E iarnă... atât de târziu

Petale de crini, lin mângâindu-ne visul
Ne poartă spre transcendent,
Umbre moi, să vizităm paradisul.
Cerul se desface... Petale
De albe magnolii răsar...
Răsar şi purifică zorii
De gri, de tăceri, de amar.
Pe pleoapele arămii ning castanii...
Deodată în noi s-a-nnoptat,
La tâmple de gheaţă ning anii
-N acest anotimp îngheţat.
Se scutură-n noapte salcâmii -
Firave păsări de vis,
Ne mor repetat toţi bătrânii -
Aşa le e scris!
Cad roze pe-altarul iubirii -
Mireasă gătită şi pură,
Cad flori de cireş, sfinte stele,
Peste această planetă imună.
Se nasc gladiole, mărgăritare,
Din grote adânci,
Se nasc margarete... De dorul luminii, din stânci.
Altar de miraje deodată -
Răsar chiparoase în noi
Şi cerul e-atât de aproape!
Albi îngeri, pornim amândoi
Pe albele trepte de gheaţă
Atât de recent concepute
Şi lacrima-ngheaţă pe faţă -
Emoţii crescânde.
Cleştar în decor sidefiu...
E-atâta lumină deodată!
E iarnă... atât de târziu!
E iarna în noi îngropată...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă... atât de târziu

Petale de crini, lin mângâindu-ne visul
Ne poartă spre transcendent,
Umbre moi, să vizităm paradisul.
Cerul se desface... Petale
De albe magnolii răsar...
Răsar şi purifică zorii
De gri, de tăceri, de amar.
Pe pleoapele arămii ning castanii...
Deodată în noi s-a-nnoptat,
La tâmple de gheaţă ning anii
-N acest anotimp îngheţat.
Se scutură-n noapte salcâmii –
Firave păsări de vis,
Ne mor repetat toţi bătrânii –
Aşa le e scris!
Cad roze pe-altarul iubirii –
Mireasă gătită şi pură,
Cad flori de cireş, sfinte stele,
Peste această planetă imună.
Se nasc gladiole, mărgăritare,
Din grote adânci,
Se nasc margarete... De dorul luminii, din stânci.
Altar de miraje deodată –
Răsar chiparoase în noi
Şi cerul e-atât de aproape!
Albi îngeri, pornim amândoi
Pe albele trepte de gheaţă
Atât de recent concepute
Şi lacrima-ngheaţă pe faţă –
Emoţii crescânde.
Cleştar în decor sidefiu...
E-atâta lumină deodată!
E iarnă... atât de târziu!
E iarna în noi îngropată...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul iernii

Tremură în ramuri frunza...
Sufletul se risipeşte,
Plâng copaci.
Căutaţi lumina vieţii,
Primavara rătăcită,
Ori un vraci!
S-a ascuns în noi lumina,
Noaptea-n unghiuri încolţeşte,
Oameni buni,
Trec secundele în timpuri
Şi flămânde de iubire
Nasc furtuni.
Plânge clopotul a jale,
În biserici se slujeşte,
Păsări dorm...
Plâns de stele căzătoare,
Alb pe îngheţata zare,
Tainic somn.
Îngeri – stele de zăpadă
În tăceri,
Cad cu fruzele deodată,
Cad ca ieri.
Sângerează amintirea,
Îngeri plâng,
Fericirea ni-i ascunsă în amurg.
Transcendent ne poartă noaptea
Pe poteci,
Tremură în ramuri frunza...
Iarnă – cataracta vremii,
Nu mai pleci?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă florilor de gheaţă

De-atâtea ori, purificarea, ne-apare-n alb – boboc de crin.
Un anotimp, Zâna Crăiasă... Şi ne dorim copii să fim.
În flori de gheaţă prinse-n suflet, poveşti pictate la fereastră
Ne luminază-ntunecarea şi revenim copii, acasă.
Mireasmă de gutui şi pâine, vin fiert, dovleac şi cozonac,
Mustind din casa bătrânească, m-aşteaptă iar, să vin cu drag.
La tâmple albe, sub broboadă, de timp şi gânduri troienite,
O văd din uşă şi pe mama şi pe bunica. Ia aminte!

De-atâtea ori, purificarea ne-apare-n alb – boboc de crin,
Simbol adus copilăriei în care îngeri întâlnim.
Un anotimp de vis şi umbre, bătrâni, la tâmple cu ninsori,
Argint de stele în panere, copac împodobit cu flori.
Omătul fin cernut deodată, ţurţurii, omul de zăpadă...
Sub flori de gheaţă, flori de stele au început de ieri să cadă.
În Yan şi Yn se-mparte lumea, apus şi răsărit de zei,
Precum se-mparte viaţa noastră în anii buni şi-n anii grei.

Un anotimp, Zâna Crăiasă... Şi ne dorim copii să fim.
Dar timpul nu se mai întoarce, nici nu putem să îl oprim.
Trec amazoane iar în noapte, vânatu-a început târziu.
Mă-ntreb când am albit la tâmple. E prea curând şi nu mai ştiu
De ce în lumea mea, sub ochiul ceţos şi obosit, bolnav,
Culorile-au pierit sub umbre de neculori – negru şi alb.
Dar chiar şi-această întrebare îmi pare greu de descifrat
Şi inutil îmi e răspunsul cât n-am găsit un vinovat.

În flori de gheaţă prinse-n suflet, poveşti pictate la fereastră...
Mă-ntorc plângând, copilărie, în amintiri, în gând, acasă.
Iubirea – lavă ce se-nalţă precum un val sub flori de vis,
Adoarme-n florile de gheaţă al căror mugur s-a deschis.
Sub voaluri fine de mireasă, virgină-n suflet, spre-napoi
Îmi trec privirile rămase cu amintirile de voi.
Viaţa şi moartea sunt poeme în care toţi ne întrupăm,
Numai sub troienite umbre, umbrita pleoapă ne-o plecăm.

Ne luminează-ntunecarea, să revenim copii, acasă,
Dar lumea-i albă şi-nainte şi alb în suflete se lasă.
Ne-aşteaptă tâmple de ninsoare, un clopot rece despicând
Lumea de dintre cei de-acasă şi recea piatră de mormânt.
De ce acoperiţi cu negru lumina-arzând ca o feştilă
Pe-altarul non-eternităţii?! Lăsaţi-mi strofa de lumină
Să treacă pe sub pomii-n floare! Pleoape de plumb... S-au risipt
Şi ierni şi stele, flori de gheaţă şi tot ce-odată am iubit.

Mireasmă de gutui şi pâine, vin fiert, dovleac şi cozonac...
Copilărie, albă miere, cu gândul încă nu mă-mpac
Că te-am pierdut, mă-ntorc la tine şi-n rugă redevin copac.
Şi-mi cresc din trup aripi de îngeri, altoi din neamul geto-dac...
Nici nu mai simt cum ninge-n mine, deodată redevin vulcan
Uitând parcă de-a morţii clipă, rememorând an după an.
Mi-e-n sânge curgerea, un clopot, vuind spre cele patru zări,
Rodesc copaci la tâmpla ţării şi cad sub tâmple de ninsori.

Mustind din casa bătrânească m-aşteaptă iar să vin cu drag,
Dorul de mamă şi de tată, ninsori din crengile de fag...
Şi ninge-n mine flori de gheaţă şi mă cutremur repetat...
Curând mă voi întoarce-acasă. Străbuni şi iarnă m-au chemat.
Vin îngeri iar să poposească la tâmpla mea. Prima ninsoare
Sărbătorită cu bunicii şi îngerii, sub teiu-n floare.
Mă dor de-atâta nemişcare braţe şi gânduri şi tăceri,
Doar amintirile mă cheamă – altar al veşnicului ieri.

La tâmple albe, sub broboadă, de timp şi gânduri troienite,
Îmi amintesc deodat' de mama şi de bunica mea cuminte
Şi cade lacrimă de gheaţă pe alb mormânt de flori de nea
Şi ninge-n suflet cu iubire şi amintiri, măicuţa mea.
Venind din vremuri troienite, precum un clopot m-a strigat
Bunica mea, femeie blândă, ce-n alte timpuri a plecat.
Apoi mi-a spus: "Rămâi, copilă! Doar să te văd eu mi-am dorit."
Şi ninge peste chipul mamei şi al bunicii, flori de mirt.

O văd din uşă iar pe mama şi pe bunica. "Ţine minte!
Şi nu răspunde la chemare, noi suntem azi la cele Sfinte."
Argint în suflet şi în păr... Ninge la geam cu flori de măr.
În alte timpuri, când adorm, renasc prin voi, în adevăr.
Cad ploi de flori de gheaţă, pe-un alb mormânt şi trist,
Vă port de-o veşnicie, mirese de lumină, în gânduri şi în vis.
Cad flori de gheaţă, albe flori de gheaţă, peste morminte, clipe, viaţă...
Cad flori de gheaţă, albe flori de gheaţă... cad flori de gheaţă, albe flori de gheaţă...

O văd din uşă iar pe mama şi pe bunica... Ţine minte,
La tâmple albe, sub broboadă, de timp şi gânduri troienite,
Mustind din casa bătrânească, m-aşteaptă iar să vin cu drag
Mireasmă de gutui şi pâine, vin fiert, dovleac şi cozonac.
Ne luminează-ntunecarea şi revenim copii acasă,
În flori de gheaţă prinse-n suflet, poveşti pictate la fereastră.
Un anotimp, Zâna Crăiasă... Şi ne dorim copii să fim...
De-atâtea ori, purificarea ne-apare-n alb – boboc de crin.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă duşilor bătrâni

În râu de crini imperiali,
Sub margarete de lumini,
Mereu mai trişti, proverbiali -
Sunt ale noastre rădăcini.
Tăcuţi, la tâmple de ninsori,
Îşi duc pedeapsa de a fi
Şi trec etern strălucitori...
Şi trece fiecare zi...

În râu de crini imperiali,
Uitând de rostul lor de-aici,
Adorm, visându-se copii,
Nemuritorii mei bunici.
Şi flori de nea îmi cad în păr,
Lumină pentru mai târziu,
Sunt înger şi am prins să zbor
Pe cerul nopţii vioriu.

Sub margarete de lumini,
Privire învelită-n jar
Sunt ochii mei de lacrimi plini
Căci n-am să pot să vă mai am.
V-adăpostiţi în infinit...
Troienele de trandafiri –
O lume fără de sfârşit
Şi sfârtecate răni... şi spini.

Mereu mai trişti, proverbiali –
O arcă de visări pe cer,
Sub voalul timpilor amari,
Trec – o corolă de mister.
Bătrâni ce-n umbre au pierit
S-au revărsat - ocean de plâns.
Atât de tare v-am iubit!
Atât de repede v-aţi dus!

Sunt ale noastre rădăcini
Bătrâni cu tâmplele fierbinţi,
Păşesc de-acum pe-altar de crini
Şi dorm etern... şi dorm cuminţi...
Ni-i ochiul lacrimă de ploi
Şi plânsul lacrimă de jar.
Îmi sunt copacii trişti şi goi
Şi satul singur şi amar...

Tăcuţi, la tâmple de ninsori,
Bătrâni aleargă spre prezent.
Sunt îngeri risipiţi în zori,
Sunt stele pe un şevalet
Ce din clepsidra anilor
Au prins în fluturi de lumini,
Să zboare iarăşi din decor,
Printre bătrânii pelerini.

Îşi duc pedeapsa de a fi
Rană de dor, rană de vis,
Iubirea zorilor de zi,
Şi poarta către paradis.
Bătrâni, pe albul portativ,
Copaci sub timpi devreme morţi,
Un vis cu clipele la schimb,
Bătând zadarnic pe la porţi.

Şi trec, etrn strălucitori
Şi plâng bătrânii noştri iar,
Se sting sub jarul de ninsori
Sub ploi de plâns. Destin amar,
Ei s-au pierdut născând în noi
Vlăstari crescând spre transcendent,
Bătrâni plângând, la tâmple goi,
Cu suflet blând şi inocent.

Şi trece fiecare zi...
Şi infinitul ne-a furat
Bătrânii toţi, bătrânii fii.
Mamele triste ne-au plecat.
Mormântul alb, mormântul gol,
Regretul de a fi plecat,
Le vom purta în noi mereu
De-acum, ca orice vinovat.

Şi trece fiecare zi...
Şi trec etern strălucitori...
Îşi duc pedeapsa de a fi,
Tăcuţi, la tâmple de ninsori.
Sunt ale noastre rădăcini.
Mereu mai trişti, proverbiali,
Sub margarete de lumini,
În râu de crini imperiali.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au scuturat magnolii

S-au scuturat magnolii! Ce trist oraş în noapte!
Lumina taie cerul în arce şi-n felii...
E simfonia vieţii caleidoscop de şoapte,
Pe care cad în ploaie, petale viorii.

Ne ning castani la tâmple... Pe notele albastre,
O altă partitură istoria rescrie...
Plâng la fereastra nopţii şi florile din glastre
Şi viaţa este clipă de albă poezie.

Sub cumpăna fântânii, mister şi renegare
Sunt lacrimile strânse în ciutura de veci
Spre ceruri adormită... doar suferinţa doare.
Străin, spre altă lume, tot singur ai să pleci.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi eşti mireasă...

În voaluri albe de mireasă
Pluteşti... minune, cântec, vis...
Vin îngerii să te privească
Şi cerul astăzi s-a deschis.

Ţi-ai prins lumina în privire...
Din al iubirilor potir
Sorbim un strop de fericire,
Iubirea să-ţi sărbătorim.

Palatu alb al veşniciei,
Sub tălpi de limpede cleştar
Acum ţi-e haină căsniciei,
Căci te-a dus Flavi la altar.

Pluteşte voalul peste umeri
Şi azi un vis s-a împlinit,
Căci după ani de suferinţă,
Alăturea v-aţi regăsit.
Spre transcendent, pe căi de ani lumină,
Această căsnicie să vă ţină,
Sculptaţi, doi îngeri paşnici ai iubirii,
Călăuzind supuşii fericirii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă cu şi despre timp

Se scurge tăcerea-n clepsidră
Şi ninge în noi liniştit,
Azi chipul reflectă-n oglindă
Un suflet, un gând obosit...
Se nasc chihlimbare la tâmple,
Se zbate o frunză de jad,
Trec îngeri cu plete cărunte,
Gutuile – flamură ard.

Se scurge tăcerea-n clepsidră –
Şi timpul – un râu de nisip,
Mai lasă secunde-n firidă
Şi riduri pe stâncile-chip.
Mai lunecă-n noi risipirea...
De-o vreme murim repetat,
Se pierde – un vis, omenirea
Şi totuşi nimic nu-i schimbat...

Şi ninge în noi liniştit...
La tâmple nămeţi de lumină,
Căci timpul mai arde mocnit
Sub râuri de hrană divină.
Ni-i dor de apus! Răsărit,
Ni-s penele arse de dor
Tristeţea în noi a-ncolţit,
Săruturi şi flori ne-mpresor...

Azi chipul reflectă-n oglindă
Un fals imperfect, un poem.
Nu-s braţe, etern să cuprindă
Ascunsul, uitatul infern.
Şi picură-n umbre tăcerea
Şi cerul se frânge-n felii,
Vuieşte-n furtună durerea...
Coboară în suflet stihii.

Un suflet, un gând obosit...
O linie frântă închisă
Şi timpul de-acum s-a oprit –
O ultimă flacără... stinsă...
Un clopot bătând vinovat,
Ca inima-n pliuri de ape,
Spre cer, ca un vis a migrat...
Acum e atât de departe!

Se nasc chihlimbare la tâmple,
În inimi secundele mor,
De lacrimă pleoapele-s ude,
Prieteni, de voi ne e dor!
În valuri de stele se-afundă,
Se-afundă etern în uitare,
Lumina şi viaţa pierdută...
Atunci vom afla că se moare...

Se zbate o frunză de jad...
Perdele-n liane de flori,
Se-ascund şi-n mătanie cad...
O lume de vis şi de ploi...
Şi timpul ne ninge în gând
La tâmple iubirile ard,
Ne-ntoarcem acasă pământ
Ne-ntoarcem tăcut printre noi...

Trec îngeri cu plete cărunte,
Cărări în păduri de argint,
Trec oameni cu stele la tâmple...
Se-aude un cânt de alint.
Porneşte alai de secunde
În timpuri de timpuri oprite
Şi timpul în noi se ascunde,
În nunţi de aduceri-aminte.

Gutuile – flamură ard,
La geamuri obloanele-s puse
Şi pleoapele-s umbre ce cad
În timpuri de timpuri ascunse.
În stâncă de-acu ne-ntrupăm,
Ni-i plânsul ocean de cuvinte,
Un Sfinx, din prezent evadăm
Şi plângem... şi plângem cuminte!

Gutuile – flamură ard,
Trec îngeri cu plete cărunte,
Se zbate o frunză de jad,
Se nasc chihlimbare la tâmple.
Un suflet, un gând obosit,
Azi chipul reflectă-n oglindă
Şi ninge în noi liniştit...
Se scurge tăcerea-n clepsidră...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă-n afară şi-n noi

Arcadă de frunze aurite şi plânse
Ne-acoperă fruntea
Bătătorită de vise.
Speranţele ning la tâmple de gheaţă
În noi şi-n afară de noi, este frig.
Bântuite de stele,
Privirile trec aceleaşi,
Gălăgioase şi blânde
Peste arcuşuri obosite şi frânte.
Timpul copilariei,
Pudrat cu durerea prezentului,
A fuzionat
Într-un ritm lent şi nealterat.
Ce toamnă! Ce noapte!
În blocul operator al universului minţii
Asudează părinţii...
Tic-tacul tăcerii se-aude
Scurgându-se în clepsidra dureri.
Răniţi, pe un catafalc de petale,
Dorm copiii cuminţi.
Candele vii, ard, trec, trec grăbite spre mâine,
Spre toamne târzii -
Grâul copt strâns în pâine.
Brăţări de ramuri se prind de braţe,
În dansuri de suflete arse.
Părul croşetează poveşti
Cu gutui la ferştri.
Ne plimbam pe alei pustiite
Aducerile-aminte.
E toamnă... o toamnă cu temenele
De frunze şi miere.
Mătănii cad în râuri de ploi...
E toamnă-n afară şi-n noi!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa trecerii

Trec sărbători, trec clipe şi iluzii,
Se derulează-n ritmuri nebuneşti,
Îmbătrânim, ne-nmormântează pruncii
În lumi de taină, vise şi poveşti.
O lacrimă şi devenim istorii,
De noi osoaru-i plin şi se surupă,
Deasupra ploi de lacrimi cad din norii
Ce spre-a se strânge, n-au avut vreo culpă.

Trec sărbători, trec clipe şi iluzii...
Dar nu vedeţi că timpu-i trecător?!
Acum sunt lauri prinşi pe cerul frunţii,
Acum alunecăm spre viitor.
Şi în clepsidră veşnic ning secunde,
Ne naştem repetat spre a muri.
Când pleaopele ne sunt de lacrimi ude
Ni-i gândul şi speranţa la copii.

Se derulează-n ritmuri nebuneşti
Cu iz tomnatic, vieţi şi osanale.
Oh, om, în rugi, etern ai să trăieşti,
Rodind pământul vieţii viitoare.
Ca într-u carusel te risipeşti
Şi trup de lut şi suflet de lumină,
Dar rod vei fii. Mereu ai să rodeşti,
Mustind copac cu flori din rădăcină.

Îmbătrânim, ne-nmormântează pruncii,
Cenuşa strămoşască respirăm,
De-acum suntem o candelă sub nucii,
Sub care, vis de seară, ne-nălţăm.
Ne-am irosit şi lacrima şi gândul,
La tâmple cu ninsori ne-am avântat,
Prin timpuri noi am străbătut pământul
Şi mult mai trişti şi singuri am plecat.

În lumi de taină, vise şi poveşti,
Ne adâncim. De-acum trecute-s toate.
Străini, batem la poarta cetăţii îngereşti
Şi-n noi e-ntinăciune şi e noapte.
Ni-i sufletul de ceară, avem un singur gând,
Cei dragi, aproape fie în clipa cea din urmă,
În lacrimi să ne ducă spre ultimul mormânt,
Să lase-n urmă-o floare şi-un sărutat de mână.

O lacrimă şi devenim istorii...
Aşa e scris în legile cereşti...
Şi în adâncuri se surupă zorii
Spre a-nvăţa să mori ori să trăieşti.
Trădează lacrimi cerul şi-n oglindă
Se nasc deodată-atâtea flăcăcări vii.
În plase de lumină vor să prindă
Întâiul dans de flori de păpădii.

De noi osoaru-i plin şi se surupă,
Precum un tulnic vocile vuiesc.
Din ochii goi durerea o alungă
Şi umbre reci în noi se prelungesc.
Am scormonit zadarnic în clepsidră
Şi-n lume parcă iar s-a-ntunecat.
Câmpia bătrâneţii e aridă
Şi înger printre îngeri am plecat.

Deasupra ploi de lacrimi cad din norii
Împarfumaţi cu smirnă. Liliac
Şi lacrimi, azi, încununează zorii,
Iar eu privesc, îngenuchez şi tac...
Mă dor genunchii,-n rugi găsesc lumina
Şi-aştept prologul sfintei sărbători,
Ca-n gând şi-n suflet să-mi pătrundă tihna
Să-mi port tăcerea morţii printre flori.

Ce spre-a se strânge n-au avut vreo culpă...
Spre a călca cu paşii prin ninsori,
Mi-am lăsat trupul iarăşi să se rupă
Născându-mă o flacără în zori.
De-acum sunt stea şi lacrimă deodată,
Altar la care îngeri sau oprit
Să-mi liniştească pleoapa-ndoliată.
Sculptată-n stâncă-s, însă n-am murit.

Ce spre-a se strânge n-au avut vreo culpă...
Deasupra ploi de lacrimi cad din norii...
De noi osoaru-i plin şi se surupă,
O lacrimă şi deveni istorii.
În lumi de taină, vise şi poveşti,
Îmbătrânim. Ne-nmormântează pruncii...
Se derulează-n ritmuri nebuneşti,
Trec sărbători, trec clipe şi iluzii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă anotimpului de argint

Strălucire, fast şi vrajă,
Îmbrăcată-n albe straie,
Sub o mantie de gheaţă,
Doarme luna cea bălaie.
În argint se-mbracă pomii,
Fluturi albi pe cer se-aleargă
Şi în jar se-afundă zorii.
Şi ce dacă?! Şi ce dacă?!

Strălucire, fast şi vrajă,
Ţurţurii mustind de doruri,
Munţi – ai ţării fii de strajă,
Fruntea ţării - cer cu nouri,
Fluturi albi în zbor spre stele.
Nada viselor, în pace,
Ţese în fuior tăcere,
Numai timpul toarce, toarce...

Îmbrăcată-n albe straie,
Cu cercei de catifea,
Albe flori îi cad în ploaie
Peste stâncile de nea.
Rotocoale de lumină,
Ard în noi, frânturi de jar,
Arde flacără divină...
Iarnă-i! Este iarnă iar!

Sub o mantie de gheaţă
Arde neaua pe altare,
Altă lume prinde viaţă,
Vine-o mare sărbătoare.
După naşterea luminii,
Prin Iisus abia sosită,
Anul Nou e pentru unii
Clipa cea mai fericită.

Doarme luna cea bălaie,
Peste doliu de mătasă,
Cade ramură de ploaie
Peste lume, peste casă.
Plânge cumpăna fântânii,
Trec colindători cu plugul,
Bine fie arăturii,
Liniştit fie amurgul.

În argint se-mbracă pomii,
Vântul şuieră-n poiene,
Vin în zori colindătorii,
De belşug, să lase semne.
Scaldă-n suflet Boboteaza
Taină a ninsorii line,
Sfântul Ion botează casa
Şi colindele-s divine.

Fluturi albi pe cer se-aleargă...
Sus, pe pântecul de stele,
Creşte argintată iarbă
Şi transformă în cădere,
Lumea toată-n diademă...
Rochie albă de mireasă,
Peste-a timpurilor trenă
Iar ne vom întoarce-acasă.

Şi în jar se-afundă zorii...
Săgetaţi de gri, deodată,
Prinşi în vânt, colindătorii,
Peste timpuri dau o roată.
Rod de fruct şi rod de grâne
În colaci şi nuci se-arată.
Odă patriei române,
Ţară sfântă şi bogată!

Şi ce dacă?! Şi ce dacă?!
Ce bogată astă iarnă!
Pruncii-şi încălzesc oleacă
Nasul, apoi fug afară.
Prin nămeţi de vis înoată,
Trec pe drumuri sănii multe,
Pâinea caldă, dulce roată,
Se frânge-n mâini tremurânde.

Şi ce dacă?! Şi ce dacă?!
Şi în jar se-afundă zorii,
Fluturi albi pe cer se-aleargă,
În argint se-mbracă pomii.
Doarme luna cea bălaie
Sub o mantie de gheaţă,
Îmbrăcată-n albe straie,
Strălucire, fast şi vrajă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi scriu, iubite...

Că iernile ne ning cu-arginţi pe tâmple,
Din valuri infaibile-ale vieţii,
Recolte strânse-n anii tinereţii
Din lucruri zămislite-n vise simple.

Ne ning, iar noi îi tot pictăm în verde
Şi le tot punem aripi de acvilă,
Dar zboru' li-i mereu înspre argilă,
Altfel de cer, în care ne vom pierde.

Ne ning cu ghiocei spre amintire,
Ne ning duminicile însorite,
Ne ninge timpul clipe cântărite,
Ne ning şi port spre marea convertire.
Ne ning... ne ning... ne ning, iubite!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad...

Cad stele... Buze de ametist
Sângerează petale de vis.
Cu tălpile goale,
Calc pe mormântul de umbre.
Mă doare tăcerea...
Şi întunericul, când pe rând,
Se surupă,
În lumea impură şi râncedă.
Mortea lor devine o luptă.
Ca nişte eroi înveşmântaţi
Cu zale de aur şi de cuvânt,
Se întorc spre pământ.
Cad frunzele - poeme chihlimbării
Şi călimara e goală.
Doar gândurile foşnesc
La fereastra pe care
Ploile le-au lăsat întâia cărare.
Cad stele... şi frunze... şi ploi...
În inimă s-a strâns mâlul durerilor...
Este toamnă!
Poate ultima toamnă din noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie Stelei Popescu

Frunze cad în calea mea,
Cad şi suflete deodată,
Astăzi, tu de vei pleca,
Voi rămâne-ndurerată.

Îngenunche trecători -
Plâns de lacrimă târzie,
Frunze-n suflet şi în zori,
Zborul lin de păpădie...

Prind pe-al pieptului altar
Visul meu – o stea de taină
Şi în sufletul de jar
Te păstrez, iubită doamnă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa vieţii şi-a morţii

Stele cad în palma noastră,
Viaţă – puf de păpădie,
Viaţă, pasăre măiastră,
Apă moartă, apă vie...
Când aproape ni-i plecarea,
Sufletul-clopot se zbate,
Nu ne-aduce alinare
Plâns de viaţă, plâns de moarte.

Stele cad în palma noastră –
Vise moi de blândă stea,
Printre gene de lumină
Altă cale vom afla.
Labirint în armistiţiu,
Timpul prin între tăceri,
În clepsidra ruginie
S-au pierdut atâtea veri.

Viaţă, puf de păpădie
Clipă – aripă de ceară,
Apă moartă, apă vie,
Viaţa-n clipe se măsoară.
În clepsidră timpul curge –
Râu de miere şi pelin,
Timpul în aval se scurge
Şi la tâmple toţi albim.

Viaţă – pasăre măiastră,
Suflet fremătând de dor,
Val pierind în marea-albastră,
Taină, vis, zbor de cocor,
Peste umbre, în ninsoare,
Te ridici, fluture alb
Şi te pierzi în depărtare,
Un străin – uitat catarg.

Apă moartă, apă vie,
Cânt, durere, împăcare,
Năruită reverie,
Viaţă, cauţi înălţare.
Braţe reci de umbre stranii
Scormonesc identitatea,
S-au dus clipele şi anii,
Într-o clipă vine moartea.

Când aproape ni-i plecarea –
Pâlpâire trecătoare,
Nu mai regăsim cărarea
Către viaţă, către soare.
Ca o mantie de gheaţă
Ne-ncunună albe plete,
Totu-i trecător în viaţă,
Totu-i plâns şi răni, regrete...

Sufletul-clopot se zbate,
Mierea curge-n ochi de sticlă.
Călători trudind în noapte
Trup de stâncă ne ridică.
Toate-n viaţă-s trecătoare!
Albi la tâmple ne trezim
Şi bătrâni copaci în floare...
Vânturi aspre-n noi oprim...

Nu ne-aduce alinare
Nici lumina, nici iubirea,
Nu vom mai găsi cărarea...
Care oare ni-i menirea?!
Nori sălbatici pe sub pleoape...
Tremurând, gene-n furtună...
Pruncii-n grabă-or să ne-ngroape.
Dragii noştri, noapte bună!

Plâns de viaţă, plâns de moarte,
Cântec lin, cântec de dor,
O secundă ne desparte
De iubirea tuturor.
Stânci la margine de lume,
Cruci la margine de drum,
Fără rost şi fără nume,
Noi vom adormi de-acum.

Plâns de viaţă, plâns de moarte,
Nu ne-aduce alinarea.
Sufletul-clopot se zbate
Când aproape ni-i plecarea.
Apă moartă, apă vie,
Viaţă – pasăre măiastră,
Viaţă, puf de păpădie,
Stele cad în palma noastră!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad...

Cad ca-ntr-un vis, azi, peste ţara mea,
Ca-ntr-o poveste, fulgi de catifea.
Mirajul alb se-ntoarce iar acasă...
Îmi bate vântu-n taină, la fereastră.

Din depărtări, troiene gri de fum
Revarsă umbre stranii peste drum
Şi ninge, ninge, ninge ne-ncetat
Oglinzi de stele-n noaptea de bazalt.

Doar omul de zăpadă stă pios,
Cu pălăria lui şi şalul gros.
Şi ninge, ninge, ninge peste el
Şi focul arde-n sobă.-Afară-i ger.

Cresc iarăşi flori de gheaţă la fereastră,
Ţurţuri-oglinzi spre ceruri se înalţă,
Cu vâsc icoana-mpodobită-i iar.
Azi ne-aplecăm genunchii la altar...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa târziilor toamne

Nori pe cerul de mătasă,
Prea întristat. Şi-n vânt fugar,
Negre păsări trec spre casă...
Mormintele sunt în zadar...
În clopote de voci şi plâns,
Rănind şi îngeri şi lumini,
Bătrânii noştri s-au tot dus,
În noi lăsându-şi rădăcini.

Nori pe cerul de mătasă...
E toamnă-n suflet de bătrâni.
Ce trist e drumul spre acasă
Şi-s nori în suflet de români.
Zarea s-a întristat deodat'
E-atâta gri în noi şi-n jur.
Câtă durere a-ntristat
Uitatul suflet de român!

Prea întristat şi-n vânt fugar,
Un pescăruş pătează zarea
Şi plânge disonant în deal
Un clopot, precum plânge marea.
Se sting la maluri de dureri
Furtuni şi suflete deodată.
Mormântul fiecărei seri,
Bătrâna cruce îşi aşteaptă.

Negre păsări trec spre casă...
Toamna-n suflet s-a lăsat,
Ruginie, dar frumoasă –
Vis de rugi şi rod bogat.
Între ceţuri stă ascunsă,
Ca un toc în călimară.
Veşnic stă pe gânduri dusă,
O gutuie dulce-amară.

Mormintele sunt în zadar.
Zadarnic timpul din osoare.
Se moare iar şi iar şi iar
Şi viaţa şi tăcerea doare.
Se strâng pe crucile de lemn
Păsări hulpave de bazalt,
Coboară treptele-n infern
Spre picătura lor de iad.

În clopote de voci şi plâns,
Vuiesc clepsidrele şi dor.
Se-ndreaptă viaţa spre apus –
Un anotimp şuierător.
Se văd în zare ca un râu,
Morminte în mărgean de cruci.
Străine, eu te văd şi ştiu
Că în curând ai să te duci.

Rănind şi îngeri şi lumini,
Ni-i viaţa trecere spre zei
Şi moartea prinde rădăcini
Şi în cuminţi şi în mişei.
Azi pentru fiecare mort
E cerul gri şi-s plângeri iar
Şi n-am să vreau să mai socot
Fapta ce-i pusă în cântar.

Bătrânii noştri s-au tot dus –
Semănători de timp şi vis.
Au cugetat, au plâns, au râs,
Apoi cuminţi, tăcut, s-au stins.
Lumânărele de cristal
Atât de caste, s-au aprins.
Cenuşa-i strânsă în osoar
Şi toate verbele s-au scris.

În noi lăsându-şi rădăcini,
Precum o rugă-au adormit –
Un gând în arderi de lumini,
Ultimul verb din asfinţit,
O flamură-n căderi, izvor,
Cărare către infinit,
Un vis, o lacrimă de dor,
Un început şi un sfârşit.

În noi lăsându-şi rădăcini,
Bătrânii noştri s-au tot dus,
Rănind şi îngeri şi lumini
În clopote de voci şi plâns.
Mormintele sunt în zadar,
Negre păsări trec spre casă,
Prea întristaţi şi-n gând fugar,
Nori pe cerul de mătasă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din codrii cei de crini răsar

"Lumină lină, nunta leac
Tămăduind veac după veac
Cel întristat şi sărăcit
Cel plâns şi cel nedreptăţit
Şi pelerinul însetat
În vatra Ta au înnoptat "
I. Alexandru,
Din codrii cei de crini răsar
Luminile ce dau lumină
Ce spală tot ce e murdar
Păcatul greu şi orice vină.

În fiecare zi nectar
Dă pe pământ raza divină
Din codrii cei de crini răsar
Luminile ce dau lumină.

Pe un străin prin sfântul har
Îl fac un înger de lumină
Rămân umilului umbrar.
Sfintele raze nu termină
Din codri cei de crini răsar.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa zborului spre stele...

Zbor spre cerul plin de stele,
Candelă pe drum de noapte,
Toate-n lume-s efemere,
Toate-s dor, dureri sau şoapte.
Trec quasari prin lumea mare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Suntem stele căzătoare
Şi ne zbatem în noroi.

Zbor spre cerul plin de stele,
Pe pământul răsturnat,
Din fereastră, din oglindă,
Ca un vis m-am înălţat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
Trec cu îngerii – o şoaptă,
Către alte începuturi,
Parcă ne-nţeleşi deodată.

Candelă pe drum de noapte...
Fulger – lanţ pentru furtună.
Drumul nostrutrist, prin noapte,
Gânduri şi secunde-adună.
Ca-ntr-o cofă,-n plânsul meu,
Strâng speranţe, strâng suspine...
Drumul, cât mi-ar fi de greu,
Las un zâmbet pentru tine.

Toate-n lume-s efemere...
Pe petalele de crini,
Dorm iar gândurile mele.
Sunt boboci de trandafiri.
Liliac pe cer cu stele,
Rădăcină de vulcan.
Pe cărarea vieţii mele,
Nici o lacrimă nu am.

Toate-s dor, dureri sau şoapte...
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape legănate,
Trec secunde argintii.
Dor de prunci, părinţi şi stele,
O durere, un blestem,
Şoapte, toate-s efemere...
Mâine nu le mai avem.

Trec quasari prin lumea mare,
Peste vămi. Prin cimitire,
Cruci vor străluci în soare,
Sub eterna amorţire.
De sub stâncile durerii,
Ca un sâmbure de nucă,
Sufletul – simbolul vieţii,
Către cer se-nalţă-n fugă.

Ca un vis se pierd sub noi
Fluturi albi de sărbătoare,
În al râului şuvoi.
Trecem – păsări călătoare.
În clepsidră s-a oprit
Timpul – pasăre albastră
Şi de-odată s-au sfârşit
Timpul şi povestea noastră.

Suntem stele căzătoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi vise scumpe,
În tăceri, le apărăm.
Curge lacrimă de gheaţă...
La mormântul pustiit,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Numai noi am mai venit.

Şi ne zbatem în noroi...
Într-o viaţă trecătoare,
Plâng tăcerile din noi.
Suflet biciuit ne doare...
Cerul s-a întunecat,
Pleoapa-i zbatere-n furtună.
Doamne, multe-am îndurat!
Nu-mi uraţi de noapte bună!

Şi ne zbatem în noroi,
Sutem stele căzătoare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Trec quasari prin lumea mare.
Toate-s dor, dureri sau şoapte,
Toate-n lume-s efemere,
Candelă pe drum de noapte,
Zbor spre cerul plin cu stele.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă iubirii nesfârşite

Pe marea mătăsoasă am clădit,
Palate vechi, din stele de cleştar,
Pe plaja diafană ne-am iubit
Şi luna ne părea un felinar.
Eram un lampion zburând hai-hui,
Erai cuvântul izvorât din tihnă,
Ai tuturor eram... şi-ai nimănui!
Eram noi doi, o literă divină.

Pe marea mătăsoasă am clădit
Ca într-un univers de necuvinte,
Corăbii verzi... Cu frunze de argint,
Ne-am împletit aducerile-aminte.
Era atâta libertate-n jur!
Tu, lebădă-n veşminte de lumină...
Eu, ca un mire fără de contur,
O flacără sălbatică, divină.

Palate vechi din stele de cleştar
Pe treptele iubirii risipite...
Eu înger alb, înveşmântat cu jar,
Tu, epilog aducerii aminte.
Ne-am risipit pe mări ca un ecou
Şi-am renăscut pe cerul de petale,
Căci din iubire să te-nalţi, nu-i greu,
Nici lacrimile nu pot fi amare.

Pe plaja diafană ne-am iubit
Şi ne-a unit întâiul nostru vis.
Pământ cu cer şi ape s-a unit
Şi fluturi cu aripile au scris
Pe pat de aripi, sângerii poeme...
Săruturi caste pus-au în condei...
Din călimară, litere şi semne –
Balsam în anii lungi, târii şi grei.

Şi luna ne părea un felinar
Ce lumina în taină fericirii
Rămase pe al mărilor altar
De veghe vieţii, morţii şi iubirii.
Trec pescăruşi şi îngeri... E târziu
Şi albe păsări rătăcesc în noapte.
Iubito, chiar furtună de-am să fiu,
Să nu te temi de ale mele şoapte!

Eram un lampion zburând hai-hui...
Cu tine am atins nemărginirea.
Eram al tuturor şi-al nimănui,
Hoinar prin lume, căutând iubirea.
Azi sufletul şi viaţa-ţi dau în dar,
Tu eşti plus infinitul şi lumina,
Tu eşti întâia zi din calendar,
Găsesc în tine, pretutindeni, tihna.

Erai cuvântul izvorât din tindă,
Braţul ţi-era briză mângâietoare...
Mai şerpuielnic mâ prindea-n oglindă...
Eram noi doi, în lumea asta mare.
În vals ne-am prins şi am slăvit eternul,
Am dănţuit cu apele deodată
Şi de durerea noastră plânge cerul
Cuvânt, poem şi lacrimă curată.

Ai tuturor eram... şi-ai nimănui.
Orfani ai unei lumi în transformare,
Plecând din lumea lor, plecând hai-hui,
Cu ceru-n gând şi visul la picioare.
Doi îngeri ce sub ramul de măslin,
În jurăminte tainice şi pure,
Au refăcut un act – cel mai sublim
Şi-au reuşit durerile să-ndure.

Eram noi doi, o literă divină,
Din călimara plină cu sudoare,
Un strop din diadema e lumină
Ce a născut o lacrimă de soare.
S-au strâns furtuni din magice cuvinte,
Iubirea ne-a chemat şi ne-a unit,
Iubita mea, îţi mai aduci aminte?!
Noi doi, de-o veşnicie ne-am iubit!

Eram noi doi, o literă divină.
Ai tuturor eram... şi-ai nimănui,
Erai cuvântul izvorând din tindă,
Eram un lampion zburând hai-hui.
Şi luna ne părea un felinar...
Pe plaja diafană ne-am iubit.
Palate vechi, din stele de cleştar,
Pe marea mătăsoasă am clădit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au înflorit castani, mireasă!

În cer au înflorit castanii, mireasă cu argint în păr
Şi ninge praf de ploi de stele în somnul greu, apăsător.
Eu te-am ales din veşnicii să-mi fi alături, te iubesc!
Tu eşti mireasa vieţii mele! Să fiu cu tine îmi doresc!

Ţi-am pus în păr, din cerul zilei, cunună de argint de stele,
La umbra tâmplei tale albe, o lacrima să fiu... Miresme
Să-şi curgă plânsul peste tine, să-mi ude tâmplele fierbinţi,
Să ne iubim o veşnicie, noi doi, ca doi copii cuminţi.

Dar somnul meu e doar o umbră a ultimului sentiment,
Se scutură de dor castanii, în vis, iubito, te aştept!
Altar ni-i doar promisiunea de-a ne iubi nelimitat,
Şi-n gânduri voalul tău, mireasă, pe faţa mea s-a aşezat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!