Duminică dimineață - II
De ce ar trebui să fie reverențioasă în fața morții?
Ce fel de divinitate este aceea care se dezvăluie
Doar în umbre mute sau în vis?
N-ar trebui să se bucure de mângâierea soarelui,
De aroma fructelor, de aripile strălucitoare ale păsărilor
Sau de balsamuri și de frumusețea pământului,
Lucruri care au cel puțin același fermec ca visele despre paradis?
Divinitatea trebuie să trăiască în interiorul ei însăși:
Vehemențele ploii, atitudinile ninsorii;
Suferința singurătății sau entuziasmul de neînvins
Când pădurile dau în floare; sentimentele
Răvășite pe drumuri ude în nopțile de toamnă;
Toate bucuriile și toate durerile, amintirea
Unei ramuri verzi vara și a unei crengi în iarnă.
Acestea sunt măsurile destinate sufletului ei.
poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre religie
- poezii despre crengi
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre toamnă
- poezii despre suflet
- poezii despre suferință
- poezii despre singurătate
Citate similare
Duminică dimineață
I
Satisfacțiile oferite de moliciunea capotului, și cafeaua băută
Mai târzior, și portocalele savurate pe scaunul însorit,
Și cacaduul verde de pe covoraș, și libertatea
Amestecate pentru a risipi
Sfânta liniște a străvechiului sacrificiu.
În reveria ei simte asediul
Întunecat al acelei vechi catastrofe,
În vreme ce acalmia se-adâncește printre luminile apelor.
Portocalele aromate și aripile verzi, strălucitoare,
Par lucruri dintr-o procesiune a morților,
Șerpuind deasupra apei întinse, fără sunet.
Ziua-i asemeni apei întinse, fără sunet,
Calmă-n așteptarea trecerii pașilor ei visători
Peste mări, spre tăcuta Palestină,
Dominionul sângelui și-al mormântului.
II
De ce ar trebui să fie reverențioasă în fața morții?
Ce fel de divinitate este-aceea care se dezvăluie
Doar în umbre mute sau în vis?
N-ar trebui să se bucure de mângâierea soarelui,
De aroma fructelor, de strălucitoarele aripi verzi ale păsărilor
Sau de balsamurile și de frumusețea pământului,
Lucruri care au cel puțin același fermec ca visele despre paradis?
Divinitatea trebuie să trăiască în interiorul ei însăși:
Vehemența ploii, atitudinile ninsorii;
Suferința singurătății sau descătușarea bucuriei
Când pădurile dau în floare; sentimentele
Răvășite pe drumuri ude în nopți de toamnă;
Toate bucuriile și toate durerile, amintirea
Unei ramuri verzi vara și golașă iarna.
Acestea sunt măsurile rânduite pentru sufletul.
III
Inumana naștere-a lui Jupiter s-a petrecut în nori.
Fără o mamă care să-i dea sân, fără dulceața unui pământ
Care să ofere emoții afectuoase minții lui mitice.
El umbla printre noi, un rege bombănitor,
Măreț printre ciutele sale,
Până când sângele nostru virginal, atins de miresmele
Paradisului, s-a primenit cu o răscumpărare a impulsurilor,
Prevestită ciutelor de o stea.
Ar putea da greș sângele nostru? Sau va deveni
Sângele paradisului? Pământul va deveni
Rotundul nostru paradis pe care noi îl vom cunoaște?
Cerul va fi mai prietenos atunci decât este acum,
O parte a trudei și-o parte a durerii,
Iar apoi... gloria iubirii nepieritoare,
Nu acest albastru părtinitor și indiferent.
IV
Ea spune, "sunt împăcată când păsările-abia trezite din somn,
Înainte de-a-și lua zborul, testează realitatea
Câmpurilor înnegurate, prin întrebările lor gingașe;
Dar când pasările-au plecat, iar căldura câmpurilor
A dispărut, unde-i, atunci, paradisul?"
Nu există adierea niciunei profeții,
Nici himera străvechiului mormânt,
Nici peștera aurită, nici insula
Melodică, unde spiritele-și au sălașul lor,
Nici sudul vizionar, nici palmierul îndepărtat dintre norii
De pe raiul dealului care-a suferit
Așa cum suferă verdele-n aprilie; sau va suferi
Ca păsările,-n amintirea ei, care se trezesc din somn
Sau ca dorul ei de luna iunie și de venirea serii, atins
De ultimele bătăi de aripi ale rândunicii.
V
Ea spune, "Dar, pentru o deplină mulțumire, simt că e încă
Nevoie de acele binecuvântări nepieritoare."
Moartea este mama frumuseții; de aceea de la ea
Și numai de la ea va veni împlinirea viselor
Și a dorințelor noastre. Deși împrăștie frunzele
Profundei dezintegrări pe drumurile bătute de noi,
Drumul pe care-l ia tristețea bolnavă, mulțimea drumurilor
Unde-i răsună triumfului frazele de-alamă, unde iubirea
A șoptit puțin, dintr-un surplus de tandrețe,
Face salcia să freamăte în soare
Pentru domnișoare care nu-s acolo ca să privească
Iarba, abandonata la picioarele lor.
Ea-i face pe puștani să adune prune și pere
Pe un taler uzat. Domnișoarele gustă
Și se răspândesc nerăbdătoare printre frunzele uscate.
VI
Nu există substitut pentru moarte în paradis?
Acolo fructele coapte nu cad niciodată? Acolo întotdeauna
Ramurile atârnă grele de rod sub un cer perfect, neschimbate?
Dar nu toate sunt aidoma celor de pe pământul nostru pieritor,
Râuri ca ale noastre, căutănd mări pe care nu le vor găsi niciodată,
Aceleași țărmuri așteptând apele mareei înalte
Pe care în elanul lor șovăitor nu le pot ajunge?
De ce să plantăm peri și meri pe bancurile nisipoase ale râurilor
Sau să parfumăm falezele cu arome de prune?
Nu-i păcat să ne transferăm acolo culorile,
Țesătura de mătase a după-amiezilor
Și sunetele lăutelor noastre modeste!?
În magia ei, moartea este izvorul frumuseței:
În flăcări, la pieptul ei ne concepem
Mamele pământești, mamele noastre-n așteptare neadormită.
VII
Suplu și turbulent, o horă de bărbați
Va dezvălui cântând orgiastic într-o dimineață de vară
Impetuoasa lor devoțiune pentru soare,
Nu pentru zeu, ci pentru zeul care-ar fi putut să fie,
Gol printre ei, un izvor sălbatic.
Cântecul lor va fi un cântec al paradisului,
Țâșnind din sângele lor, întorcându-se înapoi în cer;
Și vor intra fi acolo, în cântec, voce cu voce:
Lacul bătut de vânturi întru plăcerile domnului lor,
Arborii, ca niște serafimi, dealurile străbătute de ecouri;
Iar mult, mult mai târziu va sosi acel cor înălțat de ei.
Vor cunoaște deplin împărtășirea cerească
A oamenilor atât de repede muritori și a dimineții de vară.
Iar de unde-au venit și unde se vor duce
Le va mărturisi roua de pe tăplile lor.
VIII
Ea aude, deasupra acelor ape tăcute,
O voce care strigă: " Cripta din Palestina
Nu-i terasa unde lâncezesc spiritele.
Este mormântul Domnului, al lui Isus. "
Noi trăim în epoca veche, în haosul soarelui,
Încă dependenți de zi și de nopte
Sau pe insula singurătății, orfani și anarhici,
De cealaltă parte a apelor mari, fără putință de scăpare.
Căprioarele ne cutreieră munții, iar pitpalacii
Înalță fluierături spontane împrejuru-ne;
Mure dulci se coc în pustietăți;
Și, în solitudinea cerului,
Seara, stoluri de porumbei plonjează
În acrobații aeriene, lansându-se
În penumbră cu aripile larg deschise.
poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre rai, poezii despre sânge, poezii despre sunet, poezii despre seară sau poezii despre râuri
Drumețul
Frumusețea acestei lumi mi-a întristat sufletul,
O frumusețe perisabilă, trecătoare;
Uneori inima-mi tresălta de bucurie
Când vedeam o veveriță sărind într-un copac
Sau o păsărică pe un ram,
Sau puii de iepure pe câmp la asfințitul zilei
Luminați de soarele-n scădere,
Sau dealurile verzi pe care-alunecau umbrele norilor,
Dealuri pe care oameni voinici au semănat recolte,
Recolte care curând vor trebui culese
Atât de aproape de poarta Raiului;
Sau copii alergând desculți pe nisipurile
Mării la mareea josă, sau jucându-se pe străzile
Orășelelor din Connacht,
Lucruri tinere și fericite.
