Rondel în alt oraş

Era iarnă, vânt şi sloi,
Tu m-aşteptai în stradă;
În oraş străin de noi,
Oare cine să ne vadă?

Captivi ca într-o nadă
Ne-mbrăţişam noi doi;
Era iarnă, vânt şi sloi,
Tu m-aşteptai în stradă.

Păşeam pe promenadă,
Ne mai sărutam... apoi,
Seara începea să cadă
Peste drumul înapoi

Şi era iarnă, vânt şi sloi.

rondel de Ioan Friciu (12 februarie 2016)
Adăugat de ioanfriciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii fecioarei

întuneric stelar,
era frig şi era iarnă
mai trecea un stol
cuibul lumii astăzi este gol
căutam o ploaie la fereastra ta
ningea cu fulgi mari pe cărări de dor
te aşteptam la steaua polară
sărutam femeia, cu buzele arse
se deschidea o poartă
ochi de fecioară în poartă
ne întâlneam goi pe ţărmul de flori
scriam pe cearceafuri rupte dintr-un vis
surâdeai în noapte, era vară în noi
ne aruncam în valuri, în chemări de doi
adormeai în mine, ploua peste noi
eram doi, mereu amândoi
strângeam în braţe femeia, în acorduri de ploi
erau fierbinţi ore, căutam sărutul
mă chemai în ploaie
eu curgeam şiroaie pe pletele tale
răsucite în vânt
deschideam o noapte cu iubirea pură
cădeau frunze în parc
strângeam de mână o fată, pe aleile din noi
pe masa stelară
o cafea fierbinte şi o noapte în doi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Du-mă, iarnă...

Du-mă, iarnă, peste lume,
într-o ţară fără nume,
unde şade-o zână bună
care de pe cer adună
toate tainele din stele
şi-apoi suflă peste ele,
lângă suflet să le-aştearnă.
Du-mă, iarnă!
Du-mă, vântule haihui,
într-un loc al nimănui,
unde să zâmbesc mereu,
să-mi fac cuib în curcubeu
ca să nu-mi mai dea de urmă
lacrimi care-n pleoapă scurmă
şi mă-ndoaie spre pământ.
Du-mă, vânt!
Ia-mă, crivăţ, pe-o aripă
şi mă zboară într-o clipă
până dincolo de noapte,
să miros cireşe coapte
şi să-mi vină la fereşti
ursitoarea din poveşti,
să-mi ursească să mai cânt,
să mut cerul în cuvânt.
Du-mă, iarnă, du-mă, vânt!

poezie pentru copii de Mihaela Hură
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna plină

Ce-i ţărm cald era Arctic sloi
Cu iceberguri deci;
Gheţari pluteam atunci noi doi
Şi luna-n ape reci

poezie de Robert Graves, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spini

era frig şi era iarnă
ningea acut
în noi, pe lângă noi
era atât de frig în camera goală
ningea cu tăceri în vremea de apoi
afară, pe două ramuri ruginite
înflorise un trandafir
roşul aprins era culoarea lui
în albul pur, din jur
soarele se risipea, pe aici, pe undeva
jos, cădeau petale
una câte una
era ploaie şi vânt
ceţuri plângeau prin crâng
se scurgeau alegoric pe pământ
afară niciun cânt
pescăruşii plecaseră demult
m-am înţepat într-un spin şi am ţipat
nu am ştiut şi l-am certat
dimineata priveam trist
la fereastră, trandafirul se uscase în glastră
în iarna asta, când lacrimi curg, se scurg
ce să mai fac, aici, acum

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

m-am întors pe ţărm într-o iarnă
cerurile erau uscate şi reci

ploua în jur şi era frig în lume
ploua a iarnă prin geamuri sparte
se întuneca în jur, eu mai scriam o slovă

era târziu în noapte şi noaptea era grea
mă întorceam mereu pe drumul sorţii
eram dublura unui eu pierdut în doi

veşnic rătăcit pe drumul meu
plecam şi reveneam mereu
în geamurile vieţii timpul încă bate

azi nu mai ştiu, trăiesc sau e firesc
să scriu pe ziduri lumii în cetate
plecam, mă întorceam tăcut în noapte

din rupte buzunare se scurgeau idei
pasul greu punea amprenta în palma vieţii
se ridica un semn de întrebare
privea în jur, pleca apoi pe jos

pe scoarţa lumii scriam povestea unui om damnat în a sa soartă
vroiam să plec şi nu am mai rămas
îngheţau frunze pe ramuri târzii
se stingea o ţigară, mai ardea câte un gând

era frig, era iarnă, priveam către cer
atunci am simţit acut acel fior
ningea în ochii mei cu fulgi târzii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metempsihoză

Şuieră crivăţ de iarnă peste vâlcele,
(Iubito, cumva acestea-s merele mele?)
Şuieră crivăţ de iarnă peste ape şi case,
(Vegetarian pot fi cu-aşa buze cărnoase?)
Şuieră crivăţ de iarnă peste-ofilită mimoză,
(Te privesc lung, fascinat, căzut în hipnoză)
Şuieră crivăţ de iarnă peste culmea de deal,
(Înveleşte-mă cu trupu-ţi, molatic ogheal)
Şuieră crivăţ de iarnă peste cocoş de Hurez,
(Să exersăm, disperaţi, cu sărutul francez?)
Şuieră crivăţ de iarnă peste ienuperi şi ceri,
(Din conu' Minu să-ţi recit? Nichita preferi?)
Şuieră crivăţ de iarnă peste triste coline,
(Să nu mă spulbere, ascunde-mă-n tine!)
Şuieră crivăţ de iarnă peste târg, peste sat,
În primăvară, copile, intra-vei bărbat!

parodie de Constantin Ardeleanu, după Nina Cassian
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie

Ştii, doamnă?
Era toamnă când te-am văzut.
Era pustiu de tine.
Fără să ştiu
cenuşa norilor îmi înecase văzul
iar auzu-mi era vânt...
O şoaptă mi-a fost deajuns
ca vântul pustiului să nu mai bată.
O şoaptă... Atât.
O şoaptă transformată în sărut
de frunză rugunie
îmbrăţişată de glie.
Şi în apus de toamnă
am scăpat de pustiu,
iar acum, la plecarea ta
am rămas copac siguratic
în prag de iarnă argintie.

poezie de Dorel Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început de primăvară

Soseşte primăvara pe la noi
Din drumurile reci, îndepărtate,
Stihii-nfrânte pleacă înapoi
Ştergând tristeţi din urmele lăsate.

Ne-a târât iarna prin viscol şi noroi,
Vârându-ne în zile-ntunecate,
Soseşte primăvara pe la noi.
Din drumurile reci, îndepărtate.

Pocită, cu puterile-i secate,
Plecată spre tărâmuri prinse-n sloi
Se zvârcoleşte-adânc la ceas de moarte,
Prin ceţuri, prin noroaie, vânt şi ploi
Soseşte primăvara pe la noi.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă, iarnă...

Mă înspăimânt că vine gerul
Şi mi-o-ngeţa... caloriferul.

distih de Ion Bindea din Distihuri (2009)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-ntreba...

Nu te-ntreba de ce vin norii,
Nu te-ntreba de ce te strig.
E iarnă azi şi-n largul zării
Se rup fâşii de vânt, de frig!

Ce tristă-i zarea! Frunze ning...

Azi, picuri reci lovesc des pleoapa,
Iar ochii-mi se închid, apoi,
Unesc o lacrimă cu apa
Şi pasu-mi este mai greoi.

Ce tristă-i zarea, ca şi noi...

Copacii au rămas stingheri...
Cheamă prin ram privirea mea.
Dansează-n gol. Parcă mai ieri,
Prin frunze, dorul mi-l şoptea.

Ce tristă-i zarea, ea te vrea...

Nu te-ntreba de ce vin norii,
Nu te-ntreba de ce te strig...
E iarnă azi şi-n largul zării
Se rup fâşii de vânt, de frig...

poezie de Vera Crăciun din Pe valuri de albastru (iulie 2014)
Adăugat de Vera Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi de iarnă, departe de munţi, am descoperit o poză neclară a Everestului în cartea lui Richard Halliburton, Book of Marvels (Cartea minunilor). Era o reproducere jalnică, în care vârfurile crestate răsăreau pe fundalul unui cer ridicol de înnegrit şi şters. Everestul însuşi, aşezat undeva în spate, nici nu părea să fie cel mai înalt, dar nu conta. Era cel mai înalt; aşa spunea legenda. Cheia către poză erau visele, permiţându-i unui băiat să pătrundă acolo, să stea sus, pe creasta bătută de vânt, să se caţere către vârful care acum nu mai era departe...

Thomas F. Hornbein în Everest - creasta vestică: traversarea vârfului Everest
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada

merg pe o stradă
fără oraş, fără sens
într-un deplin nonsens cu consensul general
merg în oraşul fără nume
lumina absentă, poate incoerentă
umbre negre pe drum
fără grabă, fără treabă, aşteaptă, la pradă
în noapte doi oameni pe o stradă
unul sunt eu
celălalt, caldarâmul murdar şi ud
de pe o stradă
în mine picură tăceri
de azi, de ieri
caldarâmul stă cuminte, pe stradă
îndură, vânt, ploi, tacute nevoi
eu zac azi pe caldarâmul ud
udat cu sângele meu
într-o noapte, pe strada aceea
murdară şi neagră
în zori, zac mai departe, pe stradă
începe o nouă zi
pentru voi, eu...
eu zac pe o stradă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecere la ora de iarnă

Întârzie un tren, un ceas,
Întârziem mereu şi noi,
Dar nu-nţeleg cum a rămas
Pământul... cu o oră înapoi.

epigramă de Vasile Iuşan (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imi ceri prea mult

îmi ceri prea mult;
nu cred că am să pot vreodată
să rup din cerul meu o stea
şi-o lună, totodată.

pe cerul meul nu este lună,
a fost furată când îmi era aproape
însă am înţeles motivul,
era iarnă,... era noapte.

dar stele mii şi mii se nasc
cu fiecare clipă care trece
şi nu le vrei, nici nu îţi plac
căci era iarnă,... era rece.

îţi pot da soarele de vară
şi stele-o mie legate într-un cult,
de nu le vrei, îţi spun cu îndrăzneală,
îmi ceri prea mult.

poezie de Marta Carmen Ioana
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bilanţul zilei

În prima parte-a zilei a plouat-
Puternic vânt de iarnă a suflat
Iar gerul care ploaia a-nsoţit,
Copaci, maşini şi stărzi a poleit.

(În ciuda vremii,-n pieţe şi azi s-a protestat)

Mai către prânz, au început să cadă
Steluţe jucăuşe de zăpadă
Şi peste tot decorul glazurat
O dalbă mantie s-a aşezat...

(Şi oamenii sunt tot acolo-n stradă)

Spre seară, nins, plouat şi îngheţat
Pământul straşnic s-a cutremurat;
A protestat şi el, e dreptul lui...
A protestat, dar împotriva cui?

(Acum e miezul nopţii, v-am pupat!)

poezie de Ica Ungureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cazonă

Iubita mea, e iarnă peste fire -
Dar mult mai multă iarnă-i prin cazărmi
Încerc să te găsesc în amintire –
Tu-n clipa asta poate dormi

Se zbate-un vânt turbat, năprasnic
Ce desenează-n geamuri flori de ger
Şi peste răcnete de santinele
Parcă miroase-a brad şi-a lerui-ler.

Iubita mea, departe eşti în iarnă,
Gerul în inimă îmi e statornic domn
Iar trupul chinuit nu poate să adoarmă
Şi tremură de dor şi de nesomn.

Mă doare amintirea unor vremuri
În care un tot eram, şi-apoi,
Îmi amintesc de huruitu-acelor trenuri
Prin care soarta ne-a-mpărţit la doi.

Mi-e atât de dor de tine şi de-o vară
De-o pajişte pe care mână-n mână noi,
Fugeam, râzând, prin iarba rară
Gustând aroma dulce-a unei ploi.

Iubita mea, e iarnă peste fire,
Mai multă iarnă-i, însă, prin cazărmi…
Şi te sărut, zâmbind în amintire –
Tu-n clipa asta poate dormi.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hoinar

Hoinăream prin oraşul tinereţii
Purtat de amintirile trecute,
Despre iubiri încă ne-ncepute
Înflorite-n pragul bătrâneţii.

Pica pe frunte roua dimineţii,
Gândul mi-l scotea din vălmăşeală,
Îl arunca spre anii mei de şcoală
Ce mi-au dăruit noi sensuri vieţii.

Să nu rămân o victimă tristeţii
Mai hoinăresc pe vechea promenadă,
Dar e târziu... şi cine să mă vadă?
Nu-i ţipenie de om pe stradă...

Doar singuratici paşii mei răsună
Pe sub feeria clarului de lună...

sonet de Ioan Friciu (31 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog

Îngenunchez în vânt. Mâne oasele
au să-mi cadă de pe cruce.
Înapoi nici un drum nu mă duce.
Îngenunchez în vânt:
lângă steaua cea mai tristă.

poezie de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om în cetate

un om a plecat
pe un deal
să se culce
turma de oi
privea cum trece, se duce
era frig, era târziu şi era iarnă
în lume, în noi şi în toate
lumina a încetat să mai curgă
pe cer două stele
uituce şi ele
ieri o stea
a căzut în vale
în valea cui
tu asta să spui
pe cer a mai rămas o stea
azi plânge singură şi ea
vântul bate şi bate
noaptea e neagră
şi este atât frig în cetate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerşetorul

Cu haine zdrenţuite stă în stradă,
Are o mână-ntinsă tremurând
Şi nimeni nu-l crede că-i flămând;
Trecătorii merg, fără să-l vadă.

El în nevoi a început să cadă,
Sărăcia nu-i doar din vina lui,
E jocul întâmplării şi destinului
În care prins a fost, ca într-o nadă.

Oameni ca acesta-s o grămadă;
Din peisaj dorim ca să dispară,
Prezenţa să le fie cât mai rară,

Dar pentru asta, trebuie în ţară,
Să fie şi-o minimă decenţă,
A nu intra cumva... în decadenţă.

sonet de Ioan Friciu (10 ianuarie 2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!