Botezul lucrurilor

cuţitul chimic scrijelea în ţărână chip,
iminentă naşterea mea
– uriaşule în halat alb, cândva,
îţi voi da înapoi, la fund, palma asta
să ştii...

ecourile... după atingerea lucrurilor
nicio consoană
cel mai greu a fost până mi-am dresat degetele:
zahăr cubic, bici, curaj, sete de zbor
vântul de jos în sus îmi ţinea discursuri:
"dacă există vreo ţintă
neapărat va fi atinsă, altfel nu..."

lumina lăptoasă încheia întâia oară
nasturii umbrei mele de trup –
vântul, cheamă lucrurile,
aşterne nume sub ele... "e bine aşa!"..

acum, însemnele de aur
nu mai are cine să le poarte
nicio medalie nu se va da
pentru conservarea ignoranţei virgine...
timpul definit concret la început
aici e iluzie
nu mai ştiu întoarcerea la singurătatea dintâi
... cu ce aş putea să-l răsplătesc
pe acela care-mi înapoia copilăria?
întâiul plâns...
două promisiuni au rămas la botezul lucrurilor:
palma şi ţinta
chircit într-o lacrimă
lunec
sunt sare cu bilet doar dus
spre mare amară – vântul,
nici umil, nici mândru
sună în cristelniţe...

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizont

Nimeni nu mai cheamă zeii să culeagă vântul din stepe
La noapte voi bea cu steaua polară
Voi spune cobzarului să aştepte
Şi îmi voi împărţi inima cu altă vioară
Nu mai veni!
Cerul şi fluturii sunt plumburii
Merele s-au cosit, iarba-i albastră
Tu nu ai de unde să ştii
Nici vântul nu te aşteaptă
Nici imaginea ploii solare
Solstiţiul a coborât în toamnă, lumina la val
Albastru e negru, cuvintele sunt sparte
Aripi de păsări aleargă întoarse spre moarte
Moarte şoptită din inima mea
Mă atinge vântul atunci şi acum nu mai veni!

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surpare

drumul a fost greu şi dureros de frumos
glorie, faimă, bani, realizări, strălucire
succes, succes, succes
apoi toate astea au devenit plictisitoare
pentru că cel mai mare inchizitor al meu
sunt eu
iar eu de mine nu mă pot ascunde
niciunde
nu mai e nici un pisc de urcat
nu mai e nicio curiozitate
nu mai e nicio energie
nu mai e nici un scop
şi-atunci începe surparea
ochii văd prima oară hăul inutilului
bunicii s-au dus,
părinţii s-au dus,
copiii au plecat
totul a început cu mici fisuri
întrebări insistente, din ce în ce
mai insistente
răspunsurile puternice ţineau piept
cu timpul s-au îndoit şi ele
de ce?
pentru ce?
unde?
până când?
nu e nici un rost, totul e inutil
nu mai e nimic de văzut, de experimentat,
de inventat pe lumea asta
şi e atât de previzibil
m-am agăţat de nişte argumente
care s-au mucegăit cu timpul
m-am agăţat de nişte promisiuni
deşarte
m-am agăţat de nişte vorbe
care s-au dovedit a fi doar vorbe
m-am agaţă de nişte speranţe
care s-au dovedit a fi doar speranţe
cădere, cădere, cădere
gol, gol, gol,
hăăăăăăuuuuuu
fără fund.........
o mâna mă prinde în cădere
e mâna iubitei mele
ce salvare!
începe viaţa ca o curiozitate matură
provocări, lupte, miros de bebeluş
vreau să călătoresc la Sankt Petersburg şi în India
- Trezeşte-te, e ora 7, trebuie să merg la serviciu
a, da, sunt şoferul ei, o duc şi o aduc în fiecare zi
de 16 luni sunt şomer

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

variaţiuni pseudopoetice

la-nceput a fost tăcere, până…
la un alt început
când a fost Cuvântul

a aflat asta şi femeia şi
s-a dus naibii pacea galactică
mai târziu
a prins năravul şi bărbatul…
bârfa-i întregită astfel

vântul cară această cremă sus
pe piscuri –
de-ar fi măcar rugăciune… dar nu;
Cuvântul S-a retras în Sine
porunceşte:
«Linişte în sala de mese!»
Atunci
un şmecher a inventat scrisul
Câtă cerneală a risipit umanitatea!?!

V-am trimis mental
dar voi
aţi rămas striviţi de semnul =
femeie – bărbat deasupra păcii…
aşadar
mestec hârtie şi rememorez:
«să fie lumină!» întâia poruncă
Mulţumesc, Doamne, aşa văd
să scriu…
Taci, femeie, însoţeşte-mă
chiar dacă semnul egal
stă mai mult în dreptul tău
bine că… mai am pe cel al mirării
…cine ştie până când!

răsucirea acestor silabe ţine esenţa

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Problemă de liceu, rămasă nerezolvată

Unii poate ştiau dinainte,
dar eu în liceu am aflat că toate lucrurile sunt făcute să se atragă unele pe altele,
pământul cu soarele, luna cu pământul, fetele cu băieţii.
Iar pentru mine, problema atracţiei mele din liceu, suna cam aşa:
Dacă eu, care sunt poziţionat aici, exact la mijlocul pământului, pe paralela de 45 de grade,
înmulţesc, atracţia mea către stele, cu 6400 de km, raza medie a pământului,
voi crea un cuplul care să rotească pământul în jurul propriei axe,
În problema asta, cu mişcărea de spin, teoretic, lucrurile mergeau la fel de bine şi până să fiu eu implicat.
Dar practic doar după ce toată povestea asta a intrat sub autoritatea mea,
acum eu pot să le demonstrez cu exactitate tuturor, că pământul face o rotaţie competă fix într-o zi şi o noapte,
cu precizarea că, pentru a putea înţelege efectiv, de ce lucrurile stau aşa,
este esenţial ca toată lumea să înţeleagă încă de la început, cine sunt eu în această problemă.
Pentru că eu, din rezolvarea pe care am elaborat-o, în baza unor formule doar de mine ştiute,
am înţeles că orice aş face de acum înainte, voi fi influenţat de astre.
Şi pentru asta, toată viaţa, a trebuit să iau lucrurile la modul cel mai serios
şi să mă dedic excusiv relaţiei mele speciale cu stelele,
să nu se oprească pământul, la cât e de mare
şi să putem avea, zi şi noapte şi iar zi şi iar noapte...

Numai că între timp, au mai apărut şi alte probleme, adiacente.
Pentru ele, mi-am căutat profesorii să-i întreb cum să le rezolv, dar nu i-am mai găsit.
Adica i-am găsit, plecaţi demult către cele veşnice.
Aşa că, nemaifiind ei, nu-mi mai rămâne decât să-mi caut colegii,
care poate, unii din ei, au fost mai atenţi la lecţie.
Nu vreau să par schizo,
dar având în vedere rolul meu esenţial în echilibrul fragil al pământului,
e posibil oare să pot să mă mişc, fără să creez vreo problemă de natură globală?
De genul, să modific raportul zi/noapte, sau să imprim vreo abatere de la traiectoria pământului?
Şi să mă duc până la toaletă.
Pentru că de fapt asta e problema, mă cam trece...
Şi ceva trebuie neapărat să fac şi nu ştiu cum ar fi mai bine să procedez.

PS
În tratamentul aburelii nu există medicamente, exista doar leacuri.
Din cauza asta, puţini se mai videcă.

poezie de Bogdan Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cercuri tot mai vaste îmi depăn viaţa mea

În cercuri tot mai vaste îmi depăn viaţa mea
şi-mi fac deasupra lucrurilor drum;
pe cel din urmă, poate, nu-l voi mai încheia,
dar îl voi încerca oricum.

Împrejurul lui Dumnezeu, turn străvechi, zbor mereu,
de mii de ani tot zbor fără-ncetare;
şi nu ştiu încă bine ce sunt:
o vijelie, un vultur, ori un cântec mare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După iubire

Nu mai există nicio magie
Suntem ca doi străini care tac
Nu mai îmi faci niciun miracol,
Nici eu nu-ţi fac.

Tu ai fost vântul, eu am fost marea
Însă splendoarea a dispărut
Iar acum sunt ca o băltoacă
Pe-un ţărm pierdut.

Dar deşi balta nu se mai teme
Nici de furtuna cu valuri buimace
Devine mult mai sărată ca marea
De-atâta pace.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

din cioburi

Nu am fost născut Om, eram o mirare
de cristal, fără umbre… doar sunet înalt

Nu ştiu, ah, dacă aş şti
cine, cum şi de ce a spart oul mirării şi iată-mă
plângând
pe dinăuntru adun apusa splendoare
din cioburi
ce trup aproximativ am strâns până azi
şi de câte ori am luat-o de la capăt, voi nu credeţi!

Nimeni nu-mi dădu vreun încotro măcar
unde să-mi lipesc o latură, unde cealaltă, cealaltă
şi tot aşa…
nu voi reuşi niciodată, mi se preling printre degete
cioburi din întâiul mine, ah, de l-aş prinde
pe acela care a înfăşurat în suspin cheia-măsură
şi a dat cu ea de pământ
o a doua oară!
… o a doua oară?… Nu, era ecoul sau
ce a mai rămas din sunetul acela înalt.

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey (lăsându-i un mesaj pe telefon lui Dawson): Hei Dawson, eu sunt. Am vrut să te sun. Sunt la o petrecere cu Jack, Jen şi colega mea de cameră nebunatică. Ghici ce? Mă distrez pe cinste, dar oricât de bine ar fi, lipseşte ceva: tu. Nu eşti aici şi ştiu că am spus că sunt în regulă cu faptul că nu ai venit weekendul acesta, dat ştii ce? Nu este în regulă pentru că îmi lipseşti. Şi în seara asta era un băiat care se dădea la mine sau cel puţin aşa cred. Şi era foarte drăguţ, iar eu l-am alungat şi nu ştiu sigur de ce am făcut asta. Dar sunt destul de sigură că am făcut-o din cauza ta. Mi-am petrecut ultimele două luni sperând că o să apari la uşa mea într-o bună zi, dar nu este aşa. Tu eşti undeva în lumea asta şi îţi urmezi visele şi eu vreau să faci asta. Dawson, cred că este timpul să te las să-i contunui viaţa. Şi îmi este foarte greu să fac asta pentru că ştiu că există o parte din mine care te va iubi mereu. Dar toată situaţia asta, visatul cu ochii deschişi, fuga nu ne fac bine. Aşa că asta fac acum, încerc să ne eliberez, lucru pe care ar fi trebuit să-l fac acum trei luni. Spun rămas bun, Dawson. Să mă suni. Pa.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici atunci când vântul

Nici atunci când vântul
îmi bate în geam
nu am curaj să-i strig -
pleacă

Aici totul se topeşte
într-o picătură de tăcere
şi paşii cuiva
tac în livadă.

Priveşte
pe aici au trecut oameni
şi au putrezit sălcii
iar acum
ce zăpadă

poezie de Kazimierz Swiegocki din Poezje wybrane (11 februarie 1960), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative

Nicio floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nicio pasăre nu-i rară, fără cântecul de vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, de nu e dorit de dor.
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nicio noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici omul nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nicio zi nu e aleasă, fără iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nicio vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nicio prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Niciun gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş.
Nicio fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nicio iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are străduinţă.
Nicio soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok (august 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva s-a-ntâmplat

cândva
voi cârpi cortina cerului spartă în prea multe locuri –
stelele-s doar găurele prin care răzbate Soarele
.
voi dormi pe un cub de gheaţă în aşternuturi înalte şi oarbe
acolo toţi suntem despuiaţi de nume şi patimi
ni se dă doar un petic de gol în marele gol
să-l umplem apoi cu adevărata aşteptare
.
degeaba mai murim dacă nu vedem în aceasta un rost
mă vor pune să irig răsaduri de sunete
sau să repar păsări demontate în joacă de copiii ploii
să am grijă să nu se brânzească niciun strop
din Calea Lactee
.
într-un târziu definit altfel acolo
arhitecţii absurdului îmi vor cere să justific
fiecare secundă pierdută în viaţa de om
şi abia atunci îmi voi da seama că
de fapt doar aici pe Pământ ceva s-a-ntâmplat
.
şi tot întâmplatul mi-l vor da înapoi cu dobândă -
numai dacă Enormul va da vreo amnistie ceva
nu voi mai fi pus iarăşi în nume şi patimi
ci doar să fiu ucenicul unui sunet mai înalt

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet învelit într-o lacrimă de mamă

Auzi mama
deseori stau aşa cu tâmpla
sprijinită de cele două degete
pe care ni-le ridicam
în semn de jurământ
atunci când
mă întrebai dacă am minţit
sau nu când mai inventam
câte o scuză
la gesturile mimate
pe care ştiu că
nu îţi erau pe plac

ştiu că tu mă priveşti
de acolo de sus şi mai ştiu că
uneori spartura cerului
e mult prea mică
pentru a mă vedea
aşa cum sunt
ştiu că au trecut
mulţi ani de când
te-ai întâlnit cu Dumnezeu
şi de venit înapoi
n- ai mai venit şi
nici semne
nu mi-ai mai dat
deşi ştiai că am nevoie
doar de tine şi nu de bani
şi de alte lucruri pe care
tu le ai iar eu nu...

acolo tu ai de toate mama
şi eu doar câteceva pe aici deşi inflaţia mi-a înghiţit şi
ultimul bănuţ pe care
l-am strâns pentru cadoul
de ziua ta
să ştii că nu pot să ţi-l mai dau şi
ce rost ar mai avea dacă tu
nu eşti niciodată lângă mine...

iartă-mă mama
nu nu asta am vrut ca să-ţi spun...
am vrut doar să te invit de ziua mea care va fi
pe aprilie 4...

spune-i Dumnezeului tău
că ţi-ai lăsat un copil pe pământ şi că
ai vrea
să-i trimiţi un zâmbet
învelit într-o lacrimă de mamă
şi nimic mai mult...

da mama
ştiu că poate ar fi mai bine
să nu îţi spun despre
lipsurile mele de aici şi
să îţi spun doar că
te iubesc
şi că
am îmbătrânit de când
te tot aştept...

nu nu îţi face griji
dacă Dumnezeul tău ar fi cinstit cu mine
te-ar lăsa să-mi trimiţi
cadoul promis chiar dacă
nu va ajunge pe 4 anul ăsta
pentru gest i-aş mulţumi
sau mi-aş împreuna
cele două degete şi
l-aş întreba
când m-a minţit ultima oară...

iartă-mă mama
gestul meu ar fi
unul de dragoste...

poezie de Teodor Dume (4 noiembrie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tata nu m-a bătut niciodată. Mama, mai zbir, mi-a tras odată vreo două palme. Sigur, acum să nu înţelegi că pledez pentru bătaie. Matei, băiatul meu, a luat o singură dată o palmă de la mine, după o discuţie mai aprinsă cu soţia mea. Dar am regretat după aia. Misterul de viaţă se lasă descifrat. Dar nu cu încrâncenare. «Hai, mă! Nu aşa!» – nu asta e metoda de a arăta calea celor tineri. Palma caldă care îl împinge de la spate: «Du-te... du-te... suntem Împreună. E bine...» şi la un moment dat nu mai ştii dacă palma te împinge, sau o tragi tu după tine..."

citat clasic din Mircea Albulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

McKenzie: Hei, parcă aveai de scris vreo 20 de felicitări până vineri, nu-i aşa?
Tom: Nu mai am, le-am terminat.
McKenzie: Serios? Atunci, ai putea să mă ajuţi puţin cu ale mele? Pentru că nu am nicio idee cum altfel să spun "Felicitări". Până acum am: "Bravo", "Ai făcut o treabă bună" şi "Te-ai descurcat de minune".
Tom: Hmm. Ce zici de..."În fiecare zi mă faci să fiu mândru de tine. Dar astăzi primeşti o felicitare de la mine."
McKenzie: Fir-ar să fie, sună grozav!
Tom: Ştiu.

replici din filmul artistic (500) Days of Summer
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

cercuri, schilodita, teatrul şi palma

ferăstrău înapoi trage umbra

tragismul nu-i în mişcare, nici în dinte
sensul nu va trece conic
măştile între ele sunt duşmane –
umbra n-o să le împace, pentru că
nu ştie să surâdă
nici măcar amar

ascult soarta «nădejdii» trecute
prin amestecate încercări din pricina mea
îmi cere un aparat auditiv – la ce-ţi trebuie
o întreb –
să aud ţăcănitul bastonului alb, îmi răspunde – aha!

în buzunarul de la piept am
sămânţă nouă, ţin palma acolo neîntrerupt
să germineze un alt glas –
altă închipuire va căpăta
speranţa
de umbre cui îi va păsa?!
mâine nu există încă şi dacă ar fi
astăzi-ul cu repeziciune l-ar muta aiurea
în urmă iată ferăstrăul l-am surprins!
să nu surâdă nimeni
tragismul nu-i în mişcare şi nici în dinte…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturare

rătăceam într-o lume aşa... cum este ea
nopţile şi zilele se scurgeau pe lângă
până într-o dimineaţă de primăvară când
planeta s-a oprit în ochii tăi, în gestul tău

în clipa aceea m-am născut cu adevărat
în clipa aceea am început să învăţ să merg
de data asta altfel, neatingând pământul sau lucrurile

am început să învăţ să vorbesc, nu prin cuvinte
ci prin toată fiinţa, în apnee sau
respirând dintr-odată tot cerul

tu nu făceai nimic pentru asta
nici măcar pentru setea să-ţi fiu mereu aproape
la tine totul era unic şi perfect

acum, ceva s-a risipit aşa cum rugina
acoperă strălucirea metalului
cum noaptea îşi vâră soarele în sân
şi nu mai ştiu cine am fost, cine sunt

tu eşti probabil într-un loc mai bun
o duci bine sau dai viaţă altor bărbaţi
aşa cum s-a întâmplat mie

şi ce dacă pe mine, pe alţii, ne ucizi astfel
aşa ne ajuţi să înţelegem ceea ce suntem
fluturii clipei opriţi pe buza vasului vieţii, tu

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul arşiţei interminabile

Îmi iau bilet, doar dus, spre Groenlanda,
După atâtea zile de tortură.
Ronţăi verdeţuri, parcă-s ursul Panda,
Şi mă târăsc ca o leşinătură.

Pe canapea tocesc telecomanda,-
Nu mai ştiu câte ape mă trecură.
Îmi iau bilet, doar dus, spre Groenlanda,
După atâtea zile de tortură.

Mai bine cu cinci fuste ca piranda,
Doar să respir aer curat, o gură.
În acest timp m-am moleşit ca bleanda
Şi de la noapte nu dorm nici în şură,
Îmi iau bilet, doar dus, spre Groenlanda.

rondel de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palma mea

Palma mea sânul cuprinde,
Buzele... îl dezgolesc,
Degetul... coarda întinde
"Doamne", cât o mai iubesc.

Palma mea... binecuvântă,
Limba-i necuvântătoare,
Sufletul... în mine cântă,
"Doamne", câtă desfătare.

Palma mea... vise desface,
Ochii verzi... ademenesc,
Vinul în pahare... tace,
Degetele, doar, vorbesc.

Şi o fac... fără ruşine,
Nu au linişte, nici pace,
Nebunia o-ntreţine
Ritmul inimii buimace.

Oare ce gândeşte fata?
Coapsa cine-i încălzeşte?
Timpul e aproape, gata,
Palma mea o-nnebuneşte.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai există bine... Ma fille n'est plus pour toujours

Când nu te mai aud, n-aud nimic de tine,
Ecoul de pas fin, "Alooo... Ça va?" chaque jour
Şi, n-am speranţa trează că vei mai face un tur
Să te revăd, nu mai... Nu mai există bine.

Când ştiu că nu mai treci uitându-te de sine
Doar să aduci "bonheur" cu zâmbetul angelic,
Să bucuri omenirea cu sufletu-ţi feeric,
Nu mai am ce-aştepta... Nu mai există bine.

Când îmi răsună-n minte clinchete de râs fine
Şi întrebarea dragă "Comment ça va papa?",
Nici nu mai sunt întreg, doar un hidos ceva
Fără nimic uman... Nu mai există bine.

Când niciun miez de noapte nu mă întreb iar cine
Mă sună cu speranţa de ajutor deşartă
Să-i vin în ajutor, s-o descleştez din soartă
Şi n-am făcut nimic... Nu mai există bine.

Când îmi privesc lung braţe cu sângele în vine
Şi ştiu că rău departe peste-un ocean te-am dus
Şi ai rămas stingheră, un trup mignon de fus,
Fără să-ţi fiu un sprijin... Nu mai există bine.

Când sunt doar o cascadă de ropot, lacrimi fine,
De când nevrut mă scol şi până-n noaptea goală
Fără să ştiu că pot să-ţi mângâi cap în poală,
Nu pot să mai exist... Nu mai există bine.

Când m-ai avertizat cu "V-aţi pierdut de mine!"
La Radio-Vacanţa, doar la trei ani, pe plajă
Cu Pepsi-n palma fină şi mâna-n şold, o vrajă
Mă prinde, mă sfârşeşte... Nu mai există bine.

Simona mea, Ionela să ştii că tata vine,
O moarte să te caut, alături iar să-ţi fiu,
Că linişte s-a dus, aievea-s, nu sunt viu,
Un ambulant nebun... Nu mai există bine....

Mi-e un dor distrugător, sunt mort de drag de tine...........
18.05.2020
— cu Simona Radulescu.

rugăciune pentru copii de Daniel Aurelian Rădulescu din Clip'uri dinspre mine (18 mai 2020)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promisiuni, promisiuni, promisiuni

În discursuri, ştiţi voi cine,
Ne-a tot spus: "Să trăiţi bine!"
Şi trăim, precum văd eu...
Dar din ce în ce mai greu!

epigramă de Nicuşor Constantinescu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!