a trece pragul,
privesc în urmă ca să mângâi timpul
şi să încerc să-i fur culoarea, gustul, greutatea

iubindu-mă vei şti că moartea nu desparte
dar nici nu pot să-ţi spun ce te aşteaptă

regretele sunt cel mai dureros bagaj
pe care n-are rost să-l iei la drum
păstrează chipuri, gusturi şi arome
pentru că toate astea te vor sprijini de-acum
şi-alături de iubire te vor ajuta s-accepţi

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: În plus, nu i-am dat doar maşina, ci şi celularul meu, acesta definitiv.
Diana: Telefonul? Care telefon?!
Traian: Al meu, doar ţi-am spus. Nu ţi l-a arătat?
Diana: Nu. Nu-i bine ceea ce faci; maşina şi telefonul sunt lucruri de valoare, nu se împrumută.
Traian: Te rog, Diana! Maşina şi telefonul?! Eu mi-aş da şi viaţa pentru Luci, i-aş pune totul la dispoziţie, iar tu faci gălăgie pentru nişte obiecte, chipurile, de valoare?
Diana: Dar nu înţelegi că nu-ţi poţi permite să fii atât de atent cu el?
Traian: Nu, nu înţeleg! Luci nu ştie că eu sunt tatăl lui; de fapt, nimeni nu ştie asta, cu excepţia a câtorva persoane; le putem număra pe degete... Te rog, nu-mi răpi şi plăcerea de a-i oferi câteva lucruri, de a-i pune la dispoziţie tot ceea ce-i este necesar; atât îţi cer! În schimbul a ce? A nimic! Nu vreau decât să ştiu că lui îi este bine; crezi că-i prea mult?! Am acceptat tăcerea, am acceptat să tăinuiesc ceva ce... Şi crede-mă, mi-e foarte greu! Nu-mi cere şi să-l ignor! Nu sunt dispus să mai accept. Ce vre, i de fapt? Vrei să vorbesc în public despre toate astea? Acum? În acest moment?
Diana: Nici gând!
Traian: Atunci, nu insista! Deja am făcut prea multe compromisuri, doar pentru tine. Ce-am obţinut în schimb? Nimic. Măcar o fărâmă din atenţia ta? Nici gând! Am prea multe pretenţii, nu-i aşa?
Diana: Nu...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să îmi scrii un poem

În praful vechi urmele proaspete,
Nu au nevoie de grai,
Spun ele singure, ce tu nu-mi spuneai.
Ce altă dovadă de minciună mai vrei,
Când una spui tu şi alta văd ochii mei?

Eu n-am zis nimic şi dacă te-aş fi întrebat,
Ai fi râs şi-ai fi zis că-s copilă,
Şi fără să clipeşti sau să fi oftat,
Mi-ai fi rostit, o altă dureroasă minciună.

Mă durea, durerea ce mi-ai trimis,
Un joc dureros de cuvinte, greu de înţeles.
Mă durea, durerea şi atunci când ai spus:
O zbatere de aripi, nu vreau să te doară,
De nimic, nici măcar doar aşa, într-o doară!

Mă durea, durerea la gândul tău schimbător,
Lipsit de iubire, sufletul tău plimbător,
Pe aripi de neprielnic vânt şi de dor,
Aprig mă durea, durerea de tine,
Inimaginabil de tristă amăgire.

Mă doare, durerea din sufletul meu,
Dar stai liniştit, tu n-ai nicio vină,
E încercarea destinului greu,
Şi-a mea fire de prea multă simţire plină.
Mă doare că nu mai suntem, de-o vreme,
Pe aceeaşi frecvenţă şi lungime de undă,
Aş vrea, glasul tău din nou, să mă cheme,
Să îţi cuprind în palme privirea blândă.

Mă doare, durerea năprasnic la gândul,
Că nimeni n-o să te iubească, ca mine vreodată,
Nimeni pe tine şi nici eu pe altul,
Ce iubire ciudată, fără timp, fără dată.
Ce a fost, va mai fi, va să fie?
Iubire curată, iubire furată, magie?

Rămasă, ca Dante în al său Infern,
Vrăjit de Beatrice, pe vecie,
Condamnată iubirii în contumacie,
Am să te rog, să te rogi vraja să-întorni,
Să plece de la mine-n pustie.

Să ies din infern, singură nu pot,
Nu am atâta forţă, ca Dante,
Dar, pot să te rog, să îmi scrii un poem,
Ca toate, să se împace cu toate.

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine e iubire...

