Pojghiţă de iarnă

Filmul de alb s-a aşternut imagini ca să şteargă,
Cum pânza de ecran ar astupa poveştile filmate,
Lăsând numai decor iuni, spart doar de înaripate
Pe-o spumă între cer, amestecat, de câte-o neagră creangă.

Inundă lacrima pe ochi ce-ar vrea vreo desluşire
Ca şi cum uniformul doare, căci nu se cade a fi,
Iar mâna dezgoleşte neştiute forme, albul gri,
Ce mai în afund renasc culori de frunze, ruginii în putrezire.

Din când în când picuri de dalb dansează asonic vals,
Fără perechi, se culcă încet împreunând în pâslă,
Se înteţind, fără motiv, să-i curmi cu mâna vâslă,
De pe obrazu în luciu, îşi înroşind în umed caldul fals.

Se opreşte apoi, cum a început, cernitul de floral
Şi calc parcă cu grijă pe petalele îngheţate în ţiplă,
Ce sparge, scârţâind să toarne urmă şi, de rană ţipă...
Parcă să zbor aş vrea, să nu mânjesc, s-ating covorul hivernal.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima... sau ultima zăpadă

Broderii în alb pur, cu umbrele declive
Transfigurează spaţiul pe-un ton de cer în gri
Şi arar se frâng, căzând în spargeri sidefii
De-o vată puf, casantă, pe sol lăsând colive.

În albul nesfârşit se taie în câmp culoare
De-un galben, bej murdar, pe alocuri gri închis,
În dâre, mâzgălind şiruri cum coala în scris...
La fel de întinată pe aşternut cast, paloare.

Din când în când zbor pete, tot gri, sau cafenii,
Se năpustesc să stea pe-un ram, frângându-i dalb,
Ce se zburleşte în fulgi, un praf, corolă, alb...
Lăsând în balansoar crengi pline, fumurii.

E atât de alb că doare, topeşte ochiul fulg
Şi parcă plâns se pierde în nesfârşit domol,
Lăsând pe-obraz o dâră se revărsând în gol
La auz că albiţii picuri iar vieţii fiinţe smulg...

La radio e-o ştire; "un prim pierdut... control!"
Şi alba puritate îşi scrie în dramă, rol...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajun hivernal

Se crapă soarele în mată strălucire a razei,
Răsfrântă în picături de sticlă, diamant de-o clipă,
Ce taie lacrimi de la colţ de ochi în floarea vazei,
Pe-un macrameu confuz, în caldul mesei lângă o stinsă pipă.

Se trec din loc în loc mici gheizere de aburi, din năluci,
Arar o pată taie azur azotic, dezgoleşte creangă,
În rest, înfrigurări plutesc peste alba marmură pozată în cruci...
Aproape în ceaţă, pe-un maidan, om de zăpadă albu' ar vrea să şteargă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aversă

Se vede în zare clăbuc alb, se învolburând ca neaua-n avalanşă
Ce creşte, se avântând împins de-o mare în plumb topit, paloare vineţie
Şi din inertul de copaci, parcă aşteptând în linişte un dezastru,
Încet, încet frunze se mişcă şi parcă aer greu, mai greu, balanţa o declanşă,
Iar albul tot se face valuri de un asfalt ce linia nu o mai poate ţie,
Urmând, ca din neant, o hulă ce parcă ar rupe din Pământ, să-l facă meteor, un astru.

Întâi sunt flash-uri de sudură, de un roşu-alb, în linii iuţi şi frânte,
Ce dispar cum au apărut, lăsând un gol de sunet în impas, de aşteptare
Ce lasă brusc în urmă un zgomot, ca bloc se prăbuşind etaj după etaj,
O învălmăşeală crâncenă de lemn, cu tolele vibrând, se-arcuind, bătăi ca să înspăimânte...
E tunetul, ce rostogol se plimbă-n boltă, parcă-s mii de caleşti şi care,
Ca apoi să spargă în case, geamuri, plici de picuri, în tot mai iute ropotit tapaj.

E-o boare peste tot, incinte, până şi aerul e un vapor înăbuşit de rouă,
Crăpată într-un torent dezlănţuit de cer, se prăvălind pe lume... Plouă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret de fecioară

În ochi se citeşte un licăr cristal
Şi adânc, parcă absoarbe mărita pupilă,
Cum drog de atropină se scurge-n aval
Spre inima-n spasm, când o vezi chip, copilă.

În marmura fină de ochi, de Carrara,
Se aprinde, sub părul de luciu în breton,
Sclipire de iris, de gene-n mascara
Ce lasă prelungi doar culori, toate-n ton.

Se anină dorinţe pe buze rotunde,
Alungite în surâsul pe colţ de ştrengară,
Lăsând dezgolite şiraguri de unde
De perle, ce atolii-ard 'n albul calcit dintr-o vară.

E întreg de-o sculptură, în suavă armonie
Ce n-are nici sunet, nevoie de însuflet...
Doar vântul vibrează, de atinge, o adie...
Grăbit, să-i transporte în lume răsuflet.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feed back

Simt parcă în creier câte-o pocnitură
ca şi cum bulă de săpun se sparge
într-o linişte ce va-năuntru', ce mă fură
cum val ce se înţeapă în spartele catarge.

E-un fel de clipoceală de meninge,
parcă se dezlipind de atâta cenuşiu
plictisitor de prea mult, prea mult viu...
până la os, ce-l poate arde, încinge.

Aştept, de amestec parcă şi de teamă,
să-mi am un semn în palmă, în tâmple,
ceva fără control să se întâmple...
mă disec nervi, cu calmul de o lamă.

S-or fi lovind sertarele deschise,
uitate alandala, neglijent,
lovit, cum şi se întâmplă, inconştient
furat din ce-am trezorăriile promise...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn de căţel

Ce linişte-i când doarme un căţeluş
Înghemuit, topit... Cum se scufundă
În moale somn al corpului de pluş
Cu tresăriri ce-i mişcă guleraş cu fundă.

E parcă numai cap şi-un pântece rotund
Căci labele-i sunt doar firave mreje
Chircite lângă trupu-i şi le acolând
Spre umed bot ce-n păr îi dă vârteje.

Din când în când tresaltă, vrea s-alerge
Şi aproape în lătrat îşi exersează voce
Ce nu-i ştiam, că nu-i de mult de merge
Şi se destinde iar... reescapat de-atroce.

Mă simte alături şi se-ntinde alene
S-atingă definitul care îi dă speranţă,
Că e un singur lumii de întâmplări viclene,
Primejdii... da-i sortitu' de a mea siguranţă!

... Şi s-a trezit mirat la glas suav, de-o dincolo de clanţă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vă colind

Aş vrea să vă colind, eu n-am glumit;
Niciodată nu ne urăm destul,
Sărbătorile, parcă, s-au grăbit,
Iar răul vine fără preambul.

Mantia albă cade, salvatoare,
De parcă vrea, păcatele, s-ascundă,
Îmbracă geamuri şi copaci în floare,
Pătrunde peste tot şi ne inundă.

Iarna s-a-ndrăgostit de România,
S-a instalat comod la ea acasă,
Căci vrea să-şi mai îmbrace-o dată ia,
În orice anotimp, e tot frumoasă!

Luaţi de val, uităm copilăria
Şi obiceiurile din străbuni,
Păcat e, să uităm să iubim glia,
Păcat e, să uităm să fim români!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâia întâlnire...

... atunci, te-am luat de mână şi a început să-mi tremure voce,
să-mi simt urechile calde şi inima tare să-mi bată, atroce
şi-am parcă un nod, în gât mi s-a pus, simt gura uscată,
n-am 'ndeajuns aer şi faţa îmi trece înspre palid, deodată,
iar în spate la stern, doar mai jos, doar un pic, simt mişcare
ca un zvâcnet şi mâinile îmi cad fără vlagă, corpul parcă mă doare,
până şi cap mi se-nfundă, cum nu mai e nici sunet, aşa dintr-odată,
iar lumea dispare, e doar umbre şi toată-i urâtă... nu mai are femeie, ori fată...
chiar de pare, nu-i vreo urgenţă, nici de-n seară târziu cu capul în poale
se mângăie vise de-un zbor nesfârşit într-o dragoste nouă, ce începe agale...
... cum să pot, peste timp să ţin nealterat atât rău, să-mi provoc neîncetat suferinţă...
ca şi în ziua dintâi, cum de lumea nu moare de dragoste multă... doar de iubire, dorinţă?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilic colegă

Mă uit din când în când în aula de cursuri
Să-ţi văd chip diafan, ascultând încântată
Poveştile de ştiinţă, tresărind cum te usturi
Uimindu-te. Simt cald; de-ar fi odat' şi-odată!?!

Mă-nchipuiam alături cum ţi-aş atinge mâna
Şi te-ascultând sorbindu-ţi din vorbe inedite
Ce nu ţi-am auzit; nici cum pronunţi minciuna
Ce-ador doar de-i a ta cum zilele dorite!

Mă văd cu tine-n braţe în dansul de la Drept;
Te simt cum mă atingi, respirul la ureche
Şi-s roşu de timid... Altul de vrea, accept
Să te invite apoi... Nu cred că-ţi sunt pereche!

Mi-eşti numai o dorinţă ce o visez, o poză
Să o păstrez pe-o filă, doar una în album
Lângă un vers umil, o lacrimă şi-o roză;
S-o ţin să nu se piardă, să te privesc şi-acum!

Întreb şi-acuma vântul care te-atins atunci,
De se întoarce pală să-l simt pe frunte, în piept,
Dintr-un voiaj de-o viaţă pe mări, oceane, lunci
Să mi te-aducă pură?!?... Himera ce-o aştept!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnând

Vară se stinge încet, torid răceşte
Şi albastrul cer se sprijină pe nori,
Ce apasă, cocârjind frunze. Culori
Se estompează, verde îngălbeneşte.

E parcă o oboseală, a timpului, naturii
Se îndepărtând de soarele în cuptoare,
C-o lume, de fochişti, ce-a întreţinut ardoare
Pe câmpuri, prin livezi, prin vii... de de-ale gurii.

În pomi, pe ramuri, verdele se scurge,
Albind întâi spre tonul sidefat
Şi câmp din verde, în auriu e, gold lăsat,
Iar nopţile sunt iar fior spre îngheţ... în ce se curge.

Păsări sătule sunt de noi, au gând să plece,
Mai multe acum, că puf e pană, pui
Şi câinele păros, ce doar şi-a lăsat păr, e şui...
Se îmbracă iar... Cum ştie de-o fi rece?

Nu ştiu de-s trist, de ce, cu fiecare toamnă,
Că şi ea ar plânge des, în picuri, în şuvoi,
Cum eu mă plâng că n-ar mai fi apoi...
Sau, că mai pierd odată, doamnă, o toamnă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnatic început de vară

E toamnă-n început de vară, cu ceru' aproape în umbre gri cu alb
Şi doar arar cu câte un franjurat de azur, ce-n tonuri vânăt se topeşte
Cu ropot în şiroi, plesnind pământ, torent spălând asfalt în spume dalb
Într-un amestec rece cu pluş cald, sub câte-o rază, ce ochiul o zăreşte...

E bolta un ocean de adâncuri sumbre, înalte, stând să se prăvale
Doar după o boare de dogoare, se începând cu o caldă, fină adiere
Şi apoi cu o rafală de niciunde, purtând multul praf din deal la vale;
Cu rupt de crengi de frunze verzi, zgomot de table... rugi, priere.

Răzbate parcă-n haos voce în iureşul de voci în vânt printre şuvoaie
Şi multe muşte în roi apar ca dintr-un stup, libidinoase în atingeri...
Începe iar să curgă cer; pământ se face o apă din ocean, din ploaie
Ce ţine, ţine... Apoi albastrul clar, curat, răzbate vânătu-n împingeri...

... Doar pasager, că răzbunarea vine scurt, e fără leac, neîncetată....
Dispare raza stăbătândă; o pâclă albită e bleul, gri din nou se colorează,
Lăsând şuvoaie în dâră depresivă, în piept, mintea o făcând înceată...
O fi în fond un semn că totul e nesigur; natura încă-n lume-i trează!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e dulce fără sare

Într-o lume mult prea rece,
Se topesc cuburi de gheaţă,
Nepăsarea parcă trece
Când iubirea le dezgheaţă

Şi încet apar izvoare,
Curg albastre, cristaline,
Apa limpede nu doare,
Ci ne face foarte bine

Devenim perechi iubire,
Ce scurtăm chiar infinitul,
Ne găsim parcă menire
În iubita şi iubitul

Nu-i uşor, nici imposibil,
Căutări, decepţii, teamă,
Însă totu-i reversibil
Dacă dragostea ne cheamă

Mai curg lacrimi, gust de sare,
Însă cum să ştim ce-i dulce
Fără clipa ce ne doare
Şi iubire ne aduce?

Între picături tristeţe,
Doar iubirea mai învinge
Lacrima care pe feţe
Chiar în suflet ne atinge

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiriduş

De la fereastra luminată cum galbenul de ou lucios,
Plecat din buzele în freamăt de frăgeziri de roşii maci,
Se înalţă cald fuior de vis în ruga gândului sfios
Cu timp uşor, de zbor... copila, doar ochi-i desfrunzind copaci.

Ar vrea, cu mâinile întinse din vârf de muguri, să atingă
Şi ea din bolta toată stele, să-şi simtă astrul fără nume
Acum, când încă n-o cunoaşte, dar ştie că de-ar fi să stingă,
Copila-i va fi o scânteie, o zi, sau noapte... lăsând lume.

Nu ştie că-i aşa firavă, numai speranţe, de va fi
O rază să-şi îndrume licăr în umbra astrului pribeag
Şi ar vrea în palmele-i să-l ţină, în răsăriri de zi cu zi...
Să şi-l culeagă din sclipiri pe-o aţă în colier, şirag.

Întreabă licărul, copila, cine o aşteaptă în prag femeie
Şi cum va fi păşitul roşu de drag, din sânge de fecioară,
Iar dacă dor este etern, sau spulberări veşnicu' încheie
Şi, lacrimile-s de extaz, ori stoarcere... de-ar fi să doară?

În palme îşi încălzeşte starul, cu răsuflarea întretăiată,
Plăpânda fată cu păr moale, tot o mătase sclipitoare
Şi vrea în dar să dea la stea cosiţa-i, coadă ea să-şi facă...
Cometa lui să poată fi, de vrea... lucinda călătoare.

Şi astrul rece parcă înmoaie din albăstrimea de gheţar
Şi parcă pâlpâie a ou, un galben cald de gălbenuş,
Ce se topeşte în sticla în ramă, ca bobul de-un mărgăritar,
Jurând să stea suflet ferestrei copilei, partener de urcuş...

Când vor pleca, o zi, o noapte, cu acelaşi nume... Spiriduş...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şuviţe blonde

Apare iar pasul în leagăn mlădiu
Din blond filiform, în exod trecător,
Cu aerul proaspăt şi zâmbetul viu
Ascuns sub obrazul lucind doritor.

E parcă parfumul din mii de femei
Topite în suavul rămas un mister
Ce curge pe strada ce fără temei
E zilnic aceeaşi şi-n arşiţă, în ger.

Se simte tic-tacul de inimă-n dor
Ce lasă în urmă un cânt melancolic,
Ce parcă ar vrea să-şi ascundă un zbor
De aripă, în rană, ameţită bucolic.

Presimte un iz ca de drog a visare
Pitindu-şi din timp, ce va curge, pierdut
Şi doar o timidă ocheadă, de floare,
Revarsă căpruiul de-un vrut neştiut.

E atâta sublim câteodată în tăcere
Şi atât diafan în timida candoare,
Ce mişc-ades flutur cu vise aptere
Să strângă pe trupul candid, până a-l doare...

E poate speranţa, că-n dor nu se moare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiritism

... insinuat, fără vreun expeditor palpabil şi fără vreun traseu anume
şi totodată, dintr-o dată, nici bănuit măcar, fără vreo prevestire, ca din altă lume,
brusc schimbă plan, făcut cu atât de mult detaliu, după lungi, profunde explicaţii
şi pur empiric, părut fără noimă, rupe film, totul se prăvale în aberaţii...
doar firul de păianjen, nevăzut, lipeşte-n funie şi creier minte, suflet, corp,
rostogolind cu totul bulgărele fără adresă, sau nu, e lecuire, un anticorp
să împiedice o geometrică multiplicare de rău antepropus, crezut un inefabil,
ce e-o scânteie oarbă, o întâmplare din întâmplător destin, ce mâna dă thrillerul amabil
şi întâlneşte apoi un bine, atâta de nebănuit şi din cu totul alte şi alte sfere,
uitate, sau doar în imuabil părăsite, până la propria pieire, dorită ca pe-o avere,
ce nu va fi vreodată, s-a verificat, nu-i rezervată, nu a fost prevăzută-n portbagaj,
sau locu-i lipsă, aşa cum şi-umbra-n plină zi e, cea de schimbă sens... de o secundă-i gaj,
de unde vine tot, că nu-i cum după o noapte, un sfetnic bun, este instantanee
ca o răscoală ce se iscă, la început dintr-o prostie, tot aşa cum curcubee
nasc culori din transparent şi le duc arc la cer, ca apoi să le coboare ca-ntr-un hipnotism
al boarei, arsă-n tonuri, rânduite dintr-un haos, fără loc a şti, mereu un altul şi altul... spiritism...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 septembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnatic

Amestec de-un frizant velur atinge dermul
Ce se înfioară un pic stingher, după ce cald s-a dus,
Căci orele l-au luat cu el întunecând mai iute cerul
Şi timp dispare, nu ştiu unde, între zori şi apus.

Astrul, arzând orbeşte-n spre amurg, orizontal,
Tăind parcă felii din clipe, luându-le din grade
Începe încet să îşi strecoare un regret... Moral
Se lasă pe tânjeală, vlaga disipeşte plaje de parade.

Rămâne singură iar marea, ce înteţeşte val în spume
Să prindă ce-o mai fi rămas în juru-i, să îmbie,
Îndrăgostită, efemer din nou de amorurile de-o lume,
Lăsând umbre ce şterg pe un nisip, ce în minţi or să reînvie.

Se supără şi frunze înroşind necazul că vor piere,
Printre altele gălbui pătând de gelozia acelor de brazi
Ce stau să înţepe timpul, să se prindă, că nu sunt efemere
Şi se întind apoi covor, lacrimi de pomi, odată "camarazi".

Se varsă seminţii grăbite să nu-şi piardă urme,
Ne îmbiind să stoarcem fructele-licori
Şi aripate pleacă cu alţi pui în zbor de turme, turme...
Iar eu şi tu ne privim, iar, ne întrebând; "Vom fi, de câte ori?"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senzaţie

Am ca o pată de lumină când inspir
Şi parcă aş tremura voalat sub stern, în piept,
Când gând mi-ntoarce poza, elixir
De ochii tăi ce m-au privit şi aştept.

Se tot repetă, ca un film pe disc defect,
Că de privesc, oricum nu văd nimic în jur;
Doar tu, un cântec premiat recent, select
Şi-l fredonez la nesfârşit reluat, retur.

Stau cum drogatul fără doză, gând crispat,
Să nu se piardă ochi, luciul de brun-cristal,
Colat pe scoarţa-n trunchiul aplecat,
Din pom ce sunt... amarul de-un migdal.

Înviu, de auz, la pală de vocală,
Ce-mi face inima să spargă colivie;
Că nu mă vrea, nu se mai vrea vasală
De nu ţi-o dau, nu ţi se închină ţie!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadare

De ce nu pot fărâme, precum picuri, să stau în zbor,
Colorat gri-deschis, sau sumbru, vânăt nor,
S-alerg pe ceruri, să-mi debarasez din greutăţi
Ce împovărează sufletul, mereu... ştiut din alte dăţi
Şi, îs veşnic dedesubtului atât, atât de-apăsător,
Parcă strivit... claustrofob, de albastru ies nevăzător,
Fundal de pânză, un Voroneţ, ce ca un zid m-opreşte
Să şterg cu palma, ca pe-o tablă, alb ce creşte
Şi să înfig mâna în azurul puf, să pot să scap...
Poate că dincolo, în nemărginit, am locul rezervat, unde să-ncap...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fond de rulment

Ciudat cum bila se rostogoleşte şi la început formă-şi adună,
apoi, de la un împlinit, rămâne parcă neschimbată,
nu se toceşte din frecare,
poate din lustru e mai mată,
din vie, albă îşi ia culoare...
se cheamă, în limbaj comun, c-aşa devine, ea... bătrână.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa în culori de toamnă

S-a îmbrăcat în toamnă casa noastră:
Şi-a pus culoarea frunzei ruginii
Pe-nfrigurarea viţelor de vii
Ce îşi arată strugurii-n fereastră.

Se scurge, printre pete de rugină,
O lacrimă de cer pe-acoperiş,
Dar se opreşte, parcă pe furiş,
În streaşina cu resturi de glicină.

Prin geamul spart, ca-n vremea de demult,
Mai trece-o rândunică-n goană mare
Înviorându-i trista nemişcare.

E cuibul gol. Din vremea de tumult
N-a mai rămas nimic. Pot să ascult
Tăcerea unei case vechi... şi doare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!