În vremuri întunecate
În vremuri întunecate ochii încep să vadă,
Mi-am întâlnit umbra într-o umbră mai mare;
Mi-am auzit ecoul în ecourile pădurii
Un domn al naturii jelindu-se unui copac sub zadă.
Trăiesc între stârci și pitulici, străin între străini,
Printre fiare pe deal și șerpii din vizuini.
Ce este nebunia, dacă nu noblețea unui suflet
În dezacord cu împrejurările zilei care ia foc!
Cunosc puritatea disperării în ultima-i esență,
Umbra mea pironită de un perete transpirat.
Acel loc, departe-între stânci, e-o peșteră, un adăpost
Sau o răscruce de vânturi? Între extreme-îmi caut rost.
O furtună permanentă de similarități!
O noapte căzând în fâlfâit de păsări, o lună zdrențuită,
Iar în mijlocul zilei, întunericul întorcându-se din nou!
Un om merge departe pentru-a afla cine este, ca și alte dăți
Moartea sinelui în lunga noapte indiferentă, de smoală,
Când toate formele naturale emană-o lumină ireală.
Întuneric, întunecată lumina mea, și neagra dorința.
Sufletu-mi, ca o zi de vară-înnebunită de căldură, zboară,
Se-aude bâzâind dincolo de geam. Care eu sunt eu? A câta oară?
Un om, îngenuncheat și-acela mă ridic din propria teamă.
Memoria își revendică locul, și memoria este Dumnezeu,
Și unul este Unul, liber în vântul violent care bate mereu.
poezie clasică de Theodore Roethke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre lumină
- poezii despre vânt
- poezii despre timp
- poezii despre șerpi
- poezii despre zbor
- poezii despre violență
- poezii despre viață
- poezii despre suflet
Citate similare
Lumina este granița dintre două întinderi de întuneric
un fel de axon universal
cărarea pe care circulă sufletele
între două stări de agregare
punte între căutare și adevăr
coridorul strâmt dintre trup și reîncarnare
răspunsul tuturor întrebărilor
sau simpla acceptare a necunoașterii
prin imposibila zbatere de cocon
în căutarea curcubeului
ori o simplă clipă de înălțare ideatică
între două eternități
deși lumina nu este de două feluri
iar întunericul niciodată unic
se împletesc firesc
întotdeauna împreună în noapte
aproape niciodată la un loc ziua
între ele umbra
locul celor nehotărâți
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre trup și suflet, poezii despre reîncarnare, poezii despre noapte, poezii despre graniță, poezii despre curcubeu sau poezii despre adevăr
Sub crucea-n care vidul putrezește
Se-ndepărtează umbra de lumină,
Și ura de iubire și dispreț,
În suflet adevăru-i fără preț,
Minciuna ne aduce în ruină.
Cuvântu-i de prisos dacă rănește,
Gândul e un tuci înfierbântat
Pe care amintirea l-a uitat
Sub crucea-n care vidul putrezește.
În vis mai latră câinii întristării,
Întunericul se varsă-n vegetale
Când te ascunzi, nu-mi ieși în cale,
Inima mi-am pus pe culmea zării,
Acolo îngerii cad în genunchi
Din zborul lor pornit între tornade,
Să vadă cum intrăm în canonade
Tăind lumina până în rărunchi.
Găsim în ea copite pofticioase
De-a călări și vânturi dar și ploi
Să te-aducă dulce înapoi
Floare între florile frumoase.
Ne merităm o clipă de avânt
Între întuneric și lumină
Și-o mână de cenușă de sulfină,
Sfântă amintire pe pământ!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre flori, poezii despre câini, poezii despre amintiri, poezii despre îngeri, poezii despre visare sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Lumina este granița dintre două întinderi de întuneric
un fel de axon universal
cărarea pe care circulă sufletele între două stări de agregare
un fel de punte între căutare și adevăr
coridorul strâmt dintre trup și reîncarnare
uneori răspunsul tuturor întrebărilor
alteori simpla acceptare a necunoașterii
sau poate clipa de înălțare ideatică între două eternități
lumina nu este de două feluri
poate nici întunericul unic
dar se împletesc așa de firesc
întotdeauna împreună în noapte
niciodată la un loc ziua
între ele e loc și pentru umbră
locul celor nehotărâți
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între ape
era atât de întuneric în mine
încât mă împiedicam de gânduri
mi-am lăsat sufletul în vatră
plecând să dorm între ape
m-am trezit în zori, printre flori
roua se scurgea din inimă în iarbă
țineam în mâinii flacăra
o așezam în zori din poartă în poartă
să lumineze calea celor ce vin
se tânguiau constelații între gene
eram neliniște, lacrimă și sânge
lunecam printre gânduri, tăcerea aceea și azi mă apasă
căutam bezmetic începutul în lumea asta surdă și oarbă
apele au uitat apoi să mai curgă
timpul a tăcut în bezna din jur
umbre se frângeau printre șoapte, în noapte
mă învălui în despletiri de ape
în stropii cruzi de rouă
iar vântul printre stele privirea și-o coboară
pășesc prin veacuri înghețate, veșnicia să o mângâi
cu buze flămânde
mă întorc din somn să rătăcesc mai departe pe ape
ruga mea a rămas o umbră târzie
încotro curg răzlețe păsări călătoare
sădesc hotar între nimic și ireal
pășind tot mai departe de prăfuitul ideal
lumina unui început sfârșit înainte de început
având mereu în tâmple vaiet surd
în ochi se aprindeau ruguri de sori
ochii însetați de lumină căutau o rază de soare
și am plecat, aiurea, haihui
mă apropiasem prea mult de porțile timpului
și am ars tăciune în vânt, a ultimă îmbrățișare
în zori nufărul a înflorit între ape
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre tăcere, poezii despre somn, poezii despre rouă sau poezii despre apă
Patria mea
patria mea între plâns de viori și balade
biserici cu ziduri înalte între
case despuiate cu frigul înfipt în grinzi
și-n ferestre
copii desculți și curți mărunte
icoane roase devreme plângând la comandă
cutia milei la poartă
în curți de mănăstiri vuiesc meghanuri
spitale neutre cu umbre de ceață
obosite de timp și de boală
au fâlfâit de mort și de pământ
trenuri cu mersul de melc aflat în prăbușire
pe calea ce mâine posibil nu este
păduri cu verdict de plecare
fantome ghemuite în unghere pe străzi
cuvinte desfrânate în orele serii
premiate în poeme de jurați fandosiți
și-o lună tăiată și-o mare oarbă
tu într-o nevedere verticală
pereți acoperiți cu stele răsturnate
o rotire a orizontului crescând cât mai departe
mă smulg din prezența ce-o decapitez
mutând-o într-o altă culoare
sub umbra unui copac rămas în picioare
patria mea din care iau forma merelor
a frunzelor a păsărilor a vântului
patria mea din care iau cuvinte
te vreau schimbată
te vreau acasă
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre medicină, poezii despre înălțime, poezii despre vioară, poezii despre viitor, poezii despre trenuri, poezii despre stele sau poezii despre seară
Ultima chemare
noaptea țeseam lumina
între căderi de pleoape
să vindec rănile din suflet
păsări de foc se smulg din valuri
mă întorc pe țărm și iarăși plec
eram o pasăre în noapte
și cântul era șoaptă
dansam prin constelații în cercul lumii solitar
amăgitor, învăluit în ceață
mă mistuiam în tragic dor
curgeam
un foc de aripi
peste mare
mai deșiram povești
la fusul din odaie, la soba unui suflet
despre ultimul cocor în noapte
mereu mă întreb
sunt doar o întrebare
sau stea însetată pe un țărm
se scurge cerul în adâncuri
și pasul meu aprinde alte stele
pe bolta lumii încă o dată
în zori mi-a înflorit privirea
visam să ating nemărginirea, învăluit în ape
iar la sfârșit aprind cenușa
tot căutând în lunga zare
un om, un gând, într-o chemare
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păsări, poezii despre tragedie, poezii despre singurătate, poezii despre sfârșit, poezii despre gânduri sau poezii despre foc
Există doar oameni și un singur Dumnezeu
Adevărul e că oamenii nu mor
ei sunt ca niște trepte
pe care călcăm
și ne înălțăm
unul
pe celălalt
înfricoșător e doar momentul
în care ne afundăm
tot mai adânc
pentru a face loc
și altora
în pământ
nimeni nu-și cunoaște identitatea
chiar și Dumnezeu preocupat de alte lucruri
uită să mai treacă pe la tine
umbra din care întunericul
și-a construit adăpost
își caută înlocuitor
nu există un AZI din care
să crească alte umbre
există doar oameni și un Dumnezeu
care din propria lor suferință
și-au modelat chipul pe lut
poezie de Teodor Dume din Fără grupă sanguină (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre suferință
- poezii despre religie
- poezii despre prezent
- poezii despre moarte
- poezii despre lut
- poezii despre existență
- poezii despre cunoaștere
- poezii despre creștere
Și... nimic nu poate fi
Între mine, între tine
Nu-i nimic ce ar putea
Să aprindă licărire,
Să privească ochi de stea.
