Aştrii

Luna îşi revarsă lumina pală
prin perdeaua norilor opali şi seci,
scăldată-n unduiri de ape reci
străbate bolta nopţii, triumfală.

În zori, Soarele-n veşmânt de gală
urcă-n tării rotund şi zâmbitor,
este astrul zilei mai strălucitor
peste vecinătatea siderală...

Când ceru-i tulbur, irizat cu tuş,
când în apusuri se duce la culcuş,
Soarele-ncălzeşte, ne pătrunde
cu ultravioletele lui unde.

Cât vei mai dăinui bătrâne Soare,
pe Terra să mai creşti vieţuitoare?

sonet de Ioan Friciu (27 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

DIN CERUL NOPŢII PICURĂ LUMINA PALĂ-Rubaiat
Din cerul nopţii picură lumina pală
A lunii pline care trece triumfală
Şi umbrele pădurii le-alungă din poteci,
Croindu-şi drum pe bolta rece siderală.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul nopţii

Este seară şi au coborât perdelele nopţii
Peste albul auriu al apusului.
O pisică toarce şi se alintă
Pe prispa cerdacului bătrân
Lovind noaptea stelele cu lumina lor.
Pisicile torc, câinii latră
Viaţa adoarme peste draperiile nopţii.
Eu aranjez perdeaua serii
În care picur o lacrimă care curge fără să vreau
Şi se prelinge pe fruntea morţii
În miez de noapte albastru
Cu Luna plină şi stele căzătoare.
A mai murit un om,
Aşa se spune in popor
Şi totuşi este adevărat.
Când o stea cade mai moare un suflet
Care nu merită sa trăiască în eternitate.
Culeg stelele de pe draperiile nopţii
Şi le sărut cu dragoste,
Le curăţ, le îmbrăţişez
Şi ne spunem noapte bună.
Noapte bună cerului
Acoperit de perdeaua neagră a nopţii.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul lunii pline

Luna rotundă argintată,
Stăpâna nopţilor cu stele,
Luminează drumul vieţi mele
Prin astă lume-ntunecată...

De mândrul Soare-i este dată,
Lumina ce-o picură-n vâlcele...
Luna rotună argintată,
Stăpâna nopţilor cu stele.

Cu Soarele-n tandem divin,
Luna stă pe cer urcată...
Am aflat de unde vin,
Din Calea Lactee, apropiată,
Luna rotundă argintată.

rondel de Ioan Friciu (2 iulie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub bolta unde ruginesc

Prin geamul nopţii trece luna,
O amintire pe perete
Rămâne umbra care creşte,
Cum creşte zborul la erete.

Mă înfăşor în gheara vieţii
Şi strâng în piept semne hazlii,
Aud cum umblă prin biserici
Trecute morţi cu oameni vii.

Văpăi albastre încunună
Un ochi rotund, un ochi domnesc,
Rămâne luna amintire
Sub bolta unde ruginesc.

Se duc aşa ca frunza anii,
Visez cu ochii puf în zbor,
Rămân credinţă-a ta lumină
Când moartea bate din picior!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet la sfârşitul toamnei

E miros de rece, totu-i plumburiu,
Vântul e mai tăios ca niciodată;
Tristă pare zarea întunecată,
Ale lunii raze bat în arămiu

Şi dimineaţa nu mai e scăldată
De lumina unui soare purpuriu;
Când împrejur totul este cenuşiu
Bolta cerească rar e înstelată.

Vine iar o iarnă înfrigurată
Peste natură ca o pandemie,
Aspru viscol şuieră în câmpie.

Firea noastră este îndurerată
Până se va trezi din amorţire
Tot ce are o viaţă şi simţire...

sonet de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul nopţii

Amurgul sfâşâie perdeaua nopţii,
Fâlfâie neguri pe-aripi de lilieci,
Scrâşneşte-n ţipete zăvorul porţii,
Vântul porneşte adierile reci.

Stele nu pot aprinde focul torţii,
Făpturi ciudate adună norii seci,
Amurgul sfâşâie perdeaua nopţii,
Fâlfâie neguri pe-aripi de lilieci.

Rămâi, iubito, e noapte, să nu pleci,
Să ne păzim lumina-n faţa sorţii,
Nu lăsăm pradă viaţa-n gheara morţii,
Să înfruntăm singurătatea în veci,
Amurgul sfâşâie perdeaua nopţii!

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare, lună, stele

Despre soare, lună, stele,
Scriu în versurile mele.
Când soarele străluceşte,
Luna atunci odihneşte.
Ceru-i văduvit de stele
Fiindcă odihnesc şi ele.
Apoi, roata se-nvârteşte:
Astrul nopţii străluceşte
Şi soarele odihneşte.
Stelele pe cer apar,
Se aprind în lampadar.
Sub feericul ei cer,
Noaptea este un mister.

poezie de Dumitru Delcă (14 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii inimii...

Valuri de verdeaţă, învăluie
Ca o mantie regească munţii,
Ici colo, curg lacrimi cărăruie
Izvoare limpezi, din ridurile frunţii.

O rază de soare timidă
Străbate, obosită norii grei, emulsii
Lucesc în falduri, cosiţe de zăpadă
Pe crestele munţilor, convulsii.

Prin sita norilor, se cern
Lacrimile reci ale ploii...
Aripile frânte, în cânt etern
Se zbuciumă brazii, te-apucă fiorii.

Mohorât şi trist, e suflul munţilor
Misterul nopţii, se lasă peste stânci
Perdeaua deasă, taină a amintirilor,
Cu ochii inimii, simt dorurile adânci.

poezie de Amelia Magori
Adăugat de AMIKA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veghetori

Cerul nopţii e veşmântul,
Veşmântul împăratului,
Ce veghează Pământul,
Pământul nimănui.

Cerul zilei e veşmânt de zeiţă,
Fiica împăratului nopţii
Blândă şi gingaşă copiliţă,
Biruitoarea morţii.

Cărţile toate în taină descriu,
Ce fel e minunata lume-a lor,
Un nemaintânlit pustiu,
Pietre ce zilnic mor.

Vor fi mereu când soare nu-i,
Pe cer în zori de dimineaţă,
Împăratul şi cu fiica lui,
Zâmbind Pământului din ceaţă.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Terra nostra

Pe undeva,-ntr-un colţ de infinit,
Pe o planetă cu pământ şi ape,
Cu miere şi cu lapte să se-adape,
Trăia în pace omul, fericit,

Alături de jivine, pasări, flori,
Sub cerul veşnic liber plin de soare
Fără a şti de taxe, poluare,
Ori cât va fi benzina mâine-n zori,

Până-ntr-o zi, din ginta nu ştiu cui,
Când peste deal privind, un oarecare,
I se păru că iarba îi apare
Mai verde decât cea din jurul lui,

Dând buzna peste ceilaţi, cu ciomege,
Urmat de alţi zevzeci, ca nişte zmei,
Luptând pentru pământ şi pentru zei
Până acum, tot muşchiul fiind lege,

Doar că de-o vreme facem câte-o pace
Să construim statui pentru eroi
Şi mai sofisticate arme noi
Spre-a ne ucide mult mai eficace,

Căci ne-ntrebăm, văzând aceste fapte,
Noi oamenii de rând, noi truditori,
Cum de pământu-acceptă-aşa orori
Când am uitat de miere şi de lapte,

Fiindcă Terra e îndurătoare
Şi-atât de bună este ea cu toţi...
Cât am fi noi de răi şi de netoţi,
Ne-nghite... fără arme nucleare!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

România - picur de rouă

România
e piatră luată din stele
un picur de rouă
din Univers
bucuria
primului vers

România
e umbra chipului tău
întins peste ape şi munţi
e floarea iubirii
de vrei s-o asculţi
ţâşnind peste hău

România
e mâna fecioarei
ce-n gingăşie
cu atâta sete faţa îşi spală
ca luna să fie
şi haine de gală

cântul
ciocârliei ce urcă spre soare
înveşmântând păşunea-n melodie
cu flori de aer pe-aripioare
mai altfel veşnic ea să fie
e România

pe nori de stele şi de astre
croind lumina uneori
ne soarbe-n căile albastre
cu flori de zi
la subsiori
România
patria mea

poezie de Ioan Daniel Bălan (28 februarie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

azi nu mai urc şi n-am să cobor
sunt doar un pescăruş în zbor
zbor lung, prelung, amăgitor
în taina ultimului dor
mă smulg din valuri spre noaptea neştiută
sunt stea însângerată şi timpul e opac
aprind luminile în palmă la ultimul popas
în drumul sorţii către moarte
renasc din ape când tremură luna
sunt sete nestinsă rătăcită în uitare
se sparge cerul şi curg întrebări
sunt încă departe nemărginirea să o cunosc
mă arde depărtarea
foşnesc printre şoapte
în zbor peste ape
mă trag cărările şi trupul mi-e catarg
trec dintr-o întrebare în tainică chemare
voi sparge bolta cu o vorbă
înmugurind în zori
şi la răscruci voi pune dans de nuferi
să lumineze tăcuţii mei paşi
plutesc către lumină lucind între spini
mă sting tragic în noapte
mă voi întoarce în zori
să urc, să urc
nu mai cobor
mă apropii de cer
sub taina sfântă a primei împărtăşiri
să fiu o flacără în zbor
mă cheamă lumina
sunt taină şi spirit
cuvântul mi-e zbor
eu am venit să împletesc fântâni
aici, în infinit
să aprind lumini
vestind cuvântul Lui, în zorii zilei noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânturi

Vălătuci de nori plutesc
Alungaţi de vânturi reci,
Nordice furtuni pornesc
Turbion cu cu frunze seci;
Urcă-n valuri în văzduh
Rugile la Sfântul Duh
Iarna aspră o-mblânzesc,
Luminează şi-ncălzesc;
Este tot ce îmi doresc!

Iarba moare sub zăpadă,
E-ngheţată de urgie,
Retezată-i ca de spadă;
Naşte-un vifor în câmpie,
Iară-i ziua-ntunecată,
Iarăşi vine noaptea-ndată...

acrostih de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-i? (din drama Steaua mărei)

Norul ţipă, marea latră,
Plioscăind de stânci în veci,
Şi scheletele de piatră,
În natura cea maratră,
Stau bătrâne, slabe, seci.

În castelul trist şi mare,
Ce se nalţă rece, sur,
Cu fantasticul lui mur,
Printre stânci cu poala-n mare
Şi cu fruntea-n cer de-azur,

În castel izbind de nouri,
Stă-n fereastra ca un arc,
Într-a mărei lungi ecouri,
Faţa-n văl de gând şi nouri
Al serafilor monarc.

Un monarc cu faţa pală
Şi cu păr de-un aur blând,
Iar în ochiu-i, rătăcind,
Vezi lumina matinală,
Stele-albastre strălucind.

Cine-i îngerul pe maluri,
Ce visează în castel,
Când al mărei vis rebel
Sfarmă lumile-i de valuri
De pământul eternel?

Cine-i palida minune
Ce priveşte parcă-n veci,
Printre stînci de pietre seci,
Cum se scutură de spume
Ale mărei unde reci?

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou trecut

Esti mai departe ca oricând
Si drumu-mi pare anevoios
Doar cu privirea te pătrund
Ecou al glasului melodios

Doru-mi este mai profund
Când noaptea gri se lasă
Luna scaldă cerul rotund
Anii trec nimănui nu-i pasă

Cregi ce zgârâie prin nori
Chemând un nor de ploaie
Un soare ce apune în zori
Murind de dor si atâta jale

Am să te-nchid ecou trecut
În aerul cel mat din sticlă
Purtat vei fi pe lac necunoscut
Prin valuri negre ca de smoală

Sufletul meu la tine merge
Să ajungi la mal doar soaptă
Si dorul meu la tine ajunge
Când dragostea e coaptă

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea soarelui

Ma-ntorc acum spre viitor cu faţa.
Lumina lui îmi trece-adânc prin pleoape.
Şi oamenii îmi sunt şi mai aproape
Şi parcă m-a luat de mână, viaţa.

Eu secolului meu i-aud povaţa;
Spre el vin milioane să se-adape,
Strălucitor ca faţa unei ape
Când soarele răsare, dimineaţa.

Ca peste şesuri aurii de grâne
Văd zarea largă-a zilelor de mâne
Şi peisajul lumii viitoare.

Mai tare-mi bate inima în piept!
Spre viitor tot sufletu-i îndrept,
Mereu, ca floarea-soarelui, spre soare.

sonet de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexii

O ploaie de rubine se scurge prin văzduh
Când soarele coboară cu mintea spre apus
Iar norii se aprind de iz portocaliu
Când seara se arată pe cerul străveziu.

Simţim cum astrul zilei iese din văzul vieţii,
Cum umbra, veste nopţii, ne mângâie pereţii.
Răspunsurile-s scurte, apoi mai cresc şi-s lungi
Când bezna şi lumina se interpun în dungi.

În soare fierb idei din elemente rare,
Lumina-i infinind descoperiri de zare.
Un soare ştim a fi iar luna e tot una
În lumea noastră gri şi colorată-ntr-una.

Un singur soare, da, când bate-n zi înaltul,
Dar dacă-n altă zi şi soarele e altul?
O lună prea măiastră ce noaptea o-nfioară,
Dar noapte după noapte aceeaşi n-ar fi iară...

Cu zi de zi e altul, noapte de noapte-i alta,
Coloana-i infinită şi neştiută dalta,
O mie de simboluri palpită-n orice punct,
Cuvânt e şi-n tăcere, tăcere-i şi-n cuvânt.

Ascult la noi, la voi, la ei în jurul meu
Şi-ncerc să pot simţi fără să-mi fie greu...
Când soarele apune de ei, de voi sunt plin,
Doar noi încă mai suntem când astrul pleacă lin.

Înaintând în noapte şi noi ne-nsingurăm,
Morbidul izolării meniţi să-l încercăm.
Dar totu-i trecător şi ştiu, şi ştii, şi ştie
Că izvorând lumină o zi iar va să vie.

poezie de Radu Bucelea
Adăugat de Radu Bucelea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte de poveste

Luna, mireasă e pe cer,
Un greier este giuvaer,
În lanţ de stele vise poartă...
Lună, cât eşti de minunată!

În noaptea asta-ntunecată
Umbre ascunse se arată...
Luna se-nalţă lin pe cer,
În ape pline de mister...

Când floarea nopţii se deschide,
Pământu-n umbre îl cuprinde
Şi-n murmure şi şoapte calde
Harpa le duce mai departe.

Doar luna luminează calea,
A ei e taina... şi cărarea...
Ea ea stăpână, ea-i lumină
Şi suferinţa ne-o alină.

poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiţă din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminesciană

"Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare",
Mândrei mele-i vine pofta de iubire cel mai tare,
Iar când luna îşi revarsă "voluptoasa ei văpaie",
Voluptoasă şi iubita se revarsă vâlvătaie.

poezie de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (8 martie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

... când Luna îşi revarsă peste zare
cascade cu sublimă feerie
eu mă întreb - ce-ar refracta un Soare
în ochii tăi cu verde de câmpie...

catren de Iurie Osoianu (8 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!