Ploaia sfârşitului de întuneric

toamna asta are ceva din mirosul
lemnului din care Noe şi-a construit arca.
te miros şi te-ntreb dacă suntem singurii rămaşi
în mijlocul apelor,
frunze văduvite de copacii care le-au părăsit
înainte de a cunoaşte că muntele Ararat
e doar o iluzie născută din iluzia despre noi

toamna asta are ceva din mirosul
flăcărilor pe care Ilie le-a înălţat
până la altarul dorinţelor noastre.
privesc caldarâmul scăldat în lumină,
întrebându-mă:
dacă năzuinţele nu ar cunoaşte împlinirea,
inimile fum de tămâie, înăltate la cer,
ar fi doar o iluzie născută din iluzia despre noi?

toamna asta are ceva din mirosul
spicelor culese de Ruth, găsite pe câmpul lui Boaz.
mi-aleargă gândul desculţ printre lanuri,
frământând pâinea în palma pământului.
mă cheamă inima ta.
să fie aceasta doar iluzia născută din iluzia despre noi?

toamna asta are ceva din mirosul
veşmântului nopţilor înstelate.
mă-nfăşor în pânza cerului
să-mi împart inima cu tine...
te întreb, dacă în calea ta ar răsări o stea,
ai confrunta-o cu iluzia născută din iluzia despre noi?

poezie de Jasmin Petrescu (15 octombrie 2015)
Adăugat de Jasmin Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre toamna asta...

despre toamna asta...

despre toamna asta aş scrie
şi frunzele ei arămii
despre toamna ce-mi este mie
doar gânduri pustii
aş scrie despre cocorii
prea devreme plecaţi
despre cum rămaseră anii
fără speranţe fără dorinţi
şi despre zile grăbite
şi apusuri aş mai scrie
despre ce-a fost înainte
şi n-o să mai fie...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri pe un portativ de toamnă...

E toamnă, e foşnet, e melacolie şi mai mult vis.
Toamna asta înseamnă şi mai mult somn,
căci dimineţile sunt îmbrăcate sumar în ceaţă
şi te fac să te ascunzi ca un copil în cearşaf.
Toamna asta e despre iubiri care oftează,
despre lupte de orgolii, despre viaţă,
ca să ne scoată sufletele din amorţire.
Totuşi bunătatea nu se demodează niciodată,
iubirea se testează, se simte mai departe,
iubirea e mai profundă toamna,
te face să te uiţi cu atenţie la toate clipele frumoase.
Vei alege să păstrezi în suflet doar câteva clipe,
când vara îţi lasă senzaţii de must de dragoste...
Toamna asta trebuie să ne scoată iubirile din amorţire,
trebuie să ne fie ghid, să mai uităm de alţii,
şi să ne întoarcem la noi, că bunătatea e în noi.
Toamna vine cu muzica ei în fiecare an
şi vântul de toamnă schimbă culorile frunzelor.
Fiecare trebuie să-şi găsească timp, să se aşeze
şi să privească căderea spectaculoasă a frunzelor.

poezie de Eugenia Calancea (13 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi ceva...

