Am râs

Am decis să nu mai scriu, de mâine,
De poimâine, minciună, ai faţa unui demobilizat,
Eu nu am râs de oameni, dar ştiu ce schimbătoare este stima,
Admiraţia cu sfârc, oamenii mai năpârlesc spre a scăpa.
Sunt strămutat, pietrele albe au devenit negre,
O roată se blochează, înjurând. Nici miezul nopţii nu te vrea în preajmă.
Pe cine acoperă ciuperca otrăvită? Cenuşa din ce carte s-a ivit?
Osana, zic eu, în zadar. Doar bufniţa lipsea şi a venit.
Ce caută Celan şi Luca pe Podul Mirabeau?
O altă lume, o lume a poeţilor damnaţi?
Tăcere, daţi tăcerii drepturile ei.
Geneza – tăcere, exitus-tăcere,
Iov complota, dar se plângea,
Vidul are culori ascunse.
Inert e-n aparenţă orice mort.
Dar Domnul e mişcare şi Cuvânt.
Ce ai de spus propriului suflet?
Demobilizare, cu asta se explică totul.
Şi dacă nu? Desigur, nu ai înţeles decât puţin,
Sunt praguri divergente peste tot,
De aceea am şi râs acum.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şarpele tăcerii

Tăcerea ascunde venin,
Nu, spune Eugen Ionescu,
Da, spune Tzara,
Tu spui, te sărut, apoi taci
Timp de trei secole,
Plus fort que la mort,
Paul Valery priveşte printre degete,
O camionetă poate reduce la tăcere pe orice înţelept,
Uiţi, iubito, la început a fost Cuvântul,
Ex nihilo nihil, din Cuvânt se naşte totul,
O ritornelă, vrei?
Tristeţe – abur trist,
Mă-nvăluie o clipă doar,
Tu n-ai plecat, nici n-ai venit,
Ai existat?
E în zadar să-ntreb pereţii, corbii, cred
Că suntem doar atomi diverşi,
Unii mai grei, radioactivi,
Alţii-servili, uşori, perverşi,
Sunt pretutindeni – vid şi vis.
M-aşez şi mă topesc în scris.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

"ţi-a crescut o gaură-n inimă"

au zis doctoranzii pe la vârsta copilăriei
şi eu am râs
fericit că voi avea
unde să mă joc cu nisip...
mai târziu
prin adolescenţă au decis
că am "o inimă într-o gaură"
şi am râs
aveam de acum
un fel de "black hole" a mea
unde putea încăpea
chiar o bucată de univers...
"teoretic nu prea exişti"
mi-au spus pe când
am devenit soldat
şi iar am râs
pentru că atunci am înţeles
că dacă eu sunt o iluzie
şi ei sunt o iluzie...
"gaura ta e atipică -ţine loc de cord
chiar de materie cenuşie ţine loc"
şuşoteau cardiologii
psihologii
psihiatrii
speriaţi de neînţelegerea lor
"a crescut atât de mult încât te-a dat afară din tine şi te-ai pierdut"
eu iarăşi am râs
bucuros fiindcă oricum
nu mă găsisem vreodată...
apoi tot ce era acolo
ca o enigmă nepământeană
s-a îndrăgostit de tine
de tot ceea ce eşti sau nu...
şi nu am mai râs niciodată
fiindcă atunci totul în mine
s-a umplut cu viaţă...
iar să râzi de iubire e un sacrilegiu
pedepsit cu uitarea...

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt propriul meu trişor

Sunt obiectul şi martorul
propriului meu trup,
iar carnea-mi atârnă de suflet...
Ce minciună salutară e viaţa,
când ai experienţa tristeţii –
şi seara, dar şi dimineaţa!

Nici morală, nici echitate, în lume,
doar dispreţ şi suferinţă,
în tot şi în toate,
în conştiinţă, în carne şi sânge,
în totul ce râde, în totul ce plânge,
în fiecare timp, răstimp
şi anotimp!

Despovărează-mă, Doamne, de trecut,
şi lasă-mă gol în faţa viitorului,
căci, nu mai ştiu să exist,
în această perpetuă ignoranţă de a fi
propriul meu trişor,
noapte de noapte
şi zi de zi!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Madeleine

S-au golit nopţile toate,
cufere cu galbeni, sparte,
se mai văd urmele dinţilor în pernă,
craterul viselor, pe scândurile rupte,
licheni au crescut, şerpi leneşi, Madeleine,
se-nvârt palele, orele, zorii,
unde ne sunt îndurătorii?
Spuneai să fim buni,
dar ce bem înainte de moarte, Madeleine?
De privesc în sus, nu se vede nici un duh,
cine poate, mai crede, cine nu,
se întoarce cu faţa la perete, în geamăt.

Şi-ngheaţă.

**********

Cadavre pe Sena, acolo l-am zărit pe Paul Celan, avea o inimă fragilă, de porţelan, dacă puteam l-aş fi oprit din zbor, dar el acum se plimbă-n Elsinor.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai spus

Tu ai spus – nu cer nimic,
Nici cerul nu poate cere,
Tu ai spus, evoluăm pe raze diferite,
Este bine, iradiem ceva, tu ai spus,
Nu suntem nici aproape, nici departe,
Este drept, noi doar suntem,
Tu ai spus, nu este momentul,
Aşa este, nicio execuţie nu se potriveşte cu momentul,
Pentru mine nu există decât ACUM,
Dar nu ai cum înţelege, ai ceasul tău,
Nu-ţi sunt străin cât timp ne aflăm în această lume,
Tu ai spus, iubirea este-n tine, fals,
Iubirea mea este la tine, iubirea ta nu este nicăieri,
Poate că este în cuvinte, dar ce sunt cuvintele?
Pui de vrăbii, zboruri de rândunele, vorba Minulescului,
Cel ce pierduse cheia, pălăria şi bastonul,
Tot mai departe ne vom roti, mâine vom fi departe,
Acum este deja mâine, everyone around me is dying,
Fiecare pleacă în alt tren, avion, au rămas un pantof fără toc,
Un toc fără peniţă, din joacă se nasc iubirile,
Ca furtuna-n aprilie, copleşit îmi plec fruntea,
Parcă ieşeam din spital sau din închisoare,
Mă simt ca o libelulă, adică liber, în jurul meu moare timpul,
Acest fluviu pe care plutesc cadavre invizibile,
Eins, zwei, copii împuşcaţi în faţa mamelor,
Mame împuşcate în faţa copiilor, cine să-i mai plângă?
Istoria se scrie de jos în sus, apoi se autodecapitează,
Buzele mele muşcă aerul, pântecul aerului, mormânt aerian,
Am scos sabia de aur de sub nisip, ca Lancelot,
Pălăria lui Hamlet a fost uitată la rechizite,
Veneau lupii şi urinau peste tot,
Departe urlă felinele mari,
Mă acund şi repet, toate sunt vânare de vânt.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancholia

Nimic nu este veşnic, nici duşmănia,
Dar despre ce să vă scriu?
Salvat de vorbe goale, tot ce-i viu,
Pluteşte-noată şi respiră,
La ce bun slove-n risipire?
M-am săturat de pedagogi,
Ei te lovesc la palmă, nu te rogi,
n-o să te ierte, e-n zadar,
am sărit gardul, sunt hoinar.
Liceul Sava, mi-ai fost drag,
Ca şi armata, grad cu grad,
Pfui, drepţi şi jos, dar ce poveşti,
Făţărnicie, drac mai eşti,
Din ce-i correcness nu se naşte
Nicio iubire, nici de Paşte,
Nu judecaţi pe cei greşiţi,
Prin judecăţi păcătuiţi,
Poetul fu asasinat, care-i chestiunea? Ce-i păcat?
A dispărut un trandafir?
Altul - viol chiar la Cugir,
Roată gigantică e viaţa,
Doar două clipe schimbă faţa,
Tiressias cu sânii largi
Porni către areopagi,
Aceştia nu mai ştiu nimic,
Pe Henri Vameşu-l întrebi,
Un om de treabă, pezevenghi,
Trece un ceas, tu ai rămas,
şi anii trec, eu m-am retras?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

În singurătate se naşte Narcis

"Oricine-ai fi, în seară vino afară,
Din camera în care totul ştii",
Ne spune Rilke, cine-i Rilke,
Pe nici un site nu-l pot găsi.
Întreabă nea Caisă, câţi pe lume
Mai scriu poeme, da, prea mulţi nebuni,
unii scriu minunat, nu spun minciună,
ce mari poeţi erau printre străbuni?
Atunci, mai bine vom sădi pomi, prunci, steluţe,
Să aşteptăm ce vor ieşi, trăim în Rai,
Dar au venit doi inşi cu cămeşuţe,
Îmi spune unul, treci în dubă, hai.
Nu, nu-s nebun, dar am idee,
Nu port nici ochelari de cal
Se enervează slugile, stăpânii,
Zadarnic am ieşit din Neanderthal.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O dată

de atâtea griji şi de nevoi
am uitat
odată trebuie să mai şi mor
vremea trece
uşor-uşor, fără zor
am neglijat să trec în calendar
o dată
sunt un uituc
ce şă spun, ce să zic
zi de zic, e tot nimic
timpul trece, trece, se petrece
mâine va fi altă zi
schimb totul...
voi muri
începând cu mâine
în fiecare zi
puţin câte puţin
cu grijă, cu înţelepciune
fără grabă
ha-ha-ha...
încet-încet, spre lume voi păşi biruitor
desigur cealălată
de asta m-am cam săturat
şi nu e prima dată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am gustat, oare, toate plăcerile?

Aşa credeţi voi? Nici vorbă.
Dar nu am stat nici la schit, în munte,
Deşi eram destinat singurătăţii.
M-a ajutat un diavol, am ratat
Atâtea întâlniri cu Dumnezeu.
A scrie zilnic versuri, cum fac eu
Înseamnă să-ţi stingi ţigara pe creier,
Să bei cucută de bună voie,
Să te arunci în mare sau de pe Podul Mirabeau.
Groapa Pacificului este pentru zei.
Eu sunt un călător venit cu pluta.
Aşa se spune, ăsta e nebun,
Dar eu sunt propria mea plută.
Aşa cum melodia este braţul, arcuşul şi inima
Violonistului.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele nu ştie că emite raze.
Visez o lume fără pronume posesive.
Nimeni nu-şi pierde drumul în viaţă, doar şi-l schimbă.
Cineva m-a comparat cu Dumnezeu, altul, cu Satana, se pare că există o confuzie.
Pentru animalele din curte, sărbătoririle sunt cele mai tragice evenimente.
Urechile şi ochii tulbură mintea.
Nu-mi puneţi o piatră pe mormânt, voi ieşi în curând.
Unele idei nu le mai scoţi decât cu creier cu tot.
Minciuna rodeşte în creierele cele mai reavăne. Mincinoşii "se prind" imediat.
Ambiţia şi fragilitatea te pot duce la sinucidere.
Cea mai banală idee este premoniţia morţii.
Iubim mierea şi nu iubim albinele, numai pentru că înţeapă?
Animalele mari sunt mai puţin periculoase decât viruşii.
Pistolul prietenului nu este prietenul meu.
Gardul cimitirelor nu este pentru morţi, nici florile.
Pietrele de pe caldarâm au fost cândva mândri munţi.
BORIS MARIAN MEHR

Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gaura

ţi-a crescut o gaură-n inimă au zis mai întâi doctoranzii pe la vârsta copilăriei
şi eu am râs fericit că voi avea unde să mă joc cu nisip

mai târziu prin adolescenţă au decis
că am o inimă într-o gaură şi am râs
aveam de acum un fel black hole a mea
unde putea încăpea chiar o bucată de univers

teoretic nu prea exişti au concluzionat specialiştii pe când credeam că am devenit bărbat
şi iar am râs pentru că atunci am înţeles că dacă eu sunt o iluzie totul e o iluzie

gaura ta e atipică ţine loc de cord
chiar de materie cenuşie ţine loc
şuşoteau cardiologii psihologii psihiatrii
speriaţi de neînţelegerea lor

a crescut atât de mult încât te-a dat afară din tine şi te-ai pierdut
eu iarăşi am râs bucuros fiindcă oricum
nu mă găsisem vreodată

apoi tot ce era acolo ca o enigmă nepământeană s-a îndrăgostit de tine
de tot ceea ce eşti sau nu
şi nu am mai râs niciodată
pentru că de atunci totul în mine s-a umplut
cu viaţă

iar să râzi de iubire e un sacrilegiu universal
pedepsit cu uitarea...

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Plecând dinspre el, în el, spre el, ca un tot
Intrarea e mereu una, prin privirea de foc
Explorează o lume ascunsă, dar parte din sine
O singularitate, în ritm cu universul ce-i aparţine

Controlul, raţiunea, le lasă deoparte
Căci în această lume, ele sunt deşarte
Niciunul, nici alta nu-i sunt utile
În întâlnirea asta, în prezenta dimensiune

Doar curiozitatea indiferentă îi e de folos
Căci nu caută nimic, doar admiră acest loc
Şi ce-ar putea să-şi dorească mai mult
Nu-i nimic de dorit, totul e-n el şi el e în tot

Nimic nu-l opreşte, n-are sus, n-are jos
Materie nu-i, e doar energie difuză
Mişcare continuă, infinit, atracţie lucidă
Şi dragoste simte în toate, profundă, divină

Nici timpul, nici forma aici nu se-ncheagă
Sunt doar noţiuni primitive, de uitat inc-o dată
E liber de toate, de toţi şi în tot
În a sa natură explorator, călător fără scop

poezie de George Alfort
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tăcere nu există...

În tăcere nu există minciună
În tăcere nu există blestem
Vorbele n-au gust de mătrăgună
Sunt spaţii-ntre versuri de poem.

În tăcere nu există viclenie
În tăcere nu există adulter
Te eliberezi de orice nebunie
Te dezbraci pân' şi de caracter.

În tăcere nu există lacrimi
În tăcere nu există nici dor
Nu-s închise după gratii patimi
Eşti al destinului tău autor.

În tăcere nu există teatru
În tăcere nu există cuvânt
Monştrii nu te sfâşie-n patru
Puncte cardinale de mormânt.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinceritate absolută

E trist când spui că orice om
Este înlocuibil,
Nici despre stele să nu vorbeşti astfel,
E trist când refuzi mâna unui prieten,
Mai bine îl pui la zid şi-l execuţi,
E trist când te afli în război cu lumea,
Nici câinii comunitari nu cunosc acest război,
Eu scriu aici fără floricele de stil,
Doar desenez o inimă
şi nu aştept nici un transplant.

Înţelepciunea şi laşitatea nu sunt rude,
Diavole, îţi propun un pact,
sufletul meu pentru încă o viaţă,
ştiu, Faust dorea şi el aşa ceva,
dar eu sunt frate cu Prometeu,
cred că am să caut o altă cale.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata care cânta

Fata aceea cânta în somn,
Somnul era a doua natură a ei,
A fost aşezată pe un scaun, legată şi executată,
Dar ea cânta, nu crezi? Se-ntuneca tot mai mult.
Doar după cântec ştiam unde se află.
Apoi, el i-a spus o glumă, fata a tuşit, a râs,
A tuşit, a râs, e adevărat? Da, aşa fusese.
I s-a dat un medicament, era ceva special,
cu efecte secundare grave, fata a mai murit o dată,
s-a ridicat ca după un somn lung şi mi-a propus
un joc de-a baba-oarba sau de-a tata şi mama.
Am ales ambele. Ce ne-am jucat.
Îmbătrâneam văzând cu ochii, ea arăta caraghioasă,
Râde a de mine, dar ea era caraghioasă. Ştii, mi-a spus,
Mai am o sută de surori, dar tu? În jurul nostru erau oglinzi.
Aici sunt eu, nu, aici, nu, acolo. Cineva arunca flori peste noi,
Parfumul lor ne sufoca. Opriţi, am strigat. S-au oprit.
Cine erau ei? Dar noi? Exact ca la o şcoală nouă,
unde nu ştii pe nimeni. Cineva număra, un, doi, trei, la dreapta,
patru, cinci, şase, la stânga, apoi cel ce număra a murit.
Se spune că era urmărit de nu ştiu ce tribunal. A murit prin evaporare.
Fata povestea, povestea, era inepuizabilă, uite o floare,
Am luat floarea, imaginea s-a tulburat, am deschis ochii,
Eram singur, într-un salon, un difuzor cânta ceva de Chopin,
Ceva trist.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faptul că oamenii au râs de unele genii nu înseamnă că toţi cei de care se râde sunt genii. Au râs de Columb, au râs de Fulton, au râs de fraţii Wright. Dar au râs şi de clovnul Bozo.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minutele

Trec repede peste timp,
o lume de n-ori mai mare decât o ştim,
cineva întreabă ce este frica.
Grea temă. Mulţi mint.
Nu mă tem de nimic şi de nimeni
este cel mai prostesc răspuns.
Chestiunea morţii am rezolvat-o. Nu există.
Este o altă lume, o altă viaţă.
Apropierea reţine privirea,
Apropoul o-ndepărtează.
Drag mi-este omul primitiv,
Curat ca lacrima dimineţii.
Lumina fără umbre este pentru orbi.
Minciuna deosebeşte pe om de animal.
Mefisto vrea răul şi face binele.
Şperaclul ştiinţelor- mistica.
Între somn şi sclavie există ceva comun.
Catârul este sterp ceea ce explică restul.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dale de cer

Mult mai multă lumină
se zideşte în mine
de când un fluture
mi s-a lipit pe inimă
ca rugăciunea de potir.

Aş vrea să strig din răsputeri
că plouă peste mine dureri
la fel ca peste Iov,
dar nu ştiu dacă ar mai creşte iarba
ce o car în spinare.

E prima oară
când îmi râde o fereastră
sub pietrele nopţii,
când mâinile mele
curg
în interiorul unui clopot
cu limba muşcată de stele.

poezie de Magdalena Dorina Suciu din Aripă sub ape
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Penitenţe...

Suspinele Magdalenei penitente,
Barocul raguzan, about what do they question?
Nu, eu am să aflu. Răceala semenului mă îngheaţă.
Dar nu mă ucide. Antidepresiv la purtător.
Eu ştiu, trupul nu ne aparţine, facă natura ce vrea.
Nu avem faimă, nici nu o vrem, oare? Nu.
Să-ncepem cu Jupiter. Nici el nu vrea nimic.
Nu lua niciodată o decizie pe care poate să o ia altul.
Nu eşti singur, deşi asta crezi acum. Niciodată nu eşti singur.
Scrie despre soare şi vară, despre tăcere şi luptă.
Tu nu eşti Faust. Ei şi?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecclesiat – Toate râurile curg spre mare, dar marea nu se umple

Cazi, te ridici, iar cazi, iar te ridici,
Dacă nu te mai ridici, eşti mort.
Un cuvânt – ucide, o palma – ucide,
Uneori, glonţul te poate ocoli,
Este trist să vezi cum maimuţele din Zoo-park
Se degradează, devin obscene şi chiar
Respingătoare, la fel sufletele noastre
Îmbibate de ură, orgolii, sufletul – o maimuţă
Închisă-ntre gratii, privită cu o mare curiozitate,
Dar fără dragoste, ehei, pisicile de Angora,
Altă chestie, dar parcă n-au suflet, ce contează?
Cinstitul Iago se autoproclamă Maur,
O violează pe Desdemona, nu o ucide,
El violează o lume, face legi, facer spune,
Cinstitul Iago şi cinstitul Brutus.
Fumul era ultimul cuvânt al celor ucişi.
A fost un ultim sărut.
Un semn, o literă,
Iau litera, o adun cu o altă literă,
O frază, un poem, o cantată,
Orga înţelege şi mi se alătură.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!