Salba de stele

Ţintind cu fulgere-nainte
Pe două piese paralele
Le dăruiesc intens căldura
Făcând pe loc din două una.

Iar chipul meu
De uriaş cum rar se vede
Instantaneu se proiectează
Pe-un perete.

Eu sunt sudorul care ştiu
Să conduc un minuscul râu
Incandescent, să-l folosesc
Şi tot eu ştiu cum să-l opresc.

Văd marea de stele strălucitoare
Şi valuri din nori ce-s trecătoare.

poezie de Constantin Iordache din Buchet de ghiocei pentru femei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de iubire

Cum să opresc sufletul meu spre a
nu se urni cu-al tău? Cum să-l sui oare
deasupra ta spre un alt ideal?
Ah, cât de mult să-l cârmuiesc aş vrea
la ţărmu-acela-n bezne-ascuns, spre a-l
pune-ntr-un loc străin, tăcut şi care
să stea, când profunzimi vibrezi în val.
Şi totuşi, ce pe tine şi pe mine
ne mişcă, ştie – arcuş – să ne îmbie,
din două coarde unic sunet dând.
Ce instrument ne ţine-n acordare?
Şi care-artist în mâna lui ne are?
O, cântec blând.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de dragoste

Cum să-mi ţin sufletul acesta - cum
să nu se atingă de al tău? Cum să-l ridic
deasupra-ţi către altceva, din afară?
Ah, cum aş vrea să-l pot ascunde-acum,
la adăpost, pierdut în miez de seară,
pe-un loc străin, tăcut, unde nimic
nu-i lung fior, de câte ori adâncu-ţi se-nfioară.
Dar orice ne atinge pe noi doi, e-o-mbrăţişare
şi ne cuprinde ca arcuşul care
din două coarde-acelaşi sunet smulge.

Ci cărui instrument îi suntem strună?
Ce cântăreţ ne poartă-n a sa mână?
O, cântec dulce!

poezie clasică de Rainer Maria Rilke
Adăugat de gyongy
Comentează! | Votează! | Copiază!

infinit

Infinitul

Infinitul e un loc,
Unde, cu puţin noroc,
Se-ntâlnesc, privind la stele,
Două linii paralele.

definiţie epigramatică de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

faţa

Hidoşenii, una, două
Oare câte am în mine?
Orice situaţie vină
Pare-mi-se că sunt gata
Sub plăcută’nfăţişare
Stă un om făcut din tină.
Nu ştiu urme mocirlite
mi-au cusut noroiu-n apă
şi mânjita hidoşenie
îmi stă-n spate
ca o pată.
Cum mă-ntorc, de mine fuge
Mulţi o văd cum stă acolo
Şi nu am decât o faţă
Da’mpărţită pe din două.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de r b
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să păstrăm acest moment

Stăteam pe-acoperişul tău
Şi după ceruri jinduiam
Soarele încet se mişcora
Iar eu în ochii tăi priveam.
Tu ţi-ai dat seama ce simt eu
Şi-n tine, ştiu, vibra o strună
Voiam ca timpul să-l oprim
Să fim în veci doar împreună.
Cum să păstrăm acest moment,
Să-l regăsim când viaţa-i grea
Şi an de an să ne-amintim
Că eşti al meu şi sunt a ta?
Ce bine-ar fi să îl păstrăm
Cu grijă, ca pe-un lucru rar
Ca şi atunci când vom pleca
La el să ne întoarcem iar!

poezie de Jenna Todd, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai trăieşti?

Îmi este dor de tine ca de rai
Îngerul meu albastru şi bălai
Şi mă gândesc la tine cu păcat
Îngerul meu căzut şi supărat.

Nu ştiu cum e să-l pierzi pe Dumnezeu
Cum e să mori... dar cred că nu e greu
Cât văd că e de greu că te-am pierdut
Respir cu trupul tot, am suflet mut.

Că viaţa mea fu ca un vis din care
Nu ştiu cum am putut să mă trezesc
Să părăsesc un rai pentru o floare
Pe care veşnic n-am cum s-o găsesc.

Oi fi murit... că nu mai simt iertare
Dar sufletul există, că mă doare.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La două paralele

Mă-ntorc rănit din rădăcina filei,
Ochi isovit de limpezimea frunţii,
Paşii de plumb pe urmele cămilei,
Răsună în nisipuri când trec argonauţii!...

Din sunete muşcate de fluier grav de sare,
Membrana de lumină răsună sub podele,
Şi-aud cum creşte grâul de dincolo de zare...
Sunt salahorul serii, la două paralele!

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul pentru tine

Ce am în suflet îţi dăruiesc
Sentimente mari, iubire,
Succese-n viaţă-ţi doresc
Bucurii şi fericire.

De-aş putea şi universul
Cu tine să-l împart în două
Dar nu. Căci nu ştiu mersul,
Mi-e frică. Dar cu stele n-o să plouă.

Sisteme solare, galaxii întregi
Ţi-aş dărui de aş putea,
Ţi-aş cere o clipă să mă înţelegi
Dar ştiu precis că nu vei vrea.

Tot aurul din lume, briliante,
Împreună cu celebrul Koh-I-Noor
Toate gândirile-nalte,
Din trecut, prezent şi viitor.

Dar, dă-mi în schimb noţiunea
Că timpul poate să stea în loc,
În sens invers să meargă lumea
Şi inima să-mi scot din foc.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două singurătăţi

mă plimb între două singurătăţi
nici nu ştiu pe care să o aleg
una dintre ele îmi biciuie obrajii
negreşit voi continua să mă plimb
şi să sorb din trupul meu ca
dintr-o ceaşcă
cu iluzii

prin ochiul de sticlă al timpului
imaginile trec una câte una
nu mă recunosc
ştiu însă că Ea
va veni
dinspre partea cealaltă a răsăritului
şi-mi va spune că
viaţa are gust de pământ

voi trece şi prin gândul acesta
aşa cum de la o vreme
am trecut pe lângă mine însumi

... şi nu m-am recunoscut

poezie de Teodor Dume din Timpul, devoratorul de umbre
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc aşa cum trupurile nu ştiu, dar visează

sfredelesc calea lactee
ştiu că noaptea asta împarte ziua
cum ştiu că inima ta mă poartă
prin toate celulele
dau bineţe fiecărei cărări
rătăcesc aromele verii
te sărut pe fiecare gând
precum scoica poartă marea
în vârful muntelui
aşa cum nisipul
numără clipe
între două valuri de infinit

îmbrăţişez spiritul tău
mă pierd rotund
într-o promisiune

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două petale

Fumul te învăluie în mister,
Eu nu ştiu să cer
Aprobare buzelor tale.
Noaptea nu are sfârşit,
Ştiu că şi tu ţi-ai dorit,
Şi spini şi petale.
Săruta-ma dacă greşesc,
Un continent as vrea să - ţi dăruiesc,
Poate şi o mare.
Nu încerca să înţelegi,
Ce vreau două inimi întregi,
Doar raze de soare.
Când clipele sunt mult prea gri,
Eu ştiu că tu ai să vii
Cu două petale...

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duceţi o linie prin α, γ şi η din constelaţia Perseu şi cam la jumătatea drumului spre Casiopeia veţi da de un nor luminos, ce se vede bine cu ochii liberi. Cu binoclul se vede cum norul acela se desface în multe stele mici, cari strălucesc pe un fond alb. Cu luneta tot fondul acela alb se desface şi el în nenumărate stele mici. Şi cu cât te uiţi mai mult, cu atât vezi cum apar noi steluţe, mici, mici de tot, acolo unde până adineauri părea că nu mai e decât fondul negru al cerului. Nu voi uita niciodată priveliştea aceasta cerească văzută prin marea lunetă a observatorului Amiral Urseanu din Bucureşti. Stelele acestui cluster, sau mai bine zis ale acestor clustere, căci sunt două apropiate, sclipeau ca nişte diamante, pe când una dintre ele, mai strălucitoare, părea un mare rubin. În aceeaşi seară am văzut nebuloasa din Andromeda, gama din Andromeda şi cometa Brooks.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci

dă-mi sânul tău stâng
să-l îngemănez cu gura mea flămândă,
da-mi-l să-l strâng într-o muşcătură,
să simt cum viaţa din tine
se scurge pe-un geamăt

vreau iarăşi
să-ţi simt căldura, femeie

îţi sunt, îţi sunt
îmi tot repeţi.
iar eu te descopăr în tremur

simt cum sângele tău se strânge
în forma inimii mele

mă mângâi pe piept
mă povesteşti gleznelor tale

nu-ţi fie frică
sunt aici să te ţin de suflet
şi carne

combină silabele
ce mă rostesc
şi fluturii
cu geometria
de Mai

poezie de Emanuel Pătrăşcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevinovăţia e o chestiune de vocabular. Trebuie să eviţi a numi răul. Omul bun nu vede răul pentru că refuză să-i înveţe numele, să-l individualizeze, să-l ştie. Există răul şi în el, dar intră, nu ştiu cum, în altă compoziţie.

Constantin Noica în Jurnal filozofic
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecelul Lobeliei

Am fost odată parte
A sângelui şi oaselor tale.
Acum nu mai sunt, acum sunt
Doar o umbră-n strane goale.

În fiecare zi, în zori,
Mă trezesc din visul tău afară
Şi nu mă mai pot întoarce,
Şi plâng... iar zilele zboară.

Nu pierdută, ci abandonată,
Lăsată peste tot în urmă;
Iar aceasta-i gândul meu
Care-n mintea ta tot scurmă.

Nu ştiu nimic, nimic.
Abia pot îngâna două cuvinte.
Dar aceasta este lacrima mea
Pe-obrazul tău. Fierbinte.

Îţi priveşti chipul în oglindă.
Cu cine să-l aseamăn?
Acesta trebuia să fie chipul
Mie geamăn.

Dă-mi mâna de-acolo din somnul tău,
Acum departe.
Altminteri, mereu voi plânge,
Altminteri, voi lăcrima până la moarte.

poezie de Louise Bogan,1897 – 1970, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă împlinesc, sau dezmembrez, opt sute

Mă opresc la un aaa... lungit opt, cu două emisfere ca zerouri,
Să mi se facă un decont; dacă vreo lipsă se cunoaşte
Când nu mai curg din pastă, rotind bila? Vreau ecouri,
Dacă se întorc cum sunet, căutându-se... pe acolo unde naşte!

Doar aşa ştiu de sunt, că n-are rost să strig de nimeni nu aude
Şi-s doar un bumerang, ce m-zvârl să ating, lovesc...
Iar revenit sunt şi mai gol, sleit în mâinile exfoliate, nude
De ce-şi aveau şi-au dat şi nu mai aş avea... din ce să mai golesc.

M-ascund la pânda fricii, mă pitesc să nu fiu pălmuit, scuipat
Şi stând, să pot să-mi ling blesurile de masochist de suflet frânt
De unul singur; că l-am pus pe masă să-l disec, cojindu-l să-l las pur, curat...
Spălat cu lacrimi plânse, sau de râs, sau doar dramatic înţeles, de altul! Dacă sunt?...

Nu ştiu cât adevăr cuprinde aniversarea; oare e-un împlinit?
Sau rupt, mai demolat, pierdut din eu, dat piese în dezmembrare;
Că-i gând de unul singur, un mono dialog, ori script spăşit...
Şi cât de mult durează? La cât se poate opri, cu bun simţ... o urare?...

De nu-s pe deplin înţeles, sunt sute opt, de versuri, scrise în încercare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerii zboară peste tot

ce şi cât ştiu eu despre lumea din care m-am născut
ştiu tot atât cât ştiu despre cea în care trăiesc
ce ştiu stelele despre cerurile gri
ce ştiu îngerii despre zborul lor

în întunericul nopţii o dată am zărit două aripi
albe-albe erau şi mi-au părut după formă perdele
fâlfâind în afară două iluzii la geamul spart în bucăţi
ori erau două aripi care zburau mai uşor fără înger

ce ştiu eu despre locul în care se nasc îngeri
cine să mai fi văzut lumea în care se nasc şi mor stelele
Cel Ce a văzut-o a venit şi neîntrebat a povestit
iar eu mă mulţumesc să cred că în toamnă
îngerii zboară peste tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un inventator e o persoană care nu prea ia în serios educaţia. De la şase ani până la liceu, o persoană trebuie să treacă prin trei-patru examinări pe an. Dacă pică la una, iese din competiţie. Un inventator eşuează aproape întotdeauna. Probabil că încearcă şi greşeşte de o mie de ori, iar dacă reuşeşte o singură dată, e acceptat. Sunt două lucruri diametral opuse. Adesea spunem că cea mai mare provocare este să-l învăţăm pe noul venit într-un mediu de lucru cum să eşueze inteligent. Trebuie să-l antrenăm să experimeteze în continuu şi să încerce tot timpul până când învaţă cum funcţionează.

citat din Charles Kettering
Adăugat de Sinziana Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creştin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici ţărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului şi nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparţin Preaiubitului meu.
Am renunţat la dualitate şi am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te ştiu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu eşti cel dintâi, ultimul, cel din exterior şi cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Eşti
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul unui lup

Sunt doar un lup ce-n lumea lui trăieşte
Ştiind ce-i greu, ştiind ce e uşor,
Ştiind că timpul nu îmbătrâneşte
Decât pe-acei ce a trăi nu vor.

N-am teamă să trăiesc în libertate,
Şi să-mi asum ce ştiu că am făcut,
În lumea-aceasta, ce-n singurătate,
Pune-n mormânt chiar propriu ei trecut.

N-am semne şi puţini vor vrea să creadă
Că sunt cel ce a fost şi va tot fi,
Ce s-a lăsat pe sine să decadă
Ca să nu-şi ştie viaţa-n travesti.

Stau iar, acum, în margini de răscruce,
Şi tot privesc pe drum, în lung şi-n lat,
Un singur drum ştiu că mă poate duce
Spre adevărul ce-i deja-ntâmplat.

Spre înapoi nu-i niciodată calea
Prin care se trăieşte ce a fost,
Ci doar o formă de-a trăi mirarea
Că viaţa nu îşi are nici un rost.

Şi, cam la fel, spre stânga, văd pornirea
Unui vârtej ce nu e de oprit,
Care ucide tot, şi omenirea,
Minţind, în el, din plin, a nimerit.

Spre dreapta pot să merg fără să-mi pese
Că trec prin timp, voind să ocolesc
Conturul unei pregătite lese
De-a mă lega la gard să îl păzesc.

Doar înainte ştiu că mi se poate
Să fiu tot lup şi liber să trăiesc,
Să ştiu că-n viaţă pot avea de toate,
Destinul, întreit, să-l împlinesc.

Sunt doar un lup, ce-n lumea lui trăieşte,
Aşa-s văzut de cei nevăzători,
Şi după legea lumii, omeneşte,
Sunt aspru judecat, adeseori.

Dar tot mă simt, în forma cea mai pură,
Original, precum am fost creat,
Făcând, din drumul drept, o scurtătură
De pasul meu tăiată apăsat.

Şi ştiu, mergând la pas, cum trece noaptea,
Aşa cum ştiu câţi paşi fac într-o zi,
De-aceea, de-aş putea vorbi cu moartea,
De nemurirea mea i-aş poveşti.

Am stat prea mult, iar ultima răscruce
Îmi este dată să-mi reamintesc
Că mi se dă să duc doar ce pot duce,
Drumul să-l merg, uitând să mă opresc.

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (30 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!