Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Aripile de dimineață

Am încercat să zbor,
dar toți îmi spun că aripile mele sunt pentru înot.
Mi-am încercat întâi aripile din somn,
Aproape reușisem.
Cu răsuflarea tăiată planam peste câmpii albastre și domuri înalte,
mă înălțam și coboram aievea.
Cât vis era în zbor și-n vis câtă zburare
când se-ncheiau sub aripi
imensități albastre-n continuă urcare!
Plutind pe mai departe,
din aurora boreală mi-am tăiat o parte.
Erau minunate ca aripi, dar prea mari erau
și, când m-am rotit într-o parte,
amețită de-atâta adâncă imensitate,
au alunecat la nord, acolo unde erau învățate
să stea și să fluture.
Aripile de miazăzi când le-am vrut
pe la subsiori, când luam viraje, s-au descusut.
Într-o poiană, un fluture bătrân
mi le-a dăruit pe ale sale.
Spunea că înțelepciunea vieții nu e să zbori,
Ci, cât mai mult, să stai în nemișcare.
Cu-asemenea aripi subțiri,
care imediat mi s-au rupt,
să gândești așa nu-i de mirare.
Atunci m-au găsit aripile de dimineață:
înalte, albe, sidefii, cusute fără ață,
parcă din nori, parcă din ceață,
parcă sunând a micșunele,
clopoței argintii la încheieturi,
pe margini, boabe de rouă cu stele,
nici cântec de leagăn doinind,
nici auz de pasăre albă auzind,
Urcând și sunând, spațiile deschizând,
sufletul înălțând
la marginile mării hodinind,
când apusurile vii cerurile-nchid,
fremătând în zori, peste mări, în argintii zale,
înotând prin ceruri umbrite de stele,
Mari cât ale crinilor petale.

C-o sete nebună de viață, de parcă
nicicând nezburând, nicicând neîncetând,
ar fi pornit din însuși izvorul de viață,
mai pure decât crinul,
mai limpezi decât seninul,
argint de porumbiță picurându-mi pe spate,
dor de zări și viață, dorul de departe,
dorul de lumină, lumină neâncetată,
neatinsă, neapropiată,
adevărată!

poezie de din Aripile de dimineață
Adăugat de mihai51Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Aripile de dimineata" de Dania Vasilescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.27- 14.99 lei.

Citate similare

detalii despre carteHans Christian Andersen

Gretchen a plecat și ea mai departe cât putea de repede și deodată au întâmpinat-o o mulțime de fulgi de zăpadă; fulgii nu cădeau din cer; cerul era senin și luminat de Aurora Boreală. Alergau chiar pe pământ și cu cât se apropiau, cu atât se făceau mai mari. Gretchen și-a adus aminte ce mari și meșteșugiți fuseseră fulgii când se uitase la ei cu lupa. Aici însă erau și mai mari, și mai fioroși, erau vii, erau străjerii de la palatul Crăiesei Zăpezii. Aveau chipurile cele mai ciudate, unii parcă erau niște arici mari și urâți, alții păreau niște mănunchiuri de șerpi încolăciți, care își întindeau capetele în toate părțile, iar alții erau ca niște ursuleți bondoci și zbârliți; toți erau albi, sclipitori, erau fulgi de zăpadă vii.

în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba daneză.
cumpărăturiCartea "Crăiasa Zăpezii" de Hans Christian Andersen este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -16.00- 12.80 lei.
Corneliu Neagu

Toamna vieții

Atâtea amintiri am strâns în viaț㠖
ce grele-mi par când anii se tot duc!
S-au așezat pe gânduri ca o ceață
să îmi cobească-n cântecul de cuc!...
Iar de privesc aevea peste vreme,
spre căile pe care le-am parcurs,
răsucesc pe muchii de dileme,
rămase cu-ntrebări fără răspuns.

Mi-am căutat destinul printre stele,
din neguri reci m-am ridicat în zbor,
am aruncat ratările prea grele
pe zdrențele căzute dintr-un nor.
Din drumul meu am izgonit himere,
care-așteptau credința să-mi-o ia,
am frânt din ochi ispite efemere,
ieșite la răscruci în calea mea.

