Ştergerea memoriei

îşi şterge urmele
urmele duc către clădire
în pod
la flaut
la întreruperea amintirilor
ele aiurează
aiurează şi scheaună
iar sabia-ţi de samurai era albastră
un fel de fragment de cer
cerul este nevinovat
şi negru
când vine furtuna
şi tulbură memoria
memoria se găseşte cel mai mult în sânge
ea este mai memorabilă dinspre inimă
inima adormită nu produce tulburări,
aritmia apare abia atunci
când sângele inundă
amintirile

poezie de Zbigniew Teper (aprilie 2014), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri

tot ce memoria sfinţeşte
obiecte, imagini, vibraţii
eul pictat undeva în urmă evaporat
degetul (profeţie?!) a unui copil grav
în «mime» totuşi lucindu-i ochii
bucle, panglici, flori presate şi urmele
pe hârtie ca nişte desene «criptate»
tot ce memoria sfinţeşte
ecouri
efectul nu mai este acelaşi, acum
craniul mi-e din tablă zincată
ba chiar întreg trupul
plouă şi
aud ropotul la fel
ca atunci când lucram într-o hală învelită cu tablă
.......................................
deschizând ochii
ditamai soare în culmea amiezii
înăuntrul meu
ploua
umbra unui deget rămâne tot ce memoria
a sfinţit?!?

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmele tale

Laşi urme pe zăpadă
Şi în sufletul meu.
Ele pentru mine sunt sfinte,
Ca urmele lăsate pe apă de Dumnezeu.

De-ar cădea fulgi mari din cer,
Chiar de-ar veni cel mai năprasnic ger.
Urmele tale nu vor dispărea,
Ele vor rămâne ca o amintire în inima mea.

Căci tu ai fost departe,
Dar eu te-am găsit
După urmele tale lăsate
Peste acest frumos asfinţit.

poezie de Vladimir Potlog (14 ianuarie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pătruns de iubire

Este vară, este soare,
Păsările ciripesc
Inima în piept tresare
Când în ochii tăi privesc.

Cerul este mai senin
Marea pare mai albastră,
De mână cu drag te ţin
Pătruns de iubirea noastră.

Sângele îmi curge-n vine
Simt fiorul cunoscut
Când tu te lipeşti de mine
Şi eu gura ţi-o sărut.

Este foarte cald afară,
Iar dorinţa s-a aprins
Căci nu este prima oară
C-aşa tare m-ai încins.

Şi în mândrul peisaj
Între cer, pământ şi ape
Ştiu că nu eşti un miraj,
Fiindcă-ţi simt trupul aproape.

Seara-acum se lasă sfântă
Se-aprind stelele cereşti,
Însă cel mai mult mă încântă
Că îmi spui că mă iubeşti.

Ne-am topit unul în altul
Plini de senzualitate
Aşteptând să facem saltul
În vasta eternitate.

poezie de Octavian Cocoş (22 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raţiunea şi memoria sunt ca două jumătăţi ale aceleiaşi nuci: nu sunt identice, dar împreună formează întregul. Şi raţiunea mea, şi memoria mea mi-s la fel de dragi şi amândouă m-au ajutat la fel de mult în viaţă, iar ele s-au ajutat una pe alta la fel de mult şi niciodată una n-a încercat s-o domine pe alta, s-o facă servitoarea ei. Amândouă sunt conştiente de acest mare adevăr: Ce-ar fi memoria fără raţiune? Ce-ar fi raţiunea fără memorie?

aforism de George Budoi din Raţiunea şi Memoria în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (4 iulie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentimentul meu este că memoria transfigurează trecutul, îmbrăcându-l în lumina pe care lucrurile o vor avea în ziua Judecăţii de Apoi. Noi, în fond, atunci când reintegrăm, prin memoria noastră vie, trecutul, ne pregătim în trup pentru clipa în care ne vom recăpăta trupurile la Judecata de Apoi. Memoria este un exerciţiu de imortalitate, de veşnicie în act.

Horia-Roman Patapievici în Politice
Adăugat de ANA-MARIA BOTNARU
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ce fel roşim adesea când suntem trişti. Se întâmplă adesea să nu pălim când suntem trişti, ci dimpotrivă, să ne înroşim. Faptul acesta trebuie atribuit celorlalte pasiuni care se asociază cu tristeţea, cum sunt iubirea sau dorinţa, iar uneori şi ura. Căci aceste pasiuni, încălzind sau agitând sângele, care vine din ficat, din intestine şi din alte părţi interne, împing sângele spre inimă şi de acolo, prin artera cea mare, spre venele feţei, fără ca tristeţea, care strânge din toate părţile orificiile inimii, să poată împiedica aceasta. Dar, chiar dacă este moderată, tristeţea împiedică lesne sângele ajuns în venele feţei să coboare spre inimă, în timp ce iubirea, dorinţa sau ura împing spre faţă alt sânge din părţile interioare. Iată, pentru ce acest sânge, fiind oprit în jurul feţei o face roşie, deoarece culoarea sângelui este cu atât mai vizibilă cu cât el curge mai puţin repede, precum şi fiindcă astfel se poate aduna în venele feţei mai mult ca atunci când orificiile inimii sunt mai deschise, lucru care se întâmplă mai ales când ne este ruşine, aceasta fiind compusă din iubire de sine şi dintr-o dorinţă puternică de a evita dezonoarea, ceea ce face ca sângele din părţile interne să vine spre inimă, iar apoi prin artere spre faţă.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi de vise

Aseară, am aruncat cu pietre în cer
şi am spart cateva stele.
Au căzut cioburi de vise peste mine
şi m-am taiat!
Erau şi visele tale printre ele,
visele ce nu le-ai trăit
şi le-ai ascuns printre alte vise.
Umplusei cerul cu ele,
le ascunsesei de teamă,
teamă că ai fi putut să le trăieşti.
M-am pansat
cu urmele palmelor tale,
au rămas de când
încă zâmbeam pentru doi.
Ştiu,
nu o să mă mai vindec niciodată,
dar aş arunca
oricând cu alte pietre în cer,
teama însă îmi este
că nu o să mai fie stele de spart
şi urmele palmelor tale
or să se usuce între timp!

poezie de Mihail Coandă (4 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cod roşu de furtună în suflet

tu ştii că sufletul meu
trage de sforile sângelui,
să bată clopotul inimii?

tu ştii că sângele meu
e râul ce se varsă
în Marea Singurătăţii?

tu ştii că Moartea
îşi ascute coasa
cu inima mea împietrită
de durere?

tu ştii că inima mea
îşi face munca silnică
în ocnele de sare
ale durerilor mele lăuntrice?

tu ştii că cerşesc amintiri
pe strada copilăriei pierdute?

tu ştii că pot găsi într-o lacrimă
mai multe perle
decât în toate mările
şi oceanele lumii?

tu ştii că mă-nvârt
în jurul aceleiaşi inimi,
până rămân fără lacrimi?

tu ştii că inima mea
e fântâna pentru toate speranţele
alungate de seceta plânsului?

tu ştii că lacrima mea
este singurul cer ce încearcă
forma inimii?

tu ştii că-n lacrimă mea
se află cântecul abandonat al inimii?

tu ştii că şi pietrele de pe fundul apei
visează să asculte cântecul inimii mele?

tu ştii că inima mea
este o pioneză pe harta lumii?

tu ştii că inima mea bate
ca o toacă scufundată în beznă?

tu ştii că până şi umbra
are nevoie de paşi să respire
o bătaie de inimă?

tu ştii că inima mea
este şi vie şi moartă,
pe jumătate înşelată
de propriul ecou?

tu ştii că jungherul
acela sălbatic numit dragoste,
odată intrat în inimă,
nu mai iese decât
cu maşina de găurit visuri?

tu ştii că atunci când iubesc
îmi strâng speranţele
în cămăruţele inimii,
iar când nu sunt iubit
îmi strâng tristeţea în podul palmelor?

tu ştii că inima mea s-a născut
într-o colivie de oase,
dar nu se teme de cerul ochilor tăi?

tu ştii că inima mea
este o batistă împăturită
iar când o despăturesc, e cât cerul?

tu ştii că inima mea
e sala de aşteptare pentru
toate trenurile iubirii?

tu ştii că iubirea mea
e un imens continent
scufundat în sânge,
lăsând la suprafaţă doar rana,
o insulă pe care naufragiază
oamenii singuri?

tu ştii că alerg
în labirintul de sânge
după muze pierdute?

tu ştii că este mai uşor
să dormi cu mortul în casă,
decât cu muza în inimă?

tu ştii că cele mai rezistente aripi
către Dumnezeu
sunt genunchii?

tu ştii că sufletul meu
e mâna invizibilă
care se furişează printre cuvinte
pentru a mângâia copilul din tine?

tu ştii că inima mea
îşi plânge copilăria,
când sângele proaspăt venea
direct din pântecul mamei?

tu ştii că lacrima mea
poartă spre necunoscut
ultimul zvâcnet al inimii?

tu ştii că pasărea focului
doarme în sângele meu?

tu ştii că aripi de sânge
tulbură liniştea
viselor mele?

tu ştii că sunt
o pasăre oarbă cu ciocul încovoiat
spre propria inimă?

tu ştii că în sufletul meu
răsare o Lună de sânge?

tu ştii că-n copacul sângelui meu
înfloreşte o inimă?

tu ştii că sângele meu
e un şarpe-nţelept încălzindu-se
la focul nestins al inimii mele?

tu ştii că inima mea e o stâncă vie?
tu ştii că-mi pot dona sângele
chiar şi unei statui?

tu ştii că îmi vânez speranţele
cu lasoul de sânge?

tu ştii că timpul e mut
dar sângele meu îi dă glas?

tu ştii că inima mea
e aşchia înfiptă în toracele timpului?

tu ştii că de secundarul inimii mele
atârnă greutatea tuturor amintirilor?

tu ştii că timpul trece repede
ca un birjar, dând bice inimii mele?

tu ştii că-mi pun inima-n praştie
pentru a dărâma zidul
dintre oameni şi veşnicie?

tu ştii că îmi fumez sângele
cu degete fără filtru?

tu ştii că în inima mea
renaşte un Iisus
cu plete cărunte?

tu ştii că eu sunt ICAR
căzut în sângele scurs
din propria rană?

tu ştii că rănile mele
sângerează fluvii de nemărginire?

tu ştii că viaţa mea
e-o floare ruptă din veşnicie
şi pusă într-un vas plin cu sânge?

tu ştii că sunt dispersia luminii
într-o picătură de sânge?

tu ştii că-n inima mea
cuvintele-şi caută
locul de veci?

tu ştii că poezia mea
este aurul negru din candela inimii?

tu ştii că destinul meu
e creionul ascuţit
înfipt drept în inimă?

tu ştii că-ţi pot oferi
o clipă eternă de dimineaţă
suspendată între şoaptele inimii?

tu ştii că te-am cules
frânturi de iluzii şi gânduri
şi te-am închis în inima mea
închisoare de maci?

tu ştii că sculptez
chipul lui Dumnezeu
în inima de piatră a lumii?

tu ştii că e cod roşu
de furtună
în sufletul meu?

spune-mi,
tu ştii?

poezie de Ionuţ Caragea din Cod roşu de furtună în suflet (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ne face tristeţea să pălim. Tristeţea, îngustând orificiile inimii, face ca sângele să curgă mai încet prin vene, şi devenind mai rece şi mai gros, să aibă nevoie de mai puţin loc în ele;astfel că retrăgându-se în venele cele mai largi, care sunt cele mai apropiate de inimă, sângele părăseşte venele cele mai îndepărtate. Dintre ele mai vizibile fiind cele ale feţei, aceasta apare palidă şi descărnată, mai ales când tristeţea este mare sau când ne cuprinde grabnic, cum se întâmplă la spaimă, a cărei surpriză întăreşte acţiunea care strânge inima.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În plagiere este ca în crimă: oricât de bine ar şterge urmele un criminal, tot rămân unele care să-i dezvăluie crima, iar el e cu atât mai vinovat cu cât se străduieşte mai mult să le şteargă.

aforism de George Budoi din Plagiere şi plagiatori (2009)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai mare cadou pe care l-am primit în viaţa asta a fost să fiu încurajat când nici eu nu mai credeam în mine, să fiu iubit când inima mea era goală, să fiu iertat când am făcut greşeli de neiertat, să fiu îmbrăţişat când am fost cel mai vulnerabil, să fiu acceptat când eram respingător, să fiu ajutat când nu puteam să apreciez ajutorul primit. De oameni capabili să facă aceste gesturi e nevoie mai mult ca oricând şi pentru că sunt puţini, e nevoie ca fiecare dintre noi să îşi asume măcar o părticică din acestă misiune. Să fim alături de cel de lângă noi nu atunci când ne este nouă cel mai uşor, ci atunci când îi este lui cel mai greu. Fă asta, şi te vei putea numi un om superior.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar vine o vreme

În tăcere, pomul
către cer se-înalţă.
Să trăiască, omul,
de la pom învaţă.

Învaţă cum să crească,
învaţă să muncească.
În lumină se răsfaţă
şi către cer se înalţă.
Dar
Vine o vreme când pomul
nu mai înfrunzeşte.
Vine o vreme când omul,
mult îmbătrâneşte.
Atunci,
Nici unul, nici altul
nu mai scrutează înaltul.
Nu mai adoră văzduhul,
către cer le pleacă duhul.

poezie de Dumitru Delcă (24 noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara – două legende

I

Negru era cel fără ochi;
Negru era conţinutul limbii;
Neagră era inima;
Negru, ficatul, negri – plămânii
Incapabili să absoarbă lumina;
Negru, sângele în tunelele lui întunecoase,
Negre, maţele împachetate în cuptorul lor;
Negri erau de asemenea muşchii
Care zvâcneau să iasă la lumină;
Negri, nervii – negru, creierul
În temniţa viziunilor ;
Negru mai era sufletul, bulboană imensă
A plânsului care, sondând, nu-şi poate
Defini propriul soare.

II

Negru este capul vidrei, ridicat.
Neagră este stânca, plonjând în spuma apelor;
Neagră este mânia adăpostită în patul sângelui.

Negru este pământul, dacă scurmi doi centimetri,
Un ou al întunecimii,
Unde soarele şi luna îşi alternează anotimpurile

Pentru a cloci o cioară, un curcubeu întunecat,
Arcuit în vacuum,
Marcând o imensitate goală,
Dar, totodată, în zbor.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi de orgoliu

m-am născut ca să ofer iubire
dar n-am primit ce-am dăruit
iar îngerii mei se ceartă
şi trag de mine
când în sus când în jos

mă rog să câştige cel alb
deşi cel negru se joacă cu inima mea
ameţită de falsa credinţă din jur

printre impusele tăceri
se ascund viori plângând
la colţul laşităţii

o aripă se desprinde
deşi se mai zbate încă
să mă ocrotească dar...

sângele roşu colorează urmele paşilor pierduţi în nămolul dezamăgirii

acum doar masca urii se hlizeşte peste chipul scăldat în lacrimi de orgoliu

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucificarea apare atunci când inima voastră se închide în faţa fratelui vostru. Învierea apare atunci când vă deschideţi inima către el, când încetaţi de a-l mai acuza pentru problemele voastre, când încetaţi de a-l mai pedepsi pentru greşelile lui, când învăţaţi să-l iubiţi aşa cum vă iubiţi pe voi înşivă. Numai acest lucru vă va elibera din închisoarea fricii.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revino

Revino mai des şi îmbrăţişează-mă,
senzaţia că iubesc revine şi mă îmbrăţişează –
când memoria trupului se trezeşte
şi o veche dorinţă-mi pătrunde iarăşi în sânge,
când buzele şi pielea îşi amintesc,
iar mâinile simt din nou vechi atingeri.

Revino mai des, îmbrăţişează-mă noaptea
când buzele şi pielea îşi amintesc...

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu simţi necesitatea uitării decât a lucrurilor şi experienţelor din cauza cărora ai suferit. Or, unul din paradoxele bestiale ale acestei lumi este de a şterge amintirile celor ce n-ar vrea să uite şi de a fixa amintirile în memoria celor ce ar dori să uite totul.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Gabriela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian se şterse puţin; când îşi zări degetele roşii, tresări uimit... Îşi amintea perfect că nici una dintre fetele care-l opriseră nu-l sărutase deloc. Şi atunci, de unde totuşi urmele acelea?! Brusc, înţelese că asta dorea Lia să-i arate prin semnele pe care i le făcuse, nu că ar fi fost el neobrăzat. Îi atrăgea atenţia, ca să se şteargă... Diana Enka se apropie de el; îşi recunoscu rapid rujul şi scoase o batistă, pentru a-şi şterge fiul. Lia auzi discuţia şi înţelese că de fapt, de la mama lui erau urmele de ruj pe care le avusese el în tot timpul audierii finale şi se bucură că-şi retrăsese toate acuzaţiile pe care le formulase pe nedrept la adresa lui. Diana îl şterse bine de toate urmele de ruj pe care ea i le lăsase pe obraji.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când fiecare fiinţă are curajul de a fi ea însăşi, găseşte cel mai înalt adevăr pe care este capabilă să-l primească. Atunci când găseşte ce este mai înalt în ea însăşi, se contopeşte cu uşurinţă cu ceilalţi.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă memoria mă va trăda în viitor, voi fi totuşi în stare să refac trecutul după urmele lăsate de sufletul meu.

Ye Si în Transcentenţa si fax-ul, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!