Petrecând cu literaţi în reşedinţa mea oficială într-o zi ploioasă

Afară sunt însemnele, reprezentând autoritatea,
Dar înăuntru sunt norişori de arome, ore liniştite.
Vânt şi ploi, venind dinspre mare,
Au adus răcoare deasupra şi în jurul lacului,
Alungând zăpuşeala înăbuşitoare
Din pavilionul unde s-au adunat oaspeţii mei.
... Deşi stânjenit de înalta mea poziţie oficială,
Într-o vreme când oamenii de rând duc o viaţă nefericită,
Încercăm să alungăm un pic grijile
Şi să ne simţim ca între prieteni, bucurându-ne de peisaj.
Cu toate că pe masă nu se află peşte şi carne,
Fructe şi legume sunt din belşug.
... Ne înclinăm, ne luăm cupele cu vin,
Ne concentrăm atenţia spre poezii minunate.
Când mintea este înflăcărată, corpul devine uşor
Şi are sentimentul că ar putea pluti în vânt.
... Suzhou este un centru faimos pentru literatura lui;
Iar voi, scriitorii, veniţi aici,
Sunteţi dovada că numele ilustru al unui ţinut
Este dat de lucruri mai de preţ decât averile.

poezie de Wei Yingwu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice problemă cred că am, ea se îndreaptă cu paşi repezi spre rezolvare când atenţia mea începe să se multe de la exterior şi de la problemă, spre interior şi spre bogăţia mea interioară. În lumea superficială a soluţiilor cu liniuţă, a fast-food-ului, a superficialităţii, este absolut normal să existe depresie, infidelitate şi sărăcie. Fericirea şi împlinirea, iubirea şi entuziasmul, sensul neclinitit al vieţii, sentimentul de valoare personală, sunt lucruri minunate rezervate celor dispuşi să muncească pentru ele în această lume. Într-o altă lume, poate ele vin de la sine fără niciun efort. În această lume, efortul e condiţia vieţii. Să plângi de milă unui om ce are greutăţi e ca şi când ai aduce bocitoare de fiecare dată când un cunoscut a făcut febră musculară de la sport. Greutăţile, problemele şi necazurile sunt aici să te formeze şi nimic mai mult. Nici o suferinţă nu este inutilă şi toate servesc unui scop superior pe care nu eşti capabil să îl vezi în momentul producerii suferinţei pentru că o iei ca pe un afront personal şi eşti prea implicat în poveste. Ai încredere că tot ce se întâmplă este spre binele tău!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi eu ca voi...

sunt şi eu ca voi, un om cu noapte şi de toate,
nu sunt poet şi nici n-am fost, înşir doar gânduri aranjate,
prea cult nu sunt, dar nici incult, am mai citit, chiar şi sonete,
le am pe-aici, pe foi de gând, sub ochii mei revin în trepte

când scriu în versuri, doar ce văd, ce gândul nopţii îmi dictează,
nu fac decât, ceva în plus, un strop de lacrimă cedează,
atunci din amintiri, de vânt, vă suflu vouă cu neştiinţă,
cuvintele, pe-un rând şi-un rând, poate vă e de trebuinţă

nu sunt mai breaz, sunt doar un om cu veselia îndurată,
ascunsă sub atâtea dăţi, de clpe, ce-am trecut prin viaţă
şi vreau să râd, şi vreau să plâng, aşa trăiesc şi eu mai bine,
urcând în cer, din alb pământ, pătat cu iernile din mine

de m-aţi vedea, o clipă doar, aţi înţelege de îndată,
că sunt normal, că n-am habar, de clipele ce mă aşteaptă
şi râd de voi şi râd cu voi, apoi iar râd, chiar şi de mine
şi fug în ploi, alerg în ploi, mă spăl încet de-a mea ruşine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni

Oamenii sunt cruci, oamenii sunt stele,
oamenii sunt inimi, doruri, visuri, cânt.
Oamenii sunt nori, ploi, vânt şi durere,
într-un fel în Ceruri, altfel pe Pământ.

Oamenii culeg gânduri semănate,
pentru visteria sufletului lor.
Cu ele plătesc zilele-adunate...
Bani... strânşi pentru pleoape ce se-nchid când mor.

Copiii de ieri, sorii dimineţii,
ca îngeri sau demoni asfinţim, pe rând.
Toţi venim Lumini, dar în dansul vieţii,
ne stingem c-un zâmbet sau sfârşim urlând.

Oamenii sunt cruci, oamenii sunt stele,
oamenii sunt nori, ploi, vânt şi durere...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziceţi că eu n-am prieteni? Am prieteni şi societatea lor mi-e foarte plăcută. Prieteni din toate ţările şi toate timpurile. Ei întotdeauna sunt lângă mine. Când îi chem, vin, când îi întreb îmi răspund. Unii din ei îmi povestesc despre cele ce s-au întâmplat în timpurile trecute; alţii îmi spun ce se întâmplă în timpurile de faţă. Unii mă învaţă să trăiesc bine; alţii să mor bine. Ceilalţi prin veselia lor îmi risipesc grijile şi necazurile, unii îmi oţelesc inima în suferinţă; alţii mă învaţă să dispreţuiesc poftele inimii. Unii mă poartă de mână pe drumul cunoştinţelor; alţii mă îndreaptă pe cărarea virtuţilor. Vreo răsplată pentru atâtea binefaceri nu cer; nu cer nimic decât adăpostul unei încăperi modeste unde să fie scutiţi de pulbere. Când ies din casă îi iau cu mine pe cărările pe unde merg. Le plac mai mult decât zgomotele oraşelor, liniştea câmpurilor şi umbra arborilor. Şi ştiţi voi cine-mi sunt aceşti buni şi nedespărţiţi şi atât de puţin pretenţioşi prieteni? Prietenii mei, cărţile!

citat celebru din Petrarca
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dovadă de necontestat

Nu pot să te descriu
mai mult decat aş putea pune pentru întâia oară un lucru
acolo unde acesta se află deja.

Dacă aş putea face o scară din lumină
sau pieptăna părul unei fete din vis cu un pieptene real,
sau să torn o masă în carafă...

Nu sunt bun la lucruri imposibile.
Şi acesta este motivul pentru care sunt convins
că te voi voi iubi întotdeauna.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Complot

Sunt o furnică jos, în pământ,
Sunt rămurică în ploi şi în vânt,

Sunt o pedală-n roţi de olar,
Sunt o petală-n câmpul stelar,

Sunt un firicel dintr-un izvor,
Sunt un căpeţel de peţiol,

Sunt bob de grâu din moara de vânt,
M-adun în pârâu, din când în când.

Sunt o stihie a-ntregului tot,
Când moartea şi viaţa cad la complot.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Trebuie să mergi la biserică pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu? A. M: Când şi unde te-ai desprins de Dumnezeu, de trebuie să mergi într-o "biserică" ca să te reîntorci la EL? Cel mai mare păcat al tuturor timpurilor este religia, ea scindează Absolutul, Numenul în fenomen adică, credincios şi Dumnezeu. Cel mai mare păcat al tuturor timpurilor este religia pentru că îţi vinde separarea la preţ de mântuire, ce boală o fi asta? Toate religiile nu sunt nimic altceva decât cultura separării şi prilej de războaie. Dar de ce, nu să fii mântuit, ci să te topeşti în inima lui Dumnezeu Aici, dar de ce nu Acum şi nu într-o "biserică" sau în halucinanta "viaţă de apoi"? Oare Dumnezeu e atât de redus încât să stea într-o biserică sau el este pretutindeni? Cum ar putea fi Dumnezeu intermediat de fiinţe care nu se cunosc nici măcar pe ele şi care vând separare la preţ de viitoare (eventual la Sfântul Aşteaptă!) mântuire, unitate?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt... suntem

Sunt poem... suntem noi,
Poeme de vânt
Împărţite la doi,
Poeme de vânt
Coborând pe pământ
În tornade şi ploi.
Sunt tornadă – acoladă
Deschisă spre plus infinit...
Sunt ecoul fugit
Din mine, spre a te căuta
În poeme virgine
Sunt... sunt a ta.
Sunt tăcere şi sunt tic-tac-ul sângelui
Ce clocoteşte
În inima mea...
Sunt, eşti... goana spre stele
Sunt – ultima stea ce apune
În inima ta.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar şi iar şi iar vă reamintesc, observă ceea ce nu se mişcă din tine. Dacă fugi tot timpul cu privirea în afară vei vedea ceea ce se schimbă. În afară, chiar şi în tine pentru că ai să te uiţi în oglindă sau o să-ţi spună nu ştiu care "vai, ce ai îmbătrânit.." Dar când pentru prima oară mergi cu atenţia înăuntru şi observi ceea ce nu se schimbă, vezi că Viaţa nu are "viaţă" pentru că Viaţa n-are un timp. Dragii mei, Viaţa este atemporală! Corpul, efemerul care apare, temporarul care apare în Ea, apare şi dispare. Are 10 ani, are 15 ani. Dar Viaţa nu are "viaţă". Viaţa nu are timp!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când stau cu voi la masă

Când stau cu voi la masă
Şi închin un pahar cu vin.
Viaţa îmi pare mai frumoasă,
Îmi pare un vis sublim!

Vă ascult cum vorbiţi,
Despre nişte lucruri atât de banale,
Dar sunt mulţumit că soarta
V-a scos în a mea cale.

Eu nu sunt ca voi
Şi voi nu sunteţi ca mine,
Dar când suntem împreună
Zilele îmi par mai calde, mai senine.

Hai să fim uniţi,
Hai să fim oameni de omenie,
Căci viaţa e scurtă şi trebuie trăită
în pace şi veselie,

Când stau cu voi la masă
Şi mâncăm din aceeaşi pâine,
Atunci ştiu că Dumnezeu e cu noi,
Atunci înţeleg că Dumnezeu e cu mine.

poezie de Vladimir Potlog (2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea din jurul meu

Lumea din jurul meu este gri,
porumbeii sunt gri, zorii sunt gri, furtuna este gri.

Numele cu care-i chem sunt frumoase–
iar eu mă întreb unde se tot duc.

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că eu sunt un far

Voi sta mereu de veghe,
Pentru că eu sunt un far.

Voi vedea doar ceea ce este bun,
Pentru că eu sunt un far.

În ceaţă, confuz, voi căuta răspunsuri,
Pentru că eu sunt un far.

Ajut toate navele de pe mare,
Pentru că eu sunt un far.

Stau nemişcat într-un singur loc,
Pentru că eu sunt un far.

Mă descompun încet, din interior,
Pentru că eu sunt un far.

Îmi duc singur toate zilele vieţii,
Pentru că eu sunt un far.

Nu voi căuta niciodată o pereche,
Pentru că eu sunt un far.

* 20 August 2022 - Ziua Internaţională a farurilor

poezie de Wuji Shiu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La est de oraş

Captiv în birou de-a lungul întregului an,
Am ieşit din oraş, dorind să fiu liber în dimineaţa asta
Acolo unde sălciile dau un înţeles vântului
Şi unde dealurile verzi mai uşurează grijile lumii.
Mă odihnesc sprijinit de un copac
Sau hoinăresc în amontele şi în avalul fluviului.
... Ceaţa a umezit iarba frumos mirositoare;
De undeva, un porumbel îşi cheamă perechea.
... În liniştea din jur mintea îşi găseşte pacea,
Dar, încărcată de griji, devine curând iarăşi alertă...
Aici, într-un sfârşit, îmi voi construi o cabană,
La fel cum a făcut Tao Qian, în vremurile de demult.

poezie de Wei Yingwu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntunec, Doamne

Mă-ntunec, Doamne, iar mă-ntunec,
de atâtea ploi şi vânt
nici umbre nu mai sunt, nici bucurie,
rostogoliri duşmane de ape peste case,
dar nu vreau să mă înec
ci să trăiesc în lume pe pământ
fără de teama plumburie
ce mi-a intrat în carne şi în oase,
de încep de-acum s-alunec.

Lasă-mă să-mi revin, să cred în tine
cu tot ce am în mine mai de preţ,
ştiu că mă pot risipi ori pierde
în repetatele încercări
pe care nu le ştie nimeni când mai vin,
dar poate şi aici e loc de bine,
iar din îndemnul tău măreţ
voi construi o altă casă verde
de se vor naşte blânde vindecări
şi iar va curge-n mine har divin.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare mamei

Sunt mulţumit mamă,
nu-mi trebuie nimic.
Am doar o rană
în piept
ce-mi sângerează
necontenit.
Încolo sunt sănătos.

Aici am copacii mei
aici am izvorul
dar mai ales ştergarul înrâurit
cu care-mi zvânt lacrimile
când adeseori visez.

Am un Eminescu,
un Creangă
şi-un Blaga
cu care mai pot vieţui
în "acasa" mea!

Mai am un Dumnezeu
deasupra şi în mine.
Şi-n cuvintele Lui
îmi înţeleg spirtualitatea.

Aici am sufletul
aici am iarba
aici îmi este coloana
aici îmi este infinitul.

Toate astea sunt lângă inimă
în odihnă
şi înţelepciune
cu întreaga dragoste
a vieţii eterne...
Sunt mulţumit, mamăă!

poezie de Nicu Petria din ziarul "Oltul" din Slatina (18 noiembrie 2010)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul marinar

Am trecut pentru ultima oară de far, prieteni,
Voiajul meu cel lung s-a terminat;
Acum mă odihnesc aici şi, liniştit,
Privesc lumina soarelui la scăpătat,

Un fel de surâs vesel deasupra
Imensităţii reflectând azurul, liberă şi-adâncă.
Voiajul meu cel lung s-a terminat, prieteni,
Dar, o, această inimă a mea e încă

Acolo unde orizontul întâlneşte marea!
Voiajul meu cel lung s-a terminat...
Dar cât mai pot rămâne liniştit aici, prieteni,
Privind lumina soarelui la scăpătat?

Ce-înseamnă-o viaţă trăită-n linişte, prieteni,
Când fiecare briză zburdă-n libertate,
Când fiecare furtună care se abate
Îmi aduce mesaje de departe?

Cum poate cerul fi oare luminos,
Pentru că totul de soare-i luminat,
Pentru cel care iubeşte marea, prieteni,
Şi ştie că voiajul lui s-a terminat?

Cum s-ar putea compara, prieteni,
Un an pe pământ cu o zi – pe mare?
Ah, cântecul fiecărei adieri de vânt
Răscoleşte câte- o amintire care doare!

Am trecut pentru ultima oară de far, prieteni,
Voiajul meu cel lung a devenit trecut –
Şi trebuie să privesc soarele la scăpătat,
Tot mai galben şi mai palid cu fiece minut.

Paşii mei nu mai sunt uşori, prieteni,
Cum erau odinioară, nici trupul drept;
Şi uneori, răpus de oboseală,
Capul îmi cade greu pe piept –

Dar, deşi-s bătrân şi uzat de vreme,
Valurile dansând libere pe-întinsa mare
Nu contenesc să-mi bată-n sufleţel, prieteni,
Să cânte şi inima să-mi înfioare!

poezie de Margaret Elisabeth Sangster, 1838-1912, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curăţenie

Este bine câteodată să faci curat în casă,
periodic, să mai scuturi din praf,
după care, cu un nou paragraf,
să-ţi scrii cartea, aşa, cum îţi pasă!
Eu voi începe chiar de astăzi lucrarea
şi voi îndepărta mai întâi supărarea.
Voi şterge praful de pe perete
unde se-ascund nostalgii şi regrete,
apoi, cu un pămătuf auriu,
voi şterge cuvântul "tarziu"
căci e prea tomnatic şi arămiu!
Voi scutura, pe rând, toate cărţile despre viaţă,
pentru că sunt vechi şi legate cu aţă,
iar dintre cele noi, voi scutura câteva,
doar pe acelea ce sunt aproape de inima mea!
Pe jos voi şterge profund, apăsat,
pentru că prea des au călcat
paşi străini venind din afară,
ce s-au lipit de parchetu-mi, de ceară...
Vreau ceva mai personal, mai curat,
să nu mai intre nimeni în casa mea încălţat,
şi-mi promit că n-o să rămână niciunul pe tuşă,
pentru că pe toţi o să-i pun să se descalţe la uşă.
Aşa n-o să-mi fie toată munca-n zadar,
şi peste o zi, să fac curăţenie, iar...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taverna

Toata ziua mă gândesc la asta, apoi, noaptea o spun.
De unde vin?
Şi ce trebuie să fac?
N-am idee. Sufletul meu este de altundeva, sunt sigur.
Şi intenţionez să o sfârşesc acolo sus.

Aceasta beţie a început în altă tavernă.
Când o să revin în acel loc,
Voi fi complet treaz. Ȋntre timp,
Sunt ca o pasăre de pe alt continent, locuind această coştereaţă.
Vine ziua când îmi voi lua zborul –
Dar cine e acum în urechea mea şi-mi ascultă vocea?
Cine rosteşte cuvinte cu vocea mea?

Cine mă priveşte în ochi? Ce este sufletul?
Nu mă pot abţine să tot întreb.
Dacă aş gusta o înghiţitură de răspuns,
M-aş putea elibera din această închisoare a băuturii.
Nu mi s-a cerut acordul pentru a veni aici – şi nu pot să plec pe aceaşi uşă.
Oricine m-a adus aici, va trebui să mă ia din nou acasă.

Aceste versuri... Niciodată nu ştiu ce o să spun.
Nu planific asta.
Când sunt dincolo de a le spune, devin foarte tăcut şi rareori rostesc ceva.

Avem un butoi enorm de bere, dar nu sunt halbe.
Pentru noi este în regulă. Ȋn fiecare dimineaţă
Suntem îmbujoraţi, iar seara suntem îmbujoraţi din nou.

Ei spun că noi nu avem nici un viitor.
Au dreptate – Iar asta pentru noi este perfect.

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi fluturii plâng, nu-i aşa?

Plâng când văd petalele florilor
rupte de vânt;
în nopţi,
cerniţi
de singurătate
Plng când se îneacă în roua ierbii
şi in ploi;
când nu zăresc copii
purtători de bucurie şi viaţă
în jurul lor.
Plang când le este întrerupt valsul cu soarele
şi nu mai aud
simfonia pământului;
când le sunt strivite aripile.
Prinşi devin trişti,
se lasă ofrandă
şi mor.
Sunt simbolul
sufletului şi al femeii.
Ea - plânge în singurătate
când îi sunt ucise
visele.
Zborul amândurora
în lumină,
o zbatere pentru viaţă
şi de trecere în lumea
de dincolo!

poezie de Angelina Nădejde (1 februarie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul pădurii

Mă adâncesc în lumea de mister,
Prin locuri necălcate niciodată,
Luându-mi numai gânduri ca reper
Şi-ncrederea, demult verificată.

De linişte, nu pot să mă-nspăimânt,
Iar tot ce văd e plin de frumuseţe
Ce mă pătrunde-asemeni unui cânt
În catedrala plină de tristeţe.

Iar cântul mă inundă, fredonez:
Mi-e greu să cred, dar eu, ca prin minune,
Am voce, mă pricep şi... nu visez,
Iar mintea, să continui îmi impune.

Îmi văd de drum cântând. Sunt fericit
În lumea care nu mă înfioară,
Ci mă atrage, într-un fel tacit,
Spre locuri neştiute în afară.

Ajung la un izvor şi mă opresc,
Iar tot ce-aud acum e doar un clipot
Al apei cristaline ce-o privesc
Scurgându-se la vale într-un şipot.

Privesc în jur, e totul ca un vis
Puţin neclar, dar, unele-amănunte
Îmi dau senzaţia de nedescris
Că locu'-n care sunt e doar o punte

Prin care pot pătrunde, dac-aş vrea
Spre sufletul pădurii seculare
De unde, nu sunt sigur, s-ar putea
Să-mi desluşesc trăiri imaginare

Sau să-mi explic de ce, atunci când cânt
Îmi pare că o voce mă susţine,
Iar frunzele pădurii, fără vânt,
Îmi şuieră acordurile fine

Pe care îmi aşez perfect un vers
Din cele care-mi sunt, cumva, dictate.
Deşi nu am făcut niciun demers,
Sunt prea ne-singur în singurătate.

Mă simt privit de peste tot, ciudat,
În jurul meu, apar la suprafaţă
Atâtea lucruri noi. Da, am aflat:
Pădurea are suflet. Este viaţă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!