Durere şi foc

E mare spectacol, e sărbătoare,
Ce tinerii cu vervă o petrec,
Muzica cu zgomot şi fervoare,
În raze multicolore se întrec!

Zgomot, ţipete, urlet de plăcere
Ce trepidează-n valuri hala plină,
Chitările cântă, o muzică ce cere
Raze de foc şi fum, lumină!

Amalgam, vise, ce se cerne,
Minţi încinse de muzică nebună,
Zgomotul monstru în versuri terne
Înteţindu-se de strigătul ce tună...

Ţâşnesc artificii-n plafonul încăperii
Ce umple de foc întreaga estacadă,
Începe să curgă de sus, focul durerii
A zilei tragice cu iz de tornadă!

Se-aud ţipete, geamăt de durere,
Copii, adulţi şi tineri, acest amalgam,
Se luptă să iasă, dar viaţa lor piere,
Durere şi foc, e-un ultim program!

Apocalipsa se-aşterne-n toată îcăperea,
Carnagiul se-ntinde, miros, purgatoriu,
Privelişte-i sumbră oriunde-ntorci privirea,
Chipuri mutilate, arse de un negru ivoriu!

Disperaraţi se luptă, durerea e mare,
Cu mâinile întinse, arse, cer ajutor,
Încearcă să iasă, blocaj la intrare,
Tablou-i lugubru, e sfâşietor!

Oh Doamne, de ce atâta mânie
Pe aceşti îngeri ce-abia învaţă
Şi permiţi uşor, aşa o nebunie
Rupând firul, ce curmă a lor viaţă!

Călcând pe mormane de trupuri arzânde,
Iar focul din urmă-i ajunge grăbit,
Aprinse ca torţe, umbre muribunde,
Cu dureri ce îi tae în sufletul zdrobit!

Afară au ajuns, pompieri şi salvări,
Ce sting focul şi-ncarcă trupuri,
Pe muchia vieţii, rugăciuni, disperări,
Viaţa rămână, să nu plece-n abisuri!

Este o zi neagră, ce nu se va uita
De părinţii ce şi-au pierdut copii,
Prieteni, iubiţi, tineri ce vor lupta
Din politică să de jos fariseii!

Ei au permis corupţia în toate,
S-au construit cuptoare, nu cluburi
Cu bani puţini şi câştiguri bogate,
Băgând copi nevinovaţi, în cavouri...

poezie de Marilena Dumitrescu (7 noiembrie 2015)
Adăugat de Marilena Dumitrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foc din Prislop

"Va lua ţara foc din Prislop!"
Sunt spuse de om împlinit.
Puţini înţeleg cu ce scop,
părintele Boca aşa a vorbit.

Cu foc din Prislop am plecat,
de la lumina de lumânare.
De-atunci zeul Zamolxe chemat,
trezeşte pe cei dormind în altare.

Aprins pe creste, în văi carpatine,
focul a ars şi în sanctuare.
Dacii învie, în mine şi tine,
spiritul lor niciodată nu moare.

În focul de sfânt profeţit,
de el inimile ne sunt atinse.
Căci din Prislop noi am pornit.
Ţara? E rugul lui Zamolxe!

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai presus de regrete

M-am jucat prea des cu focul
Chiar dacă ştiam că arde.
Am dat foc şi am creat
Rana fără vindecare.

Scuzele nu sting durerea,
Cicatricile rămân.
Regretul nu i pompierul
Care-aruncă cu pământ.

Nici durere, nici suspine
N-am vrut să dezlănţuiesc,
Dar am făcut scrum din nou
Tot ce-am ajuns să iubesc.

Nu am scuze, sau pretexte,
Am ştiut de la început
Că şi o scânteie mică
Face-un foc de nedistrus.

Am riscat, ca întodeauna,
Cu naivitate pură,
Iar focul ce l-am aprins
Mistuie fără măsura.

poezie de Drîmbu Cucu Mioara (10 septembrie 2021)
Adăugat de Mia Drîmbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triere

Pătrund în regatul zăpezii
cărându-mi rucsacul cu trudă
pe spatele ce îmi asudă
în recea lucire-a amiezii.

M-aşteptă-adăpostul în care,
ferit de priviri încruntate,
voi face-amintirile, toate,
să iasă, pe rând, din uitare.

La focul aprins pe-nserate,
voi face-ntre ele-o triere
şi doar de-mi provoacă plăcere

vor fi, peste timpuri, păstrate,
iar cele-mbibate-n durere,
vor arde în foc şi uitate.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balaurul se zvârcolea de durere şi plesnea din coadă, de te lua fiori de spaimă, viteazul nostru însă se lupta de moarte şi obosise, iară tovarăşii săi dormeau duşi. Dacă văzu el că tovarăşii săi nu se deşteaptă, îşi puse toate puterile, se mai aruncă o dată asupra grozavului balaur şi-i tăie şi capul ce-i mai rămăsese. Atunci un sânge negru lasă din ea, fiară spurcată, şi curse, şi curse, până ce stinse şi foc şi tot. Acum ce să facă viteazul nostru, ca să nu găsească focul stins, când s-or deştepta tovarăşii lui, căci legătura lor era ca să omoare pe acela care va lăsa să se stingă focul. S-apucă mai întâi şi scoase limbile din capetele balaurului, le băgă în sân şi iute, cum putu, se sui într-un copaci înalt, şi se uită în toate părţile, ca de va vedea undeva vro zare de lumină, să se ducă şi să ceară niţel foc, ca să aţâţe şi el pe al lor ce se stinsese. Cătă într-o parte şi într-alta şi nu văzu nicăiri lumină. Se mai uită o dată cu mare băgare de seamă şi zări într-o depărtare nespusă o schinteie ce abia licărea. Atunci se dete jos şi o porni într-acolo.

Petre Ispirescu în Balaurul cel cu şapte capete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foc

În cămaşa cu rondele
Şi miros de busuioc
Am aprins desculţă focul
Că aşa- am avut noroc

O pilotă răvăşită
Aveam drept acoperiş
Si-o saltea plină cu vise
Amândouă înveliş

Zori de ziuă se revarsă
Val cu val din răsărit
Eu stau singură in casă
Foc la foc... arzând mocnit.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Majoritatea oamenilor îşi trăiesc viaţa ca şi cum ar fi legaţi cu faţa la un perete. Un foc arde în spatele lor, iar cei care-i ţin captivi(propria lor ignoranţă)mişcă nişte obiecte în faţa focului, care aruncă umbre neclare pe perete. Asta e tot ce pot ei să vadă. Aşa că speculează în legătură cu aceste umbre, care nu sunt decât aparenţe ale obiectelor reale, dar pe care ei le confundă cu realitatea. Trebuie să se elibereze, să se întoarcă şi să vadă focul şi obiectele care cauzează umbrele. Dar încă nu au descoperit realitatea, căci lumina este artificială şi obiectele nu s-au născut în peşteră. Prin urmare, locuitorii peşterii trebuie să iasă afară, să exploreze lumea luminată de soare şi să descopere adevăratele origini ale obiectelor.

Platon în Alegoria Peşterii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruşul de foc

Mai zboară cu zorii, scăldat în tăcere
Şi-n gânduri cu valuri purtate spre cer
De visele mării când sufletu-i cere
Furtuna s-avânte departe-n eter.

Pluteşte cu norii împinşi de furtună
Spre zări neştiute din marele joc,
Iar penele-i ard în reflexii de Lună
Şi pare, pe cer, pescăruşul de foc.

Îi ard amintirile mării din visuri,
Din pene-i răzbate un iz ca de fum
Ieşit din scântei apărute-n abisuri,
Când cremenea vieţii vrea sufletul scrum.

Se-aşează pe-o stâncă ieşită din mare
Ce-i pare o treaptă spre ultimul loc
În care mai speră o vreme să zboare,
Să fie, pe cer, pescăruşul de foc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăistuţe de fum

Păduri de oase şi de vise
Şi de vorbe necuprinse
Sting şi gheaţă, sting şi jar,
Sub aripă de sitar.

Toamna trage foc de puşcă,
Ceaţa de irişi o muşcă,
Latră câinii la hotar
Trupul sângelui hoinar.

Ochiul morţii în cer scrie
Cărţi de putredă vecie
Şi-n clepsidra de mister
Creşte şerpi de foc în cer.

În praf o umbră nebună
Alergă c-o stea în mână,
Calul ei răpus de roată
Mănâncă jar din covată

Şi mai ronţăie câmpii
Strânse de harnici copii
În trăistuţele de fum
Cu ecou de-albastru scrum!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea umbrelor

Eram străini de lume şi de vise,
De timp, de noapte, zi, de totu-n jur,
Atunci când spaţiul dintre noi pierise
Şi-un singur trup eram, întreg şi pur.

Săruturi lungi, suspine de o clipă,
Luciri de trupuri arse de văpăi
Din suflete arzânde în risipă
Şi scânteind în ochii mei şi-ai tăi.

Ne înălţasem într-un singur zbor,
Un singur trup, o singură zvâcnire
În clipele pierdute-ntr-un fior
Născut în valurile de iubire.

Ne-am reîntors din lumea de plăcere
În zbor uşor şi-alunecări de paşi
Nehotărâţi, pe vârfuri şi-n tăcere,
Ca doi copii, de lucruri noi atraşi,

Iar mâinile au început un joc
Ce ne-atrăgea în dulcele balans
Al unor umbre ce, din loc în loc,
Se-nlănţuiau, pe ziduri, într-un dans.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O luptă e viaţa

o luptă e viaţa, cu tot ce ne doare,
o luptă cu timpul, cu fricile minţii,
o luptă cu boala ce nu-i trecătoare,
o luptă în care ne pierdem părinţii.

o luptă e viaţa, cu-atâtea depresii,
o luptă în care recurgem la vicii,
o luptă prea plină de false impresii,
o luptă în care ne pierdem amicii.

o luptă e viaţa, mereu inegală,
o luptă în care conduc ageamiii,
o luptă cu snobii în haine de gală,
o luptă în care ne pierdem copiii.

o luptă e viaţa, cu deşertăciunea,
o luptă în care ucidem emoţii,
o luptă în care nu ştim rugăciunea,
o luptă în care ne pierdem cu toţii.

o luptă e viaţa, cu nefericirea,
o luptă în care slăvim neputinţa,
o luptă în care uităm ce-i iubirea,
o luptă în care ne pierdem credinţa.

poezie de Ionuţ Caragea din Ceasornicarul fără mâini (22 august 2021)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu şi ei

O luptă-i viaţa, deci te luptă
Desculţ şi cu cămaşa ruptă
Cu burta şi cu faţa suptă
(Tu lupţi şi alţii se înfruptă)

Dar nu-ţi pierde nicicând elanul
Şi nici în gând să nu-ţi schimbi planul
Luptă cu toţi! Luptă cu clanul!
(Tu lupţi şi lor le vine banul!)

Ei... nu-i aşa de negru dracul
În viaţă totul e atacul
Luptă! Nu da-napoi ca racul
(Tu lupţi, iar ei îţi iau caimacul!)

În viaţă totul este tonul
E foarte inutil pardonul
Deci vieţii ca să-i ţii isonul
Tu luptă! (Ei să-şi ia ploconul!)

Te luptă! Căci e-o luptă viaţa
De cum începe dimineaţa
Luptă să-i schimbi vieţii faţa
(Tu-i iei amarul, ei dulceaţa)

Vieţii să-i urmezi chemarea
Să nu te-abată disperarea
Doar astfel vieţii-i simţi culoarea
(Şi tu iei spinul, ei iau floarea!)

poezie de Corneliu Sofronie
Adăugat de cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

După cum ştiţi fiecare
Mama, suflet mare are
Şi pe-al ei suflet apasă
Tot ce e în întreaga casă.

Şi sufletul ei cuprinde
Orice foc care se-aprinde
În inima celorlaţi,
Când la masă, adunaţi,
Spun de ce sunt apăsaţi.

Mama-i o nemărginire
De speranţă şi iubire
Care-aduce cu-a ei mână
În căminul ei lumină

Ea găseşte oricând putere
Să mai poarte o durere
Într-a pruncului favoare
Ca-n furtuni să-i fie soare
Cu dulci raze protectoare.

