Cântec pentru un cedru bătrân

Lângă Templul Marelui Conducător se află un cedru străvechi
Cu tulpină asemeni bronzului înverzit şi rădăcini de piatră.
Ar trebui patruzeci de oameni să-i poată cuprinde trunchiul,
Iar vârful lui de culoarea pescăruşului verde atinge cerul.
Datând de pe vremea marilor conducători şi oameni de stat,
Astfel de copac este astăzi iubit şi onorat de oameni.
Norii vin la el din mari depărtări, de la steiurile Wu,
Şi luna rece se reflectă pe vârful lui înzăpezit.
... La răsărit de Pavilionul Mătăsii, ieri, am găsit pe conducătorul
Şi pe omul de stat din vremurile de demult slujind în acelaşi templu,
Copacul lor, cu ramuri ciudate, dădea un aer venerabil întregului peisaj,
În ciuda culorilor proaspete la uşi şi ferestre.
Atât de ferm îi erau rădăcinile adânci înfipte în sol,
Încât coroana lui dominatoare sfida vânturile cele înalte,
Singura lui gardă fiind Puterea Cerului,
Existenţa lui ţinând de însăşi arta Creatorului.
Chiar dacă taurii împung cu o mie de capete, nu pot muta un munte.
... Când sunt necesare grinzi pentru a restaura o casă imensă,
Cu toate că un copac nu-şi scrie memoriile, lumea înţelege
Că dacă el, copacul, nu cade, nu poate deveni folositor...
Inima lui amară poate fi acum adăpost pentru furnicile albe sau negre,
Dar frunzele-i parfumate au fost cândva cuib păunilor şi păsărilor pheonix.
... Aşa că oamenii înţelepţi şi încrezători să nu ocrotească nici o plângere.
Când lemnul este voinic, trebuie mai multă pricepere la prelucrat.

poezie de Du Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un cuib de rândunică

erau braţele lui. şi eu mă simţeam în siguranţă. la adăpost
chiar dacă nu era un sfarmă piatră sau un strâmbă lemne, era îngerul meu păzitor
şi împreună descopeream lumea miraculoasă a poveştilor ori de câte ori
plecam la plimbare în parc
el ştia unde este palatul Zânei Zorilor şi pe unde trebuie să treacă Făt Frumos
el o ajuta pe Cenuşăreasa să scuture cenuşiul zilelor morocănoase
şi tot el mi-l arăta pe prinţul cel bubos ce-şi orăcăia nedreptatea
florile creşteau din poveştile lui mai curate şi mai colorate
iar mâinile lui găseau rostului şi locul fiecarui lucru
buzele lui nu ştiau povestea lui "te iubesc"
dar din inima lui picura balsam
şi căzăturile suflate cu îndărătnicie
se vindecau miraculos
mă lipeam de spatele lui
şi împreună tăiam valurile zilelor
când mă urca pe umeri puteam să comând
şi întreg pământul se întindea la picioare
dar când palmele lui
se strângeau ca un cuib de rândunică
alungau tristeţea uitării

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O scrisoare către cenzorul Han

Sunt trist. Gândurile mele sunt în Youzhou.
M-aş grăbi într-acolo – dar sunt bolnav la pat.
... Dincolo de apele toamnei aş fi fost întâmpinat de Splendoare.
O, să-mi spăl picioarele în lacul Dongting şi să văd la marginile lui
Gâştele sălbatice în zbor înalt, soarele şi luna mai palide ca ieri,
Arţarii verzi înroşindu-se sub cerul îngheţat,
Îngerii călătorind spre Capitala Cerului, lângă Steaua Polară,
Călări pe păsări pheonix sau pe unicorni,
Cu flamuri de hibiscus strabătând melodice neguri delicate,
Umbrele lor dansând cu capul în jos pe fluviile din sud
Până când Regina Stelelor, ameţită de nectar,
Va uita, de o parte şi de cealaltă, oamenii înaripaţi lângă ea.
... De la Vrăjitorul Pinului Roşu au venit la mine aceste cuvinte:
Că pe lângă vechiul discipol, are acum unul nou,
Unul care, fost consilier al Împăratului Liu în capitală,
În ciuda marilor lui succese, nu putea fi fericit niciodată.
... De unde vin vremurile bune şi vremurile de răstrişte în ţară?
Poate fi carnea mai înmiresmată decât fructele pădurii?
Sufăr că el rătăceşte acum departe, la miazăzi.
Fie ca steaua vieţii lungi să-l binecuvânteze!
... O, puritate, cum aş dori să te adun de dincolo de apele toamnei
Şi să te ofer în dar Curţii Imperiale de Jad.

poezie de Du Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gandalf: Umbrele întunericului ce se întrevăd la Răsărit, încep să prindă viaţă. Sauron îşi va nimici duşmanii. Ochiul său veghează neîncetat din vârful cetăţii Barad-dur. Dar încă nu este atât de puternic încât să învingă teama. Încă este mistuit de îndoieli. Zvonul a ajuns şi la el. Urmaşul lui Numenor este încă în viaţă. Aragaorn, Sauron se teme de tine. Îi este teamă de ce ai putea deveni. De aceea el va lovi cu putere şi foarte iute în oameni. Se va folosi de marioneta lui, Saruman, pentru a distruge ţinutul Rohan. Războiul se apropie. Rohan trebuie să se apere şi, astfel, ne confruntăm cu o primă provocare, pentru că oamenii sunt slabi şi gata să cedeze. Mintea regelui este subjugată; printr-un truc mai vechi de-al lui Saruman. Influenţa sa asupra regelui Theoden este acum foarte puternică. Saruman şi Sauron strâng si mai tare rândurile în jurul nostru. Dar cu toate planurile lor mârşave, noi avem un avantaj. Inelul rămâne ascuns. Şi faptul că noi încercăm să-l distrugem nu a pătruns încă în gândurile lor cele mai întunecate. Astfel, arma inamicului înaintează către Mordor în mâinile unui hobbit. Cu fiecare zi se află tot mai aproape de flăcările Muntelui Blestemat. Acum trebuie să credem în Frodo. Totul depinde acum de misterul care învăluie misiunea lui şi de rapiditatea cu care o va îndeplini. Nu regretaţi decizia de a-l fi părăsit. Frodo trebuie să-şi ducă de unul singur misiunea la bun sfârşit.
Aragorn: Dar nu este singur. Sam este alături de el.
Gandalf: Da? Serios? Bine. Da, foarte bine.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul a fost împins afară din Eden şi era cât pe ce să se rostogolească de-a dura-n vale, dacă nu s-ar fi agăţat de trunchiul unui copac. Nu-i venea să creadă! Era acelaşi copac edenic al blestemului cunoaşterii. Rămăsese şi el afară, printre oameni. La umbra lui găseşti mereu o carte deschisă. Răsfoieşte-o, trecătorule!

aforism de Cornel Stelian Popa (24 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei doisprezece (extras din Saga lui Gösta Berling)

Noi suntem grupul străvechi al celor doisprezece din poem,
cei care care traversează veacurile.
Eram doisprezece când am guvernat lumea din vârful Olimpului acoperit de nori
şi tot doisprezece când trăiam, ca păsări, în coroana verde a lui Ygdrasil.
Oriunde se îndrepta poezia, acolo o urmam şi noi.
N-am stat noi, doisprezece bărbaţi puternici, în jurul mesei rotunde a lui Arthur
şi n-au mers doisprezece paladini în marea armata a lui Carol al XII lea?
Unul dintre noi a fost Thor, altul Jupiter, aşa cum orice om ne cunoaşte şi azi.
Splendoarea divină se simte sub zdrenţe, coama leului sub blana de măgar.
Timpul nu ne-a tratat neprieteneşte, dar când noi suntem acolo,
o fierărie devine Muntele Olimp şi scutul cavalerului o Valhala.

poezie de Selma Lagerlöf, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Bănuiesc că au fost multe cele ce s-au îndrăgostit de tine.
Lucian: Dacă au fost sau nu... Nu ştiu; poate... Printre ele s-a numărat şi blondina noastră micuţă, Maria. Ceea ce ştiu însă foarte sigur, e că eu nu m-am îndrăgostit de nici una, decât de ea, de la început, de cum am văzut-o, iar asta s-a întâmplat cu foarte mult timp în urmă. Dacă n-ar fi fost ea, poate că ai fi fost tu; ai fi avut şanse, eşti drăguţă... Tu, Maria sau alta. Dar aşa...
Sonya: Aşa nu poate fi decât ea.
Lucian: Întocmai. Ea-mi domină gândurile, iar eu nu pot schimba nimic în acest sens. Am încercat de multe ori, dar... La naiba! Nu ştiu de ce, însă... Mi-e imposibil!
Sonya: Ba da, poţi schimba ceva.
Lucian: Nu înţeleg...
Sonya: Dacă tot o iubeşti atât de mult, atunci de ce suferi din cauza ei, când totul ar putea fi atât de simplu? Mai ales că şi ea te iubeşte pe tine, asta e clar.
Lucian: Nu ştiu; eu nu sunt atât de sigur.
Sonya: Ar trebui să fii. Pentru că te iubeşte. Scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei, se gândeşte mereu la tine, atât de mult, încât vorbeşte şi noaptea cu tine, în somn. De ce crezi că ar proceda astfel? Simplu: Pentru că te iubeşte, e singura explicaţie.
Lucian: Posibil... N-aş putea să te contrazic, dar nici să te aprob. Nu sunt sigur că ai dreptate.
Sonya: De ce nu încerci să te convingi singur?
Lucian: Ce vrei să spui?
Sonya: Încearcă să afli adevărul, să fii sigur, să ştii dacă te iubeşte sau nu.
Lucian: Cum să fac asta?
Sonya: Încearcă să-i găseşti jurnalul, să vezi dacă scrie sau nu des-pre tine în paginile lui, iar dacă scrie, să afli ce anume scrie despre tine. Presupun însă că ar trebui să-l cauţi în timp ce ea nu este în cameră; îl ţine întotdeauna bine ascuns, uneori, din când în când, schimbând locul respectiv, în care-l pune. Nici Ly, colega ei de cameră, nu ştie de existenţa jurnalului; când scrie, are grijă ca Ly să nu fie acolo, să fie doar ea, singură.
Lucian: Îmi sugerezi cumva s-o spionez? Asta mă sfătuieşti?
Sonya: Da. De ce nu? Pare a fi singura soluţie pentru a afla ceea ce te frământă atât de mult, pentru a te linişti, însă pentru asta e nevoie să te întorci printre colegii tăi, să fii iarăşi împreună cu ei; aţi stat destul separat, nu crezi?
Lucian: Poate...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce m-aş mai trezi din vis dacă asta nu m-ar elibera de egoism? Culmea, tocmai nenorocitul de gând care afirmă asta este apogeul egoismului şi a paranoiei lui "Eu ştiu". Oare chiar există pe suprafaţa întregului pământ vreo fiinţă umană care să îl fi pus cu Adevărat pe Dumnezeu pe primul loc şi nu pe spurcăciunea de gând din capul lui care se dă drept Dumnezeu, şi să poată afirma o astfel de trăsnaie? Pentru nenorocitul de gând dacă nu joci rolurile lui rătăcite, cum ar fi cel "mântuitor", de "părinte", DECI DACĂ ÎL PUI PE DUMNEZEU PE PRIMUL LOC TREBUIE SĂ FII TERIBIL DE EGOIST, nu-i aşa? Nu spune Hristos: "Cine vrea să mă urmeze să-şi lase familia (pentru că acolo nu-i decât frica gândului şi lupta de gherilă) şi să mă urmeze!" Aşadar, oare nu tocmai faptul că nu ştii cine şi ce eşti tu e tocmai apogeul egoismului? Pe asta gândul care vă hipnotizează, vă prosteşte nu o poate vedea, pentru că e atât de convins că rolurile lui separatiste şi pline de suferinţă sunt şi vin de la "Dumnezeu" că vă orbeşte şi pe voi ca să nu vedeţi că vin de la fricile lui cele mai abjecte toată ziua? De ce vrei să te chemi "om" şi mai ales de ce te crezi superior viermilor? Pentru că şi un vierme se reproduce dar nu scoate idioţenia că "E în numele lui Dumnezeu, sau că e lăsat de la Dumnezeu!"

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinele şi Ego-ul

Toate care sunt limitate de formă, aparenţă, sunet sau culoare sunt numite obiecte.
Printre ele, doar omul este mai mult decât un obiect.
Deşi, asemeni obiectelor, are formă şi aparenţă,
el nu este limitat la formă.
El este mai mult de-atât.
El poate trece dincolo de formă.
Când el e dincolo de formă şi de aparenţă, dincolo de "aceasta" şi de "aceea,"
unde-i comparaţia cu alt obiect?
Unde este conflictul?
Ce poate sta în calea lui?
El se va odihni în locul lui etern care este ne-locul.
El se va fi ascuns în propriul lui mister de nepătruns.
Esenţa lui curge către propriile-i rădăcini în Unul.
Vitalitatea, puterea lui se ascund în secretul Tao.

poezie de Chuang Tzu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Află, află chiar Acum, pentru că nu-ţi ia niciun timp, cum de tu eşti Dumnezeu Tatăl care trăieşte experienţa unui corp de femeie, iar "religia" ta l-a trunchiat făcându-l un corp de femeie ce îl caută pe Dumnezeu Tatăl!? Află cum de dai crezare acestei crunte blasfemii. Blasfemia nu este să te crezi Dumnezeu, blasfemia este să fii Dumnezeu şi să dai crezare nebuniei minţii umane şi să începi să joci ca un roboţel rolul femeii sau a bărbatului. Regăseşte Adevărata ta Fiinţă Eternă şi vei vedea că în ea există atât de mult spaţiu, atât de multă dragoste şi bucurie, încât femeia care apare în el poate savura fără teamă frumuseţea năucitor de frumoasă a Vieţii Divine Eterne! Ştii ce este straniu? Că eu nu am auzit încă de o biserică în care să se râdă de toate aceste condiţionări absurde! Dacă în biserică s-ar râde şi s-ar cânta slava lui Dumnezeu pentru toate, farsa numită mintea ar deveni infinit mai evidentă. Dar dacă îi iei pe oameni şi îi înfricoşezi cu păcatul, îi ameninţi cu iadul şi le spui verzi şi uscate pe un ton mieros, ei bine, aceasta nu este pentru nicio mântuire, ci pentru control în numele lui Dumnezeu. De iubire nu poate fi vorba, decât din trâmbiţă, dar nu prin aflarea Adevărului!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pomul din stradă

Sunt un pom.... un pom... oricare.
Rod... cu rod trudind pământul
Răsărit dintr-o-ntâmplare
Din sămânţă aruncată
Între piatră şi bordură,
Lund pieptiş şi griji şi doruri
Pe-o claviatură spartă.
Mi-amintesc - copilărie,
Truda boilor înjugaţi,
Setea, foamea şi durerea,
Dar şi dragostea de fraţi...
M-aplecam, copil, în coate,
Buchiseam... şi-n călimară
Puneam, întru veşnicie,
Suc de lacrimă amară.
Oh, ce viaţă chinuită!
Rădăcinile înfipte
Între piatră şi bordură,
Azi au început să doară
De aducerile-aminte.

Trecător grăbit şi bun,
Doar o clipă pooseşte
La copacul de acum
Cât cu dragoste rodeşte!
Udă-mi trunchiul obosit,
Scutură-mi cenuşa nopţii,
Fiindcă-s tare chinuit
De frecuşurile sorţii.
Te voi răsplăti cândva...
Umbra mea - cuvânt de pace,
Arşiţa-ţi va alina...
Trecătorul plânge... tace...
Pentru fapta ta de-acum,
Sus ăn ceruri ţi-e răsplata!
Trecătorul străin,
Şti, copacul este TATA.
Iată-l astăzi aplecat
Murmurând poveşti de artă.
Iată-l! Un copac bătrân
Aplecat de griji şi soartă.

"Am două ramuri - tinere vlăstare- "
Şopteşte vântul timpurilor noastre.
"Iar ele au azi două flori şi-o floare"
Un zâmbet -rază caldă de lumină -
Crescute dintr-o singură tulpină.
Iar cerul azi e cânt şi sărbătoare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înfăţişându-se la împăratul, atâtea îi povesti, aşa cuvinte bune şi dulci scoase şi atâta meşteşug puse în vorbirea sa, încât şi împăratul crezu că pe nedrept ar fi să omoare pe acei oameni; că mai de folos i-ar fi lui să aibă doi supuşi mai mult, şi că mai mare va fi vaza lui în lume de s-ar arăta milostiv către popor. Nu mai putură oamenii de bucurie când auziră că Greuceanu a măglisit pe împăratul până într-atâta, încât l-a făcut să-i ierte. Mulţumiră lui Greuceanu din toată inima şi îi făgăduiră că toată viaţa lor se vor ruga lui Dumnezeu pentru dânsul ca să meargă din izbândă în izbândă, ceea ce şi făcură.

Petre Ispirescu în Greuceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă te gândeşţi că dezvoltarea României se făcuse în multe generaţii, iar Carol I modernizase România în 48 de ani de domnie... Aceşti oameni au distrus totul într-o clipă. Orice sau oricine însemna ceva în ţara asta au fost anihilate. Iar acum trebuie să pornim de la zero. La venirea lui, Carol I s-a găsit, totuşi, ceva aici. Existau politicieni, oameni care aveau simţământ patriotic. Toate acestea au fost şterse. Chiar dacă simţi ceva pentru ţara ta, totuşi, e greu să ai o imagine clară. Niciun alt sistem, nici chiar naziştii, nu au făcut aşa ceva aici, poate în altă parte.

citat clasic din Mihai I al României
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În 1865, la nouă ani după ce calculele lui Sikhdar au fost confirmate, Waugh a botezat Vârful XV cu numele Everest, în cinstea lui sir George Everest, predecesorul său ca geodez general. Întâmplarea face ca tibetanii care trăiau la nord de marele munte să fi avut deja un nume mai melodios pentru el: Chomolungma, care înseamnă "zeiţă, mamă a universului", iar nepalezii din sud îi spuneau Deva-dhunga, adică "Tronul lui Dumnezeu" (Acum numele nepalez oficial al Everestului este Sagarmatha, "zeiţa cerului". Dar acest nume a fost foarte rar folosit înainte de 1960. Într-o dispută de atunci dintre Nepal şi China, prim-ministrul B. P. Koirala a fost de părere că, dacă ar exista un nume nepalez bine cunoscut pentru marele munte, Nepalul ar putea să revendice mai uşor partea sudică a Everestului. - N. a.). Dar Waugh a ignorat în mod voit aceste apelative indigene (şi chiar politica oficială care încuraja păstrarea numelor străvechi), şi astfel numele care s-a păstrat a fost Everest.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om îşi are sufletul lui, pe care nu poate să-l amestece cu altul. Doi oameni se pot îndrepta unul către celălalt, pot vorbi unul cu altul şi pot fi foarte apropiaţi. Dar sufletele lor sunt ca nişte flori, fiecare a prins rădăcini în locul lui şi nici unul nu poate veni la celălalt, altminteri ar trebui să-şi părăsească rădăcina şi asta nu poate s-o facă. Florile îşi împrăştie mireasma şi sămânţa pentru că doresc foarte mult să fie împreună; dar floarea nu poate face nimic pentru ca sămânţa să ajungă la locul potrivit, acest lucru îl face vântul, iar acesta vine şi pleacă mereu cum şi când îi e voia.

Hermann Hesse în Knulp
Adăugat de 107
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă cineva se conduce cu băgare de seamă şi cu răbdare, iar timpurile şi împrejurările se desfăşoară în aşa fel încât modul său de a proceda să se dovedească bun, el reuşeşte în ce a întreprins;dar dacă vremurile şi împrejurările se schimbă, el este înfrânt pentru că nu-şi schimbă modul de a acţiona. Nu există totuşi niciun om, oricât de înţelept ar fi care să ştie să se conformeze acestor lucruri, atât pentru că nimeni nu poate să se abată de la conduita la care firea lui îl îndeamnă, cât şi pentru că acela care a izbutit întotdeauna în acţiunile lui urmând o cale anumită nu va putea să se hotărască să renunţe la ea. Închei, deci, spunând că dacă soarta se schimbă, iar oamenii rămân neschimbaţi în atitudinile lor, ei sunt fericiţi numai atâta timp cât sunt în acord cu ea, şi nefericiţi de îndată ce nu-i mai sunt potriviţi.

Nicollo Machiavelli în Principele
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noul ghid pentru poezie

1
Dacă un om înţelege o poezie,
va avea necazuri.

2
Dacă un om trăieşte cu o poezie,
va muri singur.

3
Dacă un om trăieşte cu două poezii,
o va înşela pe una.

4
Dacă un om concepe o poezie,
va avea un copil mai puţin.

5
Dacă un om concepe două poezii
va avea doi copii mai puţin.

6
Dacă un om poartă coroană pe cap când scrie,
acest lucru va fi aflat de toată lumea.

7
Dacă un om nu poartă coroană pe cap când scrie,
nu va dezamăgi pe nimeni, ci numai pe sine.

8
Dacă un om este supărat pe o poezie,
va fi dispreţuit de oameni.

9
Dacă un om continuă să fie supărat pe acea poezie,
va fi dispreţuit de femei.

10
Dacă un om acuză public poezia,
în pantofii lui va curge urină.

11
Dacă un om renunţă la poezie pentru putere,
va avea şi mai multă putere.

12
Dacă un om îşi laudă poeziile,
va fi iubit de toţi proştii.

13
Dacă un om îşi laudă poeziile şi iubeşte proştii,
va înceta pentru totdeauna să scrie.

14
Dacă un om tânjeşte să fie preamărit pentru poeziile lui,
va ajunge şacal în lumina lunii.

15
Dacă un om scrie o poezie şi laudă poezia unui prieten,
va avea o amantă frumoasă.

16
Dacă un om scrie o poezie şi laudă excesiv poezia unui prieten,
va pierde amanta.

17
Dacă un om îşi însuşeşte poezia altuia,
i se va dubla mărimea inimii.

18
Dacă un om îşi lasă poezia în pielea goală,
se va teme de moarte.

19
Dacă un om se teme de moarte,
va fi salvat de poeziile lui.

20
Dacă un om nu se teme de moarte,
el va putea sau nu fi salvat de poeziile lui.

21
Dacă un om termină de scris o poezie,
se va scălda în siajul vid al patimei sale
şi va fi sărutat de coli albe de hârtie.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul prin sine însuşi

Aseară l-am vizitat pe Ştefan Grec,
un bărbat de-o vârstă cu mine,
care şi-a pus acsa
în munţii cei mari
dintre Bucovina şi Maramureş,
a aşezat o roată pe râu
şi şi-a făcut cu mâinile lui
lumină electrică,
şi într-o zi s-a apucat de sculptură.

Vedeam rădăcinile, zice,
şi nu mi se păreau rădăcini,
ci animale şi oameni şi zboruri.
Şi casa lui e populată
de rădăcini care nu sunt rădăcini
ci oameni şi fiare şi zboruri.

Şi-atât de-adevărate sunt sculpturile
lui Ştefan Grec,
muncitor forestier maramureşean
din comuna Cârlibaba
a Bucovinei,
încât şarpele de lemn
pe care l-am mângâiat
mi-a otrăvit fdegetelem,
iar corabia, sculptată de el,
m-a şi vindecat de şedere
şi mi-a sărat sângele
cu doruri de mare.

poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul "Apogeul firii"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lui Hiawatha XXII: Plecarea lui Hiawatha (fragment)

Pe ţărmul de lângă Gitchie Gumee,
Lângă luminoasa Mare cea Mare,
Lângă intrarea cortului,
În dimineaţa plăcută de vară
Hiawatha a stat şi a aşteptat.
Pretutindeni plutea o prospeţime tânără,
Pământul freamăta de viaţă,
Iar sub ochii lui prin aerul însorit al zilei,
Înspre vest, către pădurile din apropiere,
Treceau în valuri fluturi aurii,
Treceau roiuri de albine mirosind a miere,
Scăpărând, cântând prin aerul însorit al zilei.
Senin, deasupra-i, se întindea tot cerul,
Şi, neted ca oglinda, lacul în faţa lui –
Din adânc a izbucnit la suprafaţă-un sturion,
În scânteieri de diamant, prin aerul însorit al zilei;
La margine de lac, pădurea verde
Se reflecta-n apa nemişcată,
Vârful fiecărui copac îşi avea umbra
Încremenită în apa nemişcată.
De sub sprânceana lui Hiawatha
A dispărut orice regret, orice privire sumbră,
Aşa cum ceaţa părăseşte apa nemişcată,
Cum aburul ridicat din iarbă-ncet se pierde.
Cu un surâs rotund de fericire,
Cu privirea luminoasă
A celui care tocmai a avut o viziune,
Hiawatha a stat şi a aşteptat.

poezie clasică de Henry Wadsworth Longfellow, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

A Fi este infinit mai important decât a deveni. A Fi nu este contrariul lui a deveni. Dacă este opusul lui sau în opoziţie cu el, atunci nu mai este A Fi. Numai când a deveni ia sfârşit definitiv, A Fi poate să existe. Orice strădanie lăuntrică de a deveni trebuie să înceteze. Doar atunci există A Fi.

citat celebru din Krishnamurti
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul merită să fie iubit numai pentru că este chipul lui Dumnezeu. Nu are importanţă nici dacă este bun sau rău, virtuos sau păcătos. Omul merită să fie iubit pentru ceea ce este. Hristos a iubit şi S-a jertfit pentru oameni păcătoşi, destrăbălaţi: "N-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă". (Marcu 2, 17). În acest fel trebuie să-i iubim pe toţi, fără deosebire.

citat din Paisie Aghioritul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!