Și-atunci inima mi-a spus:
Toate acestea vor trece,
Vor trece și se vor schimba, vor deveni trecut și nu vor mai exista,
Lucruri verzi și strălucitoare, lucruri tinere și fericite;
Și am plecat abătut
Pe drumul meu.
poezie de Patrick Pearse, 1879-1916, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre frumusețe, poezii despre veverițe, poezii despre tristețe, poezii despre trecut, poezii despre tinerețe, poezii despre timp sau poezii despre schimbare
Omul de zăpadă
Cineva ar trebui să aibă o minte ca aceea a iernii
Pentru a înțelege înghețul și crengile
Pinilor acoperiți de zăpadă;
Ar trebui să-i fi fost frig multă vreme
Pentru a percepe tristețea ienuperilor degerați,
A frunzișurilor pline promoracă, sclipind departe
Sub soarele lui ianuarie; doar asemenea minte
Nu sesizeaza mizeriile din șuieratul vântului,
Durerile din sunetele celor câteva frunze rămase pe ramuri,
Care de fapt nu sunt altceva decât sunetul pământului
Împînzit de același vânt,
Care bate peste aceleași locuri sterpe
Pentru a fi auzite de ascultătorul care ascultă-n zăpadă,
Și care, fiind nimic el însuși, privește
Nimicul care nu se află acolo și nimicul care se află.
poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre zăpadă, poezii despre iarnă, poezii despre frunze, poezii despre durere sau poezii despre Soare
Lucrurile n-ar trebui să fie atât de grele
O viață trebuie să lase
semne adânci:
urmele pe unde ea
s-a dus și de unde s-a întors
ridicându-și corespondența
sau mutând furtunul
în grădină;
unde stătea
în fața chiuvetei,
un loc uzat, bătătorit;
sub mâna ei, clanța ușii
de-atâta frecat
a devenit albicioasă;
tivul pe care ea
obișnuia să-l pipăie
în întuneric
aproape a dispărut.
Lucrurile trebuie
să-i păstreze amintirea.
Drumul
unei vieți trebuie să
rămână marcat;
trebuie să poarte cicatrice.
Și când viața se oprește,
un anumit spațiu
nu contează cât de mic
trebuie să rămână zgârâiat
în urma marei parade
cauzatoare de pagube.
... Lucrurile n-ar trebui să fie atât de grele.
poezie de Kay Ryan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre pagubă, poezii despre mâini, poezii despre devenire sau poezii despre amintiri
Camera cenușie
Deși locuiești într-o cameră cenușie,
Cu excepția feței de masă
Argintii,
Și brodezi
La rochia ta galbenă
Sau ridici o perlă verde
De la colier,
Care tocmai a căzut,
Sau îți privești evantaiul verde
Pe care sunt pictate ramuri de sălcie roșie,
Sau, cu un deget,
Miști o frunză în bol
Frunza căzută din copacul de magnolia
De lângă fereastra ta...
Ce importanță au toate acestea?
Eu știu cât de furios îți bate inima.
poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roșu, poezii despre rochii, poezii despre pictură, poezii despre perle, poezii despre inimă, poezii despre galben sau poezii despre furie
Sufletul n-are praf și nici vreun lucru grosolan; el trebuie să fie mai fin decât aerul, mai impalpabil decât lumina, mai pur ca esența este viața în puritate absolută... N-are rost să vorbesc cu tine despre lucruri de prisos, cum ar fi forma sufletului, sau unde sălășluiește, sau dacă bea și mănâncă, sau dacă are aripi; căci nu știu nimic din toate acestea. Nu. Este mai potrivit să ne încredem în Dumnezeu. Frumusețea din lumea asta vine toată din mâna Lui, grăind despre perfecțiunea gustului. El este Creatorul tuturor formelor; El îmbracă crinul; El colorează trandafirul, El picură boaba de rouă. El face muzica naturii. El a alcătuit lumea asta cu tot ce e în ea, și de aceea, încrezător ca un copil, las în seama Lui să alcătuiască și Sufletul meu.
Lew Wallace în Ben Hur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre încredere
- citate despre suflet
- citate despre lumină
- citate despre vorbire
- citate despre viață
- citate despre trandafiri
- citate despre rouă
- citate despre religie
- citate despre perfecțiune
O opinie agreabilă este acceptată ca adevărată: aceasta este dovada prin plăcere (sau, după cum spune biserica, dovada prin putere), de care toate religiile sunt atât de mândre, când ar trebui să le fie rușine. Dacă religia nu ne-ar face fericiți, n-ar fi crezută: cât de puțin trebuie, atunci, să valoreze!
citat clasic din Friedrich Nietzsche
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre rușine, citate despre plăcere, citate despre mândrie, citate despre fericire, citate despre creștinism, citate despre biserică sau citate despre adevăr
- dragoste la prima vedere
- Dragostea la prima vedere nu este decât materializarea unui vis imaginar care ne-a bântuit dintotdeauna; sau întâlnirea unei fețe, unei figuri, sau a unei expresii perfecte, dar pe care am văzut-o sau admirat-o în alte dăți, într-un grad mai mic de perfecțiune sau în circumstanțe mai puțin favorabile.
definiție clasică de William Hazlitt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre iubire, citate despre dragoste la prima vedere, citate despre visare, citate despre imaginație sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Scopul activității sociale nu va trebui niciodată să fie întreținerea unei somnolente prosperități, ci, mai degrabă, evitarea carențelor de fond ale vieții noastre economice și culturale, care duc în mod obligatoriu la degenerarea individului sau pot cel puțin să o antreneze.
Adolf Hitler în Mein Kampf
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre cultură
Scopul activității sociale nu va trebui niciodată să fie întreținerea unei somnolente prosperități, ci, mai degrabă, evitarea carențelor de fond ale vieții noastre economice și culturale, care duc în mod obligatoriu la degenerarea individului sau pot cel puțin să o antreneze.
Adolf Hitler în Mein Kampf, volumul I (1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suntem.... asemenea unei căruțe sau unei calești.... care circulă pe un drum simbolizând viața sau, mai degrabă, Calea Vieții. Drumul pe care circulă Caleașca este unul de pământ. Ca toate drumurile de pământ, el are, de o parte și de alta a sa, hârtoape și movile, pietre, urme și șanțuri. Gropile sau locurile mai ridicate și pietrele sunt dificultățile, loviturile vieții. Urmele sunt schemele deja existente pe care le preluăm de la alții și pe care le reproducem. Șanțurile, mai mult sau mai puțin adânci, reprezintă regulile. Limitele peste care, dacă trecem, negreșit vom primi o pedeapsă.... Acest drum are uneori curbe care împiedică vizibilitatea sau, alteori, traversează zone de ceață sau de furtuni. Toate sunt etape ale vieții noastre, de-a lungul căreia "ne rătăcim" sau ne este greu să vedem clar ori să anticipăm un obstacol, căci nu putem zări nimic din ceea ce se află "în față".
citat din Michel Odoul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre obstacole, citate despre limite sau citate despre anticipație
Moartea unui soldat
Viața se contractă și moartea e aproape,
Ca într-o scenă de toamnă.
Soldatul cade.
El nu devine pentru trei zile un personaj,
Nu-și impune desprinderea,
Nu pretinde niciun fel de pompă.
Moartea e absolută și lipsită de grandoare,
Ca într-o scenă de toamnă
Când se oprește vântul,
Când se oprește vântul și, acoperind cerul,
Norii își continuă, cu toate acestea, plutirea
Într-o direcție sau alta.
poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre armată, poezii despre zile, poezii despre nori sau poezii despre moarte
Bărbații călătoresc prin toate haltele
bărbații vor să bea apa feminității
(la toate vârstele înfloririi
și coacerii pământului)
până la marea plecare
prin haltele văzduhului.
și în peșteri din stâncă
și în borta peșterii
(unde se agită o fiară),
și în momente de grație
sau de răsucire a sufletului.
pentru ei femeile
sunt niște cetăți
(ce se vor cucerite și împodobite
cu crengi de măslin).
când au gustul gutuielor coapte
bărbații călătoresc
pe firul altor ape
ale inimii sau ale morții
și au viziuni cu femei
-adevărate roți-
care să le miște altfel universul.
doar când întâlnesc Ane
(încep să ridice mânăstiri
și nu mai fug în lume cu niciuna)
devin miri lunatici
și-și pun pe umeri luna
alunecând pe fereastră cu una
cu coasa care le leagănă somnul
până ce devin păsări cuc
și nu mai știu în ce parte se duc.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre femei, poezii despre speologie, poezii despre apă, poezii despre femei și bărbați, poezii despre vârstă, poezii despre viziune sau poezii despre stânci
Literații se ocupă deseori cu cerul și nu există în toate literaturile un poet care să nu fi vorbit de soare, de lună, de stele etc. Din nefericire, vorbesc totdeaua de lucruri pe care nu le cunosc; se mulțumesc cu nume care sună frumos și puțin le pasă dacă acel nume e al unei stele, sau constelații, al unei planete sau comete, ba pun la cale evenimente astronomice care nu s-ar putea întâmpla niciodată.
citat celebru din Victor Anestin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre stele, citate despre poezie, citate despre planete, citate despre nefericire, citate despre mulțumire, citate despre literatură sau citate despre frumusețe
Astăzi, când ororile deformațiilor din picturile și sculpturile unor artiști moderni au ajuns să ne arate cum trebuie să fie un corp frumos, am putea regreta că nudul și amorul fizic nu sunt bine studiate în toate atitudinile de către pictori. Artiștii ar trebui să se lepede de prejudecățile unei morale grave ca prostia și să trateze cu sinceritate și realism aceste subiecte așa de nobile ale vieții omenești.
Camil Ressu în Însemnări
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre arte plastice, citate despre pictură, citate despre artă, citate despre sinceritate, citate despre sculptură, citate despre prostie, citate despre prezent sau citate despre prejudecăți
Miros, pieptene, lingură
Chiar și "ar-fi-putut-fi" revine.
Cel mai simplu lucru miros, pieptene, lingură
se întoarce învolburând o pulbere strălucitoare-n aerul însorit,
o confuzie care se cere și trebuie cunoscută,
o sete insistentă de istorie, o foame a sufletului.
El așterne ideea pe hârtie,
rememorând cum ei priveau odată două nurci
acele jurubițe sinuoase mai fluide decât însăși apa.
Gândul și sentimentul sunt oare la fel de întrețesute,
o elice-n spirală arzând timpul?
Acum apa s-a liniștit,
reflexia și pierderea rămân egale cu ele însele.
Dar, unde se duc, de fapt, se întreabă el,
sau de unde vin;
este vorba de niște mijloace de reînviere,
de un pâlpâit al celulelor, de o nevoie de simetrie?
Renunță la o dimensiune și... despre ce a fost vorba?
Ticul nervos al ironiei lui e doar o scurtătură:
două ezitări, ăă... ăă...
într-o declarație de dragoste,
întrebare-răspuns într-o dezbatere fără importanță
sau mai puțin, un citat care marchează ambele capete
ale unei anecdote cu poantă debilă
"două aripi negre care nu ne pot susține păsărica-n zbor".
Iar familiarul apel la bun simț....
aparține conștiinței, confuziei sau lașității?
Muzica se pierde în ea însăși, scrie el,
Cuvintele înoată înapoi prin cuvinte, lucruri de felul ăsta.
El scrie o carte despre Sciția.
Umblă vorba că ea s-a apucat de golf.
Ce a mai rămas? Un dor de albastru.
Și-o amintire care le supraviețuiește amândorura
o jumătate de lună cărând pe cer povara jumătății nevăzute,
carnea aceea mai de preț decât toate. Există
o plenitudine atașată fiecarui lucru.
poezie de Jan Owen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre cuvinte, poezii despre înot, poezii despre supraviețuire, poezii despre superlative, poezii despre scurtături sau poezii despre negru
* * *
Cineva, seamana pe furiș seminte in mine..
Unele de cuvinte.. unele de gânduri.. unele de emoții..
Toate. s semănate pe ramurile unui măr.. cu rădăcini în inima mea...
Măr, fara șarpe.. Sau...
Apoi semințele cresc in mine, adapându. se in izvoare de suflet..
După ce sunt semănate,
eu le dau viață..
Nașterea insa e mereu provocată
de o atingere, un dor sfâșietor.., o strângere de inimă.. o rasuflare care se frânge cald...
de tristețea nesfârșită sau
fericirea absolută a unei clipe -extazul absolut...
Ca orice naștere.. are chinurile ei...
mă revars insa în taina, usor si lin...
precum. alunecarea ta in mine...
Dorurile toate. mi sunt șoptite, iar strigătele mute... Doar de tine știute...
Te simt ținându. ma de mana.. și curgând odată cu ele..
De aceea scrierile mele ar trebui semnate cu numele tau...
De fapt tu m. ai născut pe mine..
creatorul a ce sunt eu.. ești tu...
Esti săpat în mine..
pentru totdeauna....
cu litere.. cu șoapte.. cu doruri..
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre dor, poezii despre șerpi, poezii despre mere sau poezii despre gânduri
Niciun copil sub vârsta de cincisprezece ani n-ar trebui să primească instruire pe subiecte care ar putea să fie vehicule ale unor greșeli grave, cum sunt filosofia sau religia, pentru că noțiunile greșite imprimate timpuriu rareori pot fi dezrădăcinate, iar dintre toate facultățile intelectuale, judecata este ultima care ajunge la maturitate.
citat celebru din Arthur Schopenhauer
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre greșeli, citate despre vârstă, citate despre transporturi, citate despre maturitate, citate despre filozofie sau citate despre copilărie
Singurul lucru de care sunt mândru că l-am descoperit foarte devreme, înainte de douăzeci și unu de ani, e că nu trebuie să procreezi. De aici mi se trage groaza de căsătorie, de familie și de toate convențiile sociale. E o crimă să-ți transmiți tarele unei progenituri, silind-o astfel să treacă prin aceleași suferințe ca tine, printr-un calvar poate și mai cumplit decât al tău. Să dau viață unei ființe care să-mi moștenească nefericirile și bolile asta n-am putut s-o accept niciodată. Părinții sunt cu toții niște iresponsabili sau niște asasini. Doar brutele ar trebui să procreeze. Mila te oprește să fii "genitor". Cuvântul cel mai atroce din câte cunosc.
Emil Cioran în Caiete I. 1957-1965
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre superlative, citate despre suferință, citate despre medicină, citate despre iresponsabilitate sau citate despre groază
Faptul că cei mulți se tem de moarte ne atrage luarea-aminte asupra dorinței sufletului de a învăța: acesta fuge de ceea ce nu cunoaște, de ceea ce este întunecat și neclar; în schimb, prin natura sa, el urmărește ceea ce este manifest și poate fi cunoscut. Din acest motiv, ar trebui să-i onorăm în chip deosebit pe cei care ne-au făcut să vedem soarele și lumina și să ne arătăm pietatea față de tatăl și mama noastră, căci datorită lor avem parte de cele mai mari bunuri: acestea sunt, se pare, putința de a gândi și aceea de a vedea. Din același motiv, ne bucură lucrurile familiare și oamenii cu care suntem obișnuiți iar pe cei cunoscuți îi numim prieteni ai noștri. Toate acestea demonstrează cu claritate faptul că tot ceea ce poate fi cunoscut, tot ceea ce este manifest și clar este ceva ce trebuie să fie iubit. Or, dacă acest ceva cognoscibil și clar trebuie să fie iubit, atunci și cunoașterea și gândirea trebuie să fie, în același fel, iubite.
Aristotel în Protrepticul, fragmentul 102 (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre cunoaștere, citate despre învățătură, citate despre întuneric, citate despre schimbare, citate despre prietenie sau citate despre natură