Ea poartă-n inima ei
Tot ce sunt copii săi
Şi din orice depărtări
Şterge lacrimi şi întristări

Şi aşterne flori pe cale
Pentru odraslele sale
Simţind ca pe-o datorie
Să le facă bucurie.

În caldul ei sufletesc
Roade dulci, bogate cresc,
Roade de care au parte
Pruncii şi când sunt departe.

Tu eşti opera ce-o scrie
Mama ta cu bucurie
Şi dorinţă luminoasă
Să fii veşnic valoroasă.

Tu eşti rodul mamei care
Trece des prin încercare
Şi prin valea de suspine,
Toate, toate pentru tine
Ca să-ţi fie în viaţă bine.

Mama-i o nemărginire
De speranţă şi iubire;
Nu se lasă biruită
Nici în ultima clipită,
Luptă, luptă pentru tine
Să-ajungi OM, să-ţi fie bine!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Aurica Cristea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi, Doamne...

Dă-mi, Doamne, dragoste de viaţă,
Să nu–nţeleg greşit adevăratu-i scop,
Că sunt aşa confuză câteaodată,
Şi gânduri pesimiste îmi dau foc.

Dă-mi, Doamne, dragoste de oameni,
Că printre ei destinul mi-l petrec,
Nu mă lăsa să mă dezamăgesc,
Privind la ai mei semeni,
Cum de viaţă lor şi-a noastră îşi bat joc.

Dă-mi, Doamne, dragostea naturii mândre,
Care oferă atâta frumuseţe pe pământ,
Şi nu lăsa ca muzica ei verde,
Să nu o înţeleg, să n-o dezmied.

Dă-mi, Doamne, spirit creator, ca să te bucuri,
Că-ţi pot cânta în versuri măreţul altruism,
Cu care ai împodobit viaţa şi atâtea lucruri,
Şi dragostea, ce o râvneşte orice muritor.

Dă-mi, Doamne, pace în suflet şi recunoştinţă,
Să-ţi mulţumesc în fiecare clipă, că trăiesc,
Şi să-ţi transmit mesajul de iubire mai departe,
Căci calitatea vieţii are mare preţ.

poezie de Valeria Mahok (februarie 2011)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină capturată

Ţi-au dat un număr, mamă,
Pe-un buletin de vot,
Te-au validat elector, măi tată,
Şi nu pot
Să vă trimit în pace,
Alături s-odihniţi,
O lege strâmbă face
Ca iar să pătimiţi!

Oh, câţi copii curg râuri
De lacrimi din izvoare
Scăpate azi din frâuri
Să umple-a noastră mare!
O umbră, sub o stâncă,
De soare se fereşte,
Şi alte umbre, încă,
Alături, ea lipeşte.

Lumina-i capturată,
Pusă în trainic jug,
Scuipată cu o pată
De negru, iar în plug
E înfierată-n ziuă
Şi violată-n noapte,
Şi razele, în piuă
Îi sunt zdrobite, toate!

Dar, vai, de-atâta umbră,
Tot viul ofileşte,
Realitatea sumbră
În negru se-nveleşte...
Doar undeva, în vatră,
Mai licăre-o scânteie
Care aşteaptă-o piatră,

La umbră, foc dă deie,

Iară din focul iute,
S-aprind o lumânare,
Lumină-n muchii rupte
S-aducă alinare.
Voi aduna pământul
Negrit în timp de sânge
Şi mângâiat de vântul
Cel cald, tihnit, voi plânge...

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptând pe Moş Crăciun

Se-aud colindele... afară ninge,
Miros de cozonac în suflet am,
E noaptea-n care focul nu se stinge
Şi mii de stele ne vor bate-n geam.

Deschisă-i poarta viselor uitate,
Speranţele-s în bradu-mpodobit,
Doar inima... ca o nebună bate,
Iar vinu-i roşu... fiert şi îndulcit.

Îl aşteptam pe Moş Crăciun să vină,,
E noaptea magică... pentru copii,
Poate veni pe-o rază de lumină
Şi-o să ne-aducă... numai bucurii.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nina (răsfoieşte nervoasă agenda): E criză, Mişule! Lucrurile se aprind mai greu ca înainte. (Lasă agenda şi începe să caute pe net). Să ne uităm pe net! Am aici câteva cazuri mărunte! Mai mult fum, decât foc... Uite! În satul Arsuri, comuna Pojaru, o claie de fân s-a făcut scrum...
Mişu: O claie de fân? (Dezamăgit profund.) Nina! Pentru un ziar de mare tiraj trebuie să ardă lucruri mult mai serioase!
Nina: Uite ceva interesant! A luat foc vila unui şomer, din Cartierul Primăverii...
Mişu: Şi a ars?
Nina: Din păcate, nu! Incendiul a fost stins imediat de pompieri...
Mişu (disperat): Şi nu mai arde nimic, nimic?
Nina (cu răutate): Absolut nimic! Focul a fost stins ca la carte! Pompierii şi-au făcut datoria...
Mişu: Dobitocii! Nenorociţii! Ăştia, cu tehnica lor modernă, strică orice ştire...

replici din piesa de teatru Bun de tipar, scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria noastră

În piatră este scrisă istoria noastră
În piatră peste piatră
De Ziditorul puse la-nceput
Ca să ne facă existenţei vatră
În piatră cioplită din stînca Sinaiului
Pentru tablele Legii
În piatra templului
În alte-atîtea minunate pietre
Strînse toate în piatra Golgotei
– Piatra rămînerii –
Rămînerii rostului meu, rostului tău
Hotar între bine şi rău
Prin ape ne-a trecut istoria noastră
După ce Dumnezeu despărţi
Apele de sus de cele de jos
Prin apele Potopului, apele Mării Roşii
Şi-nvolburatele ape ale Iordanului
Prin apele durerilor din Rama
Prefăcute-n lacrimi
Valuri peste valuri
Pînă ce toate s-au strîns
Într-un singur pahar
"Tată, dacă este cu putinţă,
Îndepărtează-l,
E prea amar".

Prin foc ne-a trecut istoria noastră
Ca să cunoaştem focul rugului
Ce ne mistuie
Focul rugilor ce ne mistuiau
Pînă ce cunoscurăm adevăratul foc
Focul iubirii, focul jertfei
Strîns tot într-un singur strigăt
"Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac"
Luminînd de pe cruce spre mine
Spre oricine
Aceasta este istoria noastră
Filă cu filă o citim
O ştim pe dinafară
Ne-o şoptim în taină iară şi iară
O luăm de la capăt
Fără scapăt
Aceasta este istoria noastră
Drumul de jertfă
De-aici spre lumină
Fiecare suntem fărîmă din ea
Ca-n istoria lumilor de sus
Stea lîngă stea

poezie de Benone Burtescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Studiu după strigăt

1-Ieşind de sub călcâie somnambule,
dintre nopţi care piratereşte
se îndepărtează de raţiune,
dintre ploi zăpăcite de răpăitul ploii,
se încumetă la viaţă strigătul -
pecete de unicorn pe sufletul lui,
miros ironic înfruntând deliciul
de a-şi mânca singur sufletul-

Din umbre ţes
Fluturii nopţii frunziş protector,
Ascuţite corăbii în fermenţi înjunghiaţi
Îşi sărbătoresc celesta asceză -

Privirea celui ce vine
să inventarieze solarele raze,
dogorind în aerul mlăştinos,
zăvorând frunzele în inimitabilul lor anotimp-
(-el trebuie să iasă în întâmpinarea zeului,
să-i culeagă dezvăluirile care nasc veneraţie
şi să-l venereze-)
căci vine precum lumina
care n-ar putea îmbătrâni fructele
dacă mugurii n-ar fi muguri-

Păianjenii acuzaţi de magie arhitectonică,
Filtrele prin care privirile
Împrăştie hrană clipelor,
Spuza browniană a celor care se caţără
De mii de ani pe spinarea eului,
Fără să-l vadă...

2-Fiecare să-şi câştige umbra
Prin cântec,
Fumegos spaţiu să-i îmbrace fiecăruia umerii,
Exilate în muzică fie
Sufletele lui Orfeu
tainic legământ între răni
şi cuţitul care le dăruieşte identitate-

3-(erezie)
copacii se strâng în păduri,
jurând intrarea în anotimpuri
şi îndepărtarea de foc

4-Când, privind aceste tablouri,
Te mişti odată cu ele spre suflet,
Ţi se face dor de propriile tale mâini
Smulgându-şi din aer zemoase amprente,
Te laşi invadat de peşteri cicatrizate,
Legendare întrebări coagulate în sufletul tău-
Tu însuţi ţie te arăţi
Ca un fluture ce îmbuteliază primăvara,
izbucnit spre râsul zilei
din fruct necunoscut,
duhnind a viciul vieţii-

5-Tu eşti întunericul
Săpând în spatele întunericului-
Oo, castă libertate a orbului-
Deosebeşte, prin fumul iluziilor,
De trupuri sau de suflete-i moartea?-

6-Umplând porturile lunii
Cu flori în fiecare noapte,
Te întorci în lumină ca de la vânătoare,
Cu sprâncenele vieţii legate la brâu,
Întărindu-ţi curajul
Pe valuri împăiate,
Târând spre gheţurile jilave
Un suflet lichefiat-

7-Săruturi sălcii îţi ating trupul,
Fascinante ploi intrând în curcubee
Pe muzică de harakiri-
evenimente uleioase, cum ar fi viaţa,
moartea, pândindu-şi retragerea
din mâlosul nimb al materiei
(unde fiinţele îmbrăţişează cariera vieţii),
esoesuri rostindu-şi verdictul
înainte de ivirea primejdiei-
lovindu-ţi tâmpla strigătul de bucurie
al celui ce se crede învingător
înainte de a învinge,
al celui ce se crede nemuritor
înainte de a muri-

8-Speranţa?!
În sufletul omului ea adânceşte
Cavernele curajului
singurătate răsfoind ochii iubirii,
de ce aceste distanţe leşioase
între lemnele cuvintelor,
acest sezon ambiguu al mitului durerii
în care alunecă idei reumatice,
microbi mătăsoşi ai gândului -
aceste pumnale - adulmecând iubirea,
curgând mortal pe zâmbetul ei,
violentul foşnet ce mângâie viaţa?

9-Viaţa mea devenită un fel de sfat al morţilor,
Precum ramura arsă a zborului,
Îmi învaţă viaţa să trăiască-
numărând viteza cu care iubeşte sufletul,
îmbătrânind-

10-Oo, ca să pot lega pietrele,
Le-am tăiat cu săruturi-
Frumoasă ca tăietura pietrei te arăţi
inima mea-sărut în alergare-
ştiu ce număr porţi la ochi,
dar nu mai am decât
solzoase semne chircite la rădăcini de cântec-
viaţa, precum un timp acrit de reflexe,
ca un sânge zgâriat de fantastic-
înguste trupuri
paralizate de inflaţia iubirii-

subiect în derulare...

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foc

Un foc de aş fi... doar langa tine aş arde,
Şi cenuşa mea in cele patru vânturi ar zbura.
Ca foc... pot toată lumea vede...
Şi flacăra... mi-o pot a alina.

Sunt foc... pătrund schăntei aprinse
In sufletul pe care îl iubesc.
În nopţile senine şi deschise
Doar eu voi arde până te zăresc.

Nu vrei sa fiu eu focul vieţii tale
Să ardem la nesfârşit numai noi doi.
Să nu ne stângă marile puhoaie
Să fim puternici chiar şi peste ploi.

De nu pot arde... inima îmi tace
Şi clipele frumoase se topesc.
Un foc de sunt vă rog să îmi daţi pace
Să ard... pe acest pământ căt mai trăiesc.

La foc... v-aţi încălzit in zile triste
Şi-n ieri geroase, eu v-am ocrotit.
Acum... în jur sunt dealuri pustiite...
Şi eu... sunt stins... că voi nu m-aţi iubit.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De sfântul prooroc Ilie 2008

*Să iubim scriptura sfântă
Sfinţii prooroci ne cuvântă
Iubim, ca să fim iubiţi:
Astăzi să fim fericiţi

Sfinţii-n ceruri ne iubesc
Toţi la Domnul ne vorbesc
Pământul să înverzească
*Fratele să se iubească

Cuvântul unui proroc
Din pământ va scoate Foc
Proorocie - aur rar
*Aurul nostru în dar

Să fie să ascultăm
Iubiri la prooroci să dăm
Multe lucruri de vedem
Să-i iubim şi să-i credem

Le dăm crezul de prooroc
*Numele-i albit în Foc
Numele-i de Foc Ilie:
Să-i Vedem în proorocie

Îi dăm: Apă, Foc, Pământ
Numele-i de veşnic sfânt
Să-l iubim, să ne iubească:
Nu-l iubim - să ne trăsnească!

