!…

Nu mai ştiu ce a rămas nescornit
ca semn al iubirii mele
gura a căpătat conturul teiubesc-urilor
pasul lasă dâră şi-n ea să citeşti
declaraţii de dragoste
ochii dilataţi – sau lumea?
În orice umbră se probează şablonul umbrei tale –
devenind gest reflex
Acestea toate vin natural…
şoaptele tale sunt muzici care mă ţin
sub un duş de nisip – clepsidră pe măsură…
fiecare bob având efigia ta, secţionează carne, os, nerv
şi venă, renăscându-le cu frecvenţă uluitoare

dovada iubirii sunt
Eu
altfel, nu mai ştiu…!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum eşti tu!

Cu inima arsă, de şoaptele fierbinţi
Te cred pe cuvânt, dar ştiu că poţi să minţi!
M-ai fermecat, cu zâmbetul tău!
Gurii tale, nimic nu-i trebuieşte, chiar nimic!
Şi cât sunt eu de mare,
Mă ai la degetul tău mic!

Fără de sandale,
Mă plimb pe nisip, pe nisipul moale!
Fără tine!
Atât de simplu, tu spui nu!
Mă laşi, pleci! Chiar pleci?
Nu ştiu când glumeşti!
Nu ştiu când greşeşti!

De ce mă laşi?
Adun nisip în palmă
Făcând câţiva paşi!
Spre tine vin, cu visele mele!
De mână te ţin!
Pe-o cărare mică, dar plină de stele!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul

Dumnezeu e pretutindeni (punct)
chip şi asemănare (noi), dar
unde ascundem propria
pretutindenietate?
Cât de largi, cuprinzători ni se îngăduie…
liberul arbitru, ei bine
această condiţie
ne face puternici… şi singuri
sau umili şi în comuniune, unitate.
Cu toate acestea
am tot mai mult senzaţia
că sunt doar o traiectorie
nu am nici măcar
consistenţa unui bob de nisip

limitele sunt înăuntru şi
acest înăuntru este reflexia bogată
a lui afară…
din ce în ce mai greu îmi pare
să-mi asum destinul de om –
menirea mea dincolo de contemplare
cu motivul venirii sau plecării mă frământă
nu mijloacele
ci faptele în sine, rotundul în care
muchii acestui pretutindeni parcurgându-mă
«cine pe cine» sau «cine-cui»
lasă semn!
Oglinda aceasta arată un străin.

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de cuvinte pe flori de aer

mi-am
îmbrăcat ochii în
privirile tale
umbră
lăsată de vânt
pe palmele acestei zile gingaşe
stropită cu
cântecul toamnei

mi-au
rămas palmele vântului
în buzunarele mele
să
se mai încălzească oleacă

îmi
caut privirile uitate
în paharele acestea ale zilei
înflorite cu
paşii umbrei tale
până la
o aruncătură de cuvinte
pe flori de aer

nu ne
mai priveşte ziua cu
atâta îngăduinţă
şi
pentru fiecare pas al clipei
ni se cere parola
ca să ne avântăm
în coşul acesta cu ciuperci ale toamnei la
o aruncătură de frunze căzute
sub privirile acestea ale nimănui prin dosul
surâsului tău zugrăvit
în umbra cuvântului

poezie de Ioan Daniel Bălan (27 octombrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice persoană este în mod natural un focar al iubirii. Începând de la ultimul focar al iubirii - care este Dumnezeu Tatăl - continuând prin iubirea Fiului - care este viţa din care provin şi în care sunt mlădiţele - între toate e unitatea iubirii, care dă vinul bucuriei.

Dumitru Stăniloae în Chipul evanghelic al lui IIsus Hristos
Adăugat de Pr. Grigorescu Florin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alma

Lasă pasărea
sufletului meu
să zboare pe cerul
senin al gândurilor tale...
lasă spinii
dorurilor mele
să înţepe
talpa iubirii tale...
simţi cât sufăr
când mă înjumătaţeşti
plecând?

poezie de Sinziana Hliboceanu
Adăugat de Sonia Teodorescu Potoceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin orice poţi cădea în lumea asta, numai printr-o mare iubire nu. Iar atunci când iubirii tale i s-ar răspunde cu dispreţ sau indiferenţă, când toţi oamenii te-ar abandona şi când singurătatea ta ar fi suprema părăsire, toate razele iubirii tale ce n-au putut pătrunde în alţii ca să-i lumineze sau să le facă întunericul mai misterios, se vor răsfrânge şi se vor reîntoarce în tine, pentru ca în clipa ultimei părăsiri strălucirile lor să te facă numai lumină şi văpăile lor numai căldură.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

arc

octombrie câmpiei
dăruie strălucire din argintul brumei
în mijloc un copac, un singur copac
singur
raze înjumătăţite diluându-i umbra
lasă o pată aurie şi nu-nţeleg
de unde vin tonuri de violet acolo şi
aproape nud copacul, acum
câte păsări îl mai ştiu, câte
se vor întoarce să-i aducă
sau să-şi ia felii de libertate?!

octombrie meu este altfel
mai neceremonios de data aceasta
ca un păstor
păstorul oilor mele pastel, mi le mână
spre constelaţii nenumite

neputincios într-un fel
aştept pe aprilie când câmpia aceasta
oh, câmpia aceasta
îmi va şti
violet-auriul umbrei anume

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutări singuratice

Sărutările singuratice,
m-au lăsat în petalele iubirii
ca zăpada viscolită
ce-nfloreşte la fereastră.

Scufundat în ape- adânci care se
mişcă-n mare
mă chinue sărutul,
ca lumina slabă
a iernii în crepuscul
şi mă cheamă spre visare.

Sunt scufundat în ramurile tale
şi sunt atins de flori.
Soarele nu mai străluce ca o mângâiere de culori,
iar luna s-a trezit din somnul său diurn pe mare.

Marea-nvolburată a revenit iarăşi în maluri,
petalele iubirii tale ning pe peieptul meu,
atingerea iubirii tale mi-o amintesc mereu.

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2015), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XVII

Nu te iubesc ca pe un trandafir japonez, un topaz,
ori o săgeată de garoafe sărită din foc:
te iubesc cum sunt iubite doar fiinţele sumbre,
pe ascuns, undeva între umbră şi suflet.

Te iubesc cum iubeşte planta care nu-nfloreşte şi
păstreaz,-ascunsă-n ea, lumina corolei ne-nflorite
şi, graţie iubirii tale, este ascunsă-n trupu-mi
acea puternică mireasmă emanată de pământ.

Te iubesc fără să ştiu cum, nici când şi nici de unde,
te iubesc sincer, fără confuzii şi fără trufie:
şi te iubesc aşa pentru că nu ştiu să iubesc altfel,

doar în acest chip în care eu nu sunt şi nici tu nu eşti,
aşa de-aproape că mâna ta pe pieptu-mi e mâna mea,
aşa de-aproape că se-nchid ochii tăi când adorm eu.

sonet de Pablo Neruda din O sută de sonete de amor (1959), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frustrări

nu te mai gândi nici tu
este o pierdere de vreme
poate cândva vei simţi altfel
aerul serilor târzii

deocamdată
orice am face lucrurile vor rămâne
îngropate undeva departe
în zgura de fier a timpului
într-un genunchi

ca ochii mei îngropaţi
în urmele tale pe nisip
ca parfumul trupului tău
în creierii mei
ca o încordare a nervilor
din piane

ca zilele acestea întunecate
ca nişte pietre abrupte
care se rostogolesc fără oprire
pe un povârniş rudimentar

ca o uitare atât de adâncă
încât nici nu mai ştiu
dacă e într-adevăr o pierdere de timp
dacă e bătrâneţea
dacă e o însingurare
sau o înfrigurare
sau o frustrare
sau o vindecare
sau o veşnicie
sau o înserare
soră cu moartea

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai faci, Domniţă, de nu mai dai niciun semn? Tu ştii, că eu vreau să ştiu, că doresc să ştiu cam fiecare pas al luminei Tale! Eu neschimbat. Cu gândul dincolo de carul cel mare. Să facem la Braşov o şedinţă literară cu aceste traduceri, într-o după-amiază cu zăpadă. Şi cu căldura inimei Tale împrăştiată în toată camera, ca mirosul de gutuie!

Lucian Blaga în Domniţa nebănuitelor trepte. Epistolar Lucian Blaga - Domniţa Gherghinescu-Vania (1995)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

fotografii mişcate tare

distorsiuni
pun demonilor derute
sau ignorându-i păşesc pe muchii
între parabole şi instincte
iau cu mine frânte
traiectorii

văd ţărmul, dar nu văd marea
ating lumina, dar nu ştiu Cuvântul, ard
oblic
chimic vântul şi nu ştiu
nu ştiu unde mi-e pământul
ah, rădăcinile mele lichide
cum mai stau umbră…
distorsiunilor!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiţii privilegiaţi

Luna a devenit un dansator
la acest festival al Iubirii.

Acest dans de lumină,
această binecuvântare sfântă,
această dragoste divină,
ne cheamă într-o lume aflată dincolo de lumea
pe care numai îndrăgostiţii
o pot vedea,
cu ochii lor arzând de pasiune.

Ei, cei ce s-au predat Iubirii,
Sunt cei aleşi!

Devenind astfel particule de lumină,
ei sunt acum strălucitorul Soare!

Ei au lăsat în urmă această lume de jocuri muritoare;
Ei sunt iubiţii privilegiaţi,
care au creat o nouă lume
cu ochii lor arzând de pasiune.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu crede că sunt aşa cu oricine

depinde de om
sau de biped

pentru că uneori mă lasă rece
distanţa
sau metri cubi
sau mai ştiu eu ce unitate de măsurat temperatura

pentru că uneori îmi las răbdarea acasă
şi pot să-ţi spun
neplăceri
sau distorsiuni feroce

pentru că întotdeauna sunt altfel cu fiecare

cu toate astea sunt de-un calm obsesiv
şi tac
sau aproape tac

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploile din ochii tăi

Ploile din ochii tăi
Limpezesc sentimentele gri
Netezesc gândurile opace
Şi îndeamnă la sinceritate
Catifeaua palmelor tale
Modelează instincte ascunse
Colorând lumini nebănuite
Şi orizonturile albe de dor
Şoaptele buzelor tale
Dau viaţă nespuselor cuvinte
Însufleţesc fulgii de nea
Şi aprind zorile păcătoase
Bună dimineaţa viaţă
Timpul meu e al tău
Fluture inocent sau inorog
Clepsidră fără de nisip
Iubire fără de sfârşit.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem sincerităţii

Nu pot să te uit!
în inima mea doar vânt
şi tu esti departe
Poate că plouă sau ninge în calendar, şoaptele tale sunt vii, nu sunt moarte
la noapte în tren va ciopli călătorul în mâinile tale
un zid prin care zborul dragostei mele îşi va ciopli un copil
copilul de aur, visând la stele în căutarea ochilor tăi
nu pot să te uit!
ai crescut în trupul meu ca un copac, cu aripi de flăcări
şi cât ai fi de departe, blestemul iubirii mă naşte în altă piatră
găsesc cuvintele şi ţi le şoptesc la noapte
în inima mea luna ochilor tăi va sclipi copilul din mine, se va închina în mâinile tale alb-azurii.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiindcă prietenia e una dintre numeroasele feţe ale Iubirii, iar Iubirea nu se lasă înrâurită de opinii: ea îl acceptă pe celălalt, şi fiecare creşte în felul său. Prietenia e un act de credinţă în altă fiinţă omenească, şi nu un act de renunţare. Nu căuta să fii iubit cu orice preţ, pentru că Iubirea nu are preţ. Prietenii tăi nu sunt cei care atrag privirea tuturor, care se minunează şi spun: "Nu e nimeni mai bun, mai generos, mai plin de virtuţi...". Sunt cei care nu pot sta să aştepte să vadă ca să se hotărască după aceea care e cea mai bună atitudine de luat: decid pe măsură ce acţionează, chiar dacă ştiu că asta poate să fie foarte riscant.

Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra, "Unitatea"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia de sticlă

Acum ştiu femeie de sticlă
Te-am învins.
Mă atrăgea vinul coapselor tale,
Focul de sânge al cărnii,
Tainele frumuseţii
ascunse sub piele,
Vibraţia blând rotundă
a aerului din formele tale,
Mierea din păr.
Acum ştiu femeie de sticlă
E de ajuns
să pui toate acestea la loc,
E suficientă jertfa
acestor daruri către Dumnezeu
care te-a creat din foc,
vin şi lapte
Aer şi miere
Şi-atunci rămîi goală,
goală de tot
În smalţul sticlos al formelor tale,
Femeie de sticlă
în care dansează acum
Jumătatea geamănă
a sufletului meu.
Abia azi
mă-ndrăgostesc cu adevărat!
Abia acum ştiu femeie de sticlă
Cine eşti, cine sunt, cine am fost
La început de Lume

În sfera Paradisului...

poezie de Rodica Elena Lupu din Ferestre colorate
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbră întredeschisă

lasă-mi respirarea
unui zbor
la plecare
ia pelerina de adio
ploaia eşti chiar tu

lasă o umbră
întredeschisă spre
sfârşitul timpului

nu mai privi peste umăr
urmele tale sunt doar
nişte cicatrici acoperite
de nisip

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi scriu

ştiu că mă citeşti în fiecare zi
suntem legaţi prin fire nevăzute
ale sufletului
nu ştiu cum te numeşti
nu ştiu unde locuieşti
dacă ai un iubit
sau o iubită
dar eu îţi scriu
în fiecare seară şi dimineaţă
dacă îţi aduc un zâmbet
sunt împăcată
dacă îţi aduc o lacrimă
înseamnă că în viaţa ta
ceva mai doare
poate ne vom cunoaşte
într-o zi....
nu vreau să fii dezamăgit
sau dezamăgită
nu sunt o floare
nici privighetoare
sunt o poetă
care şi-a găsit târziu vocaţia
am iubit,,, am plâns... am râs..
şi încă trăiesc
cu intensitate maximă
fiecare clipă...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!