Pentru o oră de liniște
te părăsesc iubito
e doar un gest pentru a-mi
curăța rănile pline de așchii
... și începe să plouă fără vânt și
fără nicio legătură cu Dumnezeu
(deși înțeleg că și Dumnezeu a fost trădat)
stropii mi se lipesc de piele
ca o durere
de parcă
toată rostogolirea asta
ar începe din mine
din toate slăbiciunile îmi fac ziduri
printre care mă plimb apoi
mă furișez înspre singurul loc neatins...
din singurătăți îmi construiesc biserici
la altarul cărora o să vină
toate femeile pe care le-am iubit
nici nu știu cum să-mi definesc întâmplarea
mai las un pic să-mi ard neliniștea
și clipa în care-am mărturisit
că am iubit și am fost
tot ceea ce nu mai pot să fiu
e târziu și-n deșertul din mine
nu se mai întâmplă nimic
mă închid în întunericul din umbră
și tac
te părăsesc iubito
e doar un ultim gest...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre iubire
- poezii despre întuneric
- poezii despre vânt
- poezii despre vinovăție
- poezii despre trădare
- poezii despre timp
- poezii despre singurătate
- poezii despre ploaie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Un ultim gest...
începe să plouă fără vânt și
fără nicio legătură cu Dumnezeu
(deși înțeleg că și Dumnezeu a fost trădat)
stropii mi se lipesc de piele
ca o durere
de parcă
toată rostogolirea asta
ar începe din mine
din slăbiciuni îmi fac ziduri
printre care mă plimb
apoi o să mă furișez
înspre un loc
unde să- mi pot curăța
rănile pline de așchii
din singurătăți
o să-mi construiesc biserici
la altarul cărora o să vină
toate femeile pe care le-am iubit
nici nu știu cum să-mi definesc întâmplarea
mai las un pic să-mi ard neliniștea
și clipa în care-am mărturisit
că am iubit și am fost
tot ceea ce nu mai pot fi...
e târziu și-n deșertul din mine
nu se mai întâmplă nimic
mă închid în întunericul din umbră
și aștept...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gest și lumină
azi mi-am distribuit toată dragostea
ca o recuperare a ceea ce
am pierdut
am dat din mine totul
precum Dumnezeu din bunătatea sa
însetatului de băut
înfometatului de mâncare
îndrăgostitului toate sentimentele
și-n cele din urmă
câteva motive pentru a iubi
e drept
am stat puțin în cumpănă
și-am privit înspre locul în care
doar Dumnezeu poate întoarce capul
dintre toate mi-am păstrat doar emoția
singura care mă poate ajuta
să trec printre oameni
poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre prezent, poezii despre mâncare, poezii despre lumină, poezii despre bunătate, poezii despre ajutor sau poezii despre Dumnezeu
Cu mâna pe clanța de la ușa morții
azi m-am gândit să-mi
provoc moartea
dezbrăcat de orice sentiment
mușc din viață ca dintr-un colț de pâine
și alerg
între negru și alb
ca într-un cerc
umbra mi se deșiră puțin câte puțin
respir rar
dinspre tălpi înspre creștet
urcă un frig
am început să simt durerile întunericului
nu știu
poate sunt mult prea aproape de mine
astăzi când îmi privesc
interiorul și mă risipesc ca
o ploaie de vară iubindu-mi
ceea ce am fost...
mă aflu la finalul repetiției
cu tot ce-a mai rămas din mine
o să-mi cumpăr
o clipă
în care o să-mi încui
toate amintirile
ție ana îți las ultimul sărut primit
la botezul copilului tău
să nu plângi pentru că eu
nu plec ci doar lunec
înspre o depărtare
în care
nu ajunge nici visul
de acolo poți privi cel mai bine
în inima oamenilor
iartă-mă iubito
Dumnezeu nu este acasă
o umbră se mișcă pe cer de colo colo
și mă cheamă...
poezie de Teodor Dume (ianuarie 2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre început, poezii despre visare, poezii despre viață, poezii despre sărut sau poezii despre sfârșit
Roșu sau Negru...
umbra se așază peste mine
nu-i mică și nici mare
mi se potrivește ca o mănușă
(oricum lângă mine
nu mai încape nicio viață
fiecare crește în jurul alteia)
și pentru că nu mai pot
privi îndărăt
o să aștept
înăuntru
e cald atât de cald încât
îmi ies aburi prin pori
din spatele umbrei vine un zgomot
închid ochii și aștept
văd multe imagini și pe Dumnezeu
pășind printre lucrurile mele
pare îngândurat
amorțeala îmi intră în degete
inima bate orizontal
nu e frică
ci mai degrabă un gest
care se fixează în mine
nu doare deloc
tot ce vreau acum e
să ies din noapte și să-mi
împreunez mâinile
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roșu, poezii despre ochi, poezii despre noapte, poezii despre negru, poezii despre mâini, poezii despre inimă sau poezii despre imagine
Puținul din adolescentul din mine a rămas acolo
deși știu că viața începe de aici și
se agită să iasă ca lumina din
felinarele uitate-n ferestre
toamna
sunt trist și incompatibil cu
secunda în care am iubit pe
jumătate de bancă
în seara aceea târzie
cafeaua mi s-a părut
cel mai firesc gest
pe care l-am făcut
când am cunoscut-o pe Ana
în cafe-barul din gară
întâmplător sau nu ne-am privit
era dragoste la prima vedere
era înnebunitor de fermecătoare
în jurul gâtului șerpuia
un șal tricotat
nu era frig
cuceritor și irezistibil zâmbetu-i
explodat de sub priviri îmi încătușa vederea
simțeam un fel de căldură tăioasă până la os
atunci mi-am dat seama că ceva doare
toate aceste lucruri erau lângă mine
și Ana era lângă mine
o văd printre amintiri însă această iubire doare
mă simt închis pe dinăuntru și mi-e frică
iubesc locul acela și toate aromele de cafea
care se pierd în mine
dimineața mă trezesc mai devreme
pun apa în ibric și aprind aragazul
în scobitura din gând
doar eu și imaginea aceea
prin fisura de la geam
intră lumina aud zgomote
mă ridic pe vârfuri și privesc
orașul pare un ghemotoc de ziare vechi
țin pumnii strânși și încerc să
nu mă mai gândesc la nimic
începe să plouă aerul devine greu
din ce în ce mai greu
în toată graba asta doar eu și Ana
geamul începe să trepideze
în același timp se închid ușile
și trenul pleacă
în fiecare dimineață pleacă
s-au epuizat toate argumentele
nimeni și nimic nu mă poate face
să uit locul acela
aș fi vrut să fiu acolo
dar în sfârșit e mult
prea târziu
cafeaua a dat în foc
jumătatea rămasă m-am gândit
să o păstrez pentru Ana
poezie de Teodor Dume din Moartea, un fluture alb (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dimineață, poezii despre cafea, poezii despre tristețe, poezii despre trenuri sau poezii despre toamnă
Puținul din adolescentul din mine a rămas acolo
deși știu că viața începe de aici și
se agită să iasă ca lumina din
felinarele uitate-n ferestre
toamna
sunt trist și incompatibil cu
secunda în care am iubit pe
jumătate de bancă
în seara aceea târzie
cafeaua mi s-a părut
cel mai firesc gest
pe care l-am făcut
când am cunoscut-o pe Ana
în cafe-barul din gară
întâmplător sau nu ne-am privit
era dragoste la prima vedere
era înnebunitor de fermecătoare
în jurul gâtului șerpuia
un șal tricotat
nu era frig
cuceritor și irezistibil zâmbetu-i
explodat de sub priviri îmi încătușa vederea
simțeam un fel de căldură tăioasă până la os
atunci mi-am dat seama că ceva doare
toate aceste lucruri erau lângă mine
și Ana era lângă mine
o văd printre amintiri însă această iubire doare
mă simt închis pe dinăuntru și mi-e frică
iubesc locul acela și toate aromele de cafea
care se pierd în mine
dimineața mă trezesc mai devreme
pun apa în ibric și aprind aragazul
în scobitura din gând
doar eu și imaginea aceea
prin fisura de la geam
intră lumina aud zgomote
mă ridic pe vârfuri și privesc
orașul pare un ghemotoc de ziare vechi
țin pumnii strânși și încerc să
nu mă mai gândesc la nimic
începe să plouă aerul devine greu
din ce în ce mai greu
în toată graba asta doar eu și Ana
geamul începe să trepideze
în același timp se închid ușile
și trenul pleacă
în fiecare dimineață pleacă
s-au epuizat toate argumentele
nimeni și nimic nu mă poate face
să uit locul acela
aș fi vrut să fiu acolo
dar în sfârșit e mult
prea târziu
cafeaua a dat în foc
jumătatea rămasă m-am gândit
să o păstrez pentru Ana
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dumnezeu e acasă
mi-ai spus că Dumnezeu
a murit strivit de întuneric
și nu te-am crezut
mult mai târziu
mi-ai spus că
Dumnezeu a înviat
și te-am crezut
a pășit printre suflete
a pus durere lângă durere
viață lângă viață
și ne-a privit
am uitat să-ți spun că
unul din mine l-a iubit deși
nici măcar nu l-a cunoscut...
sunt prea independent și
stau în spatele unui răsărit
din când în când
îngenunchez
la capăt de zi
și te strig
vino iubito fii complice
la viața asta trăită printre oameni
unde e Dumnezeu e și lumină
poezie de Teodor Dume (14 aprilie 2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre suflet, poezii despre independență sau poezii despre durere
Dumnezeu e acasă
mi-ai spus că Dumnezeu
a murit strivit de întuneric
și nu te-am crezut
mult mai târziu
mi-ai spus că
Dumnezeu a înviat
și te-am crezut
a pășit printre suflete
a pus durere lângă durere
viață lângă viață
și ne-a privit
am uitat să-ți spun că
unul din mine l-a iubit deși
nici măcar nu l-a cunoscut...
sunt prea independent și
stau în spatele unui răsărit
din când în când
îngenunchez
la capăt de zi
și te strig
vino iubito fii complice
la viața asta trăită printre oameni
unde e Dumnezeu e și lumină
poezie de Teodor Dume din Fără grupă sanguină (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumea din mine o durere fără moarte
nu datorez nimănui nimic și
nici nu știu dacă
ziua de la capătul săptămânii
e duminică sau luni și că
ar fi existat fără Dumnezeu
știu însă că-n fiecare zi
prin mine
trec Dumnezeii altor lumi
în care
moartea este doar una și
se hrănește din sfârcuri de curcubeie
și câteodată cu resturi de durere
în tot acest timp
mă eliberez de puținul din mine
și alerg pe călcâiele goale înspre
biserica văruită în alb...
mi-e frică de-atâta liniște
în speranța că o voi revedea pe mama
și pentru că nu mai am timp
mă voi muta în dangătul din clopot
să nu vă îngrijorați
din mine va porni o altă zi
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sâni, poezii despre săptămâni, poezii despre mamă, poezii despre frică sau poezii despre existență
Casa fără trepte
Casa fără trepte
sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu știu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
și
ochii sticlați
îmi place așa cum sunt cu
umerii apropiați și
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
și
privirea cât o rază
nu-i bai
privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea și
acum se duc...
nu pot să le mai țin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înțelege nimic
dar cine știe...
azi am învățat să-mi fac o cafea
și să îmi strig nepotul
mai am și câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
și-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...
despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
și totuși
nu mă pot desprinde de voi
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre anotimpuri, poezii despre învățătură, poezii despre vorbire, poezii despre trecut, poezii despre somn sau poezii despre păr
Casa fără trepte
sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu știu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
și
ochii sticlați
îmi place așa cum sunt cu
umerii apropiați și
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
și
privirea cât o rază
nu-i bai
privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea și
acum se duc...
nu pot să le mai țin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înțelege nimic
dar cine știe...
azi am învățat să-mi fac o cafea
și să îmi strig nepotul
mai am și câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
și-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...
despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
și totuși
nu mă pot desprinde de voi
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din inima mea a evadat o lacrimă
niciun simptom și nicio durere
căzută în mine și zdrobindu-se ca o piatră
liniștea imortalizează tot ceea ce am fost
ca un orb îmi pipăi cicatricea
și mă strig încet
nu-mi răspunde nimeni
mai strig o dată și încă o dată
din când în când îmi privesc neputința
ca pe o clonă de lut
orbul din mine se roagă lui Dumnezeu
o furtună de cuvinte nerostite
se înalță înspre cer
iedera îmi acoperă văzul
printre jaluzele
o margine de soare
îmi lovește obrazul
mă încumet să mă târăsc
într-un colț
de sub umbra lămpii
un ticăit de ceas îmi tulbură tăcerea
e ultima insultă pe azi
o, doamne!
am lacrimi pe suflet și sunt trist
mai lasă-mi câteva fărâme și din ziua de mâine
ca să-mi pot pregăti sufletul...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre tăcere sau poezii despre lut
Din inima mea a evadat o lacrimă
niciun simptom și nicio durere
căzută în mine și zdrobindu-se ca o piatră
liniștea imortalizează tot ceea ce am fost
ca un orb îmi pipăi cicatricea
și mă strig încet
nu-mi răspunde nimeni
mai strig o dată și încă o dată
din când în când îmi privesc neputința
ca pe o clonă de lut
orbul din mine se roagă lui Dumnezeu
o furtună de cuvinte nerostite
se înalță înspre cer
iedera îmi acoperă văzul
printre jaluzele
o margine de soare
îmi lovește obrazul
mă încumet să mă târăsc
într-un colț
de sub umbra lămpii
un ticăit de cea îmi tulbură tăcerea
e ultima insultă pe azi
o, doamne!
am lacrimi pe suflet și sunt trist
mai lasă-mi câteva fărâme din ziua de mâine
ca să-mi pot pregăti sufletul...
poezie de Teodor Dume (28 februarie 2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cândva și tata a iubit
dragostea e doar un gest prin care
trece liniștea înspre libertatea
de a iubi și a fi iubit
cândva și tata a iubit
știu bine asta
îmi plăcea să mă prefac că dorm și
liniștea cobora peste patul meu
ca o umbrelă
era cald în acea oră târzie
consumam vise
(simțeam fiecare parte din mine)
îmi lipeam obrazul de lumina lămpii
și-l vedeam pe tata tolănit pe fericire
între mine și el doar o tăcere și
câteva respirații dizolvau
întunericul proptit de geam
curiozitatea mi se plimba prin vene
ca un marfar greu și cu jumătate de ochi
încercam să țin timpul în loc
la urma urmei orice suferință
e o clipă dintr-un infinit ori
o iluzie în care oamenii
se retrag ca într-un templu
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tată sau poezii despre suferință
Singurătatea travestită în iubire
se mută dintr-o noapte într-alta ca
durerea dintr-un os într-altul
curge veninos prin vene
înspre târziul din mine
gângăvesc ceva dar
nu spun nimic
renunț la tot și-mi fac socotelile
nu datorez nimănui nimic
poate lui Dumnezeu cu o întrebare
și atât
de aia nu sunt trist deși
mi-aș fi dorit să știu
cât de mult am fost iubit
am renunțat să mai știu de mine
de fapt nici nu știu cât mai sunt de uman
am corpul fleșcăit de întrebări
și nu contest nimic
e șase dimieața și restul din mine
încearcă un zâmbet
poate mint sau poate nu am curajul
să mă reîntorc înspre ceea ce am fost
pe noptieră lângă veioza aprinsă
am o fotografie un bilețel și
o întrebare
nimic mai mult
distanță de-o lacrimă sunt doar eu și Ea
uneori mă întreb dacă e bine să aleg
nici nu știu dacă m-ar ajuta la ceva
știu însă că la marginea timpului meu sunt doi gemeni
poezie de Teodor Dume (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre minciună sau poezii despre fotografie
Singurătatea travestita în iubire
Se mută dintr-o noapte într-alta ca
durerea dintr-un os într-altul
curge veninos prin vene
înspre târziul din mine
gângăvesc ceva dar
nu spun nimic
renunț la tot și-mi fac socotelile...
