Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Corneliu Vadim Tudor

Stampă de toamnă

A venit toamna, cu copaci desfrunziți
Păsările se duc ca niște copii nedoriți.

Ploaia și vijelia și-au ieșit din țâțâni
Miroase-a zăpadă timpurie la stâni.

Parcurile au degradeuri de-aramă și aur
Frunzele zornăie ca niște monede-n tezaur.

Le scutură vântul și cad la pământ...
Felinarele din ce în ce mai palide sunt.

Amurgul e mov ca oul de Paște
Bacovia sudează țigări printre sfintele moaște.

Bunici zgribuliți, cu copiii de mână
Merg iarăși la școal㠖 ce demon îi mână?

Prichindeii se vor rușina cu ei într-o zi
Și, fără să se uite-n urmă, îi vor părăsi.

Nu mai e nici un câine pe stradă
Așa că șobolanii umblă cu covrigi în coadă.

Niște primari cu sufletul greu
Ne arată că se poate trăi și fără Dumnezeu.

Lumea nu mai are poftă de viață
Se mișcă mașinal pe stradă, la piață.

Toți simt nevoia de comunicare
Înroșind telefonul mobil cu disperare.

Nici o speranță nu se arată la orizont
Ne întoarcem acasă ca scăpați de pe front.

Nu sunt bani, totul costă de ne usucă
Tuturora ne vine dorul de ducă.

Dar unde să mergem? Peste tot e la fel
Astrologii anunță un mare măcel.

Noul secol s-a molipsit de la cel precedent
E bolnav ca o scorbură în care se toarnă ciment.

Privesc în urma verii care-a murit
E dusă la groapă pe un dric aurit.

Iar caii mascați, în valtrapuri cu stele
Beau rouă din palmele mele.

Eu pun totul la suflet, îmi pasă
De cei nevoiași, care nu au nici casă, nici masă.

De copiii ce-așteaptă transplantul dorit
Le-a căzut părul ca frunzele din pomul trăznit.

Mîngâi în gând pijamaua lor de diftină
Au branulă pe mâini și sondă de urină.

Eu sufăr până la lacrimi și nu mai sunt om
Când cancerul se deghizează în carcinom.

Așa am pierdut eu un frate iubit
Când doctorii până în ultima clipă m-au mințit.

De ce sunt eu, Doamne, atât de lucid
Zidit de viu într-un ziar și-un partid?

Nu mai am nici un fel de bucurie
Mă doare fizic atâta prostie.

Nici Biblia parcă nu mai pot s-o citesc
Cei ce se rugau pentru mine azi nu mai trăiesc.

Aștept să se-ntâmple ceva: în bine sau rău
Timpul își ascute toporul ca un călău.

Am ajuns să ne bucurăm, ca sculați după boală,
Atunci când răufăcătorii dau socoteală.

Fie că intră la zdup, sau crapă pe veci
Lumea aplaudă, ca la meci.

Nu-i creștinește, dar e natural
Ca o eliberare nervoasă, dintr-un stress infernal.

E-un an blestemat, de ar trece mai iute
Îngerul vestitor are buzele cusute.

E toamnă din nou – ca un clopot în dungă,
Trist bate vântul și păsări alungă.

Rămân numai vrăbii și mierle-n păduri
Eroinele acestei devastatoare naturi.

Nu știm ce ne-așteaptă, dar putem bănui
Apocalipsa, oricum, va veni.

Iar din ciupercile atomice, puse-mpreună
Vom face cea mai picantă ciulama. Poftă bună.

poezie de (3 septembrie 2014)
Adăugat de AuditusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Sunt egoist

ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
și se termină asemenea
nu e o pretenție absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ține minte ceva
până când uitarea mă va uita
până când moartea mă va despărți de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deși se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deși este esența dumnezeirii
dar și a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârșit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deși toată lumea începe și se sfârșește odată cu ea

într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice

recunosc că trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podișul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)

toate minunile
toate deșertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca și cum aș reuși înghesui infinitul într-o clipă
deși nu mai am nevoie de ea

iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simțit azi
ce trăiri
sau ce vise prostești de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
și curg lacrimi...
și-s sărate...

Și nu mai știu ce să cred
sau în cine...
"O fie bine!" aud
oriunde merg și de la
oricine întâlnesc...
le zic și eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Și parcă dacă zic și îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
și lacrimi iarăși se preling...
și-s sărate...

Nu știu cât voi rezista
mi-e dor...
și te vreau...
acum și aici

Îți ascult ticăitul ceasului
și el plânge după
mâna ta...

Și totul e trist și
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranța,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
și răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
și gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viață
și fără nimeni care să știe...

Poate totuși voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Și în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de
Adăugat de Natasa RaduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sunt bolnav

Azi nu mai fumez,
Nici nu mai visez
Și nici teatru nu mai pot juca.
Sunt golit de tine
Și scârbit de lume,
Ca un biet orfan,
Ca un biet golan.
Nu mai pot trăi,
Numai trezi.
Patul parcă-mi zboară,
trezesc la gară
Și te-aștept deși nu vii nicicând.
Sunt bolnav,
Complet, complet, bolnav.
Când mamă m-ai pierdut în noaptea mare
Și m-ai uitat singur în disperare.
Sunt bolnav,
Complet, complet bolnav.
Nu știu unde sunt
Și nu plec niciund'
Viața asta o duc de vreo doi ani.
Ești un foc târziu,
Eu, un pește viu
Ce se zbate pe uscat
Sub jarul tău,
Mă simt istovit,
Sunt prea obosit,
Nimic numai face fericit.
Când "ei" sunt acasă
Cu moartea la masă
Beau tot whiskey-ul ce-a ramas în bar.
Vapoarele mele
Ce purtati drapele,
De ce nu mă puteți lua cu voi?
Sunt bolnav,
Incurabil, bolnav,
Versuri moi și line
Îmi cântă prin vine
Până cad ca o pasăre moartă-n drum.
Tu mă avizezi, de cânt mă privezi,
Îmi răpești talentul, fără remușcări.
Dragoste ce-ai fost,
Nu, nu mai ai rost,
Sunt mai singur astăzi ca oricând.
Ascult ca un prost,
Muzică pe post
Ascult din nou vocea mea, cântând.
Sunt bolnav,
Complet, complet bolnav.
Cum mi-ai putut fura cântecul?
Cum mi-ai putut rupe sufletul?
Versul, inima.
Da, sunt bolnav,
Dar stau pe baricade și aștept mereu
Ceva, chiar dacă sunt bolnav.

cântec interpretat de Serge Lama, traducere de Luminița Soare
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
detalii despre carteAnda Docea

Nici măcar nu erai genul meu. Dar poate că ai fi fost, până la urmă. Aș fi putut pretinde, nu-i așa, "trăiesc momentul" sau că e "prima zi din tot restul vieții mele" și atunci, fără să mai analizez atât, te-aș fi abordat direct, în stația de autobuz de la Universitate. Ca să nu am deloc, dar absolut deloc emoții, aș fi coborât facebook-ul în real și ți-aș fi zis: uite, așa arată poza mea de profil din acest moment – nu e cea mai grozavă, dar nu e nici pe departe cea mai proastă. Apoi aș fi trecut în revistă informațiile "despre mine", locurile mele preferate din "fotografii" și ți-aș fi dat niște nume de cunoștințe apropiate care, la o adică, ar putea zice că-s fată de treabă. După această introducere, ți-aș fi cerut prietenia și ți-aș fi spus aștept cuminte la "urmăritori", până când vei binevoi -mi oferi un loc în viața (de fapt, în lista) ta. Iar ție nu ți s-ar fi părut nimic, dar nimic ciudat în asta, ca și când și în lumea reală s-ar întâmpla zilnic.

în Camere de hotel, Iunie, 137 (aprilie 2015)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Camere de hotel" de Anda Docea este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -24.95- 12.99 lei.

Cad frunzele, a venit toamna

Cad frunzele plutind ca niște pene
adiate ușor de pulsul aerului
mai rece de toamnă.
Și noi cu ele vom cădea
dar, oare, cine știe când?