Între tine, între mine
Gol pustiul surâdea,
Se-neca speranța vie
Cerului ce ne veghea.
Între mine, între noi
Bate vântul și curg ploi.
Între tine, între mine
Depărtare e de-un veac,
Ca-ntre noapte și lumină,
Între verde și uscat.
Nu e nimeni ce-ar visa,
Să unească două fire
De tristețe-n iarnă grea
Pe un pisc frumos de lună!
Între mine, între noi
Bate vântul și curg ploi.
Între tine, între mine
Nu-i nimic, ce-ar încerca
Să aprindă o lumină,
Să ne bucurăm de ea.
Nu e timpul și nici locul,
Și nici clipe de răgaz,
Tristă-i ziua, crud e focul,
Pal e roșul pe obraz!
Bate Între mine, între noi
vântul și plâng ploi!
La ce bun aceste toate
Când speranțele ne mor,
Când plecat-a tot înaltul
Pe o frunză, pe un nor?
Între mine, între noi
Nu-i nici noapte, nu-i nici zi,
Curg doar lacrime șuvoi
Și... nimic nu poate fi.
Între mine, între noi
Bate vântul, toarnă ploi!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre roșu, poezii despre plâns sau poezii despre ploaie
Imn umbrei (colaj)
sunt o scânteie prinsă între două umbre
umbra celui ce sunt și umbra
celui care-am fost cândva
aventura mea a-nceput
într-o noapte tăcută în care fierbinți
mi-erau dorințele și lacrimile reci
pe atunci visam ca Soarele
să-mi dezlege umbra de picioare
să rătăcesc printre stele...
dar știam că umbra mea
acest câine cu limba tăiată
acest profanator al mormântului meu viu
acest detectiv al morții angajat
în urmărirea sufletului meu ziler
această fantomă a morții eterne
care mă urmărea la tot pasul
avea nevoie de pași să respire
o bătaie de inimă
astfel am rămas în coconul
viselor mele nesfârșite
eram precum un înger
care se năștea captiv
ca o lumină pe coridorul umbrelor
da, da, nu mi-am imaginat
niciodată umbrele ca fiind
îngeri păzitori îndreptându-ne pașii
spre lumea în care ne-am născut morți
și-n care ne întoarcem căutători de fericire
eram doar clona umbrei mele
ne-mbrățișam în jocuri de cuvinte simple
ne-ascundeam în jocuri de lumini
și de imagini succesive
privind cum pe retina mea
își făcea cuib umbra unei păsări de pradă
degeaba îmi întrebam umbra
de ce îmi ține în continuare de urât
de ce nu pleacă, să tragă cu urechea
la ce se spune despre
mântuirea mea
pur și simplu mă ignora
iar eu nu puteam decât să privesc
alte umbre istovite
imprimate prea adânc în lumină
în timp ce prin gând îmi trecea un copil
crescut la periferia memoriei
astfel am devenit sclavul aceleiași cărți
și umbra unui munte de om
înălțat la ceruri
dar în înaltul cerului meu
erau doar păsări de pradă
iar eu stăteam cu capu-n pământ
și le priveam doar umbrele
rotindu-se-n jurul meu
ca într-o horă
a morții
anii treceau, eu sălășluiam
în memoria pașilor mei
în memoria fiecărei amprente
în memoria umbrei
ce m-aștepta cuminte
lungită în nesăpata și nesătula gură de pământ
degeaba încercam s-o întemnițez
într-un contur epidermic
căci patima imperfecțiunii se preschimba
într-o lacrimă pe care o vărsam peste lume
cândva mă întrebam
dac-aș putea plămădi din pământ, suflare și lacrimi
din întuneric și lumină, din fericire și patimi
un trup și o umbră?
celui viu i-aș fi spus bărbat și l-aș fi lăsat să se joace
să vorbească cu a sa inertă jumate
și mă întrebam în continuare
dac-aș putea face două lumi diferite
care să se atragă și să se evite
nedorind să se cunoască vreodată
o lume de oameni și o lume de umbre
trăind și murind totodată
tot întrebându-mă și iar întrebându-mă
m-am întâlnit cu Iisus
venea de departe, de foarte departe
dintr-o direcție opusă
am făcut de îndată picnic la marginea drumului
i-am prezentat "credincioasa" mea umbră
el mi-a prezentat nevăzuții săi îngeri
apoi și-a scos desaga cu prescură
iar eu mi-am scos inima din piept
și o priveam în palmele sale
cum bate, cum bate...
ce să vă mai spun despre mine?