nu datorez nimănui nimic
poate lui Dumnezeu cu o întrebare
și atât
de aia nu sunt trist deși
mi-aș fi dorit să știu
cât de mult am fost iubit
am renunțat să mai știu de mine
de fapt nici nu știu cât mai sunt de uman
am corpul fleșcăit de întrebări
și nu contest nimic
e șase dimineața și restul din mine
încearcă un zâmbet
poate mint sau poate nu am curajul
să mă reîntorc înspre ceea ce am fost
pe noptieră lângă veioza aprinsă
am o fotografie un bilețel și
o întrebare
nimic mai mult
la distanță de-o lacrimă sunt doar eu și Ea
uneori mă întreb dacă e bine să aleg
nici nu știu dacă
m-ar ajuta la ceva
știu însă că
la marginea timpului meu sunt două umbre...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea, supremația a tot ceea ce sunt
când m-am trezit Dumnezeu
dormea cu mine în pat
pe jumătatea lui
din rădăcini de lumină
creștea ca un Făt Frumos
o dimineață ce se hrănea cu
ultimele respirații ale nopții
încercam să evadez din mine și
prin fiecare rază să devin fereastra
pentru zborul de mâine
să aud pași îndreptându-se fără grabă
înspre o altă zi în care oamenii
coboară unul într-altul
dizolvându-se în iubire
deși nu cred că există iubire fără atingeri
ci doar înțelesuri nerostite
respir din același interior și mă gândesc
la o altă realitate în care viața își caută urma
nu știu dacă e bine sau rău dar tac și clipesc des
în cameră e cald miroase a busuioc proaspăt
tăcerea crește ca un aluat
îmi unesc palmele și-mi cer iertare
pentru cei care n-au iubit niciodată și
pentru oamenii desprinși de Dumnezeu
aș putea să dispar pur și simplu
dar las gândurile să pulseze în
lumina interioară a suferinței
și asta pentru că
supremația
a tot ceea ce sunt este iubirea
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre zbor sau poezii despre realitate
Colecționarul de răni
poate că teama pe care o invoc
nici nu există
nici oamenii întorși de la muncă
cu haina purtată pe umeri ca un semn
de ultimă suflare a trudei
nu există
decât
o moarte prin care văd înăuntru
nu știu dacă e bine sau rău
toate acestea îmi inflamează iubirea
și tot ce-am avut...
până la urmă aș putea spune că
nu există nicio amintire
cu un copil în pantalon scurt
ci doar un bătrân colecționar de răni
pe care și Dumnezeu l-a uitat
nu mai știu niciun cuvânt care începe cu mine
știu însă un loc pe unde nu mai trece nimeni
singurătatea cotrobăie prin umbră și
mușcă
puțin câte puțin
îmi fac loc în propria-mi rană și aștept...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre colecționare, poezii despre vestimentație sau poezii despre muncă
Celor pe care îi iubesc
Dacă va trebui să vă părăsesc vreodată
Pe voi, cei pe care vă iubesc, pentru a călători apoi
Singur pe Drumul Tăcerii, nu mă plângeți,
Nu vorbiți despre cel care am fost cu ochii în lacrimi;
Râdeți și povestiți despre mine ca și cum aș fi lângă voi,
(Cum aș reveni.. cum aș reveni dacă s-ar afla o cărare!
Dar oare lacrimile și mâhnirea nu înalță opreliști?)
Iar când auziți cântece
Sau vedeți păsări pe care le-am iubit,
Nu lăsați, vă rog, nici un gând trist prin apropiere...
Pentru că eu vă iubesc așa cum am făcut-o întotdeuna...
Ați fost nespus de buni cu mine!
Mai erau multe lucruri pe care doream să le fac....
Multe lucruri să vă spun...
Amintiți-vă că nu mi-a fost teamă...
Doar gândul că vă părăsesc a fost greu...
Noi nu putem vedea Dincolo... Dar asta eu știu;
V-am iubit nemărginit de mult...
Am fost în rai cu voi aici cât am fost viu.
poezie de Isla Paschal Richardson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre râs, poezii despre rai sau poezii despre păsări
Un fel de arendă
nu știu dacă am vrut să fiu ceea ce sunt
însă Dumnezeu s-a grăbit să-mi dea
o umbră și un nume apoi
s-a debarasat
de mine
ca de o durere
știu că sunt un duplicat al morții altuiia
și mă delimitez între ceea ce a fost
și o identitate dată
în arendă
nu-i nimic
într-o zi mă voi întâlni cu Dumnezeu
și-l voi întreba despre toate astea
poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!