Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Daniil Sihastrul

Ajuns în vale, pe un râu în spume,
Așa cum scris-a pana de poet,
Bătrânul Ștefan glăsui încet
Către sihastrul ce-a fugit de lume:

Când am simțit pe-al țării trup nepace
m-am răsucit la Putna în mormânt
și-am răsturnat cinci veacuri de pămînt
de pe pieptarul meu, să vin încoace.

Au mă smintește ochiul ce se bate
sau nu-mi ajută mintea să dezleg?
Hotarul drept vi l-am lăsat întreg
și aflu-acum Moldova jumătate.

Vânduta-ți oare hoardelor de-afară,
în târgul vremii, una din moșii?
Eu nu cunosc pe lume avuții
să-mi poată prețui un colț de țară.

Sau nu cumva pe platoșe oțelul
a ruginit prin sutele de ani,
de-au spart zăgazul vechii mei dușmani
și-au slobozit din sulițe măcelul?

De ce nu bate ceasul de vecernii
în pieptul Putnei – clopot necuprins?
Au taci și tu, bătrâne? Sau ți-au stins
făclia vieții, viscolele iernii?

Târziu abia, în noaptea de cărbune,
cu ochii grei de-atâta nepătruns,
s-a îndurat sihastrul cu răspuns:
Măria Ta, eram în rugăciune.

Ci nu păstra în inimă sminteală,
că nu plăieșii și-au ieșit din minți
precupețind Moldova pe arginți,
cum le-ai adus la cuget bănuială.

Ei zac în lanțuri, lângă hăul mării,
și trag în juguri puse de călăi.
Bicele însă nu le țin ai tăi
și mâna ce izbește nu-i a țării.

Potop cumplit de neamuri fără cruce
se năpustesc acum spre crucea ta,
dar în zadar se-ncrâncenă sub ea
căci prea e sus – și nu pot s-o apuce.

Măria Ta. Înseninează-ți fața,
pușcașii n-au uitat să dea la semn,
ci doar așteaptă chiot de îndemn
să rupă lanțul și să ia sâneața.

Atunci vor arde țestele dușmane
cu vâlvătăi de sânge și de fum
și nu va fi zăgaz pe nici un drum
să ne oprească iureșul, Ștefane.

Și-ți vom zidi biserică frumoasă
sub nesfârșitul cerului safir
să intre neamul tot sub patrafir
ca să-l primești, cuminecat, acasă.

poezie clasică de
Adăugat de Mishu57Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Vladimir Potlog

La Putna (550 ani de la sfințire Mănăstirea Putna)

La Putna un clopot bate,
Dangătul lui peste munți răsună.
El ne cheamă la libertate
Și la unitate ne îndrumă.

La Putna toaca se bate,
Ne cheamă să ne rugăm.
Pe mine și pe tine frate
Căci de acelaș sânge suntem!

La putna Ștefan ne cheamă,
ne spună cu glasul său bland.
S-o iubim pe a noastră mamă
Cum la iubit el pe domnul sfânt!

La Putna e o frumoasă sărbătoare,
Ea s-a îmbrăcat în alb.
E ziua ei și a lui Ștefan Cel Mare.
ne ducem fratele meu drag.

poezie de (1 septembrie 2019)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Scrisoare lui Ștefan cel Mare și Sfînt

Un secol tehnologic avansat
Ne conservează-n neagră sărăcie
Și țara parcă-i scoasă la mezat
De comunisti și oaia AEI-e.

Pentru putere aici, la Chișinău,
se zbat Partidele nomenclaturii ce -ncă-i vie,
Și Bucureștiul parcă a scuipat
Pe visul meu cu Marea Românie.

Întotdeauna noi, am fost obiect de schimb.
Mărite Ștefane, necumva dreptate,
ajung la Putna să mă-nchin adânc,
Mă -nchin adânc întâi prin consulate.

Ce poate fi și mai stupid și mai absurd
Ca viza de intrare și control la vamă?
Asemeni adâncimi în vaduri de la Prut
despartă infinit de Țara Mamă

Și că să vezi, subiectul al atarei abordări
Sunt numai eu, țăranul simplu, talpa țării.
Pe când, cu ușurință TIR- Uriel cu țigări,
Forțează Prutul avântat în albăstrimea zării.

Măria Ta, cândva cu sabie și foc
Salvat-ai neamul și lărgii hotare.
Netoții ăștia azi nici contrabandă
nu mai pot
Bsă facă omenește...
Figurează prin dosare.

De râsul lumii mai dăunăzi n-am ajuns!
Nici unul dintre ei n-a vrut fie președinte...
În circul asta intuiesc un sens ascuns –
vor belit și jupuit ca înainte,


vor din nou ajuns sub comuniști,
Din nou, ca și-nainte, să mă sugă.
Păi, cum altfel liberalistii-ghimpleristi
Ar mai ajunge iar miniștri din- tro fugă.?!!

Și cum altfel bulbucii pedelisti
Ar mai putea controleze acest picor de țară?
Altfel decât prin foștii kaghebiști
Și prin Zubco, de la Procuratura Generală...

Și cum alfel haiducii lui Filat
Ar mai putea înfăptui programul-minim?
Întâi ne facem șeful împărat,
Apoi reîmpărțim mai totul ce- a furat P... Ulinici?!!

Da poate, Ștefane, Măria ta,
Coborî cu voia Domnului din ceruri,
Pe-o zi măcar, cu crucea și cu spadă ta,
Să dai războiul ultim al nepoților lui Lenin?

Moldova n- a fost a mea și nu e a voastră...
Ci a urmașilor noștri, și a urmașilor urmașilor noștri,
Să-mi spui te rog, Măria Ta,
Îți sunt urmași acești golani de bogdaproste?!

Acești mancurți și hoți și trădători
Ce astăzi au ajuns în fruntea țării mele,
Ei sunt urmașii gloriosului popor
Învingător în lupte și războaie grele?!

Și pentru ei atunci, Măria Ta, te-ai străduit
Și ai visat, Măria Ta, pe vremile acele –
Ca azi s-avem în fruntea țării pui de bolisevici,
Icoană lor fiind satana Lenin?!

Blagoslovește, Ștefane, poporul muribund,
Redă-i și suflul vieții și încrederea în mâine –
Eu parcă-l văd pe potlogarul de Voronin în genunchi,
Că viermele prin glod, târându-se spre Ține.

Reintegrarea Țării să ne-o pui la punct,
Stârpind cu foc și spadă seminția de neghină!
Poporul Basarabiei, de secole ( f)cernut,
Tu adă-l înapoi la sânul Țării –mume!

Căci simț Bucureștiul nu mai vrea,
La fel cum Chișinăul n-a dorit vreodată,
Să fie România țara mea,
-Un tot întreg Bugeacul și Carpatul!

Și numai tu, Mărite Ștefan, ai putea
Să ni-l trimiți pe Țepeș, mai tragă-n țeapă
Cohortă trădătorilor de neam,
Nomenclatura asta nespălată.

-Aici, Mărite Ștefane, închei scrisoarea mea
Și ți-o trimit la cer umil, cu plecăciune.
-Mai poate Basarabia visa?
Sau moldoveanul poate numai versuri spune?

poezie de (26 noiembrie 2011)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ica Ungureanu

Scrisoare către Ștefan cel Mare

Cum sufletul de jale-mi geme,
Să-mi ierte îndrăzneala Domnul,
Că dup-atât amar de vreme,
Cu proaste vești îți tulbur somnul.

Moldova ta, de altădată,
Lăsată moștenire nouă,
E astăzi marginalizată,
Măria Ta, și-i ruptă-n două.

Bucăți din trupul românesc,
Peste-ale Prutului vâltori
Înstrăinate, se privesc
De parcă-s vitrege surori.

Domnițele cu fragezi sâni,
Pe vremea ta, neprihănite,
Se-aruncă-n brațe de păgâni,
De bunăvoie, nesilite.

În locul hoardelor barbare
Pe care tu le-ai izgonit,
Azi cetele parlamentare,
Sunt puse pe căpătuit.

L-au stors, la sânge, pe sărmanul
Popor al dragului tău plai;
Și tot ce mișcă, râul, ramul,
Ei vând en gros și en detaille.

P. S.
Când bunul Dumnezeu ne-o da,
Un domn viteaz și drept, ca tine,
Ți-oi scrie iar, Măria Ta...
Și-atunci vom auzi de bine!

pamflet de (decembrie 2013)
Adăugat de Ica UngureanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Doina

De la Nistru pân-la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a
nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin și pân-la Mare
Vin muscalii de-a călare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o ațin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii
Și străinul te tot paște
De nu te mai poți cunoaște;
Sus la munte, jos pe vale,
Și-au făcut dușmanii cale,
Din Sătmar pân- în Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet român săracul,
Îndărăt totca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui
Și-i străin în țara lui.
De la Turnu-n Dorohoi
Curg dușmanii în puhoi
Și s-așează pe la noi;
Și cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier,
Zboară pasările toate
Numai umbra spinului
De neagra străinătate.
În ușa creștinului.
Își dezbracă țara sânul,
Codru ­ frate cu românul ­
De săcure se tot pleacă
Și izvoarele îi seacă ­
Sărac în țară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii
Mânca-i-ar inima cânii,
Mânca-i-ar casa pustia
Și neamul nemernicia!

Ștefane, Măria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las-arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija sfinților,
În sama părinților,
Clopotele să se tragă
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
Doar s-a-ndura Dumnezeu
Ca să-ți mântui neamul tău!
Tu te-nalță din mormânt
Să te-aud din corn sunând
Și Moldova adunând!
De-i suna din corn o dată
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori
­ Îți vin codrii-n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toți dușmanii or piară,
Din hotară în hotară ­
Îndrăgi-i-ar ciorile
Și spânzurătorile!

poezie celebră de din revista Convorbiri literare, XVII, 4 (1 iulie 1883)
Adăugat de Georgescu Alexandru CristianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Vasile Larco

Recunoștință

La Putna clopotele bat,
E lume multă-n Mănăstire,
Să-i facă, iar, s-a adunat
Lui Ștefan Vodă pomenire.

Și nu-l vom da nicicând uitării,
Ne-om aminti de cel ce-a stat
De strajă la hotarul țării
Și de dușmani l-a apărat.

La două iulie mereu
S-aprindem câte-o lumânare
Căci Sfânt e lângă Dumnezeu
El, Ștefan, Ștefan Domn cel Mare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ai descoperit tu că propria mea Inimă bate în pieptul tău? Oare ai uitat că nici măcar un fir de iarbă nu se mișcă în lumea aceasta de vis fără voia Mea? Dar tu pretinzi că ai primit ajutorul bietului cascador ce este mult mai păcătos ca tine? Iar Acum, vii în fața mea, Tatăl tău și tot mie îmi ceri socoteală pentru că l-am definit, drept un iluzionist, un cascador sau biet magician? Oare are vreo una din cele cinci mari religii monopolul Meu, te rog, ca prin vasta ta experiență îmi spui fiule ca să mă închin la ea sau la sfinții minților umane deșarte? Atunci la ce folos vă rugați la deșertăciune dacă Eu însumi dărui fiecăruia dintre voi? Adevărat, adevărat vă spun, tot ajutorul pe care-l puteți primi de la această lume e doar deșertăciune inima voastră este deja cu Mine pentru că e propria mea inimă, doar gândul nebun continuă să-și trăiască separarea închinându-se și cerșind la toate porțile religiilor acestei lumi și mai mult vis și mai multă deșertăciune. Află cine ești, fiul meu, căci nu ai fost născut vreodată și atunci ce crezi știi sau îți aparține din acest vis?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Sufletul săracului

Cerul s-a ascuns în valuri
De nori grei... Acolo, sus,
În întunecata lume,
O speranță a apus...

Iată-un fulger că se-arată
Calea să nu-o lumineze...
Dor, de-atâta întristare,
Cum oare să viseze?

Cu săraci și mizerabili
Poate-un colț de pâine, poate
-o haină sau poate o casă
Să-i adăpostească-n noapte

În zadar sunt toate însă
Sănătatea i-a lăsat,
Fericirea stă ascunsă
Într-un colț îndepărtat.

Ei cu ce-s oare de mică?
Ce-au greșit? De ce tot plâng?
De ce soarta, mult prea cruntă
I-a cuprins de brațul stâng?

Primăvara-n suflet, oare,
Va mai fi cu-adevărat,
Sau nuci vor intr-o noapte
Fără a se fi schimbat?

Căci averea-i sărăcie
Și săracul e avut
Sufletu-i e plin de aur
De la a lumii început.

poezie de din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gligore Fărățară

De-un car de ani mă tot numesc așa
bătrânii brazi pe care-i țin de neamuri,
aghezmuind pe jos, în calea mea,
cu lacrimi de rășină de pe ramuri.

Când urc pe munte, sus, printre păduri,
aud, de sub a crengilor povară,
cum mă îndeamnă nevăzute guri:
"Rămâi la noi, Gligore Fărățară."

Dacă prinde-al Dunării șuvoi
cu spume albe ce se sparg în valuri:
"Gligore Fărățară, hai cu noi!"
cheamă glasul apei dintre maluri.

Iar când pornesc smerit spre cimitir
mai îngrop câte-un copil de ceară
mă trag de mână morții mei în șir:
"Mai stai cu noi, Gligore Fărățară."

Privesc în brazdă: plugul nu-i al meu.
fac ochii roată: nu-i a mea moșia,
și parcă, Doamne, nu mai sunt nici eu,
nici Gheorghe, nici Ileana, nici Maria.

Vara cosesc – n-am pâine la iernat,
cresc iarna boii ca să-i pierd în vară
și-mi cară hoții țara hat cu hat,
eu rămân tot Gligore Fărățară.

Mă uit spre cer, dar nu-l mai văd senin,
aș întreba – și nu cutez a spune:
"Oare și cerul s-a întors străin
sau mi-e surată zarea de cărbune?

Și tot aștept cu fiecare nor
să se deslege-a ploilor pornire
și de pe fața dreptului ogor
spele apa strâmba rânduire.

Apoi va scoate Dumnezeu din sân
hrisovul vechi, pecetluit cu ceară,
să-l întărească iarăși de stăpân
pe robul său Gligore Fărățară.

Voi ști atunci plugul e al meu,
a mea cu toate brazdele moșia
și voievod pe toată holda eu
și Gheorghe și Ileana și Maria...

poezie clasică de
Adăugat de Mishu57Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Noi nu tăcem

Cu dinții strânși de aspra suferință
urcăm pe brânci Golgotele, cădem,
ne ridicăm, scrâșnind de neputință
și iar ne prăvălim – dar nu tăcem.

Pe-a țării noastre darnică moșie
târâm de-un car de ani același jug.
cum oare să tăcem, când de sub glie
răcnește osul dezgropat de plug?

De-a lungul zării noastre de cărbune
paharul plin ne-am învățat să-l bem
dar gura știe bine-o rugăciune
și-o geme printre dinți – căci nu tăcem.

Cum tăcem când fiecare ghindă
căzută din stejarul secular
se-ntoarce din adâncuri, cuprindă
tot plânsul țării într-un nou stejar?

Noi nu tăcem, căci urlă de pe roată
în trupul nostru oase ce s-au frânt
și strigă morții ce-au tăcut odată
cu gura caldă plină de pământ.

De s-ar surpa în ceasul neființei
pe toate-aceste guri câte-un Negoi,
l-am sfărâma necruțători cu dinții
și-ar da năvală răcnetul din noi.

Urcăm Golgote aspre de credință,
venim spre piscuri tari, îngenunchem
și iar ne scuturăm de neputință
cu pumnii strânși în trup – dar nu tăcem.

poezie clasică de
Adăugat de Mishu57Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Viorel Birtu Pîrăianu

Gând și văpaie

dintr-un zid iese un câmp
la margine de zare
acolo sus în munți
unde pășesc mioare
un păstor tace pe o piatră
frunzișul cade neîncetat în liniștea din vale
e seară iar
un clopot plânge printre gânduri uitate
o biserică cu turlele rezemate de cer
se închină spinii pe o cruce
ceasornicul mai bate o clipă
apoi tace, ora, ceasul bate și bate
se scurge ceara din anvon în palme chinuite
se scutură în zare crinii
în cale plânge o apă
seara, întorc pe cărări
printre palide făpturi
stins, lovesc de ancestrale tăceri
prin păduri adormite
ochii nopții încet se deschid în țipătul clipei
pe drum sunt cruci și visuri pierdute
mai trece un om, bătrăn trecător
sprijinit de gânduri bolnave
mai umblă un suflet prin crâng fără har sau habar
înalț mâinile către cer
mai cade un strop de rouă pe tristul rozmarin
prin jar și fum apar făpturi
și noaptea curge rece
se stinge chipul ultimului gând în ape
eu plec spre soare răsare
pașii răsună în timp
sunt gând și văpaie

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

"Măria Ta"

"Măria Ta de nu te schimbi
Și orice sfat te lasă rece,
Deschide granițele țării
Și lasă-i pe români plece

Să meargă unde văd cu ochii,
Cuprinși de cel mai trist fior,
De-a căuta un loc sub soare
Când nu e loc în țara lor."
Damian Ureche 1986

Ce-ai spus atunci n-a fost o glumă
Ci te-ai rugat fiind la greu
Și după 20 de ani
Azi te aude Dumnezeu.

Damiane cât ai fost de pur
Măria Sa te-a ascultat
Sau poate-acolo sus în cer
L-ai întâlnit, l-ai mai rugat.

N-is harnici, țara e bogată
Și am trăi un trai decent
Noi nu vrem banii dați degeaba
Ca cerșetori din parlament.

Aici e haos e urgie
Ni le-ai trimis Doamne din cer?
Ne-ai dat s-avem un președinte
Ce nu suportă-un premier

Iar noi ne luăm în cap o lume
Și-i părăsim flămânzi și goi
Până-or ajunge-n țara asta
Să mai rămână doar ei doi.

N-ar părăsi această țară
Nici oameni mari și nici feciori
Fiindcă aici ar fi de toate
Dacă-am avea conducători.

Măria Ta de vrei ne iartă
Că forța Ta Dumnezeiască
Ne poate alina durerea
Dar dă-ne șefi să ne iubească

Și-atunci, că-s granițe deschise
Se vor întoarce mulți acasă
Că România-n lumea asta-i
Cea mai bogată și frumoasă.

poezie de (februarie 2007)
Adăugat de Petru MiloșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lângă crucea părăsită

La o margine de codru, pe-o colina însorită,
Lângă potecuța-ngustă, stă o cruce părăsită.
Răstignit in patru cuie, prăfuit de ani și vreme,
Stă Hristos uitat și singur, peste El timpul se cerne!

Doar un biet copil ce zilnic paste turma de mioare
Se oprește să se-nchine, și se-ntreabă cu mirare:
"- Cât mai poți rabzi, Hristoase, cuiul și singurătatea,
Nu Ți-e frica de-ntuneric când se-așterne-n codru noaptea?

Nu Ți-e foame, nu Ți-e sete, n-ai pe nimeni lângă Tine,
Ești și Tu la fel de singur, ești orfan la fel ca mine?
Eu pasc turma de mioare ca să-mi dea un colț de pâine,
Cel ce e stăpân pe turmă... azi îmi dă... dar nu știu, mâine!