în prezent nimic nou sub Soare
doar o umbră descheiată la șireturi
cu mâinile-n buzunare
și șapca trasă bine pe cap
o umbră fără glas, fără nume
o umbră rătăcită prin lume
căutând un om descheiat la șireturi
cu mâinile-n buzunare
și șapca trasă bine pe cap
un om care trecuse cu o zi înainte
prin răspântia viselor
un om care vărsase o lacrimă
la troița umbrelor
un om care acum poate simți toate cuvintele
rămase pe drumuri
strivite de pași, înghițite de umbre
ascunse de gura lumii
ascunse de nevoile imperative
ale unei iubiri cu dinți ascuțiți
un om care ascultă foșnetul ierbii
leagănul de lemn
plânsul subțiat
de închiderea pleoapei
umbra apropiindu-se-ncet
ca o ghilotină
cu aripi
da, da, oricât de pustii ar fi viețile
ca niște străzi pe care doar praful mai circulă
ne dăm întâlnire cu umbrele
și mergem împreună în întâmpinarea dezastrelor
mergem încolonați, oameni și umbre
fiecare ne dorim să fim altceva
într-un final și unii și alții
suntem îngeri și păsări negre
pe cerul din gura unui mort celebru
da, da, astfel s-a născut poetul
în văzul lumii indiferente
când totul era repetitiv și numai durerile
coborau până la rădăcinile umbrei
când sufletul meu, șarpe de aer
se strecura printre alte umbre speriate
printre alte umbre răstălmăcind necuprinsul
în timp ce moartea se plimba grațioasă
ca o lebădă neagră
creând o atmosferă apăsătoare
ca și cum cineva îmi punea impozit pe suflet
iar respirațiile erau din ce în ce
mai greu de plătit
iar acum foamea mă-ndeamnă să mușc din prezent
acest sandviș cu singurătate între două felii de timp
pe care tot cu umbra trebuie
să-l împart frățește
poezie de Ionuț Caragea din Umbră lucidă (aprilie 2016)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre negru, poezii despre inimă sau poezii despre gură
Umbra mea
Eu m-am desprins de umbră și am lăsato-n drum,
Iar viața-n vălătuce o prefăcu în fum
Și umbra, parcă, este și, parcă, n-o mai am,
Ea umblă pe la geamuri și chiuie pe ram.
Eu m-am clădit pe frunze și rădăcini am prins,
Să caut urma umbrei, ea fuge-n necuprins.
Nu poate să vorbească ș-atunci, când drumu-i greu,
Ea sfârâie pe lacrimi, înaintând mereu.
Figura-aceasta tristă, ce umbra mea a fost,
Își caută dublura, dar totu-i făr-de rost
Căci umbra umbrei sale e tot din umbra mea
Și se prefac în una, când sunt alăturea.
M-am adumbrit cu umbră,... nu pot scăpa de ea,
Căci nu e o nălucă, este chiar viața mea,
Eu mă gândesc la dânsa și vreau să o îndemn,
Alăturea destinul, să-l trecem în tandem.
Cu timpu-n devenire, e tot mai greu s-afirm,
Sunt două-n jumătate, sau e un tot infirm,
Dar inima ce bate, în una dintre noi,
Ne scapă de durere, de grijă și nevoi.
poezie de Valentina Graur
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre tristețe, poezii despre fum, poezii despre frunze, poezii despre durere, poezii despre devenire sau poezii despre crengi
Farfuria aceasta de aer a zilei
Indiscutabil
cu o imaginație primăvăratică
îmi spăl ochii
în surâsul frunzelor jucăușe
când
vântul bate printre crengile de nuc
de la geam
și-mi
reâmprospătez memoria
cu
verdele lor viu
până în umbra dintre mine
și palma vântului ce le
leagănă ușor în
floarea zilei
un pireu de cuvinte ni se
servește în
farfuria aceasta de aer a zilei
împletită cu secunde
ni s-au
topit în palmă cuvintele
ca o privirea întoarsă spre zi
când norii
ne flutură din mâini într-un salut
până în lacrima cerului
umezindu-ne
și ochii
și pașii
poezie de Ioan Daniel Bălan (8 mai 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre secunde, poezii despre primăvară, poezii despre ochi, poezii despre nori sau poezii despre mâini
Frământări nocturne
Aprinsul întuneric e-al nopții care vine.
Mă fericesc iluzii ce încă n-au suport,
Și nu știu printre gene ce licăr mai rămâne,
Când vinovat absolv tăcerii ultim ort
Abisuri mă așteaptă când încă pentru mine
Orbecăirea zilei e țelul lui suprem
Nu-i liniște sau pace, nici loc pentru mai bine,
Când laurii virtuții sunt puși pe un catren.
Mi-am rezervat eu însumi un loc pentru-a mă cere,
La sufletu-ți fierbinte când rece mă topesc,
Și văd fără speranță că nu mai am putere,
Să-ți spun în nebunia de-acum ca te iubesc.
Mi-e teamă chiar de ziua care va-ncepe mâine,
Din întuneric umbra iubirii s-a desprins
Și patima tăcerii prin lipsă mai rămâne,
Să suplinească golul ce visul mi-a cuprins.
poezie de Adrian Silviu Mironescu
Adăugat de Dora Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre vinovăție sau poezii despre prăpăstii
Departe-departe
sunt barcagiul de suflet al corăbiilor
lui Columb...
umbra de vis din călătoriile lui Magelan!
(Descoperirea lumii din afară de noi.)
un verb activat de moartea lumii vechi;
de virajul indolor, prin oceanul Atlantic;
lovirea primei stânci din lumea nouă,
departe, departe, departe...
sunt sutele de mii de vieți asuprite
de revoltele unor aventurieri,
acel fior de adormire din interiorul morții
luminii sufletului în lumina rațiunii,
sau destinul de Villon printre trădări,
sau piperul din India pe care nu l-a
găsit Columb
sunt plânsul sătenilor care-și vedeau
incendiate altarele și satele
în numele unor șosele de asfalt...
plânsul triburilor Amazonului...
plânsul umbrei coșmarului lui Magelan
și ultima boabă de piper din India...
Departe de a avea nume,
sub nicio formă nu sunt poezie
pentru cupluri infatuate cosmic...
(Pământul cu Luna
Soarele cu arderea nestăpânită a zilei)
de parcă a rămas doar neștiința
cum am ajuns eu să mai pot fi
auzit
printre atâtea aiureli universale
încă, încă între filele oceanelor
poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sat, poezii despre ocean sau poezii despre șosele
Focul
sunt floare de piatră în noapte
rătăcesc singuratic din perete în pereți
la ceasul apus
cad frunze, cad gânduri
e beznă în casă și ceasul s-a scurs
uneori izbesc golul din mine prin umbre trecând
am ochii acoperiți de căutări
drumul se răsturnase în palmă
mâna cade tristă pe o coală
străin între ziduri de hârtie și pașii mă dor
spațiul rănește absența
șe abate privirea prin casă
trec zile printre zile
mereu monotone, mereu diferite
trăiesc în imagini răsturnate
pe o retină sfâșiată de gânduri
sunt străinul într-o lume nebună
privesc oameni ce trec prin mine
lăsând în urmă absențe
între file de carte am așezat un destin
cu ochii iubirii privesc dorul fără de sfârșit
mâinile ard printre șoapte în noapte
sunt foc nesfârșit
sunt foc de nestins
sunt focul ultimei șoapte
la final, voi lumina cerul arzând
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre hârtie, poezii despre dor sau poezii despre zile
Acolo unde umbra se ține-aproape de lumină
Aceasta este plăcerea mea,
așteptarea și veghea la marginea drumului,
acolo unde umbra se ține-aproape de lumină
și unde ploaia calcă pe urmele verii.
Mesageri cu vești despre neștiute ceruri
mă întâmpină și-apoi gonesc de-a lungul șleaului.
Inima mea se bucură-n sinea ei,
iar adierea acstei brizei trecătoare este plăcută.
Din zori până-n amurg stau aici, în fața ușii mele
și, dintrodată, știu
că va sosi un moment fericit și că-l voi vedea.
Între timp, zâmbesc și cânt de unul singur.
Între timp aerul se umple cu parfumul promisiunilor.
poezie celebră de Rabindranath Tagore, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre vară, poezii despre promisiuni, poezii despre plăcere sau poezii despre fericire
Tu nu erai vinovată
tu nu erai vinovată,
vinovate erau cârdurile acelea de păsări
fără copaci
și pădurile fără oameni,
tu pluteai deasupra păcatelor
curgătoare
iar pleoapele unui ochi de păun
te-au dus pe un mal străin
într-o noapte de vară.
tu nu ești vinovată,
vinovat este timpul acesta hâd
care ne ucide simțurile
într-un colț întunecat,
care ne poartă în vârtejul sumbru
al predestinării
și ne scoate unghiile din carne,
care ne trezește între două coșmaruri.
când te-ai limpezit,
eu eram departe ascuns
într-o lume absurdă
și o umbră se lăsase peste
toată inocența dintre
limanuri.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre simțuri, poezii despre păuni, poezii despre păduri sau poezii despre inocență
- luciditate
- Luciditatea este acel moment în care, între umbra unui copac și curcubeul razelor de soare, zărești chipul tău.
definiție de Aneta Timplaru Horghidan (3 august 2017)
Adăugat de Iany
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre curcubeu, citate despre copaci, citate despre Soare sau citate de Aneta Timplaru Horghidan despre Soare
Colaj cotidian
colaj cotidian amestecat
cu visele unui om obosit
și viața se-mpacă pe jumătate cu moartea
întregul stă undeva, între ele
rumegă iarba amară a gesturilor
umanul spune că zboară când visează
am văzut undeva că musca îi spune fluturelui
că îi mai trebuie numai "butter"
în rest zboară și ea
fly - șc! fly-șc!
printre copaci
uneori dă cu ceva numit cap de ei
probabil că se cutremură toată și crede
că a generat "emoții pozitive"
(bârna din ochii celuilalt doare uneori
și tot rostim câte ceva
a bârfă...
nevinovată)
fratele meu asculta muzică la radio
unul mai romantic se plângea
că e mizerie în lume
el, fratele meu, plastic a spus:
"du-te și fă curat!"
(credeam că-mi spune mie
am râs și mi-am văzut de treabă prin casă)
în sfârșit e noapte
eu umblu ca un dumicat amorțit
umbra lui mai degrabă
prin farfuriile vieții
(mă caut.
caut somnul.)
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre romantism sau poezii despre radio
Poarta
Azi noapte am uitat iar deschisă poarta vieții
Spre moarte.
La miezul zilei următoare m-am trezit că mă bate pe umăr
Să-mi arate
Coasa însângerată.
Vezi dacă nu ești atent? a rânjit.
Am tăiat o bucată din dragostea ta,
O fință pe care o iubești nu mai este.
Eu am tăcut.
Am săpat din nou un dublu mormânt:
Unul în afara mea și altul lăuntric
Restul lumii a rămas o vreme tăcut
Ca o lumânare la priveghi.
Acum mă grăbesc să bat în cuie poarta
Dar cuiele mele ruginesc mereu și se strică,
Parc-ar fi făcute din sânge-nchegat
Iar în nopțile care vor veni mă voi trezi speriat
Neștiind ce scârțâie: mobila din odaie
Sau viața?
poezie de Liviu Mircea Goga din Pe dealuri cu moartea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge sau poezii despre sperieturi
Printre realități, există și materie există și suflet, și acestea sunt într-un singur loc, căci nu există un loc separat al materiei și unul separat al sufletului(cum ar fi unul pe pământ pentru materie și unul în aer pentru suflet), ci locul sufletului este separat, în sensul că nu se află în materie. Aceasta înseamnă faptul că sufletul nu este unit cu materia, iar același lucru nu se poate naște și din suflet și din materie, adică nu se poate naște din materia ca substrat (pentru că ea nu este formă)și anume este separat. Materia așezându-se pe sine însăși sub suflet este luminată de el și nu poate să pună stăpânire pe cel de la care primește lumină;sufletul nu poate suporta materia fiindcă din cauza acestei materii rele este incapabil să vadă. Aceasta este căderea sufletului: faptul de a veni astfel în materie și de a deveni slab, fiindcă nu toate puterile sale sunt active, fiindcă materia le împiedică să își ocupe locul pe care sufletul îl deține și oarecum se opune și face să devină rău ceea ce a luat ca pintr-un fel de furt, până când sufletul reușește să se întoarcă la starea lui superioară. Așadar materia este și cauza slăbiciunii din suflet și cauza viciului. Căci este ea însăși rea mai înainte ca sufletul să devină rău, este de fapt răul inițial.
citat clasic din Plotin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suflet, citate de Plotin despre suflet, citate despre lumină, citate despre devenire, citate de Plotin despre devenire, citate despre realitate, citate despre naștere, citate despre existență, citate de Plotin despre existență sau citate despre aer