Vreau să mă întorc în trecut

când a fi ameţită însemna doar o piruetă
când tata era singurul erou
când dragoaste însemna îmbrăţişarea mamei
când umărul tatălui era cel mai înalt loc
de pe pamânt
când duşmanii tăi cei mai înverşunaţi erau fraţii
când singurul lucru care putea să doară era
genunchiul zdrelit
când singurele lucruri sfărâmate erau jucariile şi
când la revedere însemna doar până mâine.

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplamente...

Pe când nu era nimic, iar nimicul era tot,
Pe când rană nu era, dar era durerea-n cot,
Nu era atunci cuvânt, dar era ceva de zis,
Nu erau expedieri, înspre drac sau paradis,
Pe când nici nu exista, niciodată şi mereu,
Exista în consecinţă, fără z un simplu Eu!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 februarie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adela nu părea foarte afectată de vestea primită; poate într-adevăr, nu-şi dădea seama foarte bine ce însemna o asemenea misiune. Poate chiar era doar o copilă naivă, sau poate nu... Nistor o privi derutat. Oare ce se petrecea în căpşorul ei bălai, delicat? Nu-şi dădea seama! Ce o determinase oare să-i facă o asemenea promisiune, pe care el nu i-o ceruse?! Era mică; el era primul ei prieten... Cu timpul, îl putea uita, iar 13 ani erau destul de mulţi... Cum să-i păstreze lui vie amintirea atâta amar de vreme? Ce era atât de deosebit la el, cu excepţia înălţimii? Să-l aştepte?! Era oare posibil? Pentru el, putea fi mai uşor, la bordul navei, să aştepte răbdător până se vor întoarce din nou acasă. Dar ea?! Ea cum să-l aştepte, când în jurul ei erau atâţia alţi băieţi tineri, chipeşi, poate mai atrăgători decât el...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de călătorie

demult demult când râul era râu
nu curs de apă putred şi molâu
când fânul unduia până la brâu
când cerul era cer şi norul nor
când verdele sclipea ameţitor
când te-ntâlneai cu Domnul în pridvor
când te trezeai la ziuă cel dintâi
cu soarele zâmbind la căpătâi
cerându-ţi să-i vorbeşti şi să-l mângâi
când noaptea aţipind zăreai prin geam
cum cade luna-n ulmi din ram în ram
când te-nveleai în vis ca-ntr-un balsam
demult demult când drumul era drum
nu un infern de şanţuri şi de fum
când drumul lin şi alb şi vălurit
curgea din infinit în infinit
când erau taţi şi mame şi copii
nu simple acuplări ci căsnicii
când munţii revărsau păduri şi vii
când negura urca din văi tiptil
când te culca săgeata unui tril
demult demult pe când erai copil

poezie de Eugen Dorcescu din Drumul spre Tenerife (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dorinţă

Era bătrân, bolnav... Ştia de-acum
Că nu mai e dulăul care-a fost
Când îşi avea-n ograda lui un rost.
Ştia că-i vremea ultimului drum.

Era slăbit, nu mai putea mânca
Nici oase şi nici codrul mic de pâine
Ce, altădat', în colţii lui de câine,
Pe loc, în mici fărâme se spărgea.

În colţul lui din capăt de grădină,
Privea spre cei ai casei, mai lătra
Când un străin în curte le intra
Sau când dădea târcoale vreo jivină.

Să se ridice, îi era mai greu
Dar o făcea, se bucura cu drag
Atunci când, de departe, pe drumeag,
Simţea că vine singurul său zeu.

Îi aştepta, lătrând cu bucurie,
O vorbă ori o mână de alint
Pe capul său cu fire de argint
Ori pe spinarea lui, de-acum surie.

Şi le primea, era şi-acum iubit
Ca altădat', la fel ca-ntotdeauna
Când ei, în joaca lor, erau totuna,
Când timpul nu era de socotit.

Se gudura. Mai vechea alergare
O mai avea prin vise, uneori,
Acelea-n care el, în primii zori,
Voia doar joacă, joacă şi mâncare.

Au fost atâtea clipe împreună,
Atâtea zile, nopţi, atâţia ani
Ce-au fost prieteniei artizani,
Încât "Adio!" n-ar putea să-i spună,

Şi n-ar putea să facă un păcat
Plecând acum, departe să îi fie
În clipele de ultimă-agonie,
Iar el să-l plângă. Nu! Şi l-a muşcat.

A dispărut luându-şi suferinţa,
Crezând că-i doar a lui. N-a bănuit
Că-n urma lui, cel care l-a iubit
Nu-l căuta. I-a respectat dorinţa.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercetări, cercetări, multe cercetări, cu multe rezultate importante pentru ştiinţă, în general... Iar cercetările lor erau binevenite, pentru că-i ţineau ocupaţi, iar a fi ocupaţi însemna a evita să devină melancolici, gândindu-se fie la Terra, spre care se îndreptau (dar mai aveau foarte mult până a ajunge acolo), fie la Proxima, de care de abia se îndepărtaseră, dar chiar se îndepărtaseră. Şi era bine să nu se gândească nici la una, nici la alta, deşi era dificil să evite totuşi; prin urmare, din când în când îşi aduceau aminte, dar încercau să nu se lase pradă în ghearele nemiloase ale melancoliei, ale tristeţii. Şi fiind împreună, reuşeau să nu devină morocănoşi.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunetele zilei

Când venea zgomot de copite,
erau caii traversând vadul.
Când pârâia aerul, era
un nagâţ care ne privea din apropierea cuibului
său din mlaştină. Un sforăit şuierător

la zece metri de barcă era mareea astupând sau
destupând o gaură din stâncă.
Când se auzea bătaie de tobe, era apa
căzând de la 10 metri în ea însăşi.

Când uşa
s-a închis trântit, a fost sfârşitul
tuturor sunetelor din jur.

Tu m-ai părăsit
alături de cel mai tăcut foc din lume.

Am crezut că am fost rănit doar în mândria mea,
uitând că, atunci când îţi introduci mâna în apa rece,
simţi un colac de gheaţă în jurul încheieturii
înainte ca mâna întreagă să amorţească.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram duminica la bunica...

Dimineaţa aburindă
cu linişte în oglindă
cu vise-n zi de sărbătoare
şi clipe răcoritoare.

Fericita zi e duminica
cum era altădată la bunica
plimbare în natură
dacă e vreme bună.

Pe cărările-n pădure
unde culegeam mure,
ciuperci şi pânişoare
şi era linişte mare.

Aş vrea şi-acum linişte-aceia
când gândurile nu erau,
când viaţa era frumoasă
şi ziua luminoasă.

poezie de Eugenia Calancea (22 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenul omului

Când lucrurile-o iau razna şi-ţi ies aiurea toate,
Deşi nu faci economie la efort,
Când ceasul îţi bate-n viaţă mereu ora trei din noapte –
O halbă de bere-i singurul prieten şi singurul confort.

Când cu banii eşti pe sponci şi n-ai de unde să-i obţii,
Şi tocmai ţi-a venit veste că roibul tău e mort,
Şi tot ce mai ai e doar un şir de datorii –
O halbă de bere-i singurul prieten şi singurul confort.

Când stai rău cu sănătatea şi simţi că inima te doare,
Şi faţa ta-i palidă lămâie, ridată prea de tot,
Iar doctorii îţi spun că ai nevoie de-o schimbare –
O halbă de bere-i singurul prieten şi singurul confort.

Când hrană ai de-azi pe mâine şi cămara-i goală,
Iar slănină-n tigaie nu-i şi doar în vis mănânci un antricot,
Când faci foamea şi maţele îţi plâng şi se răscoală –
O halbă de bere-i singurul prieten şi singurul confort.

Pe vremuri de răstrişte şi de dispută janghinoasă,
Doar astfel poţi avea şi tu un plan şi un suport,
Mai poţi spera la o seară ca o sărutare de mireasă –
O halbă de bere-i singurul prieten şi singurul confort.

poezie de Flann O'Brien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când un lucru se contractă, e sigur că era dilatat. Când devine slab, e sigur că a avut forţă. Când se depreciază, înseamnă că era înălţat. Când se despovărează, înseamnă că era covârşit. Toate acestea sunt totodată clare şi ascunse. Slabul învinge tarele, moalele biruie asprul. Peştele să nu încerce niciodată să iasă din apă. În regat, armura trebuie tăinuită poporului.

Lao Tse în Tao Te King, 36
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa era mult mai uşoară când Apple şi Blackberry erau doar fructe.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desigur, ştiam că la chatte era femininul pentru "pisică", dar mai însemna şi "păsărică". Ultimul lucru pe care îl voiam era ca Antoine să râdă în hohote de sensul dublu al cuvântului.

citat din romanul Se numea Sarah de Tatiana de Rosnay
Adăugat de Maria Stejeran
Comentează! | Votează! | Copiază!

Situaţie:
El, de când era mititel,
Era frumuşel ;
Ea, de când era mică,
era urâţică.

Beatrice Vaisman (15 aprilie 2021)
Adăugat de Beatrice Vaisman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminesciană

Se spune că
a fost unu Eminescu
pe vremea
când codrii erau
de aramă,
când Lacul...
când dorul
de mamă...

Se spune că
a fost unu Eminescu
când plopii
erau fără soţ
pe afară,
când Vino iubito...
când dorul
de ţară...

Se spune că
a fost unu Eminescu
pe când
Memento mori
îi venea în minte...
când O, rămâi
când dorul
de cuvinte...

Se spune că
a fost unu Eminescu
în anii cei grei
păstrat în parfumul
de tei!...

poezie de Gheorghe Gurău (ianuarie 2011)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, cum îi mai bătea Gretei inima! Parcă ar fi vrut să facă un lucru rău şi ea doar atâta voia, să vadă dacă Karl e acolo. Şi acolo era, fără îndoială! Şi ea se gândea la ochii lui limpezi şi la părul lung: parcă îl vedea cum zâmbeşte ca atunci când şedeau amândoi la umbra trandafirilor. Desigur că are să se bucure când are s-o vadă, şi ea are să-i spună ce drum lung a făcut până să dea de dânsul, şi ce necăjiţi au fost cei de-acasă când el a plecat şi nu s-a mai întors. Gretei îi era teamă şi totodată se bucura.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am votat!

Sunt zile de istorie ce se scriu,
pe telefoanele aprinse-n întuneric,
iar eu tastez acum în purpuriu,
pentru un viitor mai feeric.

Mă-ndeamnă zilele de altădată,
când frica ne ţinea în casă
şi când eram băgaţi pe sub covată,
de semenii ce îi cinsteam la masă.

Acum, este la fel în mica ţărişoară
şi-aşa îmi pare zilnic că se-ntâmplă,
chiar azi, când un trecut este istorioară
şi când răzbat aşa puţine după tâmplă.

Ajuns-am în speranţă să ne regăsim
la cozile precum erau odat',
când doleanţa era doar ca să trăim,
la fel ca azi, când spunem: Am votat!

poezie de Liviu Reti (26 mai 2019)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu crezuse că lipsa unui om poate fi reală şi mai vastă decât prezenţa lui... când era, era într-un singur loc. Acum, când lipsea, lipseşte de pretutindeni.

Mihai Sebastian în Oraşul cu salcâmi
Adăugat de denisia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era frumoasă vremea când casele erau biserici, faţă de acum, când bisericile sunt case.

citat din Sfântul Ioan Gură de Aur
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un moş şi o babă. Ei erau săraci de n-aveau după ce bea apa. Când mălai aveau, n-aveau sare; când aveau sare şi mălai, n-aveau legumă. Trăiau şi ei de azi pe mâine. Ei aveau trei copii, trenţăroşi şi nespălaţi, ca vai de ei. Cel mai mic se vedea a fi mai isteţ decât cei doi mai mari, dară era olog de amândouă picioarele. El se numea Ţugulea. Ei se învecinau cu Zmeoaica pământului. Această zmeoaică era aşa de rea, încât nimeni din vecinii ei n-avea pace de dânsa. Ea le călca moşiile şi le făcea fel de fel de neajunsuri. La naşterea lui Ţugulea, când a venit ursitoarele, s-a întâmplat să fie p-acolo şi Zmeoaica pământului. Ea auzise cum îl ursise şi, de pizmă, mai în urmă, îi luă vinele şi d-aia era el olog. Din acestă pricină, şi fiind şi săraci, unchiaşul cu mătuşa şi copiii lor ajunseră de râsul tuturor megiaşilor din sat. De bietul Ţugulea însă râdea şi chiar fraţii lui.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost ce-a fost; dacă n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat. Împăratul acesta stăpânea o lume întreagă, şi în lumea asta era un păcurar bătrân şi o păcurăriţă, care aveau trei fete: Ana, Stana şi Lăptiţa. Ana, cea mai în vârstă dintre surori, era frumoasă, încât oile încetau a paşte când o zăreau în mijlocul lor; Stana, cea mijlocie, era frumoasă, încât lupii păzeau turma când o vedeau pe dânsa stăpână; iară Lăptiţa, cea mai tânără soră, albă ca spuma laptelui şi cu păr moale ca lâna mieluşeilor, era frumoasă — mai frumoasă decât surorile sale împreună — frumoasă cum numai dânsa era. Într-o zi de vară, când razele soarelui erau mai stâmpărate, cele trei surori se duseră ca să culeagă căpşune în marginea codrilor. Pe când ele culegeau căpşunele, îndată se aude un şir de tropote, ca şi când ar veni şi s-ar apropia o ceată de călăreţi. Era cine era: era tocmai feciorul împăratului, venind ca să meargă cu prietenii şi cu curtenii săi la vânat. Tot voinici frumoşi, crescuţi în şeile cailor, dar cel mai frumos şi pe cel mai înfocat armăsar era... cine altul putea să fie?... Făt-Voinic, feciorul de împărat. Focul cailor se stâmpără în zărirea celor trei surori şi călăreţii deteră în pas mai încetişor, până ce, veniţi şi sosiţi, se simţiră duşi.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce vremuri...

Pe vremea când bărbaţii încă purtau costum,
Iar doamnele erau cu mult mai graţioase,
Când legea era lege, nu glumă, ca acum
Şi exista respect şi maniere frumoase!

Pe-atunci şi primăvara, cu râsete duium,
Venea umplând de flori poiene mătăsoase,
Pe vremea când bărbaţii încă purtau costum,
Iar doamnele erau cu mult mai graţioase!

Uitaţi-vă şi voi în jurul vostru-acum:
Nimic nu mai e sigur, prietenii-s parşivi,
Tânjim după-acea vreme, când îţi vedeai de drum,
Eram mai fericiţi, chiar dacă mai naivi,

Pe vremea când bărbaţii încă purtau costum!

rondel de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!