Flori rupte

Numai părinţii au rămas să plângă
acei tineri sortiţi ca să dispară,
c-au fost ucişi cu gaze şi pară
de Corupţia cu inima nătângă.

De atunci nu mai contenesc să frângă
şi alte destine de tineri frumoşi.
Ei nu erau îndrăciţi ori păcătoşi,
dar moartea n-au putut s-o-nvingă.

Dar în oraşe mulţimea tot strigă:
Să terminăm cu tot sistemul corupt
ce la călcarea legilor instigă,
cu cei ce avuţia ţării au supt!

Pentru gingaşe flori care le-au rupt
răzbunarea din cer să îi atingă!

sonet de Ioan Friciu (9 noiembrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea părinţilor

Cei cu inima de piatră
Şi cu firea egolatră,
Nu pot inima să-şi frângă
Şi părinţii să şi-i plângă.
Şi atunci, de ochii lumii,
Să jelească moartea mumii,
Angajează bocitoare,
Ca s-arate că îi "doare".
Şi îi vezi cu uluire
Cum se bat pe moştenire.

pamflet de George Budoi din Viaţa şi Moartea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (7 martie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rachetodromul era presărat cu o sumedenie de reporteri, înarmaţi care mai de care cu echipamentele adecvate meseriei lor. Obiectivele aparatelor de filmat se îndreptară numaidecât spre cei şapte tineri, dar încă nu se transmitea în direct. Reporterii însă, conştiincioşi, luau deja imagini sau făceau fotografii, ori înregistrau materiale pentru documentare pe care nu le vor transmite în direct. Aproape de treptele navei se aflau însă părinţii unora dintre cei şapte tineri, iar alături de părinţii lor, prezentabil, domnul director Traian Simionescu, al cărui chip radia de bucurie şi mândrie. Părinţii păreau ceva mai rezervaţi în a-şi exprima sentimentele, oricum contradictorii; mândri puteau fi, dar pe deplin bucuroşi, nu chiar.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi ochi frumoşi

Am iubit şi eu odată
Doi ochi frumoşi de fată,
Plini de taină şi mister,
Două stele sus pe cer!

Erau fermecători
Ca o grădină cu flori,
Un curcubeu în mii de culori,
Ochii cei nemuritori.

Ce bine mă simţeam
Când alături de mine îi aveam,
Cu vorbe dulci îi dezmierdam,
Ce fericiţi eram.

Dar într-o zi m-au părăsit,
S-au dus şi înapoi n-au mai venit
Şi sufletu mi-i trist şi amărât,
C-am pierdut tot ce-am iubit.

poezie de Vladimir Potlog (7 martie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă eu mai cârtesc puţin, îi spunea inima, o fac pentru că sunt inimă de om, şi inimile oamenilor aşa sunt. Le este teamă să-şi împlinească cele mai îndrăzneţe visuri, pentru că li se pare că nu merită sau că nu vor reuşi. Noi, inimile, murim de frică numai la gândul unor iubiri care dispar pentru totdeauna, la clipe care ar fi putut să fie bune şi n-au fost, la comori care ar fi putut fi descoperite dar au rămas pentru totdeauna îngropate în nisip. Pentru că atunci când se întâmplă aşa ceva, suferim îngrozitor.

Paulo Coelho în Alchimistul
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii noştri

Părinţii noştri, ce-s odoare sfinte,
Ai grijă, Doamne, dă-le sănătate,
Duioasă-a noastră aducere aminte
Şi-o inimă ce doar iubire bate.

Când ei trăiesc, suntem şi mai puternici
Şi împreună încet îmbătrânim,
Cu orice zi parcă devin cucernici,
Că drumul se-ngustează şi noi ştim.

De s-ar putea tot tineri să rămână,
Asemenea, de s-ar putea şi noi,
Dar timpul cel puternic nu ne-amână
Şi nu ne dă o clipă înapoi.