Uităm adesea ce suntem
Menirii morţii ne dădem
Menirii noastre omeneşti:
*Tot şi toate-s prooroceşti

Ce nu are proorocie
Este doar aşa să fie
Pe Ilie l-au gonit:
Pământ sfânt au prigonit

Că i-au dat apoi crezare
Trăznit foc de supărare
*Unit la ceruri este foc!
Este pământ - fără noroc!

În existenţa noastră vie
Sfânta noastră proorocie
Cuvânt de Foc Vesteşte:
Cu Domnul, nu Se glumeşte!

Să fie oare erezie?
*Pe pământ n-a fost Ilie?
Să existăm din întâmplare:
Pământ cu Viaţa şi Soare?

Cu Apă-l udăm pământul
Evistă şi foc şi vântul
Şi apă şi foc el are:
Apa, este o-ntâmplare?

Albia noastră străină
Îşi doreşte o albină
Sapă necredinţa-n noi:
*Râul, curge înapoi?

Îşi aşteaptă apa focul
Focul va ploua tot locul
Albia-i marchează locul
Locul: Îşi marghează Focul?

Şi va curge multa apă
Va curge ploaia ce sapă
Sapă necredinţă-n noi:
Până-n Ziua de Apoi?

Focul apa şi cu Unsul
Îşi aşteaptă azi răspunsul
Albia marchează locul:
De unde ne vine focul?

Şi marchează şi va curge
Apă curge, apă muge
*Omul vieţi-i face Gard:
Viaţa, vine din hazard?

Să trăiască făr' de foc:
Viaţa, va mai are loc?
Spre ceruri, spre larga zare:
Să privim din întâmplare?

Crească-n noi orice-ntrebare
Modelează Zări şi mare
Apa, dacă n-o avem:
Viaţa, noi o mai vedem?

*Râul curge doar la vale
Va atrage ceaţa-n cale
Albia lui şerpuită:
De foc, oare îi croită?

Scăpată viaţă omul are
Formează - acum altă-ntrebare:
O viaţă zisă din hazard
Dată ne este cu Gard?

*Omul viaţa şi-o trăieşte
Râul, focul, un bun este
Şi pe maluri în culori:
Verdeaţă şi multe flori?

*Crează Dumnezeu şi-n foc
În pustiu şi-n orice loc
Chipuri multe infinite:
Nu de Domnul sunt gândite?

Viaţa-n Ilie prooroc
A lovit lumea cu foc
A fost oare o-ntâmplare:
Un prooroc răpit în Soare?

*În ceruri există foc
Există din loc în loc
Chip de foc dacă avem:
De un fulger mai cădem?

Sfânt e chipul cel de Apă
Chipul care-n veci ne scapă
Cel de Apă lumii vii:
Viaţă-n Dumnezeu să-i fii

O, ce multă necredinţă
Adapă moartea-n Fiinţă!
RĂMÂNE-m... făr' de crezare:
Pământ sfânt, făr' de Cazare!

De la viaţ' avem gândirea
Viaţă, biruieşte firea
Cuvânt cu iubirea-n faţă
......................................
Lumii, El nu-i dă Dulceaţă?
...............................................
*Îi dă Lumină şi căldură
Ca să-i fie lumea pură
Casa plină de Copii:
Să se îmulţească mii

Harul nostru e Divin
Proorocească şi-n destin
Şi-n măgarul urecheat:
*Evanghelia s-a dat

Evanghelia, e Sfântă:
Luminează sfinţi şi Cântă!
Evanghelia, e Sfântă:
Este Trupul, ce Cuvântă!

Evanghelia-i, Trupească
Este gata, să se Nască!
(cască!)

poezie de Paul Preda Păvălache (20 iulie 2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!