Nu te cunosc de multă vreme...
Dar te iubesc cum n-am crezut!
Studiat prin grafic, scheme...
Te-ai dovedit a fi ce-am vrut.

Şi n-ai făcut nimic să fie,
Chemarea mea către iubire...
Te-am pus în ramă aurie,
Şi-n inimă, în nemurire.

Nu tot ce simţi... şi înţelegi...
Nu ce-ţi doreşti, va fi să ai.
Sunt taine care le culegi,
Şi lucruri care le chemai.

Şi totul mult prea încâlcit...
Cum n-aş fi vrut acum să fim!
Dar, ţi-am dat timp cât ai dorit,
Şi că vom fi... că ne dorim.

Şi cică dragoste învinge...
Şi se mai spune că triumfă!
Dorul din urmă mă ajunge,
Mă domini dur ca o poruncă.

Aşa iubire n-am avut...
Aşa intens n-a fost să-mi fie!...
Credeam că totul e pierdut,
Dar tu... m-ai scos din colivie!

Şi m-ai eliberat în toate...
Şi nici nu ştii ce mult însemni!...
Destinul ce e scris în acte,
Ne-ndrumă-n inimi să fim demni!

Şi îţi mai spun un "te iubesc"...
Pe care nu-l rostesc oricum...!
Dragoste sinceră-mpletesc,
Sperând să nu rămână scrum.

E tot ce simt şi tot ce am.
M-am dat pe mine cu ce sunt...
Ce ai simţit şi ce simteam...
S-atingă un deznodământ.

Acolo unde e iubire,
Cântă şi soarele prin stele...
Să fie finala regăsire,
Iar eu s-aleg dintre inele...

Nimic nu-i greu când ştii ce simţi...
Nimic nu te împovărează!
Nimic nu are cuie, zimţi...
Totul e clar şi doar vibrează!

Şi pentru mine e iubire...
E dragostea ce-am tot sperat!...
Sper să nu fi fost risipire,
Ce-am dăruit şi-am aşteptat...

Poemă dedicată tuturor îndrăgostiţilor cu inima frumoasă...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu m-am născut din iubire

De-ar fi să-mi pun gândurile în palmă
Atunci a-ţi şti durerea mea.
Eu nu am fost decât o mamă,
Şi o soţie-am fost cândva.

Am dăruit iubirea toată
Şi sufletul l-am dăruit.
Ca mamă ştiu, sunt împlinită
Dar ca soţie-am suferit.

Am dăruit iubire multă
Şi înapoi nu am primit,
Nimic din tot ce-am dat, şi încă
Caut iubirea negreşit!

Ştiu că-i târziu şi e posibil
Să n-o găsesc cât mai trăiesc,
Când voi pleca, voi lua cu mine
Ce nu mi-a fost dat să primesc!

De aceea vreau să cânt iubirea,
Şi-n mine-s munţii sfărâmaţi,
Iubiţi, căci viaţa este scurtă,
Nu merită să aşteptaţi!

În inimă am strâns durerea
Ca pe un prunc nemângâiat
Şi-am învăţat să-i dau iubirea,
L-am mângâiat, şi l-am iertat.

poezie de Elena Bulancea (2015)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele nimic

am căutat o viaţă întreagă
marele nimic
ieri, plimbându-mă pe stradă, la amiază
l-am găsit,
era cocoţat acolo, sus-sus
nu ştiu cum a ajuns
privea dispreţuitor la noi
el, marele nimic
greu l-am convins
să-l iau cu mine
lumii să-l arăt
l-am pus cu grijă în desagă
am mers apoi o viaţă întreagă
prin lumea asta, mare, goală
când am deschis desaga
am descoperit mirat
în ea era decât... nimic
desigur foarte mic

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În lumea Marelui nimic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea

Dragostea e nemuritoare
Chiar de uneori mai doare,
Nu se stinge niciodată
Cu iubire de-i udată.

Poartă sufletul spre rai
Şi multe nopţi cu lacrimi ai,
Şi iti doreşti doar fericire
Momente dulci de iubire.

Dragostea când e trăită
Şi ai inima împlinită,
Înfloresc toţi trandafiri
Ca să îi dăruieşti iubirii.

Depinde ce vrei în viaţă
De o vrei tristă ori frumoasă,
Totul este în puterea ta
De vrei omule dragostea.

Şi nici nu te costă mult
Cu o vorbă bună şi un sărut,
Poţi trăi doar în fericire
Şi într-o viaţă cu iubire.

autor. Georgescu Elena

poezie de Georgescu Elena
Adăugat de Georgescu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!