Timpul e preţios. Stă agăţat de clipele lungi ca o amintire veche, tăinuită intr-un regret tardiv. Umbra gândurilor pustii străbate amurgul într-o îmbrăţişare firavă a trecutului. Încă mai caut un zâmbet în oglinda inimilor straine. Oamenii sunt reci, flămânzi de iubire şi măcinaţi de neputinţa măreţiei lor. Plecau şi rămânem adesea doar cu gustul dezamăgirii. Totuşi, cum aş putea fi de folos Lui Dumnezeu în lipsa lor?

Andreea Palasescu (16 februarie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai ascuns visele într-un crâmpei de zâmbet firav. Cu picioarele goale, încă sărutând umbra chipului tău, oglindit în apusul razelor străvezii, caut să-ţi sorb apele gândurilor.

Andreea Palasescu (7 august 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străbate întotdeauna calea desenată în harta şoaptelor, tăinuită într-un gând curat. Păşeste uşor ca o atingere delicată a dorului pe tâmplele ninse de apus tardiv. În final, oricât de anevoios ar fi drumul unui suflet hoinar, iubirea rămâne cel mai bun ghid.

Andreea Palasescu (28 octombrie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne apropiam de esenţa gândurilor atrase într-un contrast variabil. Fără să ne complacem în cotidian şi înţelegând firul raţiunii, tăinut în explicaţii inutile, mâinile şi-au înlănţuit atingerea într-o ultimă amintire. Clipele aveau cerul lor firav, stingher şi plin de senin. Iubirea era menită să trezească din moartea uitării tot acest amalgam de emoţii intense, suprimate constant sub greutatea trecutului. Eram goi si flămânzi de regăsire, în lumina proaspătă a răsăritului. Abia dacă puteam auzi pulsul slab al dorului, alipiţi de nevoile celuilalt, fără pic de independenţă. Pierdusem scânteia pe drum sau poate istoviţi şi dornici de odihna inimilor sărace, am lăsat-o garanţie zilei de ieri. Dar ea n-a mai venit la întâlnire, felinarele şi-au zăvorât flacăra de ceară şi noi am rămas orbi, căutându-ne neîncetat. Unul pe altul sau fiecare pe sine insăşi, înlesnind convingerea esenţială că nevoia de apartenenţă şi vis poate fi uneori mai presus decât glasul cald al inimii.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am promis că te voi iubi. Răbdător, blând şi firesc, într-o frântură senină de hazard, cuprinsă în priviri fragede. Mereu nobil, fără clipe rătăcite în amurgul regretelor, fără tăceri umbrite de înţeles şi singurătate. O să ne dezbrace marea învolburată a tainelor şi vidul rece, cu şoapte rostite tardiv, îţi va îmbrăca trupul gol şi dulce într-o lungă îmbrăţişare.

Andreea Palasescu (7 mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile lungi mângâiau adesea gândurile făurite tardiv, în amurgul rătăcirilor fireşti. Sufletul îmi sângera dorinţă şi nebunie. Erau zâmbete care străluceau pe cer, dar nici o boare de vânt nu-mi mângâia visele cu atingerea ta. Mi-era dor să te strâng în braţe şi să-i zâmbesc fericirii prin ochii tăi frumoşi.

Andreea Palasescu (21 mai 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În chip straniu, tu esti oglinda sufletului meu. Mă redai fericirii şi limpezeşti apele gândurilor cu un zâmbet firav. Adorm la umbra inimii tale, ascultând glasul tăcerilor, într-o dulce mângâiere. Zgomotul viselor mă poartă agale la braţul tău. Eşti dimineaţa mea de vară, cu aromă de speranţă şi noi începuturi. Ajută-mă să mă pierd într-o dulce fericire! Eu te voi ajuta să te regăseşti...

Andreea Palasescu (9 martie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lipsa fericirii trupul rămânea gol şi sufletul aprins de văpaia dorului. Timpul curgea în ropote şi limbile ceasului dansau pe scena tăcerilor. Clipele răspândeau aroma gândurilor nerostite de un glas domol. Tu erai schiţa unei lumi pe care Dumnezeu o pictase cu har pentru sufletul meu.

Andreea Palasescu (20 noiembrie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există clipe în viaţă în care efectiv îţi doreşti să închei căutările, să arunci cheile lacătelor vremii în veşnicia trecutului. E un paradox cum adesea, în amalgamul trăirilor nestatornice te surprind desenandu-mi pe suflet umbra chipului tău. Eşti aşa cum te ştiu dintotdeauna. Zâmbeşti frumos, cald şi tăcerea ta mistuitoare spune poveşti cu final fericit. Te privesc cu jind, în oglindă gândurilor nobile pe care le port ascunse în buzunarele pline cu vise şi chiar dacă nu pot străbate cuprinsul distanţei apăsătoare, dorul te face prezent în inima mea.

Andreea Palasescu (7 august 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai ascuns visele într-un crâmpei de zâmbet firav. Cu picioarele goale, încă sărutând umbra chipului tău, oglindit în apusul razelor străvezii, caut să-ţi sorb apele gândurilor. Te port pe braţele infinite ale timpului, intr-o adiere sărată a şoaptelor nerostite. Urma paşilor tăi schiţează taine adânci pe nisipul fin. Sufletul îmi şchiopătează de dor...

Andreea Palasescu (7 august 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul vindecă. Tăcerea cuprinde lacom glasul dorului agăţat într-un colţ de suflet. Călătorii obosiţi, rătăciţi prin inimi străine îşi golesc buzunarele de vise. Vuietul trenurilor vechi se aude in depărtare, într-un ecou prelung al trecutului, găzduind suflete care fug din calea iubirii. Ar vrea să revină, însă dragostea e oglinda acelui curaj nebun, o faţadă amplă a Universului. Gările rămân goale, prăfuite şi adesea poartă urma vorbelor nerostite. Astfel, într-o alegere bizară unele inimi ies din poveste pentru totdeauna.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am privit-o îndelung, încercând să-i ţin minte umerii, mersul picioarelor lungi. Aşa plecau fetele. Îşi făceau valiza şi plecau pe pantofi cu toc. Se prefăceau că nu plâng, că nu e cea mai rea zi din viaţa lor. Că nu ar fi vrut ca mamele lor să alerge după ele, cerându-şi iertare, că nu ar fi căzut în genunchi mulţumindu-i lui Dumnezeu dacă ar fi putut rămâne.

citat din Astrid Magnussen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi timpul ne va îngădui rătăcirea, dezbrăcându-ne lent de orgolii, tăcere şi promisiuni împlinite pe jumătate. Ne vom opune gândurilor aglomerate, regăsindu-ne cald, submisiv şi poate tardiv, dincolo de abstract si necunoscut. Vom respira amurgul cu grijă, trăindu-ne proaspăt şi intens, îmbrăţişaţi într-o iubire veche, sărutând paşii clipelor şi altarul vieţii scăldat în lumină şi umbre ispititoare de abis. Ne vom asculta şi focul din noi o să ardă mocnit, asmuţindu-ne dorul şi păcatele. Siluete negre de fum îşi vor încinge brâul subtire cu dorinţe ascunse în profunzimi de suflet. Înainte de surâsul înalt al razelor o să pătrund în tainele tale, sorbindu-le esenţa dincolo de vibraţie şi slăbiciuni. Şi marea o să ne scalde în seninul albastru, muşcând din amintiri nemuritoare. O să ne fim. Câte puţin sau totul într-o inimă avidă de NOI, din care vara plină de gust şi fericire, nu plecase niciodată...

Andreea Palasescu (4 mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât din tine sunt eu? O clipă, un murmur de gând pribeag sau poate o amintire în care stau înghesuite visele. Destul cât să te caut în definiţii nescrise şi să-mi pierd în sine contrastul orb. Destul cât să-mi fie timpul vâltoare şi răsărit firav, şoptit uşor la urechea nopţii, în amurg. Unde te pierd şi unde mă caut? În vorbe nespuse, orgolii şi vidul tăcerii nepătrunse, în fiorul dorului şi revolta crâncenă a nepăsării. În străinul din tine, neînţeles, a cărui taine le-a prins viaţa în pulberea vremii, aruncându-le în taina mea. Nu vreau să ne-mpărţim puţinul. Sunt egoistă şi încă am pe buze gustul dezamăgirii. Tu-mi semeni şi te-alung negreşit, fără temeri şi explicaţii. Tu-mi eşti atât de diferit în toate şi mă-ntâlnesc iar într-o doară sorbindu-ţi suspinul infatuat. Mă domini. Mai curând prin absenţă şi regăsire, prin sfidare şi cutezanţă. Prin binele ascuns, nevăzut, avid de linişte şi aparenţă. Şi eu mă lupt cu mine, cât să nu mă-nfrâng. Stranie războirea cu singurătatea într-o aglomeraţie istovitoare de suflete. Tu simţi la fel?

Andreea Palasescu (18 iunie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât din tine sunt eu? O clipă, un murmur de gând pribeag sau poate o amintire în care stau înghesuite visele. Destul cât să te caut în definiţii nescrise şi să-mi pierd în sine contrastul orb. Destul cât să-mi fie timpul vâltoare şi răsărit firav, şoptit uşor la urechea nopţii, în amurg. Unde te pierd şi unde mă caut? În vorbe nespuse, orgolii şi vidul tăcerii nepătrunse, în fiorul dorului şi revolta crâncenă a nepăsării. În străinul din tine, neînţeles, a cărui taine le-a prins viaţa în pulberea vremii, aruncându-le în taina mea. Nu vreau să ne-mpărţim puţinul. Sunt egoistă şi încă am pe buze gustul dezamăgirii. Tu-mi semeni şi te-alung negreşit, fără temeri şi explicaţii. Tu-mi eşti atât de diferit în toate şi mă-ntâlnesc iar într-o doară sorbindu-ţi suspinul infatuat. Mă domini. Mai curând prin absenţă şi regăsire, prin sfidare şi cutezanţă. Prin binele ascuns, nevăzut, avid de linişte şi aparenţă. Şi eu mă lupt cu mine, cât să nu mă-nfrâng. Stranie războirea cu singurătatea într-o aglomeraţie istovitoare de suflete. Tu simţi la fel?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie, strânge-mi inima mică şi firavă în raze de iubire şi senin. Sărută-mi gândul bun, cules în cântec, pe câmpul nesfârşit de maci. Cu tălpile goale, murdare de lut şi amintire, îmi reazăm dorul pribeag în umbre de răsărit. Cuprinde-mă cu râsul tău curat, ca o lumină rumenă de zori şi noaptea vieţii trecătoare să ne găsească îmbrăţişaţi într-o poveste frumoasă. Atinge-mă blând cu inocenţă şi rugăciuni înălţate din suflet cald până în mâinile Lui Dumnezeu.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regret tardiv

Când părinţii şi-au dat seama
Că fiul lor este-un parşiv,
Regretând, îşi zise mama:
"De-am fi avut prezervativ!"

epigramă de Viorel Frîncu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroşi a primăvară. Ecoul şoaptelor proaspete răsună surd dintr-un colţ de suflet hoinar. Ai glasul ţărmului mării ascuns într-o cochilie veche. Mi-ai strecurat dor în gânduri şi îmi pierd adesea privirea în oglinda inimii tale, într-un joc al misterelor.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt mai curajoasă de când ai plecat. Cu toate neputinţele încă nedeclarate am găsit certitudinea că nimic nu invalidează mai evident un suflet decât răutatea. Ai plecat în grabă uitând să-mi spui cum se vindecă. Oare-i suficientă iubirea?
Mi-e tare dor. S-au schimbat destine rostite într-o rugăciune la intersectie de drum nesfârşit. Oamenii se urcă în trenuri diferite, ascunzând în bagaje timpul. Cred ca au totul. Doar noi doi sperăm să ne revedem cât mai des intr-un vis. Uneori ne este îngăduit. Alteori nu. Dar să ştii că nu voi înceta niciodată să te iubesc...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu în ce chip s-a agăţat de fărâma lui de suflet. A muşcat cu patos dintr-o privire şi timpul a-nceput să-i curgă suav de sub pleoape, ca o lacrimă de ceară fierbinte, tăinuită în lumina şoaptelor. L-a sărutat uşor pe buze şi a închis ochii. Tăcerea avea gust de otravă şi nopţi lungi, private de zâmbetul blând al zorilor. S-ar fi aşezat o clipă în inima aceea străină de amintiri să se odihnească. Vântul îi purta visele din gând în gând, molcom, păstrând vii numai urmele paşilor moi pe nisipul fin.

Andreea Palasescu (20 septembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa că îmi petreceam bruma de prezent învăţând cum să vindec răni. Cusăturile erau mereu proaspete, se închideau molcom în agonia lor. Cicatricile trecutului, uşor vizibile, în amalgamul acesta copleşitor de străini păstrau mereu urma curajului. Cu sau fără ele oamenii erau frumoşi şi demni de iubire până la infinit. Şi eu mă rătăceam în poveştile lor, căutând în chip neobosit două mâini care să-mi coasă sufletul firav, dăruindu-mă din nou unui fior de vis nemuritor.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!