Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Tristețea pierdută

Pânze de amurg vin pe geana zării,
Forfota se-mbată din pocal de stea.
Seara rozalie peste buza mării
Fâlfâind din aripi alene venea.

Umbre minunate se învârt în aer,
Alte labirinturi se deschid în nou,
Viața ei trecută e închisă în caier
Și bătută-n cuie undeva-n cavou!

Fremătând în zare asfințitul arde,
Bucuria-i mugur pe un ram de vis.
Ea, prin sine fuge ca pe bulevarde
Uitând ce-nseamnă numele abis!

Zorii de mătase ai descătușării
Îi răsar în suflet pe albastre punți,
Fremătă și râul în argintul verii
Izvorât pe buza stâncilor din munți.

S-a trezit la viață, totu-i sfânt și bine
Se aprinde-n suflet dorul de înalt;
Cântecul iubirii se întrecea pe sine
Scos din lira-i verde de un nou Herald.

Umbre de-ntuneric i-au fugit din cale,
Soarele-n căpăstru îl scoate din nori,
Mii de flori așează pe întinsa vale
Și din zări își cheamă hoarda de cocori!

Cheamă primăvara cu roza-i trăire;
Fâlfâie albastrul din Voroneț tras,
Iar azurul vesel făcând pomenire
Își cântă tristețea la iconostas!

Bună dimineața, soarelui îi zice
Florilor devreme deșteptarea dă.
Se ridică tandră ca un mac prin spice
La izvorul vieții în parfumuri stă!

Of! albastră viață în ram mugurită,
Of! izvoare roze scăldate-n câmpii,
Voi primiți în brațe luna aurită
Când albă trimite razele ei vii!

Pline de înțelesuri zările se avântă,
N-o mai doare astăzi timpul ce trecu
Inima-n petale de roze cuvântă.
Să vină deasupra-i curcubeul vru!

A plecat necazul singur pe cărare
Și peste tristețe zările au nins,
Pentru totdeauna liliacu-n floare
Și-n înflăcărare iarăși este prins!

Plină de iubire, cu visele-n urcare,
Ca o fetișcană sare într-un picior.
Cu,, Bună dimineața" salută o floare
Ce-și spală petala-n apa de izvor!

Nicio mărginire nu mai are margini,
Formele de forme văduvite sunt;
Fâșii de lumină încărcate-n sarcini
Toarnă mierea lunii rece pe pământ!

Eu, venit din ocnă, nu o pot distinge
De Luna adevărată, că erau la fel.
Cineva din ceruri, soarele ca minge
Mi-l aruncă-n brațe ca pe clopoțel.

Inima în flăcări doruri multe cere,
Feriga mi-ajunge să-ncropesc un pat.
După ce ulciorul i-am umplut cu miere
Soarele, ca minge, tot ei i l-am dat!

poezie de din Mi-e dor de cineva ca tine (10 decembrie 2011)
Adăugat de Nicolae RoleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Te-aștept in seara de Crăciun

Cu Soarele te-aștept, iubita mea,
În ceasul când tot cerul luminează
Zăpezile căzute peste munți și brazi
În care Regele urmează să se plimbe.

Te-aștept cu Regele la o răscruce,
Acolo unde ne-am îmbrățișat cândva,
În locul unde buza Soarelui era în sânge,
Iar Luna lăcrima pe-ascuns de dorul lui.

Vreau vezi cum Soarele se-neacă
În ape și-n omătul ce îmbrăcă lumea,
stingem dorurile noastre sub cămăși
Cu îmbrățișări și șoapte de iubire.

Cu Luna să te mângâi pe obraji și umeri
Din care am să strâng ninsorile căzute,
Cu sărutări am să-ți topesc mirările din ochi
Și cozile de porumbei căzute peste tine.

În fața cerului am să te cânt, iubita mea,
Așa cum heruvimii cântă pentru Domnul,
Îngenuncheat am să colind în fața ta
Și-n numele Iubirii ce nu se vrea ucisă.

Am colind cu cetina până în zori de zi
Chiar dacă gerul o să-mi taie răsuflarea,
Din ochii Soarelui voi cere raze înduioșătoare
Cu două suflete îmbrățișate-n brâul Iernii.

Te-aștept în seara de Crăciun, iubita mea,
Să nu mă pierd prin lume ca și vântul,
Să pot aprinde-n sobă lemnele de brad
Și-o lampă din perete ce îți duce dorul.

Te-aștept în seara de Crăciun, iubita mea,
te colind cu floare roșie de crăciuniță
În timp ce-n praguri o s-aștepte mieii albi
ieși la ei cu coșul plin de mere și colaci.

Te-aștept în seara de Crăciun, iubita mea!

poezie de (13 decembrie 2018)
Adăugat de Adelina CojocaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantina Gina Dumitrescu

Ninge primăvara

În curtea mea ninge
din razele Soarelui cu flori
născute-n căldura trupului primăverii,
din trunchiul Răsăritului
mângâind inima mea
cu iubire și dragoste eternă
pentru fulgul petalelor roz,
ce se așează pe pământul
dornic de frumos și Lumină
este primăvară în sufletul meu,
este timpul mărturisirilor,
ce sunt așezate cu grijă
în inima petalelor ninse
din razele Soarelui celest,
ninge peste mine curcubeul
și-mi fredonează vântul,
cântul primăverii,
verde crud și inimă albastră,
acoperite de ninsoarea eternității
care stă prinsă-n părul nemuririi
rupte din culorile, anilor vieții
ninge-n straturile infinitului
cu primăvara vieții terestre
așezată pe un vârf de ac,
ce se învîrtește printre ninsoarea
zorilor zilelor,
rostind cu Soarele primăverii
cuvinte-cheie venite
din ninsoarea echinopțiului
spunându-mi"ai grijă de tine"
ninge cu stele și petale de trandafir,
ninge cu îngerii și Lumină
peste sufletul meu auriu!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantina Gina Dumitrescu

Ninge primăvara

În curtea mea ninge
din razele Soarelui cu flori
născute-n căldura trupului primăverii,
din trunchiul Răsăritului
mângâind inima mea
cu iubire și dragoste eternă
pentru fulgul petalelor roz,
ce se așează pe pământul
dornic de frumos și Lumină
este primăvară în sufletul meu,
este timpul mărturisirilor,
ce sunt așezate cu grijă
în inima petalelor ninse
din razele Soarelui celest,
ninge peste mine curcubeul
și-mi fredonează vântul,
cântul primăverii,
verde crud și inimă albastră,
acoperite de ninsoarea eternității
care stă prinsă-n părul nemuririi
rupte din culorile anilor vieții
ninge-n straturile infinitului
cu primăvara vieții terestre
așezată pe un vârf de ac,
ce se învîrtește printre ninsoarea
zorilor zilelor,
rostind cu Soarele primăverii
cuvinte-cheie venite
din ninsoarea echinopțiului
spunându-mi "ai grijă de tine"
ninge cu stele și petale de trandafir,
ninge cu îngeri și Lumină
peste sufletul meu auriu!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantina Gina Dumitrescu

Ninge primăvara

În curtea mea ninge
din razele Soarelui, cu flori
născute-n căldura trupului primăverii,
din trunchiul Răsăritului,
mângâind inima mea
cu iubire și dragoste eternă
pentru fulgul petalelor roz,
ce se așează pe pământul
dornic de frumos și Lumină.
Este primăvară în sufletul meu,
este timpul mărturisirilor,
ce sunt așezate cu grijă
în inima petalelor ninse
din razele Soarelui celest.
ninge peste mine curcubeul
și-mi fredonează vântul,
cântul primăverii...
Verde crud și inimă albastră,
acoperite de ninsoarea eternității
care stă prinsă-n părul nemuririi
ruptă din culorile, anilor vieții.
ninge-n straturile infinitului
cu primăvara vieții terestre
așezată pe un vârf de ac
ce se învîrtește printre ninsoarea
zorilor zilelor.
Rostind cu Soarele primăverii
cuvinte-cheie venite
din ninsoarea echinopțiului
îmi spui: "ai grijă de tine!"
Ninge cu stele și petale de trandafir,
ninge cu îngerii și Lumină
peste sufletul meu auriu!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Transformare

Susură prin munte, un izvor,
Se aruncă-n lume, călător,
A plecat de sus, din înalt,
S-a lăsat în vale, în neant.

Vesel și zglobiu, nu se teme,
Se va-ntoarce-aici, dup-o vreme,
Limpede, senin, ca o joacă
Pleacă înspre vale, să se-ntoarcă.

Se-mpletește-n cale cu un pârâiaș,
Fratele mai mare, mai poznaș,
Iar la confluență se învolburează
Când se-adună-n brațe și dansează.

Merg îmbrățișați spre un râu
Și se-ncing tustrei într-un brâu,
Duc cu jocul lor, în aluviu,
Bucuria vieții, într-un fluviu.

Hora s-a lărgit, pe sub soare,
Drumul se sfârșește, într-o mare!
Arșița-i ridică, într-un nor,
Noru-i poartă iarăși, la izvor.

Ăsta-i ciclul vieții, de nu știm,
Am crezut viața e ca să murim
Și că am venit doar procreăm,
Însă nu ne ducem, noi ne transformăm!

Din sămânță-n floare, din crenguță-n pom,
Apoi, din iubire, în copil, în om,
Din puștanii veseli devenim adulți,
Mai albim puțin și suntem cărunți.

Singuri am venit! Ne iubim... în doi,
Învățăm cu timpul, cum spunem, noi!
Ne-nvârtim în cercuri și uităm, desigur,
Că plecăm spre moarte, câte unul, singur.

Suntem ca izvorul care se transformă,
Doar că nu-nțelegem, încă, sub ce formă,
Fără simțim, tragem doar concluzii:
În material, suntem doar iluzii.

Asta este lumea! Luptă și se zbate!
Sufletul și-l uită, undeva, departe,
Timpul nu ne iartă, ne ia din putere,
Pentru ce ne-a dat, el tribut își cere!

Ne-ntrebăm, retoric, când îmbătrănim,
Pentru ce ne naștem, pentru ce trăim?
Oare ce e viața? De ce chinuim
Dacă într-o zi tot o să murim?

Când n-avem putere ne mai mișcăm
Și privim în urmă, oare ce aflăm?
Ce ne mișcă oare? Oare ce să fie?
Ce motor ascuns ne energie?

Pentru ce-am venit, care-a fost menirea?
Banii și averea??? Nu, era iubirea!
Patimă, iubire, lacrimă și zâmbet,
Toate-aceste stări, au un nume: suflet!

Oameni lângă oameni, oare cât petrecem?
Din pământ suntem, în pământ ne ducem!
Când ne transformăm? Nici n-avem de știre!
Ce luăm cu noi?
Suflet și iubire

poezie de (4 decembrie 2015)
Adăugat de Florentina MitricăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dimineața

I

Din soare,
Ca pe gura unei amfore prea plină,
Răsturnată
De pe-un umăr gingaș de virgină,
Dimineața
Toarnă din belșug lumină
Peste valea toată.

Și natura-n pripă deșteptată,
Parcă poartă pleoape amețite
De lumina ce-a venit deodată,
Peste dealurile adormite.

Jos în vale,
Văl subțire se adună
Dintr-un praf ce-a cărunțit în noapte,
Din tot praful străveziu de lună
Ce-a căzut pe grâurile coapte.

Nourași de ceață străvezie
Peste care, alb, seninul cerne:
Parcă-nsamnă niște albe perne
Pe un pat nestrâns care-ntârzie.

Peste satul încă adormit
Și pe valea iazului cu stuf,
Fumul dimineții liniștit
Se așază moale ca un puf.

Și prin vălul scânteierii roze
Nu te poți uita la răsărit;
E-acolo ceva nedefinit,
E cascada unei nebuloze.

II

Și Dimineața,
Stând încă în genunchi
Cu fruntea-i albă ridicată-n zare,
Ca pe gura unei amfore,
Din soare,
Toarnă din belșug lumină,
Mănunchi după mănunchi.

Și Dimineața,
Înseninăndu-și, de răcoare, fața,
Cu părul ei de aur, despletit,
Ridică amfora ei plină
Tot mai sus, -
Și-acum în picioare
Pe zarea de la răsărit
Toarnă mereu din soare
Până ce moare,
Cu fața la apus.

poezie celebră de din Floarea pământului (1920)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Aripile de dimineață

Am încercat zbor,
dar toți îmi spun aripile mele sunt pentru înot.
Mi-am încercat întâi aripile din somn,
Aproape reușisem.
Cu răsuflarea tăiată planam peste câmpii albastre și domuri înalte,
mă înălțam și coboram aievea.
Cât vis era în zbor și-n vis câtă zburare
când se-ncheiau sub aripi
imensități albastre-n continuă urcare!
Plutind pe mai departe,
din aurora boreală mi-am tăiat o parte.
Erau minunate ca aripi, dar prea mari erau
și, când m-am rotit într-o parte,
amețită de-atâta adâncă imensitate,
au alunecat la nord, acolo unde erau învățate
să stea și să fluture.
Aripile de miazăzi când le-am vrut
pe la subsiori, când luam viraje, s-au descusut.
Într-o poiană, un fluture bătrân
mi le-a dăruit pe ale sale.
Spunea înțelepciunea vieții nu e să zbori,
Ci, cât mai mult, stai în nemișcare.
Cu-asemenea aripi subțiri,
care imediat mi s-au rupt,
gândești așa nu-i de mirare.
Atunci m-au găsit aripile de dimineață:
înalte, albe, sidefii, cusute fără ață,
parcă din nori, parcă din ceață,
parcă sunând a micșunele,
clopoței argintii la încheieturi,
pe margini, boabe de rouă cu stele,
nici cântec de leagăn doinind,
nici auz de pasăre albă auzind,
Urcând și sunând, spațiile deschizând,
sufletul înălțând
la marginile mării hodinind,
când apusurile vii cerurile-nchid,
fremătând în zori, peste mări, în argintii zale,
înotând prin ceruri umbrite de stele,
Mari cât ale crinilor petale.

C-o sete nebună de viață, de parcă
nicicând nezburând, nicicând neîncetând,
ar fi pornit din însuși izvorul de viață,
mai pure decât crinul,
mai limpezi decât seninul,
argint de porumbiță picurându-mi pe spate,
dor de zări și viață, dorul de departe,
dorul de lumină, lumină neâncetată,
neatinsă, neapropiată,
adevărată!

poezie de din Aripile de dimineață
Adăugat de mihai51Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Aripile de dimineata" de Dania Vasilescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.27- 14.99 lei.

În cânt de ploi pe flori de liliac

E primăvară verde, din pământ,
Prin firul ierbii, viața urcă-n cer.
Umbre de nori... pe adieri de vânt,
Mai lasă câte-o lacrimă de cânt
Peste cenușa iernii... din eter.

În mugur, vezi, tăcerea din zăpezi.
Bobocul vieții stă să iasă iar.
A mai trecut o zi către amiezi,
Privirea ei... îndeamnă, te crezi
Un călător, prin foi de calendar.

Povara florii, este iar... miros.
Blândețea din petale s-a desprins,
Din când în când se leagănă spre jos,
Frumos ca un balsam... dar dureros,
E semn că timpul iarăși a învins.

Un flutur se hrănește din culori,
Mantaua lui o spune grăitor.
Trecut, prin cine știe câte flori...
Dar să-l lăsăm, oricum destui fiori
Ne calcă pe privire, izbitor,,,

Parcă s-a scurs un colț de paradis.
De-atât frumos și gândurile tac,
Ferestrele din ceruri s-au deschis,
Curg rătăciri pe margine de vis
Și cânt de ploi,,, pe flori de liliac.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioana Gărgălie

Azi...

Azi mi-am prins în păr fire de argint
Nu am multe toamne...(Ce frumos mă mint!)...
Am doar primăveri, în lila mă îmbrac,
Sunt în anotimpul florilor de mac

În zori mă trezesc cu privighetori
Ciocârlia-mi urcă triluri pân' la nori...
Eu culeg din lan roșii flori de mac,
Spice și cicoare... cunună să-mi fac

Cu privirea sus, dincolo de nori,
Iau din cer azurul și îl pun în flori
Și din albăstrele îmi fac un buchet,
Lângă ele pun un surâs discret...

Îmi pun la urechi cireșe- cercei
Și mă ninge vara cu floare de tei
Cu parfum de roze seara mă răsfăț
Să nu vină iarna!... Nu vreau îngheț!...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ieșite din pământ

Și iarna asta curge prin râuri strălucind
Iar razele din soare sorb viața aburind...
primăvara orbește-n frig și vânt
Cu ghiocei, cu suflet ieșite din pământ...

Trăim de ieri și până mâine seară,
Urlăm la luna plină, minunați de umbre
Ne vom spăla în mare mai la vară
Și vom uita de clipele destul de sumbre...

Nu scapă nici un om plin de rutină,
Nici umbrele nu-s colorate în lumină...
Trec zilele de ieri și până mâine
Azi de-aș trăi, mușc din pâine!

Prin apa bălților mă oglindesc cu talpa
Iar în noroi îmi las amprentele-mpietrite!
Voi servi în pofta prezentului supa
De mii de anotimpuri vii, nedefinite...

Și iarna asta curge prin râuri strălucind
Iar razele din soare sorb viața aburind...
primăvara orbește-n frig și vânt
Cu ghiocei, cu suflet ieșite din pământ...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu te-aștept

Azi nu mai cat prin amintiri
Când strălucește luna ;
Prin păr, nu ești îmi răsfiri
Cu dor ca-ntotdeauna.

Nu mă așez la privegheat
Cum soarele răsare -
Cu bună pace șed în pat,
În piept numai doare.

Nu-mi mai trec nopți neasfințit
Când liniștea se lasă,
Mi-e focu-n vine domolit
Și gânduri nu m-apasă.

Nu lăcrimez neînțeles,
Nu mai doinesc pe cale,
Nici ciocârlia de prin șes
Nu mai tânguie-a jale.

Eu nu te mai aștept să-mi vii
În susur de izvoare...
Răsar pe cer steluțe mii
Ce n-au să mă-nfioare.

Din toate, azi a mai picat
Din deznădejde una
Și nu mă mustră vreun păcat,
Nu mă blestemă luna

Căci te-am iubit mai înadins
Cu fiece clipită
Ce nu m-a vrut în paradis
De dragoste-mplinită.

De voi sui din nou pe cer
Cu vise călătoare,
Iubirii stelelor ce pier
Nu-i voi mai da crezare.

poezie de (octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ne vom iubi

Ne vom iubi până soarele atinge luna
Și marea va urca din nou pe munte.
Când curcubeul va îmblânzi furtuna
Te voi purta pe brațe peste a vieții punte.

Am te plimb prin lumi necunoscute
Căutând Edenul ascuns în Amazon,
Vom rupe harta lumii doar de noi știute
Ce va forma simbolic al nostru blazon.

Vom înfrunta potopul din apocalipsă,
Povești vor scrie zeii, martor va fi timpul.
Cum o mica buturugă formează o eclipsă,
Iubirea ce ne leagă va răsturna olimpul.

Îmbrătișați o să pășim și – n altă lume,
Iar, Dumnezeu, mirat printre atâtea rele,
Există și iubire durând de atâta vreme,
Ne binecuvântează: Iubiți – vă până veți ajunge stele!

Ne vom iubi până soarele atinge luna
Și marea va urca din nou pe munte,
Când curcubeul va îmblânzi furtuna
Te voi purta pe brațe peste a vieții punte.

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Renaște natura

Vin brize calde purtate de vânt
Și apa intră în pământ,
Mă păcălești tu primăvară
sunt muguri din nou afară.

Ciripesc păsări în grădină
Stau și ascult în surdină,
Florile sunt în reînviere
Și vor ieși în premiere.

Inima mea vrea primăvară,
Dar trebuie fie și flori afară,
Razele soarelui vin prin geam
Și trec ușor printr-un ram.

Iese la iveală un suflet înghețat,
E un ghiocel ce a renunțat
Și cred încă îi este frică
Pentru că are încă inima mică.

Mă rog de tine primăvară
fie frumos afară,
renaști din nou natura,
Să vină din nou aventura.

poezie de (23 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Înec pișcoturi și vă împărtășesc aureole

dintr-o cupă de șampanie se privește mai bine viața
cu tot amarul cu tot amnarul cu pânza penelopei
din vârful domului de la hiroshima la ceas de moarte
vă împart viața ca pe o bomboană cu lichior de roze
din când în când câte un veac de risipit pe iubire
cât să-mi crească îngeri din ram în ram primăvara
parcă în ciuda celor care cheltuie miliarde pe arme
eu cuceresc universul cu ceva mai mult de o lacrimă
și supun geometriei fiecare gâză zăpăcită de floare
doar așa să-mi râdă inima când îmi este așa soare
..............................
numai cine nu bate cuie în geam dimineața
nu înțelege de ce trebuie căutat buricul universului
acolo unde doi oameni își dăruiesc iubirea
..............................
nu despart apele
nu vă aduc minuni
doar vă ofer oglinda

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Muribundul

Soarele nu mai e sus,
Luna și ea s-a ascuns.
Din cer cade câte-o stea,
Semn moare cineva.

Dansul celorlalte stele,
Încheind un ritual
Se aduna-ntr-un altar
Ca să apară mâine iar.

Am o vedere de smoală
Totu-i negru... peste tot
E și o liniște nebună
Dar și o negură păgână.

Adio și m-am dus,
Mă așteaptă cel de sus.
Am de dat o socoteală,
De jos, din viața reală.

Și să spun sub jurământ
Tot ce am făcut pe pământ.
Se lasă negura pe sat,
Îmi pare rău că am plecat.

Soarele nu mai e sus,
Chiar și luna s-a ascuns,
Din cer cade câte-o stea,
Cred s-a dus cineva.

epitaf de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Topîrceanu

Noapte de toamnă

Murmur lung de streșini, risipite șoapte
Cresc de pretutindeni și se pierd în noapte.
Rareori prin storuri o lumină scapă
De-mi aprinde-n cale reci oglinzi de apă
Și-mi trimite-n față raza ei răsfrântă...

Ploaia bate-n geamuri, streșinile cântă.
Dar treptat, cu larmă potolită scade
Cântecul acestui tremur de cascade.
Tot mai des în preajmă umbre vii răsar,
Ploaia peste case pică tot mai rar

Și-n grămezi de neguri apele se strâng...

Lumea-ntreagă doarme, streșinile plâng.
Până când o rază de argint în zare,
Lămurind pe boltă straturi de ninsoare,
Lin desface umbra și de crengi anină
Scânteieri albastre, boabe de lumină.
Iar acum din taina cerului deschis,
Peste firea mută cad lumini de vis
Și-n troiene albe norii se desfac...

Dar când iese luna, streșinile tac.

*

Dormi, iubire dulce!...
Numai eu întârziu, singur pe cărare,
Farmecul acestei clipe călătoare...
Gândurile mele vin să te deștepte,
Din pridvorul tainic cobori pe trepte.
cobori în toamna limpede și rece
Și, visând cu mine clipa care trece,
Să-mi sporești tristețea ceasului târziu
Când, străin de tine, sufletu-mi pustiu
Va porni zadarnic, rătăcind pe drum,
sărute urma pașilor de-acum.

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade vesele si triste. Parodii originale. Migdale amare" de George Topîrceanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.99- 9.99 lei.
Marius Robu

Vis petrecut

Mai bine dorm decât să nu te am
Că visul mi-e mai darnic decât viața
Și-n el răsari ca frunzele pe ram
De-aceea toamnă-mi este dimineța.

Bună dimineața, dragoste din vis
M-am trezit cu toamna și-am venit în dar
-ți aduc o floare dintr-un paradis
Care se petrece singur și-n zadar!

poezie de din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Hora Drăgaicelor

Noaptea Sânzienelor,
Între cer și pământ...
Iubite de Lună și vânt,
Plutesc peste plaiuri...
Alaiuri de zâne cântând.
Cunune-mpletesc...
... din razele Lunii,
Din florile-alese
Proaspăt culese...
Din roua de seară...
Cunune-mpletite.
Soarele și Luna... de-or purta cununa...
Fi-vor numai Una
Apoi..., în pădurea bătrână...
Zâne la fântână
Așează pe ape,
Iubiri arzătoare, din raze de floare.
În noaptea minunată...
Se-arată atunci... odată...
Din dragoste-ntrupat,
Stejarul fermecat...
Razele Lunii,
I-au despletit cununa,
Și zânele-i țeasă
Din lumina-aleasă.
La rădăcina lui te-aștept,
Zburător purtat de vise.
În miez de noapte un sărut,
Pe buze îți voi pune.
În brațe să mă ții...
În ochii-ți mă pierd...
... până-n zori de zi...
Și zâne ne cânte,
Pe aripi să ne poarte,
De mână ne ținem,
Iubind în miez de noapte,
În noaptea fermecată.

folclor românesc
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă de galben

E miere-n grâul copt în lan,
E-n pâinea vieții aurie,
E miere-n suflet, an de an,
E pacea-n marea Românie.
E soarele pe cer lucind
Și luna fremătând pe cer,
Clopot cu glasul de argint,
Speranță, vise și mister.

E miere-n grâul copt în lan
Curgând în râuri de lumini,
Covor de frunze-autumnal
Și lacrimă de pelerini.
Mulți și-au ales ca etalon –
Un semn tacit de gelozie,
Gutuia coaptă, care-n somn
Se-aprinde iar ca o făclie.

E-n pâine vieții aurie,
Bobul de strugure-n cercei,
Puful suav de păpădie,
Speranțele din anii grei.
E-n galben miere și iubire,
Zbor lin de păsări de cristal,
Este lumina din psaltire,
Căldură, pace și amnar.

E miere-n suflet, an de an
Și-n vene miere curge, parcă,
E seva vieții doar un val.
Iar noi, aceeași veche arcă.
Din fagure, stropiți cu miere!
curgă-n voi ca un balsam,
Silabic, litere și semne
Și strângeți mierea gram cu gram!

E pace-n marea Românie.
Miere din floare de salcâm
Se strânge-n stup – lumină vie –
Mândria de a fi român.
Portal deschis spre alte lumi
La care cerșsetori așteaptă
La tâmple ninse, sub cununi,
O altă lege, mult mai dreaptă.

E soarele pe cer lucind,
Palat din alte veșnicii.
În umbra lui văd șiroind
Pârâu de pietre aurii.
Sunt sus, pe cer, înspre înalt,
Ascunși, peștii de aur azi
Și ninge aur pe-nserat
În munți încununați cu brazi.

Și luna fremătând pe cer
În gândul meu s-a prăbușit.
Poate că-i ultimul însemn
Ce în tăceri s-a irosit.
Mă dor la tâmplele de nea
Nămeții galben-aurii,
Tu vei rămâne-n viața mea
Precum o mamă pentru fii.

Clopot cu glasul de argint
Adormi pe portativ – un vis –
O clipă te-ai împotmolit
În firmituri de ametist.
Opal în piept de chihlimbar,
Iubirea azi s-a împărțit
Și plânge inima de jar
Dorul de clopot tânguit.

Speranță, vise și mister
În miere-ascunse astăzi sunt,
Trecând prin foc, trecând prin ger,
Trecând pe cer și pe pământ.
Mi-e trupul iarăși cânt de spic
Și vocea clopot de aramă,
Dar poate că n-aș fi nimic
De n-ai fi tu, iubită doamnă.

Speranță, vise și mister,
Clopot cu glasul aurit
Și luna fremătând pe cer...
E soarele pe cer lucind,
E pace-n marea Românie,
E miere-n suflet an de an
E-n pâinea vieții aurie,
E miere-n grâul copt în lan.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Jocul pasiunii

Lumina lui crea un joc de umbre
cu un efect ades hipnotizant,
purtându-te prin nori sau hăuri sumbre
în timpul vostru scurt și delirant.

Lumina ta se ascundea în umbră
și reflectai doar străluciri din jur,
acoperind alcătuirea sumbră
a unui suflet, parcă, imatur.

Cu vântul ce adie peste ape,
vin amintiri și-ai vrea fi uitat
tot ce ți-a scurs izvorul de sub pleoape
când, dintre voi, iubirea a plecat.

Privești spre strălucire, frumusețe,
cu-aceeași sete care te-a atras
în jocul pasiunii îndrăznețe,
vremelnic încheiat prin "Bun rămas!"

Te fascinează jocul de lumină
și uiți, din nou, de umbre și abis,
ți-o amintești și-ai vrea să mai revină
iubirea ce-a plecat în lumi de vis.

poezie de din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook