În mine, ca român, istoria e strâmbă
În mine, ca român, istoria e strâmbă,
Prin inima-i sunt garduri de noroi,
Adevărul stă în crucea sfântă
Dar și ea, Doamne, a uitat de noi.
Privirea mi-e arsă de durere,
Nici un lucru nu-i la locul lui,
Zăpada are urme-adânci de sânge,
Pete flori, de-a lungul Prutului.
Ne-am îmbrăcat păcatul peste suflet
Și adevăr am spulberat în hău,
Trec timpi înalți întru falsificare
Că nimic din casă nu-i al meu.
Vin hapsânii să ne mute steagul
Cetății printre morți și printre vii,
Pâinea să ne-o fure de pe masă,
Să lase-n urmă pulberi și orgii.
Unde merge clipa întristării,
Drumurile toate unde duc?
Peste noi vin clipe alarmante,
Pe care pantă-a viții s-o apuc?
Chiar oglinda țării este strâmbă,
Am trupul răstignit în două zări,
Am ochii cu broboane de-ntuneric
Din adânc de furtunoase mări.
În mine totu-i doar o strâmbătate
Nimic nu va rămâne mult așa,
Vom întrupa trecutul într-o pâine
În miezul cărei crește țara mea
Rotundă și gustoasă peste timp,
Vom învinge din rărunchi hapsânii
De ne-or linge rănile, durerea
Când supuși la lună latră câinii.
În mine, ca român, totul e sfânt:
Liniște, belșug, îndestulare
Și mult mai mult în cer cu sârg
Pun porumbeii vieții ca să zboare!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre țări
- poezii despre timp
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre pâine
- poezii despre durere
- poezii despre câini
- poezii despre adevăr
- poezii despre înălțime
Citate similare
Respirând tot mai mult din mine
Într-o zi vom rupe fâșâi, fâșâi
dintr-o pâine caldă
și ne vom pierde prin târgul cu vechituri
ce spune lumea, nici nu-mi mai pasă
ține-mi sufletul în palmă (am mâinile-nghețate)
învelește-mă cu tine,
nu mă dor cât mă ard,
duminicile toate...
**
Într-o zi, de-ai să revii, să nu mă cerți
că n-am trăit despre noi cu discreție,
că deși n-aveam ceas, știam când se trezesc păsările,
așa am inventat (respirând tot mai mult din mine)
noi jocuri-de-umbre pe pereți
***
Într-o zi, regăsindu-ne (vom dobândi cea mai sfântă avere)
până când aluatul de pâine va crește
ne vom bea cafeaua din aceeași ceașcă
(am inventa un dialect vorbitului în tăcere)
apoi, vom rupe în două pâinea cea caldă
zămislind, amândoi, cea mai frumoasă poveste...
poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poezie si pandemie, Amprente (17 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre inventatori, poezii despre viață, poezii despre tăcere, poezii despre superlative, poezii despre suflet sau poezii despre păsări
Respirând tot mai mult din mine
Într-o zi vom rupe fâșâi, fâșâi
dintr-o pâine caldă
și ne vom pierde prin târgul cu vechituri
ce spune lumea, nici nu-mi mai pasă
ține-mi sufletul în palmă (am mâinile-nghețate)
învelește-mă cu tine,
nu mă dor cât mă ard,
duminicile toate...
**
Într-o zi, de-ai să revii, să nu mă cerți
că n-am trăit despre noi cu discreție,
că deși n-aveam ceas, știam când se trezesc păsările,
așa am inventat (respirând tot mai mult din mine)
noi jocuri-de-umbre pe pereți
***
Într-o zi, regăsindu-ne (vom dobândi cea mai sfântă avere)
până când aluatul de pâine v-a crește
ne vom bea cafeaua din aceeași ceașcă
(am inventa un dialect vorbitului în tăcere)
apoi, vom rupe în două pâinea cea caldă
zămislind, amândoi, cea mai frumoasă poveste...
17.01.2021
poezie de Daniela Pârvu Dorin din personale, Duminici (17 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirile cu chipul sfânt
Mă voi topi în vechi cutume,
În oala de pământ a vieții,
Unde visăm la gura-i largă
Doar frumusețea tinereții.
Mă voi topi în osuarul
De sub orașele de cruci
Unde se-aude seara toaca
Și ziua, printre ramuri, cuci.
Mă voi topi într-o țărână
Din care, Doamne, am venit
Să dăinuiesc în raiul care
S-apropie de infinit.
Mă voi topi, te vei topi,
Iubirea mea, sânge din mine,
Noi niciodată n-om muri,
Ne vom uni în fericire,
Apoi ușor, în vechi cutume
Vom trece-n pumnul de pământ,
Să odihnim întru vecie
Iubirile cu chipul sfânt!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre iubire, poezii despre visare, poezii despre tinerețe, poezii despre sânge, poezii despre seară, poezii despre religie sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Ziua...
... și va veni o zi, când fiecare moldovean
când fiecare suflet dus peste hotare
va fi întâmpinat cu doina de alean
din versul meu, din pâinea mea cu sare
când țara miliardului furat
va fi în rândul miliardelor de aur
când națiunea scoasă la mezat
din curvă va redeveni tezaur
și când mizerii alde plahotniuc
vor sta unde li-i locul - la-nchisoare
și mort să vă-ntălnesc am să mă duc
să vă-ntâlnesc cu pâine și cu sare
când saltimbanci de teapa lui dodon
vor sta unde li-i locul lor- în țeapă
cu-același vers eu am să ies la avion
adăugând la pâine și la sare ceapă
și când te vei mândri ca moldovean român
că tricolorul tău nu-i simplă pânză
te-oi întâlni cu cel mă bun din lume vin
cu cea mai fină și mai cosânzeană brânză
dar până când îți cântă venetici
și leprele mancurte din născare
eu știu că n-am ce căuta aici
eu știu că țara mea-i peste hotare...
poezie de Iurie Osoianu (9 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre poezie, poezii despre tezaur, poezii despre națiuni sau poezii despre mândrie
Singurătatea e amară...
Singurătatea e amară
Într-un colț micuț de țară,
Nimeni nu-ți împărtășește
Gândul ce te copleșește,
Gândul care te-nfioară
Că ești o tristă vioară
Care cântă și nu cântă
Doine din inima frântă.
Copiii-s în depărtare,
Norii negri-s peste zare,
Vine iarna, suflă vântul,
Se cutremură pământul.
Lacrimile curg șiroaie
Când coloana se îndoaie
De poveri, greutăți multe,
N-are cine să ne-asculte.
Că în țara, mică țară,
Totul este de ocară,
În singurătatea noastră
Moartea intră pe fereastră.
Nu se bucură nici dânsa
C-a ieșit din noi osânza,
Am rămas schelete toți
Peste care pășesc hoți.
Nu-i schimbare, nu-i nimic
Din care s-avem câștig,
În singurătatea rea
S-avem cel puțin o stea
Care din cer să vegheze
Clipa care să dureze
Într-o bucată de pâine
Dăruită azi și mâine.
Într-o căniță de apă
Cât mai gârbovim la sapă,
Să-ntindem singurătatea
Cât mai e în cer dreptatea.
Că aicea pe pământ
Nu-i nimic, doar bate vânt
Prin oase și prin făptură,
Prin a țării bătătură.
Doamne, iartă de păcat
De-s femeie sau bărbat,
Iartă-i pe cei din conac,
Pentru noi nimic nu fac
Se îmbuibă în de toate
Fără să facă dreptate,
Ei adună și adună,
Noi rămânem cu ea-n mână!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre dreptate
- poezii despre vioară
- poezii despre viitor
- poezii despre tristețe
- poezii despre singurătate
- poezii despre schimbare
- poezii despre prezent
Sânge și os de român
Născut în urbe sau cătun
Sunt mândru, Doamne, că-s român,
În oase port romani și daci,
În sânge cântecele dragi.
Port curcubeu-n trei culori,
Pun pe morminte mii de flori,
Mă-nalț pe munții plini de soare,
Înot pe valurile din mare.
Sunt spuma crezului și-a vieții
Pe orizontul dimineții,
Sunt un simbol de libertate,
Dorință veșnic de dreptate.
Oricând sunt vatra de jeratic
Ce arde-n energie static,
Dar sunt o energie-n toi
Când țara-i zid făcut din noi.
Totul nu-s vorbe,-s mărturii
Pentru cei morți, pentru cei vii
Că Doamne-am crezu-nalt și bun
Că-s sânge și os de român!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înot, poezii despre simbolistică, poezii despre oraș, poezii despre naștere, poezii despre muzică sau poezii despre munți
Trăim în țara unde...
Trăim în țara unde dorul s-a născut,
Ereditar, în gene, îl ducem mai departe
Și unde vitejia înseamnă mult mai mult
Decât o simplă vorbă scrisă într-o carte!
Trăim în țara unde verbul "a iubi",
Ca om ne definește și ne onorează
Și unde moștenire lăsarăm la copii
Dragostea de țară ce-n suflete primează.
În țara unde există bunătate,
Unde orice român în casă te primește
Tratându-te la fel ca pe un frate,
Să nu greșești, trădându-l mișelește!
Nu suntem slabi să crezi că poți să râzi de noi,
Fiindc-am lăsat păduchele în cap să ni se urce,
Trăim încă pe locul unde se nasc eroi
În firele de iarbă când țara-i la răscruce!
Poate tăcem acum și nu zicem nimică,
Vrem să vedem răimea cât duce de departe,
Dar ai să vezi românul de jos cum se ridică
Și-n glas de tunet zice: Azi fac dreptate!
Purtăm răbdarea, o haină pentru-afară
Când moliile-o rod, găuri în ea rămân,
Dar pielea ce se vede nu-i de ocară,
Sub ea palpita un suflet mândru de român!
Trăim încă în țara unde se nasc viteji,
Lumini ce pot străbate și cea mai neagră noapte,
Tu crezi că noi dormim, dar ochii ne sunt treji,
Ai grijă cu românul când s-o trezi din "moarte"!
Trăim în țara unde mândri ne-am născut
Trăgându-ne puterea din pământul străbun,
Nu crede c-ai învins, dacă azi am tăcut,
În vine înc-avem un sânge de român!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre România, poezii despre vestimentație sau poezii despre verb
Îngenunchez la crucea credinței în Hristos
Când ochii își deschide copilul pe pământ
Vede cum iarba crește în unduiri de vânt,
Simte cum cerul neted fața îi mângâie,
Cum stelele în suflet îi pun o poezie.
Vede cum se merge, repede se zboară,
Se-noată, se transpiră, nimic nu te doboară;
Mai mult, mama e sprijin, te crește, te adoră,
Ajungi să crezi în timp că ți-i bună soră
Și frate-ți este tata, bunicii sunt la fel
Stejarul bunăstării, sunt sprijin și sunt țel;
Simți școala că-i minune în totul ce cunoști,
Înveți și dai din coate să nu fii printre proști.
Ajungi să fii profesor, doctor sau actor,
De frunte muncitor sau țăran pe ogor,
Vrei să fii fără pete, curat, fără păcate,
Viața-i însă strâmbă, ea nu face dreptate.
Pune pe soclul zării hoții și hainii
Știu să-mpartă hoitul lupilor doar câinii,
Nimic nu amintește că-n centrul lumi-i omul
Căruia îi iartă păcatele doar Domnul.
Îngenunchez la crucea credinței în Hristos,
Sunt lacrima cea pură, însă ce folos
Că și cel ce se roagă după sfânta carte
Își face prin iertare muzee de păcate!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iertare, poezii despre țărani, poezii despre învățătură, poezii despre școală, poezii despre zbor sau poezii despre tată
Iubita mea, vin ploi...
vin ploi, iubita mea, vin ploi
și se așează peste noi
și nu vom ști de suntem doi,
și nu vom ști de amândoi
vin valuri, draga mea, vin valuri,
vom fi în larg de două maluri
și sus pe cer micuții grauri,
vor ciripi cărându-și daruri
vin stelele, sunt multe stele,
iubita mea, nu-s ale mele,
ești orișiunde printre ele,
pe constelați cu inele
vin norii noștri, pufăind
ești prinsă de un vânt profund,
ești prinsă între foi arzând
un vers îți scriu, îmi este gând
vin amintiri rămase-n urmă,
de-acum pe noi ploua și tună,
vin visele pe lângă lună,
dar ele nu ne mai adună
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre nori sau poezii despre gânduri
Lacrima neamului
aveam aici, odată, o țară minunată
străini acum în propria casă
casa nu mai este casă și masa nu e masă
plâng la noi copiii în vatră
ne fug oameni de prin sate
plânge codru, latră câinii
nu e nimeni, doar jupânii
plâng orașele pustii
aici lacrima iar plânge
suferință e în toate
plâng și sufletele moarte din morminte despuiate
am ajuns neam uitat în pribegie
cine știe, de mai știe
vino Doamne să ne vezi
suntem morți, mai suntem trezi
plânge azi pământul tău
că'i e dor de neamul său
țipă în zadar Carpații
marea e azi lacrimă nestinsă
curg și gânduri și păcate
se revarsă peste toate
secole la rând am rezistat
în tăcere adâncă și durere multă
crede omule în tine
nu în vise inutile și sterile
dă-mi Doamne puterea
să pășesc la sânul tău
viața asta eu o dau la Dumnezeu
țara mea, unde este, mai este
asta întreb în drumul meu
drum croit în miii de ani
de oameni dârji, puternici cu credința sfântă în suflet
oameni mari ce au clădit odată
țara asta minunată
limba noastră'i o cetate
cerul mai albastru pare
vatra noastră este goală
pleacă copiii de la școală
unde'i mama, unde'i tata
unde ești tu, Românie
este plâns acum în țară
toți ne fac azi de ocară
plâng și oasele'n morminte
latră lupii în codrii iară
au ieșit iar la vânare
plânge Oltul, țipă Mureșul a jale
Dunărea se pierde în mare
de la Prut, Siret sau Tisa
este plânsul neamului dumnezeiesc
se adună strop de apă într-o lacrimă de sânge
vom avea și noi o zi
poate azi sau niciodată
când vom învia în toate
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre păduri sau poezii despre moarte
România, pământ sfânt
Dinozaurii din lume
Aduc peste noi năpasta.
Aurul vor să ni-l fure,
Și copiii, și nevasta.
Se vor stăpâni peste țara
Unde mama ne-a născut.
Vor să ia grâul, secara,
Chiar și apa de băut.
Acuma vor și pământul
Cuprins în arcul carpatin.
Pe român îl bate vântul,
În țara lui este străin.
Chiar dacă îl dați vânzării
Prin legea din parlament,
Nu vom da pământul țării
Că-i primit cu testament.
Străbunii noștri-au apărat
Cu viața, brazda de pământ.
În brazda lui i-am îngropat
Că le e leagăn și mormânt.
Auzim cum crește iarba,
Auzim cum bate vântul.
Aici ne albește barba
Până ne-înghite pământul.
Dacă vrem să fim stăpâni,
Hai să facem legământ!
Să-i alungăm pe-acei păgâni
De pe pământul nostru sfânt.
România-i pământ sfânt.
E țara românilor.
Să păstrăm acest pământ,
De-a-lungul veacurilor.
poezie de Dumitru Delcă (15 ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cereale, poezii despre testament sau poezii despre soție
Rugăciune pentru rănile țării ️
Nu da, Doamne, nici unui dușman
Suferința noastră dintr-un an
Și ne iartă nouă dacă plânge
Inima din noi de-atâta sânge.
Pâinea noastră coaptă-n bunătate,
Dă-ne-o nouă ca și până-acum,
Fă-ne, Doamne, prin durere drum
Ca unei corăbii pe'noptate.
Lasă-ncet din cerul Tău să cadă
Pacea peste noi ca o zăpadă
Și pe-o rază de luceafăr mare
Dă-ne semn de milă și-ndurare.
Dintr-un cap în celălalt al zării,
Abătut cândva la o răscruce,
Umilit ca Fiul Tău pe Cruce,
Zace-n lacrimi trupul rupt al Țării.
Pică-i, Doamne din uleiul sfânt
Peste rănile cioplite în pământ
Și înalță din puterea gliei
Chipul cel rotund al României.
rugăciune de Horia Vintilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă sau poezii despre suferință
Când totu-i prea mult...
Când totu-i prea mult,
Când totu-i puțin,
Iubirea ascult
Venind din senin.
Când totu-i firav,
Sau totu-i imens
Nimic nu e grav,
Iubirea e vers.
Nimeni nu știe,
Nimeni nu simte,
Că inima-mi vie
Iubire promite,
Ți-aduce o floare
Și stele în dar
Pe sacra cărare
Mai sus de altar.
