Mergeam călare prin pădure şi am văzut în desiş nişte fructe coapte. Şi m-am gândit: nimeni n-o să vadă aceste fructe de pădure, nu sunt nimănui de trebuinţă şi lor nu le e nimeni de trebuinţă, dar ele îndeplinesc riguros, din răsputeri, nu menirea lor, ci cea care le e destinată, făcând voia Acelui "Eu" care trăieşte ca fiinţă separată în planta asta. La fel şi omul care, spre deosebire de plantă, are avantajul (părelnic) că poate avea conştiinţa acestui "Eu" universal în fiinţa sa separată.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim aici viaţa noastră separată şi viaţa unei alte fiinţe, mult mai cuprinzătoare, care include fiinţările noastre separate aşa cum corpul nostru include toate celulele separate care îl alcătuiesc. Şi de aceea activitatea noastră spre binele acelui Întreg nu se iroseşte, aşa cum nu se iroseşte activitatea celulelor pentru întregul organism. Poate de aceea moartea este doar un transfer al conştiinţei dintr-o persoană separată într-o fiinţă mai cuprinzătoare, care include persoanele separate. Şi asta probabil fiindcă întreaga viaţă omenească este numai sporirea continuă a conştiinţei.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu ca fiinţă separată sunt o iluzie. Eu sunt unul dintre organele infinit mici ale Întregului infinit mare, inaccesibil mie. Rolul meu e să slujesc acestui întreg, aşa cum slujeşte corpului fiecare celulă, fiecare părticică. E culmea nebuniei să-mi închipui că sunt o fiinţă separată, independentă. Sunt numai un organ. Nu există nici un "eu". Există numai obligaţia şi posibilitatea de a sluji Întregului, având conştiinţa bucuriei acestei slujiri. Slujirea e posibilă numai dacă organul e unit cu Întregul. Unirea cu întregul se înfăptuieşte prin iubire. Deci iubirea nu e scopul Întregului (Dumnezeu nu este iubire), ci doar condiţia în care organul, ceea ce mi se prezintă ca fiind "eu", se contopeşte cu Întregul. Scopul Întregului nu-mi e însă accesibil, deşi ştiu că slujesc lui.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina vieţii noastre, esenţa ei, se află în transferul conştiinţei de sine ca fiinţă separată spre conştiinţa de sine ca Întreg, fiinţă indivizibilă, unica, liberă, atotputernică, Dumnezeu. Viaţa ni se pare o eliberare treptată a conştiinţei divine în noi. Viaţa e asta, numai asta. Cei care încă mai cred în vechiul concept al lui Dumnezeu, pot spune că Dumnezeu a dat oamenilor binele de a-L cunoaşte în sinea lor. Dar e o ipoteza arbitrară. Există şi este corect numai faptul că viaţa omului este eliberare în sine (a principiului imaterial, imobil, nonspaţial şi atemporal) din starea de delimitare şi condiţiile ei ineluctabile. Condiţiile delimitării sunt materia în spaţiu şi mişcarea în timp.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intră în pădure. Nu se uita nici la iarba cea verde şi frumoasă ce-i mângâia picioarele, nu voia să asculte nici la păsărelele ce ciripeau de te asurzea, nu căuta nici la floricelele ce se ascundeau prin desişurile crângurilor, ci mergea dibuind prin pădure. Ea băgase de seamă că aceasta trebuie să fie pădurea în care locuia bărbatul său, după semnele ce-i spusese muma Vântului. Trei zile şi trei nopţi orbăcăi prin pădure şi nu putu afla nimic. Atât de mult era ruptă de osteneală, încât căzu şi rămase acolo o zi ş-o noapte fără să se mişte, fără să bea şi să mănânce ceva. În cele mai de pe urmă, îşi puse toate puterile, se sculă, şi aşa, şovăind, cercă să umble sprijinindu-se în toiagul său, dară îi fu cu neputinţă, căci şi acesta se tocise, încât nu mai era de nici o trebuinţă. Însă de mila copilului, care nu mai găsea lapte la pieptul ei, de dorul bărbatului, pe care îl căuta cu credinţă la Dumnezeu, porni aşa cum putu. Nu mai făcu zece paşi şi zări către un desiş un fel de casă precum îi spusese muma Vântului. Porni într-acolo şi abia, abia ajunse. Acea casă n-avea nici ferestre, nici uşă. Pasămite uşa era pe dasupra. Îi dete ocol. Scară nu era. Ce să facă? Voia să intre.

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă creveţii, caracatiţa, calamarul, racul sunt fructe de mare, înseamnă că vulpea, ursul şi lupul sunt fructe de pădure?

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Vlady
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buna Vestire

fragment

...)

Poate stelele sunt flori, numai flori,
Pe care nimeni nu le rupe,
Ori poate sunt fructe prea coapte, mustoase, gustoase
Şi-aşteaptă ceasul mare-al scuturării.
Poate cerul e marele fluviu albastru
Cu izvoarele-n raiul uitat,
Poate stelele-s luntrii de aur,
Poate luna e vechea corabie ce poartă,
Spre un nou Ararat,
Lumea de mâine
Care n-a gustat încă
Din arborul cunoaşterii un rod,
Poate Calea Lactee
E drumul alb pe care albe
Se plimbă sufletele morţilor
În aşteptarea noii învieri.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ai înţeles că eşti Dumnezeu într-o manifestare separată, în trup, despre ce fel de moarte a lui Dumnezeu mai poate fi vorba? Însă, dacă ai înţeles asta, nu poţi să nu cauţi eliberarea de rătăcire şi unirea cu Totul. Eliberarea ta de rătăcire se poate înfăptui numai prin iubirea faţă de Tot şi toate. Iubirea aduce vieţii cea mai mare bucurie. "Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi" (Epistola lui Ioan). Simt o foarte mare bucurie, m-am exprimat foarte bine.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare copac, fiecare plantă, are un spirit. Oamenii pot spune că planta nu are minte, dar eu le spun că planta este vie şi conştientă. O plantă nu poate să vorbească, dar există în ea un spirit care este conştient, care vede totul, care este sufletul plantei, esenţa ei, ceea ce o face vie. Canalele prin care se mişcă apa şi seva plantei sunt venele spiritului.

citat din Pablo Amaringo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăia odată o bătrână care locuia singură, singurică, în partea de apus a ţării. Şi bătrâna avea o grădină în care creşteau nu numai trandafiri şi garoafe, dar şi salată şi fel de fel de verdeţuri de care avea trebuinţă la gătit. Însă fala grădinii ei era un strat cu lalele pe care bătrâna îl săpa şi îl plivea cu cea mai mare grijă, căci era mândră de lalelele ei cum nu se mai poate. Şi-ntr-adevăr, lalelele ofereau o privelişte încântătoare.

începutul de la Stratul de lalele
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul e manifestarea divinităţii, dar la început i se pare că este o fiinţă deosebită, "eu". Lui i se pare că este "eu", separat, că este om; dar el este Dumnezeu, manifestarea lui. Nu ştiu cum sunt animalele, dar omul nu doar poate, ci trebuie să cunoască asta. Şi cunoscând, omul nu poate să nu presupună viaţa sa în relaţie cu tot, adică în iubire. Pentru om, consecinţa acestui fapt este binele.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mandalele mele erau criptograme privitoare la starea sinelui care mi se prezenta mereu alta, zilnic. În ele am văzut sinele - adică, întreaga mea fiinţă - activând. Mai precis, la început abia întrezăream semnificaţia lor; dar mi se păreau în cel mai înalt grad importante şi le-am păstrat ca pe nişte perle preţioase. Aveam sentimentul clar că ele erau ceva central iar, cu timpul, am căpătat prin ele o concepţie vie despre sine. M-am gândit că sinele este ca o monadă care sunt eu - lumea mea. Mandala reprezintă această monadă, şi corespunde naturii microscopice a psihicului.

Carl Gustav Jung în Memories, Dreams, Reflections (1989)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiaza nopţii

dragostea mea are
gust de iarbă amară
şi gutui coapte
în negura toamnei
aerul miroase a mosc
şi fructe de pădure
împletind ofrande
pe un altar
repugnat de zei
dezlănţuind un dans
din care fugim
ca doi copii
intrepătrunşi
de penumbre

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vrei iaurt cu fructe, îţi pui singur fructe de pădure în iaurt integral şi este o combinaţie decentă.

citat din Andrei Laslău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt totul şi nimic. Sunt totul când am conştiinţa că sunt o fiinţă spirituală, inseparabilă de fiinţa întreagă, şi-mi manifest această conştiinţă prin iubire faţă de întregul a cărui conştiinţă o am, adică faţă de tot ce accept că e viu. Sunt nimic când am conştiinţa că sunt corporal, separat de fiinţa întreagă, şi-mi mainifest conştiinţa iubirii numai faţă de "e-ul" meu corporal, separat de toate.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

La gândul faptelor pe care urmează să le săvârşeşti şi, dacă poţi, în timpul săvârşirii lor, întreabă-te: de ce faci ce faci, pentru tine, pentru Dumnezeu, pentru cugetul tău sau pentru oameni, pentru aprobarea lor. Întreabă-te: ai face acelaşi lucru dacă ai şti nu doar că nimeni nu va afla despre asta, dar şi că acestă faptă, care ţi se pare bună, va rămâne pentru oameni un motiv să te judece.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele trecute când mergeam pe jos prin pădure, am văzut un iepure stând în faţa unei lumânări făcând umbre de oameni pe un copac.

citat din Stephen Wright
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru omul înţelept, care trăieşte în viaţa spirituală, mintea este călăuza vieţii. Pentru cel neînţelept, care trăieşte în viaţa trupească, mintea este doar un instrument care poate fi folosit cu succes spre binele vieţii personale.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Iară te-am visat azi-noapte, ne-ademeneau fructe coapte,
alergam să găsim mure, eu izvor şi tu pădure,
eu izvor de apă vie, tu pădure la chindie,
tu frunziş, eu adiere, glas de lacrimă şi miere,
foşnete de vânt şi boare, susur de izvor, răcoare,
ciucuri atârnaţi în plete, miresme vrând să ne-mbete,
regăseam prin crengi şi iarbă muguri puşi de dor să fiarbă,
răscoleam ispite blânde şi idilele plăpânde,
croiam poteci, cărărui şi ne dedam dorului,
să ne rătăcim hai-hui doi copii ai nimănui,
nimeni să nu ne găsească, doar iubirea să ne pască,
eu sunt zvelt, tu graţioasă, eu simpatic, tu frumoasă,
gura lumii, ce ne pasă, cleveteşte, e spinoasă,
dar noi ne vedem de treabă, ştim că doar netoţii-ntreabă
de ce eşti neagră şi slabă, te-ai îndoit ca o scoabă,
nu eşti neagră, eşti brunetă, nu eşti scoabă, tu eşti zveltă,
starea noastră e perfectă, dar lumea ne-o vrea defectă,
tu dragoste, eu iubire, osândă şi fericire,
eu gândire, tu ispită, chemare neîmplinită!
De-aşa vis dumnezeiesc nicicum vreau să mă trezesc!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţia devine cu timpul o parte a organismului sotului. Iubita rămâne o fiinţă separată, în raport cu care bărbatul se polarizează. O viaţă deplină, creatoare, nu poţi avea decât prin această polarizare.

citat celebru din Lucian Blaga
Adăugat de Fumed
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pri­mele poezii le-am citit la şcoală, în manuale. Erau po­ezii cu partidul. Mi se păreau minunate, aş fi vrut să scriu şi eu la fel. Când m-am hotărât să scriu primul poem, prin clasa a şasea, mi-am luat carneţelul şi m-am dus în pădure. Eram convins că, dacă vrei să scrii despre pădure, trebuie să mergi în pădure. Eram complet în afara literaturii pe atunci. Dar s-a în­tâmplat apoi să merg în casa unui avocat, el mi-a arătat un vo­lum de Blaga, care m-a lăsat cu respiraţia tăiată. Asta mi-a declanşat febra lecturilor.

citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!