Uitându-mă pe geamul aburit
de gândurile ce-mi rătăcesc aiurea,
văd alergând din calea ploilor
o doamnă.

Îmbrobodită pe cap cu o pungă,
să o ferească de stropii
amenințători și reci, hotărâți să-i
strice coafura.

Nu i-am observat nici fața,
nici gura.
Parcă-i cunoșteam
de undeva făptura.
Vroiam s-o dojenesc
că nu și-a luat umbrela.
Dar cu ce drept?

Când s-a mai apropiat
am zâmbit, iertător, dar cu
un pic de umor.
Era soția, udă,
ca o paparudă.
Când m-a văzut,
s-a răstit către mine
și cu o mare ciudă
m-a dojenit:

- Stai acasă toată ziua
ca un trântor.

Privești pe geam cum cad frunzele.
Nu vezi că de frig
îmi tremură buzele?
Nu te mai saturi de
televizor.
Eu vin tocmai din obor!
Cu greutate, și… Toate mă dor.

- Lasă nevastă mâine,
îți iau eu carne și pâine.

Hai în brațe te strâng,
începe -mi fie dor.
Să-ți încălzesc buzele,
apoi…. tot ce ai în tine.
Vino dragă lângă mine,
că sunt cald și ți-o fi bine.

Te rog, nu mai ofta!
Vrei un ceai sau o cafea?

Frunze cad și-au mai căzut
și, cine știe câte-or să mai cadă.
Un an clepsidra s-a mai scurs,
cu ea și noi am mai trecut
ca niciodată.

Părul în cap a mai albit,
cu-n an a mai îmbătrânit,
iar fața mea a mai zbârcit.

A Ta?
Nu prea se vede,
este prea mult fardată.

Așa-i viața trecătoare,
uneori chiar plutitoare.
Precum frunzele ce cad,
așa cădem și noi.
Pe când?

Cad frunzele
cu freamătul lor de toamnă.
Și frunza noastră
o să cadă, dar...
Aș vrea… Nu prea curând.

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu mai spun piua niciodată

nici măcar atunci când nu voi mai fi
o să las cumva sufletul să se joace la nesfârșire
de-a-prinselea de-a v-ați-ascunselea
ori sară într-un râs șotronul printre zodii
și-am să strig de nebun prin tot universul
te-am păcălit iubito
nu știu fac cercuri fără tăgadă
dar fac niște tumbe aproape perfecte
nu știu nici măcar de ce râd când iese soarele
darsimt pregătit privesc curcubeul
sunt atât de necopt la suflet încât
m-aș mai naște de o mie de ori fără să vreau ceva
doar așa mai pot întreba odată
de ce e lumea așa perfectă
iar noi niciodată mulțumiți

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Levitație

ce-am pățit, doar adormisem
-e-adevărat, epuizat de o durere atroce,
apoi înconjurat de-atâta bine-
dar mă privesc, fără de ochi, ce-i închisesem
și totuși văd atâta negru peste tot și, nici n-am voce
strig că parcă-s din cărbune și n-am vine...

mai am un pic, scăpat dintr-o imensă amnezie
și, simt o flacără din lumânarea, parcă a mamei...
și nu, nu doar de la ea, e ca un val de oameni,
un fel de necredință în tot, o erezie,
că nu mai sunt cu ei... e-adevărat, nu mai am simțul foamei,
atâta de ușor rămas, fără dorinți, un privitor de seameni...

sunt un desprins inert, un ferice etern,
dar am o urmă de regret că nu mai sunt ce-am fost,
unul ce nici nu mi-l mai știu, un gând,
ce-acum e parcă atât de tern,
că nu mai sunt ambiții, nu mai sunt plăceri, nici post...
dar ce tot zic, mut... mă duc să-i prind pe alții, prind rând.

