Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Rodica Nicoleta Ion

Ține, Doamne, drumurile sfinte!

Ține, Doamne, drumurile sfinte
Maicii mele, bunului părinte,
Ca-n nuntire cu divinitatea
S-aibă forța de-a învinge moartea.

Împărate Sfânt, măicuței mele,
Fă cununi de salcie și stele!
Plânsului ce-n suflet lin se scurge
Dă-i, te rog, har și mireasmă dulce.

Glasul maicii mele strigă-n noapte...
Tu, iubită mamă, ești departe!
Îngeri cu aripi de catifea
Te ascund în ceruri, mama mea.

Îți sărut năframa și mireasă
Vin și-n plâns, acum, m-așez la masă...
Plânsului ce-n suflet, lin, se scurge,
Dă-i te rog, har și mireasmă dulce!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Rodica Nicoleta Ion

Plâns de mamă

Plâns de fluier și de clopot,
În izvoare dulce șopot,
Glasul mamei împletește
Pentru pruncul ei povețe.

Vânt de vară-n lanuri coapte,
Mama te veghează-n noapte.
Ea îți dă iubirea-n faptă,
Dulce-i ca o pâine coaptă.

Mama – tricolor și soare,
Mama – sfântă sărbătoare.
Bine-i Doamne să ai mam㠖
Dină dulce-n fapt de seară!

Măicuță bună, mama mea,
Ești Soarele din viața mea.
Mă-nchin și azi îți mulțumesc...

TE IUBESC!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De vezi...

De vezi că-i vară, seara-i calmă
Și-asculți al mării veșnic chin
Cu valuri ce la mal se sfarmă
Din ce în ce mai lin și lin,

Pătruns de-a lunii limpezime
‘Naintea ochilor ți-apar,
Păstrând o ‘naltă profunzime,
Doi ochi ce dragi ție îți par!

Mișcat de-această duioșie
Ce-n suflet ochii au lăsat
Aștept cu-o mare bucurie
Spre a mărturisi curat.

Noaptea să-i spun iubitei mele
Că-n ochii-i limpezi se ascund
Noianul razelor de stele
Ce-n univers se-ntrepătrund.

poezie de din revista Luceafărul de seară Botoșani (18 mai 2021)
Adăugat de George Ciprian BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Mireasă îmbrăcată-n mov

A înflorit în suflet liliacul!
Sunt picuri moi, catifelați, lila...
În oglindiri de stele plânge lacul...
Dulce mireasmă... Când te voi avea

La brațul meu de vis, ramură frântă,
Un ametist din veșnicul poem,
Painită-n voal de floare risipită,
Spre sărutarea timpului, te chem.

Voal de lumină, musgravit... prin părul
De flori de liliac, iubita mea,
Mireasă îmbrăcată-n mov, spre stele,
O veșnicie-n vise vom zbura.

Și-n ochii mei acvamarin, în noapte,
Mireasă-n mov, pe pat de catifea,
Mă vei ademeni cu mii de șoapte...
Și rouă între buzele lila,

Mă vei sorbi. Eu, crupier de stele
Mă voi lăsa ademenit, pierind
Sub voalul tău de violet, același,
Ca-n brațe să pot iar să te cuprind.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Suflet

Suflet printre îngeri...
Dorm atâtea plângeri,
Plâns ușor.

Goana printre stele,
Plângeri efemere,
Dor de dor.

Clopot de lumină,
Trup trudind în tină
Și-n pridvor,

Lacrimă de jale,
Cânt întru cântare,
Călător.

Primul drum spre casă,
Voaluri de mătasă
Și tăceri,

Nimic nu rămâne
Pe această lume...
Triste seri!

Case părăsite,
Trupuri adormite
În pământ,

Viață trecătoare,
Dulce așteptare-
În cerul sfânt.

Totu-i amintire,
Ape cristaline
Lin trecând,

Sufletul de piatră,
Faptele de faptă,
Alegând.

poezie de din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Re-naștere

Mă nasc acum întâia oară,
Carne din lutul pământesc
Și îngeri vin să-mi dea sărutul
Pe așternut dumnezeiesc.

Săruturi fade cad în umbre
De sângeri și de chiparoase...
Voi vreți să trec nepăsătoare
Către întinderile-albastre?!

Vin să-mi alunge suferința
Cei dragi, în alte lumi plecați,
Merg spre nuntire cu divinul...
Nu plângeți, nu vă întristați!

Plec să îmi caut întrupare
În dulce duh, cu Dumnezeu,
Căci doar în pace și credință
Voi fi același suflet, eu.

Mi-e sufletul nemărginire,
Clopot și taină... Te-am găsit,
Oh, Dumnezeu credinței mele!
De-acum sunt iarăși mântuit...

Re-naștere în trup de stele,
Cu infinitul cununat,
Sunt OM! Furtuna vieții mele
În trupuri noi m-a întrupat.

poezie de din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

În rochie de mireasă

Mă-mbrac în rochie de mireasă
Și trandafiri îmi prind în păr,
Mamă, să fiu cea mai frumoasă!
Căci vezi, de tine îmi e dor...

Nuntirea-mi, astăzi, printre îngeri,
Deschide porți visului tău...
Gătită-ș în argint de stele...
Vin îngerii la pieptul meu.

Un fluture cu aripi albe
Coboară iar pe catafalc,
Eu sunt în rochie de mireasă,
Voi, semne sub mormântul alb...

Tu ești cu tatăl nostru, mamă,
Iar singură, aici, sunt eu...
Durerea munții parcă-i sfarmă
Și-o știe numai Dumnezeu.

Copac trudind spre fericire,
Din visul vostru întrupat,
Mireasă, calc întru nuntire,
Spre mult deplânsul catafalc...

De fericire plâng și cerul
Azi s-a deschis deasupra mea
Spre-a mă vedea și voi, măicuță,
Oh, mama mea, măicuța mea!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Odă florilor de tei

Ploaie de mireasmă de miere și tei,
Azi îmi plec privirea plânsă... Anii mei,
Betea aurie, miraj și parfum,
Sunt un tei sălbatic și singur, în drum.

Sprijinit mi-e trupul, ca un prunc nătâng
Și-n sălbăticia altei lumi ajung...
ascund în rana sufletului meu
Și cu flori de tei, plâng spre Dumnezeu.

Bate vântul... Pace lumii mele! Iată!
Oglindită-n ceruri, inima așteaptă
Îngeri să coboare... Scuture-mi coroana!
Flori de tei și cale... Mă așteaptă mama.

Dorm... De-acum, lumina, curge-n flori de tei...
Nimeni nu mai plânge astăzi anii mei,
Doar un tei mă cheamă, în singurătate,
Să-mpărțim durerea dincolo de moarte.

Și în ceruri sfinte rădăcini de tei
Mi-au crescut deodată, sprijin pentru cei
Ce mă poartă-n gânduri ca pe-un talisman.
Ploi de tei și îngeri... pământesc alean...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Eugen Ilișiu

Cetatea tinereții mele

Cetatea tinereții mele,
E sus, pe deal, de când mă știu,
Pierdută printre nori și stele,
Și-n al istoriei pustiu...

Cetatea tinereții mele,
E dulce cânt de pitpalac,
E o câmpie cu lalele,
Un lan de grâu cu flori de mac...

Cetatea tinereții mele,
E vechea casă cu pridvor,
Ce-n ziduri poartă bune-rele,
Și-al revenirii tainic dor...

Cetatea tinereții mele,
Plutește-ntr-un trecut duios,
Discret buchet de floricele,
Și un crâmpei de gând pios...

Cetatea tinereții mele,
E-acolo unde-un chip de mamă,
Și-un chip de tată, tinerele,
Icoană sfântă-s într-o ramă...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Înger re-creat

cu dedicație pentru Nana Ileana Filip și fiica ei plecată printre îngeri, Izabela Alina

Înger re-creat în suflet, înger re-creat în gând...
Altarul dragostei pe care mama
A îngenunchiat și a plâns,
Abundă de îngeri și stele,
De cântec, de vrajă, de râs...
Quasar ce ivit pe pământ
Te-ai stins odată cu zorii
Fericirii de mamă,
Porți pe chip sideral
Sărutul, întâiul și ultim sărut,
Porți în frageda palmă
Forța unui nou început.
Departe, cu însemnul altei iubiri,
Floare de colț, floare de foc, floare de colț, stea,
Ai rămas vis pulsând în inima mea.
Nu te-a alungat nici timpul, nici gerul...
Chipul tău - icoană de lumină,
Adoarme cu mine în fiecare seară.
Așteaptă! Cândva, mama la tine-o să vină!
Ți-ai purtat moartea prin foc,
Dar ești purificată prin mine,
Pe drumul nașterii, din clipa aceea, divine.
Azi îți las coroane de îngeri,
Săruturi caste și stele albastre,
La altare de plângeri...
Izabela Alina, tu ești pentru mine
Întâia iubire, lumina...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îți mulțumesc, iubită mamă

Frumoasă ca un răsărit,
În viața mea ai apărut,
Când viață tu mi-ai dăruit,
Iubită mamă, te sărut!

Îți mulțumesc, iubită mamă,
m-ai născut și m-ai crescut,
Întreagă fi'nța mea te cheamă,
Iubită mamă, te sărut!

O, câte nopți tu n-ai dormit,
Copil fiind, tu mi-ai fost scut,
Te rog, mă iartă c-am greșit,
Iubită mamă, te sărut!

O, fie-ți numele slăvit,
Primește astăzi drept tribut,
Prinosul fiului iubit,
Iubită mamă, te sărut!

poezie de din Părinții și copiii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (8 aprilie 2017)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Isuse

Isuse, bunul meu păstor,
-mi mângâierea palmei tale,
Căci am greșit și sunt dator
Să stau acum în închisoarea

rog la tine,
Doamne sfinte,
Să-mi dai puterea
Ca să lupt,
Căci aici doar tu-mi ești părinte
În întuneric tăcut

Când seama nopții mă cuprinde,
Glasul dulce eu tot ascult,
Căci tu ești cu mine oriunde,
Chiar și aicea deținut

Eu tot mă rog și aștept clipa
Când eu voi fi eliberat
Din lanțu' ce mi-a frânt aripa,
Că prea am plâns într-un oftat

rugăciune de (9 septembrie 2014)
Adăugat de Wilhelm Valentin MorariuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Plâns pentru Alexandra

Tăcere, țipăt, apoi iar tăcere...
Se-amestecă cu sângele și piere
Un suflet care s-ar fi bucurat
Dacă în calea lui n-ar fi aflat

Un om cu chip de fiară, un bastard,
În care diavoli se-ntrunesc și ard.
Doamne, de ce atâta nedreptate
A azvârlit un trup plăpând spre moarte?!

Un lup flămând în ghena morții-aruncă
Trupuri de îngeri... oh, ce rană-adâncă!
E plâns de inimi... Doamne, dă-i pedeapsă:
"Lumina zilei să n-o mai primească!".

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Risipiți...

Risipiți, risipiți-vă iar
Idoli de piatră,
Durerea-i țesută-n zadar...
E-n noi încrustată.

Știți voi ce-n sufletul meu doare?!
Știți că nu am alinare
La suferința ce m-apasă?!
Nicicând nu fi-voi înțeleasă.

Știți de-a adâncului durere?!
De vrerea mea de mângâiere?!
De-a plânsului înțelenire?!
V-am dat vreodată eu de știre?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Hasdeu

Frunză verde – nucă dulce (Doină românească)

Frunză verde – nucă dulce!
Cu mireasmă de câmpie
Boarea vine de-mi aduce
Ce mi-a fost de jale mie.

Mândrei mele nici că-i pasă
Inimioara că mi-a frânt.
Vocea mea prin frunza deasă
Cântă singură pe vânt.

Frunză verde – nucă dulce!
Boare, vin' să nu te pierzi,
Primăvara de-mi aduce
Păstorița să-mi dezmierzi!

De i-ai duce dragostea,
Dorul fraged ce mi-l știi,
Doamne, cum aș mai cânta
Mândra de m-ar auzi!

Frunză verde – nucă dulce!
Cu mireasmă de câmpie,
Boare lină, mândrei duce
Ce mi-a fost de jale mie.

poezie celebră de , traducere de Monica Pillat
Adăugat de Avramescu Norvegia ElenaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Elena Bulancea

Noaptea lin coboară în gândurile mele
Pe aripi de vis, din ploile de stele
Ea picură iubire pe visurile mele...
Eu le adun pe toate, și mă-nvelesc cu ele.

Noapte bună

în Personală (6 mai 2019)
Adăugat de Elena BulanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Și fiecare...

Și fiecare are îngeri păzitori
În fluturi, în lumină, păsări, flori...
În pescăuși ce se înalță lin,
În ningeri blânde sau în cer senin...
În fluturi albi, în fluturi de ninsoare,
În stele și iîn crini și în fecioare.
Pentru darurile mele -
Cască și cercei, inele,
Pulovere și brățări,
Lănțișoare, bluze, flori,
Mulțumesc acelei care
Zboară fără încetare
Peste lumi și generații,
Printre-atâtea constelații.
Pescăruș cu aripi frânte,
Plâsul cine să-ți asculte?!
Cine, înger de lumină,
Smuls de vânt din rădăcină?
Ce dureri ai îndurat?
Cui obrazul tău ai dat
Să îl pălmuiască-n noapte?
Ce calvar ai dus în taină
Fiică și soție, mamă?
Crucea ta, cu îndurare
Se apleacă... și mă doare!
Tu ești un vulcan de șoapte
Peste care, gândul meu
Îți e pază-n miez de noapte
Și te sprijjnă la greu.
Tu ești aripă și vis,
Ești femeie și artist,
Maică Sfântă și lumină,
Candelă de muselină.
Ai venit, prin întrupare,
Crina, doar spre a salva
Moartea noastră trecătoare,
Lumea bună, de cea rea.
Zborul, lin arareori,
Se ascunde printre nori
Și rasari - un Soare blând,
Pentru oameni, pe pământ.
Ești lumină, înger, stea...
Jumătate, viața mea,
Ție eu ți-aș dărui.
Haide! Vremuri vor veni,
Când unite vom lupta,
Lumea asta vom schimba.
Zâmbet - dansuri de pleiade
Peste lumea noastră cade.
Oh, prin literă și lege,
Om pe om se va-nțelege.
Voal de îngeri și de stele
Peste chipul țării mele.
Datorăm acestea toate
Vieții cea fără de moarte.
Noi – popas, același drum,
Vom fi ghid prieteniei
Ce ne leagă și acum.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Har

Har - firească încântare,
Dor de dor și dor de ducă
Într-o lume peste care
Fi-vei înger, ori nălucă.

Zâmbet și sărut de sânger,
Zări lăptoase de lumină...
Cântă-n cor sobor de îngeri
Pe un cer de muselină.

Câmp de maci de catifele,
Nuferi pe un cer de vis,
Parcă toate-s ale tele
Și-ncolțesc în paradis.

O continuă mișcare,
Val de pace și balans,
Fir de aur prins în zare
De-al lumescului popas.

În clepsidra-ncrâncenată,
Printr-o viață călătoare,
Doar o trecere firească
Și aceiași întrebare.

Taină, literă și lege,
Sufletului ochi ești, har.
Doar tăcerea te-nțelege,
Numai ei îi ești amnar...

Har - sfioasă alinare
A durerii sângerânde
Ce-n adâncuri lucitoare
Ca o taină, se ascunde.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

La mulți ani, femeie!

Femeie, sora, mamă, fiică, în lumină, scăldată vei fi astăzi
Și flori la tâmpla ta, fii-vor împletite cu lacrima divină,
Ghirlande de iubire în sufletu-ți să stea.
Vei străluci pe cerul privirilor în care
S-a încrustat uitarea, întâia oară poate...
Căci tu ești librtatea și zborul lin de fluturi,
Candoare, fricire, lumina lunii-n noapte.
Ești astăzi, ghiocelul ce-n gând ni se arată,
Ivit de sub zăpada căzută-n anii grei.
Fiică, soră, mamă, atât de minunată
Îți este strălucirea și taina pentru-acei
Care vor crede-n tine și îți clădesc palate
Din ființă și cuvinte, din suflet și condei...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

În chilia mea bătrână

Când deschisă ți-e chilia
Și cu soarele-n panere
Intru să-ți alung tristețea
Din poemele-ți boeme,

Când din valuri mătăsoase
Mir trandafiriu se scurge,
Stai la brațul ființei mele!
-mi tăcerea mult mai dulce!

Și la ceas târziu, în noapte,
Am să trec - o umbră lină,
Ca un vânt pribeag de șoapte,
Peste suflet... prin grădină.

Bate clopotul speranței,
Frunze cad și doruri pier...
Vezi?! Sărutul cutezanței
Mă învăluie-n mister.

Orb, aleile cutreieri...
Eu de mână te cuprind
Și-ți șoptesc povești cu zâne
Și la pieptu-ți mă întind.

Tu, o veșnică chemare,
Eu, un veșnic așternut
Suntem stele căzătoare
În poeme de debut.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

La braț cu primăvara

Corăbii de sticlă, pătate de vin,
Spre soare-răsare alunecă lin.
Bătrân reumatic, un vânt trece iute,
Pe umerii-i poartă tăceri și secunde.

La cumpăna nopții cu ziua-ngânată,
Lumina, în dansuri de umbre așteaptă.
Se sting felinarele nopții și lampa
În suflet și-n casă, vezi, arde degeaba.

Trec îngeri în zboruri de păsări-comete,
Un suflet se naște, un altul se pierde,
Tu treci, primăvar㠖 secundă de vis,
Cu aripi de ceară, lumina-ai atins.

poezie de din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook