Acest episod pe care-l uitasem mi l-a reamintit amicul meu Stan Popescu după primul scrutin al alegerii de la Ploeşti, văzându-mă că am prea multe iluziuni despre rezultatul balotajului.

finalul de la Istoria se repetă de Ion Luca Caragiale (1897)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegerea parţială de la Ploeşti m-a reîntinerit. Între altele, mi-a făcut deosebită plăcere revederea vechiului meu prietin, totdeauna verde şi vesel, Stan Popescu, bravul garibaldian, care odinioară a luptat atâta pentru libertatea Poloniei. Dar nu, nu-i adevărat! Stan Popescu n-a fost în viaţa lui amant al libertăţii! Dacă o clipă ar fi fost sincer liberal, astăzi ar avea, numai din chirii şi acareturi, 24 de mii de lei venit pe an, în loc de 200 de lei pe lună din slujbă! şi ce slujbă! El! luptătorul pasionat pentru libertate, să ajungă la bătrâneţe subdirector a ce? a unui stabiliment oficial de robie - puşcăria locală! O tempora! o mores!

începutul de la Istoria se repetă de Ion Luca Caragiale (1897)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, drept orice răspuns, îi trag două perechi de palme, mă sui şi... mână birjar! Se-nţelege că după infamia ce am comis, orice legătură între mine şi amicul meu a trebuit să se rupă... Ah! cât de rău îmi pare! am pierdut un atât de bun amic!...

finalul de la Infamie de Ion Luca Caragiale (1901)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prezidentul a plecat, luând cu dânsul pe Stan Popescu, poliţaiul... Încet-încet, cu ultimii cârnaţi, cu ultimele fleici şi oale, se strecură şi poporul martir... Probabil cheltuiala frugalei gustări populare rămase să fie trecută în viitorul buget al Republicei.

Ion Luca Caragiale în Boborul (1896)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ion Luca Caragiale. Particularităţi: Meloman, ureche, memorie şi gust muzical bine dezvoltate.

Ion Luca Caragiale în articol (1893)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În secolul nostru s-a născut şi s-a sfârşit un stat foarte interesant, pe care nu-i este permis unui istoric conştiincios să-l piarză din vedere. Voi să vorbesc despre Republica de la Ploeşti, un stat care, deşi a durat numai vreo cinsprezece ore, a marcat desigur o pagină celebră în istoria contemporană.

Ion Luca Caragiale în Boborul (1896)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe dânsul îl căutau mai întâi după Prezident - a cărui urmă o aflaseră şi în goana căruia porniseră călăreţii - şi l-au şi găsit. Maiorul Gorjan, dând uşa de părete, intră cu zbirii săi în cancelarie. Poliţaiul horcăie cu capul pe masă. Maiorul face patru paşi mari şi trage o puternică lovitură cu palma pe masă. Stan Popescu tresare cu ochii cârpiţi.

– Cine te-a pus pe tine aici? răcneşte straşnic reacţionarul.

– Boborul! răspunde foarte răguşit republicanul.

Atâta i-a trebuit Reacţiunii! Când a auzit de bobor, a turbat: l-a şi-nhăţat pe Stan şi, valvârtej cu el, drept la hanul Călugărului!

Aşa s-a sfârşit cu Republica noastră! Aşa Reacţiunea a sfâşiat cea mai eroică pagină a liberalismului român!

Ion Luca Caragiale în schiţa Boborul (1896)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un orator opozant: Câteodată, autorităţile... prin abuz de putere, se întâmplă prea de multe ori să comită...
Un ministru: Mofturi!

replici celebre din Moftul Român de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce se făcuse Stan Popescu? Se dusese să ia în posesiune jeţul lui de muşama în cancelaria poliţiei. De două zile nu dormise... Partida la chilometru... apoi alergăturile cu poporul... pe urmă festivitatea de dimineaţă la Lipănescu... entuziasmul... Se simţea zdrobit, şi era atât de plăcută răcoarea în cancelarie. O dulce aromeală, foarte naturală după atâtea emoţiuni, după atâta triumf, îi apăsa cu putere brava cerbice. Omul îşi încrucişă mânile pe biuroul său, îşi aşeză bine capul şi, gândind cu drag la viitorul tinerei Republice, adormi butuc.

Ion Luca Caragiale în schiţa Boborul (1896)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a-ntâmplat să pierz un amic, un bun amic, şi nu mă pot căi îndestul de această nereparabilă pierdere; de aceea trebuie să spun, oricui vrea să m-asculte, trista mea întâmplare. Iată. Ştiam că amicul meu, bunul meu amic, are multă influenţă asupra unei persoane, de care atârnau la un moment nişte interese ale mele de extremă importanţă. Am alergat la el.

începutul de la Infamie de Ion Luca Caragiale (1901)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norocul e prea puţin şi lumea prea multă.

Ion Luca Caragiale în Opere, III
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amicul meu, domnul Manolache Guvidi, este o persoană cunoscută în societatea noastră; e un om cu avere însemnată câştigată printr-o muncă onorabilă; e un om inteligent şi serios, un bun soţ şi un bun tată de familie. Cu atâtea calităţi trebuia să reuşească în lupta pentru viaţă: invidioşii, cu toate clevetirile lor, n-au putut nimic în contră-i.

începutul de la Om cu noroc de Ion Luca Caragiale (1890)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Literatura şi artele frumoase, după cât se fac şi, mai ales, după cum se fac la noi, sunt prea din cale-afară încurajate; aşa că parcă n-ar strica să începem odată a le descuraja.

Ion Luca Caragiale în articol
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă văz încă maidanul plin de popor înghesuindu-se la o masă pe care o săptâmână a stat zi şi noapte o condică enormă deschisă. Era după 11 februarie. De câte ori ieşeam de la şcoală, iscăleam toţi da, şi fiecare de mai multe ori... De mici aveam sentimente civice în oraşul meu natal!

Ion Luca Caragiale în Grand Hôtel „Victoria Română” (1890)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi, când sper că s-a prescris vina mea contra monarhiei, am curajul s-o spun cu mândrie. Da, am fost unul dintre cei mai aprigi susţinători ai ordinii în Republica Ploeştilor. Ceasuri glorioase, n-am să vă uit! Şeful meu, poliţaiul, era simpaticul şi bravul Stan Popescu, unul dintre cei 1.000 ai lui Giuseppe Garibaldi - volintir în Italia, volintir într-o revoluţie polonă, vrăjmaş jurat al tiranilor şi frate pasionat al poporului. Cu astfel de şef, mergi în foc bucuros pentru o idee mare.

Ion Luca Caragiale în schiţa Boborul (1896)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pampon: Mişelule, să ne desluşim, 'ai? După ce mă ataci la sacrul meu amor; amăgeşti o fiinţă nevinovată... o femeie... femeie! Ochi alunecoşi, inimă zburdalnică!...

replică celebră din piesa de teatru D'ale Carnavalului, scenariu de Ion Luca Caragiale (1885)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnul

Din toate câte sunt pe lume,
Nu-i una fără semn anume:
După miros cunoşti o floare;
Cunoşti un fruct după savoare;
Un geniu după o gândire,
Şi steaua după o sclipire;
Pe-un om de duh, pe cum priveşte
Şi pe neghiob pe cât vorbeşte;
Cunoşti o pasăre pe glas;
Copoiul de vânat pe nas;
Un câine ori un om turbat
Pe bale şi lătrat;
Cunoşti o fiară
După gheară;
După un fluier, pe mierloi;
După mai multe... pe ciocoi.

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi după ce m-am despărţit de bunul meu maghiar, mi-am zis: "Nu! patriotismul lui e o meteahnă; nu mai e o virtute. Bine că ne-a ferit Dumnezeu pe noi, românii, de aşa meteahnă!"

finalul de la Meteahnă de Ion Luca Caragiale (1909)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precupeţ, vânzător de mărunţişuri, samsar, câteodată şi mai rău poate, telal de straie vechi, apoi croitor şi ştergător de pete într-o ulicioară tristă din Ieşi - toate le încercase după accidentul care-l făcuse să-şi piarză locul de băiat într-o mare dughiană de vinaţuri.

Ion Luca Caragiale în O făclie de Paşte (1899)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ajun de Sf. Dumitru, amicul meu Iancu Verigopolu stă înfipt în colţul otelului Continental, privind la trecători. Ne salutăm şi intrăm în vorbă. Are frumos caracter amicul meu Verigopolu: totdeuna egal, fără a se lăsa alterat măcar de orice împrejurare; şi mărturisesc drept că nu-l pot admira îndestul pentru aceasta. Dumneata, bunioară, ori eu, sau un altul, n-am fi în stare să ne înfigem în colţul otelului Continental pentru a privi la mişcarea de pe stradă, cu sângele rece al unei persoane absolut lipsite de grija zilei de mâne — în ce momente?... în ajunul Sf. Dumitru... şi când?... când am şti bine că a doua zi trebuie să părăsim casa unde am locuit, fără să ştim de loc unde o fi casa-n care avem să ne transportăm calabalâcul.

începutul de la Mici economii... de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Excelsior... Iată un comparativ care a iritat de multe ori în mod superlativ pozitiva mea persoană.

Ion Luca Caragiale în Despre Macedonski (1889)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!