Lui Qiwu Qian îndreptându-se spre casă după ce a picat examenul

Într-un regim fericit nu ar trebui să existe oameni singuri;
Înţeleptul şi meşterul trebuie să lucreze împreună...
Astfel că tu, un om din munţii de răsărit,
Ai renunţat la viaţa culegătorului de ierburi vindecătoare
Şi ai bătut drum lung până la Poarta de Aur
Ca să descoperi că zelul tău a fost în zadar.
... Pentru a petrece Ziua fără Foc pe unul din râurile sudice,
Ţi-ai reparat hainele de primăvară acolo, în oraşul de la nord.
Acum, părăseşti capitala, iar eu îţi torn vinul de bun rămas –
Curând voi rămâne singur, fără prietenul meu de suflet.
În barca din lemn dulce de scorţişoară,
De-a lungul copacilor din zare,
Vei pluti din nou spre uşa ta din stuf împletit,
Spre un asfinţit luminând palid oraşul îndepărtat.
... Deşi s-ar putea să nu-ţi fi atins ţelul, să nu te îndoieşti
Că unora li-i dat să-audă muzica de pe cealaltă parte a lunii.

poezie de Wang Wei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

Pe un norişor tu, mamă dragă, te-ai înălţat
Spre un ţinut necunoscut, îndepărtat,
La îngeri şi la stele tu eşti acum
Plecând din astă viaţă pe ultimul tău drum.

Mama mea, la mine-n suflet ai rămas
Chiar de nu-ţi mai aud al tău glas,
Şi nu-ţi mai văd al tău chip frumos şi luminos,
O amintire vie pentru mine vei rămâne şi vei fi,
Cât şi eu în astă lume voi trăi.

Rămas bun iubită mamă ţi-ai luat,
De la a ta familie, de la casa ta şi de la oamenii din sat,
Te rog însă să iei aminte şi să ştii,
Că ai avut dragoste de la nepoţi, copii.
Te-am iubit, te-am respectat ca pe o regină,
Viaţa cu sentimente alese să-ţi fie plină.

Drum bun în lumină, iubită mamă
Şi de acolo de sus unde eşti, eu voi şti,
Că tu vei fi cu mine şi alături de-ai tăi copii,
Şi de rude dragi, prieteni şi cunoscuţi
Şi vei veghea neîncetat şi vei păzi, feri
Pe toţi pentru care aveai un cuvânt bun de spus.

De tine mă despart cu greu şi-mi va fi tare dor
De –a ta îmbrăţişare caldă, iubitoare,
Şi de cuvintele de îmbărbătare şi binecuvântare,
Pe care pregătite le aveai tot timpul la plecare.

Voi aştepta semne neîncetat de la tine
Şi-aş vrea să ştiu, că, acolo sus, îţi este bine
Şi-n acea lume străină în care te-ai dus
De noi, pământenii, de nepătruns,
Este ceva divin şi cu totul mai presus,
Decât putem noi visa sau spera.

Adio, iubită mamă, şi îţi mai spun
Că-n grădiniţa cu flori de la tine eu voi sădi
Şi un trandafir roşu ce l-am primit ca amintire
Şi-mi doresc ca acestă minunată şi catifelată floare
Să dăinuie, să-nflorească, niciodată să nu piară
Şi să-mi amintească –n fiece primăvară,
Că dragostea de mamă este nemuritoare.

O rugă voi înălţa şi un pios gând voi avea
Pentru memoria şi veşnicia ta,
Sărut mâna încă odată îţi spun acum
Când îţi iei de la cei dragi rămas bun
Şi pleci pentru totdeauna pe al tău lung drum.

poezie de Georgeta Ganea (16 martie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Ziua Bobotezei

Călătoare eşti din nou pe vechiul drum,
Iar acum te-ntorci la colţul tău de rai,
Întrebările se ţin de tine scai,
Dar un răspuns nu-ţi vine nicidecum.

Va veni el în curând şi o să-l ai,
Nu gândi că totu-i pulbere şi scrum,
Îndoiala risipise-va ca fum
Când ţi-e pregătit de nuntă... un alai...

Dacă nu-ţi vezi în visul tău ursitul,
Pune -n Ziua Bobotezei busuioc,
Ca să ştii că vei avea un bun noroc.

Chiar pe mine s-ar putea să mă visezi
Cum îţi dau ţie o povaţă dreaptă,
Ca să-ţi ştie paşii unde se-ndreaptă...

sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu şi eu

Tu şi eu, alergând mereu în sens opus,
Unul spre Răsărit şi altul spre Apus,
Ne-am întâlnit pe drumul de colb acoperit,
Când se-mplinise timpul, acuma, de iubit...

Cu mâinile întinse spre raza de lumină,
Ce ne-a furat simţirea şi ne-a făcut o vină
Din a primi blestemul iubirii fără moarte,
Când am băut veninul din ciuturile sparte...

Crezând că vom muri de mână împreună
Şi ne vom face casa, acolo sus, pe lună...
Dar vai, noi pământenii, nu am ştiut, desigur,
Că vii pe lume singur şi vei pleca tot singur...

În zbaterea aripii ce-ncearcă zbor înalt,
Ne-am împletit iubirea cu zarea de cobalt
Şi ne-am răsfrânt pe cer din visul unui zeu,
Noi doi, indrăgostiţi... acum un curcubeu...

poezie de Jane Crişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E primăvară iar

E primavara iar,
Natura reinvie
E primăvară iar,
Şi am mai rupt o filă
Din micul calendar.
E primăvară iar
Şi câte s-or petrece?!
E primăvară iar,
Viaţa mi se trece.
E primăvară iar,
Şi aş vrea să fiu mereu
La fel ca altă dată
Să intru-n jocul tău.
Să alergăm pe pajişti
Verzi şi de soare pline,
Să văd in jurul meu
Doar zâmbete senine.
E primăvară iar,
Ce-a mai rămas din mine?!
E primăvară iar,
Şi-n suflet simt durere,
E primăvară iar,
Dar totul e tăcere...
E primăvară iar,
Şi mă întreb mereu,
De ce nu-i primăvară
Şi în sufletul meu?!

poezie de Mariana Simionescu (9 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie întâmplătoare

Sosind din oraşul meu natal,
Ar trebui să cunoşti toate noutăţile de acasă.
În zori, în faţa ferestrelor de mătase,
E oare încă prea frig ca să înflorească prunii?

poezie de Wang Wei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu voi poezi pe frunze şi pe florile de tei...

Cum să te resping durere, când îmi calci pe primăvară şi îmi siluieşti nimicul ce mi-am mai rămas în cord?
Şi mă exilezi draconic şi mă dai pe uşă-afară, în galop să-mi număr paşii spre furtunile din nord...
N-am gustat din iarba verde, florile-au rămas în urmă, doar pe glezne port un mugur de sărut abandonat;
Îl ascund în poezie, într-un vers atins de toamnă, când eram cu muza-n goană, printre stele, la furat...
Şi va înflori pe pulpă şi pe sâni şi pe spinare, fără apă, fără soare, doar cu sângele ce-l port
Îmbibat în rime-albastre şi în viruşi de iubire dintr-o moştenire-astrală, nu din muze de import...
Poţi să mă mai dori o viaţă şi-ncă una, fără milă, nu-ţi voi ostoi dorinţa de-a mă-ngenunchea când vrei,
Cât vor străluci în noapte toate novele şi luna, eu voi poezi pe frunze şi pe florile de tei...
Că am verdele în vene şi un mov regal mă-mbracă în peregrinări ostile, cu blesteme diavoleşti
Şi nu vei putea vreodată să m-alungi şi să mă-ntuneci, că sunt înger de lumină din pagodele cereşti...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai mers la şcoală. Ţi-ai dezvoltat abilităţi. Ai muncit din greu şi acum ai un job, o firmă sau o activitate însă te-ai blocat. Nu îţi place în mod deosebit ce faci, simţi că deşi munceşti foarte mult şi eşti secătuit de energie, rezultatele întârzie să apară. Aştepţi cu nerăbdare weekend-ul şi concediile ca să te relaxezi după ce ai muncit din greu. Activitatea ta zilnică ţi se pare epuizantă şi o povară de care de-abia aştepţi să scapi. Deşi eşti harnic şi perseverent, nu eşti împlinit şi fericit şi simţi că oricât de mult vei trage, nu îţi vei realiza visurile cele mai mari. Dacă te regăseşti printre aceste simptome, s-ar putea să investeşti tot ce ai mai bun într-un drum ce duce spre o prăpastie.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă

în casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă
toţi ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în ţara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume
o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost
unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă
din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt în sat
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc
mamă, sunt copilul tău şi-aştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă...

În casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă

toti ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în şara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume

o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost

unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă

din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc

mamă, sunt copilul tău şi-a ştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog, priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce nu am întâlnit eremitul de pe Muntele de la Apus

M-am căţărat spre sihăstria de aici, din vârful muntelui,
Fără nici o oprire de-a lungul celor zece mile.
Am ciocănit la uşa ta, dar nu a răspuns nimeni;
Am zărit prin dezchizătura uşii scaunul gol de la masă.
Poate că ai ieşit la plimbare cu ricşa ta acoperită,
Sau, mai degrabă, la pescuit pe unul din iezerele toamnei.
Cu regretul că s-ar putea să nu dau de tine,
Ai devenit subiectul meu de meditaţie –
Splendoarea ierbii de aici, împrospătată de ploi,
Melodiile pinilor din apropierea ferestrei tale.
Mă las pătruns până-n adâncul fiinţei de tot ce văd şi aud,
Liniştindu-mi simţurile, împăcându-mi inima;
Şi cu toate că nu se află aici nici oaspetele, nici gazda,
Există oare motiv să cred că nu a fost o vizită perfectă?
... Spre seară am coborât muntele.
De ce aş fi continuat să te mai aştept?

poezie de Qiu Wei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gerry Kennedy: Dragă Holly, nu mai am mult timp. Nu mă refer la faptul că nu mai am mult de trăit, ci la faptul că tu tocmai ai ieşit să cumperi îngheţată şi te vei întoarce în curând acasă. Dar am sentimentul că asta va fi ultima mea scrisoare, pentru că nu mai am decât un singur lucru să-ţi spun. Nu va trebui să te întorci în trecut, sau să cumperi o lampă, poţi foarte bine să-ţi porţi de grijă şi fără ajutorul meu. Vreau doar să-ţi spun cât de mult m-ai schimbat. Iubirea ta m-a transformat într-un bărbat puternic, Holly. Şi pentru asta îţi voi mereu recunoscător... la propriu. Dacă ar fi să-mi promiţi ceva, promite-mi că ori de câte ori eşti tristă, sau nesigură, sau îţi pierzi încrederea, vei încerca să te priveşti prin ochii mei. Îţi mulţumesc pentru onoarea de a fi soţia mea. Sunt un bărbat lipsit de regrete. Cât sunt de norocos. Tu ai fost viaţa mea, Holly. Dar eu nu sunt decât un capitol din viaţa ta. Vor urma şi altele. Îţi promit. Şi acum, lucrul cel mai important. Nu-ţi fie teamă să te îndrăgosteşti din nou. Fii atentă la acel semn care va însemna că viaţa ta de până acum va lua sfârşit. P. S. Te voi iubi mereu.

replică din filmul artistic P.S. Te iubesc, după Cecelia Ahern
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă îţi imaginezi că într-o relaţie de cuplu intri ca să iei de la partener, vei suferi atunci când aştepţi să primeşti şi nu ţi se dă. Dacă îţi imaginezi că relaţia de cuplu este ca să te facă fericit, vei suferi atunci când te trezeşti singur pentru o clipă şi îţi dai seama ce viaţă de rahat ai. Dacă îţi imaginezi că iubirea "se primeşte" de la celălalt, vei suferi atunci când vei uita că iubirea se "autogenerează" în fabrica din sufletul tău. Dacă îţi imaginezi că într-o relaţie de cuplu trebuie să îţi laşi deoparte libertatea, propriile nevoi, hobby-urile şi prietenii, vei suferi de fiecare dată când vei fi şantajat în numele iubirii să renunţi la tine iar la sfârşit – suferinţa supremă – când eşti părăsit pentru că eşti un om fără coloană vertebrală care a renunţat aşa uşor la propriul suflet. Iar cea mai mare suferinţă este atunci când ţi-ai format părerea despre iubire din ce spune religia, mass-media şi anturajul tău. Ai un compas perfect al iubirii în inima ta. Acolo ştii tot timpul ce e bine şi ce e rău, ştii când mergi pe un drum greşit sau unul al împlinirii, când e timpul să se încheie o relaţie sau să înceapă una. Nu asculta pe nimeni, nici pe mine, când vine vorba de iubire. Dar ascultă-ţi vocea interioară cu sinceritate brutală. Şi atunci vei ştii tot ce ai nevoie să ştii despre iubire, relaţii, îndrăgostire, fericire.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă chem să luptaţi pentru oraşul vostru. Luptaţi cu tot ce aveţi, pentru binele soţiilor şi copiilor voştri, al mamelor şi al părinţilor voştri. Fiţi mândri şi curajoşi! Fiţi inventivi şi abili! Liderul vostru e printre voi. El şi colegii lui vor rămâne în mijlocul vostru. Soţia şi copii lui sunt aici deasemenea. El, care cândva a capturat oraşul cu 200 de oameni, va folosi acum orice mijloc pentru a apăra capitala. Bătălia din Berlin trebuie să fie un semnal, pentru ca toată naţiunea să se ridice şi să lupte.

citat clasic din Joseph Goebbels (23 aprilie 1945)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vei auzi din nou: fii inima mea

vei auzi din nou: fii inima mea
simplu: deschizi doar nişte canale
care din obişnuinţă nu mai duceau nicăieri
apoi îţi arzi hainele

o piele febril descheiată
încă om
mâine poimâine doar mărturia lui poate amintirea
cu haosul ei frăţesc: şi mai mic uriaş inima şi
aşadar aşadar devii a doua mea inimă
apropie-te

la toate acestea ce vei răspunde? fără un cuvânt
vei părăsi la noapte oraşul
şi absenţa ta: o cicatrice pe un perete de aer
micşorându-se din ce în ce

poezie de Virgil Mazilescu
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un răspuns

Am un anumit loc al meu pe colinele Chungnan.
Şezând acolo poţi privi Munţii.
De jur împrejur, ţipenie; nu sunt vizitatori, iar poarta e închisă.
Fără planuri întreaga zi, doar timpul şi liniştea.
Nimic nu împiedica privirea şi reveria.
De ce n-ai veni acolo, încercând să mă găseşti?

poezie de Wang Wei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Ştii, voiam să tac şi să te las să pleci. Dar nu aş fi eu. Ar fi ca într-un film de Merchant Ivory unde oamenii suferă în tăcere, iar tu ar trebui să fii atât de impresionat de cumpătarea lor. Îmi pare rău, dar la naiba cu asta. Prietenul meu cel mai bun din toată lumea pleacă mâine şi o mare parte din mine vrea ca el să rămână. Aşa că sper să nu mă urăşti.
Dawosn: Nu aş putea să te urăsc niciodată, Joey. Nu că nu aş fi încercat asta.
Joey: Ultimii doi ani au fost o adevărată telenovelă. Dar nu i-aş da înapoi, nu aş şterge nimic, dar... Mă bucur că s-a terminat. Pentru că îmi place cum stau lucrurile acum. Viaţa mea fiind mereu o glumă nesărată, acum că lucrurile merg bine... tu pleci.
Dawson: Jo, dacă aş crede măcar pentru o secundă că ar fi decizia corectă, aş rămâne, dar este timpul să plec. Este timpul ca eu să ies din camera asta şi este timpul ca tu să descoperi cine eşti fără noi. Capitolul acesta s-a încheiat, Joey. Simt asta.
Joey (cu lacrimi pe obraji): Crezi în magie? Eu nu credeam. Cum aş putea? 13 ani, mama ta moare. Şi totuşi mai speri în ceva magic, ceva care să facă totul mai bine. Dar nu se întâmplă aşa şi te uiţi la tatăl tău care nu e în stare să-şi învingă punctele slabe. Fără abracadabra în cazul acesta. Şi apoi mai e Pacey. Orice magie a fost între noi s-a terminat, nu-i aşa? Dar apoi mai eşti şi tu. E o dovadă că există cineva acolo care se gândeşte la mine. Prietenul meu care a fost mereu alături de mine. E magie curată. Cred că e doar un mod lung şi tărăgănat de a-ţi spune că o să-mi fie dor de tine, Dawson.
Dawson: Şi mie o să-mi fie dor de tine, Joey.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurire

Am răsărit în ramurile unui copac
trunchiul mi-e boltă
vieţii.
Cerul se întoarce cu mine
iar jos, pământul mă atrage
spre tine, fierbinte.

Sus dinspre soare, cobor către tine.
Mă arde vremea, fericit că simt cum nu trece.
Viaţa mie îmi duce puterea
şi simt înăuntrul tău regăsirea.
De aceea sunt fericit, că eu duc golul tău
ce te împlineşte.