Se vede, un pic, pe cer o dâr㠖dacă vrei s-o vezi-, un șir zburând mergând...
Eu unu' îl văd. Sunt niște umbre fumegând, arzând...
Plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând...

poezie de (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bacoviană

Șiroaie de ploaie se scurg pe străzi
Lacrimi din cer pe geam poți vezi
O seară de toamnă în negru pictat
Felinarul din stradă e galben voalat

Umbre de oameni ce par a mai fi
Iubito, eu încă aștept să îmi vii
Am hainele ude și ploaia nu trece
Melancolie, e trist, mi-e sufletul rece

uit afară cum vântul tot bate
Copacii ce plâng la frunzele moarte
Un câine în zdrențe ce latră a pustiu
Unde mă aflu, ce fac, chiar nu știu

Se aud sirene, mai trece o ambulanță
Un drum poate fără de speranță
Un biet suflet ce a trecut prin viață
Ca seara asta cu ploaie și ceață

Departe se aude o voce ce strigă
Sunt doi bețivani ce trag de o sticlă
În urmă rămâne doar fum de țigară
Sunt uzi până la piele, ce frig e afară

Pe-ntuneric păsări plutesc într-un zbor
Iubita mea în seara asta mi-e așa de dor
La tine demai putea s-ajung ca gândul
Prieten m-aș face chiar și cu vântul

poezie de din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rumi

* * *

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creștin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici țărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului și nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparțin Preaiubitului meu.
Am renunțat la dualitate și am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te știu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu ești cel dintâi, ultimul, cel din exterior și cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Ești
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Oceanul sufletului" de Rumi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -29.00- 27.55 lei.
Corneliu Vadim Tudor

Fericirile

Motto: "N-ai cum să te pierzi, și nici să greșești
Dacă în inima ta pe Iisus Îl primești"...

Fericit omul bun, și frumos, și curat
Iisus Hristos și pentru el S-a rugat

Pe Muntele Măslinilor și pe Cruce
În urletele gloatei năuce.

Fericit cel ce pierde totul în viață
Avere, trufie măreaț㠖

Dar nu și credința în Domnul Iisus
Care pe toți ne iubește nespus.

Fericită femeia ridicată de îngeri la stele
Din mocirla păcatelor grele.

Ea trupul și sufletul și-a pângărit
Dar totul se iartă, fiindcă s-a pocăit.

Fericiți sunt acei care dau la sărmani
Un blid de mâncare, o haină sau bani.

Nu-i lăsați cu mâna întinsă și goală
Ei vă judecă aspru, cu lacrimi și boală.

Nimic nucostă să faceți un bine
Înmuiați-vă inima, nu vă fie rușine.

Iisus nu vrea jertfă, ci milă ne cere
Iar mila e-un veșnic izvor de putere.

Fericiți cei ce se roagă la pronia cerească
Nu să ceară ceva, ci mulțumească.

Tatăl Ceresc nu primește petiții
Ca un funcționar la ghișeu, vanitos și ros de ambiții.

El știe prea bine ce ne lipsește
Nici o viață nu se termină în coadă de pește.

Totul e limpede pentru Judecătorul Suprem
Eu știu cum lucrează, mă smeresc și mă tem.

Fericit cel ce-n zori de zi se trezește
Și păsările cerului, cu mâna lui, le hrănește.

Își împarte cu animalele pita
Căci ochiul stăpânului îngrașă vita.

Le adapă, le vorbește cu drag
Cheamă și-un doctor, de-i vreun câine beteag.

Apărați vietățile firii de rele
Poarta Raiului or vi-o deschidă doar ele.

Acei ce ucid, sau torturează animale
În lumea de apoi vor avea parte de chinuri infernale.

Fericiți și acei care zilnic cinstesc
Pe mama și pe tatăl lor pământesc.

Nici pe dinainte să nu le treacă
Din chipurile lor – icoane facă.

Să-și iubească și copiii dați de Dumnezeu Sfântul
Pentru a se înmulți și a umple Pământul.

Fericiți și de-a pururi binecuvântați
Fie aceia care sunt oameni adevărați.

Cei care au bun-simț și onoare
Cei cu caracter nobil și tare.

Fugiți de lichele, ocoliți pe nebuni
Nu stați cu gura căscată la moara lor de minciuni.

Iar dacă vrăjmașul încă nu se dă dus
Puneți mâna pe bici, la fel ca Iisus.

Nu-i contra Bibliei, sau dacă-i păcat
Vi se iartă, mult ați răbdat.

Fericiți chiar și cei nefericiți
Fiindcă Domnul așa ne încearcă, știți.

Iar după o grea întristare
Negreșit, vine răsplata cea mare.

Fericiți cei ce mor și se duc la cei dragi
Călăuziți de o stea, precum biblicii Magi.

Atunci, ca-ntr-o pictură renascentistă
Vor înțelege moartea, de fapt, nu există.

Că lumea în care intrăm e mai bună
Și-n ea nu e loc de păcat și minciună.

Ferice de cei care cred cu ardoare
Dumnezeu nu a făcut nimic la-ntâmplare.

Aceste cuvinte le citiți
Duminica, după ce la biserică vă spovediți.

Când clopote plouă cu aur de sus
Bucurați-vă! – spune Domnul Iisus.

poezie clasică de (2 mai 2014)
Adăugat de AuditusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plansul unui ciob de lut...

Trupul mi-e tăiat în două,
mi-este smuls și dus departe.
Mi-a ramas doar jumătatea,
care este-acum pe moarte.
Smulsă-i carnea de pe mine;
nici măcar nu curge sânge,
Numai sufletul se zbate
și cu lacrimi grele, plânge.
Cum -mi înțeleg destinul,
cum cred -mi va fi bine,
Cînd din tot ce-a fost odată,
sunt doar lacrimi și suspine?
Cum să mai privesc în mine,
dacă-n jur e totul gol,
Seara când merg la culcare...
dimineața când mă scol...?
Și-n zadar întind eu mâna;
nu e nimeni s-o atingă,
Numai credinciosu-mi câine,
e alături să o lingă.
Să te smulg bătând, din mine,
inimă, te sfâșii,
Ca să-mi pot trăi tot restul
zilelor reci și pustii!
Ce mai sunt, fără de tine,
ce mi-a mai rămas întreg?
Care gând și care faptă,
va face să-nțeleg?
Acum sunt un ol de jale,
ce de lacrimi e umplut;
Glas de chin și disperare,
înălțat din ciob de lut.
Doamne, de mi-e asta soarta,
putregai dacă am fost,
Și-am trăit un sfert de secol
doar o viață fără rost,
Doamne, ia-mi azi lutu-n mână
și frământă-l cu putere,
Ca să vărs șuvoi de lacrimi
și o mare de durere.
Lasa-mă plâng de-a pururi
și tot nu va fi destul.
Lutul... cere multe lacrimi,
până când va fi sătul!

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Neiubită...

Nici sufletu-mi nu l-ai iubit, sau doar un pic...
Pe mine? N-ai avut răbdare mă fi descoperit...!
Dintr-un scenariu mare, se-arată unul mic,
Și uite așa, se scrie destin neîmplinit.

Și tot ce-am vrut a fost iarăși IUBIRE...
Și n-am știut să dau decât ce vine tot din ea...
Și iarăși m-am ales cu o dezamăgire,
Ce n-aș fi vrut fie, fi fost... Ah, mă durea!

Și m-ai ținut în jocuri de-așteptare...
Tot ce-ai dorit a fost mereu la fel...!
Aș fi zâmbit și de la o plimbare...
De mi-ai fi dăruit cu suflet... un inel...

În a mea viață... cuvântul nu există...
Decât atunci când fapta îl urmează și-au tangență!...
Fără dragoste, nimic nu-i trainic și rezistă,
Ne ofilim fără iubire și dăm o repetență!

N-am cunoscut pe cineva ca tine... vreau știi!
M-ai preschimbat din ce uram... acum iubesc!
Doar dragostea transformă... și-acum îți sunt... Să-mi fii!
Este o dragoste peste un plai lumesc!

Aș vrea cred că sunt totuși iubită; că n-ai mințit și doar atât!
O oră mi se pare veacul ce să treacă...
Iar faptele-ți să se transpună din cuvânt!
Plânge o inimă tăcut... pe zi, tot devenind mai seacă.

Neiubită...? Poate! Sau, nu știu...
Am vrut eu a le ști pe toate...!
Dar... n-aș mai fi ce sunt să fiu...
Și nici surprinsă n-aș mai fi fost... poate!

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adrian Păunescu

Adânca privire

Sunt plin de tine dacă pleci de-acasă,
Cu tine veșnic m-aș împovăra,
Când, noapte-zi, pereții mă apasă
Eu, sub sprâncene port privirea ta.

Absența ta ca ștreangul sub bărbie
strânge, dacă tu te-ndepărtezi,
Iar mâna stângă parcă-mi e pustie
Trăgându-mi inima către zăpezi.

O umbră sunt, atunci când tu n-ai umbră,
Încuviințează umbrei care sunt
nu se teamă când cu tine umblă
Oriunde pui piciorul pe pământ.

La paginile scrise înainte
De ceilalți orbi care-au putut vedea
Adaug iubirea reaprinde
Și ochii tăi, aici, în fruntea mea.

Căci asta e iubirea cea mai mare,
Să vezi cu ochii celuilalt, adânc,
Iar când nu e cu tine și te doare
Să-i simți în ochii tăi pe-ai lui cum plâng.

Așa simt eu acum când ești departe
Și nu mai știu e noapte sau e zi,
Te țin aici pe viață și pe moarte,
Te văd și tem vei orbi.

Din ochii tăi mi-i fac pe-ai mei acasă,
Ca pe-o lumină vie te aștept,
Dar stânga mea, de dorul tău, mă lasă,
Smulgându-mi parcă inima din piept.

Nici nu mai știu, e iarnă sau e vară,
Privirile ni s-au unit de tot
Rămân aici, dar am fugit afară,
Te-aș părăsi cumva, dar nu mai pot.

Zăpezi și flori trăiesc împreunate,
Miracol și coșmar, la fel, așa,
Cuțitul alții mi-l înfig în spate,
Tu ai privirea în privirea mea.

Și poate că aceasta e iubirea,
Nu numai gelozie și asalt,
Ci -ți modifici într-atât privirea
Încât vezi la fel ca celălalt.

Profeții însă iată ce-mi arată:
Te sorb din ochi, precum și tu mă sorbi,
Și ne vom cheltui lumina toată,
Îngenunchind sub cer ca niște orbi.

poezie clasică de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 7 iulie 2018.
Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Adrian Păunescu

Plopii fara el

Pe lîngă plopii fără soț
Trec anii cu încetul
Și ei ar fi aproape toți
De n-ar lipsi poetul.
El nu a fost nici cînd era
Doar trecătoare copii
Împrejmuiau absența sa
Și fără soț toți plopii.
La locul lor toți plopii sînt
Foșnind cu tot firescul
Dar n-au nici sens și nici cuvînt
Lipsește Eminescu.

Așa sîntem toți
Destinul ne-arată
Doar plopi fără soț
Cu soț niciodată.

Și primăria-i are-n stoc
Și-i numără într-una
Dar nu-i mai bate nenoroc
Și nu-i foșnește luna.
Nici primăvara nu dă sens
N-au vară, iarnă, toamnă
În jurul lor e-un gol imens
Ce Eminescu-nseamnă.
Iubita e acum pămînt
Pe care-aleargă mînjii
Sau a ajuns o frunză-n vînt
Într-unul dintre dînșii.

Mai bine nici să nu-i vedeți
Sînt niște plute oarbe
Numai poetul din poeți
În cer îi reabsoarbe.
Bat cît mai trist un gînd din toți
Frunzișul veștejescu-l
Pe lîngă plopii fără soț
Și fără Emïnescu.

poezie clasică de
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rateu

Străzi pustii se împreună,
Ca-ntr-un vodevil, sub lună,
Ne iubim în vechiul parc,
Crapă buzele și ard,
Frunzele sunt suflete,
Frunzele sunt scutece,
Sfinți suntem fără sfințire,
Ești mirare, eu sunt mire,
Astragal și hyacint,
Antracit preafericit,
Trap mărunt, un trip secund,
Zborul meu căzu-n ocean,
Eu eram în Astrahan,
Salt în timp, în spațiul rar,
Din Chicago-n Krasnodar,
Erai crimă, eu sunt Grimm,
Vin la tine mai intim,
Mai tomnatic, suferind,
După o noapte, mă alint.
Woman, recognizes voice?
See my girls and see my boys.

