Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Vikingii

E ceață, frig, o noapte întunecată,
Vikingi corăbii vin din depărtări
Fără de glas rămân, a lor armată,
S-apropie silențios din depărtări.

În răcnete, spre țărm ei năvălesc,
Mânați de al lor spirit aventurier
Nu au in ei nimic volintiresc,
Iar eu mă văd în lanțuri, prizonier.

Dintr-o dată apare, în galop nebun,
Iubitu-mi cal, bilet spre libertate,
Până în zori gonit-am, ca din tun,
Să dau de veste celor din cetate!

Ai mei ostași, în luptă îi îndemn,
Victoria-i a noastră, când înving,
Pe sabia cea dragă, fac un semn,
Când cade înc-un luptător viking!

poezie de (februarie 2016)
Adăugat de Alex DospianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Citate similare

Veșnic luptător

Când treci peste munți
Și totu-ți pare greu,
Destinul să-l înfrunți
Mereu, tot mereu.

De-ai cădea vreodat'
Din albastrul cer,
Sa nu fii niciodat'
Al sorții prizonier.

Ridică-te și luptă,
Învinge clipa grea,
Zâmbind te înfruptă
Din tinerețea ta.

Nu-i triumf mai mare,
Nici mai înalțător...
In loc de-o abdicare,
Un veșnic luptător.

poezie de (iunie 2013)
Adăugat de Alex DospianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Lacrima destinului

Iubirea ta, sclipire iluzorie
În matca timpului...
Stinsa in ochii mei
Cu lacrima necruțătoare
A destinului.
Fără drum de întoarcere.

În noapte pier macii-n petale
Purtate de vânt
Din depărtări ecoul
Aduce aproape glas șoptit
Spre mine doar
Din chipul tău umbrit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Corăbii

Cerul își deschide norii,
Dimineața își așterne zorii,
Visele își dorm fiorii
Pământul își ornează polii.

De printre pulbere astrale
Preț de secunde-atemporale
Răzbat vii raze solitare
Rostogolindu-se în mare.

Din valul apelor, spre zare,
Din reci adâncuri planetare
Se nasc corăbii călătoare,
Cu pânze-n zboruri țipătoare.

Și ele își deapănă cărarea
Spre valul care cântă marea,
Se văd doar pânzele și zarea
Din depărtări chemând vâltoarea

Soarele s-aprinde-n apa
De corăbii purtătoare,
Pânzele se aștern pe clapa
Valurilor cântătoare.

poezie de din Cartierul viselor
Adăugat de aliona vlasSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Priviri stinse

Ați observat privirea unui om batrân?
Blajină, tristă, așteptând un semn
Cum că i-ar fi anii un îndemn
-și spună sieși: Mai rămân!

Ați observat strigătul din ochii lor?
E disperat, tăcut, dar cu ecou
În inimile celor ce stimează un erou.
Acolo - e un țipăt surd, asurzitor...

Ați observat cum mângâie ei zarea,
Uitând de tot ce e în jurul lor,
Suspin chemând în ajutor
Un suflet alungând însingurarea?

Iar când, prin lacrimi lung prelinse,
Răzbate, trist, câte-un oftat,
E semn că dorul lor s-a înălțat,
Spre ceru-mpodobit de priviri stinse...

poezie de (7 decembrie 2016)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Contopire" de Mirela Stancu este disponibilă pentru comandă online la numai 25.00 lei.

Noapte lucie, albastră

Când luna pe cer apare
Întunericul pălește.
Lumina zilei dispare,
Sufletul se odihnește.

Noapte lucie, albastră
Peste sat încet se lasă.
E liniște-n casa noastră
Și-n pădurea răcoroasă.

Somnul e stăpân pe toate
Câte-n cer și pe pământ.
El în fiecare noapte
Ne-apropie de Domnul Sfânt.

Îngerii din cer coboară
vegheze somnul dulce,
Cu vise ne împresoară
Și la pernă ne fac cruce.

Îmbrăcați în alb veșmânt
Ne veghează până-n zori.
Apoi urcă la Cel Sfânt,
Până dincolo de nori.

Nu știm când se odihnesc,
Fiindcă în grădina lor,
Multe suflete-ngrijesc,
Ale celor care mor.

Asfel, porunci împlinesc.
Asta e menirea lor.
Pe Dumnezeu îl slujesc,
Al lor, și-al nostru creator.

Împreună cu Isus
Multe vise împlinesc.
Ei, veghind acolo sus,
Multe, alte, plănuiesc
Pentru omul muritor,
Pentru-al lumii viitor.

poezie de (1 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Mereu se întâmplă aceleași lucruri, deocheate. Eu nu beau din pahare "made în Japan" și nu mănânc sushi o dată în săptămână. Și nu cred în acea cultură, făcută de alții, nu cred în unul din noi, nu cred. Și nici ateistă nu-s. Păcat de 'cea lumină, căci nu ea dă naștere. Și totul vine din haos, spre marea noastră nefericire de acolo se trage și Eros - și toate-s spre bucuria lor, nechibzuită. Căci foc de dorim, în foc ne vom întâlni. Iar eu, cea din mine care dăinuește întuneric spre culoare, nu exist în memorie. Nu pot a ști ce-s. De ce citești? Te cunosc, îmi ești alter ego.

(29 februarie 2012)
Adăugat de Cristina VrânceanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O, până când?...

De-atâta vreme-auzi și tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină și spre rai,
Și tot n-asculți, nici plânsul, nici cântarea
Și nu-ți îndrepți nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai și tu lucrurile care
Pe alții mulți i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când așa?

O, tu cunoști că moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintâi,
Și totuși tu rămâi pe căi deșarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns și-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?

Tu știi și de la tine ce așteaptă
De-atâta vreme și astăzi Dumnezeu!
Cunoști chemarea sfântă și-nțeleaptă,
Cunoști și calea rea și calea dreaptă:
O, până când, o, până când în rău?

A mai trecut un an din scurta-ți viață
Și-acesta-i poate ultimul ce-l ai.
O, smulge-te din neagra nopții ceață,
O, rupe-ți vălul negru de pe față:
O, până când, o, până când mai stai?

Curând solia morții-o să te cheme
Răsplata cea de veci ca să ți-o iei.
E vremea hotărârilor supreme,
E azi a mântuirii tale vreme!
O, până când, o, până când nu vrei?...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Uitatele nave

Uitați sunt cei care-au servit pe nave anonime,
Ai căror tovarăși zac în albastra tăcere-înfrigurată.

Pentru valoarea, onoarea și gloria lor patria-ar trebui să plângă,
Altminteri sufletele lor nu-și vor afla pacea niciodată.

Iar faptele de vitejie ale multora uitați printre puținii
Amintiți de ziua eroilor nu-s cântate-n nici o poezie.

Când țara-i fericită, navele anonime-și reiau locul în flota tăcută
Și despre ele nimic nu se mai știe.

Ele-au instaurat pacea printre spinii
Multor țărmuri străine și, da, au transportat războinici la luptă.

Astăzi istorii despre vitejie si patriotism
Se mai aud doar în poveștile marinarilor.

Cântați un cântec pentru cei bravi, puternici și frumoși,
Care-au arat toate oceanele și fluviile cu navele lor;

Cântecul să fie-un tribut adus fostei noastre flote,-acum în declin,
Navigatorilor cu care țara-a trecut prin războaie, răstriște și chin.

Din depărtări, prin neguri reci și ceață, suspine vin spre noi
De la echipajele plecate-n lumea de apoi –

Pe catarge drapelul nostru nu se mai înalță-n soare,
Iar fără respect pentru gloria trecută, n-are șansă marina viitoare.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Ruga vânătorului

Patule, primește-mi trupul
Spre hodină dinspre trudă
din patimi câte rupu-l,
Vânătoarea-i cea mai crudă

Că se-adun hăitași în cete
Și vânează vânători
Morțile ne sunt încete
Și sosesc numai în zori

Când ajung în fața porții
Glasul lor prin ziduri sapă
Ăștia sunt hăitașii morții
De ei nimeni nu te scapă!

După datini dă-mi popas
Dulce ca un armisitițiu
Până prind goarnele glas
Și ne cheamă la solstițiu

Că ne sunt zaruri zvârlite
Zodiile de prigoană
Și dor oase tudite,
Și dor oase de goană

Nu cer vin din dmigeană
În obraji să-mi dreg culoarea
Geană vreau să dau de geană
cere vânătoarea

Și-mprejuru-mi cad mereu
Vânători fără noroc
Și pe care nu e greu
Să-i vânezi c-un semn de foc

Trupul cer să mi-l primești
mi se-ngustează drumul
Și prin hăitași în clești
Și din puști -neacă fumul

Patule, primește-mi trupul
Că-mi e timpu-ntârziat
Și prinf hăitași și rupu-l
Și m-or duce în alt pat.

poezie de din Condorul (2001)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poarta spre vis

"Noapte bună, iubito!" aș vrea să-ți șoptesc
Iar tu să-mi răspunzi: "Somn ușor! Te iubesc!"
ne fie-mpreună și drumul din vis
Printr-o lume în care destinul s-a scris.

Vom pluti pe al timpului val nesfârșit
Fără țintă și rost ori ceva de-mplinit,
Două suflete-n lumea ce-apune în zori
Când lumina o-apasă, prea greu uneori.

Noapte bună, iubito! La poarta spre vis
Ți-am lăsat un bilet: "Te aștept, e deschis!"

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rod al Marii Îndurări

Sunt un nor de stări profunde
Cernând raze de lumină
Într-o noapte cristalină
Care taine mari ascunde
Despre Zorii ce-au să vină

Și cât picură secunde
Înnoind templul de tină,
În divin să se afunde
Tot răstimpul, să devină,
Viu când "trâmbița " se-aude.

Și din nor de stări și stări,
Abur risipit în ceață,
Adunat din depărtări,
Voi fi-n "Zori" de "Dimineață"
Rod al Marii Îndurări.

poezie de din Reflecții
Adăugat de Calin IordacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lumini...

Pătrund în noi atât de lin
Și nasc speranță și alin.

Străbat și căile lactee
Și relatări din epopee.

Ne înfășoară mai duios
Ca puful dintr-o pernă scos.

Dezleagă taine și mistere
Căci au trecut prin Înviere.

Ne dau imbold spre infinit
Ne-au modelat când au venit.

Oricine ușa le-a deschis
Simte un dor de Paradis.

Mesajul lor atât de clar
Deschide ochii către har.

Spre Adevăr ne-orientează
Doar puritate promovează.

În jurul lor e claritate
Ne dau imbold către Cetate.

Ating un ram cu gingășie
Creează duh de părtășie.

Le-mbrățișăm și noi cu drag
De câte ori sosesc în prag.

poezie de (14 februarie 2015)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Lucian Blaga

Îndemn de poveste

Din clima fierbinte
a basmului, sfinte
irog inorog
c-un semn te invoc.
Din verde molatic
s-aude copita,
adânc, păduratic,
apari ca ispita.

Târcoale nu-mi da
și nu adăsta!
Ci ia-o-nainte
când ceasul va bate,
solie cuminte
spre vechea cetate.

Când intri, ia seama
la podul cu vama,
la numărul casei,
la curtea Frumoasei.
Cu sunet de soartă
lovește în poartă!

Atinge cu cornul
de trei ori zăvorul
ca-n rituri de leac
rămase din veac.

Atinge și piatra
și pragul și vatra.
Și dacă Frumoasa
îngăduie - vezi-i
aleanul amiezii.

Atinge-i coroana,
obrazul și geana,
năframa cu lacrimi
și perna cu patimi.
Tu las-o în schimb
privirea să-și treacă
și mâna oleacă
prin albul tău nimb.

C-un muget dă-mi veste
- apoi părăsește
cetatea si murii
spre pacea pădurii.

poezie de din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -66.47- 46.99 lei.

Statuile albastre

Statuile albastre, în parcul prins de ceață,
Prin lacrimile lunei fantastic strălucesc....
Și singur printre ele doar eu mai rătăcesc
Și-n farmecul de noapte privirea lor mă-ngheață.

Aleile deșarte, ca brațe iubitoare,
Molatec le alintă, le-adorm în dezmierdări...
Și ca un suflu tainic al stinsei depărtări
Le-nvăluie zefirul cu-arome-adormitoare.

Viorile din crânguri suspină-o melodie.
Orchestrele din lacuri le-ngână aiurit;
Sub cercul cu flori de-aur, pictat de-un răsărit,
Răsună ca din basme a nopței simfonie.

Statuile veghează și-ascultă-n parc cum cânt㠖
Când luna arde-n aer – nespusele splendori,
Povestea repetată din noapte până-n zori,
Ce spune de-o viață și de-o iubire sfântă.

... Mereu lumina ninge; aleile sihastre
Se pierd alene-n patul de iarbă-mbălsămat
Și-n noaptea gânditoare, prin parcul fermecat,
Doar luna lung sărută statuile albastre.

poezie clasică de din Sub cupole de vis (1913)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 1 octombrie 2018.
Distribuie
Vasile Gavrilescu

Timpul alienării

Prin lumină și prin necesitatea sa de a se pretinde în
totul.
Complimentat prin culoare și însoțit în surâsul acestor
de început promisiuni.
Spre taina căror depărtări din afara cetății se dau în
lagăn chemările?
Și se mărturisesc cu alint de vorbe șoptite în timpanul
distanței?
Vis de libertate început ca o delicvență unui
înger absent dintr-o dimineață cu plânset de
izmă nouă.
La drum nou plecat dintr-un prezent ca o contuzie
meritată.
Spre un viitor cât o leziunecerebrală.
Amândouă necesare aceluiași trecut contaminat și
dobândit ca o cârtire sau ca un mod de a înțelege ce se
petrece cu tine.
Ironie alburită în coaja unui ou pe care alunecă
trecătorii unei vieți de nimic.
Sens căruia i se cuvine trudă și istovire.
Sau poate unealtă sfârșitului spre care curg ignorante
coborâtoare în adâncuri pline de liniște și uitare.
Trebuință bună de leac irosit într-o doară.
Pașii tăi prădați cu încredere și nerăbdare.
Văzuți din pînda cetății pierzându-se în bezna sărată a
ochilor înlăcrimați.
Exod ca un brânci fără vorbe de adio.
Fără graba întoarcerilor.
Apele vin, apele pleacă.
Tu tresalți ca o speranță moroită din urmă.
Ușile dogmei s-au deschis și s-au închis.

poezie clasică de din Timpul trecerii tale, partea II - Timpul alienării (1976)
Adăugat de Vasile GavrilescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu m-aștepta!

Nu m-aștepta când nici în depărtări
Nu se mai vede pasul meu ca-n ceață!
În viață poți ierta... dar uneori
Nici din iertări nimic nu se învață.

Nu-ți risipi oceanul din priviri
În lacrimi fiind la unison cu valul,
Eu nu pot fi un buletin de știri
Repetitiv la anul... și la anul.

În catedrala sufletului meu
M-așteaptă iar altarul ființei tale...
îngenunchi la el?! Dar tare-i greu
mai ofer lumină și iertare.

Întâmpinarea umbrei diavolești
Ce lăcrimează-n urma mea, e falsă.
Nu tu ești cel ce-mi spui că iubești
Și dintre toate eu sunt cea aleasă.

S-a stins lumina sufletului meu...
Nu m-aștepta, oh nu, sunt prea departe!
În depărtări voi pendula mereu
Și între noi va exista o moarte.

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cal

Motto:
"Un regat pentru un cal!..."
- Shakespeare -

Gherdapuri de scântei, vii cataracte
Flambează-n vânt superbe soliflame:
Vin caii lui Neptun, foșnind din coame,
Din țărm, în țărm în herghelii compacte!

Răduta Nopții va să se destrame,
Sub pulsu-atâtor ritmice contacte,
Nici stâncile nu vor dura intacte -
Din șarje-n șarje colburite-n spume!

Superbe armii: Cai de Foc, de Apă -
Din frâul Amazoanelor când scapă!

Când scapără în frâul lui Apolo,
Ce frâu i-ar mai frâna d-acuma-ncolo?!

Ce Crai zmintit n-ar vrea să-ntarte hula
Cu divul Cal, sacrat de Caligula?!

sonet epigramatic de din almanahul "Planeta Șah" (1985)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Mihai EnachiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Blestemul stelelor

Pe țărmul lor, străin de odisei,
Departe de a lumilor privire,
Trăiau, se-nțelegeau – erau doar ei –
Și își creșteau urmașii cu iubire.

Privind spre stele, nu știau decât
Că noaptea, sus pe cer, când e senin,
Apar, mai strălucesc, mai cad... și-atât,
Căci Soarele-i stăpânitor deplin

Și îi iubeau lumina, iar căldura
O așteptau din mângâieri de rază
În zori de zi, când le-atingea făptura
Ca zâmbetul ce,-ades, te luminează.

Iar Luna... da, a Soarelui pereche,
Cu razele-i de noapte, argintii,
Era și ea, în lumea lor străveche,
Iubită-n înserările târzii.

Știau ei, lupii: hărțile din stele
Au ajutat străini, pe bărci imense,
La țărmul lor să își coboare vele
În căutări de jaf și recompense,

Iar lumea lor nu a mai fost la fel,
Dar n-au uitat de Soare și de Lună,
Iar stele, strălucind pe ceru-acel,
Nu pot, iubirea lor, să o supună.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Minulescu

Romanța celor trei corăbii

Porniră cele trei corăbii...
Spre care țărm le-o duce vântul?...
Ce porturi tainice,
Ascunse cercetătoarelor priviri,
Le vor vedea sosind mânate de dorul tristei pribegiri?...
Ce valuri nemiloase,
Mâine,
Le vor deschide-n drum mormântul?...

Porniră cele trei corăbii, purtând în pântecele lor
Grămezi de aur,
Chihlimbare,
Smaralde verzi
Și-opale blonde,
Iar sus pe bord,
Tristețea-acelor romanțe veșnic vagabonde,
Cântate,
Azi, în drum spre Poluri,
Iar mâine-n drum spre-Ecuator!...

Porniră cele trei corăbii...
Și-abia se mai zăresc -
Se-ngroapă
În golul zărilor pătate de violetul înserării
Iar albul pânzelor întinse,
În cenușiul depărtării,
Zidește trei mausoleuri în care dorm cei duși pe apă.

Porniră cele trei corăbii...
Și-n urma lor rămase portul,
Mai trist ca muntele Golgotei însângerat de-un asfințit,
Și-n urma lor,
Pe cheiul umed,
Un singur albatros rănit
Mai stă de pază,
Ca Maria,
Venită să-și vegheze mortul!...

poezie clasică de din Viața literară, I, nr. 50 (10 decembrie 1906)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 42.75 lei.
Lucian Blaga

Veste

Vin din noapte, din miez de pădure:
avem un voievod!
Spre ziduri sure
sar peste prăpăstii în călțuni de poveste.
Către cetate frunza susură:
o veste, o veste!

Ocolesc gorganul cu căpățânile, cu ispășiții,
peste ogoare -mpiedic în scut.
Ating cu fruntea luminile:
S-a născut, s-a născut!

Genunchiul poticnește, fruntea asudă.
Țâșnesc curcubeie
din pas și din rouă
pe pajiștea udă.
Din turnul verde de pază, de lângă pod,
straja vede.
Tăcerea-i a ceasului rod:
Avem un voievod!
Urechea n-o crede.

Sculați boieri cu rânduitele bresle,
cu sfinții, cu mucenicii,
și voi hornari, și voi ucenicii,
ridicați-vă slugi adormite în iesle!
Sculați boieri, o veste din codru v-aduc -
- Ni s-a născut azi-noapte noul voievod,
fiul pădurii, puiul de cuc!

poezie de din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Cineva are nevoie de răspunsul tău: De ce frunzele coniferelor rămân tot timpul anului verzi? Fii primul care răspunde!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!