Nimeni nu ceartă,
Nimeni nu-mbie,
Domnul ne iartă
Scânteia în vrie,
Totul nu-i mult,
Totu-i puțin,
Inima-i rază și scut,
Iubirea-i destin!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre promisiuni, poezii despre flori sau poezii despre ceartă
Vom da țara tuturor
Voi, oameni cu suflet mare
Vă dați inima cu drag
Celor ce vor să pătrundă
Din durere peste prag...
Voi sunteți cuibul de miere
Ce visele îndulcesc
Celor ce mai au speranță
În reforma ce-o doresc.
Ei se zbat. Fraților buni
Știți să alinați durerea,
Să întoarceți din morminte
Viața, singura avere.
Mândru sunt, că sunt român,
Între voi, cu inimi mari
Adunându-ne la greu
Vom răzbate, vom fi tari.
Tu, copile, ia aminte
Strângeți rănile-ntre dinți,
Nu uita c-aici în lume
Ai prieteni și părinți.
Nu oprim oiștea-n gard,
Îndreptăm totul ușor
Și cu forța ce-o avem
Vom da țara tuturor!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre prietenie sau poezii despre miere
Vremuri tocite
întuneric,
prea mult întuneric
în mine, în lume, în toate
păcate în cetate
din timpuri pierdute, ratate
mă plimb prin singuratate
stau la un geam spart
într-o crâșmă murdară
numită de unii nebuni, ironic
omenire
cioburi atârnă pe masă
plecat sunt de mult de acasă
ce casă, ce masă
beau, un ultim pahar
îmi beau tinerețea și visul și dorul
pe lângă mine trec pași
sunt clipe irosite
din vremuri ticsite sau poate tocite
pe umeri port dureri
de azi, de ieri
de mâine nici nu mai vorbesc
pășesc prin noroi
e mult gunoi
repet mereu
gunoi, întuneric, noroi
mi-e astăzi sufletul
o rană sângerândă
e sânge sau cerul ce plânge
e frig și e noapte
tăcerea a înflorit în zori
o liniște nebună
o lume de răni
cuvinte ce pier într-o noapte
țășnite din suflete sfâșiate
doar gânduri rămase
dintr-o tragică lume
mă dor cuvintele ce mor
neputincios, am învelit cuvintele în lacrimi
și am plâns, a durere
străbătusem bezna în lungul drum către nicăieri
împiedicându-mă la fiecare pas de răspunsuri eșuate
cuvântul îl uitasem pe o piatră sfărâmată
trupul plângea în brațele strânse ale pământului
la răscruce de timpuri, aici, în alte anotimpuri
uitat, de lume, de toți și de toate
m-am ridicat descompus de întrebări
în față praguri prăfuite
scara absentă
mirat, priveam iarba verde cum crește
am plâns acolo sau poate dincolo
deasupra, lespedea rece
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre dor, poezii despre trup și suflet, poezii despre întuneric sau poezii despre vorbire
Umbra
ai plecat femeie să cânți în corul de îngeri
drumurile sunt astăzi pustii
nu e lună pe cer, nu e soare
cuvântul plânge pe drumuri târzii
e întuneric, în mine, în jur
de unde vin și unde curg înspumate ape
mai trec în zbor râzleț
șir lung de gânduri amputate
cuvintele au dispărut pe rând
cui azi să cânt balade într-o noapte
frumoasa mea cu ochi fierbinți
tu ai plecat în cor de șoapte
locuiesc cu mine, cu timpul și durerea
cad umbre adânci și mă plâng
mă așteaptă nesfârșitul
eu am rămas aici, să cânt la lăută, sfârșitul
o barcă alunecă agonic pe ape
în dansul înserării peste pleoape
cresc imagini himeric pe cer
ce să cer, ce să sper
aș pleca, dar cum să zbor
cu aripi arse de-al meu dor
mi-e sufletul zbucium etern
și durerea mi-e soartă
legat de țărm
nu plâng, nu gem și nu blestem
sunt doar o umbră sau o rană
prin care mă încheg în apă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apă sau poezii despre îngeri
Suferința
E de neimaginat...
cum programarea-i falsă,
nu merge tot rotund, cum pasă;
de jucător abil și bine antrenat.
Traseul este scurt...
și-i totuși, mult, mult, chin...
din nu știu ce putere ce-a creat destin;
căci nu-i alunecare, totu-i întrerupt.
Nu este recompensă...
oricât te-ai dărui să-ți fie lin,
norocul nu-ți surâde, de ești fin;
obstacole sunt, lumea e adversă.
Mai mult, e nedreptate...
nu e răspunsul la măsura ce o dai,
chiar de-ai dona din totul ce nu ai;
nu poți să te ajungi, la mult, la cantitate.
Balanță nu-i...
nu știu de este vreun criteriu;
când alții pot să vândă apa... deuteriu;
iar tu, nici pâine n-ai, pe masă ca să pui.
Nu-i totul roată...
căci unii au cumpărat bilet de înalt
pe banii tăi; nu se zdrobesc- chiar de fac salt-
iar ție abisul... doar atât ți se arată.
Nu știu morala...
căci chiar de binele mereu promulg
și cred inexorabil că-s produs de demiurg;
n-am nici-o liniște, nici fericire... viața-i goală.
Rămâne resemnarea...
adică nu mai cer nimic să am,
mai bine nu veneam și doar plecam;
sunt predispus să am nimic... doar vis și încercarea.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prăpăstii, poezii despre obstacole, poezii despre noroc, poezii despre fericire sau poezii despre donații
Eu te aștept
Vino!...
Ia-ți șansa, iubite, să te aduci
oricât ar costa, să vii
căci te vreau împreună cu mine
în lumea-n care infloresc cuvinte
și șoapte...
in flori de miazănoapte...
Nu vorbi incă...
Nu vorbi,
Nu gândi
Trecut, aducerii
din lumină adâncă:-
Aripă
De ce să rătăcești
sub umbre și Lună,
căutând soare-răsare, căutându-mă-n alte vise?
Făurește-mă din tine,
nu mai căuta!
Nu vezi, iubite, că oriunde-ai merge,
pe pașii lăsați de mine tu calci
și florile înflorite de mine,
tu le miroși?
Dimineții trezite de mine, tu-i zâmbești
și-n cafeaua dulce-amară, tu mă sorbești?
Ce-ar fi iubirea, oare,
dacă nu ai avea cui s-o impărtășesti?
Cum ai afla gândul a milioane
de clipe divine,
dacă n-ai avea cui să le dăruiești?
Eu te aștept, cu mine
acum,
acum
și peste acum
peste iubirea-mi foc și scrum
peste tăcerea-mi de țipăt și fum
să-mi trăiesc cu tine drum
cât mai departe,
cât mai departe,
peste noi, peste cer, peste noapte...
vis necreat, fierbinte
trece- inimă vie- înainte
și-n vise șoptite
dragostea mea ți-o aduce,
printre stele, printre flori
spre cerul iubirii cobori...
poezie de Gabriela Docuță (12 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet sau poezii despre trecut
Doamne, de ce nu mai am timp...
Doamne, de ce nu mai am timp...
acolo unde am vrut să ajung
și nu am ajuns
cineva cotrobăie
sub albastrul decupat
se vede Dumnezeu aplecat peste o carte
zadarnic mă prăbușesc pe genunchi
și-l rog
să-mi spună
de ce nu mai am timp
dâra de nisip din trupul meu
atinge pământul
nu-i bai
printre măruntaiele lui
cerul deschide o rugă
pentru ziua
în care
centrul universului
va trece prin mine
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Teodor Dume despre timp, citate de Teodor Dume despre religie, poezii despre nisip, poezii despre cărți, poezii despre albastru, poezii despre Pământ, poezii despre Dumnezeu sau citate de Teodor Dume despre Dumnezeu
Sufletul meu înnebunește pasărea morții
Sufletul meu înnebunește pasărea morții,
Mă ascund într-un cântec de lacrimi și ape,
Ea mă caută pe corabia lunii plecată unde
Nu există cuvintele departe, aproape...
Vâscoasele aripi sunt promise atemporalului
Cu permis refuzat de-a intra în albastru,
Mi-am zidit tot neamul în istoria mea
Pusă in firida poeziei unde sunt sihastru.
Ploi de întuneric vin peste tot, peste mine,
Așchii din cer descriu meteori în formare,
Pasărea morții le prinde în cioc și gușa
Se umple cu elipse jucăușe, stelare.
Sufletul meu intră în toate formele și
Devin persoană ingrată pe corabia lunii
Care se scufundă în ochii păsării nocturne
În care funiile cresc să spânzure nebunii.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele căzătoare