După dureri mari intervine-un sentiment cuminte

După mari dureri intervine-un sentiment cuminte--
Nervii se-închid ceremonios ca nişte morminte;
Inima-întreabă – m-a încercat El sătul de multele-mi fleacuri?
A fost ieri --- sau acum multe, multe veacuri?

Picioarele se-învârt, mecanic, în jurul
Unui destin lemnos
De pe pământ sau din aer – dar ar trebui,
De-acum, că sunt bătrâne şi inerte,
Să aibă pacea unui quarz, a unei pietre.

Agăţată de viaţă într-un bumb,
De scapi, vei retrăi Ora de Plumb,
Cum cei îngheţaţi îşi amintesc: întâi, Omătul –
Frigul – Stupoarea – şi'apoi desprinderea, cu totul.

poezie celebră de Emily Dickinson
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi agăţat de viaţă într-un bumb,
De scapi, vei retrăi Ora de Plumb,
Cum cei îngheţaţi îşi amintesc: întâi, Omătul –
Frigul – Stupoarea – şi'apoi desprinderea, cu totul.

catren de Emily Dickinson
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emily: Am sunat de mai multe ori în ultimele săptămâni şi tu ai reuşit să eviţi, cu măiestrie, fiecare telefon.
Lorelai: Nu-i adevărat. Ţi-am lăsat mesaje.
Emily: Da, mesaje. Şi dacă se întâmpla să ridic receptorul, închideai imediat. Sau dacă menajera ridica receptorul, cereai cu mine şi apoi pretindeai că eşti la volan şi intri într-un tunel, deci s-ar putea să se întrerupă, apoi scoteai nişte sunete înfundate şi închideai.

replici din filmul serial Fetele Gilmore
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul

Nu vei învăţa niciodată
Dacă vei sta cu gândul
Plecat sub salcia bătrână
Amestecând parfumurile.
Din lucrurile mărunte,
Vei înţelege trăirea,
Salcâmul, după mireasma florii,
Firul de iarbă,
După adierea vântului,
Casa, după oamenii ce locuiesc în ea.
Pe oameni, însă,
Îi vei cunoaşte după port şi purtare,
Aşa cum râul îl vei înţelege
După pietre şi peşti.
Dar pentru că toate acestea,
Ar trebui să aibă,
Un ceva ce le leagă pe toate
Într-un început,
Li s-a dat un înger
Să conecteze toate acestea
Într-o unică înţelegere.

poezie de Nae Tudor Nemoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

desen epidemic

‚Sufletele morţilor
Sunt atmosfera terestră.
Respirăm sufletele lor,
Sufletele lor îşi înfig câte un deget
Adânc în respiraţia noastră.’
(N. Stănescu – ‚Omul-Fantă’)

imaginează-ţi nişte guri
plasate epidemic pe nişte feţe albe
ca şi cum nu ar fi de ajuns
visele negre

şi-acum descide ochii
nu se ştie câţi cm sunt între gând şi glas
cert este că albul se murdăreşte
iar ochii orbesc
fără nici o ameninţare sau alarmă de prevenire

imaginează-ţi nişte pietre
lipite aleatoriu pe un tablou vid
ca şi cum nu ar fi de ajuns
grotescul lumii

şi-acum deschide ochii
nu se ştie dacă pietrele-s moarte sau doar hibernează
cert este că le poţi şlefui
cu ridul mâinilor tale

acum
imaginează-te pe tine
din afara ta, desprins din tine
ca un fulg din plumb menit să-nece glasuri
şi să topească pietre

apoi
închide ochii şi mori încet
la capăt de suflet o mamă se zbate-n chinurile naşterii
copilul ei eşti tu
cel dinafară

poezie de Dana Muşat
Adăugat de Dana Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria umană poate fi privită ca pe o conştientizare care încet începe să răsară, că noi suntem membrii unui grup mai mare. Iniţial loialităţile noastre erau doar pentru noi şi familia noastră imediată, după aceea, pentru grupurile rătăcitoare de vânători-culegători, apoi pentru triburi, aşezări mici, oraşe-state şi apoi pentru naţiuni. Am lărgit cercul celor pe care îi iubim. Acum, noi am organizat ceea ce sunt modest descrise drept super-puteri, care includ grupuri de oameni din medii etnice şi culturale divergente care într-un anume sens lucrează, împreună - cu siguranţă o experienţă de umanizare şi formare a caracterului. Dacă vrem să supravieţuim, loialităţile noastre trebuie extinse în continuare, pentru a include întreaga comunitatea umană, întregul Pământ. Mulţi dintre cei care conduc naţiunile vor considera această idee ca fiind dezagreabilă. Ei se vor teme să îşi piardă puterea. Vom auzi multe despre trădare şi lipsă de loialitate. Statele-naţiune bogate vor fi nevoite să îşi împartă bogăţia cu cele sărace. Dar alegerea, după cum a spus odată H. G. Wells într-un context diferit, este clară: UNIVERSUL sau NIMIC.

Carl Sagan în Cosmos
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim ca nişte străini într-un echilibru iluzoriu care ne elimină firescul din perimetrul progresivului. Uneori ne izbim de pământ, alteori ne aruncăm în aer într-un zbor artificial, dar totul se reduce la iluzia, că totul se învârte în jurul tău... Străini de realitate, ne sufocăm în lucruri mărunte.

Camelia Opriţa în Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019,, Intensitatea veşniciei este eternă şi tulburătoare.
Adăugat de Vlaicu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dureri

Ne doare ura dintre fraţi,
Dar şi când suntem agresaţi
Şi dacă suntem amendaţi
De nişte pungaşi birocraţi

Ne doare dorul de sorginte,
Dar şi aleanul de părinte
Mai doare patima fierbinte
Pentru cele ce sunt sfinte

În fiecare zi mai speri
Să scapi de doruri şi dureri
Să uiţi şicanele de ieri
Să scapi de răni şi poveri

Ne doare că am fost seduşi
Şi că ne cotropesc intruşi,
Când ne atacă trepăduşi
Sau ne lovesc fără mănuşi

Ne doare pizma dinte fii
Şi că se nasc puţini copii
Şi când ne tulbură stihii
Dar şi câmpiile pustii

Ne doare ura dintre fraţi
Şi dacă suntem rău famaţi
Peste măsură faultaţi,
Aici în ţara din Carpaţi.

poezie de David Boia (15 februarie 2014)
Adăugat de Anca Petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multe pietre de încercare
Pun răscruce între hotare
Dar când faci din ele altar
Mergi în pace plin de har...
Cei ce sunt în Domnul tari
Au pe drum altare mari
Însă cei voinici din fire,
Doar pietre de poticnire.

Ioan Hapca în Sfaturi simple împletite simplu-n rime potrivite...
Adăugat de Lucica Rares
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai tu poţi vedea

atât de multe
poţi vedea
într-o picătură de sânge
o flacără de iubire se stinge
precum destinul în flutur

atât de multe
poţi vedea
într-un bob de rouă
lama unui fir de iarbă
tocmai îi desface inima-n două

atât de multe
poţi vedea
într-o gură de aer
uraganul din clopot a spart
timpanul vrăjit unui vaier

atât de multe
poţi vedea
într-o privire de orb
grape de patimi
înjugate la carnea luminii

atât de multe
poţi vedea
într-o picătură de sânge
poverile pădurii din cruce
dumnezeu plânge

un crin
definitiv
aripele îşi frânge

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La un moment dat, în timpul unui seminar, s-a întâmplat ceva foarte amuzant. Cineva m-a întrerupt din discursul pe care îl ţineam şi m-a întrebat: "Ai folosit cuvântul viziune de foarte multe ori până acum, dar eu personal nu înţeleg termenul. Cum este să ai.. viziune?" Îmi place să fiu provocat. Am zâmbit şi am spus: "Este ca şi cum ai vedea peste gard... când toţi din jurul tău văd doar cărămizile."

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar trebui să ne întrebăm din când în când câte lucruri sunt în realitate aşa cum le vedem noi. Sau şi mai bine spus, aşa cum ne place nouă să credem că sunt ele. E şocant când de cele mai multe ori, dând nas în nas cu realitatea, nu pricepi cu niciun chip cum de n-ai putut vedea până atunci lucruri care acum par atât de evidente. O explicaţie ar fi... Deseori, când eşti prins în interiorul evenimentelor, scapi din vedere unele aspecte mai uşor de sesizat din afară. Iar cu cât eşti mai sigur de ceva, cu atât vei fi luat printr-o mai mare surprindere constatând că, în realitate, lucrurile stau cu totul altfel.

Emil Dogaru în Norocosul teoretician (24 ianuarie 2007)
Adăugat de Emil Dogaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Religia

Religia este o cale mincinoasă,
Ce te îndepărtează de sfânta casă!
Ea îţi promite multe haruri,
Dar te taxează pentru orice daruri!

Eu am ales să merg pe calea mea,
Indiferent pe ce drum merge lumea!
Prin credinţă calea mi-e bătătorită,
Deci nu are cum să fie o cale rătăcită!

Că sunt preoţi, rabini sau pastori,
Niciunul dintre ei nu te poate mântui!
Ei fac din religie afacere, sunt mari negustori,
Şi fiecare membru religios ce cotizează, îi va plăti!

De ce să te spovedeşti unui om, unui preot?
Când marele nostru creator, ştie absolut tot!
De ce să-l căutăm pe Dumnezeu într-o clădire?
Când El se găseşte în fiecare lucru ce inspiră fericire!

Biblia este cea mai mare armă de manipulare,
Prea multă lume crede în Judecata de Apoi!
Prin religii se mânuieşte această armă mare,
Oamenii sunt controlaţi şi îndrumaţi ca nişte oi!

Sufletele noastre sunt create pentru veşnicie,
Corpurile noastre ar trebui să trăiască în armonie!
Viaţa noastră pe pământ este cel mai frumos dar,
Religia ne dezbină, ca să ne facă viaţa un calvar!

poezie de Ovidiu Kerekes (8 martie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic

Se ia o cochilie.
Se pune în ea un suflet
sau mai multe,
apoi se închide uşa.
Se crapă ferestrele
pentru a se putea distinge
ziua de noapte.
Fiecare are voie
să se adapteze situaţiei,
nu au dreptul să (se) plângă.
Li se dau toate cuvintele
spre folosinţă...
Socializarea rămâne însă interzisă -
Ciocu' mic să nu deranjezi vecinii.

Se ia o cochilie.
Se pune în ea o viaţă
sau mai multe,
se taie gazul, lumina, aerul...
Se închid ferestrele
şi se deschide uşa,
cu picioarele înainte.
După ce-a cântat cocoşul de trei ori,
se scot la soare,
se scutură de praf
şi se pun deoparte.
Se verifica din patru în patru ani în ce parte înclină balanţa.

Se ia o cochilie.
Se pune în ea o zi de ieri
sau mai multe,
se închide uşa.
Ziua de azi se aşează în fereastră
cu amiaza înspre geam.
Pe uşă
se lipseşte un afiş
(ziua de mâine n-a mai încăput )
cu literele-n jos
oricum nimeni nu mai citeşte.

Se încalţă timpul
cu bocanci nepăsători
şi se lasă liber
să alerge
până totul devine nimic

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gătitul este la fel ca pictura sau scrierea unui cântec. Aşa cum în pictură sau muzică există atât de multe note sau culori, tot astfel în gastronomie există atât de multe arome - modul în care le combini te face deosebit.

citat din Wolfgang Puck
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâi te vor înjura. Pe urmă vor râde de tine. Apoi, te vor declara nebun. După aceea vor încerca să te compromită. Într-un târziu, vor face tot posibilul să te lichideze. Dacă scapi cu viaţă din toate acestea, vei fi un om mare.

atribuit lui Mahatma Gandhi
Adăugat de Mihai Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânele femei ale oceanului

La marea cea sobră vin femei îmbătrânite,
Cu şalurile-înnodate în jurul gâtului,
Cu picioarele fragile scârţâind.

Stau, singure, jos pe ţărm
Fără-a clipi, cu mâinile încremenite,
Fără-a tulbura norii sau tăcerea.

Marea obscenă dă năvală trâmbiţând,
Ameninţă coasta cu brizanţii şi cu ghearele,
Fluturându-şi coama de taur.

Parcă dintr-o barcă transparentă,
Fragilele doamne stau
Şi privesc tăcute terorismul valurilor.

Unde se vor duce-aceste bătrâne, unde-au fost?
Se ivesc de după fiecare colţ,
Ele vin din propriile noastre vieţi.

Acum au oceanul,
Frigul şi golulul arzător,
Singurătatea mistuită de flăcări.

Ele vin din toate mileniile trecute,
Din casele parfumate de
Lumânările altor seri, căzute-n amintire.

Ele privesc sau nu privesc marea,
Marcând cu toiegele semne pe nisip,
Pentru ca apoi marea să le şteargă caligrafia.

Bătrânele doamne se ridică şi se îndepărtează
Cu picioarele lor fragile de pasăre,
În vreme ce valurile înaintează
Călătorind despuiate împreună cu vântul.

poezie clasică de Pablo Neruda, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frank Slade:. Ooo, dar încă pot să îi mai simt mirosul. (Inspiră puternic.) Femeile! Ce poţi să zici? Cine le-a făcut? Dumnezeu a fost probabil un geniu. Părul... Se spune că părul e totul, să ştii. Ţi-ai îngropat vreodată faţa într-o mare de bucle... şi să vrei să dormi pentru totdeauna? Sau buzele... când le-au atins pe ale tale, au fost... ca prima sorbitură dintr-un vin... după ce tocmai ai traversat deşertul. Şi sânii. Hoo-ah! Mari sau mici, cu sfârcuri aţintite către tine ca nişte proiectoare secrete. Mmmmm. Şi picioarele. Nu îmi pasă dacă sunt precum coloanele greceşti... sau ca nişte picioare ale unui pian Steinway de mâna a doua. Ceea ce e între ele... un paşaport către Rai. Trebuie să beau ceva. Da, domnule Simms, numai două silabe merită auzite pe lumea asta şi anume: vagin. Hah! Mă asculţi, fiule? Îţi dau sfaturi preţioase aici.

replici din filmul artistic Parfum de femeie
Adăugat de Gorneanu (Voicu) Madalina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pace

Acum, în amurgul meu, te binecuvântez, Viaţă –
şi asta pentru că niciodată nu mi-ai dat speranţe goale,
nici muncă fără răsplată, nici necazuri nemeritate.

Văd, la capătul unui drum dificil,
că eu am fost arhitectul propriului destin
şi, dacă am extras dulceaţă sau suc de pelin din nişte lucruri,
s-a întâmplat pentru că eu am pus dulceaţa sau pelinul în ele.
Când am plantat trandafiri întotdeauna am cules trandafiri.

Desigur, iarna va urma tinereţii mele,
dar tu nu mi-ai spus că luna mai va fi eternă.
Negreşit, mi s-au părut lungi nopţile durerii,
dar tu nu mi-ai promis numai nopţi frumoase.
Am avut apoi, în schimb, parte de unele liniştite.
Am iubit, am fost iubit, soarele mi-a mângâiat faţa.
Viaţă, nu-mi datorezi nimic, între noi e pace!

poezie de Amado Nervo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Batjocura celor lipsiţi de inteligenţă nu mă atinge şi nu mă afectează mai mult decât lătratul unui căţel sau mugetul unui viţel, la alegere. Grădina Domnului e mare şi în ea sunt multe flori frumoase. Din păcate, mult mai mari sunt maidanele Domnului...

citat din George Pruteanu (februarie 2004)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul nostru

îmi amintesc cum făceam noduri batistei
să nu uităm că suntem
şi că am zburat pe deasupra lumii cândva
ţinându-ne de mână

lângă sobă bunica torcea fire de aur
sau împletea aripi de înger
la fereastră
maică-mea ţesea ştergare de borangic
pe care le împăturea frumos
în lăzile de zestre
pentru cele două surori
care aşteptau să crească
şi să se mărite

în casă mirosea a busuioc
a boabe de porumb fiert
a cartofi copţi pe plită
şi a mere ţinute în fân
aduse de la bunici
de la munte

tu îmi brodai pe umeri crini
era o iarnă cumplită
şi nu ştiu cum se întâmplă
dar numai ninsori se înfăptuiesc
la mine în suflet

pe cer nu mai sunt stele
se mai aude câte un înger căzând
lui Dumnezeu îi atârnă de pleoape
lacrimi grele de plumb
e atâta singurătate în aer
şi atâta durere în trup
pe mine mama nu m-a născut pe pământ
a scormonit în crug cu disperarea
omului hăituit
cu laptele şi sângele din ţâţe şiroind
ce mamă am avut!

tata şi-a făcut mai întâi o cruce mare
şi-a dat apoi cu cuşma de pământ
în loc de picioare
am fost născut cu rădăcini adânci
pe care repede le-am prins de pietre
să nu mă poarte vântul pe sub duzi

– cum ni se scurge umbra printre degete
până în suflet
se face întuneric
mai poţi însângera din dragoste iubito?

din noi a mai rămas o carte de versuri
stropi de lumină şi mult întuneric
copilul nostru

poezie de Petru Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!