Simt tangajul valului, cum îmi duce firea
şi mă prăbuşeşte.
De acolo, de sus, spre-o lume pe dos
cu tine spre mine, să ne unim regăsirea
prin unul din doi.
Ochii îi cobor în irişii tăi
tremurând în ei găsesc, valul, înălţimea.
Astfel aflăm cum ne duce, pe amândoi
spre adâncul din noi, iubirea.
Punem împreună din noi, câte un pic,
apoi ne gustăm muşcătura buzei sărate
şi împărţim, printre încleştatele mâini,
încet spre viitor, nemurirea.

poezie de Viorel Muha (septembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arderea iubirii

cu un cerc, începutul şi-a făcut loc
mirosea a mine şi tine, în jungla părjolită de stele
bulgărele de foc s-a desprins de miezul fierbinte
am simţit în răscolirea mea de timp un imbold
să răsar până dincolo de ale tale inele
ea a ramas însă tot albastră
lutul din mine astăzi mai păstrează urme de foc
încleştat încă în iubire adâcul ei încă mă arde
am clipa în palmă
şi suflu a zbor spre ceea care doresc să fie eu
am bătut cu ciocanul trupului un poem
din care am dorit sa iasă o stea, o ea, un el
zadarnică zbaterea
pomul a ramas fără roade
noaptea strig întunericuri, singur faţă de lumină
rătăcit
golesc ochiul de imagine şi aştept
apa izvorului să stingă cenuşa caldă din mine
am rămas încolăcit ca o liană
trupul mi-a rămas vrăjit
geneza spiralei nu s-a întregit
curg însă inainte spre frunţi care mă vor
rasuflarea îmi este fierbinte şi şoptită
durerea vrerii mele se revoltă şi nu vrea să aştept
căţărată de un fir de iarbă strigă şi-mi spune
priveşte omule spre asfinţit, că vei vedea un nou răsărit

poezie de Viorel Muha (iunie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitorul anterior

Acum, când între noi e-un mare gol,
toţi morţii mei îmi vin să mi se-nchine,
ca să le dau lor focul de pistol
şi să trăiesc cum pot fără de tine.

Nu reuşesc s-adorm decât sedat,
din cauza a ce a fost să fie,
şi-aşa, gândind, alunec dintr-o dat'
şi mă trezesc umplând iar o hârtie.

Mă mişc spre mâine parcă înapoi,
e ca şi cum posed comenzi schimbate,
tot trag de unul singur spre-amândoi,
cu fiecare ceas mă-mping în spate.

Şi, când ajung în mâinele-anterior,
te simt trăind cum o făceai odată;
în viaţa ta am fost un biet actor,
jucând o partitură demodată.

Ai dispărut în vidul timp "nicicând"
şi te-ai retras în spaţiul orb "niciunde",
deşi din minte-am să te pierd curând,
de propriul suflet nu mă pot ascunde.

Şi totuşi fără tine mi-este greu,
de tine-aud că vieţuieşti mecanic,
ce soartă ne-a mai dat şi Dumnezeu,
să ne-ntâlnim pe-un vas numit Titanic!...

Ba uneori chiar simt statuia mea
cum spre statuia ta parcurge-asfaltul,
însă ninsori, sub chip de om de nea,
te pierd, în albul bruştei ierni, spre altul.

Mi-e camera rezervă de spital,
tu vei rămâne boala mea cea gravă;
îţi scriu ca drog, deci, te iubesc fatal
şi, sub erupţii, mă transform în lavă.

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi paşii mi se-nvârt în loc, într-un ocean fără noroc...

Nu ştiu să merg spre răsărit şi am uitat când am iubit şi cum era sărutul,
Parcă avea un gust de rai, deşi prin rai nu prea umblai, că îţi ştia trecutul...
Mi-s paşii singuri şi mai rari, rătăcitori şi circulari cu destinaţii false
Se-nvârt pe loc şi nu ajung, în cerc e drumul mult prea lung, dar fără de foloase...
Pornesc din nord, în nord mă-ntorc şi sugrumată de miorc, fac pauză de viaţă
Pe un gheţar cu miez de jar, în echilbru cam precar pe-o pojghiţă de greaţă...
Plec seara spre o altă zi şi nu ştiu dacă vei veni şi mă trezesc buimacă
De-atâta zbucium în zăpezi, că nu le simţi şi nu le vezi şi le ordon să tacă.
Şi ţipă albul ca nebun, că-i troienit pe orice drum ce duce înspre tine
Şi nicio veste prin nămeţi, doar urme albe de drumeţi ce-şi caută destine...
Îmi fac un iglu pentru nopţi, unde un vers nu poţi s-adopţi pentr-un poem de vară
Ce rătăceşte înspre nord, refrigerându-şi un acord pe-o coardă de vioară...
Eu nu mai ştiu, spre răsărit, să mai găsesc ce am iubit, c-am rătăcit cărarea
Şi nordul m-a acaparat într-un ocean însingurat să-mi fure exaltarea...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!