Sfioasa vorbă ne înduioşează,
Ce pare-a fi misterios balsam,
În inimă ni se strecoară-o rază,
Gingaşe flori parcă-nfloresc pe ram.

Puternic dor e-a lor îmbrăţişare,
Sărutul lor e linişte şi pace,
Un legâmânt care s-a rupt din Soare,
O vrajă care nimeni n-o desface.

Tu, Doamne, dă-le ani şi sănătate,
În suflete le lasă fericirea,
Pe noi nu ne lăsa-n singurătate,
Să duci cât mai departe despărţirea.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul cel mare, în care sunt atâţia oameni şi atâtea case şi n-au toţi loc unde să-şi facă o grădină şi de aceea cei mai mulţi trebuie să se mulţumească cu flori în glastre, erau şi doi copii sărmani, care aveau o grădină puţin mai mare decât un vas cu flori. Nu erau frate şi soră, dar se iubeau între ei ca şi cum ar fi fost. Părinţii lor locuiau în două mansarde din cele două case alăturate şi care erau aşa de apropiate una de alta încât streşinile mai că se atingeau şi cum ferestrele erau faţă în faţă puteai să treci de la o locuinţă la cealaltă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul tău

N-ai înţeles nimic din oameni,
Te-au tot rănit, te-au tot durut,
Vedeai mereu că nu le semeni,
Tu îi iubeai... ei n-au putut

Atunci ai apelat la vise
Şi la acei ce nu vorbesc,
Iubirea ta se istovise
În tot realmul omenesc

Ai căutat în ochi candoarea
În alte suflete pribegi,
Înţelegeai perfect durerea,
Voiai să vindeci şi să dregi

Ce nu ştii tu, deloc, e faptul
Că nu tu ai greşit... ci ei,
Dar să îi ierţi, precum Înaltul,
Nu-i vina ta că n-au temei

Ai suferit, însă acuma,
Să uiţi, să redevii ce eşti,
Nu te blama atât, întruna,
E timpul tău... poţi să-l trăieşti

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După intervievarea celor şapte tineri, oficializarea misiunii chiar se putea considera încheiată. Toţi reporterii şi persoanele oficiale invitate plecaseră în jurul orei 21.00, zona rachetodromului fiind mai liberă de abia în jurul orei 21.30. Mai rămăseseră doar cei şapte tineri, părinţii acestora, domnul profesor Manea şi directorul. Plecase chiar şi Adela, cu părinţii ei. Evident, lunganul îşi luase rămas bun de la ei, doar el îi invitase. Acum, la acea oră, era mai puţină aglomeraţie, iar cei rămaşi se pregăteau şi ei de plecare spre casă. Înainte însă de a se retrage cu toţii, profesorul Manea îi îndemnă pe cei şapte tineri să mai intre puţin în nava lor, pe puntea principală, singuri, părinţii lor rămânând afară, să-i aştepte, iar ei procedară întocmai.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt înţelepţi şi cei tineri, şi cei frumoşi, numai că mai rar.

citat din Homer
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

După plecarea tuturor invitaţilor, cu îngăduinţa directorului, cei şapte tineri porniră spre nava albastră împreună cu domnul Eugen Manea, luându-şi deocamdată rămas bun de la părinţii lor, care, dat fiind că tocmai primiseră liber, se îndreptară nu spre locurile lor de muncă din Institut, ci spre case, stabilind să se întâlnească acasă, în acea seară, cu fiii sau fiicele lor. Nu la mult timp după încheierea şedinţei, cei şapte tineri erau deja pe puntea principală a navei lor, deocamdată încă în compania instructorului Eugen Manea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhitectura este pentru cei tineri. Dacă cei tineri nu vor cunoaşte arhitectura şi nu vor fi inspiraţi de ea, atunci nu vom mai avea arhitectura care va face ca această ţară să fie frumoasă.

citat din Frank Lloyd Wright
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru părinţi

Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.

Chiamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.

Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.

Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.

E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.

Dar de ce priviţi asa,
Fata mea şi fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.

Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetiţa mea,

Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ şi cer

Vorbesc bătrânii că a fost, demult,
un cer mult mai aproape de pământul
ce l-a primit să-i fie lui veşmântul,
pe vremea din povestea ce-o ascult.

Era uşor atunci să urci la cer
sau, pentru cei de-acolo, să coboare,
făcându-şi trepte razele de soare,
la cei aflaţi mai jos c-un palier.

Erau nemuritori acolo, sus,
dar nu şi jos, în viaţa pe pământ
în care îşi găseau, ades, mormânt,
căci Timpul nu-l aveau aici supus.

Dar ea, o zână-n vremea de demult,
venea adesea-ntr-un anume loc,
atrasă de-un mănunchi de busuioc
cu un efect, asupra ei, ocult.

Ştia şi el, cel care-l aşeza,
ştia şi ea că legea e nedreaptă
cu ea, cu el, cu tot ce îi aşteaptă,
dar nu putea să nege: îl iubea.

Şi a rămas, privind albastrul cer
cum se ridică dezgolind pământul,
a alungat din inimă frământul,
iar ce a fost apoi... e un mister.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şaizeci de ani împreună

Vreme multă a trecut,
cu cer senin, dar şi cu ploi.
Noi de mână ne-am ţinut,.
Întotdeauna am fost doi.
La bucurii şi la nevoi,
am rămas tot împreună.
Am îndurat furtuni şi ploi,
nu ne-am dat drumul la mână.
Soţi şi prieteni am fost.
Ea icoana mea de suflet.
Cerul ne-a fost adăpost,
ne-a unit acelaşi cuget.
Şaizeci de ani împreună
am trecut necazuri multe.
Dar ţinându-ne de mână,
cale ne-am făcut prin munte.
Ale vieţii vitregii
n-au putut să ne despartă.
Am rămas printre cei vii
până Dumnezeu ne iartă.
Când o fi şi-o fi să fie
inima să nu mai bată,
Cineva o să ne scrie
doliul ce se pune-n poartă.
Noi tot nu ne-om despărţi.
Amândoi vom merge sus.
Pe Dumnezeu vom sluji
şi pe fiul său ISUS.

poezie de Dumitru Delcă (august 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basorelief cu eroi

Soldaţii cei tineri s-au aşezat în vitrină,
chiar aşa cum au fost găsiţi, împuşcaţi în frunte,
ca să fie vazuţi s-au aşezat în vitrină,
respectându-şi întocmai mişcarea lor ultimă,
profilul, braţul, genunchiul, mişcarea lor ultimă,
când au fost împuşcaţi pe neaşteptate în frunte
sau între omoplaţi cu o flacără mai subţire
decât un deget de copil care arăta luna.

În urma lor a rămas goală baraca,
mirosind a obiele, a ţigări strivite, a fereastră închisă.
Valizele de lemn care umplu baraca
mai clănţăne încă din fierul minerelor,
aşa cum clănţăne luna din fierul minerelor
acum, cu puţin inainte de-a fi deschisă,
ca să se caute-n ea scrisorile vechi şi fotografiile vechi
ale timpului.

Soldaţii cei tineri stau daţi cu ceară
pe feţe şi pe mâini, ca să lucească
daţi cu ceară ca să lucească, daţi cu ceară,
şi aşezaţi întocmai aşa cum erau în secunda
când viaţa s-a rupt şi moartea a-nghiţit secunda.

Stau aşa nemiscati, ne-ncetind să luceasca,
şi noi ne uitam la ei cum am privi luna
răsărind chiar din mijlocul pieţii.

Pentru noi, care suntem acum de-o vârsta cu ei,
deşi stau de ani lungi în vitrină,
pentru noi, care i-am ajuns din urmă şi trecem de ei,
şi inimă bătând avem, şi memorie,
o proaspătă, din cale-afară de proaspătă memorie,
soldaţii cei tineri s-au aşezat în vitrină
şi se imită pe ei însuşi întruna,
ca şi cum ar fi vii.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua următoare, vineri, 1 iunie, pentru treizeci de tineri din Institut, era ziua în care aveau un nou test, al doilea. Calendaristic vorbind, începuse deja vara; vremea de afară confirma acest lucru. Iar dacă prima zi a anotimpului cald, 1 iunie, era Ziua Internaţională a Copilului sau a copiilor din întreaga lume, pentru cei trei tineri colegi, era doar o altă zi obişnuită de lucru. Se mai puteau ei oare considera copii?! Văzându-l pe geograf, deşi teribil de înalt, însă mereu pus pe şotii şi înconjurat de dulciuri, la care, neputându-se abţine sau despărţi de ele, ronţăia de zor, s-ar fi zis că da! Tot la fel s-ar fi putut zice şi judecând după micile lor altercaţii prieteneşti. Copii sau nu, mai mult sau mai puţin, în acea zi, cei trei erau din nou ocupaţi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Eu cred că fiecare aşteaptă
Să-i bată careva la poartă
Nu doar acei bătrâni, părinţi
Ci chiar şi tineri mai cuminţi.

Ei poartă o deschid mereu
Dar intră numai... Dumnezeu!
Ar da tot ce-au mai bun pe masă
Să vină mulţi la ei în casă

Dar fiecare se grăbeşte
Cu altul de se întâlneşte...

poezie de Mariana Bendou
Adăugat de Mariana Bendou
Comentează! | Votează! | Copiază!

Combinaţie între doi

Ea stă în baie şi aşteaptă trenul
El urcă scările, crezând că e cu altul
Astfel cei doi se întâlniră-n grabă
Uitând să se salute şi să se aibă.
Erau mai tineri şi frumoşi
Erau răutăcioşi şi adesea puturoşi
Erau geloşi din calea afară
Aveau şi rime între piciore
Şi nu ştiau că au valoare.

pamflet de Ileana Nana Filip din Sub ochelarii unui papuc umoristic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La poarta vremii

Cimitirul enigmatic îşi deschide braţul porţii,
Pentru ca cei vii aici să poată să-şi plângă morţii,
Iar sfioşii paşi aleargă când durerea îi aduce,
Pentru o clipă amintirea scrisă-n cruce...

Vin copii la poarta vremii, să cinstească pe părinţi,
Aducând aici prinosul unei mari recunoştinţi,
Sau părinţi, cu suflet frânt, aprind iarăşi noi făclii,
Pentru cei plecaţi în neanturi şi care le-au fost copii...

Dorm bunici în nemurire, fraţi de sânge şi surori,
Cei veniţi, pe huma rece le aştern gingaşe flori,
Flori sfioase, care mâine, ofilite pe morminte,
Însemna-vor clipe scurse cu aducerile-aminte.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ateistul oraşului

Tineri care dezabateţi doctrina
Imortalităţii sufletului,
Eu, cel care zace aici, am fost ateistul oraşului,
Volubil, contondent, versat în argumentele
Evoluţionismului. Dar trecând printr-o boală lungă,
Tuşind să-mi dau sufletul, am citit
Upanishadele şi poezia sublimă a lui Isus.
Şi ele au aprins flacăra speranţei şi a intuiţiei,
Şi a aspiraţiei pe care Umbra
Care mă conducea iute prin cavernele întunericului
Nu a putut să o stingă.
Luaţi aminte, voi care locuiţi exclusiv în raţiune
Şi gândiţi numai folosind uneltele logicii:
Imortalitatea nu este un dar,
Imortalitatea se obţine;
Şi numai acei care luptă din greu
Pot să o dobândească.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!