Adăpost

Pleoapele mele sunt adăpost
Ciutelor ce vin să se adape
Din lacrimile mele,
Din izvorul cuvintelor nedestăinuite,
Dintr-un suflet nespovedit...
E trist...
Înnouratul cer
Se crapă precum o pâine
Din făină de mei...
Plâng ochii mei...
Zăbrele de gene rup lumea în două.
Lumânări solare ard
Pe vârfuri de brad.
Suflete cad
Sângerânde şi plânse
Îngenunche sfârtecate de lănci de priviri,
Sub frunze ascunse...
Sentimentele ard...
Mătasea lor alunecă printre ramuri
Şi frunze ruginite şi foşnitoare...
Explozie de culoare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna din ochii mei

Se-ntoarce toamna-n ochii mei... şi plouă...
Plouă cu lacrimi mari de chihlimbar.
Sunt ploi de frunze şi sunt ploi de stele
Şi nuca mai musteşte gust amar.

Trosnesc în sobă ramuri frânte-n două...
Miroase a gutui şi-a pâine coaptă,
E haina lumii plină de rugină,
Iar viaţa parcă-i mult mai degradată.

Din tălpi cresc râuri lungi de ne-cuvinte...
Şi-n noi, adânc e-o toamnă de tăcere.
Mi-au mai rămas aducerile-aminte
Şi-a vântului supusă mângâiere.

Ne înfioară lumea în schimbare,
Ne înfioară teama de a fi...
Îmbătrânim în ton cu anotimpul,
Stingheri şi trişti, pe băncile pustii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

Sunt
Fotometria unor clipe
Inegal măsurate
În curgerea lor către moarte.
Am evadat, stingheră mireasmă,
În voal risipit de mireasă,
Pe munţi de aramă.
Un voal ce pe trepte
De albe tăceri
M-a trecut în drumul spre ieri.
Îmi pâlpâie sufletul
Sub adierea sărutului tău.
Picuri de sângeri din ochii mei cad
Şi pleoapele ard...
Mi-e somnul mai greu,
Negura mă soarbe
Iar eu mă adâncesc
Spre a-i lumina marginile.
Nu, nimeni nu mă va putea stinge!
Atâta timp cât sunt eu...
Şi întâmplător... sunt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie Stelei Popescu

Frunze cad în calea mea,
Cad şi suflete deodată,
Astăzi, tu de vei pleca,
Voi rămâne-ndurerată.

Îngenunche trecători -
Plâns de lacrimă târzie,
Frunze-n suflet şi în zori,
Zborul lin de păpădie...

Prind pe-al pieptului altar
Visul meu – o stea de taină
Şi în sufletul de jar
Te păstrez, iubită doamnă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori ochii mei

Uneori ochii mei sar!
Se întâmplă la mijlocul lui august
fiindcă atunci coasele sunt cosite de iarbă.
În locul lor
pun două ciuperci otrăvitoare.
Uneori ochii mei sar ca o apă
aruncată razant într-o piatră
curgătoare.
Uneori ochii mei păşesc desculţ în iarbă
şi nu se mai cunosc
şi nu mai privesc
şi au culoarea unei priviri arzătoare
scuturată de braţele
unor ruguri.
Uneori ochii mei
sunt doi grauri
din care rup cu coaja lor acră
stiluri de struguri.
Uneori ochii mei
sunt pantofii unei femei
fără picioare.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburător

Furtuni mi se zbat în piept,
fiinţa întreagă mă doare
şi ochii-mi sunt trişti de nesomn.
Mă biciuie doruri amare.

Şi ploaia mă ceartă din zori.
Cu lacrimi de-aloe te plâng!
Mă-ncearcă iubirea din sori
şi arde în creier un gând!

Aş vrea să mă prind de zăbrele
să-mi rup colivia de fier!
Alergi prin venele mele...
Iubitule, stelele-mi pier!

În flăcări mai aprige ard,
sub ochii tăi grei mă topesc
şi la picioare îţi cad.
Adio! Te vreau! Te iubesc!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Poeme desuete gravate în suflet (2012)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recenzie

Recenzie de gânduri...
S-au strâns în mine atâtea tăceri
Că nu-mi mai pot vorbi nopţile.
Sub tălpi sângerânde
Se rostogolesc
Cioburi ascuţite de frunze.
Le aud... în mine foşnesc!
Paradox!
Nu este posibilă rostogolirea
Corpurilor ascuţite. Priviţi!
Eu le văd rostogolindu-se-n mine,
Voi nici măcar nu simţiţi...
Doar legea inerţiei ne-a învăţat
Ca... obiectele cad.
Fizica! Sentimentele nu au fizică!
Celula lor este conectată la suflet.
Auziţi?! Ţipă în mine...
Mă cheamă să alergăm
Prin Calea Lactee.
Recenzie de gânduri...
Or fi ale mele?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnatică

Printre copacii dezgoliţi de miere
Curge aroma discului solar
În valuri ruginii... Şi diademe
De frunze cad... Decor autumnal!

Cad salbe de lumină pe aleea
Slab luminată... Paşi de catifea
Foşnesc pe un ocean de ciocolată...
Se-apleacă ramuri peste faţa mea...

Pe genele tuşate, plumb şi brumă...
Un fard tăcut de ne-nţelese umbre...
Şi toamna peste suflete se-adună,
Panerele cu ploi şi frunze umple.

Cer cenuşiu.. şi vânt... apus de sângeri...
Bătând în dulce roz neînţeles...
Oh, câte toamne! Apoi câte plângeri,
N-au curs în râuri pe obrazul şters!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnatică

Printre copacii dezgoliţi de miere
Curge aroma discului solar
În valuri ruginii... Şi diademe
De frunze cad... Decor autumnal!

Cad salbe de lumină pe aleea
Slab luminată... Paşi de catifea
Foşnesc pe un ocean de ciocolată...
Se-apleacă ramuri peste faţa mea...

Pe genele tuşate, plumb şi brumă...
Un fard tăcut de ne-nţelese umbre...
Şi toamna peste suflete se-adună,
Panerele cu ploi şi frunze umple.

Cer cenuşiu... şi vânt... apus de sângeri...
Bătând în dulce roz neînţeles...
Oh, câte toamne! Apoi câte plângeri,
N-au curs în râuri pe obrazul şters!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cadere de frunze

Cad frunze peste capul meu şi-al tau,
Peste-ale tale gânduri si-ale mele,
Cad frunze ca parerile de rau,
De stam pe loc, ne-acopera cu ele.

Cad frunze şi tu nu mai ştii ce faci,
Şi pleoapele-ţi închizi peste vedere,
Sa mergem, dragul meu, de sub copaci -
E-un farmec trist în blânda lor cadere.

Sa mergem, cât ne-au acoperit,
Caci în caderea asta se conţine
Şi moartea verii care ne-a iubit,
Şi a iubirii mele pentru tine.

poezie de Leonida Lari
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă-n afară şi-n noi

Arcadă de frunze aurite şi plânse
Ne-acoperă fruntea
Bătătorită de vise.
Speranţele ning la tâmple de gheaţă
În noi şi-n afară de noi, este frig.
Bântuite de stele,
Privirile trec aceleaşi,
Gălăgioase şi blânde
Peste arcuşuri obosite şi frânte.
Timpul copilariei,
Pudrat cu durerea prezentului,
A fuzionat
Într-un ritm lent şi nealterat.
Ce toamnă! Ce noapte!
În blocul operator al universului minţii
Asudează părinţii...
Tic-tacul tăcerii se-aude
Scurgându-se în clepsidra dureri.
Răniţi, pe un catafalc de petale,
Dorm copiii cuminţi.
Candele vii, ard, trec, trec grăbite spre mâine,
Spre toamne târzii -
Grâul copt strâns în pâine.
Brăţări de ramuri se prind de braţe,
În dansuri de suflete arse.
Părul croşetează poveşti
Cu gutui la ferştri.
Ne plimbam pe alei pustiite
Aducerile-aminte.
E toamnă... o toamnă cu temenele
De frunze şi miere.
Mătănii cad în râuri de ploi...
E toamnă-n afară şi-n noi!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte fără priviri

În jurul pleoapelor tale
Ploaia a semănat lacrimi,
Mă cauţi în herghelii de ramuri,
Dar gura ta este cuprinsă de secetă,
Mă alinţi cu săruturi, dar întunecarea
Le deschide poarta şi ele se pierd în neant...
Nu privi în urmă cum se scurge
Lava cuvintelor!
Ea este mai dulce ca mierea
Şi mai pustiitoare ca deşertul din visele mele...
Alungă tăcerea din taina ce mă ţine
Prizonieră, în gânduri la tine!
Ti-a dăruit toamna aromă de gutui
Ia eu sunt frunza amară, rostogolindu-se
Ca un vârtej de sentimente, la picioarele tele.
îmbrăţişezi vântul
Şi paşii mei aleargă spre plus infinit,
Căutând iubirea ca mijloc de comunicare.
Deschide larg ochii şi priveşte în zare!
Alungă întunericul din sufletull tău!
Te aştept în oglinda ce desparte cele două universuri.
Este un gol între noi,
Apoi... tu... şi eu...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze

Cad clipele, cad frunze ca dintr-un pom ceresc.
Deopotrivă toate sub talpa mea foşnesc.

În palmele întinse le prind necontenit
Aşa cum cad, cu pete de soare veştejit.

Cad foşnitoare frunze sau clipele se cern,
Odată la picioare speram să ţi le-aştern...

Deopotrivă toate sub talpa mea foşnesc,
Din mâna mea căzute sau dintr-un pom ceresc.

poezie clasică de Eusebiu Camilar din Poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de toamnă

Se plimbă printre ramuri argintate,
La braţ cu toamna, frunzele din ram.
E întuneric, est efrig, e noapte...
În suflet răni de ploi şi stele am.

S-au risipit oceane de iluzii,
Speranţele-n apus au rătăcit,
Eu m-am rugat în somn la Maica Sfântă...
O datorie am de împlinit...

Rodul iubirii mele se înalţă
Şi-n rădăcini, precum un brad se-abate,
Dar orice palmă lua-va de la viaţă
Eu ştiu că tot va merge mai departe.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul putred

E anotimpul putred... frunze ard
Pe ramuri ude... lacrima ne strigă
Şi se-oglindeşte-n ape de smarald...
Vântu-n duioase rugi să ne atingă?!

Îmi plec privirea-n rugi de catifea...
Poem solar sub gene se iveşte...
E toamnă tristă, este-o toamnă grea
Şi inima de plânsul ei zvâcneşte.

Poem solar invoc... renasc în ploi
Un alt destin, spre lumi spirituale
Pe trepte de iubire, amândoi –
Suflet zburând pe căi transcendentale.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

De ce te-ascunzi? În frunze şi în lacrimi
Te regăsesc şi-n fiecare ceas
Iubirea ta, privirea ta şi marea
Din ochii tăi de-acum, mi-a mai rămas

O umbră pe nisipul încă-n lacrimi
De ochii mei scăldat eşti şi vei fi
Vei fi mereu o dulce adiere,
Lumină şi căldură, pace, zi...

Furtună eşti când valul se răzbună
Şi risipindu-se se-ntoarce-n mare
Din alge împletindu-ţi-am cunună
Şi-am strâns în noapte perlele din mare.

Te-aştept să vii. Calea poate-i prea lungă
Sau soarele la tine n-a ajuns...
Dar eu sunt Sfinxul tău în suflet
Chiar dacă printre stele ai apus.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pădurilor

Inundă verdele-n oceane şi valuri cad la ţărm de verde,
Când surupate-n noaptea neagră, ram pentru ram, ades se pierde.
Petrolul verde îngenunche... Îngemănate cu tăceri,
Cu râuri de tristeţi plâng ciute. Unde-s pădurile de ieri?!
Ducându-şi trupu-n rugi de jad, precum un mort la-ngropăciune,
S-au dus pădurile de ieri. Conştiinţa unde ţi-e, române?!
O rugă către ceruri ard şi azi sunt lacrimă de ceară.
La trupul tău adesea cad cu mângâiere de fecioară.

Inundă verdele-n oceane şi valuri cad la ţărm de verde,
Se sting pădurile virgine şi neamul românesc se pierde.
Căzând o lacrimă de jad, te-mbrăţişez, copac şi tată –
Ne stingem ca un jurământ şi-mpărtăşim aceeaşi soartă.
Ne strâng însângerate răni, securi ne fulgeră-n privire,
La tâmpla noastră cad ninsori... Şi frunze cad... cad nopţi şi zile.
Priviri mustind de catifea adăpostesc sub pleoape-plumb
Şi lacrima care-a picat pentru-al pădurilor amurg.

Când surupate-n noaptea neagră, ram pentru ram ades se pierde.
Păduri de amintiri şi vise, păduri de fagi, păduri de verde...
Sub arce albe de lumină trec amazoane... Se succed.
Trec şi se risipesc pe ceruri sub plângeri grele de brădet.
Cad frunze ruginii în ploaie de clorofilă şi de cânt,
Vin iarăşi păsări călătoare la umbra fagului plăpând.
Şi timpu-n gând ne înfioară, cutremurându-ne deodat'
Şi plânge iar pădurea toată... şi plouă iar... şi s-a-nnoptat.

Petrolul verde îngenuche... Îngemănate cu tăceri...
Daco-roman copac ne plânge la malul fiecărei seri.
Trec iarăşi tăietori de lemne spre mult-râvnitul trup bătrân
În goana lor după avere, uitând c-au suflet de român.
Şi plânge azi pădurea toată şi obştea munţilor bătrâni,
Îndoliată naţiune, etern rodind copaci-români.
Sub cruci de lemn ce în uitare se prăbuşesc pe culmi de jad,
Copacii – trenuri călătoare, în sobă,-n nopţi geroase ard.

Cu râuri de tristeţi trec ciute... unde-s pădurile de ieri?!
Nu-i nimeni plânsul să le-asculte?! Dintre dantelele de seri,
Ivindu-şi chipul, magic parcă, doar doi vlăstari înmugurind,
Privesc spre cer cu luare-aminte, la colţul lunii de argint.
Ar vrea să ştie dacă-n timpuri strămoşii lor au rezistat,
Ei prinţi ai vechilor imperii. Ce ţapinari s-au arătat
Adesea cu securea-n mână, cu sânge rece ucigând?!
Copaci şi păsări, sfinte ape, lăsând nepoţi şi fii plângând...

Ducându-şi trupu-n rugi de jad, precum un mort la-ngropăciune,
Se sting şi mor, apun şi cad, azi, toate stelele din lume.
E trist pământul fără voi, copaci cu ramuri de aramă.
Cât aţi trudit prin vânt şi ploi! Acum sunteţi decât o rană!
Trec prunci, mănunchi să strângă iar, din ramurile voastre moarte...
Se pregătesc de trai amar, pentru cea mai geroasă noapte.
Din curcubeu fac arc şi plâng la tâmpla voastră-nmiresmată,
Ori dorm răpuşi de suferinţi, gândind la cruda voastră soartă.

S-au dus pădurile de ieri... Conşiinţa unde ţi-e, române?!
Ecosistemul s-a distrus. De astăzi ce îţi mai rămâne?!
Pământul este o Sahară. Copaci, de veacuri s-au tăiat,
De-aceea plâng cu ploi, române... Cenuşa lor s-a spulberat.
Sub pleoapele de verde plânge poemul râului bătrân
Şi bate clopotul speranţei. Oh, mândru fii că eşti român!
Porţi brazi pe stema României, în suflet jad, printre copaci,
Plimbându-ţi paşii printre frunze, cu energia lor te-ncarci.

O rugă către ceruri ard şi azi sunt lacrimă de ceară.
Voi m-aţi primit păduri de fagi cu trupu-adăpostit în seară.
Cu voi de-acum mă învelesc şi-n valul vieţii trecătoare
Mă-avânt, o pasăre în zbor, în dansul vostru de fecioare.
Vedeţi?! Nu pot să zugrăvesc în note false paradisul...
În palme încă îmi rodesc copaci încoronându-mi visul.
Mireasă-n verde-ruginiu mă-mbrac... Condurii de magnolii,
Purtând un iz liliachiu, azi îmi înmiresmează zorii.

La trupul tău adesea cad cu mângâiere de fecioară...
Mă nasc copac şi-n mine ard. Mă doare fiecare seară,
Când tăietori de lemne vin, trupul bătrân să mi-l ciuntească.
Păsări şi ciute, ape reci, iubire, vatra părintească,
Lumina-n ramul tremurând şi ah, o dulce adiere...
Nu mă lăsaţi să mor, români! Pădure-s! Ah, câtă durere
Se scurge-n trupul meu uitat precum o lacrimă de jad...
Eu, iertătoare şi supusă, sub pleoapele de plumb, re-cad.

La trupul tău adesea cad, eu, mângâiere de fecioară,
O rugă către ceruri ard şi azi sunt lacrimă de ceară.
S-au dus pădurile de ieri... Conştiinţa unde ţi-e, române?!
Ducându-şi trupu-n rugi de jad, precum un mort la-ngropăciune.
Cu râuri de tristeţi plâng ciute... unde-s pădurile de ieri?!
Petrolul verde îngenunche. Îngemănate cu tăceri,
Când surupate-n noaptea neagră, ram pentru ram ades se pierde,
Inundă verdele-n oceane şi valuri cad la ţărm de verde.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zigzagurile repezi de lumni şi umbre, ca nişte zburătoare ameţite de lumina din spatele întunericului, alergau fugărite de clipe, ţesând din unghiuri de ramuri cuib de îngeri ce aleargă pe cer ca o jerbă de stele. Mirişti ţepoase de ramuri şi frunze chihlimbării ascund în barba nerasă a pământului trecutul în care au germinat clipele veşniciei.

Rodica Nicoleta Ion în Crina
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul cu frunze de lumină

I-am agăţat pe ramuri albe, globuri roşii de iubire,
Serenitatea să o am mereu la îndemână,
Ochii să privească-n sus, spre a vieţii preamărire.

Mi-e casa impregnată cu parfumul de sulfină,
Clipe turcoaz dansează pe note de fericire,
Copacului cu frunze lucitoare de lumină
I-am agăţat pe ramuri albe, globuri roşii de iubire.

Din bradul verde eu am luat doar bobul de răşină
Tămâie să ard, candelă s-aprind în cimitire.
Fragilităţi, dureri, nevoi să trec în carantină,
Priviri de mulţumire să ofer cu bucurie,

Copacului cu frunze lucitoare de lumină.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii

Norii s-au adunat
Pete oraşul incendiat de sentimente.
Sentimentele ard... în ultimul timp.
Va începe un alt anotimp,
Născut din tăceri,
Din cenuşa uitatului ieri...
Când zâmbete treceau pe pervazul
Ferestrei de stele,
Adormeam lăcrimând.
Doar visele mele
Îmi mângâiau tăcerea – plapumă grea,
Pe care aţi aruncat-o
Peste inima mea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Izvorul meu de mângâiere
ce-mi plângi în linişte durerea,
când te cuprind la piept
în braţele mele însetate de tine,
ce cresc din trup doritoare,
ca nişte ramuri spre lumină,
mă pierd în noaptea ochilor tăi negri,
plini de mister fierbinte.

Bucuria vieţii mele,
ochii tăi sunt două făclii
care ard orice frică ascunsă în mine,
altarul meu de rugăciuni
în care văd sclipirea a mii de îngeri păzitori,
iubite stele din adâncuri,
pe care le număr noaptea, ca un copil,
până adorm.

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!