Cine iese ultimul din ţară?

Sărăcia noastră ne omoară,
De atâta marş ne doare splina,
Cine iese ultimul din ţară
E rugat să stingă şi lumina.

Noi mereu le-am suportat pe toate,
Ducă-se dezastrele de-a dura,
Dar de ce, în plină libertate,
Cea mai mare să devină ura?

Pluralismul – tuturor ne place,
Chiar dacă îl facem numai unii,
Dar vedem, de-atâta timp încoace,
Pluralismul cinic al minciunii.

Sfântă-i opoziţia pe lume
Şi organic preferăm răspărul,
Dar de ce, în păcăleli şi glume,
Nu se mai distinge adevărul?

Mai contează, uneori, şi fapta,
Nu se poate construi cu tânga,
Nu există stânga fără dreapta,
Nu există dreapta fără stânga.

Ne vor întreba copiii, mâine,
Morţii vor sări să ne condamne,
Dacă, pentr-un colţ mai bun de pâine,
Ne vom vinde ţara noastră, Doamne.

Libertate şi democraţie,
Paşapoarte pentru fiecare,
Dar de milă nimeni nu mai ştie
Şi e vraişte la hotare.

Coridor european şi-atâta,
Sub o licitaţie măruntă,
Provocarea, patima si bâta
Şi în curţi, şi-n pieţe se înfruntă.

Om la om nici nu mai vrea să creadă,
Om pe om la zid fatal îl scoate,
Singură se scoală o baladă
Şi în zdrenţe circulă pe sate.

Fânul necosit se-nvârtoşează,
Putrezeşte sus, pe crengi, caisa,
În tăcerea-naltă de amiază
Morţii îşi aud ei înşişi zisa.

Cale pietruită cu dezastre,
Noapte-ntredeschisă pentru-o oră
Grijulii cu soarta ţării noastre,
Voievozii-a moarte ne imploră.

N-avem nici o şansă de izbândă,
Vom rămâne bieţi orfani pe-aicea,
Dacă, supăraţi pe cei la pândă,
Am trezit din moarte cicatricea.

C-un refren de muzică uşoară,
Într-un fel, ne recunoaştem vina,
Cine iese ultimul din ţară
E rugat să stingă şi lumina.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiască România

Dacă ne-nfruntă munţii, cu munţii ne vom bate
Pentru lumina ţării şi pentru libertate
Aici ne e cuvântul când îl avem de spus
Decât slujirea ţării nimic nu-i mai presus
Jurăm credinţă luptei, oricât ar fi de grea
Jurăm că pentru ţară şi viaţa ne-o vom da
Jurăm să nu ne mintă nici clipa, nici vecia
Trăiască libertatea, trăiască România

Trăiască-n fericire şi-n linişte poporul
Trăiască România, trăiască tricolorul.

Dar ţara nu se face cu laşi, cu apatrizi
Iubirea nu te scuză când ochii îi închizi
Să curăţăm tot răul din viaţa României
Că noi suntem partidul şi ţara omeniei
Nu creadă hoţii muncii că ei sunt mari şi tari
Noi suntem patrioţii revoluţionari
Avem contract pe viaţă cu visul şi cu glia
Trăiască libertatea, trăiască România

A noastră este ţara c-o moştenim deplin
Va trebui întreagă s-o dăm celor ce vin
La cei născuţi şi astăzi, şi mâine, şi poimâine
Nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine
Nici călăreţi pe aer, nici cai fără călări
Nici ţară fără lume, nici lume fără ţări
Să crească-n lume pacea, dreptatea, bucuria
Trăiască libertatea, trăiască România

Trăiască muncitorii, ţăranii, cărturarii
Trăiască demnitatea cea fără de avarii
Dacă renunţi la luptă, n-ai ce să mai aştepţi
Nimica nu se face-n poziţie de drepţi
Să facem România prin toţi şi pentru toţi
Un teritoriu liber de-orice prejudecăţi
Să fie-al nostru dreptul şi-a noastră datoria
Trăiască libertatea, trăiască România

Jurăm din milioane de inimi şi destine
Din orice fel de sânge ne murmură în vine
Jurăm bătrân şi tânăr, femeie şi bărbat
Credinţă României necondiţionat
Că ţara-i bogăţia ce veşnic ne rămâne
Şi glasul ei ce îndeamnă: "Deşteaptă-te, române!"
Nu ne-nspăimântă nimeni cu forţa sau pustia
Trăiască libertatea, trăiască România

Suntem, de e nevoie, o ţară de soldaţi
Suntem, de e nevoie, un lanţ de munţi Carpaţi
Durerea ţării noastre făcută-i să ne doară
Ne place libertatea, ca oameni şi ca ţară
Şi soarele dreptăţii să lumineze sfânt
O ţară roşu, galben şi-albastru pe pământ
Aceasta-i viaţă noastră, aceasta ni-i tăria
Trăiască libertatea, trăiască România.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Cenaclul Flacăra
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

Ne-ar trebui o mie de ani să reclădim
Ce-am sfărâmat aseară cu despărţirea noastră
Şi nici atunci nu-i sigur c-am mai putea să fim
Eu creanga ta de aur, tu frunza mea albastră.

O umbră o să stee mereu între noi doi
(Noi care-am fost pe vremuri lipiţi ca două palme
Pe pieptul unei moarte) şi veşnic între noi
Vor creşte neguri numai în aparenţă calme.

Cuvântul de-altădată nu-l vom mai folosi,
Tăcerea fără seamăn de-atunci n-o vom mai tace.
Vom sta mereu ca zeii deasupra şi vom fi
Cu mâinile pe scuturi severi şi plini de pace.

Trişti, vom cunoaşte ceasul nu după dezmierdări
Ci întrebând în stânga şi-n dreapta trecătorii,
Mai morţi ca morţii, singuri şi fără remuşcări,
Ne vom ciocni în cosmos doar uneori ca norii.

Săruturile noastre cu flăcările lor
N-o să mai incendieze pădurile albastre
Iar sufletele noastre, zburând încetişor,
N-o să se mai înalţe căzând mereu spre astre.

Ca nişte ghimpi vom scoate treptat din amândoi
Aducerile-aminte şi vom privi la chipul
Iubirii care cade şovăitor în noi
Cum dintr-un ţărm de stâncă-ntr-un golf adânc nisipul.

Dar liniştea de-atuncea n-o vom mai regăsi,
Şi singuri vom petrece cele din urmă clipe
În timp ce pescăruşul iubirii va muri
Bătând încă o dată din largile-i aripe...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea morţii

Cine nu se naşte nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorinţele te depăşesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieţii, plânsul este al morţii.
Să trăieşti ca şi cum ai fi nemuritor, să mori cu aceeaşi credinţă.
În fiecare om zace un mort – trecutul.
Când mori te întorci la locul naşterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poţi atrage atenţia.
Datorită morţii a intrat morala în viaţa noastră.
Viaţa este un împrumut al morţii.
Pot trăi la nesfârşit cei ce nu au nimic de făcut.
Când ştii de toate mergi spre moarte cu ochii închişi.
De unde ştim că nu ne aşteaptă cu dor cei care au plecat?
Ştim că vom muri, dar nu ştim uneori că am murit deja.
Nu mă preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poţi ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viaţă.
Cunosc moartea mai bine decât morţii.
Cine pătrunde trufaş în moarte?
Cineva arde, cineva putrezeşte în viaţă fiind.
Orice termen de garanţie aminteşte de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morţi.
Cei vii se duc, morţii rămân ca martori.
Când viaţa nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie şi nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea!...

Ţara mea de mine scrisă
Şi de tine şi de alţii,
Nu a fost deloc omisă
Şi în sila şi cu-ovaţii;
Ţara mea cu bune, rele,
Ea rămâne ţara mea,
Cu cârmacii e mai "grele"
Şi cu "boala" de manea!...
Ţara mea este chiar miezul
Europei erudite,
Am lăsat în spate crezul
Manualelor prostite...
Ţara mea este o artă
Iar eu, arta o iubesc,
Nu mă duc la alţii-n poartă
Pentru-o pâine să cerşesc;
Ţara mea e lăudată
Şi în stânga şi în dreapta,
Dar nu se mai vede-odată
Să dea mâna şi cu fapta...
Toată lumea vrea schimbare
Să le fie bine iară,
Dar cine să o facă oare
Dacă nu uniţi ca ţară!...
Eu, de-acu vă las în pace,
Nu vreau să vă plictisesc,
Ţara mea în mine zace
D'acia... eu o trăiesc!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (18 ianuarie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, ocroteşte-i pe Români!

Noi în cel dintâi război
am ajuns prin moarte noi,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
am dat sânge şi sudoare
pentru România mare,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!
Am dat viaţă şi soldaţi,
pentru-o patrie de fraţi,
am dat fapta, am dat zisa
de la Nistru pân-la Tisa.
Dar pe urmă-n patruzeci,
anul marii făr-delegi,
două fiare ne-au muşcat
Ultimatum şi Diktat.
Biata lume nu ştia
că-ntr-o zi la Moscova
au semnat un pact neghiob
Molotov şi Ribbentrop.
Iar fascismul mondial
ne-a luat parte din Ardeal,
şi lui Horthy i l-a dat,
fi-le-ar numele spurcat.
Stalin cu teroarea sa
ne-a luat Basarabia
şi cu Hitler în acord
Bucovina de la nord.
Cei mai răi tâlhari ne-au frânt,
ne-au luat ţară şi pământ,
nimenea n-a auzit
plânsul nostru răstignit.
Astfel am intrat şi noi
în al doilea război,
haideţi, dom-ne Mareşal
în Moldova şi-n Ardeal.
Noi de dor de noi luptam
pentru ţară, pentru neam,
pentru vechile hotare,
pentru România Mare.
Şi-am pierdut şi-am fost răpuşi
şi-am fost ocupaţi de ruşi,
aliaţii au tăcut,
Stalin a făcut ce-a vrut.
Şi-am murit de mii de ori
s-avem iarăşi Trei Culori,
şi-am plătit cât nu se poate
sfânta noastră libertate.
Ţara-i mică vremea grea,
ce-o mai fi om mai vedea,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
de uitat nu vom uita
ţara noastră cum e ea,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!
Cât o fi român – român,
pruncul va primi la sân
adevăru-adevărat
despre tot ce s-a-ntâmplat.
Ţine minte fiul meu,
că există Dumnezeu,
uite cum a fost şi cum va fi,
şi un jurământ te leagă,
ţara noastră nu-i întreagă
însă asta doar până-ntr-o zi.
Când vei fi şi tu bărbat,
să te simţi mereu soldat,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
pentru vechile hotare,
pentru România Mare,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

INDIFERENT DE TOATE ACESTEA, HIPNOZA EI ESTE EXACT CEA CARE TE ŢINE ÎN SCLAVIE, pe mai departe, CU TOATE ACESTE ROLURI. Mintea îţi scrie scenariul bunătăţii universale şi tu poţi dormi ca Ghiţă sub hipnoza unei astfel de momeli toată viaţa, de ce? PENTRU CĂ DATORITĂ NAIVITĂŢII NU REALIZEZI CĂ NICI MĂCAR LA NIVELUL MAYEI, A ILUZIEI, A MINŢII, NU EXISTĂ YIN FĂRĂ YANG, SAU STÂNGA FĂRĂ DREAPTA, şi că ele sunt în egală măsură chiar şi atunci când nu par a fi la fel! Da, să trecem dincolo de mâna stângă care e egală cu cea dreaptă că altfel dacă dreapta - adică bunătatea ar fi mai "mare" nu ţi-ar plăcea – minţii, nu i-ar plăcea diformitatea. Aşadar, dacă trecem dincolo de asta, să zicem că mergi la serviciu dimineaţa şi ai 3 curbe la stânga şi 7 la dreapta şi eşti foarte bucuros că ai parcurs un drum predominant pozitiv, nu-i aşa? - ia uite câte curbe la dreapta am eu, ok? Dar când te întorci de la servici nu vei avea 7 curbe la stânga şi 3 la dreapta?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diseară la amiază

Diseară la amiază
Supermarket-urile vor anunţa un preţ de 3 pence pentru orice produs
Diseară la amiază
Copiii familiilor fericite vor avea şansa să locuiască într-o casă
Elefanţii îşi vor spune unii altora glume omeneşti
America va semna tratatul de pace cu Rusia
Pe 11 noiembrie generalii din primul razboi mondial vor vinde maci pe stradă
Vor inflori primele narcise galbene ale acestei toamne
Când frunzele vor cădea în sus din copaci