Am adunat din tină nestemate,
le-am șlefuit și nume sfânt le-am dat,
mi le-au furat mișeii, pe-apucate,
zicând ei în taină le-au creat.
Ajuns acum în toamna vieții mele,
privind în urmă parcă mă-nspăimânt,
destinul meu, luat cândva din stele,
se zbate-n van pe-o aripă de vânt.

Dar tot urcând spre sferele astrale,
lăsând pământu-n urmă răscolit,
mai ud cu stropi de viață câte-o floare
când văd că se-ofilește-n asfințit.

poezie de din Cunoașterea de sine
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poemul de ieri și de azi

Am îngenunchiat de mii de ori în fața omenirii ca la o confesiune
și Dumnezeu m-a mângâiat și m-a învățat rugăciuni
pe care le-am închis între aceste file

cândva fericirea era mare, uriașă
și se întindea peste lume în mii de culori nemaivăzute
îmi creșteau aripi de șoim, aripi imense
și zburam sus, sus de tot
deasupra soarelui, deasupra templelor din mine
deasupra stelelor ce vegheau pe atunci lumea
și nopțile erau diamante negre risipite prin deșerturi
cu ele am scris poeme în piatră și-n nisip
cu ele am învățat sa decupez culorile
și să le transform în caleidoscopuri de stele

acum plânsul omenirii îmi trece prin inimă
de ceva timp crește în mine o poezie mare, mare
ce refuză să se lase născută
uneori poezia urlă în mine, se zbate
vrea iasă, să se transforme într-o altă realitate
în care să mă închid ca într-o nimfă de safir
dar, Doamne, nimeni nu știe cât mă doare
cât aș vrea slobozesc poezia
s-o eliberez din pântecul meu ca pe-o lumină

pe vremea când aripile mele mă duceau prin alte ceruri
îmi nășteam poemele sub toate curcubeele
nisipul mi-era așternut
și plânsul dintâi erau lacrimile de fericire ale zeilor
ce-mi dăruiau vise pline de soare
iar fiecare poem era o nesfârșită declarație de iubire
pe atunci dăruiam lumii cuvinte minunate
și povești de amor fără pereche

de ceva timp sufletul meu hălăduiește prin lume
aleragă de nebun să-mi ajungă trupul din urmă
precum în legendele Shambalei

dar va veni o vreme când voi lua din nou calea curcubeelor
iar poveștile se vor scrie din nou cu sânge și lumină
direct pe sufletul și pe trupul meu
vor vorbi despre taina fericirii în dimineți fermecate
iar cântecul din mine se va auzi până la capătul lumii

poezie de (23 ianuarie 2013)
Adăugat de Alina Beatrice ChescaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poemul de ieri și de azi

Am îngenunchiat de mii de ori în fața omenirii ca la o confesiune
și Dumnezeu m-a mângâiat și m-a învățat rugăciuni
pe care le-am închis între aceste file

cândva fericirea era mare, uriașă
și se întindea peste lume în mii de culori nemaivăzute
îmi creșteau aripi de șoim, aripi imense
și zburam sus, sus de tot
deasupra soarelui, deasupra templelor din mine
deasupra stelelor ce vegheau pe atunci lumea
și nopțile erau diamante negre risipite prin deșerturi
cu ele am scris poeme în piatră și-n nisip
cu ele am învățat sa decupez culorile
și să le transform în caleidoscopuri de stele

acum plânsul omenirii îmi trece prin inimă
de ceva timp crește în mine o poezie mare, mare
ce refuză să se lase născută
uneori poezia urlă în mine, se zbate
vrea iasă, să se transforme într-o altă realitate
în care să mă închid ca într-o nimfă de safir
dar, Doamne, nimeni nu știe cât mă doare
cât aș vrea slobozesc poezia
s-o eliberez din pântecul meu ca pe-o lumină

pe vremea când aripile mele mă duceau prin alte ceruri
îmi nășteam poemele sub toate curcubeele
nisipul mi-era așternut
și plânsul dintâi erau lacrimile de fericire ale zeilor
ce-mi dăruiau vise pline de soare
iar fiecare poem era o nesfârșită declarație de iubire
pe atunci dăruiam lumii cuvinte minunate
și povești de amor fără pereche

de ceva timp sufletul meu hălăduiește prin lume
aleargă de nebun să-mi ajungă trupul din urmă
precum în legendele Shambalei

dar va veni o vreme când voi lua din nou calea curcubeelor
iar poveștile se vor scrie din nou cu sânge și lumină
direct pe sufletul și pe trupul meu
vor vorbi despre taina fericirii în dimineți fermecate
iar cântecul din mine se va auzi până la capătul lumii

poezie de (31 ianuarie 2013)
Adăugat de Alina Beatrice ChescaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
detalii despre carteIon Creangă

Și când ajunge la cuptor, frumoase plăcinte erau într-însul! Dar când s-apropie ia dintr-însele și să-și prindă pofta, focul o arde și nu poate lua. La fântână, așijderea: păhăruțele de argint, nu-i vorbă, erau, și fântâna plină cu apă până-n gură; dar când a vrut fata puie mâna pe pahar și să ia apă, paharele pe loc s-au cufundat, apa din fântână într-o clipă a secat, și fata de sete s-a uscat!... Când prin dreptul părului, nu-i vorbă, că parcă era bătut cu lopata de pere multe ce avea, dar credeți c-a avut fata parte să guste vro una? Nu, căci părul s-a făcut de-o mie de ori mai înalt de cum era, de-i ajunsese crengile în nouri! Și-atunci... scobește-te, fata babei, în dinți! Mergând mai înainte, cu cățelușa încă s-a întâlnit; salbă de galbeni avea și acum la gât; dar când a vrut fata să i-o ia, cățelușa a mușcat-o de i-a rupt degetele și n-a lăsat-o să puie mâna pe dânsa. Își mușca fata acum degețelele mămucuței și ale tătucuței de ciudă și de rușine, dar n-avea ce face. În sfârșit, cu mare ce a ajuns și ea acasă, la mă-sa, dar și aici nu le-a ticnit bogăția. Căci, deschizând lada, o mulțime de balauri au ieșit dintr-însa și pe loc au mâncat pe babă, cu fată cu tot, de parcă n-au mai fost pe lumea asta, și apoi s-au făcut balaurii nevăzuți cu ladă cu tot.

în Fata babei și fata moșneagului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Fata babei și fata moșneagului" de Ion Creangă este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.44- 28.99 lei.

Sunt fluture de-o zi...!

E dimineață...
Încă pe trandafiri
Mai sunt boabe de rouă.
Zbor...
Culeg nectarul vorbelor
Și vouă...
Vă dăruiesc iubiri!

E ora nouă
Și aripile mi le-ntind spre cer...
Iubesc...
Ce mister!

La prânz,
Sunt învăluit în flori de migdale...
- Ah! Ce petale!

Nu-mi rupeți aripile la ora două...
Mi-e dor!
Și...
Vreau să zbor...
Sunt fluture.
Călător...

Pe la chindie,
Poate iubita o să știe
Cumva...
Undeva...
De dragostea mea.

Când întunericul va cuprinde,
Cineva va vinde...
Poate pe treizeci de arginți...
- Iubita mea,
nu mă minți...
În palma sufletului tău,
Sunt EU.
nu-mi faci rău,
Eu sunt al tău.

Sunt fluture de-o zi...
Așa va fi...
Poate-oi trăi
Mai mult de-o zi
ȘI IARĂȘI VOI IUBI!

poezie de (4 octombrie 2015)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa zborului spre stele...

Zbor spre cerul plin de stele,
Candelă pe drum de noapte,
Toate-n lume-s efemere,
Toate-s dor, dureri sau șoapte.
Trec quasari prin lumea mare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Suntem stele căzătoare
Și ne zbatem în noroi.

Zbor spre cerul plin de stele,
Pe pământul răsturnat,
Din fereastră, din oglindă,
Ca un vis m-am înălțat.
Viața-i zbor! Aripi de fluturi,
Trec cu îngerii – o șoaptă,
Către alte începuturi,
Parcă ne-nțeleși deodată.

Candelă pe drum de noapte...
Fulger – lanț pentru furtună.
Drumul nostrutrist, prin noapte,
Gânduri și secunde-adună.
Ca-ntr-o cofă,-n plânsul meu,
Strâng speranțe, strâng suspine...
Drumul, cât mi-ar fi de greu,
Las un zâmbet pentru tine.

Toate-n lume-s efemere...
Pe petalele de crini,
Dorm iar gândurile mele.
Sunt boboci de trandafiri.
Liliac pe cer cu stele,
Rădăcină de vulcan.
Pe cărarea vieții mele,
Nici o lacrimă nu am.

Toate-s dor, dureri sau șoapte...
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape legănate,
Trec secunde argintii.
Dor de prunci, părinți și stele,
O durere, un blestem,
Șoapte, toate-s efemere...
Mâine nu le mai avem.

Trec quasari prin lumea mare,
Peste vămi. Prin cimitire,
Cruci vor străluci în soare,
Sub eterna amorțire.
De sub stâncile durerii,
Ca un sâmbure de nucă,
Sufletul – simbolul vieții,
Către cer se-nalță-n fugă.

Ca un vis se pierd sub noi
Fluturi albi de sărbătoare,
În al râului șuvoi.
Trecem – păsări călătoare.
În clepsidră s-a oprit
Timpul – pasăre albastră
Și de-odată s-au sfârșit
Timpul și povestea noastră.

Suntem stele căzătoare,
Strălucim, ne înălțăm,
Ființe dragi și vise scumpe,
În tăceri, le apărăm.
Curge lacrimă de gheață...
La mormântul pustiit,
Parcă dintr-o altă viață,
Numai noi am mai venit.

Și ne zbatem în noroi...
Într-o viață trecătoare,
Plâng tăcerile din noi.
Suflet biciuit ne doare...
Cerul s-a întunecat,
Pleoapa-i zbatere-n furtună.
Doamne, multe-am îndurat!
Nu-mi urați de noapte bună!

Și ne zbatem în noroi,
Sutem stele căzătoare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Trec quasari prin lumea mare.
Toate-s dor, dureri sau șoapte,
Toate-n lume-s efemere,
Candelă pe drum de noapte,
Zbor spre cerul plin cu stele.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În bezna tunelului

Demult, am urcat într-un tren, fără vagoane,...
Era pentru prima data când urcam într-un tren
M-am urcat în primul tren din gara vieții mele
Ciudat, nimeni nu știa ce destinație are, nici eu
Mergea încet la început, șinele erau de vină,

Tot timpul, am stat cu ochii pe geam,
Am văzut tot ce se putea vedea...
Sate, comune, orașe, spitale, școli, biserici...
Am văzut mai multe biserici decât școli și spitale,
Și multe umbre cu chipuri de oameni,

Am văzut mai multe orașe decât sate,
De fapt am văzut sate cu pretenții de oraș
Ce bine luasem trenul, nu erau autostrăzi
De ce? Nu vrem, nu avem nevoie, nu ne trebuie,
Mai bine cu trenul, cine să mai fure?

Am vrut să sar din tren, să o iau pe jos înaintea lui,
Am vrut să împrumut niște aripi, să zbor!
Încotro să mai zbori în zilele de azi?
Nici orizontul nu se mai vede de atâta nepăsare
M-am răzgândit, era prea multă rugină..., pe aripi

După un timp, trenul a intrat într-un tunel,
Oare urma iasă curând din el?
Mi-a fost teamă, de când am urcat în tren,
Nu știam, cât de lung e tunelul în care intrasem,
Nu se vedea nicio lumină, la capătul lui

Era un tunel în care intrai, dar nu știai când ieși
Și dacă în tunel s-ar fi produs o catastrofă?
Unde am fi mers ne vindecăm rănile?
Spitale nu avem, la biserică nu mergi te vindeci
Să mergi toată viața prin tunel? E dezolant!

Mergeam prin tunel de o viață și tot întuneric era,
N-am cunoscut pe nimeni în trenul acesta
Oare care era stația terminus și când avea fie?
Mai bine aș fi tras semnalul de alarmă!
Nu poți -nvingi destinul, nu poți -l deraiezi

Trecuse atâta timp, de când urcasem în tren,
Era înfiorător de întuneric, și trenul, tot mai mergea
fi putut sar din acest tren, al întunericului,
Mi-era teamă să nu-mi fracturez sufletul
Pierdusem atâta timp mergând prin tunel,

Când am urcat în tren eram tânăr, acum...
Parcă a trecut o veșnicie, este frustrant,
Să te urci într-un tren fără destinație,
nu cunoști pe nimeni de care să-ți amintești,
Și rămâi toată viața... în bezna tunelului...

poezie de din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ocazia pentru care voiam fac drumul era foarte rară și cu atât mai frumoasă; dar parcă palpitația întârzierii îi dădea o încă și mai mare importanță. Parcă și semafoarele, cufundate într-un somn agitat, îmi resimțeau emoțiile, pentru că tresăreau, din când în când, parcă speriate. Căsuțele de la marginea orașului erau învelite într-un întuneric odihnitor, ca niște paturi de dormitor. Curbele străzilor își dezveleau genunchii de femeie, netezi și catifelați, ca într-un vis din care ar fi vrut să evadeze. Încă era noapte. Aerul de afară era proaspăt, pentru că lumea îl respira numai pe cel din case.

în Maeștri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina PostolachiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Ambroise" de Doina Postolachi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -28.00- 26.60 lei.
Georgeta Nedelcu

De vorbă cu soțul meu

Am adormit azi-noapte foarte greu
Și-n vis, m-am întâlnit cu soțul meu.
Stăteam de vorbă ca și altădat'
Și... iar, mi s-a părut că-i supărat.

Eu îi vorbeam, el răspundea plângând
Și, Doamne, câte îi spuneam în gând!
Șoaptele lui, parcă, aveau ecou,
Însă, l-a podidit plânsul din nou.

Până la urmă, a tăcut, însă treptat,
Cu pasul rar, spre mine s-a-ndreptat
Și-i povesteam cu sufletul deschis,
Ce-am mai facut, de când s-a-nchis în vis.

Și locul îmi era necunoscut,
Dar, Doamne, eu eram cu-al meu iubit!
Priveam la el cu-atâta încântare
Și, dintr-o dată, intrai pe o cărare.

Mergând, am dat peste o apă mare;
Jur-împrejur, pustiu cât vezi în zare.
Am început -l caut, însă... unde?
Din când în când, de mine se ascunde.

L-am căutat, dar n-am găsit nimic.
Aș vrea pot, aș vrea să mai despic
Ziua de zi, durerea de durere,
Dorul de dor, puterea de putere.

În vis m-am perpelit noaptea întreagă,
Dar, am păstrat ceva din vis, în minte.
Am vrut să selectez cu luare-aminte,
Imaginea ce mie îmi e dragă...

La geamul meu, o pasăre se-oprește
Mă uit la ea și parcă îmi vorbește...
Mă simt de parcă m-aș afla-n văzduh,
Iar dintr-o stea zâmbește Sfântul Duh.

Cât ai clipi din ochi..., numai atât
De mine, soțul meu iar s-a ascuns.
Dar, pentru mine a fost de ajuns
Să văd el e trist! Și iar am plâns...

Eu plâng până târziu în noapte,
Îmi plâng steaua ce mi s-a stins.
Și-ntreb moartea:,, De ce-ai învins?
Pe el, de ce l-ai luat departe?"

Și lacrimile îmi curg încetișor,
Parcă ar vrea ca sufletu-mi s-aline.
Moarte, de soțul meu mi-e dor!
De ce l-ai luat? Inima plânge-n mine!

poezie de din Cenușa unui suflet! (25 decembrie 1996)
Adăugat de Georgeta NedelcuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Pescarul

Pescarul se scoală cu noaptea-n cap,
Când toți ai casei mai dorm în patul cald,
Și-și scoate pâinea cea de toate zilele
Din adâncul mării vălurite, de smarald.

Stranie viață are, o jumătate pe pământ,
Iar cealaltă plutind pe apele saline –
El nu-i nici pește, dar nici chiar om nu este,
Așa ca dumneavoastră sau ca mine.

Pescarul are ochii cumva altfel;
Ei te privesc ciudat și parcă de departe,
Ca și cum ar fi văzut atâtea lucruri
Înfricoșătoare și de mirare foarte.

Ei sunt ca marea în zilele cu ceaț㠖
Nici gri-oțel, dar nici albaștri peste poate;
Sunt ca incredibilele-i povești pe care ni le spune,
Nu chiar, dar – cine știe – poate-adevărate.

Cunoaște-atâtea despre nave și curenți,
Despre nori și vânt, ghinioane și deochi!
Dar când îi vorbesc despre lucruri din oraș,
Strâmbă din nas și-mi face semn din ochi...

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Vis neștiut

O clipă doar și-au întâlnit
privirile fugare,
dar s-au văzut și au zâmbit
în gânduri, cu mirare
și fiecare-n drumul lui
a mers și nu s-a mai gândit
la ochii-albaștri sau căprui
ce i-a privit.

Dar visele au apărut
și, gândurile toate,
s-au îndreptat, tot mai acut,
spre-aceiași ochi și, poate,
spre tot ce-n ei se oglindea,
spre zâmbetul ce le-a plăcut,
spre tot ce ar putea avea
și n-au cerut.

Un timp, se pare, amândoi
s-au întâlnit în visuri
ca amintiri trecute-apoi
în unele înscrisuri
pe care timpul le-a-nvechit,
părând, cu vremea, cei doi
în vechi povești s-au mai găsit,
cu ei eroi.

În dorul lor ce i-a durut
că nu-și erau aproape,
erau dorințe și-ar fi vrut
o zi, doar, dezgroape
din cele, toate, câte-au fost,
căci clipa-ceea de-nceput
a căpătat acum un rost
recunoscut.

Au suferit și le-a fost dor,
au vrut să se revadă,
cereau, din ceruri, ajutor
și nu puteau creadă
că nu se vor vedea nicicând,
dar, într-o zi, un vechi décor
în vis le-a apărut cerând
prezența lor.

Urmarea e de necrezut
căci mersul lor a fost un zbor
spre locul unde s-au văzut,
și-a fost scânteia unui dor
ce se-ntindea spre nesfârșit
și numai întâlnirea lor
crească-ntruna l-a oprit
c-un lung sărut.

poezie de din Oare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Colosul

în adâncimea hăului din noi
în fluctuații de neant și energie
a mai născut o lume. De strigoi
cu aripi albe și privirea vie

era în toate ca la început
Cuvântul și din El lipseau strigoii
era numai o lume- cea de lut
în așteptarea vântului și ploiii

și mai erau și galaxii și stele
și mai erau planete din brutal
și mai erau niște figuri din ele
figuri de stil și brațe de cristal

și peste toate domina lumină
din toate izvora doar claritate
o pură claritate și virgină
și mai adâncă poate decât toate

și ne scăldăm în ea fără prihană
fără rușine, teamă și reproș
eram o singură Ileana Cosânzeană
eram inegalabil Făt Frumoși

și din iubirea noastră în neștire
din toată adâncimile din noi
a apărut colosul fără fire
și cu tentații pure de strigoi...

și nu mai e de-atunci nici mântuire
nici alte începuturi de Cuvânt
doar un colos de lut în mistuire
cu eu-l său mereu intercalând

... în adâncimea hăului din noi
aceiași stare de neant și energie
mai mistuie o lume. De strigoi
cu aripi albe și privirea vie...

poezie de (4 octombrie 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cât de mult te-aștept

Trece noaptea ca un an
Ce nu se mai sfârșește.
Lumina lunii bate-n geam,
Iar dorul mă orbește.

Și nici acum nu pot cred
În tot ce se petrece...
Când mereu parcă te văd
Așa distant și rece.

Te văd în fiecare zi
Cu gând în altă parte...
Și cât de mult te-aștept... De-ai ști
Nu mi-ai mai fi departe.

De-ai ști cât plâng și nu mă-mpac
Cu gând plin de durere,
Că-mi ești și-mi vei rămâne drag
Luceafăr dintre stele.

Ca înger coborît din rai
Zîmbești în zile pline.
De parcă seama nu îți dai
Ce-nsemni tu pentru mine.

poezie de
Adăugat de Diana EnachiiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Povestea fluturelui

Ți-am încercat buzele...
Erau fierbinți.
frisonul ultimului cuvânt "Rămâi!"
sărea ca o minge pe treptele
dărâmate.
Iar eu zburam
în mâini țineam aripile tale
de fluture.
Le prinsesem,
când se ferfenițau
pe umerii mei.
Le-am sărutat,
erau mici.
În ozonul nașterii
dragostei
se atrăgeau două extreme-
absența trupului meu
și aripile tale de fluture.
Se ciocniseră doi magneți-
frisonul bătea în soarta iubirii-
o minge magnetică,
iar eu zburam
și tu zburai,
și buzele noastre se sărutau.
La început culorile
se pecetluiau pe buze-
Așa se născuse povestea
fluturelui.
Magnificul zbor
era o minge
ușoară
ce sărea pe caldarâmul
amețitor
și noi după ea
ieșisem în stradă...
Ah, ce aromă de culori
și ce iubire fără anotimpuri!

poezie de
Adăugat de liliamanoleSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihaela Banu

Aveam un vis că pot să zbor ...

Aveam un vis că pot să zbor,
înalț pe-un colț de nor
Și-n palme, strâns, țin o stea,
Ca pe un pui de rândunea.
Să stau cu luna la taifas,
Să depănăm tot ce-a rămas
Nespus, până în zori când pier
Toate sclipirile din cer,
Când în străfund de orizont
Doar zori de zi mai sunt în cont.
Aveam un vis că pot să zbor,
Dar astăzi nu e niciun nor
Pe-al cărui colț să mă ridic,
Așa că de la vis abdic
Și cu aripi de vis înfrânt
Ce se vor zbate pe pământ,
Mă voi trezi din dor de zbor
Doar încă-o dată ca să mor...

poezie de din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un cer numit copilărie

Am aprins o stea pe cerul nopții;
seamănă întrucâtva cu mama.
Nu are nicio formă cunoscută, nu are margini.
Doar o inimă cu mult trup;

Mă urmează desăvârșit prin guri de lumină
care înghit întunericul.
Aici e pământul cerului, aceștia sunt sâmburi - mi-a spus.
Mă zvârlea dintr-un pântec în alt pântec,
înconjurându-se cu mine...

Am văzut hărnicia omului cum rodește în spicele de grâu ;
pâinea devine mai rumenă în sudoarea
celor care o urmează cu credință.
Are gust de pace și de înțelepciune ;
pâinea ține trează fruntea omului.

M-am ridicat între văz și auz să pot atinge
glasul ciocârliei;
mi-am înălțat fruntea peste ceva ce nu avea sfârșit.

Umbra îmi era așa de naltă,
că m-am lăsat înconjurat de sferă.
Mă țineam de propriul trup de parcă era trăit de altcineva,
mi-am lăsat până și umbra în schimbul unui miez de flacără.

Acum știu totul despre ceremonia amurgului,
de telegarii care se hrănesc cu jăratecul din inima lui.
Uneori stelele plâng;
lacrimile lor hrănesc suflete puternice
care se întoarc în trupuri limpezi.
Viața... Mereu viața este într-o continuă criză de timp.

Copilăria călătorește din aripă în aripă de vânt,
smulgând sufletele norilor,
în căutarea soarelui.

Iată-mă într-o încordare adâncă a somnului,
atârnat de stele sfărâmate;
sufletul mi s-a izbit de cer până când se făcu prunc.

Avea înfățișarea unui copil palid;
nu înțelegea trupul meu nu mai e demult limpede,
locuise în el atâta vreme cât fusese respirat de altcineva...

Copilăria... Mereu copilăria
cu nopțile înduioșate de glasul mamei
unde aerul era mai curat decât gândul.

Când voiam umblu, treceam de la visare
la trezire fără să mă rănesc.
Am aprins încă o stea pentru mama
care s-a unit cu stânca.

O strângere de ape împlini curcubeul
ca un stindard pașnic al soarelui ;
copilăria se nălță odată cu el
și călătorește... și călătorește...

Trecu de putreziciunea timpului,
căutând miezul nopților când zăpezile erau albastre;
Chipul mamei îmi aluneca pe creștet
și răsuflarea mi se topea
cu aceeași emoție copleșitoare în rugăciunea ei.

poezie de din Actualitatea Literară (Revista USR, Lugoj - ian 2017)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nouă

Parcă a trecut o veșnicie
de când pentru prima oară ochii tăi verzi m-au privit.

Parcă a trecut o veșnicie
de când mi-am propus să nu mă gândesc doar la tine,
dar gândindu-mă la asta, toată ziua m-am gândit la tine.

Parcă a trecut o veșnicie
de când gândul ascuns ești ce-am așteptat
te-a făcut te gândești mai bine.

Parcă a trecut o veșnicie
de când așteptarea de a ne apropia
s-a transformat într-un sărut.

Parcă a trecut o veșnicie
de când strânsul mâinii a mai înlăturat
din teama ce tot întreba.

Parcă a trecut o veșnicie
și tot nu știu dacă-ți scriu ție,
sau îmi scriu mie.

poezie de
Adăugat de Florin MihalceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Șalom Sabat

Eu sunt un vultur plin de măreție,
Trăiesc din amețeala cerului;
Tu ești o pană dintr-o aripă
De altă culoare:
Nepotrivită, zbârlă, purtată de vânt,
Ce-și caută locul prin aripi străine,
Iar eu nimic n-aș da pe tine.

De la o vreme, însă,
Eu zbor cu șoimii și areții,
Căci mi-am pierdut o pană care
M-ar fi purtat unde mi-e locul,
Cât mai apropiat de soare.

De la înălțimea la care m-am coborât,
Văd mai bine
Că pana ta e tot ce îmi lipsește,
sunt condamnat la picaj,
Că ai o misiune mai înaltă
și, oricum ai fi, nu sunt fără de tine
Decât o eclipsă, pana mea lipsă.

Când nu pot să zbor, de tine mi-e dor;
Facem parte dintr-un tot,
Fără el să zbor nu pot,
Nici tu nu zbori,
Și mor, și mori.

Fie-ne țărâna ușoară
Ca pana ce zboară,
Ci nu atât de grea
Ca tine, pana mea,
Și nici la fel ca mine
Când zbor lipsit de tine.

Sabat Șalom!

poezie de din Aproape alb (28 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Azi sunt fericită fără motiv!

Azi sunt fericită, fără motiv!
Un motiv ar fi totuși,
aripile de fluture în zbor.

Știți câți fluturi am văzut azi?
Dar, câte culori s-au strâns,
să le împodobească aripile?

Privirea mi-a zburat odată cu ei
și mirosul fiecărei flori m-a amețit.
Poate, de aceea sunt fericită, fără motiv!

Poate sunt deja un fluture
și nu mi-am văzut aripile până acum!
Poate parfumul e de vină sau vântul.

Azi sunt fericită! Toți fluturii, toate florile
mi-au cântat, au dansat, s-au jucat.
Iată un motiv fiu fericită!

poezie de din În lumea iubirii
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Ce să scriu într-un eseu despre dorul meu de școală? Fii primul care răspunde!

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!