Amurg de toamnă

La început oamenii
preschimbau cuvintele
în picături de ploaie
şi dezbrăcau copacii
în lacrimi
şi sensul îl căutau în stele
Acum oamenii
s-au preschimbat în umbre
ce-şi caută esenţa în vis
Au uitat să privească
ploaia şi copacii
Nu mai dezbracă din priviri
tăcerea
o adâncesc în vorbe şi scântei
de iluminare
Acum oamenii
s-au preschimbat în umbre
ce-şi caută copacul

poezie de Diana Mihaela Zăgan din revista "Poezia" (2001)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

Soarele şi-a lăsat toată dulceaţa pe frunze,
Roşii, acum, ca un răspuns de rămas-bun,
Pe trunchiurile gârbovite de seară doar umbre,
Ce-şi caută, prin ceţuri, enigmaticul drum...
Printre norii ce cad, acoperind zarea toată,
O rază violacee răzbate grav –
Un ultim vis pe cerul de toamnă
În amintirea sărutărilor verii pe trupu-ţi firav.
Secundele s-au închis în ochii albaştri
Şi buzele s-au contopit într-un val nesfârşit,
Pe cer, dintr-odată, trei aştri:
Tu, cu mine şi iubirea, la infinit.

poezie de Alexandru Răduţ (2019)
Adăugat de Andreea Dragu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi

la noi copacii
au luat drumul străinătăţii
poate că s-au dus
să-i urmeze pe
dezrădăcinaţii
ce-şi caută norocul
printre bogaţii lumii
se vor întoarce
sub formă cenuşă
sau sub formă de mobilă
de scânduri
de patru scânduri...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp în amurg

Pe strada cu dale a vechilor paşi,
Trec umbre grăbite, cu gol în priviri,
Iar ploaia îndeamnă copacii golaşi,
Cu lacrimi de frunze, să-şi plângă-amintiri.

Şi cad, se adună pe dale, şuvoi,
Pe urme lăsate-ntr-un alt anotimp
De suflete care, de mână, în doi,
Păşeau neştiind ce-i amurgul în timp.

Se scurg amintirile-n frunze şiroi
Prin ploaia ce lasă copacii golaşi
Sub cerul de toamnă în care doar noi
Mai trecem pe dalele vechilor paşi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva din mine caută ceva

Ceva din mine caută singurătatea, ceva caută oamenii.
Bine că am ce alege.
Ceva din mine caută lumina, ceva caută întunericul.
Bine că pot arde, bine că mă pot stinge.
Ceva din mine caută liniştea, ceva caută larma.
Bine că există cuvântul.
Ceva din mine caută moartea, ceva caută nemurirea.
Bine că există cerul.
Ceva din mine caută ceva din tine.
Bine că există iubirea.
Ceva din mine caută adevărul, ceva caută minciuna.
Bine că există cugetul.
Ceva din mine caută totul, ceva caută nimicul.
Bine că există ceva care caută ceva.
Ceva din mine caută suferinţa, ceva caută alinarea.
Bine că există lacrima.
Ceva din mine caută fericirea.
Bine că există speranţa.
Ceva din mine caută agonia, ceva caută extazul.
Bine că mai pot să respir.
Ceva din mine îl caută pe Dumnezeu, ceva îl caută pe diavol.
Bine că am în cine să cred şi de cine să mă lovesc.
Ceva din mine caută uitarea, ceva caută amintirea.
Bine că mai există visele.
Ceva din mine caută o secundă, ceva caută un minut,
Ceva caută o oră, ceva caută o zi, ceva caută o lună,
Ceva caută un an, ceva caută o viaţă,
Ceva caută mereu ceva.

poezie de Ionuţ Caragea din Absenţa a ceea ce suntem (27 decembrie 2009)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumini şi umbre

tot ce se spune s-a mai spus odată
s-a mai sculptat tăcerea în granit
val lângă val închis într-o fregată
cadranul mării fost-a cătrănit

s-au născut prunci s-au vindecat capricii
dar soarele a strălucit la fel
s-au înălţat în lume edificii
omul a mai făcut exces de zel

se mai aprind pleiade-n vorbe sumbre
când ochiul minţii plânge pe orbită
în jocul ăsta de lumini şi umbre
nicio femeie nu mai e zidită.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceilalţi oameni din noi

mă primeai la tine
din ce în ce mai rar
tăcerile tale erau tot mai apăsătoare

din streşini de zinc picura nepăsătoare
o ploaie
numărându-mi paşii
dintr-o clepsidră
tot mai departe de tine

şi mă întrebam
cum se mai întorc păsările călătoare
în acelaşi copac părăsit cândva
într-o zare
iar oamenii se închid
într-o uitare absconsă
neavând măcar curajul să facă
un semn de rămas bun
celorlalţi oameni
în care s-au preschimbat
peste noapte

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scheletice umbre

Umbre urbane coboară-n subsol
Într-un absurd decor,
Pe-un piedestal gol,
Totul într-un agresiv sonor.
Şi lacrimi curg din cerul pal,
Iar zarea, plină de siluiete agasante
Ce-şi cer dreptul la un ultim act regretabil
Aruncându-se-n păcate...
Şi totuşi, scheletice umbre trec
Prin bătaia injecţiilor dureroase
Şi nu se mai feresc,
De complita moarte, ce uşor soseşte....
Şi prin ceaţa nocturnă,
Mă înec în aldehidă formică
Şi plec ne-lăsând urmă,
Într-o manieră unică...

poezie de Mihaela Eva (15 august 2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii au nevoie de exemple, de modele şi ei caută – de fapt se caută pe ei înşişi, aşa cum s-ar dori, buni şi frumoşi, într-o imagine ideală – pe scenă. De aici cred că vine şi fascinaţia pentru spectacol. Pentru că, altfel, se întâmplă lucruri senzaţionale pe stradă, dar oamenii nu se caută în ele, ci vin la teatru sau la film.

citat clasic din Amza Pellea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt singurele creaturi din această lume care taie copacii, îi transformă în hârtie, iar apoi scriu pe ea: "Salvaţi copacii!".

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea clipei trecătoare

Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.

Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului să-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.

Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
şi din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-şi caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.

Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veşnicie.

Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
şi parcă-aud, din viitor înspre trecut,
tăcerea regăsită-a clipei trecătoare.

poezie de Corneliu Neagu din Creaţie nouă
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea clipei trecătoare

Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.

Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului să-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.

Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
şi din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-şi caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.

Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie,
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veşnicie.

Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
şi parcă-aud, din viitor înspre trecut,
tăcerea regăsită-a clipei trecătoare.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea clipei trecătoare

Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.
Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului s-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.

Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
şi din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-şi caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.
Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veşnicie.

Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
şi parcă-aud, din viitor înspre trecut,
ecoul absolut al clipei trecătoare.

poezie de Corneliu Neagu din revista Logos & Agape, ediţia din 27.01.2020. ISSN 2601-1719, ISSN-L 2601-1719 (27 ianuarie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul clipei trecătoare

Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.

Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului s-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.

Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
şi din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-şi caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.

Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veşnicie.

Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
şi din tăcerea calmă-a visului pierdut
aud ecoul sfânt al clipei trecătoare.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâia poezie

De pe înălţimi
cad cuvintele
ca o ploaie de priviri
peste umbre
şi păduri
de paşi înfloriţi
doar zâmbetele
se mai culeg
într-un adaos de zi
şi noapte
neînţeleasă speranţă
adusă cu sine

într-un pahar
de înflorită minte
doar umbra ţi-o pui
ca o aleasă cântare
şi perla apare
într-un sidef de zăpadă

dor
şi speranţă
îndelung căutată

şi drumurile
nu s-au sfârşit
ci doar
abia au început

poezie de Ioan Daniel Bălan din Pe umerii vremii
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii aveau impresia

că oraşul se scurge odată cu ploaia. rigolele erau pline de case
şi canalizările refulau cartiere întregi. nemestecate
e doar o ploaie, fără nici o legătură cu potopul
dar cu toate acestea oamenii sunt sceptici
e prea multă apă. copacii se înmoaie
crengile lor par acum alge brun-roşcate
unduindu-se în aşteptarea umpluturii de sushi
îngerii coboară şi-încep să măture totul
case, străzi, copaci, oraşe
ca să aibă unde arunca noile pietre
din care vor creşte alţi oameni, alte case, alte oraşe
impresia generală e că toate acestea ar avea un sens
dar totul este confuz. încă nedesluşit

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasăre în asfinţit

ieri îmi păreau copacii
prea devreme
azi îmi lipseşte esenţa unui răsărit
ţărmuri îşi mai caută eroii
sub nisipuri mişcătoare
steaua polară mai întârzie
sub spectrul ei un mit

ieri oamenii vorbeau mai des cu inorogii
şi cerbii se năşteau cu coarne
de granit
azi veşnicia mi se pare compromisă
mai lungă mi se pare
ziua de ieri
şi-o pasăre
târziu
în asfinţit

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea...

Într-o zi pe inserat
Din palatul înstelat
Iubirea in lume a plecat
Să vadă cu oamenii ce s-a mai întâmplat,
Dacă de ea cumva au uitat
De când nu i-a mai vizitat
Şi seminţele Iubirii printre ei le-a semănat.

Dar, peste tot pe unde a umblat
Cu tristeţe a constatat
Că multe alte sentimente teren au câştigat.
Ambiţia şi vanitatea,
Invidia şi gelozia,
Nerăbdarea, nemulţumirea,
Locuiau în cuib cu ura
Şi înlocuiau iubirea.
Oamenii se războiau
Se revoltau, se izgoneau
Doar pentru avere şi putere se luptau.

Iubirea s-a supărat
Şi copiii din lume i-a rechemat.
Gingăşia, încurajarea,
Căldura şi bucuria,
Frumuseţea, fericirea,
Au părăsit toate Omenirea.

La început nici măcar n-au observat
Şi viaţa la fel şi-au continuat,
Dar, treptat, întreaga lume
s-a schimbat
De frigul neiubirii a îngheţat
Şi într-un pustiu s-a transformat...

Incet, încet, oamenii s-au dezmeticit
Şi Cerului, din Iubirea Sa cu umilinţă I-au cerşit.
Iubirea, din palatul înstelat
Cu Lumină strălucitoare placat,
Câtva timp i-a lăsat
Să-si dea seama lipsa de iubire ce a înseamnat.

Apoi, de oameni iar s-a îndurat,
De păcate i-a iertat
Şi spre lume cu picături mari de iubire a plouat,
Copiii săi, printre pământeni
iar să coboare i-a lăsat
Şi plină de speranţă s-a uitat
Dacă toţi picături din ploaia de iubire au apucat
Şi măcar acum şi ei să iubească au învăţat...

De Iubirea sădită de Dumnezeu în voi, semeni
dragi,
Niciodată nu uitaţi!
Ca de frigul necredinţei
nu cumva să îngheţaţi
Şi într-un pustiu fără suflet să vă transformaţi!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum e război. Acum oamenii omoară şi pentru mai puţin. Acum oamenii omoară şi pe degeaba.

Zaharia Stancu în Jocul cu moartea
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii si gansacii

cade-o frunza, plang copacii
insa eu sunt bucuros
zboara gastele, gansacii
printre frunze.. ce frumos!

la scurt timp dispar copacii
si apar in locul lor
crengi pe care stau gansacii
dar nu-s frunze... ele mor.

fiindca nu mai sunt copacii
gastele fug in ograda
dupa ele si gansacii
fug ca focul de zapada.

dar unde s-au dus copacii?
nu sunt frunze sa m-atinga
acum stau ascunsi gansacii
fiindc-a inceput sa ninga.

dimineata.. nu-s copacii
dar mareti in locul lor
de se mira si gansacii
ceata cavalerilor.

inalti cum erau copacii
albi ca ingerii din cer
nu vor a iesi gansacii
insa eu sa vina.. sper.

ca sa vada ca copacii
peste crengi lumina au
mai mareti decat gansacii
care mult se laudau.

insa ce au fost copacii
vor mai fi ca-n orice an
si vor rascoli gansacii
orice frunza orice ram.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre... sumbre...

Umbre... umbre... umbre...
Şi toate apar
Înfipte cu har...
Umbre...
Umbre... umbre... umbre...
Fără morminte,
Merg doar în ginte,
Umbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Căi cu altare,
Păsări călare,
Sumbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Păgânele punţi
Ce trec peste frunţi
Sumbre...
Umbre... sumbre... umbre...
De-atâtea culori
Pustii şi fiori
Sumbre...
Sumbre... umbre... sumbre...
Raze slinoase,
Lumea îşi coase
Umbre...
Frânturi dintr-un zmeu
Înăuntru-l meu
Şi-am să mai beu,
Umbre... sumbre...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 noiembrie 2005)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!