Trecând de barieră
Va fin amurg, luceafărul pe cer,
Și-un glas mă va chema din depărtare;
Nu se va-auzi suspin pe debarcader
Când velele voi ridica pentru plecarea mare,
Asemeni mareei care se mișcă de parcă ar dormi,
Prea îndeajunsă sieși de-atâtea zgomote și spumă,
Și care, venită din adâncurile-albastre și
Fără margini, se-ntoarce acum acasă, în abisul mumă.
Crepusculul și clopotul de seară,
Și, apoi, cea din urmă întunecare!
Și poate nimeni nu îmi va spune adio, bunăoară,
Și poate nu vor fi nici lacrimi în ora de-îmbarcare;
Deși departe mă va purta acest talaz, acest alizeu,
De Timpul și Spațiul nostru, spre cerul de opal,
Eu sper să văd fața celui care va fi Pilotul meu,
Când voi fi trecut dincolo de bariera de coral.
poezie de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre trecut
- poezii despre spațiu și timp
- poezii despre somn
- poezii despre seară
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre ore
- poezii despre acasă
Citate similare
Trecând linia
Cântec de moarte
Va fin amurg, luceafărul pe cer,
Și-un glas mă va chema din depărtare.
Nu se va-auzi suspin pe debarcader
Când velele voi ridica pentru plecarea mare.
poezie de Alfred Tennyson din Demeter și alte poezii, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre muzică sau poezii despre moarte
Pianul
Blând, în amurg, o femeie un cântec îmi cântă
Și mă poartă-n trecut spre acei ani ce mă-ncântă
Iar eu văd un copil așezat sub un pian și-n acorduri privind
La picioarele mamei ce pedalele-apasă și cântă zâmbind.
Și fără să vreau, acest cântec subtil și atât de frumos
Mă duce departe, iar inima-ncepe să-mi plângă vârtos
Dup-acele duminici de-acasă când seară era și iarnă afară
Iar pianul vibra și odele noastre către cer se-nălțară.
Dar acum în zadar aș începe s-o aplaud pe cea care cântă
La pianul cel mare și negru, căci simt că mintea se-avântă
Spre a mea copilărie, așa că maturitatea acum s-a pierdut
În acest șuvoi de-amintiri, și plâng ca un copil după trecut.
poezie de D.H. Lawrence, 5Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre plâns, poezii despre pian, poezii despre copilărie, poezii despre picioare sau poezii despre negru
Într-o zi
cobor un drum pe care lava nu poate erupe
către soarele dimineții care nu poate cădea din ceruri
mă întâlnesc cu o femeie urâtă de care nu mă pot îndrăgosti
ea ține în mâini un pește mort care nu mai poate fi readus la viață
folosește un limbaj murdar care nu va putea fi niciodată frumos
în acest moment nu-mi pot crește aripi pentru a zbura în norii de pe cer
mă duc acasă la o clădire care nu se poate prăbuși
îl întâlnesc pe tata cu care nu mă pot înțelege
în acest moment sunt prea mare
și nu mă pot transforma într-un șobolan
pentru a mă furișa tăcut într-o gaură de sub dușumea
la noapte mă culc într-un pat care nu poate deveni o mare întinsă
în acest moment nu pot muri
dar am un vis:
soarele cade pe pământ
lava țâșnește din adâncuri
mă înalț la cer
sărutând buzele dulci ale unei femei
peștele pe care ea îl ține în mâini cântă imnuri
tatăl meu îngenuncheză lângă o ruină
și spune arătând spre cer
"ce om mare este acolo"
dimineața următoare mă trezesc din vis
și nu-mi vine să cred că totul a fost real.
poezie de Sheng Xing, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre pești
- poezii despre femei
- poezii despre dimineață
- poezii despre zbor
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre tată
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Te voi iubi
Te voi iubi în fiecare clipă,
Te voi iubi pe soare și pe nor,
Te voi iubi pe-a vântului aripă,
Te voi iubi-n amurg lângă izvor.
Te voi iubi pe iarba din grădină,
Te voi iubi-n padurea de argint,
Te voi iubi pe-o rază de lumină,
Te voi iubi când stele nu ne mint.
Te voi iubi pe hol sau pe chiuvetă,
Te voi iubi de vrei... pe aragaz,
Te voi iubi frenetic pe mochetă,
Te voi iubi spre seară pe-un pervaz.
Te voi iubi pe cumpăna fântânii,
Te voi iubi în lift sau pe butoi,
Te voi iubi cum se iubesc păgânii,
Te voi iubi de vineri, până joi.
Te voi iubi urcând spre miazănoapte,
Te voi iubi și când am să cobor,
Te voi iubi cu mângâieri și șoapte,
Te voi iubi... când mă înveți să zbor.
Te voi iubi... pe plaja aurie,
Te voi iubi în marea de azur,
Te voi iubi când nimeni nu mă știe,
Te voi iubi... și-apoi am să te fur.
Te voi iubi când încă se mai poate,
Te voi iubi când încă mai sunt viu,
Te voi iubi și voi uita de toate,
Te voi iubi cât nu e prea târziu.
Te voi iubi-ntr-o noapte de beție,
Te voi iubi... mărturisindu-ți trist,
Te voi iubi... pe-o coală de hârtie,
Te voi iubi... când nici nu mai exist.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre hârtie, poezii despre învățătură, poezii despre vânt, poezii despre tristețe, poezii despre stele sau poezii despre plajă
Poate că... odată
când voi uita ce-i viața și voi privi-n pământ
voi ști că-i timpul pentru despărțire
și-o ultimă suflare mă va purta din gând în gând
privi-voi cerul ca pe-o mamă bună
ce m-o lua la pieptu-i să mă adoarmă
și verdele ca pe o mantie-împărătească
în care mă voi regăsi an după an
voi săruta gura de aer ce-n cerul gurii mi s-o culcuși
și ultima mireasmă o voi lua la drum
să mă petreacă de voi trece pragul
și să o las în loc de rămas bun
vă văd, v-aud, dar nu pot să v-ajut
eu timpul mi l-am tors cum am știut
mi-s urmele o ceață prefirată
și cel ce-am fost se toarce ca un fum
odată. în trecut sau poate-n viitor
am fost sau voi fi parte din întreg
dar încă nu e prag născut să mă oprească
și m-oi intoarce... umbră într-un colț de cer
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gură, poezii despre viitor, poezii despre verde, poezii despre sărut sau poezii despre naștere
Totul se mișcă
Totul se mișcă, oscilează mereu,
E un pendul în balanță, ateu,
Capul mi-e greu, ca ghiuleaua de tun,
Ochiul meu drept e mai mic, plin de fum.
Lumea se-nvârte și-o pierd, pas cu pas,
Când întind mâna spre nor i-un balans.
Ca un copac rugător urc spre cer,
Calea privirii Lactee-o visez și o sper
Totul se mișcă și nicicând nu va sta,
Fâlfâie-odată cu aripa din inima mea.
Poate că mâine când tu, mângâind,
Vei lăcrima, spaima nopții zdrobind,
Poate atunci va-nceta valsul greu
Și voi dormi pe o stea ca un zeu.
poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre artilerie, poezii despre vals, poezii despre spaimă, poezii despre ochi, poezii despre noapte sau poezii despre mâini
Feciorașul marinar
S-a sculat în zori și, plin de-ncredere,
A sărit dincolo de dig în marea creață,
A ajuns nava și s-a prins de-o parâmă,
Și-a fluierat către luceafarul de dimineață.
Și-n vreme ce fluiera ascuțit, prelung,
A auzit un strigăt vibrant de sirenă, "Ce faci,
O, fecioraș, deși ești tânăr și foarte mândru,
Eu văd de pe-acum locul în care o să zaci.
Nisipul și drojdia valurilor se-amestecă
În peșterile-ntunecoase din golful mohorât,
De coastele tale-s prinse lipitori și inima
Ți-o mâzgălesc lighenii cu scrisul lor urât."
"Naivo," a răspuns el, "moartea-i ajunge pe toți
Oamenii, pe cei de pe țărm și pe cei de pe mare,
Dar eu unul nu voi accepta niciodată
Să lâncezesc acasă, cu mâinile-n buzunare.
Mama mă strângea-n brațe plângând,
Surorile-ntr-un glas strigau, ne faci de rușine;'
Tata-ngăima cuvinte despre moarte și epave
Toți mă învinuiau, toți se-agățau de mine.
Dumnezeu cu mila! Eu pe-nvolburata mare
Mi-asum acum din toate primejdiile partea,
Un demon s-a dezlănțuit în inima mea,
Mai înspăimântător decât însăși moartea.."
* Premoniție? Harold Courtney Tennyson, nepotul lui Alfred, Lord Tennyson avea să moară la bordul unei nave în timpul celui de-al doilea război mondial.
poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre război, poezii despre rușine, poezii despre religie, poezii despre pericole sau poezii despre nisip
Poate că totul se va sfârși
Poate că totul se va sfârși,
Poate o stea neagră va sta în locul inimii mele
Și va bate înfricoșată,
Poate un nor greu se va ridica din pământ
Și nici păsări nu vor mai fi în rătăcire pe mare,
Poate nici amintirea mării,
Poate nici urma vântului pe zăpadă, alergând,
Poate nici pustiul. Amintește-ți de mine,
Acum în clipa aceasta când totul e viu
Și la depărtare stau hotarele morții.
O dungă de abur: fruntea mea
Și ochii tăi de o adâncime nemaivăzută,
Ca țipătul. Respir încet,
Toracele se ridică, coboară: oxigen și azot,
Alveole, bioxid de carbon, spumă,
Aer și spumă. Exist. Ziua trece prin mine,
Noaptea trece prin mine, ca un val împins de maree,
Tu, după ce am făcut dragoste, acum dormi.
Poate că totul se va sfârși,
Poate o stea neagră va sta în locul inimii mele
Și va bate înfricoșată.
poezie de Mircea Florin Șandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre păsări sau poezii despre oxigen
Mireasmă de oaze
Noi încă mai suntem eroi neștiuți,
cu ochii pe hărți adunate-mpreună
în ani fără glorii, în grabă vânduți
pe visuri lăsate la margini de dună.
Când clipa ne duce departe în zbor
spre vaste popasuri ivite în cale,
uitarea o cernem la margini de dor,
ca somnul pe gânduri să vină agale.
Din Ursa Cea Mare, oprită în loc,
prin oiștea întoarsă aducem fiorul,
din culmile reci ale Țării De Foc,
ca-n grabă la ușă să tragă zăvorul.
Zăvor din legende găsite-n trecut
în vagi amintiri, dintr-o lume uitată,
deschisă-n memorii de vis renăscut
în zodii cernute din cer câteodată.
Se simte parfumul rămas fără glas,
în prag de mirare dorind să dezlege
un joc readus dintr-un mitic popas
pe care nici noi nu-l putem înțelege.
Cu gândul ajuns într-un timp revolut,
nici glasul nu poate acum să ne-ajute,
doar visul mai vine-aducând din trecut
mireasmă de oaze, din țări nevăzute
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre uitare, poezii despre gânduri, poezii despre amintiri sau poezii despre vinovăție
Ora de vizită
Mirosul spitalului
îmi piaptănă nările,
în vreme ce siluete plutesc de-a lungul
coridoarelor galbene și verzi.
Ceea ce pare un cadavru
este împins într-un elevator și dispare
în direcția raiului.
Nu voi avea sentimente, nu trebuie
să simt, dacă nu va fi
o nevoie urgentă.
Infirmierele calcă grațios și eficient,
aici, jos, sus și acolo,
taliile lor subțiri susținând
miraculos poverile
de dureri și-atât de
multe morți, ochii lor
sunt încă limpezi după
ce au spus de-atâtea ori adio.
Salonul 7. Ea zace
într-o peșteră de uitare.
O mână ofilită
tremură pe-o margine de pat. Ochii se mișcă
în spatele pleoapelor prea grele
pentru a se mai ridica. Pe un braț refuzat
de culoare e înfipt un colț de sticlă,
nu mușcând, ci hrănind.
Iar între mine și ea distanța
se micșorează până când încetează să existe,
dar distanța provocată de durere nu poate fi diminuată,
nici de ea, nici de mine.
Surâde un pic din peștera ei albă
la această figură întunecată
care, stângace, se ridică
prin valurile sonore ale unui clopoțel
și care, stângace, se stinge, din ce în ce mai palidă,
nu mai mică, lăsând în urmă doar
niște cărți, cărți care nu vor fi citite,
și fructe neroditoare.
poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre speologie, poezii despre durere, poezii despre întuneric, poezii despre stângaci sau poezii despre rai
Voi fi adierea de vânt - replică la poemul "Pentru o clipă veșnică" de Lorin Cimponeriu
Am să deschid brațele larg spre tine
Când soarele ne va fi alinare
Când norii vor dispărea și eu te voi striga
Pentru a împleti cu drag lumina.
Vorbește-mi în limbi necunoscute
Eu voi înțelege lumea ta, cu limbajul inimii
Voi ridica privirea spre frumusețea din jur
Voi dezmierda pruncii prin cuvinte de alint
Pe care mai târziu mi le vor spune...
Când eu voi fi doar o adiere de vânt
Pe un obraz al unui adolescent grăbit...
Printr-o lume ireal de frumoasă...
Printr-o poveste de iarna cu soarele, răsărind.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre frumusețe, poezii despre promisiuni, poezii despre poezie, poezii despre nori, poezii despre inimă, poezii despre iarnă sau poezii despre cuvinte
Te voi iubi
Eu vreau să te iubesc fără scăpare,
Te pot iubi oriunde îmi vei fi,
Ascunsă-n așternut sau depărtare,
Când tu la mine poate n-ai să vii.
Te voi iubi chiar și atunci când glasul,
Atât de tandru, nu-ți voi auzi,
Atunci când lângă mine nu ți-e pasul,
Am să te-aștept și tot te voi iubi.
Voi săruta și clipele pe care,
Le-ai presărat în jurul meu mereu,
Să îmi aline fiecare stare,
Când lipsa ta îmi spune că mi-e greu.
Te voi iubi ca ploaia picătura,
Ce-o varsă grijulie pe pământ,
Să-ți umezească pleoapele și gura,
Când buzele-mi alături nu îți sunt.
Eu vreau să te iubesc într-un albastru,
Ce-mi colorează ochii când te văd,
Să uit că fără tine sunt sihastru,
Pierdut între uitare și prăpăd.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre culori sau poezii despre albastru
Speranță
Am plutit și am tot plutit pe marea pustie,
Și zile-n șir n-am văzut decât apa verde-argintie.
În cele din urmă am zărit în peisajul posac și-auster
O line confuză în golul dintre talazurile mari și cer,
Care-a crescut și-a tot crescut luând, ușor-ușor,
Forma unui golf, a unui grind, a unui pripor;
Apoi dealuri și vâlcele, râuri, păduri și tarlale,
Turnuri și-acoperișuri, sate și mahalale.
Și m-am gândit, "Într-o zi voi ridica velele încă o dată
Și voi pluti pe o mare mai pustie și mai înnegurată
Decât a fost vreodată asta, și-n golul dintre cer
Și talazurile mari voi vedea cum apare, sper,
Un alt pământ în acel pustiu și în acea singurătate;
Cum să spun? O altă lume. Poate poate poate!"
poezie de William Dean Howells, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate, poezii despre sat, poezii despre râuri, poezii despre păduri, poezii despre peisaje, poezii despre creștere sau poezii despre apă
Oh, tristă mamă!
(scrisoare din lacrimi de înmormântare)
Azi nu mai sunt nici Zâna Bună și nici Crăiasa din Povești...
Copile, te-am crescut cu suflet, dar astăzi nu mă mai iubești.
Sau poate-s Zmeul din poveste, ori Baba-Oarba hâdă, rea,
Sunt mai bonavă, mai urâtă, nu mă poți lua în grija ta.
Azi Dumnezeu îmi este casă și martor lacrimilor, deci,
Nu-ți cer să mă iubești copile... Nepăsător dac-ai să treci,
Nu mă voi supăra. Știu bine că nu-ți mai sunt de ajutor.
Așa-s părinții o povară. Nici pentru ei nu e ușor.
Poate că-i timpul de răsplată... Spre ceruri mă voi îndrepta...
Să uiți această zi, copile! În urmă nu te mai uita!
De-ar sparge pieptul de durere... O lacrimă a împietrit
În pieptul mamei fără viață. Ea n-a uitat că te-a iubit.
P. S.
Te iert, dar văd bine, de-acum e târziu,
Căci duh de lumină dmereu am să fiu...
Duh în Dumnezeu, lumină, cânt,
Altă mamă, pentru alt pământ.
Tristă mamă, oh, când ai plecat,
Pruncii nici măcar n-au lăcrimat.
E târziu, doar clopotul răzbate
Dincolo de viață și de moarte...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre mamă, poezii despre supărare sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
La revedere
Când treci, știi bine,
Prin absența mea, care-i făcută doar din tine,
Norii nu mai pot fi cerul meu, nici acest soare,
Al meu e doar cerul care se desface-n particule infime
Și minciuna atotcuprinzătoare
De-a fi această voce, această privire, acești centimetri-înălțime.
Elementele care m-au făcut
Din întâlnirea noastră nespus de avut
Nu mai pot fi necreate; nu există haos
A cărui cauzalitate
Să poată anula-n vreun fel, să readucă-n repaos
Ceremonialul prezenței tale, chiar și-atunci când ești departe.
Tu, atunci, și eu împreună,
Vom pretinde că totul e-o minciună,
Diminuându-ne pentru-a crea impresia amăgitoare
Că putem exista separați, în vreme ce, dincolo de-artificii și de-al lor fâs,
Un om mult, mult mai mare,
Se ascunde în această privire, în acest surâs.
El e cel care dincolo de marea adâncă
Dincolo de ocenele triste te va întâmpina încă,
Trezindu-te din nepăsare cu ceea ce a fost.
Din acestă oră trecută vocea lui va vorbi,
Legile Timpului vor trebui să-și caute alt rost:
În fața-întregii lumi mâna lui îți va atinge obrazul, te va iubi.
Străin poate fi
Doar sunetul căruia-i lipsește darul de-a privi.
Nu există gând care, murind, să treacă, mărunt sau înalt,
Prin spații-n care noi n-am putea să fim,
Să ne realcătuim
Unul altuia sinele, fiecare-n gândul celuilalt.
Lași în urmă nimic nu se pierde
Mai mult decât am fost eu vreodată, și cu-un fel de
Cochetărie-amară iei cu tine mai mult
Decât voi fi până-n acea zi, din toate mai aleasă,
Când nu va mai fi nimic de făcut,
Doar să rostim " În sfârșit", și să fim din nou acasă.
poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre minciună, poezii despre existență, poezii despre înălțime, poezii despre vorbire sau poezii despre sunet
* * *
De acest Spirit hidos, prefăcut, scapă-mă,
El are cei doi ochi închiși până-n seară;
În timpul nopții și-i deschide și pe muritori îi chinuiește...
Într-adevăr, bogat în Forme ascunse, Sufletul meu țâșnește,
Iar numele meu este "Negrul cel Mare"
Cel care trăiește în mine îl face să apară
Prin multele mele forme care se schimbă des...
O, Prinț al zeilor, Elishef,
Auzi cum urlă demonii păroși și șui
În ceasul în care brațul lui Osiris este pus la locul lui?
Tu vei spune: "Veniți! Înfruntați Abisul cu credință!"
Privește! În fața ta, redus la neputință,
Zace dușmanul tău. Dosul de gât îi este legat,
Iar șoldurile îi sunt răsucite pe cap...
O, voi, Prinți divini de pe Tărâmul Morților,
În acea zi, Isis și Nephtya putea-vor
Să oprească, în mine izvorul lacrimilor care îmi curg mereu
Când, pe celălalt mal, îl voi vedea pe Celălalt Eu al meu?
poezie din Cartea egipteană a morților (1993), traducere de Maria Genescu
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre schimbare sau poezii despre păr
Parcă dormim și visăm
Parcă dormim și visăm, îmi spuse ea,
și eu am crezut-o, pentru că devenea
mai grea sau mai ușoară după voie
asemenea păsărilor în zbor.
Alergam în sus pe scările de beton
și ea ridica din îmbrățișarea mea
doi ochi lucioși, argintii,
spre un cer inventat chiar atunci.
Privirea ei topea zidurile,
îmi rănea obrajii din care
sângele-mi izbucnea spre trecut
nedureros, în cascadă.
Parcă dormim și visăm, îmi spuse ea.
Alergam în sus. Scara de beton
se sfârșise demult. Și clădirea.
Trecuserăm și de viitor. Cuvintele
rămăseseră în urmă. Și poate nici noi
nu mai eram.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inventatori
Acelora pe care i-am iubit și acelora care m-au iubit
A venit vremea să plec, nu mă opri, deschide ușa larg,
Am multe lucruri de făcut și de văzut dincolo de prag;
Nu te-atârna de mine cu lacrimi, bolovani,
Fii fericit că am avut în viață-atâția ani
Să-ți dăruiesc iubire, iar tu nici nu poți să știi
Cât de fericită am fost cu tine în fiecare zi,
Îți mulțumesc pentru toată iubirea ta acum
Când, iată,-a sosit vremea să plec singură la drum.
Mă poți plânge-un pic, dacă simți că asta-ți face bine,
Apoi lasă-încrederea, cu lumina ei, durerea să-ți aline;
Curând vom fi-împreună iarăși într-o vâlcea cu calomfiri,
Până-atunci, binecuvântează comoara ta de amintiri.
Nu voi pleca de tot, totuși, iar viața merge mai departe,
Dacă-ai nevoie, cheamă-mă, și voi sosi de dincolo de moarte;
Deși tu să mă vezi nu vei putea, nici să mă-atingi, voi fi aproape,
Dacă-o să-ți asculți inima, vei auzi căzând ca niște ape
Întreaga mea iubire, limpede și tandră ca zefirul.
Apoi, când singur vei veni și tu pe același drum, din nou mireasă,
Te voi întâmpina zâmbind și-ți voi spune bine-ai venit acasă.
poezie de Mary Alice Ramish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fericire, poezii despre nuntă sau poezii despre mulțumire
Primăvara parcă este grăbită
a înflorit până și gutuiul
soarele pripește ca într-o zi de august
iar eu demisionez din visare
chiar și salcâmii sunt de acord
dar e întâi mai
cine să-mi primească demisia
îngerii or fi și ei bugetari
oricum sărbătoresc ceva
prea cad pene din cer și miroase a liliac
pe când privighetorile acompaniază
iar un cuc strigă în neștire
eu îmi întind nedumerirea între cer și pământ
suspin egal din lacrimă în lacrimă
apoi zâmbesc acelui ceva ce încă mă doare
poate e inima poate e timpul
poate iluziile de care mă despart
nu pot fi în nici un caz ele
nici florile de tei nu sunt
mă gâdilă viața și râd fără scăpare
mă răsucesc idiot inutil anemic chiar
râd până mor
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre demisie, poezii despre îngeri, poezii despre zâmbet, poezii despre sărbători sau poezii despre râs
Mâine, în zori
Mâine, în zori, când câmpul se deschide în lumină
Voi fi pe drum. Vezi, știu că-ți este dor de mine foarte
Și că m-aștepți. Voi traversa păduri cu miros de rășină,
Voi trece munții, nu mai pot de tine sta departe.
Voi merge făr-a vedea nimic, cu gândurile mele,
Singur, făr-a auzi nimic în jur și neștiut de nimeni,
Încovoiat, cu pumnii strânși, dincolo de toate cele,
Zi sau noapte pentru mine vor fi totuna, fiind asemeni.
Nu voi privi cum amurgul toarnă miere pe pământ
Și nici cum, în zare, velele plutesc către Harfleur
Și, când voi ajunge-acolo, îți voi pune pe mormânt
Un buchet de călină verde și flori de cimbrișor.
poezie clasică de Victor Hugo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre munți sau poezii despre miere