Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Rodica Nicoleta Ion

Glossa celor plecați din țară

E greu printre străini și după bani...
Aleargă pruncii ani... și ani... și ani!
Nu știu c-atunci când au îndeajuns
Li-i tinerețea tulnic de apus.
Nu cred la timp, că pâinea e amară
Când n-o împarți cu cei rămași în țară.
Oh, biet român străin, n-ai mângâiere,
Nici părintescul sfat n-ai cui îl cere!

E greu printre străini și după bani...
Chip lăcrimat, de-acum mama și tata
Sunt doar un nume într-un cimitir.
Zadarnic rugi și lacrimi, jale... Gata!
Ai strâns spre a avea atâtea vieți,
Dar i-ai pierdut pe cei ce ți-au fost scut
Și ai pierdut iubirea și în vânt
Ai aruncat atâtea tinereți...

Aleargă pruncii ani... și ani... și ani...
Caută o speranță-n țări străine.
Pleacă părinți, ori soți, ori prunci orfani
Nutrind speranța de-a le fi mai bine.
Li-i pasul greu și ochiu-nlăcrimat
Și-ar vrea lângă cei dragi să stea, în țară,
Dar crunta sărăcie l-a mânat
Spre-a câștiga o pâine mai amară.


Nu știu c-atunci când au îndeajuns
E prea târziu... poteca-i neplivită,
Tristețea-n dulcea casă a pătruns
Și mama e bătrână și cernită.
Oh, latră câinii un copil străin!
Și lacătul e ruginit la poartă...
"- Al cui ești, maică?! Nici nu te mai știm!"
"-Sunt eu, Ion, feciorul vostru, tată!"

Li-i tinerețea tulnic de apus...
Cenușă risipită pe ogoare...
Văd cocoșat și printre brazi ascuns
Biserica din sat și Dealul Mare.
Și îngenunchi, pământul să-mi sărut,
Căci rădăcinii vreau să-mi cer iertare.
Un șerpuielnic drum, ades bătut,
Îmi iese înca în întâmpinare.

Nu cred la timp că pâinea e amară...
Neghina avuției a-ncolțit,
Gonind ‘cești dragi români în altă țară.
Român cu nemurirea înfrățit,
Fii vultur demn! Și frânge lanțul urii!
Etern urmaș de dac și de roman
Și înfrățește-ți brațul cu romanii!
Trăiește-ți viața liniștit și calm!


Când n-o împarți cu cei rămași în țară
Fărâma de lumină strânsă-n sân,
Ți-e viața pită neagră și amară
Și n-ai în piept un suflet de român.
Pe harta României trece-ți pașii!
Îți simți străbunii-n lacrimi?! I-ai uitat?!
Cui ai lăsat părinții și urmașii?
În alte țări, de ce... de ce-ai plecat?!

Oh, biet român străin, n-ai mângâiere!
Ți-e sete iar de tot ce ai lăsat...
Pe cerul altor țări sunt alte stele.
Tu cerul țării tale l-ai uitat?!
În ochi îți joacă-n lacrimi tricolorul...
Întoarce-te, român, în țara ta!
Te-așteapta azi biserica, ogorul,
Tătucul bun și tristă, mama ta...

Nici părintescul sfat n-ai cui îl cere...
Te-ntoarce iar la neamul tău cel sfânt!
Aici ai casă, pace, mângâiere
Și ape limpezi. Pe acest pământ,
Cu boii-n jug, cu plugul ori cu grapa,
Strămoșii tăi însămânțau iubire,
Dar tu, române, ai trăit degeaba,
Uitând că ești fecior de Românie.


Nici părintescul sfat n-ai cui îl cere...
Oh, biet român străin, n-ai mângâiere.
Când n-o împarți cu cei rămași în țară
Și pâinea ce-o mănânci e mai amară.
...............................................................
Li-i tinerețea tulnic de apus
Și chiar și-atunci când au îndeajuns
Aleargă pruncii ani... și ani... și ani.
E greu printre străini și după bani!

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Rodica Nicoleta Ion

Glossă românilor duși din țară

Departe de țară, de cântec, de grâne,
Departe de taină de codru, de vis,
Plângând și pribeag pe meleaguri străine,
Tu, biete român, pleci, te-ai decis.
Departe de ie, ițari și opincă,
Ilicul cu flori din străbuni prelucrat,
De focul din vatră, de dulcea ta pită,
De vatra străbună departe-ai plecat.

Departe de țară, de cântec, de grâne,
De lacrima caldă, de rece izvor,
De rouă și stele, departe, române
Te-ai dus și părinții plângând în pridvor
I-ai luat amintire. Târziu te-ai întors...
Tu cați mâna caldă-a măicuței bătrâne,
Dar doliul în cale durerea ți-a scos.
Amr depărtată ți-e casa, române!

Departe de taină, de codru, de vis,
Iubirea de neam și părinți ți s-a stins.
Azi pânge izvorul ș codrul străbun
Și cântul de păsări și îngeri... Român,
Revino casă, pământu-ți sărută
Și cântecul, graiul și gându-ți ascută!
Atâta durere s-a strâns... Lumea ta
Pământul și portul te-așteaptă. Vei vrea,

Plângând și pribeag pe meleaguri străine
Acas să te-ntorci. Aici ți-e mai bine.
Aic pâinea-ți este ai dulce, mai bună,
Aici este plânsul patriei-mumă.
Și frunza de vie mai cântă cu jale,
Cu dușii româi de peste hotare.
Un clopot rsună în sufletul frânt...
Români, reveniți pe al vostru pământ.

Tu, biete român, pleci te-ai decis.
Un vis spuberat... Ești departe de casă.
Străin, rătăcind pe-al destinului drum,
De lacrima-ți, celor din jur nu le pasă.
Ți-ai spune durerea în grai românesc,
Dar cui s-o poți spune când nu-i de-nțeles?!
Alergi ca un orb printre ziduri de stânci,
Adormi suspinând și nu mai mănânci.

Departe de ie, ițari și opincă
Se-nalță istorii... Și dureri se ridică.
Te simți trădător, te-nfiori și te temi
De goana-ți nebună după bani și averi.
Deodată ți-e dor... Te-ai întoarce... Ai tăi
Te-așteaptă în lacrimi. De-atâtea nevoi,
De griji și suspine și-ngenuncheri repetate,
Te-așteaptă române în somnul de moarte.

Ilicul cu flori din străbuni prelucrat
Și roua și plânsul... Nimic n-ai uitat.
Biserica veche și crucea din piatră...
De când ai plecat tot aici te așteaptă
Fântâna cu jgheabul și cumpăna grea
Te-așteaptă române, te-așteaptă și ea!
Iar fumul se-nalță în plângeri de dor,
Te cheamă vi, tu străin călător.

De focul din vatră, de dulceata pită,
De boi și de jug și de dulce ispită,
De nuci, de gutui, de vin fiert, de Crăciun,
Ah, nu le-ai uitat! N-ai uitat nici acum...
La poartă-i un lanț ruginit și un câine
Își păzește tăcut bucata de pâine.
Te visezi alergând... Nori de praf se ridică
Și sub pleoapele grele, lacrimile îți pică.

De vatra străbună departe-ai plecat
Ți-e dor de iubirea și de lumea din sat.
Te simți sărăcit între-atâtea palate,
Căci neamul și țara acum ți-s departe.
Se zguduie munții... Clepsidra e scrum.
Aruncă trecutul în valuri de fum!
Te-arunci țărm ascuns și te-ntorci vis în val,
Străin pribegind pe drumuri de jar.

De vatra străbună departe-ai plecat,
De focul din vatră, de dulcea ta pită,
De ilicul cu flori din străbuni prelucrat,
Departe de ie, de ițari și opincă.
Tu, biete român, pleci te-ai decis,
Plângând și pribeag, pe meleaguri străine,
Departe de taină de codru, de vis,
Departe de țară, de cântec, de grâne.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

De sărbători...

S-au dus și sărbătorile... e iarnă!
De-azi-noapte ninge și e tare ger...
Pleacă copiii-n țări străine, mamă!
Degeaba-n țară drepturile-și cer.
Se luptă-n țări străine pentr-o pâine,
Oh, mulți nu știu ce Domnul le-o sorti,
Nu știu ce lacrimi vor mai curge mâine,
Nu știu câți vor trăi, câți vor muri...

S-au dus și sărbătorile... E iarnă
Și au plecat colind... colindători
Și au plecat românii iar din țară
În zi de luni, la ora trei, în zori.
Și-au plâns părinți și frați... și-au plâns copii
Și-au plâns soții, prietene, amici.
Ei au plecat, oh, au plecat în lume,
Sperând -nvingă greul de aici.

De-azi-noapte ninge și e tare ger
Și-n jur răzbate-atâta suferință!
Pe umeri cade lacrima din cer,
Cu mângâiere, pace și credință
Pornește timpul către înapoi,
Nici pruncii nu mai au copilărie,
Căci stau cu ei bunicii și din doi
Părinții-s doar într-o fotografie.

Pleacă copiii-n țări străine, mamă!
Departe-ntre străini muncind din greu,
O altă suferință îi adapă
Dar ei muncesc, muncesc, muncesc mereu.
Li-i ochiul încă lacrimă și toamnă,
În sărăcie au trăit destul,
Vor desfacă lanțul suferinței
Și să zâmbească celor dragi de-acum.

Degeaba-n țară drepturile-și cer,
Căci n-au aici nici drepturi, nici dreptate
Și pier tăcut, în altă lume pier
Atât de-nlăcrimați... și ce departe!
Și dacă țara noastră va pieri
Prin oameni sărăcind, va fi o lege
Ce pe români din nou îi va uni
O lege ce-n curând îi va-nțelege.

Se luptă-n țări străine pentr-o pâine
Ne-ncrezători, flămânzi și oropsiți,
Sperând ca timpul, timpul cel de mâine
Poate-i va face-o clipă fericiți.
Le trece viața-n muncă și speranță,
Sunt doar o biată lacrimă pe față,
Lumina fericirii e departe!
De cei din țară-o viață ne desparte.

Oh, mulți nu știu ce timpul le-o sorti,
Nu știu nici când în țară vor veni
La-nmormântări, la nunți ori parastase...
Țara cu toate ale ei, frumoase,
Nu îi va mai cunoaște... Sunt străini -
O floare ce-a crescut prin mărăcini.
De-atâta dor de toți cei dragi, mereu,
Să fie-aproape, cât va fi de greu!

Nu știu ce lacrimi vor mai curge mâine...
Nu știu ce râuri lungi de suferinți
Le vor uda uscatul colț de pâine,
Le vor spăla uitate suferinți.
O mare de români plecați din țară,
O țară care i-a uitat. Români,
Viața-ntre români nu e ușoară
Și-n țara noastră ne simțim străini.

Nu știu câți vor trăi, câți vor muri,
Câți dintre ei se vor întoarce-acasă
Sătui de chin, de gustu-amarei pâini,
Sătui de moarte și sătui de viață.
Câți vor putea pământul românesc
Și grâul cu neghină să-l sărute,
Ca în opinci și-n portul strămoșesc
Să joace pe câmpie, pe-ntrecute.

Nu știu câți vor trăi, câți vor muri,
Nu știu ce lacrimi vor mai curge mâine,
Oh, mulți nu știu ce Domnul le-o sorti,
Se luptă-n țări străine pentr-o pâine.
Degeaba-n țară drepturile-și cer,
Pleacă copii în țări străine, mamă!
De-azi-noapte ninge și e tare ger,
S-au dus și sărbătorile... e iarnă!

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Aurora Luchian

România e acasă!

Sunt român pribeag în lume,
N-am cui plânge, n-am cui spune,
Când m-apucă dor de casă,
Căci stăinului nu-i pasă.

Sunt român în orice țară,
Unde viața nu-i ușoară;
Însă nu uit niciodată
Că am mamă, am tată,

Că am țara-ngândurată,
Ce-așteaptă ca mama-n poartă...
Și că rădăcini profunde,
Sunt "acasă". Astfel unde?

Sunt român și-n piept îmi bate,
Cât aș fi eu de departe;
Inimă română, bună,
Dar primit de la străbună.

Patrie să nu ai teamă
Dacă opt nevoi mă cheamă
Prin străini, și că vorbesc
Graiul lor... tot te iubesc!

Sunt român cu dor de țară,
Care scurmă mă doară...
Lumea largă-i generoasă,
România e acasă!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Scrisoarea unui român către țară

Mă doare, Românie, măicuță iubită
te știu mereu atât de necăjită...
Fiindcă ție ți-au distrus viitorul,
Iar mie mi-au amanetat poporul
Și în loc facă ceva, să te salveze
Fără gândească au ales să te doneze.
Noi ani de zile am fost frumoși mințiți
Și printre străini mai apoi izgoniți...
Împrăștiați suntem prin lumea întreagă
Am plecat... deși ne erai atât de dragă...
Poate nu mai avem grija zilei de mâine
Însă departe de tine e amară fiecare pâine.
Îți scriu printre lacrimi și mă doare
Fiindcă am plecat și eu peste hotare...

poezie de (3 noiembrie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana DrosuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

După douăzeci de ani de la Podul de flori

Moldoveanul cel cu piatra-n sân
Chiar pe jumătate-a fost român.
Azi, când fără țară nu mai poate,
Este un român și jumătate.

epigramă de din revista "Epigrama", nr. 52 (iunie 2010)
Adăugat de Virgil PetcuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Sfinte firi vizionare" de Mihai Cimpoi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -21.00- 15.99 lei.

Dorul de țara mea

Printre străini, pâinea-i amară
Mi-e dor de țara mea frumoasă.
Chinu-i apăsător, mă omoară,
Îmi lipsesc cei dragi de-acasă.

Durerea nu am cui să-i spun,
Aproape mi-e doar Dumnezeu
Și-n fiecare lună... bani adun
Pentru maicuța și tatăl meu.

În țară am tot ce mi-e drag,
Casă, părinți, bunici, iubită.
Ca nebunul din greu trag
Să am o viață liniștită....

Românie, chiar dacă-am plecat,
Prin lume, așa de departe.
În suflet mereu te-am păstrat,
Mă gândesc la tine zi și noapte!

poezie de (1 august 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana DrosuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Mii de draci!

Foaie verde și-o negară,
Domnește durerea-n țară...
Pălămidă și amar
Este-n țara noastră iar.

Sunt atâtea magazine!
De mâncare toate-s pline,
Dar cu ce să iei mâncare
Când ești gol la buzunare?!

Noi luăm oul la bucată,
Cepe mici pentru salată,
Doar un dovlecel sau doi
Cât s-avem pentru nevoi.

În ciorbă punem fidea
Și neghină-n pâinea rea...
Pâinea-i neagră și amară...
Plâns și chin e doamne-n țară.

Foaie verde fir mărar,
Când vezi carul mortuar,
Te bucuri că a scăpat
De impozitul la stat.

Bate clopotul de jale,
Suflet de român ce doare,
Suflet de român sărac,
Neam de brav roman și dac.

Loboda o vezi mai rar,
N-ai în ciorbă nici mărar,
Un miraj e mămăliga,
De ea ne scapără limba.

Carnea friptă-i în poveste,
Oasele le legumești,
Dar avem bolnavi și proști
Înrolați în zeci de oști.

Avem și parlamentari,
Ai societății cari...
Plângem dar, suntem săraci,
Și răbdăm... deci... mii de draci!

Ei, ne-ndulcească limba
Ne-au făcut din timp coliva...
Euri la pachet din plin...
Este vremea murim!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pribegie ,,săracă copilărie"

Și-au plecat români de-ai noștri
De voie și de nevoie,
Prin străini în lumea mare,
Pentru un bani, mai de valoare,
Pentru ce-au uitat legiștii.

Zările îndepărtate crunt onoarea le-a lovit,
Căci român ești doar în țară,
La străini, slugă vândut.
Plâng copiii, plânge neamul,
Când familii se dezbină,
Dorurile îi sugrumă
Și în lacrimi le înghit,
Numai banii îi mai alină,
Prețul lor e scump plătit.

Haideți fraților acasă!
și aici este de lucru,
Fața țării să înflorim,
Drept că bani sunt mai puțini,
Dar sunteți lângă copii,
Ocrotiți de-al vostru spirit
Și de bunul Dumnezeu.

De puneți umăr la umăr
Avântul în voi crească,
Ca și pâinea cea domnească,
Traiul vostru își schimbă fața,
În familia românească,
Libertatea ei cea sfântă,
Nimeni să n-o umilească!
Greu vin banii, ușor pleacă,
Voi pribegi din poartă în poartă,
Munca greatrupul vă-apleacă,
Iar timpul nimic nu iartă.
Când vă deșteptați mai bine,
Aveți doar pe Dumnezeu
Și-o fărâmă de lumină
În înțelepciune voastră,
Înțeleasă prea târziu.
Niciunde nu-i ca acasă,
Adunați cu toți la masă.

poezie de (19 ianuarie 2020)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă pentru prunc și mamă

Pe mătăsoasele poteci, de alb, de pace și de dor,
În nopțile când încă treci, iar pașii-n gânduri ți-i măsor,
M-ascund la sânul tău de vis, argint bătând de-acum la tâmple...
Vezi?! De povești îmi este dor! De lacrimi ochiul mi se umple...
Se sting și stelele pe cer... Tu, o poveste dintr-un gând,
Ești nimfă, roză și mister și-n suflet veșnic te ascund.
Oricât ar fi de-ntunecat pământul, tu îmi ești lumină,
Iubirea și cuvântul sfânt ce-mi dau puteri și rădăcină.

Pe mătăsoasele poteci, de alb, de pace și de dor,
În gânduri și în vise treci - o aripă bătând în zbor.
Mi-ai primenit către amurg, tăcerea lacrimii cu stele...
vrea s-alerg, să te ajung... În clopot, lacrimile mele
În valuri azi se risipesc. Te-au alungat pribege vânturi,
Iar pașii tăi sălășluiesc pe fantomatice pământuri.
Îți țes poem de borangic și-n crini îți rostuiesc iubirea,
Pe sâni, în râuri, pe ilic, îți încrustez nemărginirea.

În nopțile când încă treci, iar pașii-n gânduri ți-i măsor,
Când buzele mi le atingi cu palma ta... și mă-nfior,
Când pieptul munte-i și-n câmpii se risipește, mă aplec,
Și îngenunchi... Tu, mamă, știi! Pe ceruri limpezi te petrec.
Sunt jadul brazilor sclipind în ochii tăi, măicuța mea
Și-n brațe vreau să te cuprind, o clipă să te pot avea.
Dar... unde oare te-ai pierdut?! De ce-ai plecat? Povești de vis
Ți-aș prinde într-un legământ... Mamă - oh, candelă, te-ai stins!

M-ascund la sânul tău de vis, argint de-acum bătând la tâmple...
Mătănii de mărgăritar, de roze și de pietre scumpe,
Pe glezna timpului hain se lasă-n valuri de miresme.
Trec, iată, fără-a se opri cocori de voaluri de mirese!
Dac-aș putea te-aș înrăma, istorii să îți stea în cale,
nu mai pleci... În drumul meu crești copac bătând în floare.
Dar timpul n-am să-l pot opri. Văd lacrima brăzdându-ți fața.
Năframa-i udă... Plâng în somn! Plouă... Ce tristă-i dimineața!

Vezi?! De povești îmi este dor! De lacrimi ochiul mi se umple.
Să fii copil nu e ușor! Dar nici părinte alb la tâmple...
Același dor nestăpânit, aceeași taină,-aceeeași sevă,
Aceeași rugă,-același mit, același prunc, aceeași Evă.
Aceeași lege de "a fi" și zborul spre înțelepciune,
Transcendental, același gând, dar și aceeași plecăciune.
De-acum, un suflet pustiit s-a frânt în două emisfere
Căci prunc și mamă rătăcesc prin lume, univers și ere.

Se sting și stelele pe cer, tu o poveste dintr-un gând,
În unduiri de salcie, te-apleci în rugi către pământ.
Sunt sângeri prinși pe brațul tău, privirea-i rană care doare.
Acum pruncul ți-e plecat, privești pierdut în depărtare.
L-a cucerit pământ străin, în foame și-a pierdut pământul,
Acolo-ai depărtării spini i-au frânt pe veacuri legământul.
Amară-i maică pâinea lui... Și lacrima-ți este amară,
Căci pruncul grabnic ți-a apus, slujind de-acum în altă țară.

Ești nimfă, roză și mister și-n suflet veșnic te ascund
Icoană pe un val de cer. "Nu mai văd bine, nu aud!"
Tu îmi răspunzi. Eu te sărutTu iarăși plângi... Și plâng și eu.
Câte mătănii, câte rugi tu ai făcut spre Dumnezeu?!
De câte ori ai adormit cu mine-n gând, măicuța mea?!
De câte ori plângeam și eu, dorind să te mai pot vedea!
Credeam voi veni bogat, dar ce sărac mă simt acum!
Să fiu din nou copilvrea... Și timpul să-l întorc din drum!

Oricât ar fi de-ntunecat pământul, tu îmi ești lumină,
Un val pe marea fremătând, pe cer, o stea diamantină.
Ești răsăritul sângeriu, lanul cu maci, cântec de dor,
Pădurea cu înalții brazi și apa rece de izvor.
Ești steagul țării, neamul meu, crucea ce între veșnicii
Stă ca un legământ nescris. Esența verbului "a fi"...
Ești, mamă, tot ce am mai sfânt, un suflet drag, ești gândul bun...
Știu că în veci te voi iubi, cum știu că-n veci voi fii român.

Iubirea și cuvântul sfânt, îmi dau puteri și rădăcină,
Mă vor primi la umbra lor, de-acum, secundă de odihnă.
Vântul, arcuș de soc și jar, îmi va cânta jalea și dorul...
Vor plânge-n ploi, uniți pe veci, de-acuma, mama și feciorul,
Căci fie viața cât de grea, în țară pâinea nu-i amară.
Rămâi, străin ce-ai pribegit! De-acum întoarce-te în țară!
Și tu ești prunc și ai părinți! O mamă poate te așteaptă!
Și rugi și lacrimi către sfinți și către Dumnezeu îndreaptă.

Iubirea și cuvântul sfânt îmi dau puteri și rădăcină...
Oricât ar fi de-ntunecat pământul, tu îmi ești lumină,
Ești nimfă, roză și mister și-n suflet veșnic te ascund...
Se sting și stelele pe cer, tu - o poveste dintr-un gând.
Vezi?! De povești îmi este dor! De lacrimi ochiul mi se umple.
M-ascund la sânul tău de vis, argint, de-acum bătând la tâmple,
În nopțile când încă treci, iar pașii-n gânduri ți-i măsor,
Pe mătăsoasele poteci, de alb, de pace și de dor.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

* * *

Se întorc românii! Frica i-a chemat
Vor moară-n țara lor, cum Domnul a lăsat...
Sunt străini de țară, de neam și pământ,
Au plecat străini în lume, țara și-au vândut.

Și-au lăsat copiii, lacrimi și suspine,
Au plecat românii noștri, oh, în țări străine.
Au uitat biserici, țarină și casă,
Au crezut că-n depărtare viața e frumoasă.

Nu mai îngenunche, rugile-n zadar,
Le rostesc în gânduri. Pâine - gust amar,
Le-au murit părinții, satul e pustiu,
Cerul țării plin de lacrimi, trist și cenușiu...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La mulți ani, România!!!

La mulți ani dragă române, ori unde te-ai afla
La mulți ani cu sănătate, că azi e ziua ta!
Domnul să te aibă-n pază, să ai fericire,
Și să iți "seteze" mintea doar pentru iubire!
Pentru țară, pentru semeni, pentru tot ce-i bun,
Și să nu uiți niciodată că ești brav ROMÂN!!!
Oriunde te vei duce și pașii te-or purta,
Să-ți amintești cu drag și dor, una-i țara ta!
o cinstești cum se cuvine, s-o aperi de cei răi,
Și să trăiești mereu cu gândul și-n suflet cu speranța
Că Dumnezeu va "lucra" bine și pentru frații tăi!!!

poezie de (1 decembrie 2011)
Adăugat de Mariana SimionescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Augustin Jianu

Condiția poetului

Cât de străin e totuși poetul,
Iar vorba lui e vânt și renunțare,
Arar e numai el și exegetul,
Iar intre ei o simplă pronunțare.

E greu să îți asumi umil tăcerea,
Dar și mai greu sa vezi cât ești de singur,
Viața petrecută cu vederea,
Spre un postum livresc dar și nesigur.

N-ai cui să spui, n-ai ce să spui,
nu-s pereții cu auzuri fine,
Nici stâncile n-am mințile în cui,
Și versul pare scris în limbi străine.

Tristețea-i laitmotivul permanent,
Poetul este umbră de-ndoială,
Un genuin cu morbul recurent,
Al vorbelor rostite cu sfială.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă românilor duși din țară

Casa bătrânească are în firidă
Un bătrân ceasornic... Mama toarce-n tindă.
Tata lung se uiră de-a-i veni feciorul.
Mama lăcrimează... Cât de mare-i dorul!
Ciutura fântânii lacrima adapă,
Nimeni nu mai vine c-o cană de apă.
Ce străin e satul! Ce stingheri bătrânii!
Au plecat în lumea largăă toâi românii...

Casa bătrânească are în firidă
Simfonia vieții - lume împărțită
În bătrâni și tineri... Bătrâni ce-au rămas,
Pe glia străbună, facă popas.
Tineri ce în lupta lor cu sărăcia
Au plecat departe... Unde-i România?!
Unde-s munții falnici?! Morminte și frați,
Părinți și prieteni, toți au fost uitați.

Un bătrân ceasornic... Mama toarce-n tindă...
Merii dau în floare, pâinea-i aburindă,
Ia strămoșască și fota străbună
Strălucesc înseară-n limpeziri de lună.
Iaarba-abia răzbate... Păsări în alai
Plâng cuvântul, portul și dulcele grai.
Ruginite lanțuri își scrâșnesc durerea...
Vise-ncătușate ne mai sunt averea.

Tata lung se uită de-a-i veni feciorul,
Plânge și suspină, noaptea nu-l ia somnul,
Se gândește poate c-o veni vreodată
Ceasul ca plece și scumpa lui fată
Dusă prea departe, dusă-n țări străine
N-are s-o mai vadă. Poate nu mai vine!
Toate aste gânduri, nu-i dau pace, iată!
Numai sărăcia este vinovată!

Mama lăcrimează... cât de mare-i dorul!
Toarce și se roagă, o răzbește somnul.
Pe obrazu-i aspru, lacrima străluce
Când în pat se pune, tristă, se culce.
Are în arendă câteva pogoane.
Cu atât cât are, n-o muri de foame.
Sălcii plâng în poartă, singurii din sat,
Sunt bătrâni, părinții ce vi i-ați lăsat.

Ciutura fântânii lacrima adapă,
S-a ciuntit, vezi bine, lama de la sapă.
Ornicul durerii sună-n valea mare...
Nimeni nu mai vine, cineva mai moare!
Ne-au plecat copiii, ni-i pustie casa,
Lăcrimat ni-i chipu,-nlăcrimată fața.
Pașii ard pe drumu-ntoarcerii acasă,
Viața nu mai este la fel de frumoasă.

Nimeni nu mai vine c-o cană de apă,
În străinătate toată lumea pleacă.
Au uitat de toate... pământul străbun
Nu mai e averea nici unui român.
Codrii plâng și ciute sânge sorb, de sete.
Plâng amar părinții! Și și-au prins în bete,
De la Bobotează, busuioc. O fi
De-o da Domnul Mare, pruncii de-or veni.

Ce străin e satul! Ce stingheri bătrânii!
Oh, ce tristă viață! Au plecat românii...
Se apleacă grâul, pâinea li-i amară
Și românii iarăși se întorc în țară.
Sărută pământul, mâna mamei lor
De lacrimi udată, chipul ars de dor...
Își sărută tatăl - cumpănă și vis,
Mâna tremurândă ce-n tăceri le-a scris.

Au plecat în lumea largă toți românii,
A singurătate parcă urlă câinii.
Cine să mai vină?! Poarta-i încuiată...
Nu mai ești măicuță. Nici tu nu ești, tată!
Doliul doar se zbate - inimă pustie.
La căsuța voastră, cine să mai vie?!
Doar pământul care mă hrănea, copil,
Mă așteaptă încă, părinți, revin.

Au plecat în lumea largă toți românii.
Ce străin e satul! Ce stingheri bătrânii!
Nimeni nu mai vine c-o cană de apă.
Ciutura fântânii lacrima adapă.
Mama lăcrimează. Cât de mare-i dorul!
Tata lung se uită de-a-i veni feciorul.
Un bătrân ceasornic... Mama toarce-n tindă...
Și tăcerea doare-ascunsă în firidă.

P. S.
Sărutmâna mamă, sărutmâna tată!
Din străinătate am venit... Mă iartă
Binecuvântare dă-mi, măicuța mea!
Iartă-mi! Iartă-mi, tată, nu voi mai pleca.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dan Mitrache

Eu sunt român

Eu sunt român și-ți cânt în românește,
Iar când iubesc, o fac în limba mea.
Cuvântul "dor" e doar în limba noastră
Și-aici s-adorm, eu îmi propun, cândva...

Eu sunt român și-s demn, fără orgolii
De mai șarmant, mai bun, sau mai moțat,
În plaiul geto-dacic îmi am seva
Și-aici îmi trăiesc timpul ce mi-e dat.

Eu sunt român și frunza care-mi bate
În geam, cu insistență-n mângâiere,
Eu o iubesc cu posesivitate
În timp și spațiu, până la durere!

Eu sunt român și ochii-mi înconjoară
Cu venerare patria natală,
Cu brațele deschise către lume,
V-aștept români, reveniți în țară!

Eu sunt român și vreau să fie pace
Cu neamuri megieșe și-ntre noi,
Să ne iubim, ne conducem bine
O glie încercată de nevoi!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Parlamentul Rușinii Naționale (dominat de PSD) a încălcat Constituția și decizia CCR timp de 9 ani refuzând să pună în aplicare rezultatul referendumului din 2009, prin care poporul suveran l-a obligat să reducă numărul de parlamentari la maxim 300 (pamflet)

Ce fel de drepturi ai, române, ce fel de suveranitate,
Când Parlamentul ți-o ignoră, lipsit total de demnitate,
Când Constituția o-ncalcă, când mai presus el e de legi,
Iar pentru-a' sale interese, el face mari fărădelegi,

Când referendumu-ncălcându-l, în loc ca ei se rărească,
Sfidând, făcut-au al lor număr ca și mai mult să îl sporească?
Ce fel de țară e aceea și cum să nu te înfiori,
Când Parlamentul țării este reprezentat de infractori,

Când legile ne sunt făcute de cei ce sunt nelegiuiți,
De cei ce legea n-o respectă și-n rele sunt așa hârșiți?
Ce țară oare e aceea, când de mulți ani neîntrerupți,
Chiar Parlamentul țării este reprezentat de mari corupți?

Ce fel de țară e aceea, ce fel e de democrație,
Când Parlamentul țării este cu mult mai rău ca o mafíe,
Când președinte al său este un infractor ce-i condamnat?
Cum să mai scoți obrazu-n lume, cum să mai fii român stimat?

pamflet de din Pamflete și satire (30 mai 2018)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Rodica Nicoleta Ion

La Alba

La Alba,-n 21, ceva s-a întâmplat...
S-a pogorât unirea pe plaiu-nsângerat
De plâns și suferință. Și inimi de români,
Au devenit pe glia și neamul lor stăpâni.

S-a pogorât unirea și lacrimi au picat.
Din lagărul durerii, năpârcile-au plecat.
Și aprigele vânturi din brațul de român,
Pe scumpa noastră țară, iar au numit stăpân.

De veghe, ca un vultur, cu aripile-ntinse,
Păzit-a focul sacru, port și pământuri, vise
Și datinile noastre rămase moștenire
De la străbuni, de veacuri – o mare de iubire.

Acum se-apleacă iară, sub cumpăna fântânii,
Uniți în rugăciune și plâns, mai toți românii.
Ni-i glia mai săracă și pruncii ne-au plecat...
Tu mântuiește, Doamne, poporu-ndurerat!

E-o țară de morminte, prin moarte doar, unită...
Nici lemne nu-s în sobă, nici turtă nu-i pe plită...
Pământ străin ne cheamă,-n pământul românesc
Rămas din tată-n tată, doar spinii mai rodesc.

Din țara noastră Sfântă, mustesc de-o vreme lacrimi,
Ne zbatem de durerea și plânsul multor patimi.
o minune, Doamne și-o Românie Mare
Și cheamă iarăși pruncii plecați peste hotare!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă mamei care nu mai vine (de dincolo de noi)

Pe cerul de mătasă, undeva,
Un înger ai și tu, de catifea,
Cu aripi moi, cu pleoape-nlăcrimate...
Unite,-n universuri separate,
Comunicând când ne doboară griji,
Ori când îți pun în gând vreo întrebare,
Când lacrimă din lacrimi, ochii-ți triști,
Îți cată chipul blând printre icoane...

Pe cerul de mătasă, undeva,
Parcă uitând de-a dorului povară,
Apare iar, în vis, măicuța ta...
Simți dulcea-i mângâiere de fecioară...
Și lacrima ți-e miere, grâu și mir,
Chipul din ceață parcă se desprinde,
Ai vrea, alături, fie-ți iar... Amin!
Dar drumurile voastre-s încâlcite...

Un înger ai și tu, de catifea...
Surâsul mamei? Lacrimă ce doare...
Inelul ce pe veci vă va lega,
Ani de izbânzi, clipe de sărbătoare...
În inimi vor rămâne ca un vis –
Simbolul vieții,-al păcii și-al iubirii.
Prin el nedespărțirea v-ați promis,
În drumul spre tărâmul fericirii.

Cu aripi moi, cu pleoape-nlăcrimate,
Tu ai sorbit în timpuri lacrimi grele
Și mă privești de dincolo de moarte.
O lacrimă închin măicuței mele!
Eu am crescut, dar tu, măicuța mea,
În ochiul meu, cu ochiul tău de-dedată,
Mă mângâi iar cu mâini de catifea,
Plângând măicuță, greaua noastră soartă.

Unite-n universuri separate,
Martor în timpuri al clepsidrei, greu
Am mai furat, decât un ceas din moarte,
Spre-a fi-mpreună numai tu și eu.
Mi-e dor de tine, vreau să-mi fii aproape!
În dulci îmbrățișări ne-ntrupăm –
Același cer, aceiași munți și ape
Și veșnicia-n viață s-o schimbăm.

Comunicând când ne doboară griji,
Îți simt prezența, mamă, lângă mine,
Te văd în vis și ochii tăi sunt triști,
Îmi ești aproape și îmi dai de știre.
Mă cerți dacă greșesc, cum numai tu
Știai s-o faci... Măicuță, mi-amintesc,
Apoi c-o mângâiere mă împaci...
De-aceea, mamă scumpă, te iubesc!

Ori când îți pun în gând vreo întrebare
Ce nu-mipace, tu mă faci sper,
Tu-mi dai măicuță-n suflet alinare,
De-aceea-n clipe grele eu te chem.
Tata mi-e lan de grâu, tu mac în floare,
Sărbătorind secundele ce trec.
Pe mine timpul trecerii mă doare,
În drumul către mâine vă petrec...

Când lacrimă din lacrimi ochii-ți triști
Mă mângâia măicuță, eu plângeam
Și mă rugam, măicuță reziști,
Dar, oh, măicuță bună, mă mințeam.
Da, au trecut de-atunci atâtea ierni...
Deschizi o ușă uneori, în noapte,
Ori pașii ți-i aud în alte seri,
Ori vântu-mi suflă la ferestre șoapte.

Îți cată chipul blând printre icoane
Privirea mea... Bătrână sunt și eu
Și fiul meu cel mic e astăzi mare
Și traiul mi-e din ce în ce mai greu.
Dar mama mea, bogată sunt de tine!
În alte timpuri, iar ne vom avea,
Căci nu se poate frânge o iubire.
Etern părinți și prunci vor exista!

Îți cată chipul blând printre icoane,
Când lacrimă din lacrimi ochii-ți triști,
Ori când îți pun în gând vreo întrebare,
Comunicând când ne doboară griji.
Unite,-n universuri separate,
Cu aripi moi, cu pleoape-nlăcrimate,
Un înger ai și tu, de catifea,
Pe cerul de mătasă, undeva...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am fost aici!

Cât de vicleană poți fii!
Mă-ntrebi de mi-am găsit pereche?
Nu înțeleg ce-ai vrea să știi,
Nu practic trasul de ureche.

De vrei cumva să te arăți
în lume cu ce-ai căpătat,
Tu fii directă, nu prin părți,
Căci de greșeală n-ai scăpat.

Nu-ți cere nimeni socoteală,
Nici tu nu cere loc în rai,
Ai vrut guști din măr, ești goală?
Nici printre îngeri n-ai să stai.

Tot mă împingi -mi iau o fată,
Să pară s-a întâmplat,
nu mai fii tu vinovată,
De faptul că ai înșelat.

Nici nu te-am întrebat vreodată
De ești sau nu mai ești cu el,
și chiar de mi-aș reface viața,
Tu vrei rămâne tot la fel.

Vina ți-o porți dar nu ți-e lanț,
Și nu te leagă de nimic,
Sunteți iubiți, dar foști amanți,
Nici nu ar trebui s-o zic.

Te rog nu te maide râs,
Trăiește viața ce-ai ales,
La rândul meu și eu am plâns,
Și nimeni lacrimi nu mi-a șters.

Poate vei plânge de rușine,
De faptele ce le-ai făcut,
Dar nu te compara cu mine,
Nici nu visezi prin ce-am trecut.

Eram și crud, eram și tată,
Tu erai doar cu alt bărbat,
Asta te face vinovată,
Și nu-s eu ăla vinovat...

Nu vreau să vii să-mi ceri iertare,
Sunt patru ani, e prea târziu,
Dar nici nu presăra cu sare,
Peste ce-a fost, oricum toți știu.

De vrei să nu te știe lumea,
Ascunde-te sau fă ce vrei,
Scriu aste versuri în oglindă
Și nu văd vină-n ochii mei.

Deci n-aștepta fac ceva,
Știu că ți-e frică c-ai să pici,
Poate mai speri am uit,
Dar mi-amintesc..
Am fost aici!

poezie de
Adăugat de Andrei Vlad BalanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dimitrie Bolintineanu

Ziua bună la țară

Țară dulce și frumoasă,
Tu, ce-ai fost gloria mea,
Eu mă duc, fii sănătoasă!
Nu știu de te-oi revedea.

Dar ce-mi pasă oare mie
Dacă pe pământ străin,
Dacă în călătorie
Moartea îmi va zice: vin'!

Vai! în sânu-ți dulce, oare
Sunt eu mai puțin străin
Când pe toată ziua moare
Visul sufletului lin?

Iară se ridică norul.
Vasul tău nu este-n port,
Vânturi rele ca și dorul
Către negre stânci te port.

Mâine va veni străinul
te prade, țara mea!
Mâine îți vor smulge sânul,
Mâine te-or îngenuchea.

Și tu n-ai nici mângâierea
Apărându-te, mori.
Ei ți-au degradat durerea!
Și mormântu-ți n-are flori!

Ți-au făcut cununi de spine
Ca iudeii lui Isus,
Și râzând amar de tine,
"Ai unirea!" ei ți-au spus!

Dar ei ți-au luat din mână
Armele ce ai avut.
Dragă patrie română,
Ce rău oare le-ai făcut?

La străini te-or da-n prădare,
Vai! și pe cămașa ta
Fiii vitregi cu turbare
Sorții lor vor arunca.

Te-au lăsat în slăbiciune,
Fără legi, putrezești
Și prin dulce moliciune
Te-au lăsat să te slăbești!

Când chiar fiii-ți te ucide,
Ce blestemi pe cel străin?
Țara mea se sinucide!
Moartea este-n al ei sân!

Fiii tăi nu vor dreptatea,
S-a văzut atâția ani!
Ei invoacă libertatea
Ca fie ei tirani!

Către-acestea, dragă țară,
Tu poți încă a trăi,
Numai cei ce te-ncărcară,
Numai ei vor veștezi.

Astfel toamna când sosește
Frunzele în pomi pălesc,
Vântul aspru le răpește,
Putrede se risipesc.

Dar când primăvara vine
Pomul a reînverzit,
Paseri cu cântări sublime
Nouă viață i-a vestit.

poezie celebră de din volumul: Reverii
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Mama lui Stefan cel Mare" de Dimitrie Bolintineanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -12.00- 8.99 lei.

Lângă crucea părăsită

La o margine de codru, pe-o colina însorită,
Lângă potecuța-ngustă, stă o cruce părăsită.
Răstignit in patru cuie, prăfuit de ani și vreme,
Stă Hristos uitat și singur, peste El timpul se cerne!

Doar un biet copil ce zilnic paste turma de mioare
Se oprește se-nchine, și se-ntreabă cu mirare:
"- Cât mai poți rabzi, Hristoase, cuiul și singurătatea,
Nu Ți-e frica de-ntuneric când se-așterne-n codru noaptea?

Nu Ți-e foame, nu Ți-e sete, n-ai pe nimeni lângă Tine,
Ești și Tu la fel de singur, ești orfan la fel ca mine?
Eu pasc turma de mioare ca să-mi dea un colț de pâine,
Cel ce e stăpân pe turmă... azi îmi dă... dar nu știu, mâine!

Ți-am adus un colț de pâine, e mai veche, dar e bună,
Sunt prea mic... nu pot ajunge, să-ți dau jos acea cunună
Și să-Ți scot din frunte spinii, care pielea Ți-au străpuns.
Cum sa fac, -s mic, Hristoase, și n-ajung așa de sus?

Ți-am adus și apă rece, că Ți-o fi amar și sete,
Ei Ți-au dat oțet și fiere, da' zic: Dumnezeu să-i ierte!
și astăzi trec grăbiți și nu vor se oprească,
Chinul să Ți-l ușureze, setea să Ți-o ostoiască!

N-ai nici haină, n-ai nici cușmă, pentru când o fi mai rece,
Dar îți las a mea cămașă, că nu știu când 'oi mai trece.
N-am mai multe, vrea să-ți mai las, să ai de schimb,
Dar ce văd?! Sau mi se pare? Ai în jurul Tău un nimb?

Ooo... nu pot să cred, Hristoase, -ntinzi mâna către mine,
Că nici cuiul nu mai poate, răstignit a Te mai ține!"
"-Drag copil, grăiește Domnul, Crucea mea n-ar mai fi grea,
Dacă ar veni cu toții, cu iubire lângă ea.

Și eu sunt Păstor la oi, mi-am dat viața pentru ele,
Multe au plecat din staul, eu le caut cu durere
Și le-aștept sa se întoarcă, să le mân către pășune
Cu iubirea mea cea sfântă, eu le strig ca se-adune!

Tu ești mic, da-n suflet mare și bogat cum alții nu-s,
C-ai întins un colț de pâine și-ai dat apă lui Iisus
Și-ți voi da, când va fi vremea, apă vie și merinde,
Viață veșnică și Raiul, pentru dragostea-ți fierbinte!"

Și i-a pus Hristos, pe creștet, mâna Sa cu răni de cui
Și-a mâncat din pâinea tare, pusă înaintea Lui.
Binecuvântând orfanul și gustând din apa rece,
S-a urcat din nou pe Cruce, pentru cei ce vor mai trece!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook