Eu, departe
inimă pustie
gânduri strivite, zdrobite, obosite
timpul cu pierdere de sens
vine peste mine, intră în mine, răscolește
geamuri, întuneric, nopți stinse
creier cu goluri
carcasă goală fără suflet
undeva la capătul lumii plângând
perete alb, obiecte în jur
eu printre ele, uitat
pierdut în mine, nefericire
o lacrimă zdrobită, uitare
adâncurile mele se separă
în singurătăți paralele
amare clipe
jumătate rămas undeva
aici, resturi uitate
cărări, drumuri retezate
speranțe pe nisipuri alunecătoare
timpuri ce nu pot fi întoarse
vise spulberate, tăcere
poezie de Viorel Muha (1998)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre uitare
- poezii despre întuneric
- poezii despre visare
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre singurătate
- poezii despre promisiuni
- poezii despre noapte
Citate similare
Calătorule uită!
o carte de viață, o masă
o inimă spartă, o ușă
ziduri crăpate, dărâmate, pierdute
dincolo?
zile-n întoarse și mâini care-mi fac semne și strigă!
nu poți să aduni pași, numărând inimi
zdrobite
nu poți să aduni gânduri și buze ucise
nu poți să fi rană care strigă
nu meriți, îmi spune timpul, ascultă!
da, călătorule:
îți spun povestea mea, și-apoi uită
strângeam lumea în mine
chiar și-n drumuri de colb, fără sens
eram amândoi, nebunia toată
încarceram nopți, ne iubeam fericiți
aveam acoperiș, genele lumii
pat raze din stele și greieri, care cântau nențeleși
eram amândoi, un trup și-o singură lume
eram un univers!
și-acum,
nici colții fiarei sălbatice, când urlă frigul
în nopți întunecate
nu pot tăcerea din mine să-nghețe
nici când carnea-i sfâșiată și tunetul arde
firul vieții zdrobind, cărări nu mai sunt
nici dacă cad zile de astăzi spre ieri
chiar dacă a mai rămas un pic de viață
nimic nu mai este
doar chipul ce-mi vede-n oglinda vieții
ochii-mi fără lacrimi, uscați-n deșert
Călătorule, tu timp fără sens!
ascultă finalul, nu pleca
dacă nu voi mai ajunge
și dacă timpul meu se va termina
să mă scrii cu tăcere în veșnicia ta
iar dacă iernile-nghețate vor curge prin lacrimi
iar nopțile se vor frânge-n dimineți cu cerul gol
atunci să spui oamenilor c-am fost
în pustiul vieții, un om fără sens
poezie de Viorel Muha (martie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viață, poezii despre inimă, poezii despre zile, poezii despre trecut sau poezii despre stele
* * *
stau și ascult nemișcat ploaia
timpul se zbate în geamuri
plouă și plouă
cu lacrimi, nu'i rouă
plouă în mine acum
casa e veche, pustie
cine azi mai știe, cine
aici nu stă nimeni
doar tăcerea mai țipă prin unghere
tăcere, durere
o noapte a venit
pe aici, pe undeva
o noapte a plecat
și ce...
s-a intamplat ceva
un suflet a pierit
o ultimă petală a unui vis
privesc în jur
poet al nimănui
ce plânge pe o coală
dar cui să spui amarul
un cântec s-a stins
plouă și plouă
casa'i pustie
doar vântul mai plânge în vie
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre ploaie, poezii despre vânt, poezii despre rouă sau poezii despre prezent
Tu
nu plânge noaptea
prin lacrimi de stele
lasă capătul lumii
și vino spre mine
ia o coardă de suflet
și fă-o sunet minune
cheamă prin vise
începutul luminii
lasă-mi, te rog, vie făclie
inima-mi care se zbate
în imagini și-n clipe
nu lăsa ghețuri veșnice
să crească grele-n mine
nu vreau negre uragane
în suflet ucigașe
nu mă alunga-n deșert
să pier în pustie
te rog mult, lasă să vie
destinul să-mi fie
un gând, o filă, o carte
scrise pe șoaptele tale
într-o noapte
cu lacrimi de stele
poezie de Viorel Muha (martie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre uragane, poezii despre sunet, poezii despre plâns sau poezii despre negru
Lacrimi
rămân înăuntru în zbatere, ele singure cu mine
mă pedepsesc și încep și ele să plângă
apoi se uită înapoi și văd încleștat trecutul
de prezentul care vor să-l uite, chiar mâine
ce-a mai rămas din mine, rămâne
o felie subțire de timp rătăcită
falange lungi de degete pietroase, căzute
strivesc cuiburile mele mult îndrăgite
cuiburi din adânc de aduceri aminte
de pe munți, lacrimile încet mi se preling
prin eleștee de stalactite, cristal încrustate
iar din peșteri, văgăuni și scorburi uitate
sorb adâncuri de mult în mine uitate
iar eu curg încet prin lacrimile mele
izvor nesecat de aduceri aminte
în lacrimi de stânci de munte zdrobite
poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre munți, poezii despre viitor, poezii despre stânci, poezii despre speologie sau poezii despre degete
Drumuri
cuvântul meu răscolește liniștea tunetului
departe, alte cuvinte izbesc malurile sufletului
mai departe, soarele a îngenunchiat, în tăcere
sunt drumuri ce merg în tristețea serii
încărcate de tăcere și multă, multă durere
plec, pășesc printre orizonturi umede
fără cuvinte.. fără întrebări
alte drumuri
liniștea cade în noapte printre șoapte obosite
drumuri părăsite, drumuri irosite
în față, ușa timpului oprită
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre tristețe, poezii despre seară, poezii despre durere sau poezii despre Soare
Copac de timp
praful uitării-n
păianjen din fire
și-n clipe ochi
pun dreaptă
sau nedreaptă
uitare
gândurile amorțesc
colțuri ale minții-n
imagini fugare
depărtarea sufletului
din mine
mă aruncă undeva
în trecutul de mâine
mai există un gând
de mult rătăcitor
prin spații
care nu știe
o creangă
de timp
să se așeze
cu mine
poezie de Viorel Muha (februarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre păianjeni, poezii despre imagine sau poezii despre existență
Prin fum de țigară
într-o zi m-am întâlnit cu depărtarea
se depărtase de mine
în fugă, în grabă, grămadă
în palme adunasem gânduri măcinate
de ani trecuți, petrecuți
prin cârciumi famate, cu femei de o noapte și fum de țigară
timpul sorbea cu nesaț amintiri
la o masă, undeva, printr-o casă
o coală arsă de timp
spunea o poveste uitată în sertare
despre o viață ascunsă sub pleoape
treceau în zbor nori călători, în zbor ireal, visători
uneori cădeau și stele
tăcute, micuțe și ele
pe țărm curgeau vise
despre o mare rătăcită printre valuri
am trecut de mine de multe ori
printre scoici sfărâmate și cochilii de gânduri
pașii se scurgeau leneși pe nisip
nu mă recunoșteam
chipul se oglindea alegoric în ape
apoi mi-a fost frică
marea îmi ardea tălpile sfâșiate de întrebări
obosit, m-am așezat între clipe, să dorm o veșnicie
când m-am trezit
marea plecase undeva, departe...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre somn sau poezii despre nori
Nu mai ești aici
soarele din vară a îmbătrânit
are razele obosite
sus muntele cântă orizontul
aripa a căzut frantă pe-o piatră
rănită
nu mai ești aici
și-i timpul toamnei peste an
mă uit la păsări cum zboară cerul
mă uit cum se zbate orb văzduhul
în vultur
acum mă prăbușesc din înălțimi
pentru că nu mai ești, eu
pentru că nu mai ești, aici
și-n noapte plâng întunericul din mine
o lumânare crede-mă mai vreau
o ultimă lumină
ceva îmi spune că-n timpul tău
reală-i iubirea, crede-mă
nu fugi de mine
nu fugiți voi, zile
nu lăsați să plouă cu gânduri în mine
niciodată nu voi mai fi
este timpul iubirii, a trecut vara
acum tu nu mai ești, eu
acum tu nu mă mai știi
nu mi-a mai rămas să iubesc
decât pentru todeauna
numai iubirea
poezie de Viorel Muha (octombrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre înălțime, poezii despre vulturi, poezii despre toamnă sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Ochii umezi ai lumii
locuiesc la picioarele sufletului
în balta istoriei
printre gânduri plecate, altele uitate, toate ratate
în jur fatidice umbre
aleargă, se plimbă
cum știu ele, adică aiurea
uneori plouă
plouă când nu trebuie
plouă cu lacrimi amare
pe drumuri uscate de vreme, prea devreme
tac în cuvinte nerostite, de teamă
o teamă ancestrală ce zace în mine
noaptea macin vise sterile
obosit de reîntoarceri inutile
în același timp, în același loc
offf, ce viață, ce soartă
nu am cerut nimic, nimicul l-am primit
am tot bătut din poartă în poartă
tăcerea mi-a răspuns, odată
atunci m-am apucat de scris
pe ochii umezi ai vieții
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plimbare
Trocadero
Noroi, gheață și eu mic
Răsucit în mine
Zgribulit
Pantof rupt prin care se uită universul
Absurd, aberant
Și de neînțeles
Picături care pot să cadă
Din imense aglomerări
De dreptate sau nedreptate
Suflet mohorât așteptând
Nădejdi deșarte
Nici mila nu este prietena cu mine
Cineva, cândva, undeva
A trecut pe lângă mine
Cuvinte răsucite rostind
Spre mine, dar eu nu am înțeles
Eram mic și pricăjit
Jos, La Trocadero
poezie de Viorel Muha (1997)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încălțăminte, poezii despre prietenie, poezii despre gheață, poezii despre dreptate sau poezii despre absurd
Lutul Sufletului
Am pus un zâmbet pe-o floare
Au trecut mulți ani, el s-a uscat
Astăzi sădesc semințe, nu ale mele
M-am înstrăinat, de mine
O căramidă roșie din trupul meu s-a dărâmat
I s-a furat lutul, înainte de-a arde
astăzi este fărâme
a rămas moartă-n mine
Știu numai de una, căci pe urmă am uitat
Oare câte mi s-au furat?
Așa am rămas fără trupul minții
Eu?
Suntem noi toți!
Mă uit la televizor
iar
copacul îl văd cu rădăcinile întoarse
Aerul este oare pământ?
Putem fi înmormântați direct în cer?
Mi-a fost omorât păcatul
Nu al meu! Ci al celor care nu tresar
nopțile când nu au vise
Da! Nu au vise, căci nu sunt ca mine
Cu cărămizi nearse, pentru că mi s-a furat
Lutul Sufletului
poezie de Viorel Muha (ianuarie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre trup și suflet, poezii despre televiziune sau poezii despre roșu
Brațul tău e atât de alb
că aș putea să cad în cea mai adâncă visare
undeva noaptea s-a agățat de mine
ca buzele cărnoase de părul răvășit
și crede-mă
mi-aș da jos haina conștiinței primindu-te
brațul tău alb e atât de aproape
că pot să visez o altă ordine a lumii
undeva cuvintele se agață de mine
ca buzele cărnoase de palmele moi
și crede-mă
conștiința se plimbă prin fața ta
ca un câine răsfățat de stăpân
brațul tău alb e o altă măsură a credinței mele
că aș putea să mă închin dimineților
în care știu cum te plimbi prin cameră
cu hainele foșnind
ca frunzele albastre
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre conștiință, poezii despre superlative, poezii despre răsfăț, poezii despre păr sau poezii despre frunze
Glossa adevărului universal
O lacrimă, dreptul de-a fi,
Tăcere și vise, uitare,
E tot ce rămâne-ntr-o zi,
Vedem repetat cum se moare.
Apoi ca o frunză în vânt,
Un clopot de doruri străine,
Ne ducem, ne ducem pe rând,
Pe drumuri eterne, virgine...
O lacrimă, dreptul de-a fi,
Hulpav univers ți rapace,
Le vom avea într-o zi...
Și lumea din jur iarăși tace...
Clepsidra sa spart în tăceri,
În taine și-n cioburi de sticlă,
Din timpul trecutului ieri,
Cenușă de jar se ridică.
Tăcere și vise, uitare...
Din tocul în stele-nmuiat,
Curg lacrimi, curg lacrimi amare,
Iar ochiul e-un cer răsturnat.
Mă dor sub a versului pleoapă
Cuvintele, verbul "a fi",
Alunecă-n mine și sapă,
De dor și de vis, poezii.
E tot ce rîmâne-ntr-o zi,
E tot ce vom fi într-o clipă
Și-n jur e mister, sunt copii,
Noi plângem și-ades ne e frică.
Uităm și ne naștem tăcut
Din pace, din vis, din uitare.
Bunicul la tâmple cărunt,
Mai trece în vis pe cărare.
Vedem repetat cum se moare,
De teamă vulcani devenim,
Erupem și coapsa ne doare,
Bătrâni începem să fim.
Troiene de clipe se-nalță,
Murim și trăim repetat
Și trecem haotic prin viață,
Copii și părinți ne-au uitat.
Apoi ca o frunză în vânt,
Din ramura-trup astăzi frântă,
Focuri de lacrimi erup,
Iar vântul cu plângeri ne cântă.
Se-apropie ani brumării
Și ramuri dansează în noapte,
O viață în ere târzii,
O viață de lacrimi și șoapte.
Un clopot de doruri străine,
Același ecou repetat,
Tăcerea se-ntoarce la mine
Și toți cei din jur m-au uitat.
Nu știu nici ce sunt, nici ce este
Durerea din urmă de clipă,
În urmă rămâne-o poveste
Și munți de tăceri se ridică.
Ne ducem, ne ducem pe rând,
Morminte și cruci renegate,
Ne ducem, rămânem cuvânt,
În lume, în viață, în moarte.
Acolo-n nimicul etern,
Suntem doar o clipă uitată...
Eroi trecători prin infern,
Petală de rai, niciodată.
Pe drumuri eterne, virgine,
O frunză pe veștedul cer,
Se-ntoarce, se-ntoarce la tine,
Învăluită-n mister.
Se stinge pe dealuri pădurea,
Cărare de jad încolțește,
Se-mbracă-n argint astăzi lumea
Și totul în jur strălucește.
Pe drumuri eterne, virgine,
Ne ducem, me ducem pe rând,
Un clopot de doruri străine...
Apoi, ca o frunză în vânt,
Vedem repetat cum se moare.
E tot ce rămâne-ntr-o zi,
Tăcere și vise, uitare,
O lacrimă, dreptul de-a fi...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre religie sau poezii despre poezie
Undeva prin șoapte
Undeva departe s-a născut iubirea
Într-o revărsare fără de egal,
Undeva anume simt cum fericirea
Se înalță-n mine precum deal cu deal,
Poate chiar în gara unde-a nins în noapte
Sau în vârf de munte la izvor de timp,
Cărarea tresare la a noastre șoapte
Când seara se lasă peste-un vechi Olimp,
Tremură pădurea când pășesc timid
Printre frunze moarte către luminiș,
Într-un cânt de păsări drumuri noi deschid
Și zidesc cetate peste lăstăriș,
Am găsit izvorul care ne-a robit
Ciutele s-adapă la ceasuri târzii,
Timpul prins în scoarță nu se dă scobit
Și revarsă clipe peste vechi câmpii,
Undeva iubirea și-a făcut sălaș
Leac să fie urii care ne-a cuprins,
Pentru o vecie m-a făcut părtaș
Să-nfloresc câmpia unde-acum a nins.
poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păsări, poezii despre păduri, poezii despre ninsoare sau poezii despre naștere
Suflet de fum
Simt parcă picioarele adânc în nisip înfipte
și-n ochi lumina ce-mi sădește, lacrimi nedorite
Multe din ele au rămas necurse și secate
căci timpul de multă vreme, nu le mai socoate
Vreau să-mi deschid pentru ele, noi ferestre
să nu-mi las în nisipuri de timp, gânduri înrobite
Privirile în ocean vreau sau în deșert de lumină, să se-adune
far de izbăvire pentru șirul lung din lume de iubiri, ce-s nebune
Sita vremurilor acum văd că nu mai lasă decât ca să treacă
iubiri desperechetate, care pe mese
nu pot fi, nici măcar disecate
Podeaua lumii încet se aglomerează vrând să se prăbușescă
în neat de hăuri, în goluri de întuneric, cu răsărituri și apusuri furate
Am pictat amintiri pe fuioare de timp și pe mici, de viață fragmente
cuvinte de-ale mele, încrucișate, în zone de timp interzise
Am luat scara vieții și privesc fiecare treaptă, de-i strâmbă
și dacă umbre de întuneric în furtună, la colțuri pe ea se adună
Și-acum timpul meu pe mine la margini de ape mă-aruncă
și-mi strigă supărat, dute acolo chiar de n-ai, măcar nici-o vină!
Un pantof încovoiat și uscat lângă urma sa, stă pe-o plajă pustie
și nu mai are lacrimi, decât uscate, sub nisip cu durere-ngropate
Lumina din ochii lui încet se stinge și cu ce dor, ar mai vrea
iubire în viață și-n cuvinte să poată pe cer, încă să dea și să scrie
Valurile dinspre ocean din lacrimi izvorate sunt acum la mică distanță
dar setea și durerea, arșita, îl ard și-n rug de foc
încă se zbate și nu vrea ca fără rost, iubirea, să-o părăsească
Timpul și clipa au sosit, scrum și cenușă albă lasă
și-așteaptă ca cineva pe plaja pustie cândva, mergând îngâdurată
dând cu piciorul în vânt să ridice o iubire de arșită arsă
în formă de mâini spre cerul albastru și cu-n suflet, în fum ce se roagă
poezie de Viorel Muha (iunie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre plajă, poezii despre picioare, poezii despre nisip sau poezii despre cenușă
Voi iubi în tăcere...
Voi iubi în tăcere, voi striga nestrigând
Voi zbura în cădere și zâmbi-voi plângând
Și urla-voi la stele și sufla-mă-vor ape
Și spăla-mă-vor vânturi de iluzii deșarte
Și voi arde în ghețuri înghețând lângă ruguri
Voi bea vinuri din pietre ciugulite din struguri
Voi plana peste codri, voi pluti prin câmpie
Și voi râde de moarte, fir-ar naibii să fie
Voi iubi bătrânețea-mi, tinerețea-mi urând-o
Pe la mijlocul verii voi porni cu colindul
Auzind doar cu ochiul și văzând cu urechea
Cioara albă pe ramuri - legănându-mi tristețea
Voi ajunge la tine străbătând Universuri
Zgribulit ca un câine și cu mine doar versul
Și cu mine luceferi și galactici astrale
Ce le-arunc cu tandrețe
La picioarele tale
Voi iubi în tăcere, voi striga doar șoptind
Voi cădea în zburare și voi plânge zâmbind
Și sufla-mă-vor vânturi și-neca-mă-vor ape
În spumoase adâncuri de iluzii deșarte
Între mine și tine - doar speranțe și vise
Între tine și mine - doar zăvoare închise
Între mine și tine - doar troiene de vreme
Adorare în taină și nescrise poeme
Între mine și tine - obiceiuri și datini
Între mine și tine - generații de patimi
Între mine și tine - doar chemările mele
Ș-ale tale surâse - arogante și grele
Voi pleca de la tine suferind în tăcere
Resemnându-mă iarăși cu destinele mele
Împletite din clipe ce vor toarce decenii
Rămânea-vei icoană dispărutului geniu...
Rămânea-vei, iubito, pur și simplu femeie
Doar cu ochiul furând nebuloase lactee
Și doar glasul vibrându-ți recitând din poeme
Pentru tine culese prin livezile vremii
Și în nopți fără lună căuta-vei privirea-mi
Prin adânc de galactici să-ți alini nostalgia
Încercând a-nțelege că o simplă femeie
Cum din stea printre stele ai rămas doar scânteie...
poezie de Iurie Osoianu (26 februarie 2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre vin, poezii despre versuri sau poezii despre vară
Iubește-mă ca ploaia
agăț de mine cerul cu-n braț
pe-un munte bat sunete
cârlige atârnă drept mâini de inima mea
mă strânge-o gheată
strada trece fără mine
caut colțul după care m-am pierdut
cânt sunete mută de pe un portativ
dintr-un ieri de viață
am mai rămas doar cu-un strop de suflet
Ascultă! De mă vrei
caută-mă la prima bătaie de inimă
păsările nu mai vor să vină
am rămas fără cer
nu mai sunt decât o fântână secată
căreia îi este sete
iubește-mă ca ploaia
poezie de Viorel Muha (aprilie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție sau poezii despre mâini
Existăm, atât
o cută se zbate, sălbatecă
sapă cu lumină
brazde de timp în jăratec de trup
se aprind și-n flăcări mă dor
bețe de chibrit prinse-n iriși
ard clipe
te gândesc prin dor
există scântei și-n frunzele mele
toamna arde-n pământ spre primăvară
uitarea mă păcălește-n suspine târzii
copacul există și își plânge fericirea
uitată în amintirea unei priviri
de colț
umbra ta parcă doarme
brațul rezemat arcuit în alb, dezgolit
suspină și lacrimi se preling
într-o firindă de vis când tu citești plutind
atâtea litere nescrise
din pădurea vieții, prin tine un necuprins
sunt trist
frigul în dimineți de toamnă, vorbește
sunete răsucite-n povești
continui să dăruiești scăntei, oare...
da...
ele aprig în mine se zbat
să nu uit, să-mi amintesc
drumuri care au rămas fără pașii mei
liniștea fără existență, mă întrebă
mă zguduie în zbatere de moarte
oare de ce nu ai avea sens în mine
acolo oare cu adevărat exiști?
nu-mi ești oare închipuire
coșmare care mă rostogolesc-n vis?
un fir de păr rebegit încă-mi suspină
adieri de vânt rece și parcă cu sens
totul vine în vârf de sânge
și-n roșu de noapte
zdrențe de viață stau scrise cu raze de asfințit
o pagină de viață-n carte, plânge singură pe-o masă
regretând un fir de paiajen, s-a rupt
din timpul întors în toc de ușă, părăsit
încet
dureros
nu vreau să fie vis...
îmi spun că nu ai fost și sunt
decât un timp ce poate fi întors
ard în nopți degete pe strune de suflet
oțel albastru... mă ard cu durere
sub ferestră de suflet nedeschis
mă dor pe mine
nu, te rog, de ce te-nîntorci în vis
nu uita, despre eu și tu
că existăm, atât
poezie de Viorel Muha (septembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire
Drumuri obosite
mi-am dezgolit gândurile într-o noapte
cuvântul rătăcea în neliniștea tunetului
departe, alte cuvinte izbeau malurile sufletului
mai departe, soarele a îngenunchiat în tăcere
să nu tulbure zborul pescărușilor
liniștea curgea oblic
printre obosite șoapte
drumuri mergeau agonic în tristețea serii
erau încărcate de întrebări eșuate
azi pășesc printre orizonturi umede
sunt lacrima ploii pe zidurile lumii
sunt val ce se sparge de mal
sunt țipătul cerului pe mări de opal
în zori, alte drumuri, fără cuvinte, fără întrebări
drumuri părăsite, drumuri irosite
în față, ușa timpului...
cioc-cioc-cioc
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În neliniștea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zarul vieții
spițele mele de viață din roata lumii
erau slăbite și nu mai aveau dioptrii fine
eram la școala de orbi ai vremii
și aveam numai zaruri din destine
de sus nu știam că cerul a început
ploaie de noroc prin clipe să trimită
ceasul timpului nu-l aveam din trecut
cântarul norocului nu era în mine
am rămas numai cu-n sigur zar măsluit
și-al vieții mele suflet de haos împânzit
eram un necunoscut pierdut în mulțime
umblând pe trotuarul meu de viață ca vrăjit
pierdusem cândva totul la masa destinului
respiram timpul numai prin nenoroc și lipsă
nu trăiam în peșteri dar eram claustrofob
dormeam pe viitor și învelitoare aveam trecut
viața mă lovea cu picioroange grele
am fost scos și dat afară din mine
de hazard sunt acum îndreptat spre tine
din mulțime și-ți mulțumesc că ești cu mine
poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zaruri, poezii despre noroc sau poezii despre școală