Ți-am adus un colț de pâine, e mai veche, dar e bună,
Sunt prea mic... nu pot ajunge, să-ți dau jos acea cunună
Și să-Ți scot din frunte spinii, care pielea Ți-au străpuns.
Cum sa fac, că-s mic, Hristoase, și n-ajung așa de sus?

Ți-am adus și apă rece, Ți-o fi amar și sete,
Ei Ți-au dat oțet și fiere, da' zic: Dumnezeu să-i ierte!
și astăzi trec grăbiți și nu vor să se oprească,
Chinul Ți-l ușureze, setea Ți-o ostoiască!

N-ai nici haină, n-ai nici cușmă, pentru când o fi mai rece,
Dar îți las a mea cămașă, că nu știu când 'oi mai trece.
N-am mai multe, aș vrea să-ți mai las, să ai de schimb,
Dar ce văd?! Sau mi se pare? Ai în jurul Tău un nimb?

Ooo... nu pot să cred, Hristoase, -ntinzi mâna către mine,
nici cuiul nu mai poate, răstignit a Te mai ține!"
"-Drag copil, grăiește Domnul, Crucea mea n-ar mai fi grea,
Dacă ar veni cu toții, cu iubire lângă ea.

Și eu sunt Păstor la oi, mi-am dat viața pentru ele,
Multe au plecat din staul, eu le caut cu durere
Și le-aștept sa se întoarcă, să le mân către pășune
Cu iubirea mea cea sfântă, eu le strig ca să se-adune!

Tu ești mic, da-n suflet mare și bogat cum alții nu-s,
C-ai întins un colț de pâine și-ai dat apă lui Iisus
Și-ți voi da, când va fi vremea, apă vie și merinde,
Viață veșnică și Raiul, pentru dragostea-ți fierbinte!"

Și i-a pus Hristos, pe creștet, mâna Sa cu răni de cui
Și-a mâncat din pâinea tare, pusă înaintea Lui.
Binecuvântând orfanul și gustând din apa rece,
S-a urcat din nou pe Cruce, pentru cei ce vor mai trece!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Ceasul vieții

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieții, bate.
Trec secundele spre stele
ca un stol de rîndunele.
Zboară vremea către slavă
și cu roadă și cu pleavă.
Zboară clipa către Rai.
Tu, prietene, ce-i dai?

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieții, bate.
Zboară clipele albastre
către Domnul vieții noastre.

Tu, acel ce mergi pe Cale,
ce dai tu secundei tale?
Tu, ce știi ce-a dat Isus,
ce-i trimiți acolo sus?

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieții, bate.
Vremea trece. Holda-i coaptă.
Domnu-i gata și ne-așteaptă.

Domnu-i gata și ne roagă
-L vestim în lumea-ntreagă,
dăm iureș secerînd,
ca să vie mai curînd!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Prioteasa

Mesteacănul de lângă râu

Mesteacănul de lângă râu
Îmi ține sentimente-n frâu,
La el vin seara cer sfat
De mă iubești sau m-ai uitat.

Din frunze fremăta frecvent,
Când tu veneai păream absent,
Zvâcnea zălud inima în piept,
Speranțe dându-mi să te-aștept.

Veneau cascadă vești spre noi,
Povești iscate de-amândoi,
Împreunați sau separați
Dar nicidecum uitării dați.

Încolăciți eram, cumva,
Ca pe mesteacăn iedera,
Un cuplu demn cum altul nu-i:
Bărbatul cu perechea lui.

Frunzișul fremăta firesc
Să te cuprind când te iubesc,
Iar când veni-vei tot mereu,
Mesteacănul fiu chiar eu.

Iar Cel de Sus ne-o da un semn
Să fie dragostei îndemn:
Pe veci fim nedespărțiți,
De iederă încolăciți.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ochii mei

Ochii mei ți-au dăruit
sclipirea stelelor
prin albastrul infinit
din adâncul mărilor.

Ochii mei te-au dorit
vis de fată-ndrăgostită
prin reveria de argint
din privirea adormită.

Ochii mei ți-au visat
dorințele sufletului
prin aleile din parc
din rătăcirea gândului.

Ochii mei te-au urmărit
al primăverii zefir
prin zborul liniștit
din licuricii de safir.

Ochii mei ți-au zâmbit
strălucirea soarelui
prin focul mocnit
din adâncul sufletului.

Ochii mei ți-au dedicat
prin versuri rimate
cel mai prețios smarald
din poeziile create.

Ochii mei te-au adorat
iubite, înger – ireal
prin curcubeul desenat
din puritatea de cristal.

Ochii mei ți-au lăcrimat
ploaia amintirii
prin suavul picurat
din tristețea despărțirii.

Ochii mei acum sunt cenușii
și-au pierdut strălucirea
de umbre și neguri fumurii
când le-ai furat tu iubirea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acum inteleg

Fulgerul te-a străpuns
Și te-a tăiat în două?
De ce-ai căzut răpus
La pat?
Mâinile amândouă
Nu le-ai mai ridicat.
Ți-era tot una
Corpul jumătate, cu patul.
Și mâna
Ți-o mișcam cu macatul.
Dintr-un întreg
Ai rămas jumătate
Și asta pe moarte.
Ce năluciri vedeai cu ochiul sâng
Care sta nătâng
Privind aiurea?
Cu securea parcă despicat
Stăteai nemișcat
Jumătate.
Cu șerpii de chinuri legat
M-ai rugat
Din ochiul tău viu lăcrimând
Să-ndrept
Ce stricase natura în tine
Nedrept.
Durerea din ochiu-ți subit
Mi-a trecut în ureche
Cu nechezit
De sminteală, pereche.
Nu mai sunt om întreg....
Acum înțeleg
De ce sufletul mi-a rămas jumătate.
Cu tine-n mormânt, jumătate
Plecat-a odată cu tine,
Cealaltă, așteaptă pribeagă
Prin lume
se adune.

poezie de
Adăugat de Laurentia Paun TabanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Luleaua uitării

Pe un colț de policioară, și-a lăsat bunu'luleaua,
Într-o ceașcă fără toartă, s-a uscat de demult cafeaua
Un ziar vechi, mototolit, a cules pulberea vremii,
Iar icoana din perete, parcă-și murmură vecernii.

Un păianjen a țesut pânză peste masa mică
Vine vântul, pe-un geam spart și din joacă i-o mai strică
Un ceasornic tace-n tindă, cu limbile înțepenite,
Pe-o hârtie îngălbenită, cineva a scris cuvinte.

Parcă seamănă a rugă, sau o listă de bucate,
N-a mai apucat se vede, să le-nșiruie pe toate
Și din umbra unei uși, parcă face semn ciomagul
Cheamă, ceartă și așteaptă, doar s-o înturna moșneagul.

Pălăria găurită, zace-n prispă aruncată
Nimănui nu-i trebuiește și se rupe nepurtată,
De s-ar face vremea aceia, când era unchiașul tânăr
Toată supărarea casei, ar duce-o râzând pe umăr.

Și s-ar veseli știe, că n-au împărțit luleaua,
Nici din ceașca fără toartă, nu s-a mai băut cafeaua
C-au luat tot ce se putea, ce-au crezut folositor,
Și-au lăsat odaia-n seama vremii și uitărilor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Matei

Căluțul meu

E trist căluțul meu de la o vreme
Citesc în ochii lui plini de blândețe,
E tânăr și-n putere, nu se teme,
Doar eu vait ajuns la bătrânețe.

Grijă-am avut, l-am dus la potcovar,
Picioarele să-l țină, să nu-l doară,
Nu s-a schimbat, ce-i fac e în zadar,
Nu-i bucuros de soarele de-afară.

N-am îndrăznit ca să-l lovesc vreodată
Chiar dac-a fost mai nărăvaș sau tânt
Eu l-am iertat de fiecare dată,
Nimeni pe lumea asta nu e sfânt.

L-am țesălat pe coama-i mătăsoasă,
L-am întrebat de are vreo durere,
L-am mângâiat pe fruntea lui frumoasă
Și mi-a răspuns cu lacrimi în tăcere:

-Mă bate gândul rău și nu mi-e bine,
Mai stai, aș vrea cu tine rămân,
Mi-e teamă c-ai să pleci de lângă mine,
N-aș vrea mai cunosc un alt stăpân!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Îngerul albastru

Pe vremea când se întâmplau minuni
pe care, azi, le credem doar povești,
era un sat cu oameni harnici, buni,
pe care n-ai putea să nu-i iubești.

La margine de sat, curgea un râu
cu ape liniștite, iar pe mal,
treceau în șir căruțele cu grâu,
în râsete și cântec de caval.

În vara-ceea chiar, s-a întâmplat
tot ceea ce am să vă povestesc,
și-am să vă spun și cum de am aflat:
din textul vechi pe care îl citesc.

El pare scris de-o mână de copil,
e scris cu pana, și-i un scris frumos,
dar s-a mai șters în timp, și-i dificil
să-i înțeleg limbajul curios:

"Trecâmd pe lângă râu, pe înserat,
mi s-a părut c-aud, de pe prundiș,
un sunet ca o zbatere, ciudat,
și-am vrut văd ce e, mai pe furiș.

Am mers tiptil și-am vrut să mă ascund,
dar l-am văzut și nu m-am îndurat
să-l văd luptându-se, din greu, pe prund,
în pânza de păianjen încurcat.

Era de un albastru ivoriu
și strălucea-ntr-un fel de necrezut;
m-am aplecat spre el, și-am vrut fiu
salvarea pentru îngerul căzut.

Văzându-, s-a liniștit pe loc
și-a așteptat, cuminte, să-l salvez:
era întreg, căci a avut noroc
și-am reușit îl eliberez.

Abia atunci, încet, și-a îndreptat
antenele spre mine și-a vorbit,
spunându-mi, pentru că l-am ajutat,
va ține seama, și mi-a mulțumit.

Și-a arătat, apoi, un dar divin
și s-a-nalțat spre ceruri într-un fel
ce m-a uimit, Am zis, într-un suspin:
"Voi fi și eu un înger, ca și el."

poezie de din Zece
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Furtuna

Când cerul pare-a răsturna din el neantul e un semn
pe care am uitat să 'l înțeleg și numai Dumnezeu
mi 'l poate arăta.
În fața Lui și 'n fața ta nu sunt nimic, nici hierofantul,
nici preotul, nici mag sau semizeu.
Sunt doar iubirea ta.

Când în lumină umbrele din tobe răbufnesc și mug
mai multă strălucire 'mi dai când iubești
și simt în mine fulgerul.
Când se frământă crengile să rupă din pământ
precum tu mă alinți și clopote 'ngerești aud
sunt însetat și nesătul.

Când noaptea plânge dup' un iluzoriu trup
văd norii ce-au trecut fără picături de ploaie
iar eu de dor sunt ud.
fi dorit înțeleg țărâna în nevoia ei de sânge,
'ți dărui, dor al meu, pe piele apa în șiroaie
și-abisul dezbrăcat și vântul nud.

Când pentru tine însă adevărul se strânge 'n sufletul avid
așa cum e mișcarea din nori năpustească locul
în care ne răsare luna,
mi-e pieptul jale că nu dărui pe cât pot magia dintre flori
așa cum vreau și știu spre tine 'n zbucium deschid
năvalnică furtuna.

poezie de din Ros ucis (2009)
Adăugat de Liviu PendefundaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "Luminatorii timpului" de Liviu Pendefunda este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -75.14- 60.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook