Acceptarea de sine nu înseamnă deloc că mă accept și apoi mă culc și mor fericit, că mă tăvălesc ca un purcel în mocirla propriei mediocrități (îmi cer scuze purceilor reali, ei nu au greșit cu nimic). Acceptarea de sine înseamnă că aici și acum accept că sunt o persoană puternică, plină de iubire și potențial de a schimba întreaga lume și în același timp accept că de azi vreau să îmi folosesc acest potențial mai eficient. Să mă accept înseamnă să îmi dau seama că deși condițiile de viață și deciziile mele m-au adus în punctul acesta al vieții, totul se poate schimba începând de azi. Să mă accept înseamnă să știu că ceea ce deciziile mele și comportamentele au stricat în ani de zile, nu poate fi reparat într-o clipă ci punând în fiecare zi câte o cărămidă la noua construcție, la noua mea viață. Să mă acccept înseamnă să pot avea o fundație solidă de unde să încep să construiesc.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citate similare
Vreau să fiu cel mai bun, așa că tot ce înseamnă acest lucru, va trebui să accept.
citat din Sidney Crosby
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă deranjează minciuna, nu critica, pe care o accept. Accept criticile cu argumente și accept diferența de păreri. Din critica constructivă învățăm cu toții, inclusiv eu.
citat din Dacian Cioloș
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când aveam 25 kg în plus, ceea ce m-a salvat și m-a pus pe drumul cel bun a fost că m-am acceptat. Am zis: "Pera, duci o luptă grea și felicitări că nu te lași bătut. Ai niște slăbiciuni și faptul că știi care sunt acestea este un mare pas spre rezolvarea lor. Acceptă că a fost foarte greu până acum, dar de acum vei face schimbările necesare pentru că vrei să fii permanent un om mai bun". Adică mi-am oferit singur compasiune și am vorbit frumos cu mine, dar nu am rămas cu 25 kg în plus, ci am început să fac sport și să mănânc diferit. Să te accepți pe tine nu înseamnă să rămâi așa cum ești, ci înseamnă să nu te pedepsești pentru ce te-a dus în situații urâte de viață și să îți iei angajamentul că vei munci pentru schimbare. Repetă după mine: "Mă accept în acest moment și îmi iau angajamentul să fiu mai bine."
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Să iubesc înseamnă să accept, să lupt,
să ofer, să găsesc un sens în toate.
Să recunosc că alternativa e o minciună,
să înțeleg că nu e sinonim cu a merita.
Că lacrimile de durere aduc înțelepciune.
Să iubesc înseamnă... să uit de mine.
poezie de Florin Mihalcea
Adăugat de Florin Mihalcea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu are puterea de a schimba pe altcineva. Cât de multă lume intră în relații în ideea că "nu îmi plac câteva lucruri la partener, dar le schimb eu pe parcurs", doar ca să se trezească apoi că, de fapt, acele lucruri se amplifică pe măsură ce relația se desfășoară. Știi de ce? Pentru că acele lucruri care nu îți plac la celălalt, îi aparțin și fac parte din "a fi el însuși". Poți să îl obligi o vreme, și partenerul, din "iubire", va renunța la sine însuși o vreme. Dar va avea resentimente și te va pedepsi și se va răzbuna prin comportamentele care știe că nu îți plac, pentru că nu îl accepți așa cum e. Pe de altă parte, când celălalt se schimbă așa ușor la cererea ta, înseamnă că nu e o persoană foarte puternică, cu coloană vertebrală și personalitate, nu? Și cine poate fi atras irezistibil de un om slab? Cei din jur pot fi schimbați cum vrei tu, cu o condiție. SĂ TE SCHIMBI TU PRIMA OARĂ. Când cerem ceva de la un partener, înseamnă că e ceva ce nu ne oferim noi singuri și cerem de la altul. Până la urmă, în viață, fiecare este responsabil pentru propria sa fericire, pentru rezultatele sale și pentru calitatea vieții și a relațiilor, a iubirii pe care o simte și o primește sau o oferă.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Accept să fiu ultimul om, dacă a fi om înseamnă să semeni cu ceilalți.
citat clasic din Emil Cioran
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!


Oamenii au uitat o lecție extrem de importantă a vieții. Iar viața îi va educa într-un mod dur. Peste 20 de ani vei veni poate cu scuze, că nu ai noroc, că economia e praf, că problemele tale sunt speciale și nu îți poți atinge obiectivele sau visurile, dar NU! Nu astea sunt problemele. Problema este că nu ai făcut nimic AZI. AZI e singura și cea mai importantă zi care există. AZI ESTE CEA MAI PUTERNICĂ UNEALTĂ A TA PENTRU ATINGEREA VISURILOR ȘI OBIECTIVELOR! ȘI MÂINE, va deveni AZI, iar în azi-ul de mâine, din nou nu vei face nimic, și peste 3 zile tot nimic. Și vei avea nimic. Când vreau să construiesc o casă iau cărămidă după cărămidă, și o construiesc. Nu iau azi o cărămidă, mâine sap un pic cu lopata, poimâine mai amestec la ciment și apoi el se întărește și uit de el. În fiecare zi, fac ceea ce trebuie făcut, dacă vreau o casă. La fel e cu orice vis. Cărămidă cu cărămidă, îmi cresc construcția. O călătorie de o mie de mile se face pas cu pas.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dacă accept lumina și căldura soarelui, trebuie să accept și tunetul și fulgerul.
Khalil Gibran în Darul iubirii
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!


Acceptarea de sine înseamnă că vine o clipă când te îmbrățișezi pe tine, fizic, mental, emoțional, spiritual și îți spui "Bravo, băi!" Bravo pentru că te lupți, bravo pentru că încerci, bravo pentru că nu abandonezi lupta. Bravo pentru că speri, te ridici după ce cazi, te încurajezi și o iei de la capăt din nou și din nou. Oricine ești și oriunde ai fi, meriți un bravo. Nu ești mai prejos cu nimic față de niciun alt om de pe Pământul ăsta. Poate ți se pare că ai o viață foarte diferită, dar asta doar pentru că lecțiile tale de viață sunt diferite.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


- viață
- Viața este un joc dur și halucinant, viața înseamnă salturi cu parașuta, înseamnă risc, înseamnă să cazi și să te ridici, înseamnă alpinism, înseamnă voința de a ajunge în punctul tău cel mai înalt și a te simți nemulțumit și neliniștit când nu reușești să o faci.
definiție de Paulo Coelho în Unsprezece minute (2003)
Adăugat de Ana
Comentează! | Votează! | Copiază!




Nu spun că nu-l accept pe Dumnezeu, înțelege-mă, ci nu accept lumea plăsmuită de el, această creație divină, și nici prin gînd nu mi-ar trece c-am s-o pot accepta vreodată
citat celebru din romanul Frații Karamazov de Dostoievski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Refuz și acceptare
Tu ți-ai refuzat chiar și cele mai simple necesități;
De aceea
Crezi că ești puternic.
S-ar putea să ai dreptate.
Cine știe?
El nu refuză nimic din ce-i iese în cale.
Îți spun:
Are dreptate.
Dumnezeu este mai mult decât mulțumit de el.
Eu refuz ceea ce Dumnezeu vrea ca eu să refuz.
Eu accept ceea ce Dumnezeu vrea ca eu să accept.
De ce?
Pentru că lumina-acceptare a mea
Și puterea-refuz a mea
Contribuie la transcenderea de sine
Constantă a lui Dumnezeu
În mine.
poezie clasică de Sri Chinmoy
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Lucian: Deci, poți întreba pe oricine dorești! Chiar și Sid știa că sunt îndrăgostit de tine. Serios!
Lia: Bine! De ajuns! Ți-am spus: Te cred! Însă asta nu schimbă nimic între noi. Adică, tot nu-ți accept prietenia.
Lucian: Ah, nu?! Ar fi trebuit să-mi dau seama că nu mă vei accepta, nu atât de ușor sau de curând. Că mă vei respinge din nou... Lia, mă înnebunești! Mă zăpăcești de tot! Zău așa...
Lia: Off, Luci... Nu-ți accept prietenia... Nu încă. Și... Te refuz; deocamdată...
Lucian: Deocamdată?! Nu încă?! Asta sună promițător. Dar, te rog... Vorbesc foarte serios! Nu-mi da speranțe false, nu mă amăgi! Lia, ți-am mai spus... Nu-mi face așa ceva! Ți-am spus să nu te joci cu mine! Nici cu sentimentele mele! Te rog mult... N-aș putea suporta, pur și simplu!
Lia: Luci, nu mă joc cu tine, nici cu sentimentele tale, promit! Și nici nu-ți dau speranțe false, nu te amăgesc...
Lucian: Și atunci, eu ce-aș putea înțelege din toate astea?
Lia: Ceea ce ți-am spus. Deocamdată, încă te resping, nu-ți accept prietenia, nu încă. Ceea ce înseamnă că da, poate în curând, te voi accepta totuși. Mi-ai spus că nu vei renunța atât de ușor la șansa ta; ei, bine, s-ar putea să nici nu fi nevoit să renunți, pentru că ai șansa ta. Ești pe drumul cel bun, domnule comandant... Iar dacă asta-ți dorești atât de mult, prietenia mea, s-ar putea să o obții, cât de curând, însă nu încă...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice practică înseamnă efort. Dacă practici înseamnă că dorești. Înseamnă că există "cineva" care vânează. Dacă vânezi stări elevate - recunoștința, de exemplu - înseamnă că fugi de ceva și cauți altceva. Asta înseamnă minte lacomă. Singura practică posibilă este cea a înlăturării bolovanilor din trecut. Când aceștia sunt dați deoparte, acceptarea, recunoștința și iertarea (care sunt iubire), se relevă natural.
citat din Paul Avram
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


E important să respecți oamenii din jur și e important să înțelegi că libertatea ta se termină acolo unde încep libertățile celorlalți, însă nu merge niciodată cu capul plecat și umil doar pentru că ți-e teamă să nu superi pe cei de lângă tine. Nu poți avea niciodată prea multă încredere în tine. Să ai încredere în tine înseamnă să știi măsura propriei tale valori. Aroganța înseamnă să nu știi deloc măsura propriei tale valori și să te crezi mai bun decât ești și ca urmare ești foarte aproape să suferi eșecuri foarte dureroase. Modestia înseamnă să te crezi mai slab decât ești sau să vrei să arăți asta oamenilor ceea ce te va impedica să îți atingi potențialul maxim. Modestia și aroganța sunt ambele păcate la fel de mari. Ambele ne conduc spre greșeli față de propria noastră persoană și față de cei din jur. Capul sus, încredere în sine și în propria valoare, asta e atitudinea corectă! Tu ce atitudine ai astăzi?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecata ne îmbolnăvește și ne îndepărtează. Iubirea și acceptarea ne vindecă și ne apropie. Când judec alt om mă îndepărtez de sursa problemei din mine și astfel îmi fac mie rău. Cei care ne provoacă suferință ne sunt și cei mai buni profesori. Spune-mi cum vezi oamenii și lumea și vei avea o hartă foarte exactă a traumelor, rănilor și suferințelor din sufletul tău. Dacă Dumnezeu ar judeca, nu ar fi decât un reporter la Can Can. Când iubesc, iert și accept laturile din mine care sunt furia, stagnarea, ignoranța realizez poate pentru prima dată că nu e ușor să fii om, că nu poate fi totul perfect, că uneori rănile trecutului și greutățile prezentului sunt greu de dus așa că ce ar fi să am compasiune față de mine?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi am de ales. Pot rezista realității și să sufăr, sau să accept pașnic ceea ce nu pot schimba.
citat din Karen Casey
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!



A fi bogat înseamnă a dărui, a nu dărui nimic înseamnă a fi sărac. A iubi înseamnă a trăi, a nu iubi nimic înseamnă a fi mort. A fi fericit înseamnă a te devota, a nu exista decât pentru tine înseamnă a te refuza pe tine însuți și a te sechestra în infern.
Eliphas Levi în Cheia marilor mistere
Adăugat de holy graal
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dați-mi voie să recapitulez pentru dumneavoastră. Informația nu înseamnă cunoaștere. Cunoașterea nu înseamnă înțelepciune. Înțelepciunea nu înseamnă adevăr. Adevărul nu înseamnă frumusețe. Frumusețea nu înseamnă dragoste. Dragostea nu înseamnă muzică. Muzica înseamnă tot ce este mai bun.
citat clasic din Frank Zappa
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acceptarea vieții unui om nu are nimic de-a face cu resemnarea. Nu înseamnă a fugi din luptă. Din contră, înseamnă a o accepta așa cum vine, cu toate handicapurile eredității, suferinței, ale complexelor psihologice și ale nedreptăților.
citat din Paul Tournier
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