PS. Nu chibzui nimic, adevărul este doar o părere.
Lumea se bazează pe iluzii, pe autonegare și altele.
Trăiește, nu șovăi, există înțelepți și la casa de nebuni....
Nici faptele și nici gândurile altora nu ți se potrivesc.
Nu există bucurie fără suferință, dar există suferință și atât.
Totul trece numai tu rămâi același, deși crezi te schimbi.
Oricine se consideră nevinovat, dar nu este.
Când cauți adevărul, leagă-te la ochi.
În libertate nu există autoritate.
Nici un cuvânt nu dă lapte și pâine.
Când te rupi de realitate, trăiești un vis absolut, dar cine știe cum se termină?
Adevărul absolut e mut și surd, degeaba strigi.
Ce cale trebuie alegem? Calea care duce undeva.
Nu fi virtuos, te costă, dar și păcatul te costă.
Învățătura nu face lumea mai bună, nici mai rea.
Puterea este mereu împotriva omeniei.
Când nu se mai înțelege nimic, vine un înțelept și spune ceva absurd.
Cine spune noi am ieșit din Evul Mediu? Unii nu au ieșit nici din Era primitivă.
Visul săracului este de a deveni bogat, dar bogatul la ce visează?
Matematica este singurul domeniu care nu cunoaște ura.
Sinceritatea absolută poate duce la crimă.
Consideră orice mișcare ca pe un exercițiu fizic.
Și altele.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Petre Ispirescu

Și jucară și jucară, până despre ziuă. Când, deodată, încetând muzica de a mai cânta, ieși ca din pământ o masă încărcată cu de toate bunătățile, și ce este pe lume, și ce nu este. Se puseră cu toții la masă și mâncară și se chefuiră cât le poftiră inima. Argatul de la grădinărie ședea în colțul lui unde se așezase și privea, lăsându-i gura apă. La masă le slujea niște arapi, îmbrăcați în niște haine foarte scump împodobite. După ce se sculară de la masă, prinseră a se întoarce acasă. Se întoarseră iarăși pe unde au fost venit. Băiatul se ținea după dânsele, ca dracul după călugăr. Când fură a trece prin grădina cu frunzele de argint, ce-i dete argatului prin gând, că numai rupse o rămurică dintr-un copaci. Un freamăt puternic se făcu atunci în toată pădurea, ca de o furtună ce vine întărâtată asupra copacilor; și totuși nici o frunză măcar nu se mișca din loc, ba nici măcar nu se clătină ca de o adiere de vânt barim.

în Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Greuceanu" de Petre Ispirescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.44- 28.99 lei.

Un cer fragmentat într-un orizont orizontal sau poem despre celălalt eu care a murit

într-o solidaritate suspectă
prejudecata mea este un portret din flori
căzut în partea a doua a calvarului
pentru că și identitățile se pot naște din mai multe mâini
la fel cum se nasc copiii din mai mulți bărbați

în fiecare zi scriu tiranul din mine
până i se întunecă toate celulele
și în fiecare noapte sunt ziua care a trăit
așa omule
prietene
dumnezeule
nici nu ai idee ce greu este te ascunzi de tine
în tine

nimicul este o încăpere în care plouă
știai asta?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Minulescu

În loc de prefață

N-am fost nici ieri,
Nu sunt nici azi,
Și nu voi fi,
Cu-atât mai mult, nici mâine, după moarte,
Nimic din ce vor crede poate
Cei câțiva cititori de carte -
Naivii care-mi vor citi
Volumele numai pe jumătate...
Volumele-mi de versuri, cumpărate
Împrumutate,
Sau furate!...

N-am fost așa precum se spune
Și nu sunt nici așa cum sunt -
Nu sunt nici foc,
Nici ploaie
Și nici vânt!...
Nu sunt nimic din ce-aș putea fi pe pământ...
Nu sunt decât un strop de vorbe bune,
Ce-aștept un cititor cinstit mă răzbune
Și să m-arate lumii cine sunt!...

N-am vrut fiu volumul ideal
Cu sute de ediții repetate -
Volumul voluptăților mărunte,
Cu titlul gras,
Multiplu
Și greoi -
Un titlu cât o listă de bucate,
Iar filele cu text aproape goale,
Ca dictatorii, fără osanale,
Ca boul Apis, fără pată-n frunte,
Ca Grigorescu, fără "car cu boi",
Sau ca Mihai Viteazul, fără cal!...

Sunt un volum ce n-are titlu încă,
Deși există-n mine tipărit -
Volum unic, ce trebuie citit
Rând după rând
Și tot așa, la fel,
De la-nceput și până la sfârșit -
Până se va-nțelege ce daltă de oțel
Va trebui -mi sape titlu-n stâncă
Atunci când titlul meu va fi găsit!...

poezie celebră de din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 42.75 lei.
Teodor Dume

Și atât...

printre diminețile mele
din care ies zilnic
cu pași programați
și printre puținele lucruri
pe care le mai am
sunt mulți prieteni
care-și storc transpirația
ca pe niște coșuri la pubertate
spunându-mi mă iubesc
apoi se retrag într-un petic de viață
ca și cum ne-am împărți trupul
de fapt e un fel de trădare reținută

atunci mă apucă o haită de draci
încep iradiez și împing totul
spre oamenii care mă urăsc...
reacția mea e nocivă dar
până ies din ea
nu fac mare caz
scuip înapoi
și atât...
fără să-mi fie frică
pășesc prin mine ca pe o alee
pe care timpul aleargă
sub formă de aburi
dimineața devreme

durează câteva clipe

în întunericul din jur
doar eu o oglindă spartă
din care lumea adună cioburi
și nu-i puțin lucru...
careva reazemă privirile
de coapsele mele și aruncă
cu pietre înăuntru
ce pot să fac...
îi țintesc ochii
ca să am
imaginea perfectă apoi
îmi ancorez limba de o liniște
și spun doar atât
mai du-te-n...

aerul cald dilată distanța dintre noi
mai arunc o privire

și atât...

ceea ce simt nu e nici măcar
ieșirea care duce înspre copilărie

o bucată din mine
rămâne cantonată pe os
în suflet mi se preling
culorile copilăriei
reacția crapă o lacrimă și
doar regretele duc într-acolo

ies din mine
ca dintr-un trup decupat
dintr-o fotografie
și aștept preventiv

atât...

poezie de din Lacrimi de pe altarul trupului (2018)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Toamna asta-i mai frumoasă

Și toamna asta parcă-i mai frumoasă...
Cu must de frunze-mbietor și cast!
În amintire încă mi-a rămas...
Mă simt din nou, oriunde-aș fi, acasă!

La geam văd ramuri ude cum îmi bat
Ca niște brațe-ncovoiate-a dor...
Eu am îmbătrânit și nu-i ușor
În "timpul-ieri", în vise, recad.

Miroase-a nuci și-a dulce must din vii,
A pâine coaptă-n țestul petecit,
Pe care prunci fiind l-am tot privit
Înfometați, în serile târzii.

Și parc-o văd pe mama cu batic,
Cum se-nchina și se ruga mereu
Și parcă nu mai sunt același eu,
Albit la tâmple și vorbind peltic...

Mi-a nins în gând și ani am strâns cu sârg!
Mi-a nins în viață... Și sunt trist... Sunt trist!
Să fiu adult nici azi nu m-am decis
Mi-e toamna-n ființă și cu toamna plâng.

Se scutură cenușa peste cer...
Peste pământ, cenușa crește-n ploi...
Suntem copii! Suntem copii și noi!
Mai mult, în toamna asta ca oricând,
Copii cu suflet cald și auster,
Copii trudind între pământ și cer...

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cineva are nevoie de răspunsul tău: De ce frunzele coniferelor rămân tot timpul anului verzi? Fii primul care răspunde!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!