Diseară la amiază
Porumbeii vor vâna pisici prin grădinile oraşului
Hitler ne va îndemna să luptăm pe plaje si pe şesuri
Un tunel plin cu apă se va construi sub Liverpool
Porcii vor fi văzuţi zburând în formaţii deasupra Woolton-ului
Iar Nelson nu numai ca îşi va recăpata ochiul dar îşi va recăpăta şi braţul
Populaţia albă din America va demonstra pentru drepturi egale
În faţa Case Negre
Iar monstrul va fi creat deja pe Dr. Frankenstein

Fete în bikini fac plajă la lumina lunii
Cântecele populare sunt cântate de ţărani autentici
Galeriile de artă deocheată sunt interzise persoanelor de peste 18 ani
Poeziile poeţilor sunt în Top 20
Există job-uri pentru toată lumea dar nimeni nu le vrea
Pretutindeni pe alei liceeni îndrăgostiţi se sărută la lumina zilei
Pretutindeni în cavouri uitate morţii vor îngropa liniştiţi pe cei vii
şi
Tu îmi vei spune că mă iubeşti
Diseară la amiază

poezie de Adrian Henri, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

România Pitorească

România-i ţara noastră
A celor, ce sunt Români
Şi în veci va fi a voastră
Dragii noşti', Dacoromâni.

Astăzi, este ziua ta
Slavă ţie! ţară dragă
Noi cu drag te vom cânta
Ca să ştie o lumea întreagă.

Eşti ţara cea mai bogată
De aceea eşti râvnită
Te-ajutăm să fii,, bărbată,,
Să devii iar împlinită.

O ţară mai frumoasă, în lume nu există
Tu Românie, ţara mea de dor
Arată-ne, că eşti,, unionistă,,
Să fim cu toţi românii, un singur popor.

Întâi Decembrie, este ziua ta
Bogată ţară,,, dar săracă,,
Tu ai avut cumplita soartă
Aceea, de-a fi mereu furată.

Parveniţi făr' de origini
Aciuaţi, pe-aici vremelnic
Hrăpereţi far'de ruşine
Ne-au furat în mod sistemic.

Ţara noast' nu-i de vânzare
Cum vor unii ca s-o vândă
Să le spunem c-un glas tare
Nu mai staţi duşmani la pândă!

Bate vântul de unire
Dinspre Bucureşti spre Prut
E visul nost' de reîntregire
De toţi românii, acum cerut.

Acum mai mult ca întotdeauna
Să fim uniţi şi patrioţi
Din cele două ţări, să facem una
Haide Române! Că sigur o să poţi.

Dacă acum unirea nu o facem
Poate, mai târziu va fi mai greu
România Mare s-o refacem
Haideţi acum! Să ne urmăm acest traseu.

Români!, prin noi acelaşi sânge curge
De ne unim, vom fi mult mai puternici
Doar împreună vom putea învinge
Că doar uniţi, putem rămâne veşnici.

Din Chişinău şi Bucureşti
Să se audă tonul de unire
Române! De vrei într-adevăr să te uneşti
E necesară o scânteie, sa-avem acea pornire.

Românie! chiar de-ai fost de unii sărăcită
Să ştii că toţi românii te iubim
Astăzi de ziua ta, sa fii mai fericită
Nu e departe ziua, când noi vom izbuti.

La mulţi ani! România.
01.12. 2022
Angelin Leru

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Angelin Leru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chibzuieli

Nu chibzui nimic, adevărul este doar o părere.
Lumea se bazează pe iluzii, pe autonegare şi altele.
Trăieşte, nu şovăi, există înţelepţi şi la casa de nebuni.
Nici faptele şi nici gândurile altora nu ţi se potrivesc.
Nu există bucurie fără suferinţă, dar există suferinţă şi atât.
Totul trece numai tu rămâi acelaşi, deşi crezi că te schimbi.
Oricine se consideră nevinovat, dar nu este.
Când cauţi adevărul, leagă-te la ochi.
În libertate nu există autoritate.
Nici un cuvânt nu dă lapte şi pâine.
Când te rupi de realitate, trăieşti un vis absolut, dar cine ştie cum se termină?
Adevărul absolut e mut şi surd, degeaba strigi.
Ce cale trebuie să alegem? Calea care duce undeva.
Nu fi virtuos, te costă, dar şi păcatul te costă.
Învăţătura nu face lumea mai bună, nici mai rea.
Puterea este mereu împotriva omeniei.
Când nu se mai înţelege nimic, vine un înţelept şi spune ceva absurd.
Cine spune că noi am ieşit din Evul Mediu? Unii nu au ieşit nici din Era primitivă.
Visul săracului este de a deveni bogat, dar bogatul la ce visează?
Matematica este singurul domeniu care nu cunoaşte ura.
Sinceritatea absolută poate duce la crimă.
Consideră orice mişcare ca pe un exerciţiu fizic.
Şi altele.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agresiva amintire

Străbat aceleaşi drumuri, dar astazi fără tine,
Într-un amestec straniu de bine şi ruşine,
Aş vrea să plec departe, ca dorul să se aline,
Dar amintirea este mai tare decât mine.

Şi nu-nţeleg cum poate această libertate,
Să-mi fie confiscată, să-mi fie luate toate,
De stau cu ochii-n lacrimi şi genele lăsate
Şi numai amintirea pe crucea ei mă bate.

Prezentul nu există, venirea lui mă doare,
Nu ştiu nici viitorul, dorit de fiecare,
Eu în halucinante oglinzi retrovizoare
Puterea amintirii o simt, dominatoare.

E viforul în toate, ferestrele-mi îngheaţă,
De-atâta amintire, nu mai există viaţă.

poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul "Liber să sufăr" - 2003
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem filozofic pentru S

III

Spune, dragă prietenă, celor ce ne îmbie să râvnim la mai multe libertăţi, că ne mulţumim,
pentru o clipă, cu partea care ne e dată şi de nu ne-o fi trasă îndărăt şi aceasta de la noi,
ne vom ruga pentru cei din dreapta şi cei din stânga, ne vom ruga cu fapta,
ne vom ruga cu intrarea noastră mai blândă în aprigul veac,
ne vom ruga cu văzduhul nostru încă nepoluat şi cu măicuţele de la Suceviţa.

poezie celebră de Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţa noastră e una

Chiar dacă soarele apune
în fiecare zi,
În noi speranţa rămâne,
că mâine va reveni.
Chiar dacă iubirea şi ura
în lume vor dăinui,
Credinţa noastră e una,
că viaţa va izbândi.
Din ceruri, Creatorul nostru
veşnic ne va ocroti.
Idealuri şi dorinţi avute,
mai multe vom împlini.
În universul tainic, soarele,
mai strălucitor va fi.

poezie de Dumitru Delcă (14 aprilie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe adresa unui neam

Nu ştiu unde mă culc şi cine sunt
oamenii-aceştia buni, ce-mi dau de toate
nici cum îi cheamă parcă n-am aflat
şi totuşi ne iubim pe nechemate.

Nu mă interesează dacă ei
participă la lupta sindicală,
nici fiii lor dacă au absolvit
cea mai măruntă sau mai mare şcoală.

De sunt catolici sau de sunt baptişti,
într-adevăr, aceasta îi priveşte,
nu sunt dator să ştiu ce funcţii au
dar mi-e de-ajuns că suflă romneşte.

Dosar de cadre n-am să fac la fraţi,
că tot ar fi o treabă inutilă,
eu ştiu atât: de fraţii mei mi-e drag,
mi-e grijă, mi-e ruşine şi mi-e milă.

Mi-nchipui doar o scenă de coşmar
şi mi-e de-ajuns să cred că este bine
de-a nu-mpărţi poporul meu în găşti,
în ranguri, în subrang şi în stupine.

Să fii pe-o stradă fără de lumini
şi să leşini acolo fără veste
şi-un om să te trezească din leşin
ce faci, l-întrebi de rang şi cine este?

Primeşti oferta lui de-a te salva,
sau îl respingi că nu-i cunoşti dosarul?
eu cred în neamul meu fără-ntrebări
şi îi accept şi dulcele şi-amarul.

Mă aflu-n casa unor oameni buni
ce nu îmi lasă sufletul să moară
şi de aceea am ca pe-un cadou
senzaţia că sunt la mine-n ţară.

Oriunde m-aş culca eu frică n-am
că vor veni ai mei să mă omoare,
cu-ncredere pun capul peste tot
în orice casă-ar fi, în fiecare.

Că ţara nu-i o sumă de averi
şi nici de lucruri dintr-o zestre-ntreagă,
ea e intimitatea unui neam,
e nu ce-avem, e ceea ce ne leagă.

Beau apă din fântâna dumnealor
şi nu mă tem că este otrăvită,
femeia mi-am luat-o din popor
spre-a fi egala mea, spre-a-mi fi iubită.

Eu nici de cei ce mă privesc chiorâş,
nu mă mai tem, că n-am de ce mă teme,
sunt nişte oameni necăjiţi şi ei
şi eu le sunt problemă-ntre probleme.

Nici mâine n-am să ştiu ce nume au
aceia care fuga mi-o repară
şi care m-au rugat să mă întorc
ca om din ţară pentr-un om din ţară.

Fântâna lor e şi fântâna mea,
pe noi nu ne pot despărţi notarii,
doar împreună ducem un destin
şi-i suportăm elanuri şi avarii.

Şi ca să-i pot recompensa măcar
pentru o noapte şi o zi, curate
aş vrea să fiu eu însumi anonim,
să li le pot restitui pe toate.

Adio, dragii mei necunoscuţi,
am să vă scriu la toamnă o scrisoare
pe-adresa ta, poporul meu frumos,
să-ţi spun şi ce mai e şi ce mă doare.

Iar dacă gazda mea ar fi de-acord
să nu ne spunem nici un fel de nume,
ci să păstrăm senzaţia de foc
că mai avem o patrie pe lume.

poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul ,, Sînt un om liber''
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertate cu care...

Ne-am cucerit o libertate
Cu care nu ştim ce să facem
De azi putem şi noi să dăm sfaturi
Celor care nu nevoie de ele

Copacii pe care se aşezau
Acele păsări necunoscute,
Până seara se uscau din rădăcini
Şi între noi se isca un război

Ziua e din ce în ce mai tristă
Ziarele se citesc de la dreapta spre stânga
Pâinea e din ce în ce uşoară
Şi din ce în ce mai scumpă

Fiecare umblă cu un butoi de pulbere în spate
Toţi nebunii au chibritul aprins,
Telefoanele roşii s-au desfiinţat:
Azi primim ordinele prin satelit!

Nu mai avem de ce ne plânge
Ni s-a dat mai mult decât doream:
Toată lumea se închină banului
În spatele căruia se ascunde Iuda

Moartea se vinde la pliculeţe
Cine nu bani cumpără şi în rate
Armatele noastre se luptă
Cu cei care nu ne-au făcut nici un rău!

Oamenii câştigă din ce în ce mai bine
Iar viaţa e din ce în ce mai scurtă
Apele poartă luncile la vale
În care fiecare s-a instalat cât mai confortabil!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem aroganţi

Suntem răi şi aroganţi,
I-ncurcăm pe guvernanţi,
Vrem mâncare şi copii
Şi ne place să fim vii,
Mama noastră de zbanghii!

Degeaba vă miraţi mereu
Că nu e-n ceruri nici un sfânt,
Nu poate fi lumină sus,
Când nu-i dreptate pe pământ.

Ce fel de lume ni s-a dat,
S-o tot falsificăm, stângaci,
Cu milioane de bogaţi
Şi miliarde de săraci!?

Măcar pentru aceşti copii
Un alt noroc să fi adus,
Dar, vai, sub cinice poveri,
Ei trec prin şcoli cu preţ redus.

Bătrânii noştri mor uitaţi,
Pe-acelaşi tragic aisberg,
Că, la bolnavi de vârsta lor,
Salvările nici nu mai merg.

Şi, după tot ce-am îndurat,
Când mai umili şi când mai bravi,
Tot noi, cei pedepsiţi din Est,
Mai devenim o dată sclavi.

Şi după ce c-am suportat
Al rinocerilor arest,
Tot noi plătim impozit nou,
Pe toate rănile din Est.

De libertate amăgiţi,
În fostul nostru lagăr mort,
Azi, nu ne duce nicăieri
Umilul nostru paşaport.

Iar, dacă nemţii s-au unit,
Sfidându-şi ultimul infarct,
De ce aceiaşi păpuşari
Pe noi, românii, ne despart?

Deocamdată n-am aflat
Un singur şef să fi venit,
Să facă bine pe pământ
De dragul omului cinstit.

E totul numai interes
Şi tot aşa va fi mereu,
O lume fără sens moral,
Ce l-a ucis pe Dumnezeu.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rezervatia de zimbri (10 iunie 1994)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem o ţară de calici!

vine iarna şi cum văd
iar ne scoate din bârlog
- viaţă, viaţă: de la drog
cât mai e pân'la prăpăd?!

ne-am drogat cu dictatura
iarnă rea a vrajbei noastre
dar am cultivat dezastre
semănând între noi ura;

sus minerii, jos minerii
hai să demonstrăm în Piaţă:
"Fără libertate nu e viaţă!"
şi-apoi au venit hingherii

toţi suntem o masă de manevră
dar străin e interesul
celui care poartă fesul
ca necunoscuta din algebră

suntem buni de dus cu preşul
pentru-un tron sau pentru-un scaun
dictator sau poate claun
cum se joacă fedeleşul

am dus jugul pân-aici
ducă-l alţii mai departe
dincolo de noi e moarte
noi suntem o ţară de calici!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintea de pe urmă...

Vă rog, iertaţi bădărănia mea de moldovean

Din stânga Prutului, şi fără educaţie aleasă.

Credeam c-aici, în dreapta, măcar aer am...

Dar nu, eu nici aici nu sunt în Ţara mea, acasă.

În stânga Prutului eu ma sufoc de izul rusofon,

Iar dreapta îmi impută lipsa de cultură.

Chiar n-ai tu, Ţară, pentru mine un şopron,

Ce m-ar adăposti de friguri şi de ură?!

Chiar nu găseşti tu, Ţară, pentru mine-un vad,

Să-l trec nestingerit, nedezbrăcat la vamă?

Chiar totul e aici, privatizat,

Şi ţie ţi-a rămas doar numele de Mamă?!

Chiar n-ai o tablă ca să-ţi scriu un vers,

De unde-s, ce-i cu mine, ce mă doare?

Dar poate, cineva din Univers,

Prin mine ţi-a transmis mesaj de sărbătoare...

Penibil, nimerit pe site particular,

În loc să-mi cer de la stăpân iertare,

Jignesc întreaga Românie cu un vers murdar,

Cu iz politic, în ajun de sărbătoare?!

Desigur fraţii mei dispun pe drept

De drept nestingherit să mă arunce-afară

Desigur nu mai pot cădea eu fraţilor la piept

Căci n-are moldoveanul loc în Ţară

Şi, cam demultişor, la Cotroceni

S-a pus pe noi o cruce mare, groasă.

De aia fratii mei când vad basarabeni,

Vomită pân' şi propria angoasă...

PS... dacă poetul este limitat

La ce se poate şi ce nu se poate...

Şi dacă Ţara-i scoasă la mezat...

Şi dacă la mezat e scoasă libertatea..

poezie de Iurie Osoianu (10 aprilie 2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biet nemuritor la zidul morţii

Numai viteza mă mai ţine viu
Şi sclav măreţ aceloraşi proporţii,
Să mă opresc, n-am dreptul nici să ştiu
Că sunt alergător la zidul morţii.

n-am timp la zidul morţii să m-aşez,
şi combustibil am, de nicăierea,
probabil unii cred că şi trişez,
dacă, de-o viaţă, îmi refuz căderea.

n-am mai dormit de când eram copil,
cu-aceste roţi, cu-această şa sunt una,
iar dacă aţ încetini, umil,
m-aş prăbuşi din zid, pe totdeauna.

Distanţele pe care mi le-asum,
Paradoxal, sunt cele şi rămase,
pe zidul lentei morţi, de-atâta drum,
vehiculul mi s-a urcat în oase.

A mă mai crede liber, nu încerc,
În toată cursa asta nebunească,
Fiinţei mele, alergând în cerc,
Îi este interzis să se oprească.

Şi, vai, în toată tragica belea,
Cobor şi urc mereu aceaşi pantă
Şi nemurirea e o boală grea,
Un fel de plictiseală arogantă.

Destui îşi pot închipui că eu
Ador această-ntrecere vulgară,
Că-mi place tot acest absurd turneu
Pe zidul morţii unui circ la ţară.

Dar eu alerg, ca să nu mor, cumva,
Şi înţeleg cu vrere vinovată
Că nu mai am puterea de-a pleca
De-aici, din zidul morţii, niciodată.

Nu pot trăi, precum nu pot muri,
Nu mă opresc, precum m-alungă sorţii,
Nu pierd nimic şi nu pot birui,
Ca biet nemuritor la zidul morţii.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti, Doamne?

În aste zile de restrişte,
Ajunsa ţara noastră dragă
Să fie a vulturilor pradă.
Sunt tot mai răi tot mai flămânzi,
Tot mai avizi după putere,
Nimic şi nimeni nu-i opreşte
În lupta lor după mărire.

Făcut-au ţara un tribunal
Unde poporu-i acuzat
Fără să aibă avocat;
Ei judecă ei dau sentinţe.

Se bat pe legi şi ordonanţe,
Pe constituţie, parlament
Şi nu contează dacă noi,
Îi vrem sau nu...
Ei ne fac legea.

Şi este ţara noastră toată
Un mare câmp de bătălie,
În care noi suntem doar ţinte
Iar ei ochesc fără clipire.

Suntem răniţi, unii-s ucişi
Şi ne mirăm de-a noastră soartă;
Unde eşti Doamne de nu-i vezi
Să le arăţi că în curând,
I-aşteaptă Dreapta Judecată?

Şi nu mai au nevoie acolo,
Nici de putere nici mărire;
La cât de mari se simt aici
Pe atât de mici vor fi la Tine!

poezie de Angelina Nădejde (11 iulie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către viitorime

Voi, care vă veţi naşte de-aci-într-un veac sau doi,
Voind s-aveţi ştiinţă de cine-am fost şi noi,
Luând spre desluşire istoria, — îndată
Simţirea noastră-ntreagă, de fală îmbătată,
Striga-va:,, Ca străbunii să fim de glorioşi,
Pe când am fost cu toţii mişei sau ticăloşi."

Mai mult decât minciuna nimica nu răpune...
E aspru adevărul, dar trebuie a-l spune
Da, ţara noastră toată, din cap pân' la sfârşit
În zilele de astăzi e stârvul otrăvit,
Din care sântu soare cu flacăra-i suavă
Nu poate să mai scoată nimic decât otravă.

Şi mişuie asupra-i un şir de viermi greţoşi
Ce-l sug până la oase sătui dar lipicioşi,
Blestem care desigur îşi are începutul,
Îşi are şi prezentul, îşi are şi trecutul,
Pe când sfârşitul, — zilnic chemat şi nesosit,
Se pierde printre veacuri, rămâne neghicit.

Dar cum? Din timpul nostru nimic nu va rămâne
Ca moaşte respectate a zilelor bătrâne?
Ce? Zidurile Plevnei de sine au căzut
Şi moartă ne-a fost ţara soldaţi când am avut?
Ce? Poate să existe mai mare bărbăţie
Decât să-ţi dai sfârşitul pe câmp de bătălie?

Ei! Da. Prin vânt, pe zloată, flămânzi şi dezbrăcaţi,
Martirii ce avurăm rămân necontestaţi...
Zburară, se luptară, muriră; foarte bine
E drept că au fost ieftini cu sângele din vine,
E drept că fiecare a fost un semizeu,
Dar pentru ce, şi cine, nu ştiu nici ei, nici eu.

Urmaşi, oricât de mare veţi crede-a noastră fală,
Feriţi-vă de-a trece sub poarta triumfală
Prin care-această ţară de-un veac a defilat,
Căci dacă avem astăzi şi rege şi regat,
Putem de azi pe mâine s-avem şi-mpărăţie,
Dar fără libertate şi fără Românie.

poezie celebră de Alexandru Macedonski din Excelsior (1895)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!