spune-mi ceva,
despre noi, cei de ieri, îmbătaţi de visarea unor clipe irepetabil,
despre mine, despre zumzetul de petale din iarna, în care fericirea ne făcea cărări de stele
prin sufletele noastre rebele,
despre zâmbetul meu de atunci, ce-i putea împrumuta mării adânci
cele mai frumoase taine,
despre paşii noştri unduiţi de fulgii unor prea suple idealuri,
despre cântecul pe care mi l-ai fredonat în ureche, atunci când ţi-ai apropiat buzele
ca să-mi săruţi inima răvăşită de iluzii,
despre cea mai sfântă îmbrăţişare, pe care
cules-o din jarul lunii atotstăpânitoare,
despre mirosul cuvintelor tale suave,
care-mi desena clinchete viitoare,
despre trecătorii visurilor noastre, care nu cunoşteau rozele de aripi sticloase,
despre nemurire, despre tot ce s-a putut scrie dintr-o poveste de dragoste nemărginită...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice gând despre Dumnezeu indiferent cât de evlavios ar suna, doar hrăneşte separarea de Dumnezeu! Iată de ce pustnicul, călugărul, etc., continuă să se simtă un veşnic păcătos, pentru că el se i-a în continuare gândul Efemer care doar îl desparte de Dumnezeu! Adevărata smerenie, adevărata evlavie apare doar atunci când tu dispari topit in inima lui Dumnezeu, dar într-un astfel de caz tu nu mai poţi vorbi despre "tine" nici ca păcătos, nici ca virtuos, nici ca om, nici ca Dumnezeu, înţelegi?
Noi nu suntem născuţi, doar gândul din zi visează că e corpul care face, şi de aici iluzia păcatului sau a virtuţii, care nu-i nimic altceva decât deşertăciune.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de nou este un concept atât de învechit ca cel de "An nou" şi în ce măsură se pot împlini sau nu, cuvintele lui sterile? Oamenii spun "La mulţi ani" şi "Un An nou fericit" la fel de mecanic cum spun "Dumnezeu să-l ierte!". Oare câţi realizăm că întreaga gândire, ca şi toate cuvintele acestei lumi, sunt doar apogeul deşertăciunii şi cum am putea să înţelegem asta cu mintea? Când tocmai mintea afirmă despre copiii ei gândurile, adică deşertăciunea, că ne pot crea viaţa, când de fapt viaţa doar găzduieşte micimea sau deşertăciunea cuvintelor şi nicicum nu o urmează. Dacă am vedea că gândurile noastre sunt doar eticheta de pe sticla de apa minerală şi că nu au cunoscut şi nu pot cunoaşte în veci apa minerală, atunci cât de valide sunt aceste etichete/gânduri, când de fapt sunt doar deşertăciune. Poate vreo minte umană accepta asta? Cu siguranţă, nu. Doar inima noastră, care este pacea tăcută a infinitului, poate vedea ca întregul zgomot psihologic numit gândire, e doar umbră şi vis, iluzia care dă impresia de separare. Câtă suferinţă născută din ignoranţă!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin în toamnă

Adio, vine toamna,
Am încuiat de dimineaţă
Toate lacătele inimilor frânte de cu vară,
Îmi adun cuvintele din bruma
De pe marginea drumului
Şi mă mut la tine să-ţi povestesc
Despre destin...

Adio, vine toamna,
Ajută-mă să mai car nişte vreascuri
Din celălalt capăt al Pământului.
Nu mă întreba despre vreme,
Eu ştiu despre destin.
Ascultă buletinele de ştiri,
Ascultă ţiglele de pe case cum se învechesc,
Eu pot doar să-ţi povestesc
Despre azilurile de noapte,
Despre gări fără trenuri,
Despre iubire,
Despre casele de nebuni,
Despre singurătăţile lumii,
Despre destin.

Adio, vine toamna,
Scrii cuvinte de dragoste pe frunze,
Pe frunze de bronz.
Ajută-mă să dobor plopii uscaţi
Care au crescut bizar între mine şi tine,
Spinii otrăviţi dintre mine şi tine,
Sârma ghimpată dintre mine şi tine,
Eu am să te ajut să înţelegi
Că totuşi vine toamna,
Că inimile se frâng,
Vreau să-ţi spun povestea
Despre destin...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

iluzie

Iluzia

Iluzia e-a vieţii eternă largă poartă,
Şi fără ea viaţa e searbădă şi moartă.

distih de Traian Demetrescu din Poate
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nadir

În toamna asta am să fac inventar
în suflet
şi toate visele împletite cu iluzia
că poate mai târziu,
le voi îmbrăca cu lacrimi de primenire
şi pe când îngerii vor face reverenţă
ultimei frunze desprinsă din ram
voi elibera visele
lăsându-le să cuprindă
împlinirea unui nadir....

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă sufletul ar cunoaşte ceva, s-ar cunoaşte mai întâi pe sine; dacă ar cunoaşte ceva din afara sa, aceasta, mai înainte de orice, ar fi despre trupul şi învelişul său.

aforism celebru de Michel de Montaigne din Aforisme
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasa-mi...

Deschide-ti privirea pentru mine!
Lasa-ma sa imi rup anotimpurile
Deformate in lumina
Ta.
Lasa-ma sa smulg din tine
Culoare si sa mi-o redau
Un cadou de drept;
Inscris pe fruntea mea
Din nastere.
Din frunza cazanda lasa-ma, dar
Sa inspir ultimul
Fir de viata.

Din tine,
Cereasca povara
Lasa-ma sa privesc lumea!
Sforile vietilor noastre: Lasa-le-ncurcate
Piatra rece
Fost-a candva inima batanda!
Iar sub zapada dragul meu,
Zace toamna, letargica toamna.

Pe umeri nostri,
Vara
si-a zgariat pleaopele
In rune si hieroglife... nesfarsirea
Rutina unui infinit.
Iluzia, speranta unui alt
Mereu alt anotimp
A altei vieti
Nu stiai,
Dragul meu?
A inghetat
... odata cu toamna.

poezie de Iris Barbulescu
Adăugat de Doinita Raclariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

iluzie

Iluzia este hrana sufletului. Să-i răpeşti dragostei iluzia înseamnă să-i răpeşti pâinea.

definiţie celebră de Victor Hugo
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar toamnă...

E toamnă, dar mă viscoleşti doar tu
Şi plouă doar cu lacrimile mele;
Din copacul "NOI" ultima frunză căzu,
Ca ultim semn al amintirii grele.
Se lasă ceaţa-n gândul despre tine,
Simt cum mi-ngheaţă inima de bruma ta!
Ca păsări călătoare pleci din mine,
Cuibul iubirii-l laşi pustiu în urma ta!

Toamna asta speram să nu mai vină,
Nimic nu mă-ncălzeşte-n lipsa ta;
Mă simt fără-adăpost, o orfelină,
Nepregătită pentru vreme rea!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare departe

Mi-e dor de tine ca fricii de vină, ca mingii de joc,
ca morţii de vii mi-e dor de tine;

ia mai vino la o carafă, înstrăinatule,
ia mai vino să ne sculptăm vişiniu copilăriile,
ştii că doar noi şi ecoul ne ascultăm la fel de bine,
că zâmbetele noastre sunt stafii împrumutate,
ştii doar că inimile noastre au aceeaşi ureche muzicală;

vezi tu - de când ai plecat,
am pierdut acel moment rar în care vorbeam cu mine,
dar cu un mine mai bun;

cad frunze, Ialine, cad frunze cum cad frunzele uscate toamna,
trebuie să ştii acel sentiment umbros şi rece,
sentimentul ăla care te face să vorbeşti cu toată lumea de unul singur,
ăla care te înspăimântă şi te duce cu gândul la pământ;

mi-e dor, şi râs, şi fugă, şi plâns,
umbrele se arcuiesc la fel, la fel sunt toate cele lăsate-n urmă,
dar nu în aceeaşi ordine;

şi nu mai înţeleg nimic din toamna asta care înoată portocaliu,
din vântul vânăt care răstoarnă toamna nu mai înţeleg nimic,

dar unghia asta de soare, curbând cerul,
unghia asta albă ca două palme impreunate,
unghia asta, doar asta,
o-nţeleg.

poezie de Adrian A. Agheorghesei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să vorbim despre economia de timp

despre cum să mai găsim ceva secunde
mai totdeauna sterpe sfrijite şi de neconsumat
de fapt ne vindem iluzia că am câştigat timp
când colo ne uităm din ce în ce mai des la ceas
ca într-o presare ciudată a niciodată de ajuns
apoi chirciţi în noi mestecăm nisipul clepsidrelor
ca pe un deşert îndesat într-o cămilă

hai să strigăm ceva lozincar
la naiba cu festina lente
la rele cu toate aceste renunţări
să frecăm secundele în cap
până le vom transforma în energie verde
măcar se consumă înaintea energiilor convenţionale

hai să tăcem câte ceva despre economia de timp
pur şi simplu să ne privim calzi
să ne pătrundem în suflete
şi să murim încet
cu folos
economic

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este iluzia pe care şi-o face moartea despre noi!

aforism de Costel Zăgan din Inventeme
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hawkeye (despre mirosul ouălor): Din câte ştim noi, acesta e un miros care nu a fost autorizat pentru ouă.

replică din filmul serial M.A.S.H.
Adăugat de Huzlău Alina Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino!

Vino, iubite, în vara născută din noi,
Pocnesc de verde-crud gorunii trufaşi,
La nunta nostră de maci şi de trifoi,
Licurici şi cosaşi să avem nuntaşi!

Din noaptea caldă să ne facem o rugă,
Din lanuri, de secară şi de grâu, icoane,
Când luna înoată precum o păstrugă
Printre stele desfăşurate-n batalioane.

Vino, iubite, să înnoim cu toamna târg,
S-amâne iceberguri migratoare-n privire
Vino, iubite, cireşele negre dau în pârg,
Să profităm, dar, de-a verii milostivire!

Făr-a aduce credinţei nicio defăimare,
Luăm în amintiri pierdutele strădanii
De-a ocoli pornirile sălbatice, primare,
Când lepădăm păcatele în spovedanii.

Vino, iubite, în vara născută din noi,
La nunta nostră, de maci şi de trifoi!

poezie de Liliana Puşcaşu-Ravar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna din noi

toamna asta am să tac,
e prima oară când tac toamna
sau mai bine
am să ţin respiraţia acestei lumi
până când paşii tăi
îmi vor mătura
cioburile arămii sparte în suflet,

scrutez orizontul,
dar privirea nu mai seamănă privire,
totul se rezumă la un tablou imens de albastru
pictat cu aripi de cocori
ce spintecă norii
spre alte dimensiuni
de lumini şi enigmatice vise.

În toamna asta nu mai plâng,
plânsul nu mai seamănă plâns,
lacrimile nu mai seamănă lacrimi
ascunse în cearcănele vineţii ale ochilor reci,
ca o iarnă polară
sau ca o iubire
care nu mai seamănă iubire.

Un câine al eului
muşcă din toamnă necruţător
devorând-o ca pe un măr,
îi mestecă roşul
ce îmi invadează încet, dar sigur
pupilele prinse în azimutul lumilor noastre,
trezind amorţeala trupului.

Voi muri în toamna aceasta,
dar moartea
nu mai seamănă moarte,
e doar o astenie
rătăcită în anotimpul din noi...

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzie

Nu am încă dovada existenţei tale,

dar, în lumina cuibărită în noapte, eu te văd,
te simt aproape ca o sărbătoare ce se-aşterne înaintea mea,
îţi simt îmbrăţişarea caldă.
Eşti tăcută,
dar sunetul tău străbate zarea până la mine.

Partener constant în zarva gândurilor mele,
mireasă de lumină şi ritual de cometă,
locuieşti într-un curcubeu închiriat pe termen lung.
Pe ruta speranţei,
porţi trenă cu roiuri de fluturi albi.

Sălăşluind în neputinţe perene,
dependenţa de tine îmi lasă un gust dulce-amar.
Ceva nedesluşit arde în ochi!
Cu sângele ideii de mişcare,
gândul aleargă desculţ
printre lanuri de autentice vise.

Cu o singură iluzie dus-întors,
încers să reduc distanţa dintre speranţă şi realitate.
Cu ochiul brizei de şoapte lăptoase,
prin fereastra din mijlocul clipelor translucide,
privesc ţărmul scăldat în lumina despletită.

Totuşi, ceva nu este în regulă!
Apropierea nu-i o garanţie,
iar iluzia ei mă face mai sprinten;
Nu am nevoie de alte argumente
pentru a atesta verdictul:

Mult prea departele este, totuşi, o realitate!

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din suflet

Despre ce să scriu azi?..
Numai despre flori
Despre florile cu părul blond
Despre florile cu părul negru
Sau despre cele cu părul castaniu
Sau roşcat
Să scriu despre florile cu pistrui
N-am să le uit pe cele cu părul alb
Chiar dacă îşi ascund culoarea sub alte culori

Să scriu despre ochii lor
Albaştri, verzi, căprii
Ruginii ca toamna
Albaştri ca cerul, sau poate ca marea
Verzi ca primăvara
Sau poate.. nu ştiu...
Mă înnebuneşte culoarea ochilor de flori

Să scriu despre primăvara asta
Despre ziua asta...
Despre ziua florilor
Care acum poate îşi servesc cafeaua
Să scriu despre florile care poate au uitat
Că azi au înflorit altfel
Că azi parfumul lor e de nouă ori
Mai primăvăratec, mai ameţitor

Să scriu despre florile rătăcite
Care nu au glastra şi nici grădina lor

Şi ce aş putea scrie?
Nu vreau să le ud cu lacrimi
Vreau să le ud doar cu rouă
Din raze calde
De soare, de lună, de stele senine
Raze de speranţe încolăcite pe structura lor

Şi iată că am scris
Din suflet şi din inima mea bolnavă